ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2502/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2502/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2502/2015

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la

data de 15 iunie 2009, sub nr. x/3/2009, reclamanții A. și B. au solicitat

ca, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin CN C. SA, să se

stabilească cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru suprafețele de teren

expropriate, necesare construcției autostrăzii București-Brașov.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că înțeleg să conteste cuantumul despăgubirilor stabilite

prin Hotărârea nr. 57 din 15 aprilie 2009, in valoare de 7.586.47 lei, pentru

suprafața expropriată de 476 mp. Astfel, reclamanții sunt proprietarii unui

teren de 10.000 mp situat pe teritoriul administrativ al com. Snagov, județul

Ilfov, care este afectat de constructia autostrăzii București - Brașov, fiind

necesară exproprierea unei părți din acesta. În data de 13 martie 2008 prin H.G.

nr. 244, in anexa acesteia, la poziția 1441, s-a prevăzut ca suprafața de teren

necesară a fi expropriată din suprafața totală de 10.000 mp este de 4.473 mp

(resturile suprafețelor de teren ce rămâneau in continuare in proprietatea

reclamanților erau de 4.726 mp și 801 mp). Cu privire la aceasta

suprafață, reclamanții s-au prezentat la lucrările Comisiei pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004 constituita la nivelul Consiliului Local Snagov, au depus cererea

din 18 aprilie 2008 si au semnat procesul-verbal prin care au arătat ca nu sunt

de acord cu valoarea despăgubirii propuse in cuantum de 83.448.83 lei. În baza

H.G. nr. 244/2008, a cererii depuse si a procesului-verbal, Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004 a emis Hotărârea nr. 4 din 30 iunie 2008 prin care

a dispus respingerea exproprierii si acordarea de despăgubiri, efectuarea unei

noi documentații cadastrale provizorii și a unei noi evaluări de despăgubire pe

considerentul ca proiectul tehnic al autostrăzii a fost modificat, iar vechea

documentație nu mai este conformă cu noua limită de expropriere.

Prin anexa la H.G. nr.

181/2009, poziția nr. 3458, s-a prevăzut că suprafața de teren necesară a fi

expropriată din suprafața totală de 801 mp este de 476 mp. Prin Hotărârea de

stabilire a despăgubirilor nr. 57 din 5 aprilie 2009 s-a dispus exproprierea

suprafeței de 476 mp, pentru o despăgubire de 7.586,47 lei.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 și art. 21-27 din Legea

nr. 33/1994.

Prin cererea conexă

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios

administrativ si fiscal, la data de 13 iulie 2010, sub nr. x/3/2010,

reclamanții A. și B. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Statul

Roman reprezentat prin CN C. SA să se dispună: 1. anularea în parte, în ceea ce

privește stabilirea despăgubirilor cuvenite, a Hotărârii nr. 101 din 30 aprilie

2010, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local al

com. Snagov, județul Ilfov; 2. obligarea pârâtului la plata despăgubirilor

pentru exproprierea terenului in suprafață de 4.268 mp, situat în com. Snagov,

jud. Ilfov, după cum urmează: obligarea pârâtului la plata sumei de 128.040

euro, echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății,

cu titlu de despăgubiri pentru trecerea in proprietatea Statului Român a

imobilului expropriat si obligarea pârâtului la repararea prejudiciului suferit

ca urmare a rezultării unui rest de teren inutilizabil prin exproprierea

suprafeței de 4.268 mp, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că prin Hotărârea nr. 101 din 30 aprilie 2010 s-a

stabilit despăgubirea pentru exproprierea - prin dezmembrarea unei a două suprafețe

din întregul imobil de 10.000 mp - și a suprafeței de 4.268 mp. Astfel,

s-a dezmembrat, fiind expropriată (pe lângă suprafața de 476 mp) și

suprafața de 4.268 mp. În octombrie 2009, raportul de evaluare întocmit de

către expropriator, pe baza căruia s-a stabilit despăgubirea de 97.218 lei,

pentru suprafața expropriată de 4.268 mp, nu a ținut cont de valoarea reală, de

piață, a imobilului expropriat, nici de restul de proprietate rămas in

proprietatea reclamanților.

În drept au fost

invocate disp. art. 4, art. 9 și art. 10 din Legea nr. 198/2004, art. 21-27

din Legea nr. 33/1994, art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului si a Liberaților Fundamentale, art. 44 alin. (3)

din Constituția României.

La data de 20

decembrie 2011, reclamanții au formulat cerere completatoare a acțiunii conexe

solicitând obligarea pârâtului la plata prejudiciului pe care l-au suferit prin

lipsa de folosință pentru suprafața dezmembrată rămasă în proprietatea lor, de

4.931 mp, având in vedere că nu au cale de acces la aceasta.

Reclamanții au

solicitat să se facă aplicarea art. 1385 alin. (3) și art. 1386 alin. (3) C.

civ., considerând că prejudiciul pe care îl suferă are un caracter de

continuitate și să fie obligat pârâtul la plata unei chirii lunare, începând cu

data de 30 aprilie 2010.

La termenul din 21

februarie 2012, instanța a respins excepția necompetenței materiale invocate de

pârât, pentru considerentele menționate în respectiva încheiere de ședință.

Instanța a

administrat, la solicitarea parților, proba cu înscrisuri, proba cu expertiză

tehnică topografică (raportul întocmit de comisia de experți compusă din

experții D., E. și F. fiind depus la filele 171-184, vol. I) si proba cu

expertiză tehnică evaluatorie (raportul de expertiză întocmit de comisia de

experți compusă din G., H. și I. fiind depus la filele 1-30, vol. II).

Prin sentința civilă nr.

1448 din 06 iulie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, îndreptată

prin încheierea de îndreptare eroare materială din 5 aprilie 2013, a admis in

parte cererea principală formulată de reclamanții A. și B., in

contradictoriu cu pârâtul Statul Roman prin CN C. SA, a admis in parte cererea

conexă, a modificat Hotărârea nr. 57 din 15 aprilie 2009 emisă de CN C. SA -

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în sensul că a stabilit cuantumul

despăgubirilor pentru exproprierea terenului în suprafață de 476 mp, situat în

Snagov, jud. Ilfov, la suma de 14.250 euro (in echivalent în lei la cursul Băncii

Naționale a României din ziua plații), a modificat Hotărârea nr. 101 din 30

aprilie 2010, emisa de CN C. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004,

în sensul ca a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru exproprierea terenului

in suprafață de 4.268 mp. situat în Snagov, jud. Ilfov, la suma de 30.200 euro

(în echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României din data

plății) si 2.528 lei, a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate și

a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 4.715,12 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

În motivarea soluției

sale, prima instanță a reținut următoarele considerente:

Astfel cum rezultă

din Încheierea nr. 136049 din 03 decembrie 2009 emisă de Oficiul de Cadastru și

Publicitate Imobiliară, reclamanții au fost titularii dreptului de proprietate

asupra terenului in suprafață de 10.000 mp, situat în Snagov, jud. Ilfov si

înscris în C.F.

Prin art. 2 alin. (1)

din Legea nr. 198/2004 au fost declarate ca fiind de utilitate publică toate

lucrările de construcție de drumuri de interes național, județean si local,

expropriator fiind statul roman pentru drumurile de interes național, județele

pentru drumurile de interes județean si municipiile, orașele si comunele pentru

drumurile de interes local.

Suprafețele de 476 mp

și 4.268 mp din imobilul proprietatea reclamanților au fost incluse in H.G.

nr. 1546 din 14 noiembrie 2006, astfel cum a fost modificată și completată prin

H.G. nr. 812 din 25 iulie 2007, H.G. nr. 244din 05 martie 2007 și H.G. nr.

181 din 25 februarie 2009, privind declanșarea procedurilor de exprop riere a

imobilelor proprietate privata situate pe amplasamentul lucrării de utilitate

publică “Construcția autostrăzii București-Brașov, tronsonul

București-Ploiești, pe teritoriul localităților Moara Vlasiei, Snagov,

Stefanesti de Jos, Gruiu, Balta Doamnei, Gherghita, Draganesti, Rafov,

Dumbrava, Berceni, Barcanești si Ploiesti”.

În temeiul art. 5 alin.

(1) (4) din H.G. nr. 434/2009, au fost întocmite procesele-verbale din 01

aprilie 2009 și din 28 aprilie 2010, în cuprinsul cărora s-a consemnat că

reclamanții nu s-au prezentat pentru a-și exprima poziția cu privire la

cuantumul despăgubirilor propuse de expropriator.

Prin Hotărârea de

stabilire a despăgubirilor nr. 57 din 15 aprilie 2009 emisă de CN C. SA -

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, Județul Ilfov - Consiliul Local al

com. Snagov, s-a dispus exproprierea terenului în suprafață de 476 mp, situat în

com. Snagov, jud. Ilfov, proprietatea reclamanților și acordarea de despăgubiri

in cuantum de 7.586.47 lei, conform raportului de evaluare.

Ulterior, prin Hotărârea

nr. 101 din 30 aprilie 2010, emisă tot de CN C. SA - Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004, județul Ilfov, s-a mai dispus exproprierea unei suprafețe

de 4.268 mp, din terenul proprietatea reclamanților, situat in com. Snagov,

jud. Ilfov. Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit de către expropriator la

suma de 97.218 lei.

Din coroborarea dispozițiilor

art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 198/2004 rezultă că expropriatul

poate solicita instanțelor judecătorești competente stabilirea dreptului la

despăgubire sau poate contesta cuantumul despăgubirii consemnate, fără a putea

contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra

imobilului supus exproprierii.

Terenurile

expropriate au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică topografică

întocmit de experții D., E. și F., stabilindu-se ca acestea au suprafața

totală de 4.744 mp și că terenul rămas in proprietatea reclamanților este

format din două parcele: în suprafață de 325 mp, cu formă triunghiulară neadecvată

și cu accesul prin DE 368 și parcela, în suprafață de 4931 mp, fără

posibilitate de acces.

Prin raportul de expertiză

tehnică evaluatorie întocmit de experții G., H. și I., valoarea de piață a

celor două terenuri, la data întocmirii acestuia, a fost stabilită la suma de

30.200 euro, pentru terenul in suprafață de 4.268 mp, ce a făcut obiectul Hotărârii

nr. 101 din 30 aprilie 2010 și respectiv, la suma de 7.100 euro, pentru terenul

în suprafață de 476 mp, expropriat prin Hotărârea nr. 57 din 15 aprilie 2009.

Pentru stabilirea

cuantumului despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții a fost avută în

vedere valoarea de circulație a terenurilor stabilita in raport de data

întocmirii raportului de expertiza, astfel cum prevăd in mod expres dispozițiile

art. 26 din Legea 33/1994.

Totodată, in raportul

de expertiza evaluatorie s-a reținut ca parcela in suprafața de 325 mp, este

inclusă in intravilanul comunei Snagov, conform adresei din 26 martie 2012 a

Primăriei com. Snagov, iar potrivit prevederilor H.G. nr. 43/1997 se situează

in zona de protecție a autostrăzii in curs de execuție, astfel că este

neconstruibilă și poate avea doar folosința de spațiu verde cu valoare asimilată

terenurilor din extravilan, a suferit o diminuare a valorii de circulație de 7.150

euro.

Cu privire la parcela

in suprafață de 4931 mp, teren extravilan, experții evaluatori au arătat că a

suferit o diminuare a valorii, până la data întocmirii raportului, egală cu

contravaloarea lipsei de folosință, respectiv 2.528 lei, întrucât nu are acces

direct pentru a fi folosit în scopul destinației acestuia, iar pentru a fi

exploatat în scop agricol este necesar a se întocmi proiectul de către CN C. SA

cu sistematizarea zonei, prin crearea de drumuri de acces către loturile de

teren agricol a proprietarilor din zona respectivă. Rezultă, așadar, că terenul

agricol nu a suferit o diminuare a valorii sale, ci că prejudiciul suferit de

reclamanți este cauzat de imposibilitatea acestora de a folosi acest teren,

pentru că nu are acces la calea publică.

Ca atare, în temeiul

dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care obligă instanța ca

la stabilirea cuantumului despăgubirilor să fie avute în vedere și daunele

aduse proprietarilor prin expropriere, pârâtul a fost obligat si la plata sumelor

de 7.150 euro, aferentă scăderii valorii terenului în suprafață de 325 mp rămas

in proprietatea reclamanților, și de 2.528 lei, reprezentând contravaloarea

lipsei de folosință a terenului de 4.931 mp, de la data de 30 aprilie 2010 și până

la data întocmirii raportului de expertiză evaluatorie.

Referitor la

despăgubirile reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului,

ulterioare datei întocmirii raportului de expertiză evaluatorii, instanța a

constatat pe de o parte, că art. 1385 alin. (3) și art. 1386 alin. (3) din

N.C.C. nu sunt aplicabile in cauză față de dispozițiile art. 223 din Legea nr. 71/2011

și de data introducerii acțiunilor, iar pe de altă parte că acest prejudiciu nu

are caracter cert pentru că nu se cunoaște data când terenul va putea fi

folosit potrivit destinației sale, astfel că la acest moment nu se poate

determina întinderea prejudiciului deoarece evaluarea acestuia, făcută prin

raportul de expertiză, depinde de anumite elemente variabile în timp.

De asemenea, ținând seama

de dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora in

cazul in care expropriatorul cere exproprierea numai a unei parți din teren sau

din construcție, iar expropriatul cere exproprierea totală, instanța a respins

solicitarea privind exproprierea totală a terenului întrucât din expertizele

efectuate în cauză nu a rezultat imposibilitatea totală a exploatării terenului

și, ca atare, nici necesitatea exproprierii întregii suprafețe de 10.000 mp.

Faptul că, din cauza dimensiunilor si poziționării, suprafețele de teren rămase

in proprietatea reclamanților prezintă anumite incoveniente in exploatare sau

implică o diminuare a valorii in caz de înstrăinare nu reprezintă elemente

care, prin ele insele, să ducă la necesitatea exploatării totale a acestui

teren.

Întrucât diferența

dintre despăgubirile propuse de expropriator și cele determinate prin

raportul de expertiză efectuat in cauză este substanțială, instanța, in temeiul

art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, a admis în parte atât cererea

principală cât și cererea conexă și a modificat Hotărârea nr. 57 din 15 aprilie

2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Ilfov, com. Snagov, în

sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 14.250 euro cu

titlu de despăgubire pentru exproprierea terenului in suprafață de 476 mp și Hotărârea

nr. 101 din 30 aprilie 2010 emisă de aceeași comisie, obligându-l pe pârât să

plătească reclamanților suma de 30.200 euro și 2.528 lei, cu titlu de

despăgubire pentru terenul in suprafață de 3.582 mp.

În temeiul disp. art.

274 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a pârâtului, instanța l-a obligat

la plata parțială a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți in

cuantum de 4.715.12 lei (115,12 lei reprezintă cheltuieli cu trimiterea

înscrisurilor la dosar, 2.600 lei, parțial onorariu avocațial, conform

chitanțelor din 12 februarie 2010 și din 02 mai 2012 și 2.000 lei, parțial,

onorariu aferent celor două expertize efectuate in cauză; nu au fost acordate

cheltuielile de transport întrucât nu se poate stabili dacă acestea au fost

efectiv utilizate în cauză).

Împotriva sentinței

instanței de fond și a încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de

05 aprilie 2013 au declarat apel reclamanții A. si B.

Împotriva sentinței

instanței de fond a declarat apel și pârâtul Statul Român prin CN C. SA.

Prin Decizia civilă nr.

439/A din 16 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins apelurile declarate în

cauză.

În motivarea soluției

sale, instanța a reținut următoarele considerente:

Apelanții

reclamanți critică nefondat soluția primei instanțe în sensul că trebuia să fi

dispus prima instanță exproprierea întregului teren proprietate acestora, de

10.000 mp, din care fac parte suprafețele expropriate, de 476 mp și 4.268 mp

extravilan.

Prima

instanță a determinat corect si legal că nu se impunea exproprierea totală

pretinsă de reclamanți, suprafețele de teren rămase in proprietatea reclamanților

după exproprierea parțială (325 mp si respectiv 4.931 mp) nefiind inutilizabile

cum susțin apelanții, ci, tocmai, pentru prejudiciul rezultat din exproprierea

parțială, fiind determinate de prima instanță despăgubirile de 7.150 euro de plătit

in echivalent, lei, reprezentând valoarea cu care a fost diminuat definitiv, ca

urmare a exproprierii parțiale ce a dat naștere servituții prevăzute de art. 17

din O.U.G. nr. 43/1997, prețul terenului de 325 mp, si respectiv de 2.528 lei

reprezentând contravaloarea lipsei de folosință temporare a terenului de 4.931

mp, pe anii 2010-2012, datorate de expropriator pentru că până la finalizarea

autostrăzii îi pune pe reclamanți în imposibilitate de a folosi acest teren arabil

de 4.931 mp conform destinației sale agricole (imposibilitate temporară cauzată

de timpul scurs pana la finalizarea autostrăzii când administratorul drumului

va realiza calea de acces a acestei suprafețe de 4.931 mp, la autostrada).

Curtea a

reținut, cu referire la suprafața menționată de 325 mp rămasă în proprietatea

reclamanților ca urmare a exproprierii legale parțiale, că aceasta nu este

inutilizabilă, ci are o utilizare restrânsă de servitutea instituită de art. 17

din O.G. nr. 43/1997, iar această utilizare restrânsă a fost compensată just si

legal de prima instanță prin stabilirea despăgubirii de 7.150 euro de plătit in

echivalent, lei la data plății, stabilită pe baza opiniei majoritare din

raportul comisiei de experți.

Nici

terenul de 4.931 mp nu este inutilizabil, ci starea temporară a imposibilității

de utilizare a sa conform destinației agricole, cauzată de lipsa temporară a

caii de acces la autostradă, ce încetează la finalizarea autostrăzii, a fost

luată in considerare de prima instanță la stabilirea despăgubirii juste si

legale pentru prejudiciul cauzat acestei suprafețe de teren prin exproprierea

parțială a proprietății reclamanților, prejudiciu reprezentând contravaloarea

lipsei de folosință a terenului 4.931 mp.

Curtea a reținut că prejudiciul

cauzat reclamanților pentru exproprierea parțială, cu privire la suprafața

neexpropriată de 325 mp, rămasă în proprietatea reclamanților, a fost corect și

legal determinată de prima instanță pe baza opiniei majoritare din expertiza

evaluatorie realizată la aceasta de comisia de experți, la valoarea de 7.150 euro

acordată prin sentința primei instanțe, așa cum a fost îndreptată de Tribunal,

această valoare de prejudiciu de 7.150 euro reprezentând, conform expertizei,

diminuarea valorii de circulație a suprafeței reclamanților de 325 mp intravilan

care are acces de pe DE.386, dar se situează în zona de protecție a autostrăzii

în curs de execuție, fiind astfel supusă servituții de protecție prevăzută de art.

17 din O.G. nr. 43/1997.

Astfel, pe baza

expertizei și înscrisurilor cauzei, prejudiciul de 7.150 euro, reprezentând prejudiciul

cauzat prin diminuarea prețului suprafeței de 325 mp teren intravilan rămas în

proprietatea reclamanților, a fost cumulat de prima instanță cu prețul

suprafeței expropriate de 476 mp intravilan, determinat de comisia de experți

la 7.100 euro la data acelei expertize din mai 2012.

Despăgubirea de 7.150

euro reprezentând prejudiciul cauzat reclamanților pentru suprafața de 325 mp

rămasă în proprietatea acestora, ca urmare a exproprierii parțiale, reprezintă

o despăgubire justă și reală ce permite reclamanților să cumuleze această sumă,

reprezentând diminuare preț cu exploatarea acestei suprafețe de 325 mp la

valoarea astfel diminuată de servitutea stabilită de art. 17 din O.G. nr. 43/1997

(servitute ce le poate permite însă reclamanților exploatarea prin închirierea

acestui teren de 325 mp pentru amplasarea de panouri publicitare sau eventual

pentru amenajarea de parcări acceptate de administratorul drumului) sau cu

vânzarea ei la prețul diminuat de acea servitute.

S-au considerat a fi

nefondate și susținerile apelanților în sensul că prejudiciul determinat de

prima instanță ca rezultat din exproprierea parțială (7.150 euro diminuare a

prețului pentru suprafața de 325 mp și 2.528 lei prejudiciu rezultat din lipsa

de folosință pentru suprafața de 4.931 mp până la data expertizei de la prima

instanță, mai 2012) ar fi greșit deoarece ar fi mai mic decât prejudiciul

cauzat real.

Curtea a reținut

valoarea acestui prejudiciu de 2.528 lei determinată pe baza raportului

comisiei de experți de la prima instanță, deoarece comisia de experți din apel,

deși a folosit același mod de calcul, a stabilit o valoare mai mică a acestui

prejudiciu chiar luând în considerare și întinderea lui și pe anul 2013, când a

fost realizată expertiza în apel, decât valoarea stabilită de comisia de experți

de la prima instanță, astfel că apelanților - reclamanți nu li se poate crea o

situație mai grea în propria cale de atac.

Este real că

administratorul autostrăzii este cel în sarcina căruia cade obligația de a

asigura calea de acces, prin amenajarea autostrăzii, dar această asigurare a

accesului nu se poate considera nejustificat că nu se va realiza vreodată,

pentru ca prejudiciul să fie considerat continuu cum susțin apelanții - reclamanți.

Oricum, la data pronunțării sentinței, prima instanță nu avea niciun motiv să

considere că obligația nu se va îndeplini vreodată de administratorul drumului,

pentru a considera incident vreun prejudiciu continuu, în sensul că terenul de 4.931

mp nu va avea asigurat de pârât niciodată accesul la un drum public-autostrada

pentru crearea căreia s-au realizat exproprierile de terenuri din zonă, iar probele

reclamanților din apel nu susțin că accesul nu s-ar realiza.

Curtea a

apreciat ca fiind nefondată solicitarea reclamanților în sensul că, valoarea

despăgubirilor trebuia să fie stabilită, în principal la 250 euro/mp, în

subsidiar la 50 de euro/mp sau minim 24 euro/mp. Astfel, atât comisia de experți

evaluatori de la prima instanță, cât și comisia de experți evaluatori de la

instanța de apel au constatat că lucrările specifice investiției nu au fost

nici măcar demarate, existând doar Hotărârea Consiliului Local Snagov din

ianuarie 2011 de a realiza în viitor un asemenea complex balnear si de agrement

dacă disponibilitățile i-o vor permite. Tot astfel, faptul susținut de apelanți

că zona in care se afla cele 2 loturi de teren expropriate fusese inclusă,

anterior exproprierii pentru crearea autostrăzii, asupra terenului

reclamanților de 10.000 mp, in categoria "terenuri pentru construcții si

amenajări" este irelevant, de vreme ce despăgubirea legală cuvenită

reclamanților cuprinde prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de

același fel cu cele două suprafețe expropriate, apreciat de instanță pe baza

raportului comisiei de experți evaluatori, astfel încât să nu fie mai mare

decât cererea reclamanților și mai mic decât oferta expropriatorului, în

condițiile în care apelanții-reclamanți nu au formulat vreo obiecțiune asupra

expertizelor cu privire la neluarea în considerare a specificului terenurilor

expropriate în această privință în aplicarea de corecții.

Nefondat

susțin apelanții - reclamanți că valoarea de circulație acordată de prima

instanță nu este corectă în sensul că i-ar dezavantaja, iar valoarea de 250 euro/mp

invocată de ei nu este susținută de niciunul din mijloacele de probă

administrate în cauză. Nici măcar adresa depusă de aceștia, emisă de SC J. SRL

la data de 30 mai 2012, cu o ofertă de 150 euro/mp pentru reclamanți dacă ar

deține suprafețe de teren de minim 3000 mp, nu susține valoarea de 250 euro/mp

pretinsă de apelanții reclamanți ca preț (pe lângă faptul că adresa nu poate fi

reținută pentru că nu se încadrează dispozițiilor legale referitoare la prețul

cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel cu cele expropriate,

reprezentând un înscris pro causa al reclamanților în mod vădit, după data

exproprierii intervenite în anul 2009, de vreme ce însăși SC J. SRL ar fi fost

expropriată dacă ar fi deținut în locul reclamanților terenul acestora aflat în

zona de realizare a autostrăzii de utilitate publică și ea nu ar fi putut

cumpăra, după exproprierea din anul 2009, abia în anul 2012, terenul reclamanților

necesar autostrăzii care fusese astfel deja expropriat). Referitor la valoarea

de 50 de euro/mp pe care au indicat-o reclamanții drept valoare posibilă de a

fi luată in calcul la stabilirea despăgubirilor, la dosarul primei instanțe se

regăsesc 2 contracte de vânzare-cumpărare în acest sens (filele 285-292 vol. 1 Dosar

Tribunal nr. x/3/2009), dar nu se poate reține că valoarea de 50 euro/mp ar fi

o valoare obișnuită cu care s-ar vinde teren în zona respectivă pentru că

instanței nu-i este legal permis să ia direct preturi din oarecare contracte.

Legea nr. 33/1994 prevede că determinarea prețului obișnuit este aceea

rezultată prin aplicarea corecțiilor de experții din comisia de specialitate,

corecții care, cum rezultă din raportul comisiei de la prima instanță, țin de

mai mulți indicatori, între care și cei dați de amplasare, cei dați de condițiile

de vânzare datorate crizei economice sau cei dați de utilități, comisia de

experți în opinia majoritară selectând comparabile suficiente și aplicând

corecții în variantele de expertiză de la filele 6-7 vol. 2 Dosar Tribunal nr.

x/3/2009. De altfel, contractul depus de reclamanți în copie la filele 249-253

vol. 1 Dosar Tribunal nr. x/3/2009 relevă o valoare de doar 40 euro/mp, nu de

50 euro/mp. În același fel, contractele depuse de reclamanți la filele 254-260

vol. 1 Dosar Tribunal nr. x/3/2009 atestă prețuri de vânzare de 30 euro/mp și

respectiv 28,96 euro/mp pentru imobilele specifice la care se referă cele două

contracte, nefăcând vreo dovadă asupra prețului cuvenit terenurilor

reclamanților. Curtea a observat că, pentru varianta aleasă de prima instanță,

30.200 euro despăgubire reprezentând prețul terenului reclamanților de 4.268 mp

și 7.100 euro despăgubire reprezentând prețul terenului reclamanților de 476

mp, este real ce susțin apelanții reclamanți că experții primei instanțe au

folosit in calcul lor numai oferte de vânzare si nu preturi de tranzacționare

pe piața. Dar această situație a creat apelanților reclamanți un avantaj, nu un

dezavantaj, așa cum rezultă din raportul ce cuprinde opinia majoritară a comisiei

experților de la apel.

Nefondate s-au

considerat a fi și criticile apelanților, în sensul că din anumite contracte de

vânzare-cumpărare a rezultat un preț de tranzacționare a terenurilor de 50

euro/mp, ceea ce ar însemna pentru întreaga suprafață de teren expropriat o

valoare totala de 237.200 euro (4.777 mp x 50 euro/mp). Or, așa cum s-a arătat,

nu se cuvenea exproprierea totală a terenului reclamanților. Tot nefondat,

apelanții reclamanți pretind 250 euro/mp sau 24 euro/mp pentru întreg terenul

de 10.000 mp, a cărui expropriere totală nu este justificată.

Apelanții -

reclamanți pretind în final, pentru cele două suprafețe de teren expropriate (4.268

și respectiv 476 mp), valoarea de 24 euro/mp, stabilită de comisia

experților evaluatori de la prima instanță ca preț al terenurilor la data

exproprierii, in temeiul folosirii de către experți a unor contracte de

vânzare-cumpărare ca si comparabile, cu corecțiile de rigoare, în prima

variantă a expertizei, alta decât cea luată în considerare de Tribunal prin

sentința îndreptată prin încheierea din 5 aprilie 2013. Curtea a reținut că

expertiza realizată în apel relevă că despăgubirile totale cuvenite reclamanților,

incluzând prețul cu care se vindeau în mod obișnuit imobilele asemănătoare

celor două suprafețe de teren expropriate, la data expertizei din apel, ca, de

altfel si la data expertizei de la prima instanță, la care se adaugă despăgubirile

pentru lipsa de folosință stabilită de comisia de experți din apel cu

majoritate sunt mai mici decât cele acordate reclamanților de prima instanță. Nefondat

au obiectat reclamanții asupra indicelui de corecție la evaluare pentru

amplasarea in intravilan folosit de experții din opinia majoritară din apel, de

vreme ce expertul din opinia separată nu le-a furnizat niciun alt fel de indice

de corecție sau de calcul și în consecință niciun alt preț pentru intravilan.

Nefondat au obiectat reclamanții și asupra comparabilei C, de vreme ce expertul

din opinia separata nu a furnizat argumente și calcule relevante. Experții din

opinia majoritară din comisia de expertiză de la apel au răspuns complet obiecțiunilor

apelanților, individualizând corect si comparabila A.

Curtea a considerat a

fi nefondate criticile din apelul pârâtului, care vizează exclusiv

despăgubirile cuvenite reclamanților pentru lipsa de folosință a terenului de 4.931

mp. Astfel, nefondat pretinde pârâtul că reclamanții ar fi trebuit să dețină

dovezi suplimentare că ar fi cultivat vreodată acest teren arabil, de vreme ce,

în calitate de proprietari, au acest drept de a cultiva acest teren al lor oricând,

iar prin punerea lor în imposibilitate temporară de a-l exploata astfel (cultiva),

pârâtul, deoarece nu a creat în anii 2010-2012 la acesta căile de acces de la

autostrada pentru care a operat exproprierea parțială, datorează reclamanților

despăgubirile reprezentând beneficiul nerealizat din cauza sa, așa cum a fost

stabilit de raportul de expertiză de la prima instanță vizând anii 2010-2012,

în baza art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanții.

În cadrul primului

motiv de recurs, recurenții susțin că hotărârea recurată a fost dată cu

încălcarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.

În acest sens, instanța

de apel a menținut considerentul instanței de fond, în sensul că nu se impunea

exproprierea totală, întrucât suprafețele de teren rămase in proprietatea

reclamanților după exproprierea parțială, de 325 mp și, respectiv 4.931 mp, nu

sunt inutilizabile.

Astfel, instanța de

apel a apreciat că, pe de o parte terenul de 325 mp nu este inutilizabil ci are

o utilizare restrânsă de servitutea instituita de art. 17 din O.G. nr. 43/1997,

iar pe de alta parte, că terenul de 4.931 mp nu este nici el inutilizabil, ci

"suferă" de o imposibilitate de utilizare conform destinației sale

cauzată de lipsa temporară a căii de acces la autostradă.

Referitor la cele

doua suprafețe de teren instanța nu a făcut aplicarea principiului stabilit de art.

24 din legea 33/1994, in sensul că cele 2 parcele, respectiv cea de 325 mp,

care este neconstruibilă, deoarece se situează in zona de protecție a

autostrăzii și poate avea doar folosința de spațiu verde si parcela de 4931 mp,

fără posibilitate de acces.

Mai susțin recurenții

că, în mod greșit a reținut instanța de apel, că suprafețele de teren rămase în

proprietatea reclamanților "prezintă anumite inconveniente in

exploatare", întrucât în realitate acestea sunt imposibil de utilizat, hotărârea

pronunțata de instanța de apel fiind nelegală sub acest aspect, deoarece

instanța trebuia să aprecieze în raport de situația reală și să dispună

exproprierea totală a terenului de 10.000 mp și acordarea despăgubirilor pentru

întreaga suprafață de teren.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs, recurenții critică hotărârea atacată cu privire la cuantumul

despăgubirilor pentru suprafețele expropriate și cel pentru repararea

prejudiciului cauzat de exproprierea parțială.

Susțin recurenții că valoarea

despăgubirilor pentru suprafața de 325 mp nu este justă și echitabilă, instanța

motivând că suma de 7.150 euro urmează sa se cumuleze cu valoarea ce se va

obține prin exploatarea suprafeței de 325 mp, prin închirierea suprafeței de

teren pentru panouri publicitare și amenajarea de parcări sau cu prețul obținut

din vânzarea terenului, vânzare care pare improbabilă, în situația in care

tranzacțiile imobiliare în zonă privesc suprafețe mult mai mari de teren.

Cu privire la

valoarea despăgubirilor stabilite pentru suprafețele de teren expropriate, nici

in acest caz nu a fost respectat principiul justei despăgubiri, valoarea acestora

neacoperind prejudiciul real suferit. Terenul expropriat se afla într-o zona in

plina dezvoltare, având in vedere inclusiv poziția sa si proiectul de

dezvoltare unui complex balnear si de agrement si așa cum rezulta din contractele

de vânzare cumpărare depuse la dosarul cauzei, prețul cu care s-au vândut in

zona terenuri similare se situau in jurul valorii de 30- 40 de euro/mp. Instanța

s-a raportat doar la rezultatele expertizelor evaluatorii, reținând sumele

stabilite prin expertiza de la fond, deși nu era ținută obligatoriu de aceste

rezultate, ci trebuia să aprecieze in raport de toate elementele reale.

Analizând decizia

recurată, în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată următoarele:

În ce privește primul

motiv de recurs, acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele

considerente:

Potrivit legislației

adoptată în materie de expropriere, atât declararea utilității publice a unor

lucrări, cât și inițiativa exproprierii unor imobile sunt recunoscute exclusiv

în favoarea statului, prin autoritățile sale, nu și în favoarea persoanelor

expropriate cărora, prin aceeași legislație, li s-au recunoscut garanții care

să asigure că punerea în aplicare a procedurilor de expropriere nu sunt nici

arbitrare, nici imprevizibile.

Prin art. 2, Legea nr.

198/2004, aplicabilă în cauză, declară de utilitate publică toate lucrările de

construcție de autostrăzi și drumuri naționale, expropriator fiind, potrivit

legii, Statul Român, prin SC C. SA.

În ceea ce privește

procedura de expropriere, legea prevede că expropriatorul

întocmește o documentație tehnico-economică pentru fiecare lucrare (art.

3), pe baza căreia Guvernul aprobă, prin hotărâre,

amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor

care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul

în care aceasta se virează într-un cont bancar deschis pe numele

expropriatorului și sursa de finanțare (art. 4). Potrivit art. 6 din Lege,

în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului

prevăzute la art. 4 alin. (1), expropriatorul numește o comisie care

verifică dreptul de proprietate ori alt drept real în temeiul căruia cererea a

fost formulată și se pronunță asupra cuantumului despăgubirii, de comun

acord cu proprietarul sau cu titularii altor drepturi reale.

Sesizarea

instanței de judecată de către expropriat poate fi făcută exclusiv în ceea

ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, astfel cum în mod expres

prevede art. 9 din Lege: „Expropriatul nemulțumit de

cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum și orice persoană care

se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se

poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 3 ani de

la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1)

sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea

comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire.

Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului

articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea

nr. 33/1994

privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii (...)

”

.

Trimiterea pe care art.

9 din Legea 198/2004 o face la prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994

vizează exclusiv, astfel cum în mod expres rezultă din conținutul său,

stabilirea despăgubirilor. De altfel, legea specială prevede, prin art. 18, că

dispozițiile sale se completează în mod corespunzător cu cele ale legii

generale în materie - Legea

nr. 33/1994

- numai

„în măsura în care nu prevăd altfel”.

În conformitate cu

prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, în materia exproprierii,

competențele instanței de judecată sunt limitate, în sensul că

sesizarea instanței de judecată de către expropriat poate fi făcută

exclusiv în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate. Nicio

dispoziție a legii nu permite instanței de judecată ca, la cererea

unei persoane ce pretinde că terenul ce-i aparține ar trebui expropriat,

să se substituie autorității executive și să efectueze sau să înlocuiască prin

hotărâre judecătorească, procedura exproprierii, astfel cum aceasta este reglementată

de normele legale.

Ca, atare,

susținerile recurenților vizând exproprierea întregii suprafețe deținută în

proprietate sunt nefondate, urmând a fi respinse.

Așa fiind, această

critică este nefondată și urmează a fi respinsă.

Raportat la motivul

de ordine publică invocat de instanță, criticile care vizează cuantumul

despăgubirilor acordate pentru terenurile expropriate sunt fondate, în

considerarea următoarelor argumente:

Stabilirea

valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element

necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în

accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44

din Constituție).

Reținându-se

caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul

asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate

privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare

în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând

că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru

cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin

hotărâre judecătorească”.

Finalitatea procedurii

de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă și justă despăgubire, în

condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art.

44 din Constituție, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în

măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Valoarea de piață a

imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate

caracteristicile bunului, prin raportare atât la amplasamentul acestuia, la

destinația lui, cât și prin raportare la poziționarea acestuia față de alte

localități și de căile de acces.

Art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la

data întocmirii raportului de expertiză (…)”.

Prin Decizia nr. 12

din 15 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea Constituțională și

publicată în M. Of. nr. 152 din 3 martie 2015, s-a admis excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004

privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi

și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin

Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004,

raportate la sintagma la data întocmirii raportului de expertiză, cuprinsă în

dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică.

Se constată astfel

că, din dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel cum au

fost interpretate prin decizia Curții Constituționale, rezultă cele două

aspecte esențiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă

experții desemnați de către instanța de judecată, respectiv prețul de piață al

imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă

și, eventual, din oferte de tranzacționare, iar în al doilea rând, momentul de

referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al

exproprierii.

Sintagma „

prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială” definește prețul de piață, anume prețul cel mai

probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de

proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură

rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate

condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează

prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul

dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Dispozițiile art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 12/2015,

în ce privește

sintagma

„la data întocmirii raportului de expertiză”,

astfel că, stabilind cuantumul

despăgubirii în funcție de prețul terenurilor la un moment ulterior celui al

transferului dreptului de proprietate, contrar celor statuate prin decizia

Curții Constituționale, hotărârea recurată este nelegală.

Pentru stabilirea

valorii despăgubirii, cu respectarea dispozițiilor legale menționate și a Deciziei

Curții Constituționale nr. 12/2015, se impune refacerea expertizei, probă

incompatibilă cu structura recursului, potrivit dispozițiilor art. 305 C. proc.

civ.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de

expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și va

administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași

prevederi legale, și prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând,

în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială

în care se află bunul în litigiu, la data exproprierii, preț rezultat din

contracte de vânzare cumpărare autentice, încheiate cât mai aproape de acest

moment în raport de Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale,

publicată în M. Of., Partea I nr. 152 din 03 martie 2015.

În ceea ce

privește dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, Înalta

Curte reține că, potrivit acestor prevederi legale, în cuantumul

despăgubirilor acordate pentru expropriere, este inclusă atât valoarea reală a

bunului cât și contravaloarea prejudiciului cauzat proprietarului.

Concluzia se întemeiază atât pe interpretarea gramaticală a prevederilor

analizate - „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și

din prejudiciul cauzat proprietarului” - cât și pe cea logică, rezultată

din coroborarea cu alin. (2) al aceluiași articol, care impune pentru

instanță obligația de a ține seama în calculul cuantumului

despăgubirilor, atât de prețurile de vânzare ale imobilelor (în

determinarea valorii reale a imobilului), cât și de daunele aduse

proprietarilor (în stabilirea prejudiciului cauzat).

Recurenții au

formulat critici și sub aspectul prejudiciului pretins cauzat prin expropriere,

astfel că, cu ocazia rejudecării, pentru o soluționare unitară a cauzei sub

aspectul despăgubirilor ce se cuvin reclamanților, în raport de probele ce se

vor administra, instanța de apel urmează a hotărî și cu privire la prejudiciul pretins

de reclamanți.

Prin

urmare, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea

dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește

stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, în acord cu decizia Curții

Constituționale susmenționată, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art.

304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia

recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de apel, în

vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele care au condus la

încălcarea dispozițiilor legale menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei nr. 439/A din 16 octombrie

2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeasi curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2015.