ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3019/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 17 decembrie 2010, sub nr. 61450/3/2010 reclamanta SC W.I. SRL a formulat contestație împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 10 mai 2009 în contradictoriu cu pârâții Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local Ș.J., Județul Ilfov. În fapt, a motivat că în ceea ce privește cuantumul despăgubirii stabilit prin hotărâre pentru reclamanta expropriata SC W.I. SRL, ce avea în coproprietate, în cote egale și indivize de cate 1/2, împreună cu SC G.C.G. SRL, imobilul supus exproprierii, compus din teren situat în comuna Ș.J., în suprafața totală de 4.831 patru mii opt sute treizeci și unu m.p.

Înscris în CF nr. xx a comunei Ș.J., având nr. cadastral C1, H.G. nr. 216/2009, la art. 2 din Hotărâre menționându-se acordarea de despăgubiri în valoare totală de 76.996 (șaptezeci și șase mii noua sute nouăzeci și șase) RON, deoarece consideră ca suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru imobilul în suprafața totală de 4.831 m.p. supus exproprierii este mult prea mică comparativ cu suma care li s-ar fi cuvenit față de valoarea imobiliară de piață, drept pentru care solicită majorarea cuantumului despăgubirilor printr-o expertiză ce urmează a fi dispusă și efectuată de care o comisie de experți care să poată stabili în mod real și pe baze științifice de specialitate valoarea reală de circulație a imobilului expropriat.

A solicitat instanței de judecată admiterea contestației și acordarea de către instanța prin hotărâre judecătorească a unui cuantum majorat al despăgubirilor constând într-o sumă mai mare de bani, care să reprezinte în mod real și just despăgubirea cuvenită. De asemenea, a solicitat instanței de judecată repunerea reclamantei în termenul legal de contestare a hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 10 mai 2009 și de procesul-verbal din 09 aprilie 2009 prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor oferite de către stat pentru terenul expropriat în suprafața de 4.831 m.p., având în vedere că până în prezent, reclamanta SC W.I. SRL, nu a avut cunoștința de emiterea acestei hotărâri de stabilire a despăgubirilor pentru o suprafață expropriată de 4.831 m.p., nu li s-au comunicat la sediul actual al societății, hotărârea și procesul-verbal aferent, astfel încât a fost în imposibilitate să poată contesta hotărârea în termenul legal.

Cu privire la motivarea pe fond a contestației reclamantei SC W.I. SRL a arătat că deține în proprietate împreună cu o altă firmă, respectiv SC G.C.G. SRL, în cote egale imobilul supus exproprierii, compus din teren situat în Ș.J., în suprafața totală de 4.831 (patru mii opt sute treizeci și unu) m.p., înscris în CF nr. xx a comunei Ș.J., având nr. cadastral C1 (H.G. nr. 216/2009). La art. 2 din hotărâre se menționează valoarea despăgubirilor pentru imobilul expropriat la suma de 76.996 RON, valoare cu care nu sunt de acord și pe care o contestă, considerând că nu reflectă valoarea reală a unei juste și drepte despăgubiri pentru imobilul expropriat, fiind mult mică decât cea cuvenită și nereflectând realitatea imobiliară actuală.

Prin urmare, solicită acordarea unei sume mai mari care să îi despăgubească real și just față de prejudiciul încercat prin exproprierea terenului, pe baza unei evaluări la valoarea de circulație a terenului printr-un raport de expertiză. Pârâtul Statul Român reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri din România SA, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. La data de 25 ianuarie 2012 reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a arătat că prin cererea de chemare în judecată a contestat întreaga sumă de bani (76.996 RON) ce a fost stabilită de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 188/2004 prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 10 mai 2009 și procesul verbal din 9 aprilie 2009 pentru toată suprafața expropriată de 4.831 m.p.

aflată în proprietate indiviză a reclamantei și a SC G.C.G. SRL. La termenul din data de 25 ianuarie 2012 tribunalul a respins excepția tardivității formulării contestației, a constatat că cererea de repunere în termenul legal de formulare a contestației a rămas fără obiect, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local al comunei Ș.J., județul Ilfov, pentru motivele indicate în încheierea de la acel termen. La data de 28 martie 2012 SC G.C.G. SRL a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantei, cerere admisă în principiu prin încheierea de la termenul din data de 30 mai 2012. În cauză au fost încuviințate și administrate probele cu înscrisuri și cu expertiză tehnică în specialitatea topografie.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1351 din 19 iunie 2013 a respins cererea formulată de reclamanta SC W.I. SRL în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, ca îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC W.I. SRL în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a anulat, în parte hotărârea din 10 mai 2009 emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în ce privește cuantumul despăgubirilor și, pe cale de consecință, a stabilit obligația Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA la plata unei despăgubiri pentru exproprierea terenului în suprafață de 4.831 m.p.

situat în com. Ș.J., cu număr cadastral C1 de 16,5 euro/m 2 , respectiv suma totală de 79.712 euro, la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanta contestatoare, SC W.I. SRL, deține în proprietate împreuna cu intervenienta accesorie, SC G.C.G. SRL, în cote egale imobilul supus exproprierii, compus din teren situat în Ș.J., în suprafața totală de 4.831 (patru mii opt sute treizeci și unu) m.p., înscris în CF nr. xx a comunei Ș.J., având nr. cadastral C1 (H.G. nr. 216/2009). În baza Legii nr. 198/2004 - privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale și a H.G.

nr. 941/2004 - privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, imobilul a fost inclus în Hotărârea nr. 1546/2006 modificată și completată de Hotărârea nr. 425/2008, completată prin Hotărârea nr. 216 din 25 februarie 2009 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate amplasamentul lucrării de utilitate publică Construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul București - Ploiești, pe teritoriul localităților Moara Vlăsiei, Snagov, Ștefăneștii de Jos, Gruiu, Balta Doamnei, Gherghița, Drăgănești, Râfov, Dumbrava, Berceni, Bărcănești și Ploiești.

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, constituită la sediul Consiliului Local al comunei Ș.J., în urma verificării actelor dosarului de expropriere și a procesului-verbal din 09 aprilie 2009, a emis hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 10 mai 2009, prin care s-a dispus exproprierea și acordarea despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 4.831 m.p., situat în comuna Ș.J., județul Ilfov, ce aparțin reclamantei și intervenientei accesorii.

La art. 2 din hotărâre se menționează valoarea despăgubirilor pentru imobilul expropriat la suma de 76.996 RON, valoare cu care reclamanta nu este de acord și pe care o contestă, considerând că nu reflectă valoarea reală a unei juste și drepte despăgubiri pentru imobilul expropriat, fiind mult mică decât cea cuvenită și nereflectând realitatea imobiliară actuală, dar despre care pârâta susține că a fost stabilit în baza raportului de evaluare efectuat de expert evaluator imobiliar, agreat de expropriator, la întocmirea căruia s-a ținut cont de toate criteriile impuse de lege.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004: (1) Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului; (3) Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii Procedând cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv art. 25 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize pentru stabilirea valorii reale a imobilului expropriat.

Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, la data expertizei, care în cauză a fost data de referință avută în vedere de tribunal, în temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 potrivit cu care, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, valoarea unitară stabilită de comisia de experți este de 16,5 euro/m.p., iar valoarea totală de 79.712 euro pentru întreaga suprafață a imobilului expropriat în suprafață de 4.831 m.p. Având în vedere că prin prezenta acțiune s-a formulat contestație și împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 10 mai 2009 prin care s-a dispus exproprierea și acordarea de despăgubiri pentru întregul teren în suprafață de 4.831 m.p.

ce aparține reclamantei și intervenientei accesorii, tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 48 alin. (2) C. proc. civ., urmând a stabili obligația Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA la plata unei despăgubiri pentru exproprierea întregului teren în suprafață de 4831 m.p., deținut în coproprietate de către reclamantă și intervenienta accesorie. Față de aceste aspecte, tribunalul a anulat în parte hotărârea din 10 mai 2009 emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în ce privește cuantumul despăgubirilor și a stabilit obligația Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA la plata unei despăgubiri pentru exproprierea terenului în suprafață de 4.831 m.p.

situat în com. Ș.J., cu număr cadastral C1 de 16,5 euro/m 2 , respectiv suma totală de 79.712 euro, la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Prin motivele de apel se arată că hotărâre este nelegală și netemeinică întrucât prin propunerea de către experți și însușirea de către instanță a valorii terenului expropriat la suma de 79.712 euro s-au încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică, în sensul că la stabilirea despăgubirilor, nici experții și nici instanța, nu s-au raportat la preturile obișnuite de tranzacționare a altor imobile de același fel cu cel supus exproprierii.

Apelanta - pârâtă a mai solicitat să se observe faptul că atât experții, cât și instanța de fond nu au avut în vedere toate înscrisurile depuse de ea la dosar, eliminând două contracte de vânzare - cumpărare, respectiv contractul de vânzare - cumpărare din 29 aprilie 2011 și din 25 mai 2011 care au ca obiect terenuri situate în aceeași tarla cu terenul expropriat. Comisia de experți justifică eliminarea celor două contracte de vânzare - cumpărare prin aceea că prețul de tranzacționare este mult prea mic, în condițiile în care în cuprinsul raportului de expertiză se susține că „prețurile au scăzut cu 10% în ultimele 12 luni ca urmare a scăderii solvabile pe piață (...)”.

Astfel, au fost înlăturate două înscrisuri, probe, care, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 făceau dovada prețului de tranzacționare a unor imobile de același fel cu cele expropriate, în condițiile în care aceste înscrisuri nu sunt falsuri, înlăturarea acestora și de către instanță, fără o motivare anume nu face decât să prejudicieze pârâta, inclusiv prin aplicarea greșită a legii, rezultând o valoare de circulație a imobilului vădit inechitabilă în raport de alte terenuri expropriate din aceeași localitate. În această situație, dacă s-ar compara prețurile de tranzacționare efective cu despăgubirea oferită de către stat de 4,51 euro/m.p. este evident că despăgubirea este una reală, în acord cu normele legale în materie.

Este de notorietate că în prezent, datorită crizei economice, piața imobiliară a scăzut dramatic, influențând direct prețurile de vânzare ale imobilelor, prețuri care în raport cu sfârșitul anului 2008, s-au înjumătățit sau sunt chiar mai mici. Având în vedere cele arătate mai sus, consideră că indiferent de valoarea stabilită ca despăgubire (mai mare sau mai mică), cel mai important este ca această valoare să fie stabilită conform criteriilor legale, criterii conținute în art. 26 din Legea nr. 33/1994, și de care trebuie să țină seama atât experții desemnați cât și instanța de judecată. În caz contrar, există riscul, ca în final (recurs), dosarul să fie restituit instanței pentru suplimentarea probatoriului în vederea respectării tocmai acestor prevederi legale invocate.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori, prin decizia civilă nr. 107 A din 2 aprilie 2014 a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva sentinței civile nr. 1351 din 19 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.

(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. (3) Experții vor defalca despăgubirile cuvenite proprietarului de cele ce se cuvin titularilor de alte drepturi reale.

(4) În cazul exproprierii parțiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții, ținând seamă de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanței o eventuală reducere numai a daunelor, aceste dispoziții legale au fost respectate de instanța de fond, în sensul că a încuviințat părților probele cu înscrisuri și cu expertiză tehnică judiciară, comisia de experți fiind constituită în conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.

La data de 23 martie 2012 s-a depus la dosar un prim raport de expertiză. La acest raport de expertiză pârâta - apelantă a formulat obiecțiuni, care au fost încuviințate de instanță, astfel încât s-a solicitat comisiei de experți să refacă raportul de expertiză și „să” ia în considerare nu doar prețul din oferte ci și prețurile din contractele de vânzare-cumpărare încheiate, urmând să obțină aceste contracte de la părți sau autorități publice. La termenul din 12 octombrie 2012 s-a depus noul raport de expertiză, semnat de către toți experții, inclusiv de către expertul M.V., desemnat de către pârâți. Din acest raport de expertiză rezultă că pentru a se stabili valoarea proprietății expropriate, în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994 experții au abordat metoda comparației directe.

În aplicarea acestei metode de evaluare se analizează vânzările sau ofertele cu loturi de teren comparabile (situate în aceeași zonă și de dimensiuni pe cât posibil mai apropiate cu cel de evaluat), pentru a determina dacă acestea au caracteristici inferioare, superioare sau egale cu ale proprietății de evaluat. În cazul de față, metoda a fost aplicată având la baza informații cu privire la contracte de cumpărare de terenuri libere, similare, situate în aceeași zonă cu terenul de evaluat. În analiza ofertelor de pe piață s-a constatat faptul ca valoarea terenului pentru investiții nu depinde de suprafața acestuia, ci de amplasare, de accesul la utilități, deschiderea la frontul stradal și de cea mai buna utilizare a sa.

Experții au menționat că din cele 6 contracte de vânzare cumpărare depuse de părți aferente unor tranzacții cu terenuri extravilane agricole in perioada 2009-2011, 3 contracte nu au putut fi utilizate drept comparabile în cadrul metodei comparației directe a vânzărilor datorită diferențelor mari de amplasament sau a neîndeplinirii condițiilor exprimate în definiția valorii de piață. Situația acestor contracte este prezentată în tabelul 1 anexat raportului. Ca atare, Curtea a constatat că experții au motivat de ce nu au ținut seama de cele trei contracte invocate de apelantă prin motivele de apel, la stabilirea cuantumului despăgubirilor. Așa fiind și având în vedere că în apel nu s-au depus înscrisuri care să confirme teza susținută de apelantă, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc.

civ., a respins ca nefondat apelul. Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, invocând incidența cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut următoarele critici de nelegalitate: Aplicarea și interpretarea greșită a legii în soluția pronunțată de instanța de apel constă în faptul că nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv contractele de vânzare - cumpărare din 22 martie 2012, din 18 ianuarie 2012 și respectiv din 31 ianuarie 2013. A mai susținut că instanța de apel s-a mulțumit doar să constate că raportul de expertiză întocmit la instanța de fond respectă cerințele Legii nr. 33/1994 iar experții au motivat de ce nu au ținut cont de toate înscrisurile depuse la dosar.

În acest context, se impunea refacerea expertizei, ținând cont și de contractele de vânzare - cumpărare încheiate în anii 2011, 2012 și 2013, motiv pentru care recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat urmând a fi respins în sensul considerentelor ce succed: Criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere sunt legale în sensul că ele sunt prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, invocate de către recurent, iar nerespectarea acestora pune în discuție o problemă de încălcare a legii.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”. În speța supusă analizei, sub motivul încălcării dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, recurentul susține că, în stabilirea valorii despăgubirii cuvenite reclamanții, instanțele de fond și apel nu ar fi avut în vedere prețurile indicate în contractele de vânzare - cumpărare din 22 martie 2012, din 18 ianuarie 2012 și din 31 ianuarie 2013. Această s usținere se constată că nu este fondată.

La termenul de judecată din 5 februarie 2014, instanța de apel a încuviințat cererea de administrare a probei cu înscrisuri, formulată de apelantul pârât, punându-i în vedere să depună la dosar contracte privind tranzacții încheiate în anii 2011 - 2013 și eventual 2008 - 2009, pentru imobilele situate în comuna Ș.J., în afara celor care deja, au fost avute în vedere de experții care au întocmit expertiza.

La data de 27 februarie 2014, apelantul - pârât a depus la dosar prin serviciul registratură un număr de trei contracte semnate pentru conformitate și ilizibile, motiv pentru care la termenul de judecată din 5 martie 2014, instanța a pus în vedere avocatului apelantului să depună la dosar copii lizibile pentru contractele de vânzare - cumpărare privind tranzacții încheiate în perioada 2011 - 2013 și eventual 2008 - 2009, pentru imobile situate în comuna Ș.J., acordând un nou termen de judecată pentru 2 aprilie 2014. La acest din urmă termen avocatul apelantului - pârât nu s-a mai prezentat pentru a depune înscrisurile necesare în susținerea motivelor de apel, astfel că instanța a dispus decăderea din proba cu expertiza evaluatorie solicitată.

În acest context, este de observat că instanța de apel a avut în vedere la stabilirea valorii despăgubirii prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, astfel încât recursul formulat va fi respins ca nefondat. Ca parte căzută în pretenții, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata sumei de 4.400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC W.I. SRL, ce constau din onorar apărător, (factura din 4 noiembrie 2014, Cabinet de Avocat R.D.). În consecință în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul Statul Român prin Comisia Națională de Autostrăzi și Drumuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva deciziei nr. 107A din 2 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă pe pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA la plata sumei de 4.400 RON către intimata reclamantă SC W.I. SRL cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2014.