ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 904/2016

Decizia nr. 904/2016 Asupra cererii de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 19 septembrie 2010 sub nr. x/3/2010, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin CN B. SA anularea parțială a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 396 din 25 septembrie 2009, sub aspectul cuantumului despăgubirilor stabilite și, în principal, obligarea expropriatorului la exproprierea și a suprafeței de 285 mp, intitulată “Rest de proprietate 1” pe schița anexă, stabilirea sumei ce i se va acorda cu titlu de despăgubire, estimată provizoriu la 54.600 euro sau, în subsidiar, stabilirea cuantumului despăgubirilor, estimate provizoriu la suma de 53.175 euro, echivalentul în lei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin H.G. nr. 1546/2006, astfel cum a fost completată și modificată ulterior, s-a aprobat planul de amplasament al autostrăzii București - Brașov, cu declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor aflate pe respectivul amplasament al lucrării și aprobarea cuantumului despăgubirilor. Întrucât până la începutul lunii august 2010, reclamantei nu i s-a comunicat nici hotărârea comisiei, nici procesul-verbal, a contactat expropriatorul care, la data de 10 august 2010, i-a comunicat mandatarului reclamantei o copie a procesului-verbal din 2009 și a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 396 din 25 septembrie 2009. Despăgubirile stabilite prin această hotărâre sunt net inferioare valorii reale a terenului, având în vedere prețurile practicate la data exproprierii - 25-30 euro/mp.

În principal, trebuie avut în vedere că partea de teren neexpropriată, în suprafață de 285 mp, identificată pe schița anexă drept “Rest de proprietate 3A”, rămâne fără niciun fel de valoare economică atât datorită suprafeței mici, cât și datorită formei sale, care face ca aceasta să fie inutilizabilă indiferent de destinația ce s-ar dori să i se dea. În ceea ce privește suprafața de teren de 7.311 mp rămasă neexpropriată, denumită pe aceeași schiță anexă “Rest de proprietate 1A”, valoarea de circulație a acesteia a scăzut în mod evident cu un procent de circa 15%, motiv pentru reclamanta a solicitat contravaloarea prejudiciului în cuantum de 27.400 euro.

Reclamanta a refuzat cuantumul despăgubirilor acordate de expropriator, considerând că o justă despăgubire se situează la echivalentul în lei a sumei de 54.600 euro, compusă din valoarea de piață a imobilului expropriat - 27.700 euro - și din daunele corespunzătoare diminuării valorii restului de teren rămas - 27.700 euro, în echivalent în lei. În subsidiar, în cazul în care cererea de obligarea a expropriatorului la exproprierea și a suprafeței de 285 mp s-ar respinge, reclamanta a solicitat să se aibă în vedere că la stabilirea despăgubirii nu s-a ținut cont de diminuarea valorii de circulație a restului de teren neexpropriat, în suprafață totală de 7.596 mp, evaluat provizoriu la suma de 33.100 euro, în echivalent în lei.

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din data de 25 octombrie 2010, a admis excepția necompetenței funcționale și a dispus înaintarea dosarului uneia dintre secțiile civile, cauza fiind înregistrată la data de 07 decembrie 2010 pe rolul secției a V-a civilă, sub nr. x/3/2010. Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată. Astfel, s-a arătat că suma de 17.125 lei, stabilită cu titlu de despăgubire, reprezintă o ofertă justă și acoperitoare. În ceea ce privește restul de teren neexpropriat în suprafață de 285 mp, rămas în proprietatea reclamantei, s-au acordat despăgubiri în valoare de 4.326 lei.

La stabilirea acestor despăgubiri s-a avut în vedere regimul economic al terenului, respectiv cel de teren arabil. Fiind vorba de terenuri agricole încadrate în clase de calitate medii pe județ, pentru stabilirea valorii reale s-au avut în vedere și informațiile furnizate de C., prin direcțiile specializate. Pentru stabilirea prețului s-a avut în vedere și prețul obținut pentru alte terenuri în aceeași unitate administrativ-teritorială cât și daunele aduse proprietarilor.

Prinsentința civilă nr. 345 din 18 februarie 2013, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte cererea, a modificat Hotărârea nr. 396 din 25 septembrie 2009, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - județul Ilfov în sensul că a dispus exproprierea și a suprafeței de teren de 285 mp - lotul 2, identificată prin raportul de expertiză întocmit de experții D., E. și F. și a stabilit cuantumul despăgubirii la suma de 8.073 euro (în echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României, din ziua plății). Totodată, a majorat onorariul stabilit pentru expertiza evaluatoare cu 600 lei (câte 200 lei pentru fiecare expert) și a obligat pârâtul Statul Român, reprezentat prin CN B. SA, la plata acestei sume, precum și la plata către reclamantă a sumei de 3.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut din coroborarea titlului de proprietate, eliberat la data de 21 aprilie 1995 de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a municipiului București și Sectorului Agricol Ilfov cu certificatul de moștenitor din 28 februarie 2007, eliberat de B.N.P., G., că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 8.400 mp, situat în Pașcani, com. Moara Vlăsiei, județul Ilfov, iar imobilul a fost inclus în H.G. nr. 1546 din 14 noiembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică “Construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul București - Ploiești”.

La data de 29 aprilie 2009 a fost întocmit procesul-verbal, în cuprinsul căruia s-a consemnat că reclamanta nu s-a prezentat pentru a-și exprima poziția cu privire la cuantumul despăgubirilor propuse de expropriator. Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 396 din 25 septembrie 2009, emisă de CN B. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a dispus exproprierea terenului în suprafață de 803 mp, situat în com. Moara Vlăsiei, județul Ilfov, cu nr. cadastral, proprietatea reclamantei și acordarea de despăgubiri în cuantum de 17.125 lei, conform raportului de evaluare. Terenul expropriat a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică întocmit de experții D., E. și F., stabilindu-se că acesta are suprafața de 803 mp și este situat în extravilanul com.

Moara Vlăsiei, având destinația de teren agricol. De asemenea, comisia de experți a precizat că, prin exproprierea celor 803 mp, terenul rămas în proprietatea reclamantei a fost fragmentat în două loturi: lotul I cu suprafața de 7.315 mp, amplasat în stânga autostrăzii, între autostradă și Drumul de exploatare nr. DE 490, și lotul II cu suprafața de 285 mp, situat în partea dreaptă a autostrăzii, între autostradă și DE 553/1. Tribunalul a reținut dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 (aplicabil în temeiul art. 18 din Legea nr. 198/2004), constatând că prin răspunsul la obiecțiunilela raportul de expertiză tehnică evaluatoare, valoarea de piață a terenului expropriat la data întocmirii acestuia a fost stabilită la suma de 5.958 euro.

În ceea ce privește cererea reclamantei de expropriere a terenului în suprafață de 285 mp, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, teza finală, care prevăd că soluționarea acțiunii formulate de expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se va face conform dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994. Potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți din teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă.

Ținând cont de concluziile raportului de expertiză din care rezultă că parcela de teren de 285 mp (lotul 2), rămasă în urma dezmembrării terenului, este situată în zona de protecție a autostrăzii, de suprafața redusă și forma dezavantajoasă (“o fâșie scurtă de teren între Autostradă și drumul de exploatare DE 553/1 de 43 lățime”), care face imposibilă exploatarea sa conform destinației - aceea de teren agricol - împrejurări care au determinat comisia de experți să propună trecerea acesteia în același regim cu zona expropriată, instanța a dispus și exproprierea terenului în suprafață de 285 mp, cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei fiind stabile prin raportul de expertiză la suma de 2.115 euro.

Referitor la suprafața de teren de 7.351 mp (lotul 1), rămasă în proprietatea reclamantei, comisia de experți a stabilit că reclamanta nu a suferit un prejudiciu în urma exproprierii întrucât: 1. nu se poate solicita lipsa accesului având în vedere că drumul de exploatare DE 490 deservește suprafața de teren rămasă; 2. nu se poate solicita prejudiciu în zona de siguranță a autostrăzii, deoarece această zonă se află în lotul expropriat, fiind parte integrantă din autostradă; 3. nu se poate solicita prejudiciu în zona de protecție a autostrăzii, deoarece, conform art. 17 din O.G. nr. 43/1997, în această zonă sunt interzise plantațiile care să provoace înzăpeziri sau să împiedice vizibilitatea, or, zona fiind cerealieră, nu se poate pune problema existenței acestui prejudiciu.

Ca atare, instanța, în temeiul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, a admis în parte contestația și a modificat Hotărârea nr. 396 din 25 septembrie 2009, în sensul că a dispus exproprierea și a suprafeței de teren de 285 mp, iar cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei a fost stabilit la suma totală de 8.073 euro. Împotrivasentinței tribunalului au declarat apel reclamanta A. și pârâtul Statul Român, prin CN B. SA.

În apel au fost încuviințate și administrate pentru ambele părțiprobe, înscrisuri și expertiză tehnică judiciară de evaluare imobiliară, lucrarea fiind efectuată de experții H., I. și F. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 402/A din 22 octombrie 2014 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A., a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin CN B. SA, a schimbat în parte sentința, a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 6.310,4 euro pentru suprafața expropriată de 1.088 mp, a păstrat restul dispozițiilor sentinței și a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la care dispozițiile Legii nr. 198/2004 fac trimitere, potrivit cu care „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.” Prin urmare, legea a fixat momentul evaluării imobilului în procedura contestării hotărârii de acordare a despăgubirilor la data realizării expertizei, iar această cerință a fost respectată de prima instanță.Din acest considerent, Curtea a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă.

În ceea ce privește apelul declarat de pârât, s-a invocat greșita expropriere a suprafeței de teren de 285 mp, cu încălcarea art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994. Curtea nu a primit argumentele pârâtului în sensul că reclamanta are acces la suprafața de 285 mp prin DE 553/1 și că terenul poate fi folosit cu destinație agricolă, în condițiile în care expertiza administrată în fața primei instanțe a reținut că zona de protecție a autostrăzii (nu zona de siguranță, inclusă în terenul deja expropriat) este de 50 m, conform O.G. nr. 43/1997 și acoperă suprafața de teren rămasă, considerată astfel de experți ca fiind inutilizabilă. Din interpretarea prevederilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor nu rezultă o interdicție de a realiza lucrări agricole pe terenurile aflate în zona de protecție.

Cu toate acestea, Curtea a apreciat că porțiunea de teren de 285 mp care are o lățime de 4 m, este nepotrivită unor lucrări agricole, fiind situată între viitoarea autostradă și drumul de exploatare DE 553/1, critica în acest sens fiind fondată și, prin urmare, a statuat că se impune și exproprierea suprafeței de 285 mp, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994. Instanța de apel a apreciat ca fiind fondată și critica privind valoarea terenului expropriat în suprafață de 1.088 mp. În raport cu concluziile raportului de expertiză efectuat în apel, valoarea acestui imobil la data efectuării expertizei, prin comparația cu tranzacții privitoare la terenuri similare, a fost stabilită la 5,80 euro/mp, rezultând o valoare corectă a despăgubirilor de 6.310,0 euro.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. A susținut că în mod nelegal instanța a stabilit cuantumul despăgubirii acordate reclamantei prin raportare la data întocmirii raportului de expertiză și nu prin raportare la data exproprierii, astfel cum ar fi fost legal în lumina prevederilor art. 44 alin. (3) din Constituția României, condiții în care cuantumul despăgubirii ar fi fost cel corect și legal calculat la suma de 13.598 euro. Prin decizia civilă recurată, instanța de apel a schimbat în parte sentința primei instanțe, diminuând cuantumul despăgubirii stabilite de către instanța de fond în funcție de valorile stabilite printr-un nou raport de expertiză tehnică judiciară, reținându-se ca dată de referință data întocmirii acestui nou raport.

Această procedură a alterat în mod grav cuantumul despăgubirii ce i se cuvenea pentru exproprierea, cu circa 5 ani înainte, a unei suprafețe determinate de teren. Această suprafață de teren a ieșit din proprietatea reclamantei la data exproprierii, dată la care trebuia să-i intre în patrimoniuvaloarea de înlocuire a respectivei suprafețe de teren împreună cu daunele produse prin expropriere.

Ori, în măsura în care ieșirea din patrimoniul reclamantei a bunului expropriat a avut loc în anul 2009, iar stabilirea despăgubirii are loc în anul 2014, în condițiile scăderii continue și permanente a prețurilor terenului în toată această perioadă de 5 ani, este evident că în patrimoniul reclamantei nu mai intră valoarea de înlocuire a bunului imobiliar expropriat, ci o valoare mult diminuată, condiții în care se poate afirma atât faptul că a avut loc o încălcare flagrantă a prevederilor art. 44 alin. (3) din Constituția României, care stabilește că „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire" cât și faptul că urmare a acestei încălcări, s-a produs un prejudiciu important în patrimoniul persoanei expropriate.

În opinia reclamantei, varianta de calcul cuprinsă în suplimentul la raportul de expertiză întocmit în fața instanței de fond, prin care s-a stabilit valoarea despăgubirilor prin raportare la data exproprierii, este cea care ar fi trebui reținută, în mod legal, de către instanța de fond, cu mențiunea că la stabilirea acestei valori Comisia de experți a respectat prevederile legale privind stabilirea cuantumului despăgubirii prin luarea în considerare atât a datelor concrete din cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare referitoare la prețurile de tranzacționare, cât și a întregii lor experiențe profesionale acumulate până la acea dată, prin aplicarea indicilor de corecție prevăzuți de lege și de normativele în materie.

Acestraport de expertiză, prezentat în fața instanței de fond, a avut în vedere valorile de la momentul exproprierii, împrejurare de natură a garanta caracterul just și prealabil al despăgubirii, spre deosebire de expertiza efectuată în apel, care a stabilit valori la un moment ce conduce clar la încălcarea caracterului prealabil al despăgubirii prevăzut de Constituția României. Această împrejurare capătă o forță cu atât mai mare cu cât prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor care vizau tocmai data în raport de care se calculează despăgubirea, instanța de contencios constituțional stabilind că prevederile art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004 raportate la sintagma .la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sunt neconstituționale.

În lumina deciziei Curții Constituționale, care vine să confirme justețea susținerilor constante din fața instanțelor de judecată anterioare ale reclamantei în ceea ce privește stabilirea ca, dată de referință pentru calcularea despăgubirilor, a datei exproprierii, trebuie analizată și nelegala stabilire de către instanța de fond și de către instanța de apela cuantumului despăgubirii prin raportare la data întocmirii Raportului de expertiză, împrejurare în care despăgubirea stabilită de instanța de fond, al cărui cuantum era oricum mult inferior celui real și legal stabilit, a fost diminuată în continuare prin decizia civilă recurată.

Analizând decizia recurată, în limita criticilor formulate prin motivele de recurs prin raportare la motivul de ordine publică referitor la incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015, Înalta Curte constată următoarele: Exproprierea, fiind o vânzare forțată determinată de motive de utilitate publică, presupune ca persoana deposedată să primească valoarea de înlocuire a bunului de care a fost lipsită, iar dreapta și prealabila despăgubire de care trebuie să beneficieze proprietarul în situația exproprierii (art. 44 alin. (6) din Constituție, art. 1 din Legea nr. 33/1994) este cea menită să asigure părții păstrarea aceleiași valori a activului patrimonial, prin înlocuirea dreptului real pierdut cu o valoare egală.Stabilirea valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale.

Reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”. Prin Hotărârea de Stabilire a Despăgubirilor nr. 396 din 25 septembrie 2009 s-a dispus exproprierea și acordarea despăgubirii pentru terenul în suprafață de 803 mp situat în com.

Moara Vlăsiei, județul Ilfov având număr cadastral, teren ce aparține expropriatului J. și s-a stabilit cuantumul despăgubirii în sumă de 17.125 lei ce urma să fie consemnată în termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii în contul deschis de către expropriator la Casa de Economii și Consemnațiuni pe numele persoanei expropriate.

În conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (1) din Lege e xpropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente, iar acțiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii, aș cum se prevede la alin. (3). Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (…)”.

Sintagma „ prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială” definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate. În speță, instanța de apel a apreciat că este utilă efectuarea unei noi expertize, întrucât în primă instanță experții nu au avut în vedere contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada de referință cu privire la imobile de același fel în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Au fost depuse în apel tranzacții încheiate în perioada 2013-2014 privind terenuri situate pe raza com. Moara Vlăsiei, atât pentru terenuri intravilane cât și pentru terenuri extravilane. S-a dispus ca la stabilirea valorii de circulație a imobilului supus exproprierii experții să aibă în vedere prețuri reale de tranzacționare cu care se vând, în mod obișnuit imobilele în unitatea administrativ teritorială din care face parte imobilul expropriat la momentul efectuării raportului de expertiză. Valoarea terenului expropriat a fost stabilită prin comparație directă, în grila de comparație intrând tranzacții încheiate în perioada 2013-2014. Astfel, la data expertizei, respectiv 27 mai 2014, a fost stabilită o valoare unitară de 5, 80 euro/mp.

Critica reclamantei în recurs vizează nelegalitatea deciziei atacate prin raportare la criteriile legale de stabilire a cuantumului despăgubirii acordate din perspectiva momentului de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, ca fiind cel al exproprierii și nu cel al întocmirii raportului de expertiză.

Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 prin care a constatat că prevederile art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt neconstituționale. Curtea Constituțională a arătat că legea specială, respectiv Legea nr. 198/2004, cuprinde o dispoziție derogatorie față de cea generală - Legea nr. 33/1994 - în materia exproprierii pentru lucrări de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în privința momentului realizării transferului de proprietate.

Astfel, spre deosebire de legea generală - Legea nr. 33/1994 - unde transferul dreptului de proprietate se realizează la momentul plății despăgubirii impuse prin hotărârea judecătorească de expropriere, cu consecința stabilirii cuantumului despăgubirii prin raportare la un moment temporal cât mai apropiat de realizarea transferului, legea specială prevede că transferul dreptului de proprietate operează fie la momentul plății despăgubirii stabilite pe cale administrativă, ceea ce echivalează cu recunoașterea faptului că stabilirea cuantumului acestei despăgubiri se raportează la momentul transferului dreptului, fie la momentul consemnării despăgubirii menționate, ipoteză în care stabilirea cuantumului despăgubirii pe cale judiciară nu se mai raportează la momentul transferului dreptului, ci la un moment ulterior, respectiv cel al pronunțării hotărârii judecătorești prin care se stabilește întinderea despăgubirii, și nu la cel al transferului dreptului de proprietate.

Având în vedere soluția normativă a legii speciale în privința momentului de la care operează transferului dreptului de proprietate, aspect asupra căruia legiuitorul este liber să aprecieze, beneficiind de o anumită marjă de apreciere în considerarea obiectului propriu de reglementare a Legii nr. 198/2004, respectiv construcția de autostrăzi și drumuri naționale, Curtea a constatat că o atare măsură trebuie corelată, în mod logic, cu stabilirea despăgubirilor la valoarea imobilului de la data exproprierii. Așadar, stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsură conexă și indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naște între expropriat și expropriator, iar nu de vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu.

Cum de la data de 3 martie 2015, când a fost publicată în M. Of. al României, decizia a devenit obligatorie pentru instanțe, Înalta Curte va face aplicarea acesteia, în prezenta cauză. Prin urmare, critica referitoare la data transferului dreptului de proprietate ca reper temporal pentru stabilirea comparabilelor de interes pentru efectuarea expertizei de stabilire a despăgubirilor, în contextul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în raport cu cele statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, este fondată. Data transferului dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator, în contextul legii speciale, spre deosebire de procedura exproprierii derulată în baza dreptului comun - Legea nr. 33/1994, este cea stabilită prin dispozițiile art. 15 din Legea nr. 198/2004.

Astfel, această normă specială prevede: „Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unității administrativ teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condițiile prezentei legi.” Prin urmare, în ceea ce privește momentul la care se stabilește valoarea de circulație a terenului, ca reper temporal pentru stabilirea comparabilelor de interes pentru efectuarea expertizei de stabilire a despăgubirilor, în contextul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în raport cu cele statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, spre deosebire de procedura exproprierii derulată în baza dreptului comun - Legea nr. 33/1994, este cea stabilită prin dispozițiile art. 15 din Legea nr. 198/2004, anterior menționat și nu la momentul efectuării raportului de expertiză, așa cum s-a procedat cu ocazia soluționării apelului prin decizia recurată.

Pentru stabilirea valorii despăgubirii, cu respectarea dispozițiilor legale menționate și a Deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015, se impune refacerea expertizei, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit dispozițiilor art. 305 C. proc. civ. După cum reiese în mod explicit din art. 26 din Legea nr. 33/1994, sarcina stabilirii prețului „obișnuit” de vânzare revine instanței de judecată, obligație ce rezultă și din dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora „Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî”. Aceasta înseamnă că, în aprecierea coroborată a probelor, instanța de judecată poate da eficiență doar acelor dovezi care conturează o anumită situație de fapt și să le înlăture pe cele contrare.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale, și prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află bunul în litigiu, la data exproprierii, preț rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, încheiate cât mai aproape de acest moment în raport de Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale, publicată în M. Of., Partea I nr. 152 din 03 martie 2015. În speță, deși prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 396 din 25 septembrie 2009 s-a menționat că despăgubirea va fi consemnată pe numele persoanei expropriate în termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii de expropriere, la dosarul cauzei nu există dovada consemnări sumei datorate cu titlu de despăgubire, aspect ce trebuie a fi clarificat pentru ca experții și instanța să se poată raporta la momentul transferului dreptului de proprietate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 304 pct. 9, art. 314 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor, la aceeași curte de apel. În limita casării, întrucât în apel critica pârâtului pe aspectul exproprierii suprafeței suplimentare de 285 mp a fost respinsă ca nefondată, recunoașterea dreptului la despăgubiri al reclamantei pentru întreaga suprafață de teren, rămâne câștigat cauzei față de împrejurarea că pârâtul nu și-a exercitat dreptul la recurs și de principiul „non reformatio in pejus”, consacrat expressisverbis prin dispozițiile art. 296 partea finală C. proc.

civ., raportat la art. 316 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admiterecursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 402/A din 22 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2016.