ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1324/2015

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 22 mai 2009, reclamantul D.R.D. a chemat în judecată pe pârâtul Statul român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, ca pe baza hotărârii judecătorești ce se va pronunța pârâtul să fie obligat și la exproprierea suprafeței de teren de 382 m.p. situat în comuna Moara Vlăsiei, jud. Ilfov și să se stabilească suma ce se cuvine cu titlu de despăgubiri, iar în subsidiar, în cazul în care această cerere se va respinge, să se stabilească suma ce se acordă cu titlu de despăgubiri.

La data de 30 iunie 2009, reclamantul a formulat precizare la acțiunea introductivă, prin care a solicitat și anularea în parte a hotărârii nr. 109/2009, atât sub aspectul suprafeței expropriate, cât și sub aspectul cuantumului despăgubirilor. Prin Sentința civilă nr. 212 din 16 februarie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis cererea precizată, a dispus exproprierea și a terenului în suprafață de 382 m.p. situat în comuna Moara Vlăsiei, județ Ilfov și a stabilit cuantumul despăgubirilor la care a fost obligată pârâta la suma de 169.027 RON, motiv pentru care a anulat în parte hotărârea nr. 109/2009. Prin Decizia civilă nr. 572/ A din 30 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârât, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 100.255 RON, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin Decizia nr. 7027 din 15 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursurile declarate de reclamantul D.R.D. și de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei civile nr. 572/ A din 30 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând în esență următoarele: Înalta Curte a arătat că prin motivele de recurs formulate, atât reclamantul, cât și pârâtul și-au exprimat nemulțumirile cu privire la cuantumul despăgubirilor astfel cum au fost stabilite prin raportul de expertiză efectuat în fața instanței de apel, aferente imobilului-teren expropriat.

În raport de criticile aduse hotărârii atacate sub acest aspect, Înalta Curte a procedat la analizarea concomitentă a motivelor de recurs. Astfel, art. 9 din Legea nr. 198/2004 prevede că acțiunea formulată de expropriat se soluționează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor. Stabilirea valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44 din Constituție).

Reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”. Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Textul de lege stabilește atât criteriile de determinare a despăgubirii, compusă din valoarea reală a bunului și prejudiciul cauzat expropriatului, cât și momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, respectiv data întocmirii raportului de expertiză. Expertiza de specialitate, efectuată în faza judecății în apel, nu a respectat cerința privind momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, respectiv cel al întocmirii raportului de expertiză în cursul judecății.

Astfel, experții desemnați de către Curte, în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, au folosit metoda comparației cu prețurile de vânzare practicate în legătură cu terenuri similare din aceeași unitate administrativ - teritorială, însă încheiate în perioada 2006-2008, iar nu la momentul întocmirii raportului de expertiză, respectiv februarie 2011. Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere tranzacții imobiliare cu privire la terenuri similare din aceeași unitate administrativ-teritorială cu terenul în litigiu, încheiate în perioada efectuării expertizei, ce vor fi identificate de către experți, urmând ca și pârâta să depună diligente în vederea procurării unor contracte de vânzare-cumpărare relevante în acest sens.

Cu ocazia rejudecării apelului, Curtea de apel va analiza și celelalte critici formulate prin motivele de recurs. În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 125 din 4 martie 2015, a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentința, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 105,795 RON, păstrând celelalte dispoziții ale sentinței pentru considerentele ce urmează. După refacerea raportului de expertiză prin îndeplinirea tuturor standardelor impuse de instanța de recurs, s-a constatat că valoarea estimată de circulație a terenului expropriat la data expertizei este de 7,75 euro/m.p., ceea ce conduce la o valoare în lei la data efectuării expertizei pentru terenul expropriat de 1.512 m.p.

în cuantum de 52.670 RON, precum și la o valoare de 13.307 RON a lotului de 382 m.p., a cărui expropriere s-a dispus prin sentința primei instanțe în considerarea faptului că prin dimensiunea redusă și forma triunghiulară devine inutilizabil. În acest context, s-a subliniat că soluția primei instanțe de a dispune exproprierea și a acestui lot de 382 m.p. nu a fost criticată prin cererea de apel, motiv pentru care a intrat în puterea lucrului judecat,, iar criticile aduse direct prin cererea de recurs acestui aspect necriticat prin cererea de apel sunt neavenite și nu pot extinde limitele rejudecării apelului. În plus, încă din hotărârea de stabilire a despăgubirilor, însuși expropriatorul a considerat că se impune a se acorda despăgubiri și pentru lotul de 382 m.p.

în afară de sumele de 52.670 RON și 13.307 RON, mai sus menționate ce se cuvin a fi acordate intimatului-reclamant cu titlu de contravaloare a terenurilor expropriate, se mai cuvin reclamantului și despăgubiri constând în costul amenajării unui drum de exploatare care să asigure accesul la lotul de 2.095 m.p. rămas neexpropriat, lot care, în prezent nu are asigurat un acces la drumul public, întrucât breteaua autostrăzii care îl desparte de celălalt lot expropriat este reprezentată de porțiunea ascendentă a podului de supra traversare, având drept limite rambleele laterale ale bretelei, care nu pot fi considerate căi de acces, întrucât nu sunt plane, ci înclinate, și nu permit traversarea nici auto și nici pietonală.

Costul amenajării unui astfel de drum de exploatare din pământ stabilizat este de 39.818 RON, sumă ce se adaugă celor de 52.670 RON și 13.307 RON, cuantumul total al despăgubirilor cuvenite fund de 105.795 RON, mai mult decât cel acordat de prima instanță. De altfel, în mod greșit prima instanță, tară a dispune exproprierea și a lotului de 2095 m.p. (care, de altminteri, nu trebuia să fie expropriat, întrucât poate fi pus în valoare economică prin asigurarea unui drum de acces), a inclus în valoarea despăgubirilor și contravaloarea acestui lot, deși reclamantul nu este lipsit de proprietatea lui. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ, solicitând modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii apelului ca nefondat, în principal, iar în subsidiar, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în vederea stabilirii despăgubirii prin raportare la data exproprierii. Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de apei a înlăturat nelegal raportul de expertiză întocmit în fața instanței de fond, raportându-se, nelegal, la raportul de expertiză efectuat în apel. Astfel, expertiza efectuată la fond a avut în vedere momentul exproprierii, conform deciziei Curții Constituționale din 5 ianuarie 2015. Drept urmare, trebuie analizată și respingerea nelegală a solicitării reclamantului de stabilire a cuantumului despăgubirii prin raportare la data întocmirii raportului de expertiză la prima instanță.

Se mai arată că pentru stabilirea valorii terenului expropriat nu sunt definitorii nici valorile cuprinse în ghidul notarilor publici și nici strict valorile înscrise în diverse contracte încheiate între persoane fizice, întrucât tocmai constatarea evidenței nesincerități a acestora, într-un procent destui de important, cu privire la cuantumul valoric al tranzacției imobiliare a determinatul Statul prin Ministerul Finanțelor să introducă acest Ghid al notarilor, în vederea asigurării unei minime taxări a acestor tranzacții imobiliare. Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Înalta Curte, în considerentele deciziei de casare, a arătat că dispozițiile legale aplicabile cauzei, art. 25-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, stabilesc atât criteriile de determinare a despăgubirii, cât și momentul stabilirii cuantumului despăgubirilor, respectiv cel al întocmirii raportului de expertiză în cursul judecății. Totodată, s-a apreciat că la efectuarea expertizei vor fi avute în vedere tranzacții imobiliare eu privire la terenuri similare din aceeași unitate administrativ teritorială, încheiate în perioada efectuării expertizei. Conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Drept urmare, instanța de trimitere nu are un drept de apreciere cu privire la cele dezlegate de instanța de casare. Reclamantul imputa instanței superioare de fond nelegalitatea înlăturării raportului primei instanțe, în condițiile în care instanța de casare a constatat efectuarea acestei expertize cu încălcarea dispozițiile legale aplicabile cauzei. Rezultă astfel caracterul vădit nefondat al criticii câtă vreme în calea devolutivă a procesului s-au respectat dispozițiile obligatorii ale instanței de recurs. Totodată se invocă și nerespectarea dispozițiilor Deciziei nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curții Constituționale prin care s-a statuat că sintagma la data întocmirii raportului de expertiză cuprinsă în dispozițiile alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt neconstituționale.

Și această critică este nefondată. Astfel, potrivit dispozițiilor art. ll alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile se publică în M. Of. al României, Partea I. Deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Decizia Curții Constituționale invocată a fost publicată în M. Of. nr. 152 din 3 martie 2015. Conform art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „drepturile din legile în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale”.

Drept urmare, instanța de apel nu putea la termenul la care au avut loc dezbaterile în fond, 25 februarie 2015, și nici la data pronunțării, 4 martie 2015, să ceară părților să-și exprime punctul de vedere cu privire la aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 12 din 15 ianuarie 2015, nepublicată la data dezbaterilor, pe de o parte, iar pe de altă parte textul de lege declarat neconstituțional producându-și încă efecte până la data expirării celor 45 de zile. În etapa procesuală a recursului nu mai are loc o devoluare a fondului pentru stabilirea faptelor, ci controlul se limitează la verificarea bazei legale de la momentul pronunțării hotărârii. Or, așa cum s-a arătat, instanța superioară de fond, a aplicat corect legea unei situații de fapt pe deplin stabilite, cu respectarea dezlegărilor date de instanța de casare.

Cu alte cuvinte, față de specificul căii de atac a recursului, Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015 nu își are aplicare. Înalta Curte, pentru cele ce preced, reținând că nu este incident motivul de modificare a dispozițiilor prevăzute de art. 304 pct.9 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.R.D. împotriva deciziei nr.125/ A din data de 4 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2015.