ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1595/2016

Decizia nr. 1595/2016 Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1201 din 31 mai 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis contestația formulată de contestatoarea A. continuată de B. în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin C.N.A.D.R.; s-a anulat în parte hotărârea nr. 484 din 4 iunie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Consiliului Local Moara Vlăsiei, județul Ilfov, în sensul că suprafața expropriată va fi de 1.275 m.p. teren situat în comuna Moara Vlăsiei, tarlaua XX, parcela YY, lot 1, județul Ilfov, iar despăgubirea va fi în cuantum total de 127.648,99 RON; s-a omologat raportul de expertiză întocmit la 09 octombrie 2012 și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 7.016 RON.

În considerentele sentinței, s-a reținut că prin certificatul de moștenitor cu partaj voluntar autentificat din 11 octombrie 2004 de B.N.P.A. C. și D., A. este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului teren situat în com. Moara Vlăsiei, tarla XX, parcela YY în suprafață totală de 1.275 mp, iar prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 484 din 04 iunie 2009 a Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 a Consiliului Local Moara Vlăsiei, ca urmare a exproprierii de către Comisia Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale a suprafeței de 568 mp, terenul a fost despărțit în 3 loturi, lotul 1 în suprafață de 568 mp. Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 485 din 04 iunie 2009 a aceleiași comisii, s-a dispus exproprierea suprafeței de 93 mp din același lot 1, reclamanților rămânându-le în proprietate un lot de 614 mp.

Ca urmare a conexării, instanța a dispus ca, în cadrul expertizei, să se calculeze valoare despăgubirilor pentru cele 2 suprafețe expropriate și valoare terenului rămas, iar comisia de experți a constatat că „lotul de teren de 614 mp care rămâne în proprietatea contestatoarei, datorită suprafeței mici de teren, devine ineficient a fi exploatat (nici nu se pune problema construcției de clădiri), în plus, există posibilitatea ca la acesta să nu mai fie nici măcar posibil accesul cu mijloace de exploatare agricolă (tractoare, combine). În consecință, comisia de experți recomandă exproprierea integrală suprafeței de 1.275 mp.”.

Tribunalul a avut în vedere valoarea întregului teren stabilită prin raportul de expertiză de la 09 octombrie 2012, semnat de către cei 3 experți, considerând că se impune anularea hotărârilor emise și exproprierea întregii suprafețe de teren, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 care reglementează modalitatea de stabilire a despăgubirilor de către o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea celui expropriat, art. 9 din Legea nr. 198/2004, în vigoare la data ivirii litigiului, făcând trimitere la dispozițiile art. 21 – 27 din Legea nr. 33/1994.

Tribunalul nu a avut în vedere numeroasele obiecțiuni formulate de către Statul Român prin Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi din România SA, nici în ceea ce privește suprafața ce se impune a fi expropriată, nici în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, deoarece experții au răspuns pertinent și la obiect criticilor aduse de către pârâtă. Ca urmare a decesului reclamantei Ivănescu Anica intervenit în cursul procesului la data de 12 august 2012, în cauză a fost introdusă B., fiica acesteia căreia i-a revenit întreaga masă succesorală și care a preluat calitatea mamei sale, operând o transmisiune legală a calității procesuale active.

În consecință, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, a admis acțiunea reclamantei, a dispus anularea în parte a hotărârii nr. 484 din 04 iunie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Consiliului Local Moara Vlăsiei jud. Ilfov și a hotărârii nr. 485 din 04 iunie 2009 a aceleiași comisii, a dispus exproprierea întregii suprafețe de teren de 1.275 mp, proprietatea contestatoarei și obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în cuantum total de 127.648,99 RON, omologând raportul de expertiză din data de 09 octombrie 2012, efectuat de către comisia compusă din cei 3 experți. În baza art. 274 C. proc. civ., tribunalul a admis cererea reclamantei prin moștenitor și a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat și de expert.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta B., Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Statul Român Prin C.N.A.D.R., fiecare dintre apelanți dezvoltând critici proprii de nelegalitate și netemeinicie a sentinței apelate. Apelanta reclamantă a formulat întâmpinare atât la apelul formulat de Statul Român prin C.N.A.D.R., când și la apelul formulat de Ministerul Public, solicitând respingerea acestora ca nefondate. În cadrul probei cu acte, la data de 24 ianuarie 2014, s-a dispus suplimentarea probei cu înscrisuri, respectiv contracte de vânzare-cumpărare încheiate la 23 martie 2012 pentru terenuri situate în aceeași unitate administrativ-teritorială și similare cu cel expropriat, precum și o expertiză de evaluare a despăgubirilor cuvenite apelantei-reclamante în urma exproprierii.

La data de 11 septembrie 2015, instanța de apel a dispus suplimentarea raportului de expertiză în raport de Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, astfel încât să se evalueze despăgubirea la data de 25 august 2009, dată la care a operat transferul dreptului de proprietate, astfel cum rezultă din recipisa de consemnare a despăgubirilor aflată la dosar; de asemenea, s-a pus în vedere comisiei de experți să aibă în vedere acte de vânzare-cumpărare din data de referință anterior menționată, precum și o adresă la Primăria Moara Vlăsiei referitoare la utilitățile de care este afectată suprafața de 614 mp, precum și opinia experților vis-à-vis de posibilitatea de exploatare a acestei suprafețe ulterior exproprierii.

Experții au întocmit raportul de expertiză în ambele variante solicitate de către instanță, răspunzând și obiecțiunilor încuviințate la termenul din 12 octombrie 2015. Prin decizia civilă nr. 124A din 1 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au fost admise apelurile declarate în cauză, a fost schimbată sentința apelată, astfel: s-a anulat în parte și hotărârea nr. 485 din 04 iunie 2009 a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 198/2004; s-a stabilit că despăgubirea pentru suprafața de teren expropriată de 1.275 mp este în cuantum de 197.000 RON; s-a dispus obligarea pârâtei C.N.A.D.N.R.

la plata sumei de 11.228,6 RON cheltuieli de judecată în fond și la 1.700 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expert din apel; s-a admis în parte cererea de majorare a onorariului de expert la câte 500 RON pentru fiecare expert, onorariu ce se va achita în cote egale de reclamantă și pârâta C.N.A.D.N.R.; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a pronunța această decizie, în analizarea criticilor comune vizând cuantumul despăgubirii și suprafața de teren necesar a fi expropriată, instanța de apel a reținut și apreciat următoarele: Contestatoarea A. (în prezent, decedată) a fost titulara dreptului de proprietate asupra imobilului teren situat în comuna Moara Vlăsiei, tarlaua XX, parcela YY, în suprafață totală de 1.275 mp, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor cu partaj voluntar autentificat din 11 octombrie 2004 de B.N.P.A.

C. și D. Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 484 din 4 iunie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Consiliului Local Moara Vlăsiei, ca urmare a exproprierii de către Comisia Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale a suprafeței de 568 mp, terenul a fost despărțit în trei loturi, lotul 1 în suprafață de 568 mp. Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 485 din 4 iunie 2009 a aceleiași comisii, s-a dispus și exproprierea terenului în suprafață de 93 mp din același lot 1, contestatoarei rămânându-i în proprietate un lot de 614 mp.

În ceea ce privește critica formulată de reclamantă (moștenitoarea lui A.), referitoare la nepronunțarea instanței în ceea ce privește anularea hotărârii nr. 485 din 4 iunie 2009, instanța de apel a apreciat-o întemeiată, întrucât la data de 17 iunie 2011 s-a dispus conexarea dosarului înregistrat sub nr. x/3/2011, ce avea ca obiect hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 485 din 4.06.009, referitoare la terenul expropriat în suprafață de 93 mp, la Dosarul nr. x/3/2009 având ca obiect contestație împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 484 din 04 iunie 2009, referitoare la terenul expropriat în suprafață de 568 mp.

Deși prin considerentele sentinței tribunalul a menționat ambele hotărâri și faptul că cele două cauze au fost conexate, în dispozitivul hotărârii prima instanță s-a pronunțat doar în ceea ce privește anularea în parte a hotărârii nr. 484 din 04 iunie 2009, deși ulterior a menționat că suprafața de teren expropriată va fi de 1.275 m.p., suprafață ce include atât 93 mp expropriați prin hotărârea nr. 485/2009, cât și suprafața de teren neexpropriată de expropriator de 614 mp. Prin urmare, instanța de apel a apreciat că, sub acest aspect, se impune schimbarea în parte a sentinței atacate.

Și critica referitoare la cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de expert, neacordat de către instanța de fond, a fost găsită întemeiată întrucât, astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, apelanta-reclamantă a achitat un supliment la onorariul de expertiză în cuantum de 1.203,60 RON la data de 31 august 2011, astfel cum rezultă din chitanță și 3.009 RON prin chitanță. De asemenea, apelanta a mai achitat la 08 februarie 2012 cu titlu de onorariu expert suma de 3.009 RON și onorariu de avocat, conform contractului de asistență juridică, suma de 4.016,70 RON. Rezultă astfel că onorariul de expert și cel de avocat achitate la prima instanță însumează 11.228,6 RON, din care tribunalul a acordat reclamantei numai suma de 7.016 RON.

Astfel cum reiese din considerentele hotărârii, prima instanță a aplicat dispozițiile art. 274 C. proc. civ., nereducând însă onorariul de avocat, situație în care, față de dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., urmează a schimba hotărârii instanței de fond și a obliga intimata pârâtă Statul Român prin C.N.A.D.R. la plata integrală a cheltuielilor de judecată către reclamantă reprezentând onorariu de expert și de avocat.

În ceea ce privește criticile formulate de toți cei trei apelanți, referitoare la cuantumul despăgubirilor, curtea de apel a făcut aplicarea dispozițiilor obligatorii ale Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale prin care s-a declarat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

În considerarea statuărilor obligatorii ale Curții Constituționale prin această decizie, instanța de apel a dispus refacerea raportului de expertiză pentru stabilirea valorii despăgubirilor la data transferului dreptului de proprietate, astfel cum acest moment este reglementat în contextul legii speciale – Legea nr. 198/2004. În consecință, pe baza probelor administrate în apel, instanța a apreciat că toate cele trei apeluri sunt fondate sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor. Astfel, în urma refacerii raportului de expertiză, lucrare efectuată pe baza comparabilelor constând în contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile similare celui expropriat, aferente datei transferului dreptului de proprietate, respectiv 25 august 2009, a rezultat o valoare unitară de 36,60 euro/mp.

La stabilirea acestei valori s-a avut în vedere metoda comparației directe, respectiv contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada de referință menționată, contracte care au fost transmise instanței și experților de către Primăria Comunei Moara Vlăsiei. Referitor la suprafața de teren de 614 mp a cărei expropriere a fost solicitată de către reclamantă, curtea de apel a avut în vedere faptul că, potrivit opiniei experților, acest teren nu mai poate fi exploatat potrivit destinației sale, în mod individual și distinct față de terenul expropriat, întrucât această suprafață va avea restricții la construire, suprafața acestuia este una mică, iar utilitățile de care este traversat terenul (gaze, canalizare, menționate în adresa Primăriei) au devenit inutile.

Față de aceste concluzii, instanța de apel a apreciat că se impune și exproprierea suprafeței de teren de 614 mp, avându-se în vedere și pentru acest teren valoarea unitară de 36,60 euro/mp. Ca atare, sub acest aspect, criticile formulate de Ministerul Public și Statul Român prin C.N.A.D.R. au fost respinse ca neîntemeiate. Față de acest considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ., curtea de apel a admis apelurile formulate în cauză, a dispus schimbarea în poarte a sentinței apelate, în sensul că: s-a anulat în parte și hotărârea nr. 485 din 4 iunie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Comunei Moara Vlăsiei, a stabilit despăgubirea pentru suprafața de teren expropriată de 1.275 m.p.

la cuantumul total de 197.000 RON, a dispus obligarea pârâtei C.N.A.D.R. la plata sumei de 11.228,6 RON cheltuieli de judecată în fond și de 1.700 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul achitat pentru expertiză în calea de atac; s-a admis în parte și cererea de majorare a onorariului experților la câte 500 RON pentru fiecare, onorariu ce se va achita în cote egale de către reclamantă și pârâtă, apreciindu-se că această cerere a experților este justificată față de volumul de muncă depus în cauză; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Româna SA.

1. Prin motivele sale de recurs, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a susținut că hotărârea instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865. În dezvoltarea criticilor, s-a susținut că prin menținerea dispozițiilor primei instanțe în privința exproprierii întregii suprafețe de teren de 1.275 mp, instanța de apel pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, bazată pe o aplicare greșită a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, raportat la situația de fapt ce a rezultat din probatoriul administrat în cauză, cu referire la aspectul evaluării daunelor aduse proprietarilor prin expropriere.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor experții, precum și instanța, vor ține cont și de daunele aduse proprietarului prin expropriere, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Or, în cauză, instanța de apel a considerat că singura modalitate de acoperire a prejudiciului suferit de reclamantă, prin micșorarea suprafeței de teren aflată în proprietatea sa, este exproprierea acesteia, deși nu există dovezi suficiente din care să reiasă imposibilitatea folosirii potrivit destinației sale de teren intravilan agricol.

Așa cum reiese din raportul de expertiză efectuat în cursul judecății în apel, la data de 09 februarie 2015, suprafața de teren de 614 mp, rămasă în proprietatea reclamantei după exproprierea suprafeței inițiale, fiind sub minimul de 1.000 mp, nu asigură o exploatare corectă și profitabilă, astfel încât, comisia de experți a recomandat exproprierea integrală a suprafeței de teren de 1.275 mp. Prin răspunsul experților la obiecțiunile formulate de părți, s-a arătat că terenul va avea restricții la construire, motivându-se astfel recomandarea de expropriere.

Recurentul învederează că cel din urmă aspect, care, de altfel, se regăsește și în motivarea instanței de apel este lipsit de relevanță, în condițiile care destinația inițială suprafeței de teren care s-a aflat în proprietatea reclamantei era aceea de exploatare agricolă; de asemenea, instanța de apel a reținut că utilitățile care subtraversează suprafața expropriată sunt inutile, luând în considerare aceeași concluzie a experților privind imposibilitatea de exploatare a suprafeței de teren în mod funcțional. Potrivit probatoriului administrat în cauză, suprafața rămasă în proprietatea reclamantei este 614 mp, are destinația de teren intravilan agricol, are acces la utilități și deschidere la drumul județean, iar experții au făcut referire la o imposibilitate de utilizare a acestei suprafețe în mod corect și profitabil, concluzie susținută doar de întinderea sub 1.000 mp a acestei suprafețe, iar nu de o imposibilitate absolută.

Având în vedere aceste considerente, Ministerul Public susține că instanța de apel a apreciat în mod netemeinic că repararea daunelor aduse prin expropriere se poate realiza doar prin exproprierea restului de teren rămas în proprietatea reclamantei, cu atât mai mult cu cât nu există temei legal în acest sens, dispozițiile Legii nr. 198/2004, incidente în cauză, prevăzând posibilitatea sesizării instanței de judecată doar în privința cuantumului despăgubirilor. 2. Recurentul-pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, s-a prevalat de motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin criticile sale, recurentul a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora „la calcularea despăgubirilor experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ - teritorială (...)”.

Aplicarea și interpretarea greșită a legii în soluția adoptată de instanța de apel constă în faptul că la acordarea despăgubirilor nu s-a ținut cont de caracteristicile terenului supus exproprierii, ci, dimpotrivă, prețul stabilit pentru expropriere are în vedere cu totul alt tip de teren. Astfel, terenul supus exproprierii este un teren agricol arabil, pe când, terenul în raport de care a fost stabilit prețul, face parte din categoria curți construcții. Mai mult decât atât, nu s-a făcut o comparație între prețurile celor două tipuri de terenuri și, ulterior, corecții ale prețului, ci s-a stabilit mai întâi valoarea estimativă a terenului ocupat de construcții. Experții au apreciat că dacă se scade valoarea construcțiilor din valoarea totală a contractului, se ajunge la valoarea estimată a terenului cu destinația curți construcții.

Având în vedere că terenul comparabil ce a stat la baza stabilirii valorii terenului expropriat are o cu totul altă natură (curți construcții față de arabil agricol), că valoarea terenului curți-construcții este una estimată (rezultatul unei extracții din prețul total), recurentul susține că soluția instanței de apel se bazează pe o aplicare și interpretare greșita a legii, în vădita contradicție cu reglementarea din art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994; în acest sens, s-a invocat practică judiciară în materie: de ex., decizia civilă nr. 6680 din 05 noiembrie 2008, pronunțată în Dosar nr. x/42/2006 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Dacă însă s-ar lua în considerare și celelalte comparabile din expertiza efectuată în apel, pentru terenuri similare celui expropriat, în sensul că fac parte din aceeași categorie de folosință - terenuri agricole arabile -, și văzând și oferta statului pentru expropriere, recurentul susține că ar deveni evident caracterul neîntemeiat al cererii petentei, întrucât oferta de despăgubire a expropriatorului este similară prețurilor de tranzacționare a altor terenuri situate în aceeași unitate administrativ-teritorială. În ceea ce privește și exproprierea restului de teren de 614 mp, recurentul critică soluția instanței de apel, atât în raport de categoria de folosință a terenului – agricol arabil -, precum și față de dovezile existente la dosar.

Văzând considerentele deciziei este evident că judecata instanței de apel a avut în vedere în permanență că terenul expropriat și restul de proprietate se încadrează în categoria de folosință – curți-construcții, iar nu în cea de teren arabil, astfel cum este în realitate și cum și experții au confirmat; terenul este situat la limita extravilanului, la kilometri de DN1 și nu are acces direct la utilități care, și acestea, se află la cca. 4-500 m distanță.

Întrucât atât instanța de judecată cât și experții, la stabilirea valorii despăgubirilor, trebuie să țină seama de prețurile efective de tranzacționare a terenurilor similare cu cel expropriat, recurentul solicită Înaltei Curți ca, judecând fondul cauzei și ținând cont de toate probele existente la dosar, să procedeze la compararea despăgubirii efective oferite de stat cu valoarea maximă pe care o puteau obține proprietarii printr-o vânzare liberă și, în consecință, să se dispună admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului declarat de pârât și de Ministerul Public și respingerii apelului declarat de reclamanta, iar pe fond, respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.

La 12 august 2016 (data poștei), intimata-reclamantă B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursurilor declarate de Ministrul Public și de către pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Româna SA, iar pe fond, s-a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. Excepția invocată de către intimata-pârâtă, la termenul de azi a fost calificată de Înalta Curte ca fiind excepția nulității căii de atac, pe temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ.; potrivit mențiunilor din practicaua prezentei decizii, excepția nulității recursurilor declarate în cauză a fost respinsă ca neîntemeiată. În această etapă procesuală nu au fost administrate alte probe.

Recursurile formulate sunt fondate, potrivit celor ce succed. Obiectul pricinii de față (constituit prin conexarea a două cauze – Dosar nr. x/3/2011 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, la Dosar nr. x/3/2009 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă) privește contestarea hotărârilor nr. 484 din 4 iunie 2009 și nr. 485 din 4 septembrie 2009 emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 de pe lângă Consiliul Local Moara Vlăsiei, jud. Ilfov prin care s-a dispus exproprierea suprafețelor de teren de 568 mp (nr. cadastral ZZ) și, respectiv de 93 mp (nr. cadastral WW), situate în com. Moara Vlăsiei, tarlaua XX, parcela YY, lot 1, jud. Ilfov de la reclamanta A. (între timp, decedată și moștenită de recurenta B.).

Prin hotărârea nr. 484 din 4 iunie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 de pe lângă Consiliul Local Moara Vlăsiei, jud. Ilfov prin care s-a dispus exproprierea suprafeței de teren de 568 mp, s-a stabilit o despăgubire de 9.233,81 RON, iar prin hotărârea nr. 485 din 4 iunie 2009 a aceleiași Comisii, prin care s-a dispus exproprierea unei suprafețe de teren de 93 mp, s-a stabilit o despăgubire de 1.511,88 RON în favoarea persoanei expropriate. Aceste terenuri expropriate în procedura Legii nr. 198/2004 fac parte din suprafața totală de 1.275 mp, dobândită de reclamanta A. prin moștenire, conform certificatului de moștenitor și partaj voluntar aut. din 11 octombrie 2004 emis de B.N.P.A.

C. și D. După efectuarea expertizei în primă instanță, prin cererea depusă la dosar tribunal, reclamanta a precizat cererea de chemare în judecată în sensul că solicită instanței, ca prin sentința ce o va pronunța, să dispună măsura exproprierii întregii suprafețe de teren de 1.275 mp pe care o deține în proprietate în com. Moara Vlăsiei, tarlaua XX, parcela YY, lot. 1, jud. Ilfov, având în vedere cele stabilite de comisia de experți, în sensul că suprafața de teren care îi rămâne în proprietate - 614 mp – nu ar mai putea fi exploatată agricol, fiind amplasată între autostradă și una dintre bretelele de acces, prin urmare, fără acces la drumul public.

Prin sentința tribunalului, în esență, s-a admis contestația reclamantei, s-a anulat în parte hotărârea nr. 484 din 4 iunie 2009 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004, s-a omologat raportul de expertiză efectuat de comisia de experți desemnată în procedura judiciară potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, stabilindu-se că suprafața de teren expropriată va fi de 1.275 mp, iar despăgubirea pentru exproprierea acestei suprafețe de teren, în cuantum de 127.648,99 RON.

Pentru a se dispune exproprierea și a terenului rămas în proprietatea reclamantei, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, iar pentru stabilirea despăgubirilor datorate de Statul Român prin C.N.A.D.N.R., în temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 s-au valorificat concluziile raportului de expertiză prin care s-a stabilit despăgubirea în considerarea acestei suprafețe totale de teren de 1.275 mp, prin metoda de evaluare privind extracția valorii construcției, reținându-se o valoare de 23 euro/mp, la nivelul anului 2012 (data efectuării expertizei). În cursul judecății în apel, prin Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, raportate la sintagma „data efectuării expertizei” cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Având în vedere efectul obligatoriu al acestei decizii, instanța de apel a dispus refacerea experizei pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor datorate de expropriator reclamantei, în considerarea momentului transferului dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator, potrivit celor redate în considerentele deciziei privind neconstituționaliatatea prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 (parag.

25). În conformitate cu dispozițiile art. 15 din Legea nr. 198/2004, potrivit cărora „Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condițiile prezentei legi”, data transferului dreptului de proprietate a fost stabilită de instanța de apel ca fiind data de 25 august 2009. Ca atare, în vederea efectuării raportului de expertiză au fost solicitate părților și Primăriei com.

Moara Vlăsiei, prin adresă emisă de instanță, comparabile constând în contracte de vânzare-cumpărare încheiate la o dată cât mai apropiată de data de referință pentru terenuri similare, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială, având în vedere criteriile legale ce decurg din dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, normă de trimitere în contextul art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, potrivit cu care „(3) Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.

Pe de altă parte, art. 26 alin. (2) din legea cadru prevede astfel: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”. Aceste comparabile au fost comunicate instanței, iar comisia de experți a stabilit o valoare a despăgubirilor în cuantum de 197.000 RON, sumă pe care instanța de apel a acordat-o reclamantei cu titlu de despăgubiri pentru întreaga suprafață de teren de 1.275 mp, iar nu doar a celei expropriate de expropriator (568 mp și 93 mp, adică 661 mp), reținându-se un preț de 36,60 euro/mp.

Ambii recurenți, prin motivele de recurs, au criticat soluția instanței de apel referitor la confirmarea sentinței în ceea ce privește necesitatea exproprierii și a restului de teren (614 mp) rămas în proprietatea reclamantei după exproprierea dispusă de expropriator și, consecutiv, acordarea unor despăgubiri și pentru această suprafață de teren, soluție motivată de prima instanță prin aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994. Înalta Curte apreciază a fi fondată această critică întrucât raportul dintre Legea nr. 198/2004 și Legea nr. 33/1994 este cel dintre legea generală și legea specială ceea ce antrenează aplicarea principiului specialia generalibus derogant, astfel încât dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 nu erau incidente speței.

Astfel, art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 198/2004 (act normativ în vigoare, la data exproprierii) prevedeau: „(1) Prezenta lege stabilește cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire prealabilă a executării lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local prevăzute la art. 5 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (2) În sensul prezentei legi, drumurile de interes național sunt considerate de importanță strategică și de securitate națională”.

Totodată, aceeași lege specială este cea care declară ca fiind de utilitate publică toate lucrările de construcție de drumuri de interes național, județean și local; expropriator este statul român pentru drumurile de interes național, astfel cum este cazul în speță, exproprierea fiind dispusă în vederea realizării tronsonului București-Ploiești din obiectivul - Autostrada București-Brașov, iar execuția procedurilor prealabile construcției propriu-zise, a revenit Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, potrivit O.G. nr. 16/1999, aprobată prin Legea nr. 1/2002, în executarea H.G. nr. 381/2009, prin care s-a decis coridorul de expropriere pentru realizarea obiectivului constând în construirea acestei autostrăzi.

Prin urmare, măsura exproprierii este anterioară procedurii judiciare din cauza de față, procedură ce are ca obiect doar contestarea cuantumului despăgubirilor stabilite în favoarea recurentei-reclamante prin hotărârile nr. 484 din 4 iunie 2009 și nr. 485 din 4 iunie 2009 emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 de pe lângă Consiliul Local Moara Vlăsiei, jud. Ilfov, spre deosebire de cea dispusă în temeiul dispozițiilor de drept comun în materie, respectiv în baza Legii nr. 33/1994, ipoteză în care exproprierea se dispune prin hotărârea judecătorească însăși, în timp ce transferul dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator este amânat chiar după îndeplinirea obligațiilor de plată a despăgubirilor de către expropriator, sens în care prevede art. 30 rap.

la art. 30 și 28 alin. (1) și urm. din Legea nr. 33/1994. Or, în condițiile legii speciale, accesul la instanță al recurentei-reclamante este circumscris normei de la art. 9 din Legea nr. 198/2004 potrivit căruia: „(1) Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului”.

În plus, astfel cum deja s-a arătat, alin. (3) din aceeași normă stabilește că: „(3) Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”. Așa fiind, rezultă că normele de trimitere expres menționate de textul anterior citat sunt reprezentate de segmentul de dispoziții din Legea nr. 33/1994 cuprins între art. 21 și art. 27, după cum raportul dintre legea specială și normele dreptului comun constituie obiect de reglementare și al art. 18 din Legea nr. 198/2004: „Dispozițiile prezentei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale C. civ.

și ale C. proc. civ., în măsura în care nu prevăd altfel”. În acest context, Înalta Curte constată că deși norma de la art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 (aplicată de prima instanță și necenzurată de instanța de apel) în temeiul căruia recurenta-reclamantă a solicitat a se dispune exproprirea totală a proprietății sale) face parte din normele de trimitere indicate în mod explicit de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, legiuitorul, în cuprinsul acestui text, circumstanțiază aplicabilitatea lor numai în ceea ce privește stabilirea despăgubirii; pe de altă parte, având în vedere că și art. 18 din Legea nr. 198/2004 prevede aplicarea corespunzătoare a unor norme de trimitere din Legea nr. 33/1994 (ori, după caz, din C. civ.

sau C. proc. civ.), adică în măsura în care legea specială însăși nu prevede altfel și nu conține reguli proprii, derogatorii de la dreptul comun. Or, în aplicarea regulilor de intepretare logică, sistematică și teleologică a dispozițiilor legale citate, rezultă că art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 este inaplicabil într-o acțiune formulată în temeiul art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 198/2004, pentru că legea specială însăși prevede altfel, și anume, exproprierea dispusă de expropriator, iar nu de către instanța de judecată prin hotărâre judecătorească pronunțată la cererea expropriatorului, precum în procedura Legii nr. 33/1994, ceea ce ține de specificitatea legii speciale și caracterul ei derogatoriu, așadar, prioritar.

În consecință, prin aplicarea în această procedură a prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, instanțele de fond au adăugat unei exproprieri deja adoptate printr-un act de autoritate publică într-un domeniu de importanță strategică și securitate națională și pentru care există imperative de celeritate. Aceste imperative nu ar fi întrunite în contextul unei exproprieri dispuse potrivit dispozițiilor dreptului comun (Legea nr. 33/1994) și nici nu ar respecta concepția de ansamblu a actului normativ special; ca atare, numai în cazul exproprierii dispuse prin hotărâre judecătorească, instanța de judecată poate cenzura și întinderea măsurii exproprierii, în condițiile art. 24 alin. (4), situație în care s-ar putea dispune exproprierea totală, în condițiile acestei norme, iar nu într-o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Or, în speță, instanțele de fond au stabilit o despăgubire dincolo de dispozițiile legale pentru o suprafață suplimentară de teren decât cea vizată de măsura exproprierii, chiar în absența unei măsuri formale de expropriere de natură a se regăsi în dispozitivul hotărârii judecătorești, recurenții criticând prin motivele de apel soluția primei instanțe și sub acest aspect. Recurentul-pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA a criticat și modalitatea de aplicare a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în partea referitoare la stabilirea categoriei de folosință a terenului expropriat, ceea ce are ca efect și necesitatea ca instanța și experții, la calcularea cuantumului despăgubirilor, să se raporteze la comparabile proprii acelei categorii de folosință a terenului expropriat, cerința legală fiind aceea de a se avea în vedere „prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială”.

Or, Înalta Curte constată că la data dezbaterii succesiunii autorului reclamantei inițiale, astfel cum reiese din certificatul de moștenitor cu partaj voluntar emis la nivelul anului 2004, precum și la momentul evaluării despăgubirilor pentru terenul expropriat în cadrul etapei administrative, de către experții A.N.E.V.A.R., categoria de folosință menționată și avută în vedere ca atare de către experți a fost aceea de teren extravilan; pe de altă parte, Primăria comunei Moara Vlăsiei jud. Ilfov a comunicat relații contradictorii și în vădită contradicție cu cele menționate anterior, astfel cum rezultă din adresa din 18 februarie 2010 - terenul fiind indicat ca aparținând categoriei de folosință arabil intravilan, pentru ca în adresa din 6 mai 2010 acest teren să fie inclus în categoria de folosință intravilan, calificare ce se regăsește și în adresa din 18 ianuarie 2005 emisă de Primăria com.

Moara Vlăsiei, jud. Ilfov. Ceea ce interesează în speță, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și cu luarea în considerare a celor statuate prin Decizia CCR nr. 12/2015 privește categoria de folosință a terenului expropriat, la data exproprierii, iar nu la o data anterioară sau ulterioară acestui moment de referință. În acest context, se constată că și comparabilele puse la dispoziția comisiei de experți desemnată de instanța de apel pentru calcularea despăgubirilor au privit diverse categorii de folosință a terenurilor ce constituiau obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare, iar prin lucrarea efectuată în etapa procesuală a apelului aceste despăgubiri au fost calculate de către experți pornind de la premisa includerii terenului în categoria de folosință intravilan.

Ca atare, Înalta Curte reține că situația de fapt este insuficient lămurită - cu privire la cele anterior arătate, astfel că, în aceste condiții, nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate din perspectiva corectei aplicări a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1996.

În consecință, în rejudecare, instanța de apel va dispune orice probe va considera utile pentru stabilirea categoriei de folosință a terenului expropriat la data transferului dreptului de proprietate, după care se va proceda la verificarea cuantumului despăgubirilor datorate de expropriator pentru suprafața de teren efectiv expropriată prin cele două hotărâri contestate în cauză – hotărârea nr. 484 din 4 iunie 2009 (568 mp) și nr. 485 din 4 iunie 2009 (93 mp), iar nu și pentru diferența de 614 mp rămasă în proprietatea reclamantei; de asemenea, în rejudecare, instanța de apel va aprecia și dacă prin exproprierea dispusă de expropriator au fost cauzate prejudicii reclamantei, pentru a căror reparare ar putea fi dispuse alte măsuri decât exproprierea acestei diferențe de proprietate de 614 mp, soluție determinate de prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994: „(1) Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) și (3) rap. la art. 304 pct. 9 și văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., va admite recursurile și va casa decizia recurată cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor, aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Româna SA împotriva deciziei nr. 124 A din 1 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2016.