ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2091/2016

Decizia nr. 2091/2016

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2009, la data de 27.10.2009, precizată la data de 27.10.2011, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, a solicitat desființarea parțială a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 330/10.06.2009 și a procesului-verbal nr. 330 din 29 aprilie 2009, a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 345/10.06.2009 și a procesului-verbal nr. 345 din 29 aprilie 2009 și a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 346/10.06.2009 și a procesului-verbal nr. 346/29.04.2009, emise de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, privind cuantumul despăgubirilor; obligarea expropriatorului la plata sumei de 125.000 lei, cu titlu de despăgubire pentru terenul expropriat, la preluarea, pe cheltuiala sa, a suprafețelor de 32 mp + 40 mp + 1.497 mp, precum și la plata contravalorii acestora.

În motivare, reclamantul a arătat că este proprietarul unui teren extravilan în suprafață totală de 7.900 mp, situat în comuna Moara Vlăsiei, jud. Ilfov, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 367 din 25 aprilie 2007 încheiat cu numita B.

Fără a fi informat în vreun fel cu privire la faptul că terenul urma să fie afectat de expropriere, i s-au comunicat hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 330/10.06.2009 și procesul-verbal nr. 330 din 29 aprilie 2009, referitoare la exproprierea unei suprafețe de 770 mp, hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 345/10.06.2009 și procesul-verbal nr. 345/29.04.2009, cu privire la exproprierea unei suprafețe de 40 mp și hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 346/10.06.2009 și procesul-verbal nr. 346/29.04.2009, care viza exproprierea unei suprafețe de 32 mp.

Valoarea despăgubirilor propuse a fost de 38.343,49 lei, pe care a înțeles să o conteste.

În ceea ce privește suprafața de 1.497 mp, reclamantul a apreciat că aceasta se impune a fi expropriată, deoarece, prin raportare la poziția întregului teren, nu poate fi utilizată. Acest aspect conduce la o scădere importantă a valorii sale de piață.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 și urm. din Legea nr. 198/2004 și pe cele ale art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Prin sentința nr. 1390 din 27 iunie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România; a anulat, în parte, hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 330/10.06.2009 în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, de 35.063,49 lei, stabilindu-l la suma de 44.652 lei; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 44.652 lei, cu titlu de despăgubire pentru exproprierea suprafeței de 770 mp teren, situat în comuna Moara Vlăsiei; a respins, ca nefondată, cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la exproprierea suprafețelor de 32 mp, 40 mp și 1.497 mp teren, identificate prin expertiza tehnică în specialitatea topografie, întocmită de expertul tehnic judiciar C.; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4.000 lei (din care 3.000 lei onorariu de expert tehnic în specialitatea topografie și 1.000 lei onorariu de expert tehnic în specialitatea construcții).

Prin decizia nr. 199 din 29 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a IIl-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis recursurile declarate de recurentul-reclamant și de recurentul-pârât împotriva sentinței civile nr. 1390 din 27 iunie 2012 a Tribunalului București, a casat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că, prin cererea precizatoare a acțiunii, reclamantul a solicitat instanței sa dispună și exproprierea suprafeței de teren de 1.497 mp, susținând că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, în urma exproprierii acesta nu mai poate fi folosit potrivit destinației sale.

Cu referire la acest aspect, instanța de fond a reținut că, potrivit Legii nr. 33/1994, are competența de a dispune doar exproprierea totală a terenului, nu și exproprierea parțială a acestuia. Astfel, a avut în vedere dispozițiile art. 24 alin. (4) din actul normativ mai sus menționat, care prevăd că, în cazul în care expropriatorul solicită exproprierea unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport de situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă, în caz contrar, va dispune exproprierea totală.

În acest sens, instanța de apel a apreciat că textul care vizează ipoteza existenței unui conflict între expropriator și expropriat (cu privire la suprafața ce urmează a ti expropriată - caz în care instanța este chemată să aprecieze, în raport cu situația reală și în funcție de dovezile administrate de părți, dacă se impune exproprierea parțială sau totală a imobilului și să dispună în consecință) se aplică și speței deduse judecății, conform dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198 din 25 mai 2004. care fac trimitere expresă la cele ale art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

A interpreta altfel și a considera că instanța de judecată nu poate, în cazul unui astfel de conflict, decât, fie să mențină exproprierea dispusă de expropriator, fie să dispună exproprierea totală a imobilului aparținând celui expropriat, ar reprezenta o încălcare a interpretării extensive, care ar putea fi dată de interpret dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, dar și regulii de drept potrivit căreia o normă juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei și nu în așa fel încât aceasta să nu poată fi aplicată.

În consecință, învestită fiind de către reclamant cu o cerere de expropriere totală a terenului în litigiu, restrânsă după efectuarea raportului de expertiză doar la suprafața de 1.497 mp, instanța de apel a apreciat că prima instanță ar fi trebuit să analizeze pe fond cererea și nu să o respingă, de plano, cu motivarea că instanța de judecată poate dispune, la cererea expropriatului, doar exproprierea totală, nu și parțială a terenului rămas neexpropriat.

Pe de altă parte, în vederea soluționării contestației împotriva despăgubirilor acordate de expropriator, a considerat că instanța de fond era obligată să stabilească, pe baza probelor administrate în cauză, care este valoarea reală a terenului expropriat și prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere.

În speță, valoarea despăgubirilor acordate recurentului-reclamant prin sentința recurată a fost stabilită de prima instanță pe baza concluziilor raportului de expertiză.

Criticând această soluție, recurentul-pârât și recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București au susținut că experții au avut în vedere oferte de vânzare și nu contracte de vânzare-cumpărare încheiate efectiv pentru terenuri similare, aspect ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Instanța de recurs a reținut că, potrivit acestui text de lege, la calculul cuantumului despăgubirilor trebuia să se țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de aceiași fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în etapa procesuală a fondului, curtea de apel a constatat că, pentru determinarea prețului de tranzacționare pe piața liberă a imobilelor similare cu cel supus exproprierii, experții au avut în vedere șapte proprietăți similare, dintre care numai una era tranzacțională, restul fiind doar oferte de vânzare.

Or, o astfel de modalitate de stabilire a despăgubirilor nu corespunde exigențelor art. 26 din Legea nr. 33/1994, care fac trimitere expresă la prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, preț care nu poate fi stabilit pe baza unor simple oferte de vânzare, ci numai pe baza unor contracte de vânzare-cumpărare.

Instanța a constatat că în recurs au fost depuse la dosar contracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru terenuri similare, la data exproprierii, dar și la data efectuării expertizei la fond, din care rezultă că prețul de tranzacționare este altul decât cel reținut în raportul de expertiză, pe baza unor simple oferte de vânzare, despre care nu se cunoaște dacă au fost sau nu acceptate vreodată.

În această situație, a apreciat că se impune refacerea raportului de expertiză, în condițiile expres prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cu luarea în considerare a contractelor de vânzare-cumpărare depuse în recurs, dar și a unor eventuale alte înscrisuri, puse la dispoziția experților de părți sau procurate de aceștia.

Cu ocazia rejudecării și refacerii raportului de expertiză, curtea a ordonat instanței de trimitere să aibă în vedere și necesitatea lămuririi pe deplin a situației reale a terenului a cărui expropriere se solicită, concluziile exprimate de experți cu privire la acesta, expuse în expertiză, fiind incerte cu privire la caracterul provizoriu sau definitiv al lipsei de acces la autostradă. A stabilit, de asemenea, că se impun a fi verificate de experți vecinătățile terenului în suprafață de 1.497 mp, dar și posibilitatea constituirii în viitor a unei servituți de trecere, care să asigure reclamantului accesul la propriul teren.

De asemenea, cu ocazia rejudecării și în funcție de soluția ce urma a fi pronunțată în fond, a ordonat ca prima instanță să țină cont și de criticile formulate de recurentul-pârât privind cuantumul cheltuielilor de judecată și contradicția existentă între considerentele sentinței atacate și dispozitiv cu privire la acest cuantum, care nu mai poate fi valorificată în recurs față de soluția de casare cu trimitere adoptată.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 28.05.2013, sub nr. x/3/2009*.

Tribunalul a administrat proba cu expertiza tehnică topografică și proba cu expertiza tehnică evatuatorie.

Prin sentința nr. 1122 din 10 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2009*, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte cererea de chemare în judecată, precizată, formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România; a stabilit cuantumul prejudiciului cauzat reclamantului prin exproprierea suprafeței totale de teren de 842 mp (770+40+32), dispusă prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 330/10.06.2009, nr. 345/10.06.2009 și nr. 346/10.06.2009, la suma de 16.676 euro (74.425 lei); a dispus, pe seama pârâtului, exproprierea suprafeței de teren de 1.497 mp aparținând reclamantului, identificată în expertiza topografică întocmită de expertul D.; a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate pentru exproprierea terenului în suprafață de 1.497 mp la suma de 19.309 euro (86.172 lei); a obligat pârâtul să achite reclamantului, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței, sumele de bani mai sus menționate, stabilite cu titlu de prejudiciu, 74.425 lei, și de despăgubiri, 86.172 lei; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 11.079,10 lei, cheltuieli de judecată pentru fond și recurs (onorarii de avocat și expert).

Pentru a decide astfel, instanța a reținut, în urma analizei probatoriului administrat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a celor prevăzute de art. 315 alin. (1) C. proc. civ., că reclamantul este proprietarul unui teren extravilan în suprafață totală de 7.900 mp, situat în comuna Moara Vlăsiei. jud. Ilfov, în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 367/25.04.2007 încheiat cu numita B.

Părți din acest teren au fost expropriate pentru efectuarea unor lucrări de infrastructură rutieră, motiv pentru care au fost emise hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 330/10.06.2009 și procesul-verbal nr. 330/29.04.2009 vizând exproprierea unei suprafețe de 770 mp din proprietatea de mai sus; hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 345/10.06.2009 și procesui-verbal nr. 345/29.04.2009, referitoare la exproprierea unei suprafețe de 40 mp din proprietatea de mai sus; hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 346/10.06.2009 și procesul-verbal nr. 346/29.04.2009, cu privire Ia exproprierea unei suprafețe de 32 mp din proprietatea de mai sus. A rămas în proprietatea reclamantului un rest de teren de 7.058 mp (1.497 mp + 5.561 mp).

Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 330/10.06.2009, pârâtul, prin Comisia pentru aplicare a Legii nr. 198/2004, a dispus acordarea prin consemnare a despăgubirii în sumă de 35.063,49 lei pentru terenul în suprafață de 770 mp, proprietatea reclamantului.

Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 345/10.06.2009, pârâtul, prin Comisia pentru aplicare a Legii nr. 198/2004, a dispus acordarea prin consemnare a despăgubirii în sumă de 1.822 lei pentru terenul în suprafață de 40 mp, proprietatea reclamantului.

Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 346/10.06.2009, pârâtul, prin Coraisia pentru aplicare a Legii nr. 198/2004, a dispus acordarea prin consemnare a despăgubirii în sumă de 1.458 lei pentru terenul în suprafață de 32 mp, proprietatea reclamantului.

Hotărârile mai sus menționate au fost emise fără ca reclamantul să-și fi exprimat punctul de vedere cu privire la cuantumul despăgubirilor propuse. Aceste hotărâri au fost contestate în litigiul pendinte.

Prima instanță a constatat că, potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 198/2004. expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente, iar acțiunea formulată se soluționează conform dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor. Prin urmare, a verificat și a stabilit valoarea despăgubirilor aferente imobilului supus exproprierii, potrivit art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, pe baza expertizei tehnice de evaluare efectuată în cauză, în rejudecare.

Omologând raportul de expertiză, instanța a reținut că dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd că la calculul despăgubirii, experții vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau altor persoane îndreptățite, luând în considerare dovezile prezentate de aceștia. A constatat că raportul de expertiză a avut în vedere astfel de contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile similare, depuse la dosar, constituind materialul avut în vedere de experți la întocmirea lucrării. A apreciat că, din această perspectivă, criticile formulate de pârât cu privire la raportul de expertiză sunt nefondate.

Față de concluziile finale ale raportului de expertiză evaluatorie și având în vedere că au fost respectate prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, ținând seama de dispozițiile art. 27 alin. (2) din acest act normativ, potrivit cărora despăgubirea nu poate fi mai mică decât cea stabilită de expropriator și nici mai mare decât cea stabilită prin expertiză, tribunalul a reținut că pretenția reclamantului vizând contestarea celor trei hotărâri de stabilire a despăgubirilor nu este întemeiată.

Astfel, prin expertiza evaluatorie s-a stabilit, pentru toate cele trei terenuri expropriate, în suprafață de 770 mp, valoarea de 20.607 Iei, 40 mp, valoarea de 1.070 lei și, respectiv 32 mp, valoarea de 856 Iei, mai mici decât cele determinate de expropriator prin expertiza efectuată în faza administrativă. Or, în atare situație, tribunalul, respectând prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a apreciat că pretenția reclamantului referitoare la desființarea parțială a celor trei hotărâri de stabilire a despăgubirilor apare ca nefondată.

Instanța de fond a considerat, totodată, că argumentul prezentat de reclamant ilustrat și în cuprinsul concluziilor scrise, în scopul admiterii pretenției privind desființarea parțială a hotărârilor în discuție, respectiv acela că valoarea în euro/mp, determinată pentru cele trei terenuri expropriate prin expertiza efectuată de expertul evaluator ANEVAR în procedura administrativă de stabilire a despăgubirilor, de 12,90 euro/mp, să fie înmulțită cu valoarea unui euro de la data expertizei administrată în faza rejudecării dosarului, de 4,4629 lei/1 euro, este lipsit de suport legal.

În speță, reclamantul a solicitat combinarea unor elemente din două expertize distincte, realizate la momente diferite, însă instanța de fond a considerat că acest aspect nu este permis de lege. Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că valoarea despăgubirii urmează a fi stabilită de comisia de experți, la data efectuării expertizei, iar nu la alt moment, în funcție de particularitățile fiecărui litigiu în materie de expropriere, cum este cel pendinte. Chiar dacă paritatea leu/euro a fost alta la momentul întocmirii expertizei în dosar, față de cea de la data efectuării expertizei în faza administrativă, această împrejurare nu face posibilă combinarea a două criterii de evaluare din expertize făcute la două momente diferite.

Instanța de fond a explicat că, dimpotrivă, prin aplicarea exactă a prevederilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, valoarea stabilită de expropriator în expertiza din procedura administrativă este mai mare decât cea reținută în expertiza efectuată în rejudecare, urmând a menține în favoarea expropriatului prima evaluare, la cursul leu/euro de la acel moment, iar nu de la data expertizei din dosarul de față. Prin soluția propusă, reclamantul a pretins acordarea unei despăgubiri care nu a fost stabilită nici prin expertiza din faza administrativă, nici prin cea efectuată în dosar, aceste din urmă lucrări fiind reglementate de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. De altfel, în expertiza efectuată în faza administrativă a fost avută în vedere o valoare de 4,30 euro/mp, iar nu de 12,90 euro/mp, cum a afirmat reclamantul.

În legătură cu anularea proceselor-verbale de stabilire a despăgubirilor nr. 330, nr. 345 și nr. 346/10.06.2009, tribunalul a constatat că acestea fac parte integrantă din hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 330, nr. 345 și nr. 346/10.06.2009.

În plus, a reținut că, potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, contestația privind cuantumul despăgubirii poate viza doar hotărârea de stabilire a despăgubirilor, nu și procesul-verbal de stabilire a acestora, întocmit în prealabil de comisia numită în baza acestei legi. Or, din moment ce aceste procese-verbale fac parte integrantă din hotărârile atacate de către reclamant, instanța urma a se pronunța, implicit, și asupra acestora.

Cu privire la prejudiciul cauzat reclamantului prin exproprierea suprafeței totale de teren de 842 mp (770+40+32), dispusă prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 330/10.06.2009, nr. 345/10.06.2009 și nr. 346/10.06.2009, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/2004, potrivit cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, și că la calculul cuantumului despăgubirii experții, precum și instanța, vor ține seama și de daunele aduse proprietarului sau altor persoane îndreptățite. A reținut, în primul rând, că aprecierile de mai sus, raportate la pretenția reclamantului, de desființare parțială a celor trei hotărâri, au avut în vedere exclusiv noțiunea de „vaioare reală” a imobilelor expropriate, fără luarea în considerare și a prejudiciului cauzat proprietarului expropriat. În expertiza din faza administrativă această componentă a despăgubirii nu a fost avută în vedere, nefiind elemente, în acest sens, în cuprinsul expertizei, iar în expertiza din acest litigiu experții au identificat separat, cuantumul acestui prejudiciu, ca și componentă a despăgubirii. Pentru terenul expropriat în suprafață totală de 842 mp a fost stabilit de comisia de experți un cuantum al prejudiciului de 16.676 euro (74.425 lei).

Referitor la cererea reclamantului de obligare a expropriatorului la preluarea, pe cheltuiala sa, a suprafeței de 1.497 mp și la plata contravalorii acestei suprafețe de teren, instanța de fond a apreciat ca fiind fondată această pretenție.

Astfel, în privința lotului de teren rămas în proprietatea reclamantului în suprafață de 1.497 mp, tribunalul a reținut dezlegările date de curtea de apel, precum și concluziile expertizei topografice, potrivit cărora Iotul de teren în discuție nu are acces la drum pe nicio latură, nu poate fi exploatat cu utilaje mecanizate agricole potrivit categoriei de folosință, este situat în zona încadrată de autostradă (vest), canalul de irigație (nord) și canal (est), nu are acces la autostradă, lipsa de acces este permanentă, având în vedere soluția tehnică definitivă adoptată autostrăzii A3 în prezent în funcțiune, cea mai apropiată pasarelă rutieră de trecere peste autostradă afiându-se la cca. 800 ml sud față de lotul 2 în litigiu. Având în vedere că lotul 2 este extravilan, fără împrejmuire, având la nord și sud parcele de teren rămase în urma exproprierii-dezmembrării aparținând altor proprietari, expertul a opinat că nu este posibilă constituirea în viitor a unei servituți de trecere care să asigure accesul reclamantului, inclusiv cu mijloace agricole mecanizate, la terenul său, deoarece crearea unei servituți ar afecta toate terenurile vecine până la cel mai apropiat drum de acces, în sensul că s-ar fărâmița loturile vecine deja reduse în urma exproprierii.

Tribunalul a apreciat că se impune ca pârâtul să procedeze și la exproprierea acestei suprafețe de teren, în baza art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994. În acest sens, a dispus, pe seama pârâtului, exproprierea suprafeței de teren de 1.497 mp, aparținând reclamantului, și identificată în expertiza topografică întocmită de expertul D.

Deși pârâtul a susținut o împrejurare contrară celei rezultate din concluziile expertizei, respectiv că lotul 2 de teren de 1.497 mp are acces la un dram public, tribunalul a avut în vedere caracterul unilateral al acestei aprecieri, făcută de constructorul E. Chiar dacă în faza de proiectare a lucrării s-a propus o soluție de acces pe drumul de exploatare DE 537, prezentată în răspunsul constructorului, la finalizarea lucrării autostrăzii expertul topograf din cauza de față a constatat o altă împrejurare la fața locului, expusă prin concluziile sale la expertiză. Or, tribunalul a ținut cont de situația din teren de la momentul întocmirii expertizei și nu de soluțiile tehnice propuse în faza de realizare a lucrării.

La stabilirea valorii despăgubirilor pentru imobilul de 1.497 mp, instanța de fond s-a raportat la dispozițiile art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, analiza având la bază expertiza tehnică de evaluare efectuată în cauză, în rejudeeare. În privința acestui lot 2 de teren în suprafață de 1.497 mp, experții au stabilit, cu respectarea dispozițiilor legale anterior arătate, o despăgubire în cuantum de 19.309 euro (86.172 lei), pe care pârâtul a fost obligat să o achite reclamantului.

În acord cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, tribunalul l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței, sumele de bani stabilite cu titlu de prejudiciu, respectiv 74.425 lei și de despăgubiri, adică 86.172 lei.

Cu privire la cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond a apreciat că aceasta este fondată, deoarece, conform prevederilor art. 274 C. proc. civ., pârâtul a căzut în pretenții, având culpă procesuală în provocarea acestui demers judiciar care a presupus cheltuieli pentru reclamant. Observând nota de cheltuieli, însoțită de documentele justificative, l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 11.079,10 lei, cheltuieli de judecată în fond și recurs, reprezentând onorarii avocat și expert.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Statul Român, reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 21.01.2015.

Prin încheierea de ședință din 20.02.2015, curtea a calificat calea de atac formulată în cauză - după luarea concluziilor părților, văzând prevederile art. 282

1

C. proc. civ. și valoarea obiectului pretențiilor deduse judecății (peste 125.000 lei), ca fiind apel și nu recurs.

Având în vedere criticile formulate în apel și Decizia Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015, instanța de apel, din oficiu, a pus în discuție efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, care să stabilească prejudiciul pentru terenul expropriat în suprafață de 842 mp, calculat la data efectuării transferului dreptului de proprietate, dar și a prejudiciului pentru terenurile rămase neexpropriate, ca și valoarea distinctă pentru terenul pentru care s-a solicitat exproprierea, de 1.497 mp, la aceleași date și. respectiv, la data efectuării expertizei, pentru care s-au obținut comparabile pentru terenuri similare, 7 contracte de vânzare-cumpărare, dar și situația acestui din urmă teren, din care să rezulte dacă are acces la drum, vecinătățile etc.

A fost depus raportul de expertiză efectuat de experții F., G. și H., cu opinia separată a doamnei expert G.

Prin decizia nr. 421/A din 10 iunie 2016, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu de la 2 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a Ill-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român, reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, împotriva sentinței nr. 1122/10.10.2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaiul-reclamant A.; a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a modificat în parte hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 330, nr. 345 și nr. 346, emise de C.N.A.D.N.R. la 10.06.2009, privind exproprierea terenului de 842 mp (770+32+40), prevăzând, în favoarea reclamantului, dreptul la despăgubiri în cuantum de 39.834 lei (adică 8.852 euro, pentru suprafața de teren de 1.497 mp, situată în comuna Moara Vlăsiei, jud. Ilfov); a menținut măsura exproprierii, dispusă de prima instanță, a suprafeței de teren de 1.497 mp; a menținut celelalte dispoziții ale celor trei hotărâri emise de C.N.A.D.N.R.; a înlăturat din sentința apelată dispozițiile privind stabilirea prejudiciului de 16.676 euro și măsura de obligare la plata despăgubirilor a C.N.A.D.N.R., în termen de 30 de zile; în baza art. 276 C. proc. civ., a obligat pârâtul la plata sumei de 3.693 lei, cheltuieli de judecată la fond (onorariu de expert și onorariu de avocat) către reclamant; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate; în baza art. 274 C. proc. civ., a obligat intimatul la plata către apelantul-pârât a sumei de 3.000 lei, cheltuieli de judecată (onorariu experți).

Curtea a apreciat apelul ca fiind fondat.

Astfel, a avut în vedere limitele sesizării instanței, față de pretențiile deduse de reclamant judecății, și anume că despăgubirea de 38.343 lei, acordată pentru terenul expropriat, de 842 mp (770+40+32) este prea mică, aceasta trebuind să fie de 125.000 lei, și că, în ceea ce privește Iotul de 1.497 mp, în raport de poziția întregului teren rămas neexpropriat, acesta se impune a fi expropriat, întrucât nu poate fi folosit, aspect ce conduce la o scădere importantă a valorii de piață a suprafeței de teren.

Curtea a observat că reclamantul nu a formulat vreo pretenție, cu titlu de prejudiciu, referitoare la cealaltă suprafață de teren neexpropriată de 5.562 mp, pe care o exploatează în continuare, potrivit destinației sale, acest lot având acces la drumul de exploatare, astfel cum rezultă din toate expertizele tehnice efectuate în cauză.

Ca atare, instanța de apel s-a raportat strict la eriticile formulate în apel de apelantul-pârât, și anume că despăgubirile acordate în rejudeeare, de prima instanță pentru suprafața expropriată (842 mp), în cuantum de 16.676 euro, nu sunt justificate, arătând că despăgubirile propuse de C.N.A.D.N.R. sunt legale, în sensul că acestea corespund nu doar valorii suprafeței expropriate, ci și prejudiciului încercat, potrivit legii; greșita expropriere dispusă cu privire la suprafața rămasă neexpropriată de 1.497 mp și obligarea la plata contravalorii de 19.309 euro pentru acest teren, cu titlu de despăgubiri și stabilirea de instanța de fond a unui termen neprevăzut de lege, de 30 de zile, pentru achitarea despăgubirilor, calculat de la rămânerea definitivă a hotărârii.

De asemenea, a avut în vedere incidența Legii nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008, în vigoare la data exproprierii, respectiv a prevederilor art. 9 alin. (3), care stipulează că acțiunea se soluționează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 „în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”, iar la calculul cuantumului despăgubirii experții și instanța de judecată urmează a se raporta la momentul transferului dreptului de proprietate. Or, potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, „despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat (...)”, teza ultimă din textul de lege citat fiind expresia în materie a principiilor disponibilității și limitelor pretențiilor reclamate de cel expropriat, potrivit prejudiciului efectiv suferit de acesta.

Instanța de apel a apreciat că, din punct de vedere valoric, urmează a fi avute în vedere și elemente cuprinse în opinia separată, exprimată de expertul G., care a analizat încă două contracte de vânzare-cumpărare, ignorate de ceilalți doi experți, respectiv nr. 1300/2009 și nr. 1304/2009 pentru terenuri similare terenului expropriat.

De asemenea, instanța de apel a avut în vedere și decizia de casare nr. 799 din 29 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în primul ciclu procesual, considerând că se impune exproprierea totală ori parțială a terenului rămas neexpropriat, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, prin raportare la situația reală a terenului și Ia probatoriul administrat în cauză.

În acest context, curtea a concluzionat că, prin raportul de expertiză, cuprinzând constatările majoritare, s-a menționat că, la data transferului dreptului de proprietate (la nivelul anului 2009), contravaloarea terenului expropriat de 842 mp, situat în Moara Vlăsiei, jud. Ilfov, (770+40+32), este de 4.842 euro, iar, prin opinia separată a expertului G., aceasta este stabilită la 4.875 euro (20.886 lei).

Ca atare, a constatat că este fondată critica apelantului-pârât, în sensul că, în rejudeeare, s-au acordat despăgubiri pentru terenul de 842 mp, de 16.676 euro (74.425 lei) în mod nelegal și, pe de altă parte, că pretențiile din acțiune, cum că suma acordată prin cele trei hotărâri emise de C.N.A.D.N.R. la 10.06.2009, de 28.343,49 lei (10.862,18 euro) la acea dată, conform rapoartelor de evaluare (avându-se în vedere că 1 euro - 3,53 lei), este superioară valorii terenului stabilită în raportul de expertiză, având drept criteriu data transferului dreptului de proprietate (06.2009).

Verificând raportul de evaluare întocmit de C.N.A.D.N.R, în etapa procesuală a fondului, care a stat la baza emiterii celor trei hotărâri contestate, instanța de apel a reținut că s-a inclus în despăgubire doar contravaloarea terenului de 842 mp expropriat, nu și prejudiciul creat proprietarului pentru terenurile rămase neexpropriate, de 1.497 mp și de 5.562 mp.

A mai reținut, reteritor la suprafața de 1.497 mp, că experții, atât în fond, în rejudecare, cât și în apei (în special expertul G.), au arătat că terenul se află în dificultate totală de utilizare prin lipsa oricărui acces pentru a fi exploatat cu mijloace mecanizate, neputând fi nici înstrăinat pentru aceleași impedimente etc., fiind clar determinat un prejudiciu prin exproprierea din 2009 a lotului de 842 mp din totalul terenului reclamantului.

Instanța de apel a mai constatat că, pentru suprafața de teren de 1.497 mp, în mod legal s-a dispus exproprierea de către prima instanță, terenul nefiindu-i util proprietarului, neputând fi utilizat conform destinației sale, în condiții corespunzătoare de exploatare, conform prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 și deciziei de casare pronunțată în cauză.

Cu privire la valoarea terenului de 1.497 mp, curtea de apel a avut în vedere valoarea de la momentul contemporan transferului dreptului de proprietate (prin exproprierea dispusă de instanță, în mod definitiv), cu referire la datele expertizei și ale opiniei separate ale acesteia. Opinia majoritară a stabilit valoarea acestei suprafețe la 8.608 euro, iar opinia separată Ia 8.852 euro (39.354 lei). În cauză, curtea a reținut această ultimă valoare, având în vedere că expertul tehnic G. a ținut cont de toate contractele de vânzare-cumpărare contemporane raportului de expertiză și de la data efectuării expertizei la fond, acoperind o arie cât mai apropiată de data transferului dreptului de proprietate.

Referitor la situația terenului rămas neexpropriat, în suprafață de 5.562 mp, curtea a apreciat ca fiind corectă opinia majoritară a celor doi experți, consemnată în raportul de expertiză efectuat în apel, în sensul că reclamantul nu a încercat vreun prejudiciu cu privire la acest teren, care nu și-a schimbat categoria de folosință, este cultivat, are acces la drumul de exploatare de pe latura vestică, și nu a invocat crearea vreunui prejudiciu prin cererea de sesizare a instanței, terenul intrând în obiectivul mai larg al expertizei tehnice, privind stabilirea prejudiciului pentru terenurile rămase neexpropriate.

Faptul că, în opinia separată, expertul tehnic G. a stabilit existența unui prejudiciu, cuantificat la 4.831 euro (20.695 lei), determinat de criteriul fărâmițării proprietății, nu a fost reținut de instanța de apel, întrucât suprafața de 5.562 mp nu se caracterizează printr-un astfel de criteriu, al „fărâmițării”, cu consecința înregistrării unei scăderi de prețuri de vânzare, terenul având dimensiuni importante, care permit exploatarea cu mijloace mecanizate, potrivit destinației sale, având acces la drumul de exploatare pe latura vestică, astfel cum s-a constatat în rapoartele de expertiză din apel (opinia majoritară), dar și de la fond.

În temeiul dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., instanța de apel a obligat pârâtul Statul Român, reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Dramuri Naționale din România, să plătească reclamantului cheltuieli de judecată la fond în măsura pretențiilor obținute în instanță, în cuantum de 3.693 lei (onorariu de avocat și onorariu de experți).

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurentul-reclamant, solicitând admiterea căii de atac, casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel, și acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin motivul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a criticat faptul că instanța de apel nu a dispus obligarea intimatului-pârât la plata prejudiciului suferit prin fărâmițarea terenului în suprafață inițială de 7.085 mp. Prin adoptarea acestei măsuri, în opinia sa, instanța de apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994. A susținut că prejudiciul se impunea a fi calculat prin raportare la suprafața de 5.562 mp, rămasă în proprietatea sa în urma exproprierii.

Recurentul-reclamant a combătut argumentele curții de apel aduse în sprijinul soluției adoptate, respectiv că acesta nu a formulat vreo pretenție, cu titlu de prejudiciu, cu privire la suprafața de teren neexpropriată, de 5.562 mp, pe care o exploatează în continuare, potrivit destinației sale (cu acces la drumul de exploatare). În acest context, recurentul-reclamant a precizat că, prin sentința nr. 1122 din 10 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2009*, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a statuat, cu putere de lucru judecat, că valoarea despăgubirilor stabilite pe cale administrativă nu cuprinde valoarea prejudiciului suferit prin expropriere.

Din această perspectivă, a apreciat că soluția constând în respingerea cererii privind acordarea prejudiciului cauzat prin expropriere contravine dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calculul cuantumului despăgubirilor experții, precum și instanța, vor ține seama și de daunele/prejudiciul aduse proprietarului.

Astfel, a arătat că textul legal invocat și pe care, din punctul său de vedere, instanța de apel i-a încălcat, stabilește că despăgubirile au două componente, iar o cerere care vizează majorarea despăgubirilor stabilite pe cale administrativă cuprinde, implicit, de la lege, și solicitarea referitoare la prejudiciul suferit de proprietar.

Recurentul-reclamant a susținut că prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză s-a stabilit că i s-a produs un prejudiciu urmare împărțirii terenului de 7.085 mp în loturi mai mici, unele fiind preluate de stat, cel rămas în proprietatea sa cunoscând o scădere de valoare din această cauză.

Drept consecință, a considerat că argumentul instanței de judecată cum că terenul nu a suferit un prejudiciu, întrucât, prin expropriere, imobilul nu și-a schimbat categoria de folosință, nu este corect, din moment ce pierderea de valoare rezultă din fărâmițarea excesivă a terenului respectiv, cu posibilități mult mai limitate de valorificare a acestuia, Ia un preț mai mie (astfel cum a arătat și expertul G.).

Un alt motiv de recurs a vizat modalitatea în care instanța de apel a soluționat problema cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale ale cauzei.

În opinia sa, soluția prin care instanța de apel a stabilit obligarea intimatului-pârât, în baza art. 276 C. proc. civ., la plata sumei de 3.693 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate la fond, reprezentând onorarii de expert și de avocat, constituie o încălcare a autorității de lucru judecat a sentinței nr. 1122 din 10 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2009*, prin care Tribunalul București, secția a V-a civilă, a dispus, în raport de dispozițiile deciziei mai sus menționate, obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 11.079,10 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată fond și recurs, reprezentând onorarii de avocat și expert.

Or, împotriva acestei hotărâri a formulat recurs doar intimatul-pârât, iar criticile invocate nu au vizat modalitatea în care instanța de fond a soluționat problema cheltuielilor de judecată.

În acest context, recurentul-reclamant a susținut că, în ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 1122 din 10 octombrie 2014, iar soluția dată în acea hotărâre a intrat, prin neapelare, în puterea de lucru judecat, care a fost încălcată de instanța de apel.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Critica este nefondată.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat desființarea parțială a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 330/10.06.2009, nr. 345/10.06.2009 și nr. 346/10.06.2009, a proceselor-verbale nr. 330/29.04.2009, nr. 345/29.04.2009 și nr. 346/29.04.2009, emise de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin care i s-a expropriat terenul în suprafață de 842 mp (32+40+770), contestând valoarea despăgubirilor în cuantum de 38.343,49 lei, stabilite de expropriator pe cale administrativă; obligarea acestuia să achite, cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat, suma totală de 125.000 lei; obligarea pârâtului să preia și restul de teren, în suprafață de 7.058 mp, în condițiile în care se va stabili împrejurarea că poziția în care se află terenul expropriat, în raport de cea a întregului teren, conduce la imposibilitatea de utilizare a imobilului pentru scopul pentru care a fost achiziționat sau la o scădere importantă a valorii de piață sau obligarea la plata unei sume cu titlu de prejudiciu provocat proprietarului (prin diminuarea valorii de piață a terenului).

Prin cererea formulată la data de 27.10.2011, reclamantul a precizat ultimul capăt al cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtului de a prelua, pe cheltuiala sa, suprafețele de teren de 32 mp, 40 mp și 1.497 mp, altele decât suprafața de 770 mp, precum și obligarea acestuia la plata contravalorii acestor ioturi.

În vederea soluționării cauzei deduse judecății, instanța de fond, în primul ciclu procesual, a ordonat efectuarea unei expertize tehnice evaluatorii prin care să se determine valoarea terenului supus exproprierii, pe baza standardelor internaționale de evaluare și prin comparare cu prețul de tranzacționare pe piața liberă a imobilelor similare, să se stabilească dacă s-a creat vreun prejudiciu proprietarului în ceea ce privește lotul rămas neeapropriat, dacă s-a înregistrat un spor de valoare al acestuia și dacă i se pot realiza căi de acces.

Prin raportul de expertiză efectuat în cauză, experții au stabilit, în mod distinct, valoarea prejudiciului rezultat în urma exproprierii, după cum urmează: pentru terenul expropriat, în suprafață de 770 mp - 44.652 lei (10.800 euro), pentru lotul de 1.497 mp - 64.083 lei (15.500 euro), iar pentru parcelele în suprafață de 32 mp și 40 mp, limitrofe terenului expropriat, au arătat că aceasta este nulă. Cu privire la lotul de teren de 5.562 mp, experții au opinat că valoarea acestuia este de 306.772 lei (74.200 euro).

Prin sentința nr. 1390 din 27 iunie 2012, pronunțată în primul ciclu procesual, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a anulat, în parte, hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 330/10.06.2009, fixând cuantumul despăgubirilor pentru exproprierea suprafeței de teren de 770 mp, situată în comuna Moara Vlăsiei, la suma de 44.652 lei, la plata căreia a fost obligat pârâtul. De asemenea, a respins, ca nefondată, cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la exproprierea suprafețelor de 32 mp, 40 mp și 1.497 mp teren, identificate prin expertiza tehnică topografică, întocmită de expertul tehnic judiciar C.

Împotriva sentinței mai sus menționate, recurentul-reclarnant a exercitat calea de atac a recursului. Criticile sale au vizat, în esență, următoarele: aplicarea greșită a dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 și a celor prevăzute art. 44 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată, de către instanța de apel, care a respins cererea vizând obligarea expropriatorului la preluarea suprafeței de teren de 1.497 mp; faptul că instanța de apel s-a pronunțat, pe de o parte, asupra unui capăt de cerere cu care nu a fost învestită, iar, pe de altă parte, nu s-a pronunțat în întregime asupra primului capăt de cerere privind modificarea parțială a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor referitoare la terenurile în suprafață de 40 și 32 mp, în sensul majorării acestora; diminuarea nejustificată a cuantumului cheltuielilor de judecată, de la suma de 6.392 lei, la suma de 4.000 lei.

În cauză, prin motivele de recurs formulate în primul ciclu procesual, recurentul-reclamant nu a înțeles să critice hotărârea instanței de fond din perspectiva neacordării prejudiciului aferent suprafeței de teren de 5.562 mp, rămasă în proprietatea sa în urma exproprierii.

Acest aspect a fost constatat în mod judicios și de Curtea de Apel București, în cel de-al doilea ciclu procesual, care a avut în vedere, la pronunțarea deciziei nr. 421/A din 10 iunie 2016, obiect al prezentului recurs, limitele sesizării instanței de apel, în rejudecare, față de pretențiile deduse judecății (referitoare la despăgubirea în cuantum de 38.343 lei acordată pentru suprafața expropriată de 842 mp (770+40+32), proprietatea reclamantului, considerată ca fiind prea mică, respectiv privind exproprierea suprafeței de 1.497 mp, prin raportare la poziția întregului teren rămas neexpropriat, care nu poate fi exploatat).

Verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de instanța de fond, curtea de apel a reținut că reclamantul nu a formulat vreo pretenție, cu titlu de prejudiciu, referitoare la suprafața de teren neexpropriată, de 5.562 mp.

Ca atare, curtea de apel a avut în vedere, la pronunțarea deciziei recurate, strict critici le formulate în recurs - calificat ulterior ca fiind apel - de Statul Român, reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, respectiv că despăgubirile acordate în rejudecare, de prima instanță, pentru suprafața expropriată de 842 mp, în cuantum de 16.676 euro, nu sunt justificate, că, în mod greșit, s-a dispus exproprierea cu privire la suprafața rămasă neexpropriată de 1.497 mp și obligarea la plata contravalorii de 19.309 euro, cu titlu de despăgubiri, pentru acest teren și, totodată, stabilirea de către prima instanță a unui termen de 30 de zile, neprevăzut de lege, pentru achitarea despăgubirilor, calculat de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Or, constată Înalta Curte, câtă vreme instanța de apel nu a fost învestită cu soluționarea unei astfel de cereri, nu i se poate imputa faptul că nu a stabilit prejudiciul prin raportare la suprafața de 5.562 mp, rămasă neexpropriată, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 295 C. proc. civ., aceasta era ținută de limitele învestirii sale, determinate prin cererea de apel, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul apelului, conform principiului tantum devolutum quantum apellatum.

De asemenea, este de reținut că, potrivit prevederilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., obiectul recursului îi reprezintă hotărârea pronunțată în etapa procesuală a apelului, recursul fiind o cale de atac subsecventă acesteia.

Drept consecință, în condițiile în care reclamantul nu a formulat apel, respectiv critici referitoare la neacordarea prejudiciului aferent suprafeței de teren de 5.562 mp de către instanța de fond, această chestiune nu poate fi supusă analizei direct în recurs, întrucât, așa cum s-a arătat, instanța de apel este limitată la cererea de apel, iar instanța de recurs este ținută, la rândul ei, de aspectele asupra cărora a fost învestită și a statuat instanța de apel.

În ceea ce privește efectele sentinței nr. 1122 din 10 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2009*, de Tribunalul București, secția a V-a civilă, Înalta Curte apreciază că recurentul-reclamant nu poate invoca, sub acest aspect, puterea de lucru judecat a considerentelor acestei hotărâri, sentința în cauză fiind cea care a fost supusă cenzurii prin decizia instanței de apel, în prezent recurată.

Pentru aceste motive, celelalte aspecte, legate de fondul pretențiilor recurentului-reclamant privind prejudiciul invocat, nu mai pot fi analizate în recurs, la acest moment procedural.

Invocând aceasta critică, recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel, prin decizia nr. 421/A din 10 iunie 2016, a încălcat, autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 1122 din 10 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în cel de-al doilea ciclu procesual, procedând, în mod nejustificat, la reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată stabilite prin această hotărâre judecătorească la suma de 11.097,10 lei, reprezentând onorarii de avocat și experți.

Astfel, a precizat că împotriva sentinței mai sus menționate a declarat recurs doar pârâtul Statul Român, reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, însă criticile formulate în această cale de atac nu au vizat modalitatea de soluționare a chestiunii privitoare la cheltuielile de judecată.

Examinând aspectele relevate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constata că, prin sentința nr. 1122 din 10 octombrie 2014, pronunțată în cel de-al doilea ciclu procesual, în rejudecare, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a dispus obligarea pârâtului Statul Român, reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, la plata către reclamant a sumei de 11.079,10 lei, cheltuieli de judecată efectuate la fond și în recurs, în primul ciclu procesual reprezentând onorarii de avocat și expert.

Este real că împotriva acestei sentințe a declarat apel (cale de atac recalificată astfel de instanța de apel) doar pârâtul