ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 791/2013

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 28 octombrie 2009, reclamanții Z.D.B. și B.A.D. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România anularea parțială a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 362 din 22 iulie 2009, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate pentru exproprierea suprafeței de 4262 m.p., teren situat în comuna Moara Vlăsiei, tarlaua 134, parcela A 546, județul Ilfov, cu număr cadastral 2887/2 și obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri, care se reflecte valoarea reală de piață a imobilului.

Au mai solicitat reclamanții obligarea pârâtului la plata sumei de 358.000 RON, echivalentul a 85.240 Euro, calculată la valoarea de 20 euro/mp pentru suprafața de 4262 m.p., precum și la plata sumei de 10.000 RON, reprezentând prejudiciul suferit de aceștia, ca urmare a faptului că, prin exproprierea terenului în suprafață de 4262 m.p., restul suprafeței de teren a rămas fără drum de acces. Reclamanții au cerut și obligarea pârâtului la preluarea suprafeței de 867 m.p. (rest de proprietate), la același preț pe care reclamanți îl solicită pentru terenul expropriat. În motivarea contestației s-a arătat că reclamanții sunt coproprietari ai terenului în suprafață de 17.900 m.p. situat pe raza localității Căciulați, comuna Moara Vlăsiei, județul Ilfov, așa cum rezultă din Sentința civilă nr. 3569 din 30 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Buftea, rămasă definitivă și irevocabilă.

Suprafața de teren de 4262 m.p. a fost expropriată pentru executarea lucrărilor la obiectivul „Construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul București - Ploiești". În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 33/1994, Constituției României și Legii nr. 198/2004. Acțiunea reclamanților a fost precizată, după depunerea raportului de expertiză tehnică de evaluare, aceștia solicitând acordarea despăgubirilor în cuantum de 521.763 RON, respectiv 128.084 Euro (fila 85 dosar fond). Prin Sentința nr. 955 pronunțată la 4 iunie 2010, Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, a admis în parte contestația precizată formulată de reclamanții Z.D.B. și B.A.D. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

A dispus anularea parțială a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 362 din 22 iulie 2009 cu privire la cuantumul acestora. A stabilit în sarcina pârâtului expropriator o despăgubire în valoare totală de 363.898 RON, echivalentul a 89.330,8 Euro, la data efectuării raportului de expertiză, ce va fi plătită reclamanților expropriați. A dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 4.100 RON, cheltuieli de judecată către reclamanți, reprezentând onorariu de expertiză și onorariu de avocat. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că prin Hotărârea nr. 362 din 22 iulie 2009 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a dispus exproprierea și acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 4262 m.p.

situat în comuna Moara Vlăsiei, tarlaua 134, parcela A 546, județul Ilfov, cu număr cadastral 2887/2, teren ce aparține reclamanților expropriați Z.D.B. și B.A.D., despăgubirea fiind stabilită în conformitate cu prevederile Legii nr. 198/2004, în cuantum total de 81.087,73 RON, conform raportului de evaluare, urmând a fi consemnată, în termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii, în contul deschis de expropriator, la CRC pe numele persoanelor expropriate.

Referitor la expertiza efectuată în cauză, aceasta a avut ca obiective: stabilirea cuantumului despăgubirilor ce se cuvin reclamanților, în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, ținându-se seama de prețul cu care se vând obișnuit imobilele de același fel în zonă la data întocmirii raportului de expertiză și, în funcție de toate capetele de cerere formulate de reclamanți, să se stabilească dacă în urma exproprierii, reclamanții sunt lipsiți de drumul de acces pentru partea de teren rămasă neexpropriată, cu calcularea daunelor aduse reclamanților; lămurirea împrejurării dacă partea de teren rămasă neexpropriată își mai poate menține categoria de folosință, respectiv teren extravilan arabil, cu stabilirea despăgubirilor ce se cuvin pentru acoperirea prejudiciului, dar și cu indicarea sporului de valoare, ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, pentru partea de teren rămasă neexpropriată.

Instanța de fond a reținut că acțiunea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii. Așadar, în raport de aceste dispoziții legale, tribunalul a reținut că valoarea totală a despăgubirii a fost stabilită în funcție și de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, în unitatea administrativ- teritorială, dar, la data întocmirii raportului de expertiză, așa încât, solicitarea pârâtului de a se fi stabilit valoarea terenului expropriat ținând cont de contractele de vânzare- cumpărare autentificate de notar, a fost respinsă de instanță ca neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât, nu a fost susținută de nicio probă din partea pârâtului, iar comisia de experții a răspuns acestui obiectiv.

Referitor la lipsirea reclamanților de drumul de acces, pentru partea de teren rămasă neexpropriată, tribunalul a reținut că, experții au lămurit și această chestiune, arătând că, prin exproprierea lotului de teren de 4262 m.p., restul de proprietate al reclamanților în suprafață totală de 13638 m.p. este compus din două loturi despărțite de lotul de teren expropriat - parcela nr. 2, în suprafață de 12:771 m.p., lipsită de acces și parcela nr. 3, în suprafață de 867 m.p. Lipsirea reclamanților de drumul de acces, rezultă și din schița anexată raportului de expertiză, tribunalul reținând că suprafața de 12.771 m.p. se învecinează la nord cu un canal de irigații, la vest și est cu terenuri proprietatea altor persoane, iar până la expropriere, întregul teren aparținând reclamanților, în suprafață totală de 17900 m.p., avea deschiderea la calea publică - DE 546/1, în prezent, acest acces fiind blocat în totalitate.

Faptul că pe o latură, reclamanții au ieșire la un hidrocanal de irigații, cu adâncimea de aproximativ 2 m, nu poate fi apreciat ca fiind un drum de acces. Cu privire la cealaltă suprafață mai mică, rămasă neexpropriată, aceasta are într-adevăr acces la calea publică, însă, se află de cealaltă parte a viitoarei autostrăzi, așa încât, astfel cum au arătat și experții prin raportul de expertiză, reclamanții nu pot avea acces direct pe o perioadă de cel puțin 3 ani, durata estimată a realizării autostrăzii și a drumului de acces paralel cu autostrada, prin care se va face accesul la terenurile alăturate autostrăzii.

În ceea ce privește prejudiciul invocat de reclamanți ca urmare a faptului că vor fi lipsiți de folosința părții de teren rămasă neexpropriată, tribunalul a constatat că experții au estimat acest prejudiciu având în vedere împrejurarea că, așa cum s-a arătat mai sus, reclamanții nu vor dispune de acces direct pe o perioadă de aproximativ 3 ani și, reține că la calcularea cuantumului despăgubirilor, prin lege se prevede că se au în vedere și daunele aduse proprietarului, ca urmare a exproprierii.

S-a mai reținut de instanța de fond că este improprie noțiunea ce reflectă contravaloarea lipsei de folosință, în sensul obișnuit al acesteia, în realitate, fiind vorba despre prejudiciul cauzat proprietarului, prin expropriere, rezultat din divizarea proprietății, de afectarea restului de teren de activitatea șantierului autostrăzii, din lipsa drumului de acces pe o perioadă de 3 ani, estimată pentru realizarea autostrăzii, până când se vor construi și drumurile de acces paralele cu autostrada și de ieșire și intrare pe autostradă. Referitor la cuantumul stabilirii despăgubirilor de către experți, tribunalul a constatat că aceștia au apreciat că, în conformitate cu art. 16 din 0.G. nr. 43/1997, se vor prevedea zone de siguranță destinate exclusiv autostrăzii, pe o lățime de 50 m, de o parte și de alta a amprizei drumului, calculând o suprafață a zonelor de siguranță de 2892 m.p.

rezultată din următoarea operațiune aritmetică: 40,50 m x 50 m + 867 m.p. (aceasta fiind restul suprafeței de teren aflată de cealaltă parte a autostrăzii). Astfel, experții au apreciat că suprafața rămasă de care reclamanți vor fi lipsiți de acces direct este de 10.746 m.p., scăzând zonele de siguranță și suprafața expropriată. Potrivit art. 14 din Ordonanță, zona drumului public cuprinde: ampriza, zonele de siguranță și zonele de protecție. Ampriza drumului este suprafața de teren ocupată de elementele constructive ale drumului: parte carosabilă, trotuare, piste pentru cicliști, acostamente, șanțuri, rigole, taluzuri, șanțuri de gardă, ziduri de sprijin și alte lucrări de artă. Dispozițiile art. 16 din O.G.

nr. 43/1997 reglementează zonele de siguranță și sunt definite, ca fiind suprafețele de teren situate de o parte și de cealaltă a amprizei drumului, destinate exclusiv semnalizării rutiere, plantației rutiere sau altor scopuri legate de întreținerea și exploatarea drumului, siguranței circulației ori protecției proprietăților situate în vecinătatea drumului. Din zonele de siguranță fac parte și suprafețele de teren destinate asigurării vizibilității în curbe și intersecții, precum și suprafețele ocupate de lucrări de consolidare a terenului drumului și altele asemenea. Limitele zonelor de siguranță a drumurilor, podurilor și viaductelor, în cale curentă și aliniament, sunt prevăzute în anexa nr. 1. Realizarea de culturi agricole sau forestiere pe zonele de siguranță este interzisă.

În conformitate cu prevederile art 17 din Ordonanță, zonele de protecție sunt suprafețele de teren situate de o parte și de alta a zonelor de siguranță, necesare protecției și dezvoltării viitoare a drumului.

Limitele zonelor de protecție sunt prevăzute în anexa nr. 1. Zonele de siguranță ale drumurilor sunt cuprinse de la limita exterioară a amprizei drumului până la: - 1,50 m de la marginea exterioară a șanțurilor, pentru drumurile situate la nivelul terenului; - 2,00 m de la piciorul taluzului, pentru drumurile în rambleu; - 3,00 m de la marginea de sus a taluzului, pentru drumurile în debleu cu înălțimea până la 5,00 m inclusiv; - 5,00 m de la marginea de sus a taluzului, pentru drumurile în debleu cu înălțimea mai mare de 5,00 m. Zonele de protecție sunt cuprinse între marginile exterioare ale zonelor de siguranță și marginile zonei drumului, delimitate conform tabelului din anexa nr. 1 la Ordonanță: pentru categoria autostrăzi distanța de la axul drumului până la marginea exterioară a zonei drumului este de 50 m. După cum se poate observa, experții au făcut o confuzie referitoare la noțiunile de zonă de siguranță și zonă de protecție a autostrăzii și, în raport de definițiile acestor zone, așa cum rezultă din actul normativ invocat, tribunalul a constatat că lucrarea de utilitate publică „Construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul București - Ploiești" nu se putea efectua decât cu respectarea dispozițiilor O.G.

nr. 43/1997, modificată și completată. Prin urmare, instanța de fond a considerat că propunerile efectuate de experți nu se justifică, nici cu privire la suprafața zonelor de siguranță și, nici cu privire la restul proprietății ce va fi lipsită de acces direct, în raport de dispozițiile legale menționate mai sus, neputându-se aprecia că suprafața de 867 m.p. va face parte din zona de siguranță a viitoarei autostrăzi. În orice caz, în măsura în care pe parcursul efectuării lucrărilor se va constata necesitatea exproprierii unor suprafețe de teren suplimentare, eventual pentru realizarea zonelor de siguranță și de protecție, dacă acestea nu au fost avute în vedere în momentul realizării proiectului autostrăzii, tribunalul constată că această măsură nu se poate face decât, în acord cu procedura reglementată de Legea nr. 198/2004, modificată și completată.

Așa fiind, tribunalul a constatat că experții au depășit cadrul legal în temeiul căruia trebuiau să efectueze expertiza și să stabilească valoarea reală a despăgubirilor, la soluționarea cauzei urmând a avea în vedere faptul că reclamanții au mai rămas cu o suprafață de teren lipsită de acces direct prin scăderea suprafeței expropriate de 4262 m.p., din suprafața totală de 17900 m.p., iar aceasta va fi avută în vedere la stabilirea prejudiciului cauzat reclamanților conform calcului aritmetic efectuat de experți, rezultând o sumă de 24.548,4 Euro, la data efectuării expertizei, la care se adaugă prețul unitar corectat pentru suprafața expropriată de 4262 m.p., în cuantum de 64.782,4 Euro, la data efectuării expertizei.

Astfel, tribunalul a conchis că au fost respectate dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, aceasta ridicându-se la suma de 89.330,8 Euro la data efectuării expertizei, respectiv 363.898 RON.

Față de considerentele expuse și în raport de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 33/1994, art. 44 din Constituția României și art. 1 din Protocolul nr. 1, potrivit cărora exproprierea de imobile se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, și constatând că despăgubirea propusă de expropriator nu corespunde exigențelor legale, fiind net inferioară valorii reale a acesteia, conform probelor administrate în prezenta cauză, tribunalul a admis în parte contestația precizată (reclamanții solicitând despăgubirile conform raportului de expertiză) și a dispus anularea parțială a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 362 din 22 iulie 2009, cu privire la cuantumul acestora.

Pe cale de consecință, a stabilit în sarcina pârâtului expropriator o despăgubire în valoare totală de 363.898 RON, echivalentul a 89.330,8 Euro, la data efectuării raportului de expertiză, ce va fi plătită reclamanților - persoane expropriate. În baza art. 274 C. proc. civ. și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, modificată și completată, tribunalul a obligat pârâtul la plata sumei de 4100 RON cheltuieli de judecată către reclamanți, reprezentând onorariu de expertiză și onorariu de avocat. Împotriva Sentinței civile nr. 955 din 4 iunie 2010 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, au declarat apel reclamanții și pârâtul. Reclamanții Z.D.B. și B.A.D. au criticat sentința tribunalului, susținând că în temeiul Legii nr. 33/1994 și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, exproprierea se poate face numai pentru cauză de ordine publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire.

În vederea stabilirii valorii de circulație a terenului expropriat s-a dispus efectuarea unei expertize de evaluare, în condițiile art. 25 și 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Cei trei experți au concluzionat în unanimitate că valoarea terenului în litigiu este de 15,20 Euro/m.p., la care se adaugă prejudiciul pentru lipsa drumului de acces și pentru zona de siguranță a autostrăzii, care va avea o lungime de 50 m, de o parte și de alta a amprizei drumului, ce va afecta o suprafață de teren de 2.892 m.p. din restul proprietății. Deși s-a omologat raportul de expertiză, prin respingerea obiecțiunilor formulate verbal de intimatul - pârât, instanța a diminuat suma totală calculată de cei trei experți, apreciind că aceștia au făcut o confuzie referitoare la noțiunile de zonă de siguranță și zonă de protecție a autostrăzii, precum și faptul că experții au depășit cadrul legal în temeiul căruia trebuiau să efectueze expertiza.

Potrivit art. 211-212 C. proc. civ., instanța trebuia să ceară lămuriri suplimentare comisiei de experți, dacă a constatat grave erori în stabilirea prejudiciului, sau dacă nu au fost respectate obiectivele dispuse de instanță. În ceea ce privește admiterea în parte a acțiunii, referitor la suprafața de teren de 867 m.p., ce se află situată în partea opusă a viitoarei autostrăzi, fapt ce face imposibil accesul și utilizarea acestui teren în viitor, deoarece are o geometrie improprie unei utilizări normale și nici nu are drum de acces, s-a solicitat preluarea în proprietate și a acestui rest de suprafață, la același preț pentru restul terenului expropriat. Ca atare, deși instanța a reținut că terenul are un drum de acces, din schița anexată expertizei rezultă situația contrară, vechiul drum de acces fiind întrerupt de autostradă.

De asemenea, potrivit criticilor reclamanților, sentința tribunalului este nelegală și în ceea ce privește înlăturarea obligației expropriatorului de plată a sumei de 38.753,2 Euro cu titlu de despăgubiri, motivat de faptul că zona de siguranță a autostrăzii, care va avea o lățime de 50 m, de o parte și de alta a amprizei drumului, va afecta o suprafață de teren de 2.892 m.p. din restul proprietății. Sub acest aspect, apelanții-reclamanți au arătat că instanța de fond a dat o interpretare proprie dispozițiilor Ordonanței nr. 43/1997. Construirea autostrăzii; nu aduce niciun beneficiu proprietarilor din zonă, deoarece zgomotul și noxele din atmosferă vor fi mult mai mari și în timp se va produce o slăbire a structurii de rezistență a clădirilor.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea cuvenită persoanelor expropriate se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, la calculul cuantumului acesteia, experții și instanța urmând a ține seama de prețul la care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel din zonă. Totodată se aduc și critici potrivit cărora, prețul acordat inițial reclamanților era discriminatoriu, prin raportare la valoarea acordată proprietarilor învecinați, care au fost expropriați pentru aceeași cauză de utilitate publică, în același timp, de către același expropriator, cu referire la aceeași categorie de teren. În apelul său, pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a criticat sentința sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, susținând că valoarea de 15,20 euro/m.p.

nu s-a raportat la prețurile obișnuite de tranzacționare ale altor imobile de același fel, cu cel supus exproprierii, încălcându-se astfel, dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Astfel, experții au avut în vedere doar oferta de vânzare, ignorând în totalitate cererea de cumpărare, deoarece prețul real de tranzacționare este rezultatul confruntării cererii cu oferta, preț consemnat în contractele de vânzare - cumpărare autentice. În consecință, valoarea certă și conformă prețului de piață și a voinței expropriaților era de 2,5 euro/m.p., motivat de faptul că această valoare rezultă din Sentința civilă nr. 3569 din 30 iunie 2008, ce ține loc de act autentic de vânzare - cumpărare, potrivit căreia, expropriații au plătit efectiv suma de 44.750 Euro pentru 17.900 m.p.

Anexat cererii de apel au fost depuse cu titlu de practică judiciară mai multe hotărâri judecătorești, precum și contracte de vânzare - cumpărare încheiate în anul 2006, 2008, pentru terenuri din aceeași zonă. Reclamanții au depus în cadrul probei cu acte mai multe contracte de vânzare - cumpărare încheiate în anul 2008, iar Primăria comunei Moara Vlăsiei a comunicat instanței la 5 decembrie 2011 mai multe contracte de vânzare - cumpărare încheiate în perioada 2010 - 2011 pentru terenuri situate în tarlalele afectate de autostrada București - Ploiești. Prin Decizia nr. 244/A din 11 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți.

A admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva Sentinței nr. 955 din 4 iunie 2010 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. A schimbat în parte sentința menționată, în sensul că a stabilit în sarcina pârâtului o despăgubire în valoare în valoare de 69.299 Euro, contravaloarea în lei la data efectuării plății. A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut în urma completării probatoriilor că, potrivit răspunsului la obiecțiuni, experții au stabilit că prețul unitar al terenului expropriat, stabilit ca urmare a evaluării terenului expropriat pe baza unor contracte de vânzare -cumpărare transmise de Primăria comunei Moara Vlăsiei este de 10,50 Euro/m.p., în timp ce în primă instanță s-a stabilit o valoare de 11,80 Euro/m.p., în condițiile în care experții nu au avut în vedere decât ofertele de vânzare, nu și prețul efectiv la care s-au vândut și cumpărat terenuri similare în aceeași zonă. Astfel, sub aspectele invocate în motivele de apel referitoare la greșita stabilire a valorii despăgubirilor conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanța de control judiciar a apreciat ca fondat apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 362 din 22 iulie 2009 s-au expropriat efectiv din proprietatea reclamanților de 17.900 m.p., suprafața de 4.262 m.p. Urmare a acestei exproprieri reclamanții au rămas cu suprafața totală de 13.638 m.p., compusă din două loturi, respectiv parcela 2 nr. cadastral 2887/1, în suprafață de 12.771 m.p., arătând experții că este lipsită de acces și parcela nr. 3 nr. cadastral 2887/3, în suprafață de 867 m.p. Inițial, experții au arătat că ambele loturi de teren care alcătuiesc restul de proprietate al apelanților-reclamanți se află în zona de siguranță (de la limita exterioară a amprizei drumului până la 2 m de la piciorul taluzului, de flecare parte a autostrăzii) și în zona de protecție a viitoarei autostrăzi (50 m măsurați din axul autostrăzii până la marginea exterioară a drumului) însumând suprafața de 2.025 m.p.

din parcela 2 și parcela 3 integral (867 m.p. - nr. cadastral 2287/3 - fila 91 dosar fond). Experții au mai concluzionat, luând în considerare faptul că autostrada va fi realizată în rambleu, suprafața zonelor de siguranță și protecție a autostrăzii se calculează astfel: 84,00 m x 24,00 m + 867 m = 2.883 m.p. Restul proprietății a fost calculat astfel: 17.900 m.p. - 4.262 m.p. -2.883 m.p. = 10.755 m.p., calculul lipsei de folosință a suprafeței de teren care nu va dispune de acces direct pe o perioadă de 3 ani, durată estimată a realizării autostrăzii și a drumului de acces paralel cu acesta este de 0,05 Euro/m.p./lună x 36 de luni x 10.755 m.p. - 19.359 Euro. Tot prin raportul de expertiză realizat inițial în cauză la data de 23 august 2011 s-a reținut un preț unitar/m.p.

de 11,80 Euro. Ca urmare a repunerii cauzei pe rol și a suplimentării obiectivelor raportului de expertiză, experții au arătat că dimensiunilor laturilor și suprafața terenului expropriat, precum și dimensiunilor laturilor și suprafețelor celor două terenuri ale restului proprietății au fost calculate pe baza coordonatelor cadastrale și sunt prezentate în anexa 1 plan de amplasament și delimitare a numărului cadastral 2287, dezmembrat ulterior în numerele cadastrale 2287/1 (S de 12.771 m.p.), 2287/2 (S de 4.262 m.p. - teren expropriat) și 2287/3 (S de 867 m.p.). De asemenea, s-a mai arătat că din anexa 2 - plan de amplasament și delimitare a suprafeței ocupate de zona de protecție (50 m.p. din axul autostrăzii proiectate, conform anexei 1 la O.G.

nr. 43/1997) rezultă cu claritate că suprafața de teren expropriat cuprinde și zona de siguranță a autostrăzii, iar zona de protecție acoperă două loturi de teren din restul proprietății și anume S1 de 2.290 m.p. și respectiv S2 de 860 m.p.. Întrucât S3 - liberă de 7 m.p. din restul proprietății cu nr. cadastral 2287/3 nu este practic utilizabilă, suprafața totală de teren ocupată de zona de protecție este de: 2290 m.p. + 867 m.p. = 3.157 m.p. S-a reținut că potrivit art. 17 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997, terenul ocupat de zona de protecție a autostrăzii va fi permanent afectat. Restul proprietății care va fi lipsită de acces direct pe o perioadă de 3 ani este 10.481 m.p., rezultați în urma următorului calcul: 17.900 m.p.

(teren inițial în proprietatea reclamanților) - 4.262 m.p. (teren efectiv expropriat) - 3.157 m.p. (suprafață totală de teren ocupată de zona de protecție). Prin urmare, calculul lipsei de folosință a restului proprietății pe o perioadă de 3 ani este de: 0,05 Euro/m.p./lună x 36 luni x 10.481 m.p. = 18.866 Euro. În consecință, experții au stabilit că valoarea despăgubirilor cuvenite apelanților - reclamanți pentru terenul expropriat se compune din (4.262 m.p. + 3.157 m.p.) x 11,80 Euro/m.p. + 18.866 Euro = 106.410 Euro. La 3 aprilie 2012, comisia de experți a depus la dosar un supliment la raportul de expertiză, prin care se face o rectificare la lucrarea din 2 aprilie 2012, arătând că valoarea corectă a despăgubirilor cuvenite apelanților- reclamanți pentru terenul expropriat este de 96.766 Euro, valoarea metrului pătrat fiind de 10,50 Euro/m.p.

și nu de 11,80 Euro/m.p., cum s-a calculat inițial. Prin urmare, în suprafața de teren expropriată de 4.262 m.p. conform Hotărârii nr. 362/2009 este inclusă zona de siguranță a autostrăzii, zonă astfel determinată potrivit art. 16 din O.G. nr. 43/1997. Zona de protecție calculată de experți din suprafața S1 = 2.290 m.p. și S2 = 860 m.p. + S3 = 7 m.p. face parte din zona de protecție, așa cum este determinată de art. 17 din același act normativ și rămâne în proprietatea apelanților - reclamanți conform alin. (2) al aceluiași act normativ. În consecință, suprafața de 3.157 m.p. rămâne în proprietatea reclamanților, pentru ea, aceștia fiind îndreptățiți a obține contravaloarea lipsei de folosință de 0,05 Euro/m.p.

și nu contravaloarea metrului pătrat pentru teren expropriat de 10,50 Euro. În situația în care s-ar da eficiență modalității de calcul efectuată de experți ar însemna ca suprafața de 3.156 m.p. să figureze ca și expropriată, în lipsa unei hotărâri. S-a mai reținut de instanța de apel că pentru aceleași considerente nu se justifică nici exproprierea suprafeței de 867 m.p., cât au solicitat reclamanții prin cererea principală. De asemenea, reclamanții nu au produs nici un fel de dovadă privind modalitatea de exploatare a terenului anterior exproprierii, ori alte asemenea, care nu s-au mai putut realiza, în afara lipsei temporare unei căii de acces. Conform art. 18 din O.G. nr. 43/1997 instalarea unor panouri de apărare a drumului contra înzăpezirii, se va face fără perceperea unei chirii, însă numai cu condiția de a nu împiedica lucrările agricole și să nu producă degradări culturilor pe aceste terenuri, această situație fiind însă viitoare și incertă.

Modalitatea de apreciere a reparării unui eventual prejudiciu, urmând a se face în funcție de circumstanțe concrete și nu ipotetice. Prin urmare, suma reprezentând despăgubiri va fi compusă din contravaloarea terenului expropriat, calculată astfel :4.262 m.p. x 10,50 Euro/m.p. = 44.751 Euro, la care se adaugă lipsa de folosință, pentru restul terenului lipsit de cale de acces, determinat de experți și reținut de instanța de fond, în cuantum de 24.548,4 Euro, rezultând în final suma de 69.299 Euro, sau contravaloarea acesteia în lei, la data plății efective. Împotriva deciziei nr. 244 A din 11 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs reclamanții Z.D.B.

și B.A., criticând-o pentru nelegalitate, pentru motivele structurate de aceștia, ca fiind încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Prima critică subsumată motivului reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are în vedere aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât instanța de apel, în mod eronat a înlăturat despăgubirile calculate de către experți în raportul de expertiză din apel, dând o interpretare proprie dispozițiilor legale cu privire la zona de siguranță și zona de protecție. Se susține astfel, că valoarea de 10,50 Euro/m.p. a fost acordată fără a se raporta la valoarea stabilită în cazul unor proprietari învecinați, care au fost expropriați pentru aceeași cauză de utilitate publică, în același timp, de către același expropriator, pentru aceeași categorie de teren reținându-se un caracter discriminator, în speță.

Se evidențiază că experții au stabilit în unanimitate că valoarea terenului în litigiu este de 15,20 Euro/m.p., la care se adaugă prejudiciul pentru lipsa drumului de acces și pentru zona de siguranță, care va avea o lățime de 50 m, de o parte și de alta a amprizei drumului, ce va afecta o suprafață de teren de 2892 m.p. din restul proprietății. Cu toate acestea, în cea de-a doua expertiză, noua comisie de experți a concluzionat faptul că valoarea despăgubirilor este de 96.766 Euro, compusă din 44.751 Euro (4.262 m.p. x 10,50 Euro) pentru terenul ce formează zona de protecție în suprafață de 3.157 m.p., valoarea despăgubirilor este de 33.149 Euro (3.157 m.p. x 10,50 Euro/m.p.) pentru terenul ce formează lipsa de folosință în suprafață de 10.481 m.p., valoarea despăgubirilor este de 18.866 Euro, dar a acordat numai 69.299 Euro, această din urmă sumă fiind alcătuită din 44.751 Euro și 24.548 Euro.

O altă critică a reclamanților se referă la existența unor motive contradictorii cu privire la suprafața de 867 m.p., rezultată ca urmare a dezmembrării terenului expropriat, ce se află situată în partea opusă a viitoarei autostrăzi, care, datorită formei triunghiulare este imposibil de amenajat, fiind un lot lipsit de utilitate, instanța de apel motivând cererea de respingere cu privire la această suprafață, față de împrejurarea că acest teren are un drum de acces, deși din schița anexată rezultă că vechiul drum de acces este întrerupt de autostradă. În recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri din România SA sunt dezvoltate critici încadrate de acesta, găsind incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în sensul că instanța de apel a realizat o greșită interpretare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora „la calcularea despăgubirilor experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză”. Se arată că, și în cazul în care valoarea despăgubirii constatată de experți este mai mare decât cea oferită de expropriator, instanța nu este obligată să acorde automat această despăgubire. Prețul real de 2,5 Euro/m.p.

cu care a fost achiziționat terenul din care face parte suprafața expropriată (localitatea Moara Vlăsiei), conform Sentinței civile nr. 3569 din 30 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Butea (sentință ce ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare) este cel ce ar fi trebuit calculate despăgubirile, fiind de notorietate că, în prezent, datorită crizei economice, piața imobiliară a scăzut mult, influențând direct prețurile de vânzare ale imobilelor, prețuri care, în raport cu sfârșitul anului 2008 s-au înjumătățit, sau sunt chiar mai mici. În privința prejudiciului de 24.584,4 Euro calculat de însăși instanța de apel și acordat pentru așa-zisa „lipsă de folosință" a restului de teren rămas, pentru o perioadă de 3 ani, acesta nu are nici acoperire legală și nici acoperire cu privire la situația de fapt, fiind acordat în lipsa oricărei dovezi produse de reclamanți și în lipsa vreunui criteriu de stabilire a acestuia.

Recurentul-pârât solicită admiterea recursului, modificarea deciziei curții de apel și pe fond respingerea cererii reclamanților, iar în ipoteza în care acțiunea acestora nu va fi respinsă s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru refacerea sau suplimentarea probatoriilor. Cât privește fondul recursurilor declarate în cauză se rețin următoarele considerente pentru care, ambele recursuri vor fi respinse; Reclamanții au criticat decizia instanței de apel, invocând faptul că suma acordată acestora, cu titlu de despăgubiri a fost stabilită într-un cuantum de 10,50 Euro/m.p., „cu aplicarea greșită a legii și cu ignorarea materialului probator", în loc de 15,20 Euro/m.p.

și, totodată, că suma nu le-a acoperit integral prejudiciul suferit, respectiv beneficiul nerealizat, decurgând, pe de o parte din îngrădirea drumului de acces, iar pe de altă parte, dintr-o apreciere greșită a instanței de apel, în sensul că suprafața de 867 m.p., rezultată ca urmare a dezmembrării terenului expropriat, ce se află situată în partea opusă a viitoarei autostrăzi, care, datorită formei triunghiulare este imposibil de amenajat, ar avea un drum de acces, deși din schița anexată, rezultă că vechiul drum de acces este întrerupt de autostradă. În primul rând este de reținut că, în motivarea recursului lor, reclamanții au formulat susțineri privind greșita apreciere de către instanța de apel a raportului de expertiză efectuat în apel.

Așadar, recurenții-reclamanți critică modul de stabilire, pe baza probelor administrate, a situației de fapt în prezenta pricină. Or, asemenea critici nu se încadrează în niciunul din cazurile de modificare sau casare prevăzute, expres și limitativ, de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs. Față de actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmăresc în realitate reclamanții, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii, prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

De aceea, susținerile formulate pe aspectul situației de fapt nu pot forma obiect de analiză în calea de atac a recursului, ridicând o problemă legată de temeinicia, iar nu de legalitatea hotărârii atacate. Ca urmare, vor fi analizate criticile recurenților-reclamanți privind greșita interpretare și aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește respectarea criteriilor pentru stabilirea despăgubirilor. Potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarilor sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia". Conform dispozițiilor legale enunțate, pentru stabilirea despăgubirii, experții se vor raporta la prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.

Pe cale de consecință, nu au putut fi validate de către instanța de apel, concluziile unui raport de expertiză (ca cel efectuat la fond) în care, contrar prevederilor legale aplicabile, experții folosesc la stabilirea despăgubirii, alte criterii decât cele prevăzute de lege, fundamentându-și concluziile și raportându-se la date și elemente, ce sunt în dezacord cu cerințele impuse de textul de lege menționat.

Or, în speță, din constatările completărilor la raportul de expertiză dispus și efectuat în apel, ca urmare a caracterului devolutiv al acestei căi de atac, s-a reținut că potrivit răspunsului la obiecțiuni, experții au stabilit că prețul unitar al terenului expropriat, stabilit ca urmare a evaluării terenului expropriat pe baza unor contracte de vânzare - cumpărare transmise de Primăria comunei Moara Vlăsiei este de 10,50 Euro/m.p., în 'timp ce în primă instanță s-a stabilit o valoare de 11,80 Euro/m.p., în condițiile în care experții nu au avut în vedere decât ofertele de vânzare, nu și prețul efectiv la care s-au vândut și cumpărat terenuri similare în aceeași zonă.

Referitor la criticile recurenților-reclamanți privind neacordarea de către instanța de apel a prejudiciul cauzat prin exproprierea parțială a terenului, pentru partea de imobil rămasă neexpropriată, textul art. 26 din lege prevede a fi luate în considerare și dovezile prezentate de proprietari, iar, sub acest aspect, în mod corect s-a reținut de instanța de apel, că nu s-au produs dovezi de către reclamanți din care să rezulte un astfel de prejudiciu. Reclamanții nu au depus la dosar, pentru a fi avute în vedere de către instanțe și experți, planuri urbanistice zonale din care să rezulte că terenurile reclamanților vor fi incluse în intravilanul localităților limitrofe și nici proiecte de dezvoltare întocmite de aceștia, pentru zona respectivă.

Nu sunt fondate nici criticile ce evocă o contradictorialitate a considerentelor deciziei din apel, precum și existența unui prejudiciul ca urmare a imposibilității folosirii suprafeței de 867 m.p., față de împrejurarea că acest teren are un drum de acces. Astfel cum s-a arătat, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. În aplicarea acestui text, la stabilirea daunelor-interese cuvenite proprietarilor sau altor persoane îndreptățite se poate ține seama și de prejudiciile viitoare, atunci când acestea sunt certe. Prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei „șanse" ar putea fi reparat numai în măsura probabilității sale de realizare.

În speță, însă, nu sunt îndeplinite cerințele acordării beneficiului nerealizat, instanța de apel apreciind corect raportul juridic dedus judecății sub acest aspect. Așa fiind, pentru ca pârâtul să poată fi obligat la plata unei sume de bani care să reprezinte valoarea cu care ar fi sporit patrimoniul reclamanților este necesar să se fi probat caracterul cert al acestui prejudiciu.

Totodată este de reținut că se impune înlăturarea pretențiilor pentru cea de-a doua componentă a despăgubirii, prejudiciul cauzat proprietarului, definit conform aceleiași opinii majoritare a experților ca echivalent cu „diferența dintre valoarea totală de circulație a terenului aferent întregului imobil și valoarea de circulație a imobilului expropriat, la care s-ar adăuga și valoarea de circulație a terenului rămas neexpropriat". Astfel cum s-a stabilit și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Lallement c. Franței, 2002), prejudiciul impus a fi acoperit în cazul unei exproprieri - pentru ca această sarcină să nu devină excesivă prin lipsa echilibrului între interesele generale ale comunității și cele private ale proprietarului deposedat - se referă la pierderea unor beneficii economice certe, de care acesta nu se mai poate bucura, care au caracter previzibil și pot fi dovedite prin situații (economico-financiare, fiscale) concrete anterioare.

Or, în speță, prejudiciul produs reclamanților a fost calculat ca o ecuație valorică între terenul expropriat și suprafața rămasă la dispoziția titularului dreptului, fără nici o legătură cu vreun beneficiu actual, previzibil a fi produs și în viitor și care ar justifica creșterea valorii acestuia pe criteriul imposibilității continuării, în condiții de rentabilitate, a activității pe suprafața de teren rămasă și pe rațiuni de pierdere a unor foloase economice.

Din acest punct de vedere, astfel cum a statuat constant și Curtea Europeană, pretențiile de această natură, privite ca pierderi viitoare, îmbracă un caracter speculativ și incert în măsura în care pot fi implicate în calcul mai multe variabile (Cauza Buzescu c. României, 2005, Cauza Isar c. României, 2007). Față de toate considerentele reținute, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate și că, astfel, nu sunt îndeplinite condițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamanților fiind nefondat, în baza art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. Analizând recursul declarat de pârât din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Recurentul-pârât a susținut încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece expertiza efectuată în cauză și însușită de instanța de apel nu s-a raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Contrar celor susținute de recurentul-pârât, instanța a dispus, ca obiectiv al expertizei, stabilirea prețului cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, raportul de expertiză răspunzând acestui obiectiv.

Ca atare, sunt lipsite de temei criticile recurentului-pârât cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece expertiza dispusă de instanța de apel s-a raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. La raportul de expertiză din faza de apel, completat cu răspunsul la obiecțiuni și apoi, cu precizări la suplimentul raportului de expertiză tehnică (filele 216-222 dosar apel), la stabilirea criteriului sus menționat, prevăzut de art. 26 din Legea nr. 33/1994 au fost avute în vedere contractele de vânzare-cumpărare din anii 2010 și 2011 (filele 154-169 dosar), așadar, de la o dată mai apropiată de aceea a întocmirii raportului de expertiză.

Instanța de apel a apreciat că valoarea corectă, care urmează să fie luată în considerare la stabilirea cuantumului despăgubirilor este cea determinată și stabilită conform art. 26 din actul normativ menționat, respectiv valoarea reală a terenului, zona în care se află acesta, poziția imobilului, existența utilităților, precum și prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii lucrării. Totodată, s-a arătat că experții au indicat metoda folosită pentru determinarea cuantumului despăgubirilor, precum și faptul că la stabilirea corecției de depreciere s-a avut în vedere prețul tranzacțiilor în zona analizată.

Or, prin soluția adoptată, instanța de apel a respectat dispozițiile legale menționate, suma acordată și stabilită conform expertizei, la data întocmirii raportului, cu luarea în considerare, inclusiv a coeficientului de corecție determinat de tranzacțiile imobiliare din anii 2010-2011, această sumă fiind sub nivelul pretențiilor reclamanților, dar mai mare decât cea oferită de expropriator. Cât privește critica pârâtului, referitoare la prejudiciul acordat de instanța de apel pentru „lipsa de folosință" a restului de teren rămas pentru o perioadă de trei ani, aceasta este nefondată, urmând a fi avute în vedere considerentele anterioare din decizie, în care s-a răspuns la aceste critici, în analiza recursului declarat de reclamanți.

Este totodată de evidențiat ca, în mod corect instanța de apel a reținut că în suprafața de teren expropriată de 4.262 m.p. conform Hotărârii nr. 362/2009 este inclusă zona de siguranță a autostrăzii, zonă astfel determinată potrivit art. 16 din O.G. nr. 43/1997. Zona de protecție calculată de experți din suprafața S1 = 2.290 m.p. și S2 - 860 m.p. + S3 = 7 m.p. face parte din zona de protecție, așa cum este determinată de art. 17 din același act normativ și rămâne în proprietatea apelanților - reclamanți, conform alin. (2) al aceluiași act normativ. În consecință, suprafața de 3.157 m.p. rămâne în proprietatea reclamanților, pentru ea, aceștia fiind îndreptățiți a obține contravaloarea lipsei de folosință de 0,05 Euro/m.p.

și nu contravaloarea metrului pătrat pentru teren expropriat de 10,50 Euro. În situația în care s-ar da eficiență modalității de calcul efectuată de experți ar însemna ca suprafața de 3.156 m.p. să figureze ca și expropriată, în lipsa unei hotărâri. Ca atare, suma reprezentând despăgubiri va fi compusă din contravaloarea terenului expropriat, calculată astfel :4.262 m.p. x 10,50 Euro/m.p. = 44.751 Euro, la care se adaugă lipsa de folosință, pentru restul terenului lipsit de cale de acces, determinat de experți și reținut de instanța de fond, în cuantum de 24.548,4 Euro, rezultând în final suma de 69.299 Euro, sau contravaloarea acesteia în lei, la data plății efective, Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții Z.D.B., B.A.D. și de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva Deciziei nr. 244/A din 11 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2013. Procesat de GGC - DG