ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7027/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7027/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 22 mai 2009,

reclamantul D.R.D. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, ca pe baza hotărârii

judecătorești ce se va pronunța pârâtul să fie obligat și la exproprierea

suprafeței de teren de 382 m.p. situat în comuna Moara Vlăsiei, Jud. Ilfov, și

să se stabilească suma ce se cuvine cu titlu de despăgubiri, iar în subsidiar

în cazul în care această cerere se va respinge, să se stabilească suma ce se

acordă cu titlu de despăgubiri.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că la data de 13 mai 2009 a primit prin poștă Procesul

verbal nr. 109 din 27 februarie 2009 împreună cu Hotărârea de stabilire a

despăgubirilor nr. 109/2009, prin care i s-au acordat despăgubiri în cuantum de

29.896,56 RON pentru exproprierea suprafeței de teren de 1.512 m.p. situat în

comuna Moara Vlăsiei, Jud. Ilfov, având număr cadastral AA.

Atât din hotărârea de

stabilire a despăgubirilor, cât și din cuprinsul procesului-verbal rezultă că

nu a fost de acord cu privire la cuantumul despăgubirii stabilite de

expropriator deoarece nu s-a avut în vedere valoarea reală a terenului, iar pe

de altă parte nu s-a avut în vedere prejudiciul cauzat prin expropriere.

Reclamantul a mai arătat

că partea de teren neexpropriată, în suprafață de 382 m.p., rămâne fără niciun

fel de valoare economică atât datorită suprafeței mici, cât și mai ales

datorită formei triunghiulare a terenului, care face ca acesta să fie

inutilizabil, indiferent de destinația care ar dori a se da.

De asemenea, la

stabilirea despăgubirii nu a fost avută în vedere diminuarea valorii de

circulație a restului de teren neexpropriat.

În drept au fost

invocate dispozițiile Legii nr. 33/1994.

La data de 30 iunie

2009, reclamantul a formulat precizare la acțiunea introductivă, prin care a

solicitat și anularea în parte a Hotărârii nr. 109/2009, atât sub aspectul

suprafeței expropriate, cât și sub aspectul cuantumului despăgubirilor.

La dosarul cauzei a

fost depus raportul de expertiză efectuat conform art. 25 din Legea nr.

33/1994.

Prin Sentința civilă

nr. 212 din 16 februarie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

admis cererea precizată, a dispus exproprierea și a terenului în suprafață de

382 m.p. situat în comuna Moara Vlăsiei, județ Ilfov, și a stabilit cuantumul

despăgubirilor la care a fost obligată pârâta la suma de 169.027 RON, motiv

pentru care a anulat în parte Hotărârea nr. 109/2009.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond a reținut că terenul în suprafață de 382 m.p. este

necesar a fi expropriat deoarece nu are nicio valoare economică având în vedere

concluziile raportului de expertiză, iar pentru suprafața de 2.095 m.p., a

dispus acordarea de despăgubiri, raportat la situația reținută din raportul de

expertiză.

În ceea ce privește

valoarea terenului expropriat în suprafață de 1.512 m.p., experții au stabilit

că aceasta este în sumă de 97.533 RON, reprezentând valoarea reală a imobilului

expropriat.

Împotriva sentinței

tribunalului a formulat apel pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Prin Decizia civilă

nr. 572A din 30 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

admis apelul declarat de pârât, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul

că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 100.255 RON, menținând

celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a decide

astfel, Curtea a reținut următoarele considerente:

Conform art. 44 din

Constituția României și art. 1 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică - exproprierea de imobile, în tot sau în

parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și

prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească.

De asemenea, potrivit

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la

data întocmirii raportului de expertiză.

Prin sintagma

"prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele" legiuitorul se

referă la prețul efectiv plătit și consemnat ca atare în contractele de

vânzare-cumpărare autentice, și nu la ofertele de vânzare ale agențiilor

imobiliare.

Or, comisia de

experți care a efectuat lucrarea științifică la instanța de fond și pe care

aceasta și-a întemeiat soluția, au avut în vedere numai oferta de vânzare

pentru terenuri situate pe teritoriul comunei Moara Vlăsiei pentru stabilirea

valorii de circulație a terenului în cauză, fiind încălcate în acest fel

dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 precizate, cât și

dispozițiile art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004, ce fac referire la grila

notarilor publici.

Față de aceste

aspecte, Curtea a avut în vedere expertiza efectuată în calea de atac a

apelului, expertiză în care comisia de experți a avut în vedere prețurile

efectiv plătite pentru terenuri de același fel cu cel supus exproprierii,

precum și încheiate la date cât mai apropiate de momentul exproprierii pentru a

se da eficiență principiului unei juste și prealabile despăgubiri, consacrat de

Constituție și de art. 1 din Legea nr. 33/1994, tranzacții ce au fost atașate

raportului de expertiză.

Conform concluziilor

expuse de către comisia de experți, Curtea a reținut că valoarea reală a

terenului în suprafață de 1.512 m.p. este de 63.478 RON, valoarea daunelor

cauzate terenului rămas expropriat cu suprafața de 382 m.p. este de 16.037 RON,

iar valoarea daunelor cauzate terenului în suprafață de 2.095 m.p. este de

20.740 RON.

În ceea ce privește

critica formulată de pârâtă în ceea ce privește acordarea unor despăgubiri

nejustificate pentru restul de teren de 2.095 m.p., Curtea a reținut că aceasta

este nefondată.

Ambele comisii de

experți, atât cea care a efectuat raportul de expertiză la instanța de fond,

cât și cea care a efectuat în apel lucrarea de specialitate au concluzionat, în

urma verificărilor efectuate, că restul suprafeței de 2.095 m.p., rămasă

neexpropriată, reprezintă un lot greu de organizat datorită formei acesteia,

este lipsită de drum de acces, iar traseele utilităților trebuie să traverseze

proprietățile vecinilor.

Ca urmare, nu se

poate reține că această suprafață de teren care a rămas într-adevăr în

proprietatea reclamantului a suferit un spor de valoare, ci dimpotrivă, astfel

încât Curtea a dispus acordarea valorii daunelor produse acestui teren, astfel

cum a fost calculată de experți.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către ambele părți.

critică hotărârea atacată sub următoarele aspecte:

Instanța de apel a

apreciat în mod nelegal că raportul de expertiză întocmit în fața instanței de

fond s-ar fi realizat cu nerespectarea prevederilor legii speciale.

Recurentul-reclamant

susține că valoarea terenului expropriat a fost stabilită corect de către

experți în fața instanței de fond, luând în considerare toate criteriile impuse

de legea specială.

Totodată, această

expertiză a avut în vedere prețurile de la momentul exproprierii, împrejurarea

ce asigură caracterul prealabil al despăgubirii.

Solicită admiterea

recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului

pârâtului, cu consecința menținerii sentinței instanței de fond.

Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

SA a formulat următoarele critici:

Hotărârea a fost dată

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, sens în care se arată că instanța

de apel, în mod nelegal, a omologat raportul de expertiză, întrucât experții au

încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, neținând seama

de prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel din

unitatea administrativ-teritorială a comunei Moara Vlăsiei, deși la dosar au

fost atașate contracte de vânzare cumpărare autentice având ca obiect terenuri

similare celui expropriat.

În ce privește

suprafața de 382 m.p., aceasta poate rămâne în proprietatea reclamantului, atât

în ce privește categoria de folosință a acesteia, cât și datorită faptului că

este prevăzută cu cale de acces, atât la sud, cât și la vest.

Cu privire la

suprafața de 2.095 m.p., recurentul-pârât susține că ambele instanțe, în mod

eronat, au ținut cont de concluziile rapoartelor de expertiză, în sensul că au

apreciat că acest teren nu poate înregistra un spor de valoare, din cauza

formei acesteia și a faptului că este lipsită de cale de acces.

Față de aceste

susțineri, recurentul consideră că reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu

efectiv, astfel că despăgubirile acordate pentru cele două suprafețe de teren

sunt nejustificate.

Solicită admiterea

recursului și modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acțiunii.

Examinând motivele de

nelegalitate invocate prin cererile de recurs, Înalta Curte apreciază că ambele

recursuri sunt fondate, urmând a fi admise, cu consecința casării deciziei

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de pârât,

pentru următoarele considerente:

Prin motivele de

recurs formulate, atât reclamantul, cât și pârâtul și-au exprimat nemulțumirile

cu privire la cuantumul despăgubirilor astfel cum au fost stabilite prin

raportul de expertiză efectuat în fața instanței de apel, aferente

imobilului-teren expropriat.

În raport de

criticile aduse hotărârii atacate sub acest aspect, Înalta Curte a procedat la

analizarea concomitentă a motivelor de recurs.

Astfel, art. 9 din

Legea nr. 198/2004 prevede că acțiunea formulată de expropriat se soluționează

potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor.

Prin urmare,

criticile în raport de care se stabilește cuantumul despăgubirii sunt prevăzute

de Legea nr. 33/1994, care în art. 26 prevede că despăgubirea se compune din

valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor

persoane îndreptățite și că, la calcularea cuantumului acestor despăgubiri,

atât experții, cât și instanța, vor ține seama de prețurile cu care se vând, în

mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare

dovezile depuse de acestea.

Stabilirea valorii de

circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în

scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în accepțiunea legii

generale în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44 din

Constituție).

Reținându-se

caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul

asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate

privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare

în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând

că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai

pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire,

prin hotărâre judecătorească".

Conform art. 26 din

Legea nr. 33/1994, "despăgubirea se compune din valoarea reală a

imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite".

La stabilirea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

"luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.".

Se constată astfel că

textul de lege stabilește atât criteriile de determinare a despăgubirii,

compusă din valoarea reală a bunului și prejudiciul cauzat expropriatului, cât

și momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, respectiv "data

întocmirii raportului de expertiză".

Criticile formulate

prin cererile de recurs sunt fondate, în măsura în care sunt de natură a

susține necesitatea completării în apel a probatoriilor, pentru lămurirea pe

deplin a împrejurărilor legate de determinarea cuantumului despăgubirilor

cuvenite reclamantului, ca persoană expropriată, în baza Legii nr. 33/1994.

Cele două aspecte

esențiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experții

desemnați de către instanța de judecată sunt, în primul rând, prețul de piață

al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada

relevantă și, eventual, din oferte de tranzacționare, iar în al doilea rând,

momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel

al întocmirii raportului de expertiză în cursul judecății.

Se observă că

expertiza de specialitate, efectuată în faza judecății în apel, nu a respectat

cerința privind momentul de referință al determinării cuantumului

despăgubirilor, respectiv cel al întocmirii raportului de expertiză în cursul

judecății.

Astfel, experții

desemnați de către Curte, în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, au

folosit metoda comparației cu prețurile de vânzare practicate în legătură cu

terenuri similare din aceeași unitate administrativ-teritorială, însă încheiate

în perioada 2006 - 2008, iar nu la momentul întocmirii raportului de expertiză,

respectiv februarie 2011.

Instanța de apel a

respins, la termenul din 18 aprilie 2011, obiecțiunile formulate de pârât pe

acest aspect și nu a pus în discuție, în baza rolului activ conferit de art.

129 alin. (5) C. proc. civ., completarea expertizei cu acest obiectiv.

Neprocedând în acest

mod, curtea de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt, la care să poată

fi aplicate dispozițiile legale în materie, respectiv art. 26 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 33/1994, astfel că, impunându-se administrarea probei cu o nouă

expertiză, se va proceda la casarea deciziei, reținându-se și incidența art.

312 alin. (3) C. proc. civ., cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe de apel.

Cu ocazia

rejudecării, se vor avea în vedere tranzacții imobiliare cu privire la terenuri

similare din aceeași unitate administrativ-teritorială cu terenul în litigiu,

încheiate în perioada efectuării expertizei, ce vor fi identificate de către

experți, urmând ca și pârâta să depună diligențe în vederea procurării unor

contracte de vânzare-cumpărare relevante în acest sens.

Cu ocazia rejudecării

apelului, curtea de apel va analiza și celelalte critici formulate prin

motivele de recurs.

În consecință, în

baza art. 312 alin. (1) - (3) și art. 314 C. proc. civ., cu referire la art.

304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite ambele recursuri, în raport de

ultimul motiv de recurs analizat, în limita criticilor găsite întemeiate, și pe

cale de consecință va casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași curte de apel.

Pentru aceste motive,

Înalta Curte va admite recursurile, va casa decizia recurată, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamantul D.R.D. și de pârâtul Statul Român, prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei

civile nr. 572 A din 30 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ