ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1179/2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 7 septembrie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamantul T.Ș. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se stabilească cuantumul despăgubirii pentru imobilele supuse exproprierii, compuse din teren situat în comuna Moara Vlăsiei, județul Ilfov, tarla AA, parcela BB, lot 3, în suprafață totală de 634 mp, cu nr. cadastral CC, teren situat în comuna Moara Vlăsiei, județul Ilfov, tarla AA, parcela BB, lot 2, în suprafață de 663 mp, cu nr. cadastral DD, și teren situat în comuna Moara Vlăsiei, tarla AA, parcela BB, lot 1, în suprafață de 192 mp, cu nr. cadastral EE, pentru care au fost emise Hotărârile nr. 492, nr. 493, respectiv nr. 494, toate datate 4 iunie 2009, precum și să se dispună obligarea pârâtei la plata cuantumului stabilit.

În motivarea cererii, s-a arătat că, la data de 3 iunie 2009, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a întocmit procese-verbale de stabilire a despăgubirilor pentru suprafețele menționate mai sus, fixându-se sumele următoare: 10.104,66 RON, pentru suprafața de 634 mp, 10.566,86 RON, pentru suprafața de 663 mp și 3.060,09 RON, pentru suprafața de 192 mp. Cele trei suprafețe fac parte din aceeași tarla și parcelă, cu o suprafață totală de 6.700 mp, așa cum rezultă din Actul de proprietate din 24 octombrie 1994. Reclamantul a menționat expres că nu a înstrăinat nimic din această suprafață și că, prin urmare, este îndreptățit să primească în întregime toate despăgubirile.

Considerând că nivelul de despăgubire este mic, comparativ cu prețurile de piață practicate în zonă, a refuzat să semneze aceste documente și nu a fost de acord cu sumele stabilite, având în vedere și faptul că, pentru suprafețe similare, aflate în imediata sa vecinătate, cuantumul despăgubirilor a fost fixat la nivelul a circa 15 - 20 euro/mp. Totodată, reclamantul a învederat că, în plus, pierde și suprafața de aproximativ 500 mp care, într-adevăr, îi rămâne în proprietate, dar la care prin poziționare nu va mai avea niciodată acces. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 și art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994. La data de 23 februarie 2010, reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a arătat că înțelege să se judece cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.

SA. În ședința publică din data de 23 februarie 2010, tribunalul, în raport de dispozițiile art. 164 C. proc. civ., a dispus conexarea la prezentul dosar a Dosarului nr. 45299/3/2009 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, față de faptul că sunt aceleași părți și există o strânsă legătură între cauze. În ultimul dosar menționat, a reținut instanța, prin cererea introductivă de instanță din data de 16 noiembrie 2009, reclamantul a solicitat stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru suprafețele de teren situate în comuna Moara Vlăsiei, în legătură cu care au fost emise Hotărârile nr. 598, 599, respectiv nr. 600, toate datate din 20 august 2009 (tarla AA, parcela BB, loturile 1, 2 și 3). Prin Sentința civilă nr. 550 din 21 martie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis în parte cererea precizată formulată de reclamantul T.Ș.

și a fost obligat pârâtul la plata sumei de 565.588 RON, reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat - teren în suprafață totală de 3.812 mp, situat în comuna Moara Vlăsiei, tarlaua AA, parcela BB, jud. Ilfov, pentru care au fost emise Hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 492 din 4 iunie 2009, nr. 493 din 4 iunie 2009, nr. 494 din 4 iunie 2009, nr. 598 din 20 august 2009, nr. 599 din 20 august 2009 și nr. 600 din 20 august 2009 - precum și a sumei de 192.140 RON, reprezentând prejudiciul produs reclamantului ca urmare a măsurii exproprierii. De asemenea, a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: Tribunalul a constatat că, prin raportul de expertiză efectuat în cauză, astfel cum a fost precizat prin răspunsul la obiecțiuni, s-a stabilit că valoarea terenului (a tuturor suprafețelor expropriate), la data efectuării raportului de expertiză (4 februarie 2010), era de 565.588 RON. Totodată, experții au stabilit un prejudiciu în sumă de 192.140 RON constând în devalorizarea terenului rămas neexpropriat în suprafață de 1.295 mp, care face parte din spațiul de siguranță al căii de circulație, în sensul că respectiva suprafață nu poate fi cultivată, utilizarea sa conform categoriei de folosință (teren arabil) nefiind fezabilă economic, din cauza dimensiunii mici care o face și neatractivă pe piața imobiliară.

Experții au mai arătat că nu se poate reține un spor de valoare obținut ca urmare a realizării obiectivului exproprierii (autostrada București-Brașov), suprafața de teren din tarlaua AA, parcela BB devenind neutilizabilă conform categoriei de folosință (teren arabil). Tribunalul a constatat că toți cei 3 experți, inclusiv expertul desemnat de către pârât, au căzut de acord asupra valorii de piață a terenului expropriat de la reclamant, în suprafață totală de 3.812 mp, stabilind că valoarea acestuia este de 565.588 RON. Pârâtul nu a depus la dosar contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri similare din perioada efectuării expertizei, care să conducă tribunalul la formarea credinței ferme că prețul de vânzare ar fi în mod semnificativ diferit de cel indicat de experți.

Prețurile menționate în contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar nu au fost avute în vedere de tribunal, întrucât, pe de o parte, acestea atestă tranzacții din perioada 2007 - 2008 (Raportul de expertiză fiind efectuat în februarie 2010), iar pe de altă parte, reclamantul a depus la dosar Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 670 din 28 aprilie 2010, prin care s-au acordat despăgubiri în cuantum de 9.840 RON pentru un teren în suprafață de 50 mp, situat în comuna Moara Vlăsiei, tarla AA, parcela FF, județul Ilfov, similar celui expropriat de la reclamant. Cu toate acestea, tribunalul nu a reținut aspectul invocat de reclamant, în sensul că, potrivit Certificatului de urbanism din 10 iunie 2010, terenul ar fi situat în intravilan, atât timp cât, atât la data exproprierii, cât și la momentul efectuării expertizei (februarie 2010), terenul expropriat se afla în extravilan, având destinația de teren arabil.

Având în vedere considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 și art. 21 și urm. din Legea nr. 33/1994, tribunalul a admis, în parte, cererea precizată formulată de reclamant. Apelurile declarate de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței primei instanțe au fost admise prin Decizia civilă nr. 292/A din 17 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Prin urmare, s-a schimbat în parte sentința apelată și s-a admis în parte cererea precizată, fiind obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 34.994 euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru suprafața de 3.812 mp teren situat în comuna Moara Vlăsiei, pentru care au fost emise Hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 492/2009, 493/2009, 494/2009, 598/2009, 599/2009 și 600/2009.

Curtea a respins cererea de acordare de despăgubiri pentru suprafața de 1.295 mp teren rămas neexpropriat. În considerentele deciziei, curtea de apel a reținut următoarele: Situarea terenului în intravilan sau în extravilan este un fapt asupra căruia instanța trebuie să conchidă în prealabil deoarece, în funcție de acesta sunt alese tranzacțiile pentru imobilele similare, care în final duc la stabilirea valorii corecte a despăgubirii. În documentația tehnică cadastrală pentru dezmembrarea numărului cadastral provizoriu, proiect Autostrada București - Ploiești, terenul expropriat de la intimat, tarla AA, parcela BB lot 1 era încadrat în categoria extravilan. Toate cele 6 hotărâri de expropriere și de acordare a despăgubirilor au avut în vedere respectiva documentație tehnică și, implicit, faptul că terenul era situat în extravilanul localității.

Nici în cererea principală, nici în cererea conexată reclamantul nu a susținut că în mod greșit s-ar fi reținut caracterul extravilan al terenului. Comparabilele folosite de către experți în fața primei instanțe erau reprezentate de oferte de vânzare ale unor terenuri agricole extravilane. Prima instanță a reținut expres și motivat caracterul extravilan al terenului ce face obiectul cauzei. Reclamantul nu a declarat apel în cauză. Apelanții sunt unanimi în a susține caracterul extravilan al terenului, astfel că principiul neagravării situației în propria cale de atac (non reformatio in pejus) și regula limitării judecății în apel la aspectele de fapt și de drept judecate în fața primei instanțe nu permit să se rețină caracterul intravilan al terenului.

Prin urmare, deși expertiza efectuată în apel a avut printre obiective inclusiv calculul despăgubirilor pentru ipoteza în care terenul expropriat era situat în intravilan, curtea de apel s-a raportat la calculul despăgubirilor pentru ipoteza în care terenul este arabil (agricol) extravilan, acesta fiind relevant din punctul de vedere al motivelor de apel. Curtea a mai reținut ca fiind corecte susținerile apelanților conform cărora expertiza efectuată în fața primei instanțe nu respectă exigențele art. 26 din Legea nr. 33/1999. Atât expertiza, cât și răspunsurile la obiecțiuni au pornit de la premisa că prețurile de tranzacționare efectivă ale imobilelor nu au caracterul unor informații publice, astfel că au fost avute în vedere prețurile din ofertele de vânzare ale imobilelor corectate negativ cu un coeficient de 10%.

În urma efectuării expertizei și a răspunsului la obiecțiunile încuviințate de către instanță, comisia de experți a formulat două concluzii cu privire la obiectivele asupra cărora au fost chemați să răspundă. Întrucât în urma obiecțiunilor încuviințate de către instanță, experții nu au putut oferi o soluție unitară obiectivelor expertizei, Curtea a reținut că urmează să stabilească, prin raportare la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 303/2004, care dintre opiniile experților este conformă cu dispozițiile legale. Plecând de la realitatea că toți experții s-au bazat pe comparabile reprezentate de contracte de vânzare-cumpărare a unor suprafețe de teren similare situate în extravilan (destinație teren arabil), curtea de apel a constatat că experții Ș.A.G.

și A.L. au avut, în final, în vedere un număr de 8 tranzacții încheiate în anii 2011 și 2012, ținând seama, în cadrul fiecărei tranzacții, de aspecte precum deservirea terenului de un drum de exploatare, existența ori inexistența utilităților, existența ori inexistența unor vecinătăți, rezultând astfel un indice de corecție distinct pentru fiecare comparabilă în parte. Toate acestea, în condițiile în care terenul expropriat de la reclamant era adiacent drumului rutier, era deservit de o rețea de alimentare cu apă, de rețea de canalizare, de rețea de energie electrică, de rețea de gaze și de rețea de telefonie. Prin urmare, experții au stabilit un indice de corecție al valorii terenului expropriat, pentru amplasament și echipare tehnico-edilitară, de 1,70.

În opinia instanței de apel, sintagmele "valoarea reală a imobilului" și "imobile de același fel" folosite în art. 26 din Legea nr. 33/1994 obligă instanța să țină seama de toate asemănările și diferențele, relevante și cuantificabile din punctul de vedere al tranzacțiilor de pe piața imobiliară, urmând ca aceste asemănări și deosebiri să fie reflectate în indici de corecție aplicabili fiecărei comparabile folosite pentru determinarea prețului. Prin urmare, curtea de apel a reținut ca valoare reală a terenului expropriat suma stabilită de către experții Ș.A.G. și A.L., care este mai mare decât valoarea acordată de către expropriator, dar este mai mică decât valoarea stabilită de către prima instanță, hotărârea acesteia urmând a fi schimbată, în parte, sub acest aspect.

În ceea ce privește prejudiciul suferit de către reclamant prin faptul că o suprafață de 1.295 mp a rămas neexpropriată, instanța a găsit întemeiate criticile apelanților, motiv pentru care nu a reținut niciuna dintre concluziile experților, după cum nu a reținut nici prejudiciul acordat de către prima instanță cu acest titlu. Reclamantul nu a administrat niciun fel de probe din care să rezulte că ar fi cultivat acele terenuri și că ar fi obținut vreun câștig anume, așa încât experții din comisia constituită pentru efectuarea expertizei tehnice au propus o valoare a despăgubirii pur ipotetică. Reclamantul trebuia să facă dovada cultivării terenurilor neexpropriate indicând și care erau culturile agricole.

Toate acestea pentru a putea susține cu temei că din cauza exproprierii nu a mai obținut folosul agricol. Așa cum s-a stabilit și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Lallement contra Franței), prejudiciul impus a fi acoperit în cazul unei exproprieri - pentru ca această sarcină să nu devină excesivă prin lipsa echilibrului între interesele generale ale comunității și cele private ale proprietarului deposedat - se referă la pierderea unor beneficii economice certe de care acesta nu se mai poate bucura, care au caracter previzibil și pot fi dovedite prin situații (economico-financiare, fiscale) concrete anterioare.

Or, în speță, prejudiciul produs reclamantului a fost calculat fără nicio legătură cu vreun beneficiu actual, previzibil a fi produs și în viitor și care ar justifica creșterea indemnizației pe criteriul imposibilității continuării, în condiții de rentabilitate, a activității pe suprafața de teren rămasă și pe rațiuni de pierdere a unor foloase economice. Din acest punct de vedere, astfel cum a statuat constant și Curtea Europeană, pretențiile de această natură, privite ca pierderi viitoare, îmbracă un caracter speculativ și incert, în măsura în care pot fi implicate în calcul mai multe variabile (cauza Buzescu contra României, cauza Isar contra României).

De aceea, reținând că prejudiciul material se compune din pierderile efectiv suferite ca urmare directă a aceluiași drept de proprietate (cauza Viașu contra României) și constatând că pentru restul terenului neexpropriat, reclamantul a rămas proprietar, fără a pierde posibilitatea de folosință sau posesiune, curtea de apel a constatat că exproprierea nu produce niciun prejudiciu suplimentar proprietarului pentru terenul rămas. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul T.Ș. și pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. Reclamantul T.Ș. solicită, în recursul său, admiterea recursului, desființarea deciziei și, rejudecând cauza, respingerea apelurilor și menținerea hotărârii tribunalului.

În drept, invocă motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul-reclamant consideră soluția primei instanțe ca fiind nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 3, 4, 9 și 15 din Legea nr. 198/2004 și art. 1, 4, 7, 12, 21 - 27 din Legea nr. 33/1994. Arată recurentul că, la calcularea și stabilirea cuantumului despăgubirilor, trebuie să se țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Curtea de apel a reținut că despăgubirile trebuie calculate prin raportare la categoria de folosință extravilan, deși reclamantul a demonstrat că terenul integral în suprafață de 5.107 mp, inclusiv cel expropriat de 3.812 mp, potrivit cu PUG aprobat prin H.C.L. nr. 20 din 2004, este calificat ca fiind teren arabil intravilan, cu acces din Strada C. în DJ101 și dispune de curent electric, gaze, canalizare și telefonie. Prin urmare, în mod greșit curtea de apel s-a raportat la calculul despăgubirilor pentru ipoteza în care terenul este arabil (agricol) extravilan, acesta fiind relevant din punctul de vedere al motivelor de apel.

De asemenea, în mod eronat curtea de apel a reținut afirmația formulată în răspunsul la obiecțiuni dat de către experții care au arătat că, din punct de vedere tehnic, prețurile orientative regăsite în grilele întocmite de către Camerele notarilor publici nu pot fi avute în vedere și că la momentul efectuării expertizei terenul nu mai era extravilan, ci intravilan. Deoarece, în urma obiecțiunilor încuviințate de către instanța de apel, experții nu au putut oferi o soluție unitară obiectivelor expertizei, instanța de apel a arătat că, prin raportare la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 303/2004, a stabilit care dintre opiniile experților este conformă cu dispozițiile legale, ceea ce de fapt a dus la încălcarea prevederilor sus-enunțate și a întregului material probator administrat în cauză.

Recurentul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei instanței de apel și desființarea sentinței pronunțate de tribunal, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată. Instanța de apel, arată recurentul-pârât, a încălcat dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, aplicarea și interpretarea greșită a legii, în soluția pronunțată de instanța de apel, constând în faptul că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor în valoare de 34.994 euro, aceasta a omologat un raport de expertiză întocmit de doi dintre cei trei experți din cadrul comisiei. Astfel, instanța de apel a luat în considerare un raport de expertiză care nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, condiția primordială fiind aceea de a fi întocmit de o comisie de trei experți.

Pe cale de consecință, raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză este lovit de nulitate absolută, lipsind o condiție de fond a acestuia. Pe de altă parte, opinia exprimată de cei doi experți și omologată de instanță nu respectă condițiile prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că aceștia nu au avut în vedere prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele în comuna Moara Vlăsiei, județul Ilfov, făcând doar o medie aritmetică a tuturor contractelor utilizate și înmulțind acest rezultat cu un coeficient de corecție de 1,70. Motivarea instanței, potrivit căreia cei doi experți "au ținut seama în cadrul fiecărei tranzacții de aspecte precum deservirea terenului de un drum de exploatare, existența sau inexistența utilităților, existența sau inexistența unor vecinătăți, rezultând astfel un indice de corecție distinct pentru fiecare comparabilă în parte" contravine dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În ceea ce privește opinia expertului desemnat de apelanta-pârâtă, arată recurentul, aceasta respectă criteriile prevăzute în mod expres de art. 26 alin. (2), în sensul că a avut la bază tranzacții încheiate la nivelul anilor 2011 - 2012 și a aplicat coeficienții de corecție în mod corespunzător pentru fiecare comparabilă în parte, iar instanța de apel în mod greșit a înlăturat-o.

În fine, recurentul solicită ca, în cazul în care pe fond cererea reclamantului nu va fi respinsă și se va constata că, la efectuarea expertizei, nu au fost respectate prevederile art. 25 și 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că instanța de apel a omologat un raport de expertiză lovit de nulitate absolută și nu a ținut seama de prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel la data întocmirii raportului de expertiză, apreciază că se impune refacerea expertizei, iar soluția ar fi de admitere a recursului, de casare a deciziei atacate și de trimitere a cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, fiind aplicabile dispozițiile art. 312 și art. 314 C. proc. civ. Analizând recursurile prin prisma criticilor formulate și a motivului de nelegalitate invocat - art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed: În primul rând, trebuie observat faptul că, așa cum legal și corect a reținut instanța de apel, calculul despăgubirilor solicitate de reclamant se va raporta la ipoteza în care terenul este arabil (agricol) extravilan, având în vedere că, atât din titlul de proprietate din 24 octombrie 1994 și din cartea funciară nr. GG (extras de CF din anul 2009), cât și din documentația tehnică cadastrală pentru dezmembrarea numărului cadastral provizoriu, proiect Autostrada București - Ploiești, rezultă că terenul situat în tarlaua nr. AA, expropriat de la reclamant, era încadrat în categoria extravilan.

Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituția României, revizuită, dreptul de proprietate privată este garantat de stat și "nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire". Această dispoziție a fost preluată în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, care statuează în art. 1 că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească", reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere. Dispozițiile Legii nr. 198/2004 reglementează un regim derogatoriu de la dreptul comun în materia exproprierii, care este reprezentat de Legea nr. 33/1994.

Prin Legea nr. 198/2004 este stabilit cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire a executării lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale. Legea prevede, în art. 6, că "asupra cuantumului despăgubirii se pronunță o comisie numită de expropriator, printr-o hotărâre de stabilire a despăgubirilor, iar, conform art. 9 din lege, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor se poate adresa instanței judecătorești competente". Conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, pentru stabilirea despăgubirilor, instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.

Art. 26 alin. (1) și (2) din aceeași lege stabilește că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. În fine, în condițiile art. 27, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî.

Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată. Din analiza coroborată a textelor enunțate se desprinde concluzia că, la determinarea cuantumului despăgubirilor, instanța, raportându-se la concluziile comisiei de experți, raportul de expertiză fiind obligatoriu, nu poate să stabilească un cuantum mai mic decât cel oferit de expropriator și nici mai mare decât cel solicitat de expropriat sau de altă persoană interesată.

În cauză, în urma efectuării expertizei la judecata în apel a cauzei și a răspunsului la obiecțiunile încuviințate de către instanță, comisia de experți a formulat două concluzii cu privire la obiectivele asupra cărora au fost chemați să răspundă, motiv pentru care instanța de apel a stabilit, prin raportare la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 303/2004, care dintre opiniile experților este conformă cu dispozițiile legale. Prin urmare, a reținut ca valoare reală a terenului expropriat suma stabilită de către experții Ș.A.G.

și A.L., care este mai mare decât valoarea acordată de către expropriator, constatând că experții menționați au avut, în final, în vedere un număr de 8 tranzacții încheiate în anii 2011 și 2012, ținând seama, în cadrul fiecărei tranzacții, de aspecte precum deservirea terenului de un drum de exploatare, existența ori inexistența utilităților, existența ori inexistența unor vecinătăți, rezultând astfel un indice de corecție distinct pentru fiecare comparabilă în parte. Se reține că expertiza administrată și omologată în cauză a fost efectuată cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, așa cum rezultă din conținutul raportului întocmit de către experți, aspect reținut și de instanța de apel, ca urmare a analizării și verificării conținutului expertizei.

Instanța de apel, în considerarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) al Legii nr. 33/1994, verificând concluziile raportului de expertiză, l-a comparat cu oferta și pretențiile formulate de părți și a concluzionat că opinia experților Ș.A.G. și A.L. corespunde dispozițiilor legale în materie. Rezultă, din conținutul normei citate anterior, că instanța de judecată, după efectuarea expertizei prevăzute de art. 25 din legea specială, are obligația de a compara pretențiile părții cu rezultatul expertizei și cu despăgubirile acordate de expropriator, ceea ce înseamnă că instanța trebuie să verifice cuantumul sumei de bani solicitate de expropriat cu titlu de despăgubiri.

Se reține că, în contextul legii speciale privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, persoana ce sesizează instanța de judecată, nemulțumită fiind de cuantumul despăgubirilor acordate de către expropriator, are obligația să indice, prin cererea introductivă, cuantumul pretențiilor, independent de calculul realizat de expertul judiciar pe parcursul judecății, care, urmare a comparării cu pretențiile expropriatului, poate fi valorificat de către instanța de judecată dacă sumele indicate de expert nu le depășesc pe acestea, astfel cum dispune art. 27 din Legea nr. 33/1994. Concluzionând, în cauză, instanța de apel a aplicat și interpretat în mod just dispozițiile legale sus-citate, raportul de expertiză întocmit în faza procesuală a soluționării în apel a litigiului respectând aceste proceduri legale.

Critica recurentului-pârât, în sensul că instanța de apel a omologat un raport de expertiză care nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, condiția primordială fiind aceea de a fi întocmit de o comisie de trei experți, luând în considerare un raport de expertiză întocmit de doi dintre cei trei experți din cadrul comisiei, este nefondată. Expertiza dispusă în cauză a fost efectuată de o comisie de trei experți, însă, întrucât nu s-a ajuns la o concluzie comună, comisia de experți formulând două concluzii, în baza dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, instanța a ținut cont de opinia experților care corespunde dispozițiilor legale aplicabile în materie.

Stabilirea valorii imobilului expropriat presupune administrarea, de către părțile litigante, a unor probatorii pertinente sub acest aspect și o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei, întrucât prin dispozițiile legale menționate nu se instituie obligativitatea reținerii de către instanță a valorii despăgubirii stabilite prin raportul tehnic de expertiză întocmit de expropriator la momentul exproprierii, ci, dimpotrivă, se autorizează instanța să constituie o comisie de experți care să calculeze despăgubirea.

De asemenea, instanța de judecată nu este obligată a reține nici valoarea rezultată din raportul de expertiză întocmit de comisia constituită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994 întrucât, potrivit art. 27 alin. (1) din același act normativ, "primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî", iar potrivit art. 27 alin. (2), "despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată". Prin urmare, solicitarea recurentului-pârât de casare a deciziei și trimitere a cauzei spre rejudecare instanței de apel, în vederea efectuării unei noi expertize tehnice întrucât raportul de expertiză realizat la judecata în fond a cauzei nu a respectat dispozițiile imperative ale art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, nu are niciun fundament.

În consecință, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din același cod, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate în cauză. Văzând dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum și solicitarea recurentului-reclamant T.Ș., dovedită prin înscrisurile depuse la dosar, se va admite cererea formulată de aceasta, urmând a fi obligat recurentul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., la 2.000 RON cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul T.Ș. și de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., împotriva Deciziei civile nr. 292/A din 17 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Obligă pe recurentul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., la 2.000 RON cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant T.Ș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 aprilie 2014. Procesat de GGC - AZ