ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1249/2017

Decizia nr. 1249/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 19 septembrie 2010 sub nr. 43228/3/2010 reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, anularea parțială a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 396 din 25 septembrie 2009 și, în principal, obligarea expropriatorului și la exproprierea suprafeței de 285 mp, intitulată "Rest de proprietate I" pe schița anexă și stabilirea sumei ce i se va acorda cu titlu de despăgubire, estimată provizoriu la 54.600 euro, sau, în subsidiar, stabilirea cuantumului despăgubirilor, estimate provizoriu la suma de 53.175 euro, în echivalent în lei.

Prin încheierea de ședința din data de 25 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a a fost admisă excepția necompetenței funcționale și s-a dispus înaintarea acesteia uneia dintre secțiile civile.

Ca urmare, cauza a fost înregistrată la data de 07 decembrie 2010, pe rolul secției a V-a civilă, sub nr. x/3/2010.

Prin Sentința nr. 345 din 18 februarie 2013 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte cererea, a modificat Hotărârea nr. 396 din 25 septembrie 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - județul Ilfov în sensul că a dispus exproprierea și a suprafeței de teren de 285 mp - lotul 2, identificată prin raportul de expertiză întocmit de experții B., C. și D. și a stabilit cuantumul despăgubirii la suma de 8.073 euro (în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății); a majorat onorariul stabilit pentru expertiza evaluatoare cu 600 lei (câte 200 lei pentru fiecare expert) și a obligat pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA la plata acestei sume, precum și la plata către reclamantă a sumei de 3.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, din coroborarea titlului de proprietate, eliberat la data de 21 aprilie 1995 de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a Municipiului București și Sectorului Agricol Ilfov, cu certificatul de moștenitor din 28 februarie 2007, eliberat de E., că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 8.400 mp, județul Ilfov, iar imobilul a fost inclus în H.G. nr. 1.546 din 14 noiembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul București - Ploiești".

La data de 29 aprilie 2009 a fost întocmit procesul-verbal nr. 396, în cuprinsul căruia s-a consemnat că reclamanta nu s-a prezentat pentru a-și exprima poziția cu privire la cuantumul despăgubirilor propuse de expropriator. Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 396 din 25 septembrie 2009, emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a dispus exproprierea terenului în suprafață de 803 mp, situat în județul Ilfov, proprietatea reclamantei și acordarea de despăgubiri în cuantum de 17.125 lei, conform raportului de evaluare.

Terenul expropriat a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică întocmit de experții B., C. și D., stabilindu-se că acesta are suprafața de 803 mp și este situat în extravilanul comunei Moara Vlăsiei, având destinația de teren agricol. De asemenea, comisia de experți a precizat că, prin exproprierea celor 803 mp, terenul rămas în proprietatea reclamantei a fost fragmentat în două loturi: lotul I cu suprafața de 7.315 mp, amplasat în stânga autostrăzii, între autostradă și Drumul de exploatare nr. DE 490, și lotul II cu suprafața de 285 mp, situat în partea dreaptă a autostrăzii, între autostradă și DE 553/1.

Au fost reținute dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 (aplicabil în temeiul art. 18 din Legea nr. 198/2004), constatându-se că prin răspunsul la obiecțiuni al raportului de expertiză tehnică evaluatoare, valoarea de piață a terenului expropriat la data întocmirii acestuia a fost stabilită la suma de 5.958 euro.

În ceea ce privește cererea reclamantei de expropriere a terenului în suprafață de 285 mp, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, teza finală, care prevăd că soluționarea acțiunii formulate de expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se va face conform dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994. Potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți din teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă.

Ținând cont de concluziile raportului de expertiză din care rezultă că parcela de teren de 285 mp (lotul 2), rămasă în urma dezmembrării terenului, este situată în zona de protecție a autostrăzii, de suprafața redusă și forma dezavantajoasă ("o fâșie scurtă de teren între Autostradă și drumul de exploatare DE 553/1 de 43 lățime"), care face imposibilă exploatarea sa conform destinației - aceea de teren agricol, împrejurări care au determinat comisia de experți să propună trecerea acesteia în același regim cu zona expropriată, instanța a dispus exproprierea și a terenului în suprafață de 285 mp, cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei fiind stabile prin raportul de expertiză la suma de 2.115 euro.

Referitor la suprafața de teren de 7.351 mp (lotul 1), rămasă în proprietatea reclamantei, comisia de experți a stabilit că reclamanta nu a suferit un prejudiciu în urma exproprierii întrucât: 1. nu se poate solicita lipsa accesului având în vedere că drumul de exploatare DE 490 deservește suprafața de teren rămasă; 2. nu se poate solicita prejudiciu în zona de siguranță a autostrăzii, deoarece această zonă se află în lotul expropriat, fiind parte integrantă din autostradă; 3. nu se poate solicita prejudiciu în zona de protecție a autostrăzii, deoarece, conform art. 17 din O.G. nr. 43/1997, în această zonă sunt interzise plantațiile care să provoace înzăpeziri sau să împiedice vizibilitatea, or, zona fiind cerealieră, nu se poate pune problema existenței acestui prejudiciu,

Ca atare, instanța, în temeiul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, a admis în parte contestația și a modificat Hotărârea nr. 396 din 25 septembrie 2009, în sensul că a dispus exproprierea și a suprafeței de teren de 285 mp, iar cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei a fost stabilit la suma totală de 8.073 euro.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta A. și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Apelanta-reclamantă A. a arătat că în mod nelegal instanța a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 8.073 Euro, deoarece exproprierea a avut loc în anul 2009, iar raportul de expertiză a fost întocmit în anul 2012, deci 3 ani mai târziu.

Suma corectă pe care instanța de fond trebuia să o stabilească drept cuantum al despăgubirii pentru exproprierea suprafeței de teren este de 13.958 Euro, această sumă corespunzând criteriilor indicate expres în art. 44 alin. (3) din Constituție, care prevede că nimeni nu poate fi expropriat decât cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

Este evident că înlocuirea valorică în patrimoniul său a bunului imobiliar expropriat cu suma de bani indicată în dispozitivul sentinței civile apelate atrage o diminuare nejustificată a patrimoniului său, patrimoniu din care a ieșit un bun având o valoare de 13.958 Euro la data ieșirii, iar în locul acestuia intră o sumă de bani inferioară, respectiv suma de 8.073 Euro.

Caracterul prealabil al despăgubirii este dat de acea despăgubire care este calculată la momentul exproprierii, și nu la un interval de 3 ani de la acesta într-o conjunctură economică de scădere permanentă a prețurilor reale de tranzacționare.

Apelantul-pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (a cărui cale de atac, intitulată recurs, a fost calificată de instanță ca fiind apel) a solicitat modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de către intimata-reclamantă ca neîntemeiată sau casarea aceleiași sentințe civile și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Apelantul-pârât a criticat soluția tribunalului deoarece instanța de fond, la pronunțarea sentinței recurate, a încălcat dispozițiile art. 26 (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică, aplicarea și interpretarea greșită a legii constând în faptul că la stabilirea cuantumului despăgubirilor în valoare de 8.073 euro, atât instanța de fond, cât și experții nu au avut în vedere toate contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar.

Astfel, comisia de experți, la întocmirea raportului de expertiză, a luat în considerare doar două contracte de vânzare-cumpărare, respectiv nr. 553 din 09 februarie 2011 și nr. 1.690 din 13 aprilie 2011, la care se referă Adresa nr. 1.727 din 29 martie 2012 emisă de Primăria Comunei Moara Vlăsiei, fără a explica modul de selectare a acestor tranzacții.

Totodată, comisia a aplicat o corecție de -20% fără să explice modalitatea prin care a ajuns la un astfel de procent.

Instanța de fond, în mod greșit, a dispus exproprierea și a suprafeței de teren de 285 mp, fiind încălcate dispozițiile art. 24 (4) din Legea nr. 33/1994.

Astfel, instanța de fond a omologat concluziile raportului de expertiză, în sensul că această suprafață de teren s-ar situa în zona de protecție a autostrăzii și că ar avea o formă dezavantajoasă, fiind imposibilă exploatarea sa potrivit destinației sale.

Aplicarea și interpretarea greșită a legii constă în aceea că exproprierea suprafeței de 285 mp nu se impune, întrucât această suprafață de teren are cale de acces la DE 555/1 și poate fi folosită potrivit destinației sale, aceea de teren extravilan agricol.

Mai mult decât atât, nu există dovezi potrivit cărora acest, rest de teren s-ar afla în zona de protecție a autostrăzii.

Astfel, în mod greșit, instanța de fond a acordat suma de 2.115 euro cu titlu de prejudiciu, dispunând și exproprierea acestei suprafețe.

În cazul în care pe fond, cererea intimatei-reclamante nu va fi respinsă și se va constata că la efectuarea expertizei nu au fost respectate prevederile art. 24 și art. 26 (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că experții nu au ținut seama de prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel la data întocmirii raportului de expertiză, se impune refacerea expertizei.

Prin Decizia nr. 402/A din 22 octombrie 2014 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei; a admis apelul pârâtului Statul Român împotriva aceleiași sentințe; a schimbat în parte sentința în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 6.310,4 euro (în echivalent lei la data plății) pentru suprafața expropriată de 1.088 mp; a păstrat restul dispozițiilor sentinței și a obligat apelanta-reclamantă să plătească apelantei pârâte suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Referitor la apelul reclamantei, instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la care dispozițiile Legii nr. 198/2004 fac trimitere, potrivit cu care "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia."

Prin urmare, legea a fixat momentul evaluării imobilului în procedura contestării hotărârii de acordare a despăgubirilor la data realizării expertizei, iar această cerință a fost respectată de prima instanță.

De aceea, curtea a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Referitor la apelul pârâtului, privind greșita expropriere a suprafeței de teren de 285 mp, cu încălcarea art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a reținut că argumentele referitoare la faptul că reclamanta are acces la suprafața de 285 mp prin drumul de exploatare 553/1 și că terenul poate fi folosit cu destinație agricolă nu pot fi primite, în condițiile în care expertiza administrată în fața primei instanțe a reținut că zona de protecție a autostrăzii (nu zona de siguranță, inclusă în terenul deja expropriat) este de 50 m, conform O.G. nr. 43/1997 și acoperă suprafața de teren rămasă, considerată astfel de experți ca fiind inutilizabilă.

Este adevărat că din interpretarea prevederilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor nu rezultă o interdicție de a realiza lucrări agricole pe terenurile aflate în zona de protecție, însă curtea a observat că porțiunea de teren de 285 mp are o lățime de 4 m, ce o face nepotrivită unor lucrări agricole, fiind situată între viitoarea autostradă și drumul de exploatare DE 553/1.

Prin urmare, instanța de apel a considerat că exproprierea și a suprafeței de 285 mp este justă și în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, această critică fiind nefondată.

Cealaltă critică formulată a privit valoarea terenului expropriat, în suprafață de 1.088 mp, instanța de apel observând, în raport cu concluziile raportului de expertiză efectuat în apel, că valoarea acestui imobil la data efectuării expertizei, prin comparația cu tranzacții privitoare la terenuri similare, este de 5,80 euro/mp, rezultând o valoare corectă a despăgubirilor de 6.310,0 euro.

A fost așadar admis apelul și schimbată în parte sentința, cu privire la cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru suprafața expropriată de 1.088 mp, care a fost stabilit la suma de 6.310,4 euro, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței, referitoare la exproprierea și a suprafeței de 285 mp și despăgubirea cuvenită pentru aceasta.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs doar reclamanta A., care a criticat decizia menționată în ce privește momentul la care s-au raportat despăgubirile, moment care, potrivit recurentei, trebuia să fie cel al exproprierii, iar nu momentul efectuării expertizei, în acest sens fiind invocate dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituție și Decizia Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015.

Prin Decizia nr. 904 din 14 aprilie 2016 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul reclamantei, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel, statuându-se, în esență, că fată de Decizia Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015 și de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, urmează a fi efectuat un raport de expertiză pentru stabilirea prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în raza căreia se află și bunul în litigiu, desigur prin raportare la data exproprierii, scop în care și această dată urmează a fi determinată cu exactitate.

Prin Decizia nr. 151/A din 21 februarie 2017 pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei; a admis apelul pârâtului Statui Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România; a schimbat în parte sentința în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 5.340 euro (în echivalent lei la data plății) pentru suprafața expropriată de 1.088 mp; a păstrat restul dispozițiilor sentinței; a obligat apelanta-reclamantă să plătească apelantei pârâte suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Cu ocazia rejudecării, a fost depusă la dosarul cauzei recipisa de consemnare a sumei de 17.125 lei din data de 29 decembrie 2009, dată la care, față de prevederile art. 15 din Legea nr. 198/2004, a operat exproprierea imobilului în legătură cu care se desfășoară prezentul litigiu.

Totodată, față de prevederile art. 129 alin. (5) și ale art. 315 alin. (l)  C. proc. civ. din 1865, instanța de apel a dispus efectuarea unui raport de expertiză pentru stabilirea valorii de circulație a terenului situat în comuna Moara Vlăsiei, în suprafață de 803 plus 285 mp, prin raportare la data menționată a exproprierii (finalul anului 2009), părțile solicitând, concordant, ca suplimentul la raportul de expertiză să fie efectuat de experții desemnați inițial.

Din suplimentul la raportul de expertiză tehnico-judiciară a rezultat că valoarea medie pentru care terenuri similare celui expropriat (situate în extravilanul arabil, fără utilități, cu deschideri adecvate, aliate în apropierea autostrăzii A3) au fost vândute în perioada de referință în unitatea administrativ-teritorială (comuna Moara Vlăsiei), este de 5 euro/mp.

Obiecțiile formulate oral de apelanta-reclamantă, potrivit cărora este de "notorietate" că în cazul actelor de vânzare încheiate între persoane fizice nu s-ar consemna prețul integral, ci un preț subevaluat pentru a scădea costurile tranzacțiilor, nu au putut fi avute în vedere, întrucât o asemenea practică, departe de a fi notorie, nu poate fi prezumată; totodată, practica constantă este de a avea în vedere contractele încheiate în perioada de referință (data exproprierii) cu privire la imobile similare celui expropriat, fără a avea relevanță dacă acestea sunt încheiate între persoane fizice, între acestea și persoane juridice ori între persoane juridice,

Totodată, aprecierea generică și subiectiva potrivit căreia, în intervalul 2008 - 2012, prețurile ar fi scăzut, nu a putut fi primită în raport cu valoarea științifică a probei cu expertiză; pe calea recursului care a dus la rejudecarea prezentului apel, decizia pronunțată în ciclul procesual anterior a fost criticată tocmai pentru că valoarea imobilului expropriat trebuie stabilită prin raportare la data exproprierii, recursul fiind admis de Înalta Curte de Casație și Justiție tocmai pentru acest motiv, reflectat de altfel și în cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015. Or, în cauză data exproprierii este, astfel cum s-a expus deja în cele ce preced, 29 decembrie 2009, așadar mult după perioada prețurilor mari din anul 2008; la sfârșitul anului 2009, scăderea notorie a prețurilor în contextul crizei financiare și economice ajunsese, dimpotrivă, spre capăt. Față de motivele de recurs și mai ales față de obligativitatea deciziei instanței de recurs și a Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale nu a putut fi primită cererea de a fi avute în vedere comparabile din anul 2012, la o perioadă de peste 2 ani de la data exproprierii.

Rezultă din cele ce preced, că valoarea stabilită prin expertiză, de 4.015 euro (lotul expropriat) respectiv de 1.325 euro (lotul de 285 mp, a cărui expropriere suplimentară s-a dispus prin decizia instanței de apel, care nu a fost recurată sub acest aspect, dezlegarea respectivă fiind astfel irevocabilă), în sumă totală de 5.340 euro, este corectă.

Nu au fost primite nici criticile reprezentantului Ministerului Public, potrivit cărora nu trebuia să fie înlăturate comparabilele 1 - 3, întrucât aceste comparabile sunt reprezentate de contracte încheiate în semestrul II al anului 2010, așadar la o perioadă mai îndelungată de la data exproprierii.

Instanța de apel a constatat totuși, că prezenta decizie este supusă reformării în considerarea principiului non reformatio in peius, în condițiile în care decizia anterioară, prin care apelanta-reclamantă A. câștigase suma de 6.310,40 euro, a fost recurată doar de către această parte, iar principiul menționat se aplică și cu ocazia rejudecării după casare; ca atare, trebuia menținută obligarea intimatului-pârât la plata sumei de 6.310,40 euro, chiar dacă valoarea din expertiză era mai mică.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta A., cât și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care a recurat și încheierea de ședință din 3 mai 2017 pronunțată de aceeași instanță.

Reclamanta A. a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., arătând că în mod nelegal instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirii la suma de 5.340 euro și că a înlăturat în mod nejustificat varianta de calcul cuprinsă în suplimentul la raportul de expertiză întocmit la instanța de fond, ce stabilise o valoare a despăgubirilor de 13.958 euro, prin raportare la data exproprierii și a unor contracte de vânzare-cumpărare referitoare la prețurile de tranzacționare, cu aplicarea indicilor de corecție prevăzuți de dispozițiile legale în materie.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că instanța de apel a omologat raportul de expertiză efectuat în apel deși a reținut aplicarea principiului non reformatio in peius, pe care însă 1-a încălcat, întrucât într-un ciclu procesual anterior reclamanta s-a declarat nemulțumită de stabilirea unei valori mai mari, și anume, 6.310,40 euro. Or, prin stabilirea despăgubirii la suma de 5.340 euro, sumă mai mică decât cea anterior menționată, s-a ajuns la reducerea pretențiilor formulate în propria cale de atac.

Recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva încheierii de ședință din 3 mai 2017 a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se că prin soluția de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul Deciziei nr. 151/A din 21 februarie 2017 (constând în faptul că valoarea despăgubirii acordate pentru suprafața de teren de 285 mp expropriată suplimentar este de 1.425 euro iar nu de 1.325 euro) au fost aplicate greșit dispozițiile art. 281 C. proc. civ., în sensul că prin cererea formulată nu s-a criticat raționamentul instanței de apel privind modalitatea de calcul a valorii despăgubirii respective, ci s-a solicitat îndreptarea unei simple erori matematice de calcul a instanței.

Astfel, având în vedere că instanța de apel s-a raportat la prețul unitar de 5 euro/mp, efectuând un calcul simplu (285 mp x 5 euro/mp) rezultă suma de 1.425 euro, iar nu cea de 1.325 euro.

Referitor la valoarea totală a despăgubirii acordate, există, de asemenea, o eroare materială, cuprinsă atât în considerentele hotărârii, cât și în dispozitivul acesteia, în sensul că instanța a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate pentru totalul suprafeței expropriate, de 1.088 mp (803 teren expropriat inițial + 285 mp teren expropriat suplimentar) la suma de 5.340 euro, valoarea corectă fiind însă 5.440 euro (4.015 euro + 1.425 euro = 5.440).

Această eroare de calcul este atrasă de prima eroare, în sensul că la suma de 4.015 euro a fost adiționată cea de 1.325 euro, în loc de 1.425 euro.

Cum diferențele arătate derivă din erori de calcul matematic, iar nu dintr-un raționament juridic, remedierea se impune prin intermediul art. 281 C. proc. civ., iar nu pe calea căii extraordinare de atac,

Recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei nr. 151/A din 21 februarie 2017 a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurentul a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 alin. (4) raportat la art. 296 teza a II-a C. proc. civ., în sensul că prin stabilirea unei despăgubiri de 5.340 euro, inferioară celei dintr-un ciclu procesual anterior, respectiv 6.310,4 euro, a agravat situația reclamantei în propria cale de atac, încălcând principiul non reformatio in peius, despre care în considerentele hotărârii a arătat că este aplicabil cauzei.

Astfel, prin Decizia nr. 402/A din 22 aprilie 2014 pronunțată în ciclul procesual anterior s-a stabilit, în favoarea reclamantei, o despăgubire de 6.310,4 euro. împotriva acestei decizii nu a declarat recurs decât reclamanta, care a fost admis prin Decizia nr. 904 din 14 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza fiind trimisă în rejudecare aceleiași instanțe de apel, statuându-se că, raportat la decizia Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015 și la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, urmează a fi efectuat un raport de expertiză pentru stabilirea prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în raza căreia se afla și bunul în litigiu, avându-se în vedere data exproprierii.

Câtă vreme doar reclamanta a înțeles să critice decizia prin care s-a stabilit despăgubirea în cuantum de 6.310,4 euro, în rejudecare, instanța de apel nu trebuia să coboare pragul despăgubirii sub acest nivel, întrucât aceasta echivalează cu încălcarea principiului neagravării situației în propriul recurs.

Având în vedere că în considerentele hotărârii instanța de apel a făcut referiri exprese la despăgubirea stabilită în ciclul procesual anterior (6.310,4 euro) și la respectarea principiului non reformatio in penis, concluzia la care aceasta a ajuns finalmente, constând în stabilirea unei despăgubiri de 5.340 euro, inferioară celei acordate prin hotărârea recurată exclusiv de către reclamantă, se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. privind motivele contradictorii.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Sentința nr. 345 din 18 februarie 2013 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea, a modificat Hotărârea nr. 396 din 25 septembrie 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - județul Ilfov în sensul că a dispus exproprierea și a suprafeței de teren de 285 mp - lotul 2 și a stabilit cuantumul despăgubirii la suma de 8.073 euro (în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății).

Prin Decizia nr. 402/A  din 22 octombrie 2014 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinței mai sus arătate; a admis apelul pârâtului Statul Român împotriva aceleiași sentințe; a schimbat în parte sentința în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 6.310,4 euro (în echivalent lei la data plății) pentru suprafața expropriată de 1.088 mp; a păstrat restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs numai reclamanta A., criticile vizând nelegalitatea deciziei atacate prin raportare la criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

Prin Decizia nr. 904 din 14 aprilie 2016 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul reclamantei, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel, statuându-se, în esență, că față de decizia Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015 și de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, urmează a fi efectuat un raport de expertiză pentru stabilirea prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în raza căreia se află și bunul în litigiu, desigur prin raportare la data exproprierii, scop în care și această dată urmează a fi determinată cu exactitate.

Prin urmare, rezultă că trimiterea cauzei spre rejudecare în ciclul procesual în care a fost pronunțată decizia recurată în prezentul demers judiciar s-a datorat exclusiv reclamantei, doar aceasta exercitând calea de atac a recursului împotriva primei decizii a instanței de apel.

În rejudecare, prin Decizia nr. 151/A din 21 februarie 2017 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva hotărârii de primă instanță; a admis apelul pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România; a schimbat în parte sentința în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 5.340 euro (în echivalent lei la data plății) pentru suprafața expropriată de 1.088 mp; a păstrat restul dispozițiilor sentinței; a obligat apelanta-reclamantă să plătească apelantei pârâte suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Față de această soluție și de parcursul procesual al cauzei, Înalta Curte constată că prin decizia mai sus menționată s-a procedat la încălcarea principiului neagravării situației în propria cale de atac în ceea ce o privește pe reclamanta A. căreia, deși în primul ciclu procesual în apel i se stabilise o despăgubire în cuantum de 6.310 euro, în condițiile în care recursul împotriva acestei soluții i-a aparținut în exclusivitate, în rejudecarea apelului, i s-a micșorat, în mod nelegal, cuantumul despăgubirilor la suma de 5.340 euro.

Potrivit art. 296 teza a II-a C. proc. civ. apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, dispoziții ce se coroborează cu cele ale art. 316 din același cod potrivit cărora "Dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol".

De asemenea, în mod expres prin dispozițiile art. 315 alin. (4) C. proc. civ. se statuează că "La judecarea recursului, precum și la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanța de recurs, dispozițiile art. 296 sunt aplicabile în mod corespunzător",

Astfel, principiul nou reformatio in peius presupune ca părții ce a exercitat o cale de atac să nu i se înrăutățească situația față de cea stabilită prin hotărârea judecătorească supusă controlului judiciar, ca expresie a respectării dreptului la apărare și a principiului adevărului obiectiv, în virtutea cărora este necesar nu numai a se proteja interesul particular al celui care a declarat calea de atac, ci și a asigura o desfășurare echitabilă a procesului civil, cu finalitatea corespunzătoare, respectiv aceea a pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, prin care să se ajungă la aflarea adevărului și la aplicarea corectă a legii în pricina dedusă judecății.

Rezultă că principiul în discuție nu răspunde numai unui interes particular, ci și unuia de ordin general, care interesează nu numai părțile procesului, ci societatea în ansamblu, având caracter de ordine publică, ca urmare a finalității instituirii sale.

Libertatea folosirii căilor de atac, determinată de inexistența riscului agravării situației juridice prin declanșarea controlului judiciar, se înscrie astfel în sfera garanțiilor care asigură buna desfășurare a procesului și garantează drepturile părților.

În cauză, prin micșorarea cuantumului inițial al despăgubirii stabilite în favoarea reclamantei în rejudecarea determinată de admiterea recursului exercitat exclusiv de către aceasta, s-a produs o astfel de încălcare, ce atrage aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și care nu poate fi remediată decât prin modificarea hotărârii ce a reținut o atare soluție și revenirea la suma inițială, respectiv aceea de 6.310 euro.

În plus, se reține contrarietatea dintre dispozitivul deciziei care stabilește despăgubirea de 5.340 euro și considerentul hotărârii instanței de apel prin care se face aplicarea principiului non reformatio in peius în ceea ce privește suma de 6.310 euro, împrejurare în care este incident și motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 151/A din 21 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă; va modifica în parte decizia în sensul că va stabili cuantumul despăgubirilor la suma de 6.310 euro, în echivalent lei la data plății și va menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Nu va fi reținută ca fondată critica din recursul reclamantei referitoare la înlăturarea fără nicio motivare, de către instanța de apel, a variantei de calcul a despăgubirilor de 13.958 euro cuprinsă în suplimentul la raportul de expertiză întocmit la instanța de fond, în condițiile în care în apel s-a procedat la efectuarea unei noi expertize judiciare, potrivit îndrumărilor deciziei de casare, expertiză ce a fost omologată de instanța de apel care a respins, motivat, obiecțiunile reclamantei referitoare la valoarea imobilului expropriat.

Admiterea recursului realizându-se din perspectiva nesocotirii principiului neagravării situației în propria cale de atac și având drept consecință acordarea despăgubirilor la nivelul stabilit cu ocazia cercetării apelului în primul ciclu procesual, recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București împotriva încheierii de ședință din 3 mai 2017 prin care a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale privind cuantumul aceleiași despăgubiri (5.440 euro, în loc de 5.340 euro) apare ca lipsit de interes, așa cum de altfel a apreciat și reprezentanta Ministerului Public prin concluziile orale formulate cu prilejul dezbaterilor, urmând a fi respins în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 151/A din 21 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Modifică în parte decizia în sensul că stabilește cuantumul despăgubirilor la suma de 6.310 euro, în echivalent lei la data plății.

Respinge recursul declarat de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva încheierii de ședință din 3 mai 2017 a aceleiași instanțe, ca lipsit de interes.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2017.

Procesat de GGC - ED