ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1520/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Iași reclamantul M.A.I. a chemat în judecată

Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA pentru a se stabili valoarea reală a despăgubirilor

la suma de 16.300 RON, datorată de pârâtul expropriator pentru suprafața de teren

de 815 mp situată în comuna M., județul Iași.

În petitul cererii, contestatorul a susținut

că a fost proprietarul suprafeței de 815 mp teren pe raza comunei M., județul Iași,

teren arabil.

Prin H.G. nr. 1229/2011 la anexa nr. 2,

s-a stabilit că suma aferentă despăgubirilor pentru imobilul proprietatea reclamantului

supus exproprierii este de 4.117 RON.

Reclamantul a contestat valoarea despăgubirii

stabilită prin hotărâre de Guvern, precizând că valoarea de tranzacție în zonă a

unui teren similar celui expropriat este în sumă de 16.300 RON.

Prin sentința civilă nr. 514 din 20

februarie 2013 a Tribunalului lași, secția civilă, s-a admis acțiunea civilă formulată

de reclamantul M.A.I. și a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma

de 22.312 RON cu titlu de despăgubiri.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul

susținând că persoanele expropriate, nemulțumite de cuantumul despăgubirii, pot

contesta acest cuantum numai după emiterea hotărârii de acordare a despăgubirilor,

act emis de Comisia de verificare a dreptului de proprietate potrivit art. 22 raportat

la art 19 din Legea nr. 255/2010, pe acest considerent s-a invocat inadmisibilitatea

acțiunii și prematuritatea introducerii cererii. Un alt motiv de apel a vizat modalitatea

de realizare a raportului de expertiză, care a fost întocmit numai de expertul numit

de instanță și însușit de ceilalți experți. De asemenea, evaluarea a fost realizată

în mod teoretic, formal, fără ca expertul să se raporteze la prețurile efective

de vânzare cu care s-au tranzancționat în mod real terenuri similare.

Prin decizia civilă nr. 95 din 2

octombrie 2013 Curtea de Apel lași a respins apelul, reținând, în esență că au fost

respectate dispozițiile art. 25-art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, comisia de experți a fost alcătuită

legal și, tot legal, a folosit metoda comparației directe și ofertele de vânzare-cumpărare

de pe piața imobiliară pentru stabilirea cuantumului despăgubirii, împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs pârâtul, în temeiul art. 304 pct. 9 susținând

că, în speță nu a fost emisă hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii,

iar instanțele au anulat dreptul și obligația legală a Comisiei de verificare a

dreptului de proprietate deoarece au admis contestația împotriva deciziei de expropriere

și au stabilit o despăgubire pentru terenul expropriat. Recurentul a mai susținut

că la stabilirea cuantumului despăgubirii nu au fost respectate dispozițiile

art. 26 din Legea nr. 33/1994 întrucât comisia de experți nu a avut în vedere prețurile

reale cu care se vând imobilele la data întocmirii raportului de exeprtiză.

Cu referire la motivul de ordine publică

pus în discuție de reprezentanta Ministerului Public, vizând incidența în cauză

a dispozițiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ., când instanța nu a fost alcătuită

potrivit dispozițiilor legale, Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea dedusă judecății s-a contestat

cuantumul despăgubirii oferite de expropriator, respectiv suma de 4.117 RON, recurentul

solicitând o despăgubire de 16.300 RON pentru terenul expropriat în suprafață de

815 mp.

În urma soluționării contestației, cuantumul

despăgubirii stabilit de instanță a fost majorat la suma de 22.312 RON.

Având în vedere că prin contestație reclamantul

a solicitat majorarea cuantumului despăgubirii ce i se cuvine pentru imobilul expropriat,

acțiunea astfel formulată privește un drept patrimonial și este evaluabilă în bani.

În legătură cu cererile evaluabile în bani,

dispozițiile art. 282

1

alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „nu sunt supuse

apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe

calea principală privind pensii de întreținere, în litigii al căror obiect are o

valoare de până la 100.000 RON inclusiv, atât în materie civilă cât și în materie

comercială, asupra acțiunilor posesorii, acțiunilor în evacuare în materie comercială,

a celor referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă și luarea măsurilor

asigurătorii, asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori

judiciare săvârșite în procesele penale și în alte cazuri prevăzute de lege”.

Acest text legal este unul de aplicabilitate

generală, fiind incident chiar și în materii speciale, cum este cea a exproprierii,

întrucât legea specială care reglementează procedura în cauzele de expropriere nu

prevede nicio condiționare în aplicarea sa.

Astfel, dispozițiile art. 21-art. 27 din

Legea nr. 33/1994, care stabilesc cadrul legal de soluționare a contestației formulată

de persoana expropriată, nu conțin nicio dispoziție derogatorie de la dreptul comun

sub aspectul căilor de atac în care se judecă astfel de litigii. Mai mult, din cuprinsul

dispozițiilor art. 23 alin. (2), teza finală, din aceeași lege, care trimit la dreptul

comun, se deduce că hotărârea judecătorească pronunțată în astfel de cauze este

supusă căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, fiind vorba despre un text

legal de generală aplicabilitate hotărârilor judecătorești date în primă instanță

în litigii al căror obiect are o valoare depănă la 100.000 RON inclusiv și cum valoarea

pretenției contestate, ori a celei acordate în această procedură, în speță, este

cu mult inferioară pragului legal de 100.000 RON, Înalta Curte apreciază că în mod

greșit Curtea de Apel Iași a soluționat prezenta cauză în apel și nu în recurs,

cum se impunea față de argumentele expuse anterior.

Reținând că prin aceasta s-a adus o încălcare

dispozițiilor legale cuprinse în art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată,

care reglementează compunerea completelor de judecată în apel și în recurs,

Înalta Curte apreciază că în cauză devin incidente prevederile art. 304 pct. 1 coroborate

cu cele ale art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

De asemenea, reținerea acestui motiv de

casare, face inutilă cercetarea motivelor de nelegalitate invocate de recurent,

care vor fi analizate de instanța de recurs, cu ocazia rejudecării.

Pentru motivele arătate, Înalta Curte va

admite motivul de recurs de ordine publică invocat de reprezentanta Ministerului

Public, va casa decizia atacată și va trimite cauza Curții de Apel Iași pentru soluționare,

ea instanță de recurs, a căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Statul

Român prin C.N.A.D.N.R. SA, împotriva deciziei nr. 95 din 2 octombrie 2013 a Curții

de Apel lași, secția I civilă.

Casează decizia și trimite cauza la aceeași

curte de apel pentru soluționare, ca instanță de recurs, a căii de atac exercitate

împotriva sentinței nr. 514 din 20 februarie 2013 a Tribunalului lași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

mai 2014.