ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3498/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3498/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursului de față,

constată următoarele:

Reclamanta

M.A.M. a solicitat în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 9 și

10

din

Legea nr. 198/2004, art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 și H.G. nr. 1546/2006, în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA, ca prin hotărârea ce se va pronunța,

urmare a exproprierii suprafeței de teren de 1.800,443. m.p., cu număr

cadastral CC, situată în Comuna G., județul Ilfov, să se stabilească suma ce i

se acordă reclamantei cu titlu de despăgubire, sumă pe care o estimează

provizoriu la echivalentul în RON a sumei 86.605 euro (fiind compusă, potrivit

art. 26 din Legea nr. 33/1994, din suma de 45.011 euro

reprezentând

valoarea reală a imobilului-teren expropriat și din suma de 41.594 euro reprezentând

prejudiciul cauzat reclamantei, în calitate de proprietar al imobilului).

În

motivarea cererii a arătat că prin H.G. nr. 1546/2006 s-a

aprobat planul de amplasament al autostrăzii București-Brașov, cu declanșarea procedurii

exproprierii imobilelor aflate pe respectivul amplasament al lucrării și aprobarea

cuantumului despăgubiri lor (suma globală estimată).

În

cursul lunii decembrie 2006, a fost afișată la sediul Primăriei

G. lista cuprinzând cuantumul despăgubirilor acordate fiecărui expropriat, reclamantei

acordându-i-se o despăgubire în cuantum total de 28.695,37 RON.

În

aprecierea reclamantei, această despăgubire stabilită prin

Hotărârea de Guvern (de aprox. 4,5 euro/m.p.) este net inferioară valorii reale

a terenului expropriat având în vedere prețurile practicate de către agențiile imobiliare

la data exproprierii, respectiv de 25 euro/m.p.

În

plus, după cum rezultă din despăgubirile acordate altor persoane,

la evaluarea imobilelor nu s-a avut în vedere valoarea reală a terenului supus exproprierii,

ci au fost avute în vedere criterii abstracte, care au condus la stabilirea unor

despăgubiri care nu au nicio legătură cu valoarea reală a imobilului expropriat.

Astfel, proprietarii unor terenuri extravilane agricole situate în zone cotate defavorabil

au primit cu titlu de despăgubire sume cu mult superioare celei stabilite în favoarea

reclamantei, cu toate că terenul proprietatea sa a fost introdus în intravilanul

comunei G., fiind situat la drumul județean și beneficiind de rețea electrică, telefonică,

etc.

Mai mult, contrar prevederilor art. 26

din Legea nr. 33/1994, la stabilirea despăgubirii nu a fost avută în vedere diminuarea

valorii de circulație a restului de teren neexpropriat, în suprafață de 3.199,474

m.p., ce a rămas fără cale de acces și fără utilități în urma exproprierii, diminuare

ce reprezintă prejudiciul adus reclamantei prin această deposedare de teren.

Reclamanta a precizat că înțelege să solicite

contravaloarea acestui prejudiciu ce constă în diminuarea valorii de circulație

a restului de teren neexpropriat în valoare de 41.594 euro (în echivalent RON la

cursul Băncii Naționale a României) întrucât valoarea acestuia este afectată grav

și ireversibil urmare a exproprierii suprafeței de 1.800,443 m.p., prin pierderea

căii de acces și a utilităților.

Terenurile intravilane situate în comuna

G., conform grilei minime de taxare a actelor notariale, sunt evaluate la prețuri

cuprinse între 15-80 euro/m.p., în funcție de zonă și de utilitățile de care beneficiază,

iar

în aceste condiții, reclamanta a refuzat

cuantumul despăgubirilor acordate de către expropriator în cursul lunii ianuarie

2007, considerând și estimând că o justă despăgubire, conform prevederilor art.

44 alin. (3) din Constituția României, se situează la echivalentul în lei al sumei

de 86.605 euro, fiind compusă din valoarea de piață a imobilului expropriat, respectiv

echivalentul în lei al sumei de 45.011 euro și din daunele corespunzătoare diminuării

valorii restului de teren neexpropriat, respectiv echivalentul în RON al sumei de

41.594 euro.

Reclamanta a susținut că valoarea stabilită

de către expropriator pentru terenul al cărui proprietar a fost este de 15,93 RON/m.p.,

respectiv aproximativ 4,5 euro/m.p., nu poate fi corectă nici măcar pentru terenurile

agricole din câmp, situate în zone cu rară perspectivă de dezvoltare.

Este de notorietate faptul că în perioada

anilor 2005-2006, ofertele de vânzare a terenurilor similare în zonă, respectiv

cele introduse în intravilanul localității și cu utilități, se situau la un preț

cuprins între 20-40 euro/m.p.

Terenul în cauză a fost inclus în intravilanul

localității prin O.U.G. nr. 4/1999 aprobat prin H.C.L nr. 14/2000, fapt confirmat

de către Primăria comunei G. prin adresa din data de 10 ianuarie 2007, având rețea

de alimentare cu energie electrică, rețea telefonică, rețea de televiziune prin

cablu, drum asfaltat și posibilitatea racordării la rețeaua de gaze. Pentru lotul

rămas în proprietate, în suprafață de 3.199,474 m.p., rămas fără drum de acces și

fără utilități și a cărui valoare reală de circulație a scăzut drastic urmare a

exproprierii suprafeței de 1.800,443 m.p., reclamanta a precizat că înțelege să

solicite contravaloarea prejudiciului mai sus indicat (echivalentul în RON al sumei

de 41.594 euro), care fac parte integrantă, conform prevederilor art. 26 din Legea

nr. 33/1994, din despăgubirea totală ce i se cuvine urmare a exproprierii.

Pârâtul a formulat întâmpinare arătând,

în esență, că terenul având numărul cadastral CC, în suprafață de 1.800,443 m.p.

a fost menționat în Anexa 2 a H.G. nr. 1546/2006, urmând să fie expropriat în vederea

construirii Autostrăzii București-Brașov, segmentul București-Ploiești.

În

conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat,

din 21 octombrie 2005 de B.N.P. D.D. din Snagov, terenul supus exproprierii aparține

reclamantei M.A.M.

Pârâtul a solicitat a se constata că susținerile

reclamantei, în sensul că suma oferită drept justă despăgubire pentru expropriere

ar fi mult mai mică față de valoarea reală a imobilului sunt neîntemeiate, aceasta

încercând

doar să se îmbogățească fără justă cauză pe seama Statului Român.

Astfel, așa cum rezultă din raportul de

evaluare, la stabilirea despăgubirilor expertul tehnic a respectat toate exigențele

impuse de dispozițiile Legii nr. 33/1994 cu privire la exproprierea pentru cauză

de utilitate publică. Expertul tehnic a respectat dispozițiile Legii nr. 33/1994,

acesta stabilind în mod întemeiat că valoarea totală a despăgubirilor este în suma

de 28.695,37 RON.

În

plus, din contractul de vânzare-cumpărare autentificat, din

21 octombrie 2005 de B.N.P. D.D. din Snagov, aceasta a plătit pentru terenul în

cauză un preț de 7,5 RON/m.p.

Or, Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a înțeles să ofere drept

despăgubire pentru exproprierea aceluiași teren suma de 15,93 RON, adică dublul

sumei plătite de reclamantă pentru achiziționarea terenului în cauză.

De asemenea, s-a solicitat a se constata

că susținerile reclamantei potrivit cărora terenul sus-menționat, supus exproprierii,

ar fi situat în intravilanul localității G. sunt vădit neîntemeiate. Reclamanta

nu a atașat la cererea de chemare în judecată hotărârea de consiliu local prin care

acest teren ar fi fost trecut într-adevăr din extravilan în intravilanul localității

G.

Chiar și în situația în care H.C.L. nr.

14/2000 ar fi stabilit că terenul înregistrat sub nr. cadastral CC a fost trecut

în intravilanul acestei localități, această hotărâre nu poate fi opozabilă pârâtului,

întrucât reclamanta nu a îndeplinit formalitățile legale referitoare la publicitatea

imobiliară. Reclamanta avea obligația să solicite înscrierea în CF a acestei modificări

de regim juridic, respectiv a faptului că terenul nu mai face parte din extravilanul

localității G., ci din intravilanul acesteia.

Totodată, documentul utilizat la întocmirea

documentației cadastrale și a raportului de evaluare, respectiv fișa corpului de

proprietate, vizat de către Oficiul Județean de Cadastru, Geodezie și Topografie

Ilfov, a confirmat faptul că terenul în cauză se află în extravilanul localității

G. și nicidecum în intravilanul acestei localități, așa cum neîntemeiat afirma reclamanta.

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul

București, secția a

IV-

a civilă, prin sentința civilă nr. 427

din 20 martie 2009,

a admis

acțiunea astfel formulată, dispunând obligarea pârâtului la plata către reclamantă,

cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat (în suprafață de 1800,443 m.p.,

cu nr. cadastral CC) din com. G., jud. Ilfov, suma de 52.006 euro, în echivalent

RON la data plății, compusă din suma de 36.009 euro valoare

reală

a imobilului expropriat și suma de 15.997 euro reprezentând prejudiciu cauzat prin

expropriere și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500

RON.

Prima instanță a reținut că reclamanta

a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA, fiind nemulțumită de stabilirea despăgubirilor

în cuantum de 28695,37 RON pentru terenul expropriat ca urmare a H.G. nr. 1546/2006

prin care s-a aprobat planul de amplasament al autostrăzii București-Brașov.

În

cauză s-a efectuat o expertiză pentru a se verifica dacă aceste

despăgubiri au fost corect stabilite în condițiile prevăzute de art. 21 - 27 din

Legea nr. 33/1994.

Expertul a stabilit că terenul expropriat

are o valoare de piață de 36.000 euro (la data evaluării, 30 septembrie 2009).

Totodată, din raportul de expertiză tehnică

imobiliară a rezultat că prin diminuarea terenului proprietatea expropriatei, valoarea

terenului rămas neexpropriat a scăzut producându-se un prejudiciu în patrimoniul

reclamantei în valoare de 15.997 de euro.

Tribunalul a avut în vedere că plata despăgubirilor

se acordă, potrivit art. 5 pct. 1, pentru imobilele expropriate la data când persoanele

îndreptățite - titulari drepturilor reale - au formulat cererea astfel că, în condițiile

în care hotărârea de stabilire a despăgubirilor nu a fost comunicată niciodată expropriatului,

și acesta nu a formulat cerere de despăgubire adresându-se direct instanței de judecată

și contestând cuantumul acestor despăgubiri, despăgubirile vor fi cele stabilite

prin raportul de expertiză la data efectuării acesteia.

De asemenea s-a avut în vedere că, potrivit

art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere în mod expres art. 9 din Legea

nr. 198/2004, la calcularea cuantumului despăgubirilor se ține seama de prețul cu

care se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel în unitățile administrativ

teritoriale, la data întocmiri raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului.

Totodată, în cazul exproprierii parțiale,

se va avea în vedere valoarea imobilului stabilită în funcție de această împrejurare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

pârâtul susținând, în esență, că nu există un prejudiciu suferit de reclamantă în

urma exproprierii, având în vedere că proiectul prevede o serie de drumuri secundare,

care să permită accesul către proprietățile rămase neexpropriate.

De altfel, planurile lucrării pentru care

a fost dispusă exproprierea arată foarte clar că suprafața expropriată este mai

mare decât cea necesară construirii autostrăzii tocmai pentru că lucrarea în cauză

se

referă și la drumurile de acces menționate

mai sus, nestabilirea cu claritate a acestui fapt în raportul de expertiză constituind,

în susținerea pârâtului, un motiv serios pentru ca această probă să nu fie luată

în considerație de către instanță.

În

privința costului relocării utilităților, a precizat că Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România se angajează să efectueze

toate aceste lucrări de relocare a utilităților prezente pe terenul expropriat.

Pârâtul a susținut că simpla construcție

a autostrăzii a determinat o creștere substanțială a valorii terenurilor și în această

zonă. Mai mult decât atât, este evident că, pe terenul rămas neexpropriat vor putea

fi dezvoltate diverse proiecte, putându-se construi numeroase spații comerciale.

Prin urmare prejudiciul invocat de către

reclamantă nu este cert și nici actual.

Se mai reproșează instanței de fond că

în mod nelegal a omologat raportul de expertiză pentru că acesta nu stabilește în

mod corect sporul de valoare adus imobilului și nici nu ține seama de prevederile

art. 26 alin (1) din Legea nr. 33/1994, conform cărora despăgubirile se compun din

valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului în urma exproprierii.

Deși prin încheiere instanța a stabilit

printre obiectivele expertizei, stabilirea sporului de valoare pe care îl înregistrează

partea din imobil rămasă neexpropriată în urma realizării lucrării de utilitate

publică, totuși comisia de experți nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nu

a evaluat acest spor de valoare ce urma a fi scăzut din valoarea prejudiciului suferit

de către proprietar în urma exproprierii.

Expertiza efectuată în dosarul de fond

nu are în vedere valoarea reală de tranzacționare a terenului supus exproprierii.

Pentru efectuarea unei expertize pertinente

era absolut necesar ca experții să pornească de la valorile reale de tranzacționare

și nu de la ofertele imobiliare apărute în diverse publicații.

O altă critică adusă sentinței a vizat

faptul că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la plata contravalorii

terenului de la data efectuării expertizei, și nu a valorii de la data consemnării.

Chiar dacă dispozițiile exprese ale Legii

nr. 198/2004 relative la momentul calculării despăgubiri lor au fost abrogate, nu

trebuie aplicate prin analogie dispozițiile Legii nr. 33/1994 de vreme ce situațiile

reglementate de cele două acte normative sunt diferite, respectiv: în cazul exproprierilor

efectuate în temeiul Legii nr. 198/2004 transferul dreptului de proprietate operează

la momentul plății/consemnării despăgubirilor; în schimb, în cazul exproprierilor

efectuate în temeiul Legii nr. 33/1994,

transferul dreptului de proprietate

are loc după pronunțarea unei hotărâri judecătorești și îndeplinirea obligațiilor

impuse prin hotărâre.

Argumentele instanței de fond cu privire

la momentul calculării despăgubirilor sunt - în susținerea pârâtului - contrare

dispozițiilor legale și situației de fapt.

Astfel, instanța reține faptul că reclamanta

nu a formulat cerere de acordare a despăgubirilor, prin urmare acestea ar trebui

calculate la momentul efectuării expertizei.

Pe de o parte, reclamanta a formulat cerere

de acordare a despăgubirilor, iar pe de altă parte, momentul ce trebuie avut în

vedere este acela al transferului dreptului de proprietate și nu acela al formulării

cererii de acordare a despăgubirilor.

Mai arată că în mod greșit instanța de

fond a dispus obligarea pârâtei la plata integrală a despăgubirilor stabilite prin

raportul de expertiză, fără a ține seama de faptul că suma de 28.695,37 RON fusese

deja consemnată.

În

apel nu s-au administrat probe noi.

Curtea de Apel București, secția a

IX-

a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, prin decizia nr. 183A din 12 noiembrie 2009

a respins ca nefondat apelul pârâtului,

având în vedere următoarele considerente:

Pârâtul a susținut că nu ar exista un prejudiciu

pe care reclamanta-intimată să îl fi suferit în urma exproprierii, argumentând această

susținere prin aceea că a arătat instanței faptul că planurile lucrării pentru care

a fost dispusă exproprierea, respectiv proiectul, prevăd o serie de drumuri secundare

menite să permită accesul la partea de teren rămasă neexpropriată, totodată făcând

referire la angajamentul asumat de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România de a efectua toate lucrările necesare relocării utilităților

existente pe terenul expropriat.

Pârâtul nu a formulat asemenea apărări

pe parcursul dezbaterilor purtate în fața primei instanțe, și nici nu a administrat

un probatoriu apt să susțină poziția ce rezidă din motivul de apel menționat.

Altfel spus, nu numai că pârâta nu a expus

în fața instanței de fond situația potrivit căreia neajunsul (creat urmare a exproprierii

suprafeței de 1800,44 m.p.) constând în lipsirea terenului rămas neexpropriat de

deschidere către drumul județean precum și de acces imediat la utilități ar fi compensat

prin drumurile secundare ce s-ar crea potrivit proiectului/planurilor lucrărilor

pentru care s-a făcut exproprierea, dar nu a depus - nici chiar în faza apelului

- proiectele/planurile la care face referire.

Curtea a apreciat că potrivit art. 129

alin. ultim C. proc. civ., instanța este ținută a se pronunța numai asupra cererilor

și apărărilor formulate de

părți în timpul procesului,

hotărârea instanței de fond respectând întru totul exigențele acestei norme.

Pe de altă parte, pârâtul a pretins că

se angajează să efectueze toate aceste lucrări de relocare a utilităților prezente

pe terenul expropriat, fără însă a menționa care este valoarea juridică a angajamentului

astfel invocat.

Nu numai că referirea apelantului la menționatul

angajament este una care nu este susținută de suport probator, dar chiar în ipoteza

în care o atare obligație viitoare a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România s-ar regăsi în conținutul unui act juridic determinat, ea

nu ar putea primi vreo eficiență în ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor

cuvenite intimatei-reclamante pentru că ar fi contrară principiului care rezidă

din prevederile art. 481 C. civ., cât și din dispozițiile art. 40 alin. (3) din

Constituția României, și anume acela că, în cazul exproprierii, despăgubirea acordată

trebuie să fie prealabilă.

Curtea a apreciat că, potrivit art. 1069

C. civ. cel care face o propunere înaintea judecății, trebuie o dovedească.

Astfel, afirmațiile pârâtei că „simpla

construcție a autostrăzii a determinat o creștere substanțială a valorii terenurilor

din această zonă", cât și că „este evident că, pe terenul rămas neexpropriat

vor putea fi dezvoltate diverse proiecte, putându-se construi numeroase spații comerciale"

nu au fost susținute de suport probator și prin urmare nu pot constitui elemente

care - corespunzător exigențelor impuse de norma menționată - să fie apte a permite

înlăturarea probei științifice administrate în fața primei instanțe, probă prin

care s-a stabilit faptul că terenului rămas neexpropriat i s-a diminuat valoarea.

Curtea a reținut că expertizele judiciare

în litigiile având ca obiect stabilirea despăgubirilor în caz de expropriere se

efectuează - potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994 - de o comisie de experți având

o compunere specială, respectiv de o comisie formată dintr-un expert desemnat de

instanță, unul desemnat de expropriator și un altul desemnat de persoana expropriată.

Astfel, opinia fiecăruia dintre membrii comisiei de experți are o valoare egală

în întocmirea raportului de expertiză, părțile care i-au desemnat având în acest

fel o garanție suplimentară asupra obiectivității concluziilor ce rezidă din raportul

final, dar și posibilitatea de a comunica - prin expertul pe care l-au desemnat

- în condiții mai lesnicioase cu comisia constituită.

În

condițiile în care toți cei trei experți care au întocmit

raportul efectuat la judecata în fond a pricinii au prezentat instanței - corespunzător

obiectivelor stabilite pentru expertiză - concluziile pe care aceasta le-a avut

în vedere la soluționarea pricinii, și au conchis (printre

altele)

în sensul că „valoarea terenului rămas neexpropriat a scăzut", nu se poate

reține că nu au răspuns obiectivului care viza stabilirea împrejurării dacă respectivul

teren a înregistrat sau nu un spor de valoare ca urmare a exproprierii.

Din cuprinsul raportului de expertiză a

rezultat faptul că experții, deși au pornit de la valori ale unor oferte de vânzare

pentru terenuri având situații similare cu cel expropriat, au aplicat corecții specifice

raportului dintre cererea de cumpărare și ofertele de vânzare, stabilind în acest

mod valoarea de circulație a imobilului.

Curtea a apreciat că nu este fondată critica

prin care se susține că expertiza efectuată în speță nu ar avea în vedere valoarea

reală a terenului în condițiile în care nu există o bază de date în care să se regăsească

informații certificate oficial cu privire la tranzacții efectiv realizate, iar pârâta

nu numai că nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză (deși instanța fondului

i-a încuviințat o cerere de amânare spre a avea posibilitatea de a lua cunoștință

de raportul de expertiză și de a-și exprima ulterior eventualele obiecțiuni), dar

nici nu a produs ea însăși eventuale dovezi care să ateste vânzarea-cumpărarea de

terenuri similare celui în litigiu la prețuri mai mici decât cele stabilite prin

expertiză - astfel cum avea posibilitatea în baza art. 26 alin. (2) teza finală

din Legea nr. 33/1994.

În

ceea ce privește momentul prin raportare la care instanța

a stabilit valoarea terenului în litigiu, Curtea a constatat că aceasta a procedat

în acord cu prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 raportat la

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, reglementare în raport de care „la calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia".

Prin dispozițiile art. 9 alin. (3) din

Legea nr. 198/2004 se face în mod expres trimitere la procedura reglementată prin

art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în ce privește soluționarea litigiilor referitoare

la despăgubirile pentru imobilele expropriate, așa încât nu este vorba de o aplicare

prin analogie a prevederilor acestui din urmă act normativ, cum susține pârâta.

Stabilirea despăgubirilor prin raportare

la momentul la care s-au consemnat despăgubirile stabilite de către expropriator

ar fi constituit o încălcare nejustificată a prevederilor legale menționate, conținutul

lor fiind unul care nu lasă loc vreunui echivoc pe acest aspect.

Pârâtul deși pretinde că reclamanta-intimată

a depus cerere pentru acordarea despăgubirilor, nu a produs vreo probă care să ateste

un

asemenea demers al reclamantei, sau/și

soluționarea ei printr-o hotărâre emisă și comunicată conform cu exigențele

art. 5 și 7 din Legea nr. 198/2004.

Cum, potrivit art. 1069 C. civ., pârâtul

avea obligația de a dovedi faptul că ar fi primit de la reclamantă și ar fi soluționat

cererea despăgubire pretins formulată de aceasta, iar asemenea dovezi nu au fost

produse, Curtea a reținut că este nefondată această susținere.

Prin hotărârea primei instanțe s-a stabilit

cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei ca urmare a exproprierii terenului

cu număr cadastral CC din comuna G., județ Ilfov, și aceasta în cadrul procedurii

judiciare în contextul căreia reclamanta a contestat despăgubirile oferite de către

pârâtă.

În

condițiile în care această procedură judiciară este una în

care se realizează un control de legalitate și temeinicie în privința despăgubirilor

oferite de către expropriator - astfel cum rezidă din economia prevederilor

art. 9 din Legea nr. 198/2004 - Curtea a apreciat că instanța avea a stabili (în

raport de probatoriul administrat) cuantumul final al acestor despăgubiri, iar nu

numai diferența între suma acordată de către pârâtă și cea rezultată din expertiza

efectuată în condițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 raportat la

art. 21-25 din Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. dezvoltând următoarele

critici de nelegalitate:

- instanța de apel a menținut sentința

apelată prin care s-a omologat raportul de expertiză ordonată în cauză, cu toate

că acest raport de expertiză evaluatorie a fost întocmit cu încălcarea prevederilor

art. 26 alin. (2) și ale art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică.

Astfel, art. 26 alin. (2) din legea menționată

prevede că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța

vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același

fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Cu toate acestea, valoarea reieșind din raportul de expertiză a fost stabilită prin

raportare la oferte de pe internet.

Potrivit art. 26 alin. (4), în cazul exproprierii

parțiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare

ca urmare a valorilor ce se vor realiza, experții [...] ar putea propune instanței

o eventuală reducere numai a daunelor, dar nici la acest obiectiv nu s-a răspuns

de către experți.

Totodată comisia de experți nu s-a conformat

dispozițiilor instanței și nu a evaluat sporul de valoare ce urma a fi scăzut din

valoarea prejudiciului suferit de către proprietar în urma exproprierii.

Recurentul susține că nu există un prejudiciu

suferit de reclamantă în urma exproprierii, având în vedere ca proiectul prevede

o serie de drumuri secundare, care să permită accesul către proprietățile rămase

neexpropriate. De altfel, planurile lucrării pentru care a fost dispusă exproprierea

arată foarte clar faptul că suprafața expropriată este mai mare decât cea necesară

construirii autostrăzii tocmai pentru că lucrarea în cauză se referă și la drumul

de acces menționat mai sus, nestabilirea cu claritate a acestui fapt în raportul

de expertiză constituind, în opinia recurentului un motiv serios pentru ca această

probă să nu fie luată în considerație de către instanță.

- instanța de apel a greșit respingând

solicitarea recurentului de

a se administra o nouă expertiză,

care să aibă în vedere valoarea reală de tranzacționare a terenului supus exproprierii.

În

ceea ce privește sintagma valoarea reală a terenului, Instanța

Supremă a arătat că aceasta trebuie înțeleasă prin raportare la prețul real de tranzacționare

(așa cum acest preț rezultă din contractele de vânzare-cumpărare având ca obiect

imobile similare) și nicidecum din ofertele de vânzare apărute în diverse publicații

(așa cum s-a procedat în speță).

Reclamanta nu a produs probe care să ateste

vânzarea-cumpărarea de terenuri similare celui în litigiu la prețuri mai mici decât

cele stabilite prin expertiză.

Recurentul susține că în privința costului

relocării utilităților, se angajează să efectueze toate lucrările de relocare a

utilităților prezente pe terenul expropriat, context în care instanța de apel trebuia

să țină cont de acest lucru în evaluarea prejudiciului efectiv generat de expropriere.

Cu toate că reclamanta a susținut că i

s-a adus un prejudiciu întrucât terenul său nu mai are acces la utilități, nu a

dovedit existența racordării efective a acestui imobil la utilitățile de care se

face vorbire.

Or, simplul acces la aceste utilități nu

echivalează cu racordarea efectivă la acestea, reclamanta nefiind prejudiciată în

niciun fel, invocând de fapt un prejudiciu eventual și nu unul real.

Pe de altă parte, susținerile experților

în sensul că valoarea terenului rămas neexpropriat a scăzut sunt absolut neîntemeiate,

în condițiile în care simpla construcție a autostrăzii a determinat o creștere substanțială

a valorii terenurilor din această zonă.

- instanța de apel a încălcat dispoziții

legale obligatorii, principiul rolului său activ cât și principiul aflării adevărului,

întrucât simpla inexistență a unei baze de date nu duce la imposibilitatea revelării

prețurilor reale de tranzacționare ale unor imobile similare.

Instanța trebuia să solicite, în virtutea

principiilor anterior enunțate, Camerei Notarilor Publici informații referitoare

la prețurile reale de tranzacționare a imobilelor similare celui expropriat, cu

toate acestea, atât instanța de judecată cât și experții au preferat să se raporteze

la prețurile de ofertare din publicațiile de gen dând astfel soluții nelegale.

Examinând decima atacată prin prisma criticilor

formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Recurentul a susținut încălcarea art. 26

din Legea nr. 33/1994 deoarece expertiza efectuată în cauză și însușită de instanță

nu s-a raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea ce privește

stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobile de același fel, în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză.

Tribunalul ca primă instanță a dispus,

contrar celor susținute de recurent, ca obiective ale expertizei, să se stabilească

dacă valoarea imobilului teren rămas neexpropriat a crescut sau a scăzut și 3. să

se indice și suma, în situația în care apreciază să se impune, conform mențiunilor

din încheierea pronunțată la data de 26 septembrie 2008.

Raportul de expertiză a avut în vedere

aceste obiective, stabilind valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei, în funcție

de criteriul legal menționat, determinat conform informațiilor privind tranzacțiile

încheiate în zonă, respectiv făcând o comparație directă a terenului evaluat cu

loturile similare de teren pentru care existau informații disponibile asupra tranzacțiilor

de piață recente, furnizate de publicațiile de specialitate apărute în zona G.,

după cum rezultă din mențiunile expertizei de la pct. 6.2.3.3., la raport fiind

atașate oferte imobiliare din zonă.

Din aceste verificări a rezultat că prețurile

la care se tranzacționează terenuri pentru construcții situate în extravilanul comunei

G. sunt cuprinse în intervalul 17-20 euro/m.p., experții stabilind, pentru terenul

în litigiu, o valoare de 36.000 euro la data evaluării - 30 septembrie 2009, respectiv

16,5 euro/m.p, avută în vedere de instanță și care se încadrează în limitele valorice

ale prețurilor cu care se vindeau, în mod obișnuit, terenuri în zonă, la data întocmirii

raportului de expertiză.

Astfel, raportul întocmit de experți s-a

fundamentat pe mai multe informații și date privind tranzacții imobiliare din zonă,

după cum rezultă din cele consemnate de ei în document.

De altfel, nu era necesar să se depună

contracte de vânzare-cumpărare ale imobilelor din zona în referință pentru a stabili

prețul cu care se vând imobile de același fel cu cel expertizat la momentul întocniirii

raportului, întrucât este posibil ca, într-o anumită perioadă de timp, să nu se

încheie tranzacții imobiliare și, în aceste condiții, este fără dubiu că efectuarea

expertizei nu poate fi amânată până la realizarea actelor juridice translative de

proprietate.

În

această situație, este firesc ca expertiza să se realizeze

în raport și de alte criterii privind valoarea imobilului (oferte de vânzare, de

exemplu, dar și situarea imobilului, apropierea de anumite utilități ș.a.).

Dacă s-ar limita posibilitatea experților

de a evalua imobilul numai în raport de tranzacțiile deja efectuate la data întocmirii

raportului, pe lângă posibilitatea ca la acel moment să nu se fi încheiat asemenea

acte juridice, s-ar limita nejustificat posibilitatea lor de apreciere și s-ar lipsi

de conținut însuși scopul pentru care legea a dispus întocmirea unui raport de către

o comisie formată din trei experți, propuși de instanță și de părțile aflate în

conflict, fiind suficientă depunerea unui număr oarecare de acte juridice încheiate

pentru terenuri asemănătoare, ceea ce legea nu consideră că este suficient.

Or, nici în fața primei instanțe și nici

în apel recurentul nu a produs contracte de vânzare-cumpărare prin care să probeze

o valoare mai mică decât cea stabilită de experți pentru terenul în litigiu.

De altfel, recurentul nu a formulat nicio

obiecțiune la acest raport de expertiză nici în ceea ce privește metoda de evaluare

și nici în ceea ce privește stabilirea valorii atât a terenului expropriat cât și

a celui rămas în afara acestei măsuri.

În

concluzie, a fost respectat criteriul legal prevăzut în

art. 26 din Legea nr. 33/1994, în determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite

reclamantei.

Recurentul a susținut și încălcarea

art. 129 C. proc. civ., privind rolul activ al instanței, criticile sale vizând,

însă, greșita stabilire a situației de fapt, în opinia sa, în raport de probele

administrate în cauză și faptul că i s-a respins o nouă expertiză în apel.

Față de actuala structură a recursului,

reevaluarea situației de fapt reținută de instanța de apel, în baza probelor administrate,

nu mai poate fi realizată, motivul de casare care permitea astfel de verificări,

prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., fiind abrogat prin art. I pct. 112 din

O.U.G. nr. 138/2000.

Referitor la motivele instanței de apel

pentru care aceasta a respins efectuarea unei noi expertize în faza procesuală respectivă,

Curtea a considerat lămuritoare concluziile raportului de expertiză întocmit în

cauză, considerat ca fiind realizat cu respectarea cerințelor art. 26 din Legea

nr. 33/1994, ceea ce a determinat-o să respingă solicitarea

apelantului

pârât de efectuare a unei noi expertize în faza procesuală respectivă.

Or, cât timp recurentul nu a dovedit că

măsura Curții de apel în legătură cu cererea de probe formulată în apel, este rezultatul

încălcării unei prevederi legale în materia probelor, prezenta instanță nu poate

cenzura, pentru argumentele deja arătate privind structura actuală a recursului,

dispoziția instanței anterioare.

Concludența și utilitatea administrării

unei probe reprezintă atributul exclusiv al instanței în fața căreia se solicită

proba respectivă, ce nu poate fi cenzurat de instanța de recurs, neîncadrându-se

în motivele de nelegalitate prevăzute în art. 304 C. proc. civ., singurele care

pot fi invocate și cercetate în această fază procesuală.

În

consecință evaluarea necesității administrării probei revine,

însă, doar instanței învestite cu cererea de încuviințare a probei și nu poate fi

cenzurată în recurs.

Pentru aceleași argumente nu pot fi examinate

nici criticile privind metodele de expertizare, eronate sau improprii categoriei

terenului expertizat, precum și cele referitoare la supraevaluarea imobilului în

raport de grilele de evaluare deținute de Camera Notarilor Publici care conțin prețurile

reale de tranzacționare a imobilelor similare celui expropriat, atât timp cât comisia

a avut în vedere obiectivul stabilit de instanță, conform art. 26 din Legea nr.

33/1994.

De asemenea, nu se poate reține critica

privind neluare în considerare de către instanța de apel a faptului că recurentul

se obligă să efectueze lucrările de relocare a utilităților necesare terenului rămas

neexpropriat, pentru a înlătura prejudiciul astfel creat reclamantei proprietare,

atât timp cât acest aspect nu are relevanță în raport de dispozițiile art. 26

alin. (1) din Legea nr. 33/1994 care prevăd că valoarea prejudiciului trebuie stabilită

în raport de situația terenului de la data exproprierii.

Deși s-a susținut și încălcarea principiului

rolului activ al instanței și cel al aflării adevărului, recurentul nu a susținut,

în mod concret, motivele pentru care acestea nu ar fi fost respectate în faza apelului,

în consecință, Înalta Curte nu poate examina o asemenea critică formală.

Având în vedere aceste considerente,

Înalta Curte constată că susținerile recurentului pârât Statul Român, prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, sunt, în parte, nefondate,

în parte, nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) din același

Cod, va respinge recursul exercitat de această parte, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâtul Statului Român reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA împotriva deciziei nr. 183A din 12 noiembrie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a

IX-

a

civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 iunie 2010.