ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1750/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1750/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr.

1750/2016

Prin Sentința civilă nr.

683/2014 din 26 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași,

secția I civilă, s-a admis în parte acțiunea civilă

formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul

Județul Iași reprezentat de Consiliul Județean Iași; s-au

anulat în parte Hotărârile nr. 9 din 18 martie 2011 și nr. 202 din 27

iulie 2011 emise de pârât în ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor acordate; s-a dispus obligarea pârâtului să

plătească reclamantei suma de 1.612.943 lei cu titlu de

despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în Iași, compus din

teren în suprafață de 4.724,32 mp și construcții în

suprafață totală de 563,68 mp; s-a dat în debit reclamanta cu

suma de 5.150 lei, reprezentând diferențe onorarii experți, sumă

ce va fi achitată în contul Biroului de Expertize Tehnice și

Contabile de pe lângă Tribunalul Iași astfel: suma de 1.250 lei în

contul d-nei expert B., suma de 2.500 de lei în contul d-lui expert C. și

suma de 1.400 de lei în contul expertului D. și s-a dispus obligarea

pârâtului să plătească reclamantei suma de 4.000 de lei cu titlu

de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat diminuat.

Pentru a se

pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut

următoarele:

Prin cererea

adresată instanței de judecată, reclamanta SC A. SRL a contestat

Hotărârile nr. 9/2011 și nr. 202/2011 emise de pârât prin care s-a

stabilit cuantumul despăgubirilor, în temeiul art. 22 din Legea nr.

255/2011 raportat la art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

În fapt, prin

Hotărârile nr. 9/2011 și nr. 202/2011 atacate în cauză s-a

verificat proprietatea reclamantei supusă exproprierii sub aspectul

validității titlului de proprietate precum și

îndreptățirea reclamantei la primirea unei despăgubiri în

conformitate cu dispozițiile Legii nr. 255/2010.

S-a constatat

că expropriata nu este de acord cu despăgubirea astfel stabilită

și s-a dispus consemnarea sumei aferente cu titlu de despăgubire, în

conformitate cu prevederile art. 19 alin. (11) și art. 20 din Legea nr.

255/2010 pe numele expropriatei într-un cont deschis la Trezoreria Iași.

A

reținut instanța că potrivit dispozițiilor

constituționale dreptul de proprietate privată este ocrotit și

garantat de Constituția României prin art. 44, iar în alin. (3) se

arată că "nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză

de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă

și prealabilă despăgubire", condiții reafirmate

și prin Legea nr. 255/2010.

Despăgubirea

reprezintă o compensație pentru pierderea suferită de

expropriați, ca urmare a pierderii dreptului de proprietate asupra

terenului supus exproprierii, pierderile înregistrate din neexploatarea

corespunzătoare a investițiilor realizate de proprietarul expropriat,

beneficiul nerealizat ca urmare a exproprierii și alte pierderi suferite

de proprietarul expropriat.

Conform art.

26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală

a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite.

Din raportul

de expertiză tehnică în construcții întocmit și semnat de

experți rezultă o valoare a construcției expropriate de

1.602.263 RON (351.852 euro).

Această

valoare a fost reținută de instanță, suma fiind

stabilită prin modalitatea comparației valorilor.

Pentru

stabilirea prejudiciului suferit de SC A. SRL, prejudiciu reprezentat de

neîncasarea contravalorii chiriilor aferente imobilelor expropriate, s-au

efectuat expertize tehnice contabile la care reclamanta a formulat

obiecțiuni.

Instanța

a reținut că valoarea prejudiciului este în sumă de 10.680 lei,

așa cum a fost calculată și defalcată în primă

expertiză.

Cea de-a doua

expertiză nu a fost reținută de instanță deoarece în

costurile de relocare în valoare de 14.832,33 lei sunt incluse și facturi

din anul 2013.

Instanța

a observat că prin scoaterea sumei de 4.914 RON reprezentând contravaloare

factură din 22 iunie 2013 se obține suma de 9.918,33 RON,

apropiată de suma stabilită de prima expertiză.

Astfel,

instanța a reținut că valoarea despăgubirilor la care este

îndreptățită reclamanta se compune din valoarea imobilului

expropriat, la care se adaugă prejudiciul nerealizat (1.602.262,88 lei +

10.6800,4 lei) rezultând suma de 1.612.944,28 RON.

Instanța

a dat în debit reclamanta cu sumele reprezentând onorariile de experți

neachitate pentru expertizele efectuate în cauză.

Cât

privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă

constând în onorariul de avocat, tribunalul a reținut ca fiind aplicabile

dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cu care

instanța poate să mărească sau să micșoreze

onorariile avocaților ori de câte ori constată că sunt

nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca

îndeplinită.

Acest text de

lege este menit să împiedice abuzul de drept prin deturnarea onorariului

de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite

justițiabilului să beneficieze de o asistență

judicioasă, calificată pe parcursul procesului.

În

speță, având în vedere implicațiile, caracterul pricinii,

dată fiind frecvența acestui tip de cauze pe rolul instanței,

volumul de muncă prestat de avocat precum și necesitatea

respectării proporționalității între munca depusă

și cuantumul onorariului și respectarea dreptului de "acces la

instanță", prevăzută de art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului pentru partea care ar fi descurajată

să-și valorifice drepturile sale procesuale de teama suportării

unor cheltuieli de judecată exorbitante, instanța a apreciat că

un onorariu de 4000 RON păstrează un just echilibru între toate

aceste criterii de referință.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel Consiliul Județean Iași prin

reprezentantul său legal, criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate.

Apelantul a

susținut că valoarea terenului expropriat nu a fost corect

stabilită de instanța de fond.

Terenul care

constituie obiectul exproprierii, situat în extravilanul Municipiului

Iași, are un caracter special deoarece se află amplasat în zona de

dezvoltare a Aeroportului Internațional Iași, iar pentru astfel de

terenuri nu există o piață specifică în sensul că ele

nu se tranzacționează în mod obișnuit, acestea neavând o

utilitate obișnuită. În conformitate cu prevederile art. 26 din Legea

nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

republicată: "(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după

caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și

dovezile prezentate de aceștia".

La stabilirea

valorii terenului Comisia de experți a utilizat două metode de

evaluare, respectiv metoda comparației vânzărilor și metoda

comparației prin bonitate, metoda care reprezintă a abatere de la

Standardele de evaluare.

Potrivit

dispozițiilor legale, valoarea despăgubirilor se stabilește prin

expertiza evaluatorie, iar experții trebuie să aibă drept

criteriu valoarea de circulație a imobilelor de aceeași natură

cu imobilul expropriat aflate în aceeași unitate administrativă.

Astfel spus, comisia de experți trebuie să folosească metoda

comparației directe, iar nu metoda bonității. Deși a

precizat acest lucru în obiecțiunile depuse la cel de-al doilea raport de

expertiză, prima instanță nu a avut în vedere precizările

făcute.

De asemenea,

experții nu au ținut cont de condiția impusă de legiuitor

(imobile de același fel, adică afectate de restricții de

construire și reglementări în domeniul aviației civile), luând

în considerare pentru comparare patru oferte de proprietăți, situate

în intravilanul Municipiului Iași, care însă nu sunt afectate de

restricții urbanistice și reglementări din domeniul

aviației. Restricțiile despre care face vorbire existau de la data

înființării Aeroportului Iași și nu de la data exproprierii

datorită amplasării acestei proprietăți în vecinătatea

Aeroportului Internațional Iași. Așa fiind, oricine ar fi

cumpărat proprietatea respectivă trebuia să cunoască

existența acestor restricții, care influențau atât oferta de

cumpărare cât și posibilitatea de utilizare a acesteia.

Ofertele

pentru terenurile utilizate ca și comparabile în determinarea prețului

unitar prin metoda comparației vânzărilor sunt și acum variabile

și nu sunt precizate caracteristicele geometrice ale terenurilor

(comparabila 1 are front stradal 0 m), nu este specificată categoria

intravilan sau extravilan, dotarea cu utilități, tipul căii de

acces. De altfel, așa cum se precizează în răspunsul la

obiecțiunile la Raportul de expertiză tehnică depus la data de

03 mai 2013, comisia de experți precizează că pentru comparare

au utilizat patru oferte de proprietăți situate în intravilanul

municipiului Iași dar, în același timp au fost consultate și

alte rapoarte de expertiză tehnică judiciară elaborate de colegi

pentru terenurile supuse exproprierii, din zonă.

Planul

Urbanistic General (PUG) al Municipiului Iași, întocmit pe baza Regulamentului

general de urbanism, prevede că în zona de amplasare a terenului ce face

obiectul prezentului litigiu să se realizeze lucrarea de utilitate

publică "Dezvoltarea și modernizarea Aeroportului

Internațional Iași și nu există premise ca această

destinație (amplasamentul) să se schimbe în viitor.

Astfel,

pentru stabilirea unei drepte despăgubiri pentru exproprierea acestei

proprietăți, trebuia să se țină cont de

restricțiile la care acesta este supusă, conform Ordinului

Ministrului Transporturilor nr. 493/2007 pentru aprobarea Reglementării

aeronautice civile române, terenul - indiferent dacă era sau nu expropriat

- neputând fi utilizat fără opreliști pentru realizarea unor noi

construcții cu orice destinație ci, din contra, sunt argumente

puternice în a considera că există restricții serioase în ceea

ce privește folosirea sa ca teren pentru construcții, astfel încât

prețul pentru acesta urmează să fie stabilit prin

comparație cu terenuri de același fel (supuse restricțiilor

urbanistice și de poluare sonoră). Conform Buletinului documentar

editat de Corpul Experților Tehnici din România, Martie 2006, anul 2014,

nr. 1 corecțiile acordate pentru poluare sonoră (industrie,

circulație aeriană, feroviară, rutieră) în cazul

terenurilor situate în localități cu o populație de peste 10.000

locuitori sunt de - (3 - 5%), astfel încât se impune aplicare unei

corecții negative de - 5%. (52 euro/mp).

În

această situație, consideră apelantul că la momentul

întocmirii raportului de expertiză nu s-a avut în vedere faptul că

terenurile situate în imediata vecinătate a aeroporturilor sunt supuse

unor restricții urbanistice, fiind afectate de reglementările din

domeniul aviației cu privire la construcțiile ce ar putea fi

amplasate pe aceste iar datorită apropierii de pista de aterizare a

aeroportului, zona este afectată de poluarea sonoră, aspect care nu a

fost avut în vedere la compararea acestui teren cu cele trei

proprietăți situate în zone diferite ale Municipiului Iași, zone

care nu se încadrează în categoria terenurilor pentru care există

restricții de construire.

La întocmirea

raportului de expertiză refăcut nu au fost verificate și

identificate nici un fel de tranzacții concrete cu privire la imobilele cu

caracteristici similare terenului expropriat ci au fost avute în vedere doar

oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare,

valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte.

Rezultă, astfel, că metoda de evaluare folosită a fost aceea a

comparației directe, pornind de la analiza prețurilor de ofertare din

publicații de specialitate și de pe internet, iar nu a

prețurilor din tranzacțiile încheiate în zonă.

Experții

aveau obligația de a face verificări cu privire la prețurile

terenurilor ce rezultau din tranzacții încheiate în zonă la agenții

imobiliare, notari, publicații de specialitate din zonă, urmând ca pe

baza informațiilor primite privind tranzacțiile încheiate să

procedeze la evaluare, luând în considerare prețurile din aceste

tranzacții.

Cu privire la

stabilirea valorii construcțiilor existente pe terenul expropriat, a

menționat că indicii de individualizare a construcțiilor care

condus la creșterea valorii acestora cu 42% conduc la ideea că

acestea se află în extravilan localitate, ceea ce presupune și o

reconsiderare a prețului.

Totodată,

apelanta a susținut că în mod greșit instanța de fond a

anulat Hotărârile nr. 9 din 18 martie 2011 și nr. 202 din 27 iulie

2011 emise de Consiliul Județean Iași.

Hotărârea

nr. 9 din 18 martie 2011 a fost adoptată de Comisia de verificare a dreptului

de proprietate ori a altui drept real pentru proprietarii privați,

persoane fizice și juridice ale căror proprietăți sunt

afectate de expropriere în vederea realizării lucrării de utilitate

publică "Dezvoltarea și modernizarea Aeroportului

Internațional Iași", și nu de plenul Consiliului

Județean Iași.

Hotărârea

Consiliului Județean Iași nr. 202/2011 privind modificarea și

completarea și Hotărârile Consiliului Județean Iași nr. 37

și 38 din 11 februarie 2011 sunt acte administrative adoptate de autoritatea

publică județeană - Consiliul Județean Iași în regim

de putere publică, în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001

privind administrația publică locală, și au fost emise în

vederea realizării lucrărilor de dezvoltare a infrastructurii

aeroportului din cadrul Aeroportului Internațional Iași.

Consideră

că Tribunalul Iași, secția I civilă, și-a

depășit competența atunci când a dispus anularea Hotărârii

Consiliului Județean Iași nr. 202/201, încălcându-se astfel

prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 544/2004.

Proiectul de

utilitate publică "Dezvoltarea și modernizarea Aeroportului

Internațional Iași" a fost inițiat de Județul

Iași - Consiliul Județean Iași încă din anul 2007, când

prin Hotărârea Consiliului Județean Iași nr. 188/2007 a fost

aprobată documentația tehnico-economică Studiu de fezabilitate

"Dezvoltarea și modernizarea Aeroportului Internațional

Iași" întocmit de E. SRL București. Această

documentație a fost actualizată prin Hotărârea Consiliului

Județean Iași nr. 248/2008.

Prin

Hotărârea nr. 334 din 31 octombrie 2008, Consiliul Județean Iași

a declarat utilitatea publică de interes local pentru

lucrarea"Dezvoltarea și modernizarea Aeroportului Internațional

Iași" iar indicatorii tehnico-economici a lucrării de utilitate

publică "Dezvoltarea și modernizarea Aeroportului

Internațional Iași" au fost aprobați prin Hotărârea

Consiliului Județean Iași nr. 284/2008.

Oficiul de

Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași a avizat

documentația cadastrală privind terenul necesar pentru realizarea

investiției "Dezvoltarea și modernizarea Aeroportului

Internațional Iași" emițând în acest sens Avizul nr.

2845/2007.

Apelantul a

susținut că procedura administrativă prevăzută de

legiuitor se încheie cu emiterea deciziei de expropriere, care constituit titlu

executoriu pentru predarea bunului imobil, iar contestația nu

transferă dreptul de proprietate.

Apelantul a

invocat dispozițiile art. 18 și art. 22 din Legea nr. 255/2010 care

fac trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor.

În opinia

apelantului, adoptarea Hotărârii nr. 4 din 16 martie 2011 s-a făcut

cu respectarea dispozițiilor legale.

Împotriva

aceleiași hotărâri a declarat apel și reclamanta SC A. SRL,

criticând-o pentru netemeinicie.

Reclamanta a

susținut că despăgubirile acordate de instanța de fond au

fost stabilite fără o analiză justă și realistă a

prejudiciilor create expropriatorului, invocând prevederile art. 26 din Legea

nr. 33/1994 potrivit cu care despăgubirea se compune din valoarea

reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor

persoane îndreptățite.

A învederat

reclamanta-apelantă că, deși terenul în litigiu are

caracteristici identice cu cele ale terenului aparținând SC F. SA, titular

inițial al dreptului de proprietate anterior vânzărilor succesive,

iar terenul acestei societăți a fost evaluat la valoarea de 98

euro/m.p. în Dosarul nr. x/40/2011 al Tribunalului Botoșani, terenul

reclamantei a fost evaluat prin expertiză la o valoare derizorie de

aproximativ jumătate din valoarea arătată.

Deși

instanța a apreciat drept pertinente obiecțiunile, expertul a

menținut valoarea inițială indicată.

În

răspunsul formulat, expertul a făcut trimitere la expertiza G.

realizată în 2008, cu toate că susținerile reclamantei nu au

făcut trimitere la aceasta expertiză, ci la expertize realizate de

instituții bancare, expertize extrajudiciare și respectiv expertiza

realizată în dosarul Tribunalului Botoșani.

Față

de valorile vădit discrepante, consideră necesară administrarea

probei cu expertiză, spre a se calcula o valoare reală,

obiectivă a contravalorii terenului supus exproprierii.

Sentința

apelată are în vedere concluziile unui raport de expertiză ce

conține greșeli flagrante; astfel, expertul aplică

coeficienți de diminuare diferiți pentru locația în care sunt

situate imobilele, deși clădirile supuse expertizării se

află în aceeași locație, (s-a aplicat fie minus 10%, fie minus

20%); clădirile supuse evaluării nu se află în zona

periferică a localității. Este evident că nu se poate

reține existența unei zone periferice câtă vreme vorbim despre o

zonă cu un potențial economic deosebit, zonă ce urmează a

fi tranzitată de un număr important de călători, o

zonă esențială pentru dezvoltarea economică a municipiului

Iași, a întregii zone. Coeficientul de diminuare se aplică când

vorbim despre o zonă într-adevăr periferică, o zonă

neatractivă din punct de vedere economic.

A considerat

necesar ca expertul să ofere explicații complete, ample (bibliografie,

referiri concrete la situația de fapt) pentru coeficienții

aplicați, fie ei pozitivi sau negativi, pentru ca instanța de

judecată, dar și părțile să poată face aprecieri

privind pertinența aplicării acestora.

În pofida

faptului că și aceste obiecțiuni au fost admise și de

asemenea, în pofida faptului că expertul nu a reușit să ofere un

minim de explicație vizavi de aspectele anterior învederate, prima

instanță a înțeles a avea în vedere în fundamentarea sentinței

concluziile acestui raport de expertiză.

În ceea ce

privește costurile de relocare, prima instanță a avut în vedere

concluziile expertului D., înlăturând totodată concluziile raportului

B.

Situația

creată este una paradoxală în condițiile în care chiar prima

instanță a admis necesitatea și utilitatea efectuării unei

noi expertize în cauză, înlăturând concluziile expertizei D. și

a dispus efectuarea expertizei B.

Expertiza

contabilă a avut drept obiective stabilirea prejudiciului generat de

neîncasarea contravalorii chiriilor facturilor aferente imobilelor expropriate

și stabilirea costurilor de relocare. Așa cum a arătat,

obiectivul expertizei îl reprezintă stabilirea unor împrejurări de

fapt asupra căruia i se cere expertului să-și exprime

părerea, să dea lămuriri, să le constate ca specialist, împrejurări

care au legătură cu obiectul pricinii și ajută la

soluționarea acesteia. Expertiza nu poate avea ca obiect lămurirea

unei probleme de drept.

În schimb,

expertul D. înțelege a formula concluzii vizând maniera de interpretare

și de aplicare a unor dispoziții legale, fără a se preocupa

de a formula răspunsuri concrete la obiectivele stabilite de instanța

de judecată, urmând să lase la aprecierea instanței dacă

anumite sume ar trebui sau nu înlăturate prin raportare la

dispozițiile incidente în cauză.

Astfel,

prejudiciul suferit de A. rezidă în faptul că, urmare a aducerii la

cunoștința a exproprierii, nu s-a mai putut proceda la închirierea

spațiilor situate în Iași, patrimoniul A. SRL suferind un prejudiciu

semnificativ în acest mod.

În pofida

acestui aspect, expertul se erijează într-un adevărat judecător

și expune argumente privind pretinsa lipsă de valabilitate a

contractelor de închiriere, confundă noțiuni precum cea de reziliere

cu cea de lipsă de validitate a contractelor.

Referitor la

contractul de închiriere nr. 4 din 05 ianuarie 2009 încheiat între SC A. SRL

și SC H. SRL, a arătat că, în pofida faptului că SC A. SRL

și-a îndeplinit obligația de a asigura folosința spațiului

ce reprezintă obiectul material al contractului de închiriere, expertul

concluzionează ca urmare a exproprierii nu s-a înregistrat niciun

prejudiciu. S-au predat expertului facturile 1990.0004, 1990.0008, 1990.0011,

1190.0012, facturi neavute în vedere la calcularea prejudiciului.

Părțile

sunt cele care prin voința lor concordantă pot modifica

dispozițiile contractuale. În atare situație, voința lor

comună este cea care a generat modificarea contractului în sensul că

nu s-a mai facturat lunar chiria ci pe două, respectiv 3 luni calendaristice,

în mod cumulat, centralizat.

Cu referire

la contractul de închiriere nr. 5 din 05 ianuarie 2009 încheiat între A. SRL

și H. SRL - mențiunile pe care le face expertul sunt cel puțin

tendențioase. Astfel, se arată că SC H. SRL și-a stabilit

sediul în str. (...) în iunie 2006 și, în atare situație, nu ar fi

putut încheia un contract de închiriere la nivelul lunii ianuarie 2009 cu

proprietarul A. SRL Mențiunea contravine oricăror dispoziții

legale și logicii firești. Stabilirea sediului s-a realizat inițial

în temeiul unui contract de comodat, pentru ca mai apoi în anul 2009 sa

intervină între părți un nou raport contractual circumscris

dispozițiilor contractului de închiriere din 05 ianuarie 2009.

Cu referire

la contractul de închiriere încheiat între SC A. și I. (ulterior și-a

schimbat denumirea în SC I.1) se fac trimiteri lipsite de o minimă

relevanță din perspectiva obiectivului stabilit de instanța.

Astfel, se arată că I. SRL era în curs de înmatriculare. Este un

aspect firesc, societatea contractând inclusiv spre a-și stabili sediul.

Prejudiciul

suferit de A. este unul indiscutabil și rezidă tocmai în

imposibilitatea închirierii spațiilor ce au fost expropriate. Chiar în

care nu s-ar fi respectat art. 155 C. fisc., așa cum pretinde expertul, nu

se poate vorbi despre absența unui prejudiciu, facturarea realizată

cu întârziere atrăgând cel mult sancțiuni de ordin fiscal,

fără a putea concluziona că nu s-ar fi înregistrat un prejudiciu

în patrimoniul A.

În ceea ce

privește costurile de relocare, acestea nu au fost calculate într-o

manieră firească, echitabilă de către expert.

Faptul

că nu a răspuns obiectivului stabilit de instanță este de

natura evidenței mai ales în condițiile în care răspunsul

expertului J. este unul diametral opus. Acesta identifică costuri cu

chiriile spațiilor în care A. a fost nevoită să se mute,

cheltuieli cu mutarea activelor, costuri cu finanțarea aferente

contractelor de credit; creditele au fost contractate tocmai pentru a se

realiza această relocare temporară.

Este de

precizat faptul că expertiza J. conturează concluzii diametral opuse,

astfel, consideră că și din această perspectivă

sentința primei instanțe prezintă un caracter netemeinic și

nelegal.

Exproprierea

bunului și lipsirea reclamantei de contravaloarea acestuia, de

prerogativele dreptului de proprietate asupra acestuia reprezintă o

ingerința ce a avut ca efect privarea reclamantei de bunul său în

sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.

Privarea de

proprietate, pentru a nu fi considerată o încălcarea a

dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, trebuie să fie prevăzută

de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică,

să fie conformă normelor de drept intern și să respecte un

raport de proporționalitate între mijloacele folosite în scopul vizat; privarea

de proprietate trebuie să aibă în vedere și un just echilibru

între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale

individului, în special prin indemnizarea rezonabilă și

proporțională a valorii bunului, acordată titularului acestuia.

Această

ultimă condiție, respectiv cea a asigurării unui raport de

proporționalitate și a unui just echilibru prin indemnizarea

rezonabilă și proporțională a valorii bunului nu este

îndeplinită și respectată.

Ingerința

trebuie să fie proporțională cu scopul legitim urmărit.

Ingerința este proporțională cu scopul legitim urmărit

dacă s-a menținut un just echilibru între cerințele interesului

general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale

omului. (Hotărârea din 21 iulie 2005 în Cauza Străin și alții

împotriva României, publicată în M. Of. nr. 99/2.02.2006). Pentru a

determina dacă măsura litigioasă, respectiv justul echilibru

necesar și, în special, dacă nu obligă reclamanții să

suporte o sarcină disproporționată, trebuie să se ia în

considerare modalitățile de compensare prevăzute de

legislația națională.

În

această privință, Curtea a statuat deja că, fără

plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de

proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesivă care nu poate

fi justificată în domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în

împrejurări excepționale.

Consideră

ca fiind justă valoarea evidențiată de expertul K. în expertiza

extrajudiciară depusă la dosarul cauzei, în condițiile în care

expertiza judiciară prezintă numeroase și grave lacune,

surprinse de altfel în obiecțiunile realizate.

Prin Decizia

civilă nr. 248 din 14 aprilie 2016, Curtea de Apel Iași, secția

civilă, a admis apelurile și a schimbat în parte Sentința

civilă nr. 683 din 26 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul

Iași, secția civilă, în sensul că a anulat în parte

Hotărârea nr. 9 din 18 martie 2011 și Hotărârea nr. 202 din 27

iulie 2011 emise de Consiliul Județean Iași în ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor prevăzute la art. 2 din Hotărârea nr.

9/2011, respectiv la art. 2 lit. a) din Hotărârea nr. 202/2011.

A fost

obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei totale de

1.038.925,34 lei cu titlu de despăgubiri pentru imobilul expropriat,

situat în Iași, str. (...), compusă din: 464.149,11 lei reprezentând

valoarea terenului în suprafață de 4.724,32 mp, 268.374 lei

reprezentând contravaloarea construcțiilor și 306.402,23 lei

reprezentând alte prejudicii cauzate prin expropriere.

S-au

menținut celelalte dispoziții ale sentinței și s-au

compensat cheltuielile de judecată efectuate în apel, constând în onorariile

experților tehnici și a fost obligată intimata-apelantă

Consiliul Județean Iași la plata către apelanta-intimată a

sumei de 8.800 lei cu titlu de onorariu de avocat.

Pentru a

pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în

esență, că valoarea terenului ce a făcut obiectul

exproprierii, în suprafață de 4.724,32 mp, a fost greșit

stabilită de prima instanță prin cele două metode (metoda

de comparație a vânzărilor și metoda comparației prin

bonitare), fără a se raporta la prețul efectiv cu care se vând

imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

În plus,

curtea a reținut că prin raportul de expertiză efectuat la

instanța de fond, comisia de experți stabilită potrivit art. 25

din Legea nr. 33/1994 nu a avut în vedere valoarea terenului la momentul

exproprierii lui, ci valoarea la momentul întocmirii raportului de

expertiză, conform dispozițiilor art. 26 alin. (2), nesocotind

Decizia Curții Constituționale nr. 380/2015, prin care s-a admis

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin.

(3) din Legea nr. 255/2010, raportat la sintagma "la data întocmirii

raportului de expertiză" (cuprinsă în dispozițiile art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994) și s-a constatat că valoarea bunului

expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan

realizării transferului dreptului.

Față

de dispozițiile obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale

nr. 380/2015, ce a reluat constatările făcute anterior prin Decizia

nr. 12 din 15 ianuarie 2015, instanța de control judiciar a admis cererea

de efectuare a unei alte expertize tehnice de evaluare a imobilelor teren

și construcții, la data realizării transferului de proprietate,

solicitând Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași

contracte de vânzare-cumpărare pentru bunuri similare, încheiate în

perioada relevantă (2011).

Analizând

constatările făcute de cei trei experți (opinia majoritară

și opinia separată), curtea de apel a reținut că valoarea

de circulație reală a terenului expropriat în anul 2011 este de 23,57

euro/m.p., acest teren, situat în extravilanul Municipiului Iași având un

caracter special deoarece este amplasat în zona de dezvoltare a Aeroportului

Internațional Iași, iar pentru astfel de terenuri nu există o

piață specifică.

În ce

privește valoarea construcțiilor edificate pe terenul expropriat,

instanța de apel a avut, de asemenea, în vedere Decizia Curții

Constituționale nr. 380/2015 și a reținut că, întrucât

clădirile fuseseră demolate la momentul întocmirii expertizei,

evaluarea s-a făcut după descrierile și fotografiile existente

la dosar, luându-se în calcul și vechimea acestora.

În ceea ce

privește construcțiile C12 (cu destinația de magazie) și

C13 (post trafo) ce au făcut obiectul expertizei, instanța de apel a

reținut că nu au fost evaluate și nu fac obiectul cererii (C 12

neexistând, iar C 13 aparținând RENEL), astfel cum a rezultat din

precizările experților.

Curtea a

constatat ca fiind întemeiate, în parte și criticile apelanților cu

privire la valoarea prejudiciilor cauzate prin expropriere.

În ceea ce

privește suma de 1.751.132,90 lei, solicitată cu titlu de prejudiciu

suferit prin neîncasarea contravalorii chiriilor calculate conform Contractelor

de închiriere nr. 3 din 5 ianuarie 2009, 4 din 5 ianuarie 2009, 5 din 5

ianuarie 2008 și nr. 22 din 15 august 2010, s-a reținut că

reclamanta nu a făcut dovada acestui prejudiciu, contractele invocate

nefiind urmate de emiterea de facturi.

De asemenea,

s-a avut în vedere că, începând cu anul 2010, societățile

comerciale cărora apelanta le-a închiriat spațiile respective (SC H.

SRL și SC I. SRL.) nu mai desfășoară activitate din anul

2010, primele două intrând în insolvență la cererea lor.

În ceea ce

privește costurile de relocare, s-a constatat că apelanta a solicitat

atât chiriile aferente spațiilor închiriate de reclamantă (766.009,34

lei), cheltuielile ocazionate de mutarea patrimoniului (43.305,67 lei), alte

cheltuieli specifice operațiunilor de relocare (4.129,40 lei) cât și

suma de 41.297,99 lei reprezentând cheltuieli cu dobânzi și comisioane

bancare contractate pentru plata chiriilor și pentru finanțarea

costurilor de relocare.

Referitor la

aceste sume, s-a constatat ca fiind dovedit prejudiciul invocat doar cu privire

la suma de 210.158,38 lei reprezentând chirii calculate potrivit Contractului

de închiriere nr. 183/2010, având ca obiect hală de producție,

închiriată cu prețul de 3 euro/m.p., și cu privire la suma de

48.808,78 lei, cuvenită din Contractul de închiriere nr. 8/2010,

reprezentând un procent de 10% din valoarea chiriei calculate pentru

suprafața închiriată de 260,37 m.p., apreciindu-se că acesta

corespunde unei suprafețe de 26 m.p., apropiată de spațiul cu

destinație de sediu deținut anterior.

Instanța

a acordat, pe lângă cele două sume calculate în temeiul contractelor

de închiriere menționate, și suma de 43.305,67 lei cu titlu de

cheltuieli de mutare, precum și suma de 4.129,40 lei (impozite, T.V.A.).

Instanța

de apel a respins ca neîntemeiată solicitarea reclamantei-apelante de

acordare a sumei de 41.297,99 lei, reprezentând cheltuieli cu dobânzi și

comisioane bancare contractate pentru plata chiriilor și finanțarea

costurilor de relocare, constatând că nu s-a făcut dovada existenței

legăturii de cauzalitate între faptul exproprierii imobilelor și

avansarea de cheltuieli cu acest titlu.

Curtea de

apel a constatat că motivul de apel invocat de Consiliul Județean

Iași, prin care se contestă competența instanței de a

stabili despăgubirile în cazul exproprierii este nefondat, în considerarea

art. 23 din Legea nr. 33/1994, care reglementează etapa judiciară a

procedurii exproprierii și care stabilește, în mod expres,

competența instanței de a verifica dacă sunt întrunite toate

condițiile cerute de lege pentru expropriere și de a stabili

cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită fiecărei

părți, din cele menționate la art. 22, iar, în cazul învoirii

părților, asupra exproprierii și asupra despăgubirii, în

fața instanței, atributul de a lua act de învoială și de a

pronunța o hotărâre definitivă.

Având în

vedere faptul că cele două hotărâri contestate cuprind prevederi

care se referă și la alte persoane și imobile decât cele în

litigiu, instanța a constatat ca fiind întemeiată critica pârâtului

apelant referitoare la depășirea limitelor investirii instanței.

Împotriva

deciziei menționate au declarat recurs, în termenul legal, Județul

Iași - Consiliul Județean Iași și SC A. SRL.

Dezvoltând

motivele sale de recurs, Județul Iași a susținut că

instanțele de fond și apel și-au depășit

competența atunci când au dispus anularea Hotărârii Consiliului

Județean Iași nr. 202/2011, încălcând astfel prevederile Legii

contenciosului administrativ nr. 544/2004, respectiv ale art. 9 alin. (4) din

Legea nr. 255/2010, potrivit cărora "transferul dreptului de

proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanei fizice

sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților

administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează

de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către

expropriator, ulterior consumării sumelor aferente

despăgubirii".

S-a

susținut că procedura administrativă se încheie cu emiterea

deciziei de expropriere care constituie titlu executoriu pentru predarea bunului

imobil, iar contestația împotriva acestuia nu suspendă transferul

dreptului de proprietate asupra imobilelor în cauză.

Acceptarea

sau neacceptarea despăgubirilor de către proprietar este

verificată de către comisia numită în condițiile art. 18

din Legea nr. 255/2010 de verificare a dreptului de proprietate ori a altui

drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată, comisie care,

în urma verificării actelor privind dovada dreptului de proprietate va

constata acceptarea sau neacceptarea despăgubirilor stabilite de

expropriator, emițând în acest sens o hotărâre.

Cu privire la

prejudiciul produs prin expropriere, recurentul Județul Iași -

Consiliul Județean Iași a susținut că SC A. SRL a

cumpărat terenul și clădirile din str. (...) cu numai trei luni înainte

de expropriere precum și faptul că societatea și-a stabilit

sediul social în str. (...), abia la data de 15 mai 2009 într-o clădire de

numai 16,81 m.p. și având în vedere obiectul principal de activitate al

societății (7022) activități de consultanță

pentru afaceri și management, sumele cuvenite pentru relocarea SC A. SRL

sunt cele stabilite de prima instanță prin omologarea raportului de

expertiză contabilă D., respectiv suma de 10.680 lei.

Recurenta a

mai arătat că eventualul cost al relocării este nejustificat,

spațiul închiriat ce excede suprafeței de 16,81 m.p. reprezentând

dorința societății de a avea un confort în plus, iar cheltuiala

cu chiria suportată în plus face parte din cheltuielile

activității curente prin trecerea acestora pe costurile lunare

afectând astfel profitul prin diminuarea acestuia. S-a susținut că

spațiile din str. (...) și str. (...), constituie puncte de

lucru-birou și depozit, conform rapoartelor de expertiză

contabilă întocmite în faza judecării fondului. S-a învederat că

este injustă și imorală acordarea unor despăgubiri pentru

expropriere în condițiile în care societatea respectivă deținea

spații libere în str. (...), urmare intrării în insolvență

a celor trei societăți chiriașe, iar până în luna martie

2011 și-a exercitat nestingherită dreptul de proprietate în

clădirile din str. (...).

Recurenta SC

A. SRL a criticat decizia recurată pentru motivul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., invocând încălcarea și aplicarea

greșită a dispozițiilor O.G. nr. 24/2011, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 99/2013, a dispozițiilor art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994 și a prevederilor Deciziilor nr. 12/2015 și

380/2015 ale Curții Constituționale.

Recurenta a

arătat, în ceea ce privește valoarea terenului expropriat că

instanța de apel și-a însușit concluziile unui raport de

expertiză întocmit cu încălcarea Standardelor de Evaluare ANEVAR

2015, în vigoare, începând cu 1 iulie 2015, în condițiile în care

imobilele (proprietatea subiect și cea aleasă de experți) sunt

situate în zone diferite și au caracteristici fizice, juridice și

economice distincte.

Astfel, s-a

arătat că, în mod eronat, experții s-au raportat la

tranzacții având ca obiect imobile ale căror caracteristici nu permit

încadrarea în categoria proprietăților comparabile cu imobilul ce a

făcut obiect al exproprierii.

Cu privire la

contractul de vânzare-cumpărare din 23 septembrie 2011, s-a susținut

că imobilul obiect al acestei tranzacții este situat în localitatea

Tomești, la o distanță foarte mare de centrul orașului

și are o valoare economică improprie pentru a fi utilizat ca și

comparabilă pentru determinarea valorii terenului supus exproprierii.

S-a mai

învederat că nici imobilul ce a făcut obiect al contractului de

vânzare-cumpărare din 22 iunie 2011 nu îndeplinește condițiile

necesare pentru a fi o proprietate comparabilă, în condițiile în care

nu se cunoaște poziția acestuia.

Experții

au eliminat valorile minime și maxime și au stabilit valoarea

terenului prin raportare la prețul de tranzacționare al imobilului ce

a făcut obiect al contractului de vânzare-cumpărare din 24 mai 2011,

motivând că aceasta ar fi cea mai apropiată de caracterul

obișnuit al tranzacțiilor din unitatea

administrativ-teritorială.

S-a

susținut că, mai mult decât atât, experții au stabilit valoarea

terenului prin raportare la prețul de tranzacționare al unui imobil

situat într-o altă zonă, fără a opera corecții.

Recurenta SC

A. SRL a susținut că, raportat la criteriile prevăzute de art.

50 din standardele de evaluare ANEVAR, imobilul ce a făcut obiectul

contractului de vânzare-cumpărare din 7 martie 2011 este singura

proprietate comparabilă admisibilă, astfel încât valoarea de

piață a terenului expropriat trebuie raportată la 142 euro/m.p.,

acesta fiind prețul cu care s-a tranzacționat imobilul situat în

intravilanul Municipiului Iași, str. (...), proprietate care are

caracteristici fizice, juridice și economice cât mai apropiate de

proprietatea subiect.

S-a criticat

decizia recurată și în ceea ce privește valoarea

construcțiilor edificate pe terenul expropriat, având în vedere că

experții, care au folosit metoda costului sau metoda valorii de înlocuire,

nu au luat în considerare coeficienții de majorare a valorii

construcțiilor, respectiv creșterea valorii inițiale a acestora

datorită accesului la un drum modernizat, a utilității sale

economice prin luarea în considerare a întregii infrastructuri, în

condițiile în care, în raportul de expertiză ce stă la baza

Sentinței civile nr. 683/2014 a Tribunalului Iași, expertul L. a

stabilit coeficienți de majorare și de 42%.

Prin decizia

recurată, instanța de apel și-a însușit concluziile unui

raport de expertiză întocmit cu încălcarea dispozițiilor O.G.

nr. 24/2011, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 99/2013 și a

dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, situația de

fapt dedusă judecății nefiind pe deplin lămurită,

astfel încât s-a susținut necesitatea readministrării probei cu

expertiză evaluatorie în vederea stabilirii corecte a valorii imobilelor

expropriate.

Critica formulată

prin ultimul motiv de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ. a vizat încălcarea și aplicarea greșită a

legii în privința stabilirii prejudiciului suferit de recurenta

reclamantă ca urmare a exproprierii, sens în care s-a invocat

încălcarea prevederilor art. 44 alin. (3) din Constituția României

și a art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, s-a

arătat că pentru calculul prejudiciului suferit de SC A. SRL,

reprezentat de neîncasarea contravalorii chiriilor aferente imobilelor expropriate,

perioada justă pentru despăgubire este cuprinsă între momentul

de la care nu s-au mai facturat chirii, pentru fiecare contract în parte

și momentul la care societatea a primit la schimb o altă proprietate

sau a încasat o justă despăgubire. Prin urmare, s-a susținut

că mutarea sediului societății, cu toate costurile legate de

această împrejurare, s-a produs din motive independente de voința sa,

pentru finanțarea costurilor considerabile impuse de relocarea activității,

recurenta contractând două credite bancare, astfel încât valoarea

totală a costurilor aferente stabilită de experți este de

41.297,99 lei.

S-a

susținut că soluția instanței de apel în sensul respingerii

cererii reclamantei de acordare a acestei sume pentru lipsa legăturii de

cauzalitate cu faptul exproprierii încalcă dispozițiile art. 26 din

Legea nr. 33/1994 și ale art. 44 alin. (3) din Constituția României.

Examinând

criticile invocate de recurentul Județul Iași prin Consiliul

Județean, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., căruia acestea i se circumscriu, Curtea va constata

că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Invocând

caracterul administrativ al actelor emise de autoritatea publică,

respectiv al Hotărârilor Consiliului Județean Iași nr. 9 din 18

martie 2011 și nr. 202 din 27 iulie 2011, recurentul a susținut

că acestea pot fi supuse cenzurii doar pe calea contenciosului

administrativ și, prin urmare, nu ar putea face obiectul

judecății în prezenta cauză.

Contrar

susținerilor recurentului, instanța de apel a răspuns acestei

critici, apreciind în mod legal, prin raportare la dispozițiile Legii nr.

33/1994 că instanța învestită este competentă să se

pronunțe cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate persoanelor

expropriate.

În realitate,

necompetența invocată de recurent nu vizează competența de

ordine publică a altei instanțe, ci o necompetență

funcțională ce tinde la contestarea competenței instanței

de a verifica dacă sunt întrunite toate condițiile cerute de lege

pentru expropriere și de a stabili cuantumul despăgubirii cuvenite

fiecărei persoane expropriate.

Art. 23 din

Legea nr. 33/1994 reglementează etapa judiciară a procedurii

exproprierii stabilind, în mod expres, atribuțiile instanței în acest

sens, astfel încât critica recurentului în sensul menționat nu poate fi

primită.

Criticile

Județului Iași prin Consiliul Județului Iași invocate prin

cel de-al doilea motiv de recurs nu vor fi examinate având în vedere că nu

se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., urmărind reaprecierea probelor administrate în faza rejudecării

apelului, în scopul pronunțării unei noi soluții cu privire la

cuantumul despăgubirilor acordate societății expropriate.

În ceea ce

privește recursul reclamantei SC A. SRL, Curtea va constata că acesta

este nefondat.

Critica

recurentei reclamante în sensul stabilirii eronate a valorii terenului

expropriat prin însușirea concluziilor unui raport de expertiză

întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994 și ale O.G. nr. 24/2011, astfel cum a fost modificat prin Legea

nr. 99/2013, nu poate fi primită.

La expertiza

tehnică judiciară efectuată în faza apelului și depusă

la dosar la 13 martie 2015, apelanta reclamantă SC A. SRL a formulat

obiecțiuni, în primul rând raportat la Decizia nr. 12/2015 a Curții

Constituționale, în sensul ca valoarea avută în vedere să fie

cea de la momentul transferului dreptului de proprietate, respectiv anul 2011,

pentru terenuri similare. Aceste obiecțiuni au fost încuviințate prin

încheierea de la termenul din 2 mai 2015, prin care s-a pus în vedere

experților, totodată, să se raporteze la tranzacții

efective cu privire la aceste terenuri.

Suplimentul

la raportul de expertiză tehnică judiciară prin care s-a

răspuns obiecțiunilor încuviințate de instanța de apel a

avut în vedere valoarea de piață a imobilelor supuse exproprierii,

proprietatea reclamantei, ținând seama de prețul cu care se vând în

mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de

proprietate, respectiv în anul 2011 și, prin urmare având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015.

La

această ultimă completare a expertizei, reclamanta apelantă SC

A. SRL nu a formulat alte critici în condițiile art. 212 C. proc. civ.,

respectiv nu a solicitat efectuarea unei contraexpertize, ci cu ocazia

dezbaterilor asupra apelurilor a pus concluzii în sensul de a nu fi avute în

vedere în totalitate concluziile expertizei, viciate în opinia sa sub două

aspecte; neraportarea la imobile cu caracteristici similare cu cele ale

imobilului expropriat și aplicarea eronată a metodei de evaluare în

sensul refuzului de selectare ca și comparabilă a

proprietății cu caracteristicile cele mai apropiate, situate în str.

(...) și tranzacționată la prețul de 142 euro/m.p.

Prin motivele

de recurs, reclamanta recunoaște că tranzacțiile avute în vedere

de experți, în varianta stabilită prin răspunsul la

obiecțiuni sunt contemporane momentului transferului dreptului de

proprietate, contestând însă modalitatea de stabilire a valorii terenului,

prin raportare la definiția "proprietății comparabile"

date prin Standardele de evaluare ANEVAR 2015, în vigoare începând cu data de 1

iulie 2015.

În realitate

criticile recurentei reclamante se referă la valorile terenurilor

selectate ca și comparabile de către experți, critici analizate

de instanța de apel prin considerentele deciziei recurate. Astfel,

instanța de apel a înlăturat în mod justificat opinia separată a

expertului M. cuprinsă într-un raport propriu, motivat de faptul că

aceasta a avut la bază oferte de vânzări de terenuri în zonă

și nu tranzacții efective, considerând nerelevante cele 13 contracte

de vânzare-cumpărare analizate de experții cu opinia majoritară.

În aceste

condiții, s-a procedat în mod legal la omologarea opiniei majoritare a

experților care au stabilit o valoare de 23,57 euro/m.p., determinată

de regimul juridic al terenului ce a făcut obiectul exproprierii, situat

în extravilanul Municipiului Iași, având un caracter special prin

amplasarea în zona de dezvoltare a Aeroportului Internațional Iași,

ce conduce la inexistența unei piețe specifice.

Reținând

că prețurile cu care s-au tranzacționat terenuri similare sunt

cuprinse între 7,82 euro/m.p. și 142 euro/m.p., instanța de apel a

apreciat corect că solicitarea reclamantei de a se stabili o valoare a

terenului expropriat de 142 euro/m.p. întemeiată pe contractul de

vânzare-cumpărare din 7 martie 2011, nu poate fi primită, fiind

disproporționată față de prețurile prevăzute în

celelalte contracte și reprezentând prețul global al

înstrăinării unui teren de 406 m.p., împreună cu

construcția de 128 m.p. și anexa de 32 m.p. edificate pe acesta.

Prin urmare,

Curtea va constata că instanța de apel a aplicat corect

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, reținând, totodată,

că valoarea stabilită de 23,57 euro/m.p. respectă prevederile

art. 27 din lege și dispozițiile obligatorii ale Deciziei Curții

Constituționale nr. 380/2015, ce a reluat constatările făcute

anterior prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015.

Dispozițiile

O.G. nr. 24/2011, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 99/2013, pretins

încălcate de instanța de recurs, nu se referă la o altă

modalitate de evaluare decât cea avută în vedere de experții

evaluatori la efectuarea expertizei și suplimentului la aceasta,

reafirmând obligația evaluatorilor de a-și realiza activitatea de

estimare a valorii bunurilor "în conformitate cu standardele specifice

(...) și cu deontologia profesională (...)" (art. 2).

Celelalte

critici aduse deciziei recurate prin primul motiv de recurs nu vor fi examinate

având în vedere că nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate,

ci vizează modul de apreciere a probelor administrate cu referire la modul

de selectare de către experți a proprietăților comparabile,

și, prin urmare exced motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Nici critica

recurentei reclamante referitoare la modul de stabilire a valorii

construcțiilor nu poate fi primită. Se susține necesitatea

readministrării probei cu expertiză evaluatorie, întrucât

situația de fapt dedusă judecății nu ar fi fost pe deplin

lămurită, în condițiile în care partea nu a solicitat o

nouă expertiză conform art. 212 C. proc. civ., motiv pentru care o

astfel de cerere nu poate fi primită în recurs.

De altfel, în

ceea ce privește construcțiile demolate C11 și C14, expertul

tehnic M., propus de reclamantă a fost de acord cu valorile calculate de

ceilalți experți, iar valorile construcțiilor C9, C10 și

C18, stabilite de cei trei experți (cu opinie separată de M.) au fost

expropriate, fiind determinate prin aceeași metodă de evaluare,

metoda costului, stabilită pe baza cataloagelor de evaluare (întrucât la

data întocmirii raportului, clădirile erau deja demolate).

Nici

criticile formulate de recurenta reclamantă prin ultimul motiv de recurs

nu pot fi primite.

Instanța

de apel a apreciat corect ca fiind dovedit doar prejudiciul suferit prin

neîncasarea chiriilor în sumă de 210.158,38 lei, calculate potrivit

Contractului de închiriere nr. 183/2010, având ca obiect hala de producție

și cu privire la suma de 48.808,78 lei cuvenită din contractul de

închiriere nr. 8/2010.

Soluția

instanței de apel nu încalcă prevederile art. 44 alin. (3) din

Constituția României și nici pe cele ale art. 26 din Legea nr.

33/1994.

Este

adevărat că potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994,

despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat, însă pentru ca acesta să fie susceptibil de

reparare integrală, este necesar ca acesta să îndeplinească

condițiile de a fi cert și real, atât în ceea ce privește

existența sa, cât și posibilitatea de a fi evaluat.

Nu se poate

vorbi de un prejudiciu cert