ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3819/2018

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 15 iunie 2009, sub nr. x/2009, reclamanții A. și A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Comisia Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, să se stabilească cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru suprafața de 476 mp de teren expropriată, necesară construcției autostrăzii București-Brașov, respectiv stabilirea despăgubirilor pentru terenul inutilizabil în urma exproprierii.

Prin cererea conexa înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 13 iulie 2010, sub nr. x/2010, reclamanții A. și A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman reprezentat prin Compania Naționala de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, să se dispună: anularea în parte a Hotărârii nr. 101 din 30 aprilie 2010, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local al Comunei Snagov, județul Ilfov, sub aspectul despăgubirilor acordate, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor de 128.040 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, pentru exproprierea terenului în suprafața de 4.268 mp, situat în com. Snagov, tarla x, parcela x, jud. Ilfov, având număr cadastral x, și obligarea pârâtului la repararea prejudiciului suferit ca urmare a rezultării unui rest de teren inutilizabil prin exproprierea suprafeței de 4.268 mp, cu cheltuieli de judecată.

La data de 20 decembrie 2011, reclamanții au formulat cerere completatoare a acțiunii conexe, solicitând obligarea pârâtului la plata prejudiciului pe care l-au suferit prin lipsa de folosință pentru suprafața dezmembrată, rămasă în proprietatea lor, de 4.931 mp, având în vedere că nu au cale de acces la aceasta.

Prin Sentința civilă nr. 1448 din 6 iulie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, îndreptată prin încheierea de îndreptare eroare materială din 5 aprilie 2013, a admis în parte cererea principală și cererea conexă, a modificat Hotărârea nr. 57 din 15 aprilie 2009, emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru exproprierea terenului în suprafață de 476 mp, situat în Snagov, tarla x, parcela x, jud. Ilfov, cu nr. cadastral x, la suma de 14.250 euro (în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății), a modificat Hotărârea nr. 101 din 30 aprilie 2010, emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru exproprierea terenului în suprafață de 4.268 mp situat în Snagov, tarla x, parcela x, jud. Ilfov, cu nr. cadastral x, la suma de 30.200 euro (în echivalent în RON la cursul BNR din data plății) și 2.528 RON, a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate și a obligat parata la plata către reclamanți a sumei de 4715.12 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărând astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au fost titularii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafața de 10.000 mp, situat în Snagov, jud. Ilfov și înscris în CF nr. x, nr. cadastral x.

Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 57 din 15 aprilie 2009, emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA- Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, Județul Ilfov - Consiliul Local al comunei Snagov, s-a dispus exproprierea terenului în suprafața de 476 mp, situat în com. Snagov, tarla x, parcela x, jud. Ilfov, cu nr. cadastral x, proprietatea reclamanților și acordarea de despăgubiri în cuantum de 7586.47 RON, conform raportului de evaluare.

Ulterior, prin Hotărârea nr. 101 din 30 aprilie 2010, emisă tot de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, județul Ilfov, s-a mai dispus exproprierea unei suprafețe de 4.268 mp, din terenul proprietatea reclamanților, situat în com. Snagov, tarla x, parcela x, jud. Ilfov, cu nr. cadastral x, iar cuantumul despăgubirilor a fost stabilit de către expropriator la suma de 97.218 RON.

Terenurile expropriate au fost identificate printr-un raport de expertiză tehnică topografică (întocmit de experții B., C. și D.), stabilindu-se că acestea au suprafața totală de 4.744 mp și că terenul rămas în proprietatea reclamanților este format din două parcele: parcela cu nr. cadastral x, în suprafață de 325 mp, cu formă triunghiulară neregulată și cu accesul prin DE 368 și parcela cu nr. cadastral x și 4051/2/2, în suprafață de 4931 mp, fără posibilitatea de acces.

Prin raportul de expertiză tehnică evaluatorie (experți E., F. și G.) valoarea de piață a celor două terenuri expropriate, la data întocmirii acestuia, a fost stabilită la suma de 30.200 euro, pentru terenul în suprafață de 4.268 mp, ce a făcut obiectul Hotărârii nr. 101 din 30 aprilie 2010 și respectiv, la suma de 7.100 euro, pentru terenul în suprafața de 476 mp, expropriat prin Hotărârea nr. 57 din 15 aprilie 2009.

Despre parcela în suprafață de 325 mp s-a reținut că este inclusă în intravilanul comunei Snagov (conform adresei nr. x din 26 martie 2012 a Primăriei Comunei Snagov), iar potrivit prevederilor H.G. nr. 43/1997, se situează în zona de protecție a autostrăzii în curs de execuție, astfel că este neconstruibilă și poate avea doar folosința de spațiu verde cu valoare asimilată terenurilor din extravilan, suferind o diminuare a valorii de circulație de 7.150 euro.

Cu privire la parcela în suprafață de 4.931 mp, teren extravilan, experții evaluatori au arătat ca a suferit o diminuare a valorii, până la data întocmirii raportului, egală cu contravaloarea lipsei de folosința, respectiv 2.528 RON, întrucât nu are acces direct pentru a fi folosit în scopul destinației acestuia, iar pentru a fi exploatat în scop agricol este necesar a se întocmi proiectul de către CADNR cu sistematizarea zonei, prin crearea de drumuri de acces către loturile de teren agricol a proprietarilor din zona respectivă. S-a concluzionat că acest teren nu a suferit o diminuare a valorii sale, ci că prejudiciul reclamanților a fost cauzat de imposibilitatea acestora de a folosi terenul care nu are acces la calea publică.

Astfel, în temeiul disp. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, pârâtul a fost obligat și la plata sumelor de 7.150 euro, aferentă scăderii valorii terenului în suprafața de 325 mp rămas în proprietatea reclamanților, și de 2.528 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosința a terenului de 4931 mp, de la data de 30 aprilie 2010 și până la data întocmirii raportului de expertiză evaluatorie.

Despăgubirile reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului ulterioare datei întocmirii raportului de expertiza evaluatorii, instanța a constatat, pe de o parte, ca art. 1385 alin. (3) și art. 1386 alin. (3) noul C. civ. nu sunt aplicabile în cauză față de norma tranzitorie a art. 223 din Legea nr. 71/2011 și de data introducerii acțiunilor, iar pe de altă parte acest prejudiciu nu are caracter cert pentru că nu se cunoaște data când terenul va putea fi folosit potrivit destinației sale, iar la acest moment nu se poate determina întinderea prejudiciului deoarece evaluarea sa depinde de anumite elemente variabile în timp (respectiv, prețul chiriilor pe piața imobiliară).

În raport de disp. art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, instanța a apreciat că trebuie respinsă solicitarea privind exproprierea totală a terenului întrucât din expertizele efectuate nu a rezultat imposibilitatea totală a exploatării terenului și, ca atare, nici necesitatea exproprierii întregii suprafețe de 10.000 mp.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanții A. și B. (apelul acestora fiind îndreptat și împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 5 aprilie 2013) și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

Prin apelul reclamanților s-a solicitat exproprierea întregii suprafețe de 10.000 mp situata în comuna Snagov, jud. Ilfov, tarlaua x, parcela x, lot x, înscrisa în CF nr. x a comunei Snagov și obligarea intimatei la plata despăgubirii pentru întreaga suprafață de teren, în cuantumul solicitat.

În subsidiar, reclamanți au solicitat admiterea apelului și modificarea hotărârii atacate, în sensul stabilirii unor despăgubiri pentru terenul în suprafața de 476 mp situat în Snagov, tarlaua x, parcela x, jud. Ilfov cu nr. cadastral x la suma de 250 euro/mp de teren expropriat (în subsidiar la o valoare de 50 euro/mp, sau de 24 euro/mp), respectiv admiterea apelului și modificarea hotărârii atacate în sensul stabilirii unui cuantum al despăgubirilor pentru exproprierea terenului în suprafața de 4268 mp situat în Snagov, tarlaua x, parcela x, jud. Ilfov, cu nr. cadastral x la suma 250 euro/mp (în subsidiar la o valoare de 50 euro/mp sau de 24 euro/mp).

De asemenea, tot în subsidiar, apelanții reclamanți au solicitat admiterea apelului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii reclamanților privind obligarea pârâtului la repararea prejudiciului suferit ca urmare a faptului ca în urma exproprierii parțiale reclamanții au rămas cu o suprafața de teren inutilizabilă, valoarea diminuării valorii diferenței de teren ramase neexpropriate fiind de 33.630 RON.

Apelantul-pârât Statul Roman reprezentat prin Comisia Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a cerut admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în parte, în sensul înlăturării obligației de plată a sumei de 2.528 RON, stabilită ca fiind valoarea lipsei de folosință a restului de teren de 4.931 mp, rămas în proprietatea apelanților reclamanți după expropriere, ca neîntemeiată.

Valoarea în cauză a fost stabilită de experți pe baza valorilor de producte de grâu de panificație pe perioada anilor 2010 - 2012, în condițiile în care reclamanții nu au prezentat niciun fel de dovezi, cum ar fi contract de arendă, prestări de lucrări agricole (arat, semănat, recoltat), care să creeze certitudine că terenul ar fi fost folosit anterior exproprierii, iar ca urmare a exproprierii nu ar mai fi folosit în continuare. Fiind vorba de teren agricol arabil - 5.000 mp, apelantul-pârât a susținut că nu are nicio certitudine că acesta a fost și este folosit în continuare conform destinației sale, iar intimații ar putea trage foloase atât de pe urma folosirii efective a terenului, personal sau în asociere, cât și de pe urma acordării unor sume de bani reprezentând prejudiciu ca urmare a nefolosirii.

Prin Decizia civilă nr. 439/A din 16 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins apelurile ca nefondate, apreciind că prima instanța a hotărât în mod legal că nu se impunea exproprierea totală a terenului, în suprafață de 10.000 de mp pretinsa de apelanții-reclamanți, cu justificarea că suprafețele de teren ramase în proprietate după exproprierea parțiala dispusă de pârât (325 mp și respectiv 4.931 mp) nu ar mai fi utilizabile.

Cu referire la suprafața menționată de 325 mp, rămasă în proprietatea reclamanților ca urmare a exproprierii legale parțiale, s-au avut în vedere dispozițiile art. 17 și 47 din O.G. nr. 43/1997, considerându-se că aceasta nu este inutilizabilă, ci are o utilizare restrânsă determinată de servitute, iar aceasta utilizare restrânsa a fost compensată just și legal de prima instanța prin stabilirea despăgubirii de 7.150 Euro în echivalent, RON la data plătii, stabilită pe baza opiniei majoritare din raportul comisiei de experți.

Nici terenul de 4.931 mp nu a fost apreciat ca fiind inutilizabil, ci starea temporară a imposibilității sale de utilizare, conform destinației agricole, cauzată de lipsa temporară a caii de acces la autostradă (ce va înceta la finalizarea autostrăzii) a fost luată în considerare de prima instanța la stabilirea despăgubirii juste și legale.

Prejudiciul cauzat reclamanților pentru exproprierea parțială, cu privire la suprafața neexpropriată de 325 mp, situată în parcela cu nr. cadastral x a fost corect și legal determinat de prima instanță pe baza opiniei majoritare din expertiza evaluatorie, la suma de 7.150 Euro, această valoare reprezentând, conform expertizei, diminuarea valorii de circulație a suprafeței de 325 mp intravilan care are acces de pe DE 386, dar se situează în zona de protecție a autostrăzii în curs de execuție fiind astfel supusă servituții de protecție prevăzută de art. 17 din O.G. nr. 43/1997.

În mod corect și legal a determinat prima instanță și prejudiciul rezultat prin expropriere parțială asupra suprafeței de 4931 mp în raport de lipsa de folosință a acestui teren arabil până la data expertizei de la prima instanță (2010 - mai 2012). Curtea a reținut valoarea acestui prejudiciu de 2.528 RON, determinată pe baza raportului comisiei de experți de la prima instanță, deoarece comisia de experți din apel, deși a folosit același mod de calcul, a stabilit o valoare mai mică a acestui prejudiciu chiar luând în considerare și întinderea lui și pe anul 2013, când a fost realizată expertiza în apel, decât valoarea stabilită de comisia de experți de la prima instanță, astfel că apelanților -reclamanți nu li se poate crea o situație mai grea în propria cale de atac. La data pronunțării sentinței, prima instanță nu avea niciun motiv să considere că obligația de a crea acces la acest teren nu se va îndeplini vreodată de administratorul drumului.

Sub aspectul valorii despăgubirilor stabilite pentru cele doua suprafețe de teren expropriate, valoarea de 250 E/mp invocată de apelanții reclamanți a fost apreciată ca nedovedită de niciunul din mijloacele de probă administrate în cauză. Referitor la valoarea de 50 de euro/mp pe care au indicat-o apelanții-reclamanți drept valoare posibilă de a fi luata în calcul la stabilirea despăgubirilor s-a arătat că la dosarul primei instanțe se regăsesc două contracte de vânzare-cumpărare în acest sens, dar nu se poate reține că aceasta ar fi o valoare obișnuita cu care s-ar vinde teren în zonă, respectiv că instanței nu-i este legal permis să ia direct preturi din oarecare contracte, ci Legea nr. 33/1994 prevede că determinarea prețului obișnuit este cel rezultat prin aplicarea corecțiilor de experții din comisia de specialitate, corecții care, după cum rezultă din raportul comisiei de la prima instanță, țin de mai mulți indicatori economice, sau cei dați de utilități.

Reținând incidența principiului de drept "non reformatio in pejus" și observând că suma rezultată în apel ca despăgubiri totale ce se cuvin reclamanților (determinate pe baza expertizei administrată în această etapă procesuală) este mai mică decât cea totală acordată de prima instanță, curtea de apel a decis menținerea în favoarea reclamanților a valorii acordate de către tribunal, chiar dacă experții primei instanțe au folosit în calculul lor numai oferte de vânzare și nu prețuri de tranzacționare pe piață (aspect despre care s-a reținut că a fost de natură să-i avantajeze pe reclamanți iar nu să îi defavorizeze).

Criticile din apelul pârâtului vizând exclusiv despăgubirile cuvenite reclamanților pentru lipsa de folosință a terenului de 4931 mp au fost apreciate nefondate deoarece reclamanții nu ar fi trebuit să dețină dovezi suplimentare că ar fi cultivat vreodată acest teren arabil, de vreme ce, în calitate de proprietari, au acest drept pe care îl pot exercita oricând. Prin punerea lor în imposibilitate temporară de a-l exploata astfel (cultiva), deoarece nu a creat în anii 2010 - 2012 căile de acces de la autostrada pentru care a operat exproprierea parțială, pârâtul datorează reclamanților despăgubirile reprezentând beneficiul nerealizat din cauza sa, așa cum a fost stabilit de raportul de expertiză de la prima instanță vizând anii 2010 - 2012, în baza art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Nefiind fondate criticile de apel ale reclamanților, s-a apreciat că apelanților-reclamanți nu li se cuvin nici cheltuielile de judecată pretinse prin avocat în apelul acestora, reprezentând onorariu avocațial, față de prevederile art. 274 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 2502 din 12 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanții A. și A. împotriva deciziei nr. 439A din 16 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

În esență, Înalta Curte a reținut, pe baza dispozițiilor Legii nr. 198/1994 incidente cauzei, că sesizarea instanței de judecată de către expropriat poate fi făcută exclusiv în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate și că trimiterea pe care art. 9 din Legea nr. 198/2004 o face la prevederile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 vizează exclusiv, astfel cum în mod expres rezultă din conținutul său, stabilirea despăgubirilor. De altfel, legea specială prevede, prin art. 18, că dispozițiile sale se completează în mod corespunzător cu cele ale legii generale în materie - Legea nr. 33/1994 - numai "în măsura în care nu prevăd altfel ".

În conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, în materia exproprierii, competențele instanței de judecată sunt limitate, în sensul că sesizarea instanței de judecată de către expropriat poate fi făcută exclusiv în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, nicio dispoziție a legii nepermițând instanței de judecată ca, la cererea unei persoane ce pretinde că terenul ce-i aparține ar trebui expropriat, să se substituie autorității executive și să efectueze sau să înlocuiască prin hotărâre judecătorească, procedura exproprierii, astfel cum aceasta este reglementată de normele legale.

Astfel fiind, susținerile recurenților vizând exproprierea întregii suprafețe deținută în proprietate au fost găsite nefondate.

Ca motiv de ordine publică invocat din oficiu de instanță, în raport de pronunțarea Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale, de declarare a neconstituționalității art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, instanța supremă a dat îndrumări în sensul ca instanța de apel să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află bunul în litigiu, la data exproprierii, preț rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, încheiate cât mai aproape de acest moment. Întrucât s-a observat că recurenții au formulat critici și sub aspectul prejudiciului pretins cauzat prin expropriere, s-a indicat ca, cu ocazia rejudecării, pentru o soluționare unitară a cauzei sub aspectul despăgubirilor ce se cuvin acestora și în raport de probele ce se vor administra, instanța de apel să hotărască și în privința acestei pretenții.

În rejudecarea cauzei în apel, în limitele casării, în raport de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., s-a dispus administrarea pentru apelanții reclamanți a probei cu înscrisuri și probei cu efectuarea unei expertize tehnice evaluatorii cu obiectivele: stabilirea valorii de piață a suprafețelor de teren expropriate, stabilirea prejudiciului produs reclamanților prin expropriere. S-a încuviințat ca la stabilirea prejudiciului comisia de experți să aibă în vedere aspectele învederate de către apelanții reclamanți, în sensul că prejudiciul ar consta în lipsa de folosință a suprafeței de teren rămasă în proprietate, ca urmare a exproprierii, comisia de experți urmând să exprime un punct de vedere și asupra aptitudinii posibilității de folosire a suprafeței de teren rămasă în proprietatea apelanților reclamanți după dezmembrare și expropriere. Dacă suprafețele de teren nu mai pot fi utilizate, în cadrul obiectivului reprezentat de stabilirea prejudiciului, comisia de experți urma să procedeze la evaluarea acestor suprafețe de teren.

S-au emis adrese către O.C.P.I. Ilfov, Primăria Snagov și Direcția de Impozite și Taxe Locale Ilfov, pentru a comunica acte juridice translative de proprietate vizând terenuri similare cu cele care au făcut obiectul exproprierii și care să fie contemporane momentului exproprierii.

Comisia de experți a întocmit un prim raport de expertiză, care a fost invalidat de instanță și care a dispus refacerea acestuia având în vedere că nu s-a evaluat separat, pentru fiecare teren expropriat, despăgubirea cuvenită, prin raportare la momentul transferului dreptului de proprietate corespunzător consemnării prețului, respectiv mai 2009 și, distinct, iulie 2010, folosind o grilă de comparație corespunzător acestor date.

Comisia de experți a refăcut raportul de expertiză judiciară, însă, la termenul din 29 iunie 2017, instanța a încuviințat obiecțiunile formulate de apelantul-pârât, cărora comisia le-a răspuns printr-un supliment de raport.

Prin acest răspuns, întreaga comisie de experți a concluzionat că se impune refacerea evaluării deoarece, la data exproprierii terenului, acesta era situat în extravilanul comunei Snagov. Evaluarea s-a realizat luând în considerare trei Contracte de vânzare-cumpărare, toate situate în extravilan și apropiate de data exproprierii (nr. 1965 din 17 decembrie 2009, nr. 38 din 15 ianuarie 2010 și nr. 75 din 20 ianuarie 2010).

Astfel, s-a stabilit că valoarea unitară a terenului este de 14,99 euro/mp și care, aplicată la suprafața de teren de 476 mp, a determinat o valoare de 7.135 euro pentru această suprafață . S-au făcut corecții în ceea ce privește condițiile de piață, localizarea și întinderea suprafeței, toate corecțiile fiind făcute prin adăugarea unor procente, apreciate fondate față de imobilul ce trebuia evaluat.

Pentru terenul în suprafață de 4.268 mp, a rezultat o valoare unitară de 14,13 euro/mp și o valoare a întregii suprafețe de teren de 60.307 euro. Referitor la această suprafață de teren s-au făcut corecții în minus în ceea ce privește condițiile de piață, corecții în plus cât privește localizarea, respectiv corecții în plus pentru întinderea suprafeței. Comisia de experți a arătat că, întrucât terenul la data exproprierii era extravilan, deci neconstruibil, nu se poate calcula vreun prejudiciu potrivit O.G. nr. 43 din 28 august 1997, apreciind că nu pot fi luate în considerare zone de protecție de o parte și de alta a autostrăzii.

În referire la suprafața de teren de 4.931 mp, cu privire la care s-a precizat în raportul de expertiză că nu are acces la calea publică, doi dintre experții comisiei (H. și I.) au opinat că această suprafață de teren nu mai poate fi folosită în vreo modalitate, corespunzător categoriei sale de folosință, respectiv arabil, deoarece pe trei laturi este înconjurat de trei proprietăți particulare, iar pe o latură se află taluzul autostrăzii București - Brașov. În situația existentă la data exproprierii - 15 iunie 2010 - pentru suprafața în cauză, de 4931 mp, nu s-a identificat nicio posibilitate de acces la o cale publică sau la un drum de exploatare independent. S-a conchis de acești doi experți că apelanții-reclamanți nu pot folosi suprafața de teren de 4.931 mp, motiv pentru care au propus plata contravalorii sale către apelanții-reclamanți, valoarea unitară a terenului fiind de 14,13 euro/mp.

Expertul J. a opinat că este necesară o expertiză topografică pentru a putea determina dacă această suprafață de teren mai poate fi folosită conforma destinației sale și categoriei de folosință.

S-a încuviințat un supliment la raportul de expertiză întocmit anterior de către comisia de experți topo, având ca obiective identificarea unui drum de servitute către calea publică care să permită utilizarea corespunzătoare a terenului potrivit destinației sale, respectiv întocmirea unei schițe care să cuprindă traseul unui asemenea drum. Pe baza suplimentului la expertiza topo, expertul J. a făcut propuneri de despăgubire a reclamanților cu contravaloarea creării unui drum de servitute, potrivit a două variante de traseu.

Pe baza acestor probatorii, instanța de apel a apreciat în privința pretenției reclamanților constând în prejudiciu decurgând din expropriere, cu referire la terenul de 325 mp, rămas în urma exproprierii, că acesta a dobândit o formă triunghiulară, neconformă cu recomandările urbanistice și este o parcelă relativ mică pentru a fi utilizată potrivit categoriei sale de folosință. Începând cu iulie 2009 a fost introdusă în intravilanul localității, însă forma parcelei este considerată neadecvată și pentru construcții.

Ca urmare, comisia a propus ca reclamanții să fie despăgubiți la valoarea de 40% din valoarea unui teren similar situat în intravilanul comunei Snagov, județul Ilfov, acest procent reprezentând coeficientul pentru restricții de folosire conform planului urbanistic ce se aplică loturilor de teren cu caracter neconstruibil, afară de întrebuințări secundare. În consecință, comisia de experți a stabilit o valoare de 6.370 euro pentru această suprafață de teren. Cum valoarea este inferioară celei stabilite pentru aceeași suprafață de teren în fața primei instanțe, s-a apreciat de către curtea de apel că se cuvine reclamanților în cuantumul determinat de tribunal, de 7.150 euro (cu justificarea diminuării valorii de circulație a acestui teren), mai ales în condițiile în care apelantul-pârât nu a contestat în apel acest element al cauzei. Soluția a fost justificată și prin aplicarea principiului neagravării situației reclamanților în propria cale de atac.

Susținerea apelanților reclamanți din apel - în sensul că valoarea celor două loturi de teren trebuie să ilustreze faptul că zona este în plină dezvoltare, întrucât au fost demarate proiecte pentru realizarea investiției "complex balnear și de agrement în stațiunea Snagov", fiind practic o zonă turistică în sensul legii - nu a fost validată, câtă vreme nu s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză refăcut, în sensul că nu s-au aplicat asemenea corecții în plus la momentul evaluării terenurilor expropriate, cu consecința stabilirii unei valori mai mari a acestei suprafețe de teren decât cea deja stabilită. De altfel, comisia de experți a avut în vedere localizarea terenurilor drept corecție, ce nu a format obiect de critică din partea apelanților reclamanți.

S-a mai avut în vedere că apelanții reclamanți nu au formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză evaluatorie, nesolicitând calcularea contravalorii lipsei de folosință pentru acest teren, însușindu-și concluzia cât privește prejudiciul sub forma unei despăgubiri echivalente cu prejudiciul dedus din scăderea potențialului de valorificare a terenului.

Cât privește terenul rămas neexpropriat în suprafață de 4.931 mp, s-a reținut categoria de teren arabil (nefiind administrate probatorii în sensul că între timp această categorie s-ar fi schimbat), iar propunerile experților au fost de acordare de despăgubiri apelanților reclamanți la valoarea terenului expropriat întrucât este lipsit de acces la drumul public (în opinia a doi experți), iar în opinie minoritară, că se cuvine reclamanților doar valoarea drumului de servitute, deoarece ei pot să folosească în continuare terenul, potrivit categoriei de folosință arabil.

Instanța de apel nu a validat niciunul din aceste puncte de vedere, apreciind că acordarea integrală a valorii de circulație a suprafeței de 4.931 mp teren care reprezintă valoarea de înlocuire a bunului, vine în contradicție cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, câtă vreme s-a susținut și dovedit doar limitarea atributului folosinței, dar și cu dispozițiile art. 555 alin. (1) din C. civ., având în vedere că reclamanții vor continua să rămână proprietarii acestui teren.

În plus, acest teren nu a fost apreciat nici de către cei doi experți ca fiind inutilizabil ca teren agricol, considerațiile lor vizând doar starea temporară de imposibilitate de folosire a sa conform destinației agricole, cauzată de lipsa temporară a căii de acces la drumul public. De altfel, această stare ar putea să înceteze la finalizarea autostrăzii, astfel că și din această perspectivă soluția de acordare a contravalorii lipsei de folosință pentru această suprafață de teren de 4.931 mp a fost considerată ca singura echitabilă și aptă să asigure o justă despăgubire.

Instanța nu a validat nici punctul de vedere al expertului J., care propunea despăgubiri sub forma contravalorii drumului de servitute, apreciindu-se că această valoare este incertă, depinzând de elementul aleatoriu, reprezentat de pretențiile celorlalți proprietari ale căror terenuri sunt afectate de drumul de servitute.

S-a avut în vedere, deci, contravaloarea folosinței acestui teren, așa cum aceasta a fost stabilită în fața primei instanțe, cuantum care nu a fost contestat de apelanți în calea de atac a apelului.

Apelul pârâtului, care a vizat exclusiv despăgubirile cuvenite reclamanților pentru lipsa de folosință a terenului de 4.931 mp, a fost considerat nefondat, deoarece reclamanții au făcut dovada dreptului lor de proprietate, în virtutea căruia exercită și atributul folosinței acestui teren. În calitatea lor de proprietari, aceștia au dreptul de a cultiva oricând acest teren, iar prin punerea lor în imposibilitate temporară de a-l exploata, respectiv cultiva, în absența căilor de acces necesare, pârâtul datorează reclamanților despăgubirile reprezentând beneficiul nerealizat din cauza sa, așa cum a fost stabilit de raportul de expertiză de la prima instanță vizând anii 2010 - 2012, în baza art. 26 din Legea nr. 33/1994. Reclamanții nu trebuie să dovedească faptul că terenul a fost folosit conform destinației sale anterior exproprierii, fiind suficientă dovada că aceștia aveau atributul folosinței acestui teren la momentul exproprierii, iar terenul avea categoria de teren agricol, criterii în raport de care s-au calculat și despăgubirile.

Aflându-se în culpă procesuală, apelantul pârât a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către apelanții reclamanți, în sumă de 2.000 RON în apel, potrivit art. 451, art. 453 C. proc. civ., justificate prin plata onorariului de avocat, în cuantumul dovedit prin documentele atașate la dosar (împuternicire avocațială și chitanță de încasare fila x apel înainte de casare), onorariu apreciat ca fiind echilibrat, justificat și rezonabil.

Astfel fiind, curtea de apel a admis apelul reclamanților și l-a respins pe cel al pârâtului, a schimbat în parte sentința atacată și încheierea de ședință din data de 5 aprilie 2013 (prin care s-a îndreptat eroarea din sentință), în sensul că a recunoscut dreptul reclamanților la contravaloarea terenului expropriat în suprafață de 476 mp, de 7.135 euro (în echivalent RON la data plății) la care se adaugă prejudiciul constând în diminuarea valorii de circulație a terenului în suprafață de 325 mp (SR1) de 7.150 euro (în echivalent RON la data plății), la contravaloarea terenului expropriat în suprafață de 4.268 mp, de 60.307 euro (în echivalent RON la data plății). Totodată, a fost menținut restul dispozițiilor sentinței și încheierii atacate, referitoare la prejudiciul înregistrat de reclamanți având ca obiect lipsa de folosință a terenului în suprafață de 4931 mp.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții A. și A., solicitând ca, în urma judecării acestuia, să se admită apelul lor în totalitate cu consecința modificării sentinței pronunțate de prima instanța în sensul acordării de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat în legătură cu suprafața de teren de 4.931 mp, prin acordarea unor despăgubiri mai mari pentru suprafețele de teren expropriate și a acordării integrale a cheltuielilor de judecată (respectiv și a sumelor plătite cu titlu de onorarii pentru realizarea expertizelor în apel), cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată pentru etapa recursului.

În motivarea recursului, recurenții-reclamanți au susținut următoarele critici de nelegalitate împotriva hotărârii instanței de apel:

- Hotărârea pronunțată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii - a prevederilor Legii nr. 33/1994 și Legii nr. 198/2004 -, dar și cu încălcarea art. 315 alin. (1) și (2) și art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.:

Criticile recurenților au vizat acea parte a deciziei ce a respins apelul lor cu privire la stabilirea existenței unui prejudiciu și în ceea ce privește terenul în suprafață de 4.931 mp, rămas de asemenea în proprietatea acestora, dar neutilizabil, dar și înlăturarea susținerilor lor cu privire la valoarea celor două suprafețe de teren expropriate, despre care au afirmat că ar fi trebuit să ilustreze că zona este în plină dezvoltare, întrucât au fost demarate proiecte pentru realizarea unui "complex balnear și de agrement în stațiunea Snagov", susțineri nereținute de instanța de apel.

Recurenții afirmă că instanța de apel ar fi considerat greșit că, în ceea ce privește terenul în suprafața de 4.931 mp, ei ar fi achiesat la "ideea că prejudiciul acordat nu poate avea decât forma contravalorii terenului" întrucât ar fi solicitat ca obiectiv al expertizei evaluatorii "stabilirea c/valorii lipsei de folosință pentru acest lot de teren rămas în proprietatea noastră ".

Soluția adoptată cu referire la acest element al cauzei este, potrivit recurenților, contrară indicațiilor din Decizia de casare nr. 2502 din 12 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, iar pe de altă parte, normelor legale în materie, respectiv dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 194/2004 și art. 26 din Legea nr. 33/1994, cu referire la stabilirea despăgubirii ce trebuie acordată pentru expropriere, în sensul că aceasta trebuie să cuprindă atât valoarea reală a bunurilor, cât și contravaloarea prejudiciului cauzat proprietarului.

Conform acestor norme legale, despăgubirea trebuie să cuprindă valoarea reală a bunurilor - ceea ce, în opinia lor, nu s-a realizat deoarece valorile stabilite de instanță pentru cele două suprafețe de teren expropriate nu reflecta valoarea reală a acestora în raport de zona în care se află situate - și contravaloarea reală a prejudiciului, care, în cazul de față, trebuia să cuprindă și valoarea terenului de 4.931 mp rămas în proprietate, dar care este total neutilizabil.

În decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut că "pentru stabilirea valorii despăgubirilor (...) se impune refacerea expertizei", precum și că "cu ocazia rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994" și "va administra, în mod nemijlocit dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale".

Hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a acestor norme legale, atât în ceea ce privește valoarea stabilită ca despăgubire pentru cele doua suprafețe de teren expropriate (valorile fiind mult prea mici față de valoarea reală a acestora), cât și în ceea ce privește stabilirea despăgubirii pentru terenul neexpropriat dar neutilizabil, de 4.931 mp, care trebuia acordată sub forma echivalentului valoric al terenului, calculat în raport de valoarea terenurilor expropriate, deoarece el nu poate fi nici folosit, nici posedat și nici înstrăinat (susținerea instanței de apel în sensul că "acest teren nu a fost apreciat ca fiind inutilizabil ca și teren agricol" și că "această stare ar putea să înceteze la finalizarea autostrăzii" fiind în opinia lor, puerile, având în vedere perioada de timp de peste 17 ani de când nu pot folosi terenul întrucât nu au cum să ajungă la el).

- Hotărârea instanței de apel este nelegală deoarece este pronunțată și cu încălcarea legii, a normelor anterior menționate și, respectiv, a dispozițiilor art. 315 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

Subsumat acestei critici, recurenții au reluat afirmațiile menționate anterior, relative la nesocotirea de către curtea de apel a dezlegărilor și îndrumărilor obligatorii date de instanța de casare.

În plus, au precizat că prin reținerea potrivit căreia "curtea are în vedere că deși apelanții reclamanți au propus ca obiectiv al expertizei evaluatorii stabilirea contravalorii lipsei de folosința pentru acest lot de teren rămas în proprietate, considerând că hotărârea de expropriere a avut consecințe doar în ceea ce privește un atribut al dreptului lor de proprietate" instanța a încălcat dispozițiile art. 315 alin. (3) din C. proc. civ. care stabilesc că după casare instanța de fond va judeca din nou ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

De aceea, în rejudecarea apelului, trebuia să țină seama de toate motivele invocate de reclamanți prin apel, inclusiv de acelea care au vizat soluția dată de prima instanță cererii privind acordarea de despăgubiri pentru diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat (motivul 3 din apel).

Instanța de apel avea obligația de a analiza și soluționa problema prejudiciului în raport de normele legale care impuneau să reanalizeze apelul sub toate aspectele, criticile formulate, și nu exclusiv în raport de poziția lor față de valorile raportului de expertiză, poziție care nu se poate substitui normelor legale care o obligau să analizeze problema prejudiciului și sub aspectul stabilirii de despăgubiri constând în valoarea acestui teren rămas în proprietate, dar inutilizabil, stabilind valoarea prejudiciului fie în varianta din opinia majoritară a comisiei de experți și anume despăgubiri echivalente cu valoarea terenului expropriat, fie în varianta din opinia minoritară, respectiv costul creării unei servituți de trecere.

- Hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 274 din C. proc. civ. întrucât deși au solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată din faza apelului, instanța a avut în vedere în mod exclusiv acordarea, cu titlu de cheltuieli de judecată, a onorariului de avocat uitând de cheltuielile de judecată cu onorariile plătite pentru expertizele realizate în rejudecarea apelului după casare (expertiza evaluatorie și cea de completare a raportului de expertiză topografică).

La data de 12 octombrie 2018 a fost depusă la dosar întâmpinarea formulată de intimatul-pârât prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte apreciază că sunt parțial fondate criticile acestuia, în limita susținerilor privitoare la neacordarea integrală a cheltuielilor de judecată din apel, în considerarea argumentelor ce succed:

În esență, criticile recurenților ce au vizat soluția dată raportului juridic litigios, generat de faptul juridic al exproprierii, au reclamat acordarea unor valori prea mici (față de valoarea reală, în raport cu zona în care se află situate) pentru cele două suprafețe de teren expropriate, de 476 mp și de 4.268 mp teren, ca și neacordarea unor despăgubiri pentru terenul rămas în proprietatea lor, în suprafață de 4.931 mp, sub forma echivalentului valoric al acestui teren.

Înalta Curte reține că valorile pentru cele două suprafețe de teren ce au făcut obiectul exproprierii au fost determinate, în etapa rejudecării cauzei în apel, pe baza raportului de expertiză întocmit de comisia de experți evaluatori, în supliment, urmare a încuviințării de către instanță, în ședința publică din 29 iunie 2017, a obiecțiunilor formulate de apelantul-pârât la raportul inițial.

Această evaluare suplimentară a fost depusă la dosar sub forma răspunsului la obiecțiunile încuviințate, la data de 25 septembrie 2017, iar instanța a acordat părților în mod expres un termen de judecată (la 28 septembrie 2017) pentru cunoașterea ei. De la acest moment și până la închiderea dezbaterilor asupra cauzei, apelanții-reclamanți nu au formulat nicio obiecțiune în legătură cu evaluarea experților, ceea ce, din punct de vedere procedural, echivalează cu o achiesare, acceptare a opiniei specialiștilor.

Astfel fiind, în mod legal a înlăturat instanța de apel susținerea apelanților-reclamanți din cuprinsul concluziilor scrise - în sensul că valoarea celor două loturi de teren ar fi trebuit să ilustreze faptul că zona este în plină dezvoltare întrucât au fost demarate proiecte pentru realizarea investiției "complex balnear și de agrement în stațiunea Snagov", fiind practic o zonă turistică în sensul legii - reținând, pe de o parte, că la evaluarea terenurilor comisia de experți a avut în vedere localizarea terenurilor funcție de care a aplicat corecțiile necesare, iar pe de altă parte, că acești apelanți nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză refăcut. De altfel, atât prin concluziile orale, cât și prin cele scrise depuse în fața instanței de apel, apelanții-reclamanți au solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor stabilite cu titlu de despăgubire pentru terenurile expropriate, conform evaluării realizată prin răspunsul experților la obiecțiuni din etapa rejudecării apelurilor.

Pentru aceleași rațiuni de ordin procedural, nici instanța de recurs nu poate primi unica susținere a recurenților-reclamanți ce a însoțit critica acestora privitoare la acordarea unor despăgubiri prea mici pentru terenurile expropriate, ce nu ar reflecta, în opinia lor, valoarea reală a terenurilor în raport cu zona în care se află situate. În circumstanțele prezentate, acest unic argument nu poate justifica nici critica recurenților de aplicare greșită a legii de către instanța de apel, respectiv a art. 26 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește determinarea despăgubirii cuvenită pentru terenurile expropriate, dar nici pe aceea de încălcare a art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ., cu referire la îndrumările și dezlegările în drept date de instanța de recurs. Aceste îndrumări și dezlegări obligatorii s-au circumscris, sub aspectele analizate, necesității efectuării în cauză a unei noi expertize evaluatorii cu aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015 (adică, prin evaluarea terenului expropriat în raport de momentul transferului dreptului de proprietate), în funcție de comparabile contracte vânzare-cumpărare, exigențe care s-au atins prin chiar evaluarea realizată în cuprinsul răspunsului experților la obiecțiunile formulate și încuviințate pârâtului în etapa rejudecării apelurilor, evaluare acceptată de părțile litigante prin neformularea de obiecțiuni.

Nefondată este și cea de-a doua critică, prin care recurenții-reclamanți au pretins, pentru aceleași motive - încălcarea sau aplicarea greșită a legii, art. 26 din Legea nr. 33/1994 și art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ. -, nelegalitatea hotărârii atacate sub aspectul stabilirii prejudiciului produs lor prin expropriere, în legătură cu terenul rămas în proprietate, în suprafață de 4.931 mp, despre care au susținut că este total inutilizabil potrivit categoriei de folosință, dată fiind lipsa unei căi de acces la acesta.

Se reține, în legătură cu această suprafață de teren pentru care recurenții pretind că ar fi trebuit despăgubiți cu însuși echivalentul său valoric, că instanța de apel a apreciat - luând spre analiză toate variantele propuse de comisia de experți și toate pretențiile ori apărările reclamanților - că se cuvine proprietarilor acordarea unei despăgubiri pe tărâmul dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 pentru prejudiciul produs prin expropriere, sub forma lipsei de folosință a acestuia, în valoarea stabilită în fața primei instanțe.

Considerentele instanței de apel, sub acest aspect, se regăsesc dezvoltate la filele x ale hotărârii, și sunt reflectate în soluția de schimbare în parte a sentinței și încheierii din 5 aprilie 2013 pronunțate de prima instanță (în urma admiterii apelului reclamanților), unită cu menținerea dispozițiilor acestora ce nu au fost schimbate în apel și în soluția de respingere a apelului declarat de pârâtul Statul român împotriva aceleiași hotărâri a tribunalului (Sentința nr. 1448 din 6 iulie 2012), apel ce a vizat exclusiv soluția dată acestei pretenții prin hotărârea tribunalului.

Astfel, deși deduce din poziția procesuală manifestată de apelanții-reclamanți la momentul stabilirii obiectivelor expertizei evaluatorii ordonate în rejudecare, că aceștia ar fi achiesat la ideea dezdăunării lor sub forma contravalorii lipsei de folosință a terenului în suprafață de 4.931 mp, se observă din analiza instanței de apel că aceasta a administrat probatorii și a luat în calcul, în raport cu situația juridică și factuală concretă a terenului în cauză, toate variantele posibile (chiar neanticipate ori nesolicitate de reclamanți) de dezdăunare a acestora, inclusiv aceea a acordării de despăgubiri sub forma echivalentului valoric al terenului ori sub forma acordării costului creării unei servituți de trecere, pe care le-a înlăturat însă motivat.

Prin urmare, în mod cu totul nejustificat critică recurenții activitatea instanței de apel, arătând că aceasta ar fi trebuit să țină seama, în rejudecare, de toate motivele lor de apel care criticau inclusiv stabilirea prejudiciului de către tribunal, pentru terenul rămas în proprietate, doar sub forma lipsei de folosință a acestuia. De asemenea, nejustificat afirmă aceștia că "instanța de apel avea obligația de a analiza și soluționa problema prejudiciului în raport de normele legale care impuneau să reanalizeze apelul sub toate aspectele, (...) și nu exclusiv de poziția față de valorile raportului de expertiză", ca și cum soluția instanței de apel, de menținere a celei adoptate de tribunal în privința acestei pretenții, ar fi fost generată de unica apreciere (realizată doar în etapa inițială a analizei) a poziției procesuale a apelanților-reclamanți la momentul propunerii obiectivelor expertizei evaluatorii (în sensul achiesării lor la producerea unui prejudiciu doar sub forma lipsei de folosința terenului).

Atunci când susțin aceste critici, ca și atunci când afirmă că regulile devoluțiunii în apel obligau instanța să analizeze problema prejudiciului sub aspectul stabilirii de despăgubiri (și) sub forma contravalorii acestui teren rămas în proprietatea lor (dat fiind caracterul său inutilizabil), iar nu doar în raport de contravaloarea lipsei de folosință, recurenții ignoră în mod voit considerentele instanței de apel care chiar realizează această analiză la fila x a hotărârii pronunțate.

Astfel, pornind de la propunerile diferite venite din partea comisiei de experți evaluatori, de evaluare a prejudiciului pentru terenul de 4.931 mp, instanța de apel a înlăturat justificat atât varianta dezdăunării reclamanților cu contravaloarea acestui teren - observând, pe bună dreptate, că această modalitate este contrară regimului proprietății asupra bunului (care se menține neschimbată) și a unicului atribut, cel al folosinței, afectat prin lipsa de acces la teren -, cât și pe aceea a acordării contravalorii unei servituți de trecere, element de o valoare incertă în actualul cadrul procesual, ce nu îi implică și pe proprietarii fondurilor învecinate.

Aprecierea instanței de apel asupra inexistenței unei justificări legale pentru recunoașterea în beneficiul reclamanților a dreptului de a fi despăgubiți cu valoarea terenului în suprafață de 4.931 mp, este corectă, dată fiind apartenența în continuare a acestuia la patrimoniul reclamanților și afectarea unicului atribut al folosinței terenului, prin lipsa accesului la acesta. În mod evident, lipsa accesului constituie un impediment în folosința terenului dar care este surmontabil și care nu determină inutilizarea terenului potrivit categoriei sale de folosință (arabil, extravilan), în formarea acestei concluzii un rol important având și întinderea suprafeței terenului ce rămâne în proprietatea expropriaților.

Prejudiciul produs în acest fel nu este nici unul absolut și nici unul ireversibil ci, astfel după cum au apreciat ambele instanțe de fond, unul temporar și care, cel mult, are aptitudinea de a afecta doar atributul folosinței, iar nu însăși substanța dreptului, pentru a se justifica dezdăunarea reclamanților cu contravaloarea terenului, similar ipotezei în care măsura exproprierii s-ar fi întins și asupra acestei suprafețe de teren.

Împrejurarea că starea terenului în cauză durează de mai mulți ani sau că există previziuni în sensul că o să mai dureze și în viitor, nu are aptitudinea de a transforma un prejudiciu parțial (care afectează doar atributul folosinței dreptului) și temporar (limitat în timp) în unul total și definitiv, singurul care ar îndreptăți dezdăunarea prin acordarea contravalorii terenului.

Chiar dacă au statuat asupra unei alte pretenții emise în proces de reclamanți, respectiv aceea referitoare la exproprierea (și a) restului de teren rămas în proprietate, dezlegările în drept ale instanței de recurs din Decizia de casare nr. 2502 din 12 noiembrie 2015 - care a arătat că nicio altă entitate, în afara celei executive, nu poate să dispună asupra terenului necesar exproprierii - se impune acestora în virtutea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte are în vedere pe de o parte, că pretenția de expropriere a restului de teren rămas în proprietate a fost emisă de reclamanți tot în circumstanțele legate de invocarea prejudicierii lor prin lipsirea de acces la teren, iar pe de altă parte că, solicitând contravaloarea terenului de 4.931 mp rămas în proprietate (pretins a fi devenit inutilizabil din cauza lipsei de acces), ca prejudiciu decurgând din expropriere, reclamanții tind să obțină, în realitate, același rezultat constând în exproprierea și a restului proprietății rămase, ocolind de fapt statuarea irevocabilă a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2502 din 12 noiembrie 2015, care le exclude dreptul de a cere și de a obține o astfel de soluție.

Practica judiciară invocată în recurs de recurenții-reclamanți este nerelevantă sub aspectul modului în care au solicitat rezolvarea acestei pretenții, respectiv acoperirea prejudiciului prin plata a însuși echivalentului valoric al terenului. Decizia nr. 380/2017 a ICCJ (u