ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1595/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1595/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia

nr. 1595/2016

Asupra cauzei civile de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1201 din 31 mai 2013 pronunțată

de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis contestația

formulată de contestatoarea A. continuată de B. în contradictoriu cu intimatul

Statul Român prin C.N.A.D.R.; s-a anulat în parte hotărârea nr. 484 din 4

iunie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Consiliului Local Moara

Vlăsiei, județul Ilfov, în sensul că suprafața expropriată

va fi de 1.275 m.p. teren situat în comuna Moara Vlăsiei, tarlaua XX, parcela

YY, lot 1, județul Ilfov, iar despăgubirea va fi în cuantum total de 127.648,99

RON; s-a omologat raportul de expertiză întocmit la 09 octombrie 2012 și

a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată

în cuantum de 7.016 RON.

În considerentele sentinței, s-a reținut

că prin certificatul de moștenitor cu partaj voluntar autentificat

din 11 octombrie 2004 de B.N.P.A. C. și D., A. este titulara dreptului de proprietate

asupra imobilului teren situat în com. Moara Vlăsiei, tarla XX, parcela YY

în suprafață totală de 1.275 mp, iar prin hotărârea de stabilire

a despăgubirilor nr. 484 din 04 iunie 2009 a Comisiei pentru Aplicarea Legii

nr. 198/2004 a Consiliului Local Moara Vlăsiei, ca urmare a exproprierii de

către Comisia Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

a suprafeței de 568 mp, terenul a fost despărțit în 3 loturi, lotul

1 în suprafață de 568 mp.

Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor

nr. 485 din 04 iunie 2009 a aceleiași comisii, s-a dispus exproprierea suprafeței

de 93 mp din același lot 1, reclamanților rămânându-le în proprietate

un lot de 614 mp.

Ca urmare a conexării, instanța

a dispus ca, în cadrul expertizei, să se calculeze valoare despăgubirilor

pentru cele 2 suprafețe expropriate și valoare terenului rămas, iar

comisia de experți a constatat că „lotul de teren de 614 mp care rămâne

în proprietatea contestatoarei, datorită suprafeței mici de teren, devine

ineficient a fi exploatat (nici nu se pune problema construcției de clădiri),

în plus, există posibilitatea ca la acesta să nu mai fie nici măcar

posibil accesul cu mijloace de exploatare agricolă (tractoare, combine). În

consecință, comisia de experți recomandă exproprierea integrală

suprafeței de 1.275 mp.”.

Tribunalul a avut în vedere valoarea întregului

teren stabilită prin raportul de expertiză de la 09 octombrie 2012, semnat

de către cei 3 experți, considerând că se impune anularea hotărârilor

emise și exproprierea întregii suprafețe de teren, potrivit art. 24

alin. (4) din Legea nr. 33/1994 care reglementează modalitatea de stabilire

a despăgubirilor de către o comisie de experți compusă dintr-un

expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al

treilea din partea celui expropriat, art. 9 din Legea nr. 198/2004, în vigoare la

data ivirii litigiului, făcând trimitere la dispozițiile art. 21 – 27

din Legea nr. 33/1994.

Tribunalul nu a avut în vedere numeroasele

obiecțiuni formulate de către Statul Român prin Compania Națională

de Drumuri și Autostrăzi din România SA, nici în ceea ce privește

suprafața ce se impune a fi expropriată, nici în ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor, deoarece experții au răspuns pertinent

și la obiect criticilor aduse de către pârâtă.

Ca urmare a decesului reclamantei Ivănescu

Anica intervenit în cursul procesului la data de 12 august 2012, în cauză a

fost introdusă B., fiica acesteia căreia i-a revenit întreaga masă

succesorală și care a preluat calitatea mamei sale, operând o transmisiune

legală a calității procesuale active.

În consecință, tribunalul, în

temeiul dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, a admis acțiunea

reclamantei, a dispus anularea în parte a hotărârii nr. 484 din 04 iunie 2009

a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Consiliului Local Moara Vlăsiei

jud. Ilfov și a hotărârii nr. 485 din 04 iunie 2009 a aceleiași comisii,

a dispus exproprierea întregii suprafețe de teren de 1.275 mp, proprietatea

contestatoarei și obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în cuantum

total de 127.648,99 RON, omologând raportul de expertiză din data de 09

octombrie 2012, efectuat de către comisia compusă din cei 3 experți.

În baza art. 274 C. proc. civ., tribunalul

a admis cererea reclamantei prin moștenitor și a dispus obligarea pârâtului

la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat și

de expert.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel reclamanta B., Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul București

și Statul Român Prin C.N.A.D.R., fiecare dintre apelanți dezvoltând critici

proprii de nelegalitate și netemeinicie a sentinței apelate.

Apelanta reclamantă a formulat întâmpinare

atât la apelul formulat de Statul Român prin C.N.A.D.R., când și la apelul

formulat de Ministerul Public, solicitând respingerea acestora ca nefondate.

În cadrul probei cu acte, la data de 24

ianuarie 2014, s-a dispus suplimentarea probei cu înscrisuri, respectiv contracte

de vânzare-cumpărare încheiate la 23 martie 2012 pentru terenuri situate în

aceeași unitate administrativ-teritorială și similare cu cel expropriat,

precum și o expertiză de evaluare a despăgubirilor cuvenite apelantei-reclamante

în urma exproprierii.

La data de 11 septembrie 2015, instanța

de apel a dispus suplimentarea raportului de expertiză în raport de Decizia

Curții Constituționale nr. 12/2015, astfel încât să se evalueze despăgubirea

la data de 25 august 2009, dată la care a operat transferul dreptului de proprietate,

astfel cum rezultă din recipisa de consemnare a despăgubirilor aflată

la dosar; de asemenea, s-a pus în vedere comisiei de experți să aibă

în vedere acte de vânzare-cumpărare din data de referință anterior

menționată, precum și o adresă la Primăria Moara Vlăsiei

referitoare la utilitățile de care este afectată suprafața de

614 mp, precum și opinia experților vis-à-vis de posibilitatea de exploatare

a acestei suprafețe ulterior exproprierii.

Experții au întocmit raportul de expertiză

în ambele variante solicitate de către instanță, răspunzând

și obiecțiunilor încuviințate la termenul din 12 octombrie 2015.

Prin decizia civilă nr. 124A din 1

martie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, au fost admise apelurile declarate

în cauză, a fost schimbată sentința apelată, astfel: s-a anulat

în parte și hotărârea nr. 485 din 04 iunie 2009 a Comisiei de Aplicare

a Legii nr. 198/2004; s-a stabilit că despăgubirea pentru suprafața

de teren expropriată de 1.275 mp este în cuantum de 197.000 RON; s-a dispus

obligarea pârâtei C.N.A.D.N.R. la plata sumei de 11.228,6 RON cheltuieli de judecată

în fond și la 1.700 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de

expert din apel; s-a admis în parte cererea de majorare a onorariului de expert

la câte 500 RON pentru fiecare expert, onorariu ce se va achita în cote egale de

reclamantă și pârâta C.N.A.D.N.R.; au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței.

Pentru a pronunța această decizie,

în analizarea criticilor comune vizând cuantumul despăgubirii și suprafața

de teren necesar a fi expropriată, instanța de apel a reținut și

apreciat următoarele:

Contestatoarea A. (în prezent, decedată)

a fost titulara dreptului de proprietate asupra imobilului teren situat în comuna

Moara Vlăsiei, tarlaua XX, parcela YY, în suprafață totală de

1.275 mp, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor cu partaj

voluntar autentificat din 11 octombrie 2004 de B.N.P.A. C. și D.

Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor

nr. 484 din 4 iunie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Consiliului

Local Moara Vlăsiei, ca urmare a exproprierii de către Comisia Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale a suprafeței de 568 mp, terenul

a fost despărțit în trei loturi, lotul 1 în suprafață de 568

mp.

Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor

nr. 485 din 4 iunie 2009 a aceleiași comisii, s-a dispus și exproprierea

terenului în suprafață de 93 mp din același lot 1, contestatoarei

rămânându-i în proprietate un lot de 614 mp.

În ceea ce privește critica formulată

de reclamantă (moștenitoarea lui A.), referitoare la nepronunțarea

instanței în ceea ce privește anularea hotărârii nr. 485 din 4

iunie 2009, instanța de apel a apreciat-o întemeiată, întrucât la data

de 17 iunie 2011 s-a dispus conexarea dosarului înregistrat sub nr. x/3/2011, ce

avea ca obiect hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 485 din 4.06.009,

referitoare la terenul expropriat în suprafață de 93 mp, la Dosarul

nr. x/3/2009 având ca obiect contestație împotriva hotărârii de stabilire

a despăgubirilor nr. 484 din 04 iunie 2009, referitoare la terenul expropriat

în suprafață de 568 mp.

Deși prin considerentele sentinței

tribunalul a menționat ambele hotărâri și faptul că cele două

cauze au fost conexate, în dispozitivul hotărârii prima instanță

s-a pronunțat doar în ceea ce privește anularea în parte a hotărârii

nr. 484 din 04 iunie 2009, deși ulterior a menționat că suprafața

de teren expropriată va fi de 1.275 m.p., suprafață ce include atât

93 mp expropriați prin hotărârea nr. 485/2009, cât și suprafața

de teren neexpropriată de expropriator de 614 mp.

Prin urmare, instanța de apel a apreciat

că, sub acest aspect, se impune schimbarea în parte a sentinței atacate.

Și critica referitoare la cheltuielile

de judecată reprezentând onorariu de expert, neacordat de către instanța

de fond, a fost găsită întemeiată întrucât, astfel cum rezultă

din actele și lucrările dosarului, apelanta-reclamantă a achitat

un supliment la onorariul de expertiză în cuantum de 1.203,60 RON la data de

31 august 2011, astfel cum rezultă din chitanță și 3.009 RON

prin chitanță.

De asemenea, apelanta a mai achitat la

08 februarie 2012 cu titlu de onorariu expert suma de 3.009 RON și onorariu

de avocat, conform contractului de asistență juridică, suma de 4.016,70

RON.

Rezultă astfel că onorariul de

expert și cel de avocat achitate la prima instanță însumează

11.228,6 RON, din care tribunalul a acordat reclamantei numai suma de 7.016 RON.

Astfel cum reiese din considerentele hotărârii,

prima instanță a aplicat dispozițiile art. 274 C. proc. civ., nereducând

însă onorariul de avocat, situație în care, față de dispozițiile

art. 274 alin. (3) C. proc. civ., urmează a schimba hotărârii instanței

de fond și a obliga intimata pârâtă Statul Român prin C.N.A.D.R. la plata

integrală a cheltuielilor de judecată către reclamantă reprezentând

onorariu de expert și de avocat.

În ceea ce privește criticile formulate

de toți cei trei apelanți, referitoare la cuantumul despăgubirilor,

curtea de apel a făcut aplicarea dispozițiilor obligatorii ale Deciziei

nr. 12/2015 a Curții Constituționale prin care s-a declarat neconstituționalitatea

dispozițiilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri

prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri

naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea

nr. 184/2008, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză”

cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

În considerarea statuărilor obligatorii

ale Curții Constituționale prin această decizie, instanța de

apel a dispus refacerea raportului de expertiză pentru stabilirea valorii despăgubirilor

la data transferului dreptului de proprietate, astfel cum acest moment este reglementat

în contextul legii speciale – Legea nr. 198/2004.

În consecință, pe baza probelor

administrate în apel, instanța a apreciat că toate cele trei apeluri sunt

fondate sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor.

Astfel, în urma refacerii raportului de

expertiză, lucrare efectuată pe baza comparabilelor constând în contracte

de vânzare-cumpărare pentru imobile similare celui expropriat, aferente datei

transferului dreptului de proprietate, respectiv 25 august 2009, a rezultat o valoare

unitară de 36,60 euro/mp.

La stabilirea acestei valori s-a avut în

vedere metoda comparației directe, respectiv contracte de vânzare-cumpărare

încheiate în perioada de referință menționată, contracte care

au fost transmise instanței și experților de către Primăria

Comunei Moara Vlăsiei.

Referitor la suprafața de teren de

614 mp a cărei expropriere a fost solicitată de către reclamantă,

curtea de apel a avut în vedere faptul că, potrivit opiniei experților,

acest teren nu mai poate fi exploatat potrivit destinației sale, în mod individual

și distinct față de terenul expropriat, întrucât această suprafață

va avea restricții la construire, suprafața acestuia este una mică,

iar utilitățile de care este traversat terenul (gaze, canalizare, menționate

în adresa Primăriei) au devenit inutile.

Față de aceste concluzii, instanța

de apel a apreciat că se impune și exproprierea suprafeței de teren

de 614 mp, avându-se în vedere și pentru acest teren valoarea unitară

de 36,60 euro/mp.

Ca atare, sub acest aspect, criticile formulate

de Ministerul Public și Statul Român prin C.N.A.D.R. au fost respinse ca neîntemeiate.

Față de acest considerente, în

temeiul art. 296 C. proc. civ., curtea de apel a admis apelurile formulate în cauză,

a dispus schimbarea în poarte a sentinței apelate, în sensul că: s-a anulat

în parte și hotărârea nr. 485 din 4 iunie 2009 a Comisiei pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004 a Comunei Moara Vlăsiei, a stabilit despăgubirea pentru

suprafața de teren expropriată de 1.275 m.p. la cuantumul total de 197.000

RON, a dispus obligarea pârâtei C.N.A.D.R. la plata sumei de 11.228,6 RON cheltuieli

de judecată în fond și de 1.700 RON cheltuieli de judecată în apel,

reprezentând onorariul achitat pentru expertiză în calea de atac; s-a admis

în parte și cererea de majorare a onorariului experților la câte 500 RON

pentru fiecare, onorariu ce se va achita în cote egale de către reclamantă

și pârâtă, apreciindu-se că această cerere a experților

este justificată față de volumul de muncă depus în cauză;

au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din Româna SA.

Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a susținut

că hotărârea instanței de apel este dată cu aplicarea greșită

a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ. din 1865.

În dezvoltarea criticilor, s-a susținut

că prin menținerea dispozițiilor primei instanțe în privința

exproprierii întregii suprafețe de teren de 1.275 mp, instanța de apel

pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, bazată

pe o aplicare greșită a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994,

raportat la situația de fapt ce a rezultat din probatoriul administrat în cauză,

cu referire la aspectul evaluării daunelor aduse proprietarilor prin expropriere.

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor

experții, precum și instanța, vor ține cont și de daunele

aduse proprietarului prin expropriere, luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia.

Or, în cauză, instanța de apel

a considerat că singura modalitate de acoperire a prejudiciului suferit de

reclamantă, prin micșorarea suprafeței de teren aflată în proprietatea

sa, este exproprierea acesteia, deși nu există dovezi suficiente din care

să reiasă imposibilitatea folosirii potrivit destinației sale de

teren intravilan agricol.

Așa cum reiese din raportul de expertiză

efectuat în cursul judecății în apel, la data de 09 februarie 2015, suprafața

de teren de 614 mp, rămasă în proprietatea reclamantei după exproprierea

suprafeței inițiale, fiind sub minimul de 1.000 mp, nu asigură o

exploatare corectă și profitabilă, astfel încât, comisia de experți

a recomandat exproprierea integrală a suprafeței de teren de 1.275 mp.

Prin răspunsul experților la

obiecțiunile formulate de părți, s-a arătat că terenul

va avea restricții la construire, motivându-se astfel recomandarea de expropriere.

Recurentul învederează că cel

din urmă aspect, care, de altfel, se regăsește și în motivarea

instanței de apel este lipsit de relevanță, în condițiile care

destinația inițială suprafeței de teren care s-a aflat în proprietatea

reclamantei era aceea de exploatare agricolă; de asemenea, instanța de

apel a reținut că utilitățile care subtraversează suprafața

expropriată sunt inutile, luând în considerare aceeași concluzie a experților

privind imposibilitatea de exploatare a suprafeței de teren în mod funcțional.

Potrivit probatoriului administrat în cauză,

suprafața rămasă în proprietatea reclamantei este 614 mp, are destinația

de teren intravilan agricol, are acces la utilități și deschidere

la drumul județean, iar experții au făcut referire la o imposibilitate

de utilizare a acestei suprafețe în mod corect și profitabil, concluzie

susținută doar de întinderea sub 1.000 mp a acestei suprafețe, iar

nu de o imposibilitate absolută.

Având în vedere aceste considerente, Ministerul

Public susține că instanța de apel a apreciat în mod netemeinic că

repararea daunelor aduse prin expropriere se poate realiza doar prin exproprierea

restului de teren rămas în proprietatea reclamantei, cu atât mai mult cu cât

nu există temei legal în acest sens, dispozițiile Legii nr. 198/2004,

incidente în cauză, prevăzând posibilitatea sesizării instanței

de judecată doar în privința cuantumului despăgubirilor.

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

SA, s-a prevalat de motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Prin criticile sale, recurentul a susținut

că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994, conform cărora „la calcularea despăgubirilor experții,

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând

în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ - teritorială

(...)”.

Aplicarea și interpretarea greșită

a legii în soluția adoptată de instanța de apel constă în faptul

că la acordarea despăgubirilor nu s-a ținut cont de caracteristicile

terenului supus exproprierii, ci, dimpotrivă, prețul stabilit pentru expropriere

are în vedere cu totul alt tip de teren.

Astfel, terenul supus exproprierii este

un teren agricol arabil, pe când, terenul în raport de care a fost stabilit prețul,

face parte din categoria curți construcții. Mai mult decât atât, nu s-a

făcut o comparație între prețurile celor două tipuri de terenuri

și, ulterior, corecții ale prețului, ci s-a stabilit mai întâi valoarea

estimativă a terenului ocupat de construcții. Experții au apreciat

că dacă se scade valoarea construcțiilor din valoarea totală

a contractului, se ajunge la valoarea estimată a terenului cu destinația

curți construcții.

Având în vedere că terenul comparabil

ce a stat la baza stabilirii valorii terenului expropriat are o cu totul altă

natură (curți construcții față de arabil agricol), că

valoarea terenului curți-construcții este una estimată (rezultatul

unei extracții din prețul total), recurentul susține că soluția

instanței de apel se bazează pe o aplicare și interpretare greșita

a legii, în vădita contradicție cu reglementarea din art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994; în acest sens, s-a invocat practică judiciară în

materie: de ex., decizia civilă nr. 6680 din 05 noiembrie 2008, pronunțată

în Dosar nr. x/42/2006 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală.

Dacă însă s-ar lua în considerare

și celelalte comparabile din expertiza efectuată în apel, pentru terenuri

similare celui expropriat, în sensul că fac parte din aceeași categorie

de folosință - terenuri agricole arabile -, și văzând și

oferta statului pentru expropriere, recurentul susține că ar deveni evident

caracterul neîntemeiat al cererii petentei, întrucât oferta de despăgubire

a expropriatorului este similară prețurilor de tranzacționare a altor

terenuri situate în aceeași unitate administrativ-teritorială.

În ceea ce privește și exproprierea

restului de teren de 614 mp, recurentul critică soluția instanței

de apel, atât în raport de categoria de folosință a terenului – agricol

arabil -, precum și față de dovezile existente la dosar.

Văzând considerentele deciziei este

evident că judecata instanței de apel a avut în vedere în permanență

că terenul expropriat și restul de proprietate se încadrează în categoria

de folosință – curți-construcții, iar nu în cea de teren arabil,

astfel cum este în realitate și cum și experții au confirmat; terenul

este situat la limita extravilanului, la kilometri de DN1 și nu are acces direct

la utilități care, și acestea, se află la cca. 4-500 m distanță.

Întrucât atât instanța de judecată

cât și experții, la stabilirea valorii despăgubirilor, trebuie să

țină seama de prețurile efective de tranzacționare a terenurilor

similare cu cel expropriat, recurentul solicită Înaltei Curți ca, judecând

fondul cauzei și ținând cont de toate probele existente la dosar, să

procedeze la compararea despăgubirii efective oferite de stat cu valoarea maximă

pe care o puteau obține proprietarii printr-o vânzare liberă și,

în consecință, să se dispună admiterea recursului, modificarea

în totalitate a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului declarat de pârât

și de Ministerul Public și respingerii apelului declarat de reclamanta,

iar pe fond, respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.

La 12 august 2016 (data poștei), intimata-reclamantă

B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității

recursurilor declarate de Ministrul Public și de către pârâtul Statul

Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din Româna SA, iar pe fond, s-a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Excepția invocată de către

intimata-pârâtă, la termenul de azi a fost calificată de Înalta Curte

ca fiind excepția nulității căii de atac, pe temeiul art. 306

alin. (3) C. proc. civ.; potrivit mențiunilor din practicaua prezentei decizii,

excepția nulității recursurilor declarate în cauză a fost respinsă

ca neîntemeiată.

În această etapă procesuală

nu au fost administrate alte probe.

Recursurile formulate sunt fondate, potrivit

celor ce succed.

Obiectul pricinii de față (constituit

prin conexarea a două cauze – Dosar nr. x/3/2011 al Tribunalului București,

secția a V-a civilă, la Dosar nr. x/3/2009 al Tribunalului București,

secția a IV-a civilă) privește contestarea hotărârilor nr.

484 din 4 iunie 2009 și nr. 485 din 4 septembrie 2009 emise de Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004 de pe lângă Consiliul Local Moara Vlăsiei,

jud. Ilfov prin care s-a dispus exproprierea suprafețelor de teren de 568 mp

(nr. cadastral ZZ) și, respectiv de 93 mp (nr. cadastral WW), situate în com.

Moara Vlăsiei, tarlaua XX, parcela YY, lot 1, jud. Ilfov de la reclamanta A.

(între timp, decedată și moștenită de recurenta B.).

Prin hotărârea nr. 484 din 4

iunie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 de pe lângă Consiliul

Local Moara Vlăsiei, jud. Ilfov prin care s-a dispus exproprierea suprafeței

de teren de 568 mp, s-a stabilit o despăgubire de 9.233,81 RON, iar prin hotărârea

nr. 485 din 4 iunie 2009 a aceleiași Comisii, prin care s-a dispus exproprierea

unei suprafețe de teren de 93 mp, s-a stabilit o despăgubire de 1.511,88

RON în favoarea persoanei expropriate.

Aceste terenuri expropriate în procedura

Legii nr. 198/2004 fac parte din suprafața totală de 1.275 mp, dobândită

de reclamanta A. prin moștenire, conform certificatului de moștenitor

și partaj voluntar aut. din 11 octombrie 2004 emis de B.N.P.A. C. și D.

După efectuarea expertizei în primă

instanță, prin cererea depusă la dosar tribunal, reclamanta a precizat

cererea de chemare în judecată în sensul că solicită instanței,

ca prin sentința ce o va pronunța, să dispună măsura exproprierii

întregii suprafețe de teren de 1.275 mp pe care o deține în proprietate

în com. Moara Vlăsiei, tarlaua XX, parcela YY, lot. 1, jud. Ilfov, având în

vedere cele stabilite de comisia de experți, în sensul că suprafața

de teren care îi rămâne în proprietate - 614 mp – nu ar mai putea fi exploatată

agricol, fiind amplasată între autostradă și una dintre bretelele

de acces, prin urmare, fără acces la drumul public.

Prin sentința tribunalului, în esență,

s-a admis contestația reclamantei, s-a anulat în parte hotărârea nr.

484 din 4 iunie 2009 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004, s-a omologat raportul

de expertiză efectuat de comisia de experți desemnată în procedura

judiciară potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, stabilindu-se că suprafața

de teren expropriată va fi de 1.275 mp, iar despăgubirea pentru exproprierea

acestei suprafețe de teren, în cuantum de 127.648,99 RON.

Pentru a se dispune exproprierea și

a terenului rămas în proprietatea reclamantei, s-a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, iar pentru stabilirea despăgubirilor

datorate de Statul Român prin C.N.A.D.N.R., în temeiul art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994 s-au valorificat concluziile raportului de expertiză prin care

s-a stabilit despăgubirea în considerarea acestei suprafețe totale de

teren de 1.275 mp, prin metoda de evaluare privind extracția valorii construcției,

reținându-se o valoare de 23 euro/mp, la nivelul anului 2012 (data efectuării

expertizei).

În cursul judecății în apel,

prin Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale s-a admis excepția

de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004,

în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, raportate

la sintagma „data efectuării expertizei” cuprinsă în dispozițiile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Având în vedere efectul obligatoriu al

acestei decizii, instanța de apel a dispus refacerea experizei pentru stabilirea

cuantumului despăgubirilor datorate de expropriator reclamantei, în considerarea

momentului transferului dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator,

potrivit celor redate în considerentele deciziei privind neconstituționaliatatea

prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 (parag. 25).

În conformitate cu dispozițiile

art. 15 din Legea nr. 198/2004, potrivit cărora „Transferul imobilelor din

proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților

administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează

de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după

caz, la data consemnării acestora, în condițiile prezentei legi”, data

transferului dreptului de proprietate a fost stabilită de instanța de

apel ca fiind data de 25 august 2009.

Ca atare, în vederea efectuării raportului

de expertiză au fost solicitate părților și Primăriei com.

Moara Vlăsiei, prin adresă emisă de instanță, comparabile

constând în contracte de vânzare-cumpărare încheiate la o dată cât mai

apropiată de data de referință pentru terenuri similare, situate

în aceeași unitate administrativ-teritorială, având în vedere criteriile

legale ce decurg din dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

normă de trimitere în contextul art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, potrivit

cu care „(3) Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului

articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea

nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în

ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.

Pe de altă parte, art. 26 alin. (2)

din legea cadru prevede astfel: „La calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând

în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Aceste comparabile au fost comunicate instanței,

iar comisia de experți a stabilit o valoare a despăgubirilor în cuantum

de 197.000 RON, sumă pe care instanța de apel a acordat-o reclamantei

cu titlu de despăgubiri pentru întreaga suprafață de teren de 1.275

mp, iar nu doar a celei expropriate de expropriator (568 mp și 93 mp, adică

661 mp), reținându-se un preț de 36,60 euro/mp.

Ambii recurenți, prin motivele de

recurs, au criticat soluția instanței de apel referitor la confirmarea

sentinței în ceea ce privește necesitatea exproprierii și a restului

de teren (614 mp) rămas în proprietatea reclamantei după exproprierea

dispusă de expropriator și, consecutiv, acordarea unor despăgubiri

și pentru această suprafață de teren, soluție motivată

de prima instanță prin aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (4)

din Legea nr. 33/1994.

Înalta Curte apreciază a fi fondată

această critică întrucât raportul dintre Legea nr. 198/2004 și Legea

nr. 33/1994 este cel dintre legea generală și legea specială ceea

ce antrenează aplicarea principiului specialia generalibus derogant, astfel

încât dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 nu erau incidente

speței.

Astfel, art. 1 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 198/2004 (act normativ în vigoare, la data exproprierii) prevedeau: „(1)

Prezenta lege stabilește cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire

prealabilă a executării lucrărilor de construcție de drumuri

de interes național, județean și local prevăzute la art. 5 din

O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările

și completările ulterioare.

(2) În sensul prezentei legi, drumurile

de interes național sunt considerate de importanță strategică

și de securitate națională”.

Totodată, aceeași lege specială

este cea care declară ca fiind de utilitate publică toate lucrările

de construcție de drumuri de interes național, județean și local;

expropriator este statul român pentru drumurile de interes național, astfel

cum este cazul în speță, exproprierea fiind dispusă în vederea realizării

tronsonului București-Ploiești din obiectivul - Autostrada București-Brașov,

iar execuția procedurilor prealabile construcției propriu-zise, a revenit

Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România,

potrivit O.G. nr. 16/1999, aprobată prin Legea nr. 1/2002, în executarea H.G.

nr. 381/2009, prin care s-a decis coridorul de expropriere pentru realizarea obiectivului

constând în construirea acestei autostrăzi.

Prin urmare, măsura exproprierii este

anterioară procedurii judiciare din cauza de față, procedură

ce are ca obiect doar contestarea cuantumului despăgubirilor stabilite în favoarea

recurentei-reclamante prin hotărârile nr. 484 din 4 iunie 2009 și nr.

485 din 4 iunie 2009 emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 de pe

lângă Consiliul Local Moara Vlăsiei, jud. Ilfov, spre deosebire de cea

dispusă în temeiul dispozițiilor de drept comun în materie, respectiv

în baza Legii nr. 33/1994, ipoteză în care exproprierea se dispune prin hotărârea

judecătorească însăși, în timp ce transferul dreptului de proprietate

de la expropriat la expropriator este amânat chiar după îndeplinirea obligațiilor

de plată a despăgubirilor de către expropriator, sens în care prevede

art. 30 rap. la art. 30 și 28 alin. (1) și urm. din Legea nr. 33/1994.

Or, în condițiile legii speciale,

accesul la instanță al recurentei-reclamante este circumscris normei de

la art. 9 din Legea nr. 198/2004 potrivit căruia:

„(1) Expropriatul nemulțumit de cuantumul

despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale

art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente

în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea

de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii,

fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator

asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă

efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv

transferul dreptului de proprietate asupra terenului”.

În plus, astfel cum deja s-a arătat,

alin. (3) din aceeași normă stabilește că:

„(3) Acțiunea

formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea

despăgubirii”.

Așa fiind, rezultă că normele

de trimitere expres menționate de textul anterior citat sunt reprezentate de

segmentul de dispoziții din Legea nr. 33/1994 cuprins între art. 21 și

art. 27, după cum raportul dintre legea specială și normele dreptului

comun constituie obiect de reglementare și al art. 18 din Legea nr. 198/2004:

„Dispozițiile

prezentei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii

nr. 33/1994, precum și cu cele ale C. civ. și ale C. proc. civ., în măsura

în care nu prevăd altfel”.

În acest context, Înalta Curte constată

că deși norma de la art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 (aplicată

de prima instanță și necenzurată de instanța de apel) în

temeiul căruia recurenta-reclamantă a solicitat a se dispune exproprirea

totală a proprietății sale) face parte din normele de trimitere indicate

în mod explicit de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, legiuitorul, în cuprinsul

acestui text, circumstanțiază aplicabilitatea lor numai în ceea ce privește

stabilirea despăgubirii; pe de altă parte, având în vedere că și

art. 18 din Legea nr. 198/2004 prevede aplicarea corespunzătoare a unor norme

de trimitere din Legea nr. 33/1994 (ori, după caz, din C. civ. sau C. proc.

civ.), adică în măsura în care legea specială însăși nu

prevede altfel și nu conține reguli proprii, derogatorii de la dreptul

comun.

Or, în aplicarea regulilor de intepretare

logică, sistematică și teleologică a dispozițiilor legale

citate, rezultă că art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 este inaplicabil

într-o acțiune formulată în temeiul art. 9 alin. (1) și (3) din Legea

nr. 198/2004, pentru că legea specială însăși prevede altfel,

și anume, exproprierea dispusă de expropriator, iar nu de către instanța

de judecată prin hotărâre judecătorească pronunțată

la cererea expropriatorului, precum în procedura Legii nr. 33/1994, ceea ce ține

de specificitatea legii speciale și caracterul ei derogatoriu, așadar,

prioritar.

În consecință, prin aplicarea

în această procedură a prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994,

instanțele de fond au adăugat unei exproprieri deja adoptate printr-un

act de autoritate publică într-un domeniu de importanță strategică

și securitate națională și pentru care există imperative

de celeritate. Aceste imperative nu ar fi întrunite în contextul unei exproprieri

dispuse potrivit dispozițiilor dreptului comun (Legea nr. 33/1994) și

nici nu ar respecta concepția de ansamblu a actului normativ special; ca atare,

numai în cazul exproprierii dispuse prin hotărâre judecătorească,

instanța de judecată poate cenzura și întinderea măsurii exproprierii,

în condițiile art. 24 alin. (4), situație în care s-ar putea dispune exproprierea

totală, în condițiile acestei norme, iar nu într-o acțiune întemeiată

pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Or, în speță, instanțele

de fond au stabilit o despăgubire dincolo de dispozițiile legale pentru

o suprafață suplimentară de teren decât cea vizată de măsura

exproprierii, chiar în absența unei măsuri formale de expropriere de natură

a se regăsi în dispozitivul hotărârii judecătorești, recurenții

criticând prin motivele de apel soluția primei instanțe și sub acest

aspect.

Recurentul-pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

SA a criticat și modalitatea de aplicare a prevederilor art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, în partea referitoare la stabilirea categoriei de folosință

a terenului expropriat, ceea ce are ca efect și necesitatea ca instanța

și experții, la calcularea cuantumului despăgubirilor, să se

raporteze la comparabile proprii acelei categorii de folosință a terenului

expropriat, cerința legală fiind aceea de a se avea în vedere „prețul

cu care se vând în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială”.

Or, Înalta Curte constată că

la data dezbaterii succesiunii autorului reclamantei inițiale, astfel cum reiese

din certificatul de moștenitor cu partaj voluntar emis la nivelul anului 2004,

precum și la momentul evaluării despăgubirilor pentru terenul expropriat

în cadrul etapei administrative, de către experții A.N.E.V.A.R., categoria

de folosință menționată și avută în vedere ca atare

de către experți a fost aceea de teren extravilan; pe de altă parte,

Primăria comunei Moara Vlăsiei jud. Ilfov a comunicat relații contradictorii

și în vădită contradicție cu cele menționate anterior,

astfel cum rezultă din adresa din 18 februarie 2010 - terenul fiind indicat

ca aparținând categoriei de folosință arabil intravilan, pentru ca

în adresa din 6 mai 2010 acest teren să fie inclus în categoria de folosință

intravilan, calificare ce se regăsește și în adresa din 18

ianuarie 2005 emisă de Primăria com. Moara Vlăsiei, jud. Ilfov.

Ceea ce interesează în speță,

în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și

cu luarea în considerare a celor statuate prin Decizia CCR nr. 12/2015 privește

categoria de folosință a terenului expropriat, la data exproprierii, iar

nu la o data anterioară sau ulterioară acestui moment de referință.

În acest context, se constată că

și comparabilele puse la dispoziția comisiei de experți desemnată

de instanța de apel pentru calcularea despăgubirilor au privit diverse

categorii de folosință a terenurilor ce constituiau obiectul unor contracte

de vânzare-cumpărare, iar prin lucrarea efectuată în etapa procesuală

a apelului aceste despăgubiri au fost calculate de către experți

pornind de la premisa includerii terenului în categoria de folosință intravilan.

Ca atare, Înalta Curte reține că

situația de fapt este insuficient lămurită - cu privire la cele anterior

arătate, astfel că, în aceste condiții, nu este posibilă exercitarea

controlului de legalitate din perspectiva corectei aplicări a dispozițiilor

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1996.

În consecință, în rejudecare,

instanța de apel va dispune orice probe va considera utile pentru stabilirea

categoriei de folosință a terenului expropriat la data transferului dreptului

de proprietate, după care se va proceda la verificarea cuantumului despăgubirilor

datorate de expropriator pentru suprafața de teren efectiv expropriată

prin cele două hotărâri contestate în cauză – hotărârea nr.

484 din 4 iunie 2009 (568 mp) și nr. 485 din 4 iunie 2009 (93 mp), iar nu și

pentru diferența de 614 mp rămasă în proprietatea reclamantei; de

asemenea, în rejudecare, instanța de apel va aprecia și dacă prin

exproprierea dispusă de expropriator au fost cauzate prejudicii reclamantei,

pentru a căror reparare ar putea fi dispuse alte măsuri decât exproprierea

acestei diferențe de proprietate de 614 mp, soluție determinate de prevederile

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994: „(1) Despăgubirea se compune din valoarea

reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor

persoane îndreptățite”.

Având în vedere toate aceste considerente,

Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) și (3) rap. la

art. 304 pct. 9 și văzând și dispozițiile art. 314 C. proc.

civ., va admite recursurile și va casa decizia recurată cu trimiterea

cauzei pentru rejudecarea apelurilor, aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Ministerul

Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de Statul

Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din Româna SA împotriva deciziei nr. 124 A din 1 martie 2016 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Casează decizia recurată și

trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 23 septembrie 2016.