ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 791/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 791/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 28

octombrie 2009, reclamanții Z.D.B. și B.A.D. au solicitat în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România anularea parțială a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 362

din 22 iulie 2009, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate pentru

exproprierea suprafeței de 4262 m.p., teren situat în comuna Moara Vlăsiei,

tarlaua 134, parcela A 546, județul Ilfov, cu număr cadastral 2887/2 și

obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri, care se reflecte valoarea reală

de piață a imobilului.

Au mai solicitat

reclamanții obligarea pârâtului la plata sumei de 358.000 RON, echivalentul a

85.240 Euro, calculată la valoarea de 20 euro/mp pentru suprafața de 4262 m.p.,

precum și la plata sumei de 10.000 RON, reprezentând prejudiciul suferit de

aceștia, ca urmare a faptului că, prin exproprierea terenului în suprafață de

4262 m.p., restul suprafeței de teren a rămas fără drum de acces.

Reclamanții au cerut

și obligarea pârâtului la preluarea suprafeței de 867 m.p. (rest de

proprietate), la același preț pe care reclamanți îl solicită pentru terenul

expropriat.

În motivarea

contestației s-a arătat că reclamanții sunt coproprietari ai terenului în

suprafață de 17.900 m.p. situat pe raza localității Căciulați, comuna Moara

Vlăsiei, județul Ilfov, așa cum rezultă din Sentința civilă nr. 3569 din 30

iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Buftea, rămasă definitivă și irevocabilă.

Suprafața de teren de

4262 m.p. a fost expropriată pentru executarea lucrărilor la obiectivul

„Construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul București -

Ploiești".

În drept s-au invocat

dispozițiile Legii nr. 33/1994, Constituției României și Legii nr. 198/2004.

Acțiunea

reclamanților a fost precizată, după depunerea raportului de expertiză tehnică

de evaluare, aceștia solicitând acordarea despăgubirilor în cuantum de 521.763

RON, respectiv 128.084 Euro (fila 85 dosar fond).

Prin Sentința nr. 955

pronunțată la 4 iunie 2010, Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, a

admis în parte contestația precizată formulată de reclamanții Z.D.B. și B.A.D.

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România.

A dispus anularea

parțială a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 362 din 22 iulie 2009 cu

privire la cuantumul acestora.

A stabilit în sarcina

pârâtului expropriator o despăgubire în valoare totală de 363.898 RON,

echivalentul a 89.330,8 Euro, la data efectuării raportului de expertiză, ce va

fi plătită reclamanților expropriați.

A dispus obligarea

pârâtului la plata sumei de 4.100 RON, cheltuieli de judecată către reclamanți,

reprezentând onorariu de expertiză și onorariu de avocat.

Pentru a pronunța

această soluție, Tribunalul a reținut că prin Hotărârea nr. 362 din 22 iulie

2009 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a dispus

exproprierea și acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 4262

m.p. situat în comuna Moara Vlăsiei, tarlaua 134, parcela A 546, județul Ilfov,

cu număr cadastral 2887/2, teren ce aparține reclamanților expropriați Z.D.B.

și B.A.D., despăgubirea fiind stabilită în conformitate cu prevederile Legii

nr. 198/2004, în cuantum total de 81.087,73 RON, conform raportului de

evaluare, urmând a fi consemnată, în termen de cel mult 90 de zile de la data

emiterii hotărârii, în contul deschis de expropriator, la CRC pe numele

persoanelor expropriate.

Referitor la

expertiza efectuată în cauză, aceasta a avut ca obiective: stabilirea

cuantumului despăgubirilor ce se cuvin reclamanților, în conformitate cu

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, ținându-se seama de prețul cu care

se vând obișnuit imobilele de același fel în zonă la data întocmirii raportului

de expertiză și, în funcție de toate capetele de cerere formulate de reclamanți,

să se stabilească dacă în urma exproprierii, reclamanții sunt lipsiți de drumul

de acces pentru partea de teren rămasă neexpropriată, cu calcularea daunelor

aduse reclamanților; lămurirea împrejurării dacă partea de teren rămasă

neexpropriată își mai poate menține categoria de folosință, respectiv teren

extravilan arabil, cu stabilirea despăgubirilor ce se cuvin pentru acoperirea

prejudiciului, dar și cu indicarea sporului de valoare, ca urmare a lucrărilor

ce se vor realiza, pentru partea de teren rămasă neexpropriată.

Instanța de fond a

reținut că acțiunea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din

Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în

ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Așadar, în raport de

aceste dispoziții legale, tribunalul a reținut că valoarea totală a

despăgubirii a fost stabilită în funcție și de prețul cu care se vând în mod

obișnuit imobilele de același fel, în unitatea administrativ- teritorială, dar,

la data întocmirii raportului de expertiză, așa încât, solicitarea pârâtului de

a se fi stabilit valoarea terenului expropriat ținând cont de contractele de

vânzare- cumpărare autentificate de notar, a fost respinsă de instanță ca

neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât, nu a fost susținută de nicio probă din

partea pârâtului, iar comisia de experții a răspuns acestui obiectiv.

Referitor la lipsirea

reclamanților de drumul de acces, pentru partea de teren rămasă neexpropriată,

tribunalul a reținut că, experții au lămurit și această chestiune, arătând că,

prin exproprierea lotului de teren de 4262 m.p., restul de proprietate al

reclamanților în suprafață totală de 13638 m.p. este compus din două loturi

despărțite de lotul de teren expropriat - parcela nr. 2, în suprafață de 12:771

m.p., lipsită de acces și parcela nr. 3, în suprafață de 867 m.p.

Lipsirea

reclamanților de drumul de acces, rezultă și din schița anexată raportului de

expertiză, tribunalul reținând că suprafața de 12.771 m.p. se învecinează la

nord cu un canal de irigații, la vest și est cu terenuri proprietatea altor

persoane, iar până la expropriere, întregul teren aparținând reclamanților, în

suprafață totală de 17900 m.p., avea deschiderea la calea publică - DE 546/1,

în prezent, acest acces fiind blocat în totalitate.

Faptul că pe o

latură, reclamanții au ieșire la un hidrocanal de irigații, cu adâncimea de

aproximativ 2 m, nu poate fi apreciat ca fiind un drum de acces.

Cu privire la

cealaltă suprafață mai mică, rămasă neexpropriată, aceasta are într-adevăr

acces la calea publică, însă, se află de cealaltă parte a viitoarei autostrăzi,

așa încât, astfel cum au arătat și experții prin raportul de expertiză,

reclamanții nu pot avea acces direct pe o perioadă de cel puțin 3 ani, durata

estimată a realizării autostrăzii și a drumului de acces paralel cu autostrada,

prin care se va face accesul la terenurile alăturate autostrăzii.

În ceea ce privește

prejudiciul invocat de reclamanți ca urmare a faptului că vor fi lipsiți de

folosința părții de teren rămasă neexpropriată, tribunalul a constatat că

experții au estimat acest prejudiciu având în vedere împrejurarea că, așa cum

s-a arătat mai sus, reclamanții nu vor dispune de acces direct pe o perioadă de

aproximativ 3 ani și, reține că la calcularea cuantumului despăgubirilor, prin

lege se prevede că se au în vedere și daunele aduse proprietarului, ca urmare a

exproprierii.

S-a mai reținut de

instanța de fond că este improprie noțiunea ce reflectă contravaloarea lipsei

de folosință, în sensul obișnuit al acesteia, în realitate, fiind vorba despre

prejudiciul cauzat proprietarului, prin expropriere, rezultat din divizarea

proprietății, de afectarea restului de teren de activitatea șantierului

autostrăzii, din lipsa drumului de acces pe o perioadă de 3 ani, estimată

pentru realizarea autostrăzii, până când se vor construi și drumurile de acces

paralele cu autostrada și de ieșire și intrare pe autostradă.

Referitor la

cuantumul stabilirii despăgubirilor de către experți, tribunalul a constatat că

aceștia au apreciat că, în conformitate cu art. 16 din 0.G. nr. 43/1997, se vor

prevedea zone de siguranță destinate exclusiv autostrăzii, pe o lățime de 50 m,

de o parte și de alta a amprizei drumului, calculând o suprafață a zonelor de

siguranță de 2892 m.p. rezultată din următoarea operațiune aritmetică: 40,50 m

x 50 m + 867 m.p. (aceasta fiind restul suprafeței de teren aflată de cealaltă

parte a autostrăzii). Astfel, experții au apreciat că suprafața rămasă de care

reclamanți vor fi lipsiți de acces direct este de 10.746 m.p., scăzând zonele

de siguranță și suprafața expropriată.

Potrivit art. 14 din

Ordonanță, zona drumului public cuprinde: ampriza, zonele de siguranță și

zonele de protecție.

Ampriza drumului este

suprafața de teren ocupată de elementele constructive ale drumului: parte

carosabilă, trotuare, piste pentru cicliști, acostamente, șanțuri, rigole,

taluzuri, șanțuri de gardă, ziduri de sprijin și alte lucrări de artă.

Dispozițiile art. 16

din O.G. nr. 43/1997 reglementează zonele de siguranță și sunt definite, ca

fiind suprafețele de teren situate de o parte și de cealaltă a amprizei

drumului, destinate exclusiv semnalizării rutiere, plantației rutiere sau altor

scopuri legate de întreținerea și exploatarea drumului, siguranței circulației

ori protecției proprietăților situate în vecinătatea drumului.

Din zonele de

siguranță fac parte și suprafețele de teren destinate asigurării vizibilității

în curbe și intersecții, precum și suprafețele ocupate de lucrări de

consolidare a terenului drumului și altele asemenea. Limitele zonelor de

siguranță a drumurilor, podurilor și viaductelor, în cale curentă și

aliniament, sunt prevăzute în anexa nr. 1. Realizarea de culturi agricole sau

forestiere pe zonele de siguranță este interzisă.

În conformitate cu

prevederile art 17 din Ordonanță, zonele de protecție sunt suprafețele de teren

situate de o parte și de alta a zonelor de siguranță, necesare protecției și

dezvoltării viitoare a drumului. Limitele zonelor de protecție sunt prevăzute

în anexa nr. 1.

Zonele de siguranță

ale drumurilor sunt cuprinse de la limita exterioară a amprizei drumului până

la: - 1,50 m de la marginea exterioară a șanțurilor, pentru drumurile situate

la nivelul terenului; - 2,00 m de la piciorul taluzului, pentru drumurile în

rambleu; - 3,00 m de la marginea de sus a taluzului, pentru drumurile în debleu

cu înălțimea până la 5,00 m inclusiv; - 5,00 m de la marginea de sus a

taluzului, pentru drumurile în debleu cu înălțimea mai mare de 5,00 m.

Zonele de protecție

sunt cuprinse între marginile exterioare ale zonelor de siguranță și marginile

zonei drumului, delimitate conform tabelului din anexa nr. 1 la Ordonanță:

pentru categoria autostrăzi distanța de la axul drumului până la marginea

exterioară a zonei drumului este de 50 m.

După cum se poate

observa, experții au făcut o confuzie referitoare la noțiunile de zonă de

siguranță și zonă de protecție a autostrăzii și, în raport de definițiile

acestor zone, așa cum rezultă din actul normativ invocat, tribunalul a

constatat că lucrarea de utilitate publică „Construcția autostrăzii București -

Brașov, tronsonul București - Ploiești" nu se putea efectua decât cu

respectarea dispozițiilor O.G. nr. 43/1997, modificată și completată.

Prin urmare, instanța

de fond a considerat că propunerile efectuate de experți nu se justifică, nici

cu privire la suprafața zonelor de siguranță și, nici cu privire la restul

proprietății ce va fi lipsită de acces direct, în raport de dispozițiile legale

menționate mai sus, neputându-se aprecia că suprafața de 867 m.p. va face parte

din zona de siguranță a viitoarei autostrăzi.

În orice caz, în

măsura în care pe parcursul efectuării lucrărilor se va constata necesitatea

exproprierii unor suprafețe de teren suplimentare, eventual pentru realizarea

zonelor de siguranță și de protecție, dacă acestea nu au fost avute în vedere

în momentul realizării proiectului autostrăzii, tribunalul constată că această

măsură nu se poate face decât, în acord cu procedura reglementată de Legea nr.

198/2004, modificată și completată.

Așa fiind, tribunalul

a constatat că experții au depășit cadrul legal în temeiul căruia trebuiau să

efectueze expertiza și să stabilească valoarea reală a despăgubirilor, la

soluționarea cauzei urmând a avea în vedere faptul că reclamanții au mai rămas

cu o suprafață de teren lipsită de acces direct prin scăderea suprafeței

expropriate de 4262 m.p., din suprafața totală de 17900 m.p., iar aceasta va fi

avută în vedere la stabilirea prejudiciului cauzat reclamanților conform

calcului aritmetic efectuat de experți, rezultând o sumă de 24.548,4 Euro, la

data efectuării expertizei, la care se adaugă prețul unitar corectat pentru

suprafața expropriată de 4262 m.p., în cuantum de 64.782,4 Euro, la data

efectuării expertizei.

Astfel, tribunalul a

conchis că au fost respectate dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994,

potrivit cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat proprietarului, aceasta ridicându-se la suma de 89.330,8

Euro la data efectuării expertizei, respectiv 363.898 RON.

Față de

considerentele expuse și în raport de dispozițiile art. 1 din Legea nr.

33/1994, art. 44 din Constituția României și art. 1 din Protocolul nr. 1,

potrivit cărora exproprierea de imobile se poate face numai pentru cauză de

utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, și constatând că

despăgubirea propusă de expropriator nu corespunde exigențelor legale, fiind

net inferioară valorii reale a acesteia, conform probelor administrate în

prezenta cauză, tribunalul a admis în parte contestația precizată (reclamanții

solicitând despăgubirile conform raportului de expertiză) și a dispus anularea

parțială a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 362 din 22 iulie 2009,

cu privire la cuantumul acestora.

Pe cale de

consecință, a stabilit în sarcina pârâtului expropriator o despăgubire în

valoare totală de 363.898 RON, echivalentul a 89.330,8 Euro, la data efectuării

raportului de expertiză, ce va fi plătită reclamanților - persoane expropriate.

În baza art. 274 C.

proc. civ. și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, modificată și

completată, tribunalul a obligat pârâtul la plata sumei de 4100 RON cheltuieli

de judecată către reclamanți, reprezentând onorariu de expertiză și onorariu de

avocat.

Împotriva Sentinței

civile nr. 955 din 4 iunie 2010 a Tribunalului București, secția a III-a

civilă, au declarat apel reclamanții și pârâtul.

Reclamanții Z.D.B. și

B.A.D. au criticat sentința tribunalului, susținând că în temeiul Legii nr.

33/1994 și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor

omului, exproprierea se poate face numai pentru cauză de ordine publică, după o

dreaptă și prealabilă despăgubire.

În vederea stabilirii

valorii de circulație a terenului expropriat s-a dispus efectuarea unei

expertize de evaluare, în condițiile art. 25 și 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994.

Cei trei experți au

concluzionat în unanimitate că valoarea terenului în litigiu este de 15,20

Euro/m.p., la care se adaugă prejudiciul pentru lipsa drumului de acces și

pentru zona de siguranță a autostrăzii, care va avea o lungime de 50 m, de o

parte și de alta a amprizei drumului, ce va afecta o suprafață de teren de

2.892 m.p. din restul proprietății.

Deși s-a omologat

raportul de expertiză, prin respingerea obiecțiunilor formulate verbal de

intimatul - pârât, instanța a diminuat suma totală calculată de cei trei

experți, apreciind că aceștia au făcut o confuzie referitoare la noțiunile de

zonă de siguranță și zonă de protecție a autostrăzii, precum și faptul că

experții au depășit cadrul legal în temeiul căruia trebuiau să efectueze expertiza.

Potrivit art. 211-212

C. proc. civ., instanța trebuia să ceară lămuriri suplimentare comisiei de

experți, dacă a constatat grave erori în stabilirea prejudiciului, sau dacă nu

au fost respectate obiectivele dispuse de instanță.

În ceea ce privește admiterea

în parte a acțiunii, referitor la suprafața de teren de 867 m.p., ce se află

situată în partea opusă a viitoarei autostrăzi, fapt ce face imposibil accesul

și utilizarea acestui teren în viitor, deoarece are o geometrie improprie unei

utilizări normale și nici nu are drum de acces, s-a solicitat preluarea în

proprietate și a acestui rest de suprafață, la același preț pentru restul

terenului expropriat.

Ca atare, deși

instanța a reținut că terenul are un drum de acces, din schița anexată

expertizei rezultă situația contrară, vechiul drum de acces fiind întrerupt de

autostradă.

De asemenea, potrivit

criticilor reclamanților, sentința tribunalului este nelegală și în ceea ce

privește înlăturarea obligației expropriatorului de plată a sumei de 38.753,2 Euro

cu titlu de despăgubiri, motivat de faptul că zona de siguranță a autostrăzii,

care va avea o lățime de 50 m, de o parte și de alta a amprizei drumului, va

afecta o suprafață de teren de 2.892 m.p. din restul proprietății.

Sub acest aspect,

apelanții-reclamanți au arătat că instanța de fond a dat o interpretare proprie

dispozițiilor Ordonanței nr. 43/1997.

Construirea

autostrăzii; nu aduce niciun beneficiu proprietarilor din zonă, deoarece

zgomotul și noxele din atmosferă vor fi mult mai mari și în timp se va produce

o slăbire a structurii de rezistență a clădirilor.

Potrivit art. 26 din

Legea nr. 33/1994, despăgubirea cuvenită persoanelor expropriate se compune din

valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, la

calculul cuantumului acesteia, experții și instanța urmând a ține seama de

prețul la care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel din zonă.

Totodată se aduc și

critici potrivit cărora, prețul acordat inițial reclamanților era

discriminatoriu, prin raportare la valoarea acordată proprietarilor învecinați,

care au fost expropriați pentru aceeași cauză de utilitate publică, în același

timp, de către același expropriator, cu referire la aceeași categorie de teren.

În apelul său,

pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA a criticat sentința sub aspectul cuantumului despăgubirilor

acordate, susținând că valoarea de 15,20 euro/m.p. nu s-a raportat la prețurile

obișnuite de tranzacționare ale altor imobile de același fel, cu cel supus

exproprierii, încălcându-se astfel, dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994.

Astfel, experții au

avut în vedere doar oferta de vânzare, ignorând în totalitate cererea de

cumpărare, deoarece prețul real de tranzacționare este rezultatul confruntării

cererii cu oferta, preț consemnat în contractele de vânzare - cumpărare

autentice.

În consecință,

valoarea certă și conformă prețului de piață și a voinței expropriaților era de

2,5 euro/m.p., motivat de faptul că această valoare rezultă din Sentința civilă

nr. 3569 din 30 iunie 2008, ce ține loc de act autentic de vânzare - cumpărare,

potrivit căreia, expropriații au plătit efectiv suma de 44.750 Euro pentru

17.900 m.p.

Anexat cererii de

apel au fost depuse cu titlu de practică judiciară mai multe hotărâri

judecătorești, precum și contracte de vânzare - cumpărare încheiate în anul

2006, 2008, pentru terenuri din aceeași zonă.

Reclamanții au depus

în cadrul probei cu acte mai multe contracte de vânzare - cumpărare încheiate

în anul 2008, iar Primăria comunei Moara Vlăsiei a comunicat instanței la 5

decembrie 2011 mai multe contracte de vânzare - cumpărare încheiate în perioada

2010 - 2011 pentru terenuri situate în tarlalele afectate de autostrada

București - Ploiești.

Prin Decizia nr. 244/A

din 11 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

reclamanți.

A admis apelul

formulat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România împotriva Sentinței nr. 955 din 4 iunie 2010 a

Tribunalului București, secția a III-a civilă.

A schimbat în parte

sentința menționată, în sensul că a stabilit în sarcina pârâtului o despăgubire

în valoare în valoare de 69.299 Euro, contravaloarea în lei la data efectuării

plății. A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a decide

astfel, instanța de control judiciar a reținut în urma completării

probatoriilor că, potrivit răspunsului la obiecțiuni, experții au stabilit că

prețul unitar al terenului expropriat, stabilit ca urmare a evaluării terenului

expropriat pe baza unor contracte de vânzare -cumpărare transmise de Primăria

comunei Moara Vlăsiei este de 10,50 Euro/m.p., în timp ce în primă instanță s-a

stabilit o valoare de 11,80 Euro/m.p., în condițiile în care experții nu au

avut în vedere decât ofertele de vânzare, nu și prețul efectiv la care s-au

vândut și cumpărat terenuri similare în aceeași zonă.

Astfel, sub aspectele

invocate în motivele de apel referitoare la greșita stabilire a valorii

despăgubirilor conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanța de

control judiciar a apreciat ca fondat apelul declarat de pârâtul Statul Român

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Prin Hotărârea de

stabilire a despăgubirilor nr. 362 din 22 iulie 2009 s-au expropriat efectiv

din proprietatea reclamanților de 17.900 m.p., suprafața de 4.262 m.p.

Urmare a acestei

exproprieri reclamanții au rămas cu suprafața totală de 13.638 m.p., compusă

din două loturi, respectiv parcela 2 nr. cadastral 2887/1, în suprafață de

12.771 m.p., arătând experții că este lipsită de acces și parcela nr. 3 nr.

cadastral 2887/3, în suprafață de 867 m.p.

Inițial, experții au

arătat că ambele loturi de teren care alcătuiesc restul de proprietate al

apelanților-reclamanți se află în zona de siguranță (de la limita exterioară a

amprizei drumului până la 2 m de la piciorul taluzului, de flecare parte a

autostrăzii) și în zona de protecție a viitoarei autostrăzi (50 m măsurați din

axul autostrăzii până la marginea exterioară a drumului) însumând suprafața de

2.025 m.p. din parcela 2 și parcela 3 integral (867 m.p. - nr. cadastral 2287/3

- fila 91 dosar fond).

Experții au mai

concluzionat, luând în considerare faptul că autostrada va fi realizată în

rambleu, suprafața zonelor de siguranță și protecție a autostrăzii se

calculează astfel: 84,00 m x 24,00 m + 867 m = 2.883 m.p.

Restul proprietății a

fost calculat astfel: 17.900 m.p. - 4.262 m.p. -2.883 m.p. = 10.755 m.p., calculul

lipsei de folosință a suprafeței de teren care nu va dispune de acces direct pe

o perioadă de 3 ani, durată estimată a realizării autostrăzii și a drumului de

acces paralel cu acesta este de 0,05 Euro/m.p./lună x 36 de luni x 10.755 m.p.

- 19.359 Euro.

Tot prin raportul de

expertiză realizat inițial în cauză la data de 23 august 2011 s-a reținut un

preț unitar/m.p. de 11,80 Euro.

Ca urmare a repunerii

cauzei pe rol și a suplimentării obiectivelor raportului de expertiză, experții

au arătat că dimensiunilor laturilor și suprafața terenului expropriat, precum

și dimensiunilor laturilor și suprafețelor celor două terenuri ale restului

proprietății au fost calculate pe baza coordonatelor cadastrale și sunt

prezentate în anexa 1 plan de amplasament și delimitare a numărului cadastral

2287, dezmembrat ulterior în numerele cadastrale 2287/1 (S de 12.771 m.p.),

2287/2 (S de 4.262 m.p. - teren expropriat) și 2287/3 (S de 867 m.p.).

De asemenea, s-a mai

arătat că din anexa 2 - plan de amplasament și delimitare a suprafeței ocupate

de zona de protecție (50 m.p. din axul autostrăzii proiectate, conform anexei 1

la O.G. nr. 43/1997) rezultă cu claritate că suprafața de teren expropriat

cuprinde și zona de siguranță a autostrăzii, iar zona de protecție acoperă două

loturi de teren din restul proprietății și anume S1 de 2.290 m.p. și respectiv

S2 de 860 m.p..

Întrucât S3 - liberă

de 7 m.p. din restul proprietății cu nr. cadastral 2287/3 nu este practic

utilizabilă, suprafața totală de teren ocupată de zona de protecție este de:

2290 m.p. + 867 m.p. = 3.157 m.p.

S-a reținut că

potrivit art. 17 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997, terenul ocupat de zona de

protecție a autostrăzii va fi permanent afectat. Restul proprietății care va fi

lipsită de acces direct pe o perioadă de 3 ani este 10.481 m.p., rezultați în

urma următorului calcul: 17.900 m.p. (teren inițial în proprietatea

reclamanților) - 4.262 m.p. (teren efectiv expropriat) - 3.157 m.p. (suprafață

totală de teren ocupată de zona de protecție).

Prin urmare, calculul

lipsei de folosință a restului proprietății pe o perioadă de 3 ani este de:

0,05 Euro/m.p./lună x 36 luni x 10.481 m.p. = 18.866 Euro.

În consecință,

experții au stabilit că valoarea despăgubirilor cuvenite apelanților -

reclamanți pentru terenul expropriat se compune din (4.262 m.p. + 3.157 m.p.) x

11,80 Euro/m.p. + 18.866 Euro = 106.410 Euro.

La 3 aprilie 2012,

comisia de experți a depus la dosar un supliment la raportul de expertiză, prin

care se face o rectificare la lucrarea din 2 aprilie 2012, arătând că valoarea

corectă a despăgubirilor cuvenite apelanților- reclamanți pentru terenul

expropriat este de 96.766 Euro, valoarea metrului pătrat fiind de 10,50

Euro/m.p. și nu de 11,80 Euro/m.p., cum s-a calculat inițial.

Prin urmare, în

suprafața de teren expropriată de 4.262 m.p. conform Hotărârii nr. 362/2009

este inclusă zona de siguranță a autostrăzii, zonă astfel determinată potrivit

art. 16 din O.G. nr. 43/1997.

Zona de protecție

calculată de experți din suprafața S1 = 2.290 m.p. și S2 = 860 m.p. + S3 = 7

m.p. face parte din zona de protecție, așa cum este determinată de art. 17 din

același act normativ și rămâne în proprietatea apelanților - reclamanți conform

alin. (2) al aceluiași act normativ.

În consecință,

suprafața de 3.157 m.p. rămâne în proprietatea reclamanților, pentru ea,

aceștia fiind îndreptățiți a obține contravaloarea lipsei de folosință de 0,05

Euro/m.p. și nu contravaloarea metrului pătrat pentru teren expropriat de 10,50

Euro. În situația în care s-ar da eficiență modalității de calcul efectuată de

experți ar însemna ca suprafața de 3.156 m.p. să figureze ca și expropriată, în

lipsa unei hotărâri.

S-a mai reținut de

instanța de apel că pentru aceleași considerente nu se justifică nici

exproprierea suprafeței de 867 m.p., cât au solicitat reclamanții prin cererea

principală.

De asemenea,

reclamanții nu au produs nici un fel de dovadă privind modalitatea de

exploatare a terenului anterior exproprierii, ori alte asemenea, care nu s-au

mai putut realiza, în afara lipsei temporare unei căii de acces.

Conform art. 18 din

O.G. nr. 43/1997 instalarea unor panouri de apărare a drumului contra

înzăpezirii, se va face fără perceperea unei chirii, însă numai cu condiția de

a nu împiedica lucrările agricole și să nu producă degradări culturilor pe

aceste terenuri, această situație fiind însă viitoare și incertă. Modalitatea

de apreciere a reparării unui eventual prejudiciu, urmând a se face în funcție

de circumstanțe concrete și nu ipotetice.

Prin urmare, suma

reprezentând despăgubiri va fi compusă din contravaloarea terenului expropriat,

calculată astfel :4.262 m.p. x 10,50 Euro/m.p. = 44.751 Euro, la care se adaugă

lipsa de folosință, pentru restul terenului lipsit de cale de acces, determinat

de experți și reținut de instanța de fond, în cuantum de 24.548,4 Euro,

rezultând în final suma de 69.299 Euro, sau contravaloarea acesteia în lei, la

data plății efective.

Împotriva deciziei

nr. 244 A din 11 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs reclamanții Z.D.B.

și B.A., criticând-o pentru nelegalitate, pentru motivele structurate de

aceștia, ca fiind încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Prima critică

subsumată motivului reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are în vedere

aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 26 din Legea nr.

33/1994, întrucât instanța de apel, în mod eronat a înlăturat despăgubirile

calculate de către experți în raportul de expertiză din apel, dând o

interpretare proprie dispozițiilor legale cu privire la zona de siguranță și

zona de protecție.

Se susține astfel, că

valoarea de 10,50 Euro/m.p. a fost acordată fără a se raporta la valoarea

stabilită în cazul unor proprietari învecinați, care au fost expropriați pentru

aceeași cauză de utilitate publică, în același timp, de către același

expropriator, pentru aceeași categorie de teren reținându-se un caracter

discriminator, în speță.

Se evidențiază că

experții au stabilit în unanimitate că valoarea terenului în litigiu este de

15,20 Euro/m.p., la care se adaugă prejudiciul pentru lipsa drumului de acces

și pentru zona de siguranță, care va avea o lățime de 50 m, de o parte și de

alta a amprizei drumului, ce va afecta o suprafață de teren de 2892 m.p. din

restul proprietății.

Cu toate acestea, în

cea de-a doua expertiză, noua comisie de experți a concluzionat faptul că

valoarea despăgubirilor este de 96.766 Euro, compusă din 44.751 Euro (4.262

m.p. x 10,50 Euro) pentru terenul ce formează zona de protecție în suprafață de

3.157 m.p., valoarea despăgubirilor este de 33.149 Euro (3.157 m.p. x 10,50

Euro/m.p.) pentru terenul ce formează lipsa de folosință în suprafață de 10.481

m.p., valoarea despăgubirilor este de 18.866 Euro, dar a acordat numai 69.299

Euro, această din urmă sumă fiind alcătuită din 44.751 Euro și 24.548 Euro.

O altă critică a

reclamanților se referă la existența unor motive contradictorii cu privire la

suprafața de 867 m.p., rezultată ca urmare a dezmembrării terenului expropriat,

ce se află situată în partea opusă a viitoarei autostrăzi, care, datorită

formei triunghiulare este imposibil de amenajat, fiind un lot lipsit de

utilitate, instanța de apel motivând cererea de respingere cu privire la

această suprafață, față de împrejurarea că acest teren are un drum de acces,

deși din schița anexată rezultă că vechiul drum de acces este întrerupt de

autostradă.

În recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri din

România SA sunt dezvoltate critici încadrate de acesta, găsind incidente

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel a

realizat o greșită interpretare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994, conform cărora „la calcularea despăgubirilor experții, precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului

de expertiză”.

Se arată că, și în

cazul în care valoarea despăgubirii constatată de experți este mai mare decât

cea oferită de expropriator, instanța nu este obligată să acorde automat

această despăgubire.

Prețul real de 2,5

Euro/m.p. cu care a fost achiziționat terenul din care face parte suprafața

expropriată (localitatea Moara Vlăsiei), conform Sentinței civile nr. 3569 din

30 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Butea (sentință ce ține loc de act

autentic de vânzare-cumpărare) este cel ce ar fi trebuit calculate

despăgubirile, fiind de notorietate că, în prezent, datorită crizei economice,

piața imobiliară a scăzut mult, influențând direct prețurile de vânzare ale

imobilelor, prețuri care, în raport cu sfârșitul anului 2008 s-au înjumătățit,

sau sunt chiar mai mici.

În privința

prejudiciului de 24.584,4 Euro calculat de însăși instanța de apel și acordat

pentru așa-zisa „lipsă de folosință" a restului de teren rămas, pentru o

perioadă de 3 ani, acesta nu are nici acoperire legală și nici acoperire cu

privire la situația de fapt, fiind acordat în lipsa oricărei dovezi produse de

reclamanți și în lipsa vreunui criteriu de stabilire a acestuia.

Recurentul-pârât

solicită admiterea recursului, modificarea deciziei curții de apel și pe fond

respingerea cererii reclamanților, iar în ipoteza în care acțiunea acestora nu

va fi respinsă s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe pentru refacerea sau suplimentarea probatoriilor.

Cât privește fondul

recursurilor declarate în cauză se rețin următoarele considerente pentru care,

ambele recursuri vor fi respinse;

Reclamanții au

criticat decizia instanței de apel, invocând faptul că suma acordată acestora,

cu titlu de despăgubiri a fost stabilită într-un cuantum de 10,50 Euro/m.p.,

„cu aplicarea greșită a legii și cu ignorarea materialului probator", în

loc de 15,20 Euro/m.p. și, totodată, că suma nu le-a acoperit integral

prejudiciul suferit, respectiv beneficiul nerealizat, decurgând, pe de o parte

din îngrădirea drumului de acces, iar pe de altă parte, dintr-o apreciere

greșită a instanței de apel, în sensul că suprafața de 867 m.p., rezultată ca

urmare a dezmembrării terenului expropriat, ce se află situată în partea opusă

a viitoarei autostrăzi, care, datorită formei triunghiulare este imposibil de

amenajat, ar avea un drum de acces, deși din schița anexată, rezultă că vechiul

drum de acces este întrerupt de autostradă.

În primul rând este

de reținut că, în motivarea recursului lor, reclamanții au formulat susțineri

privind greșita apreciere de către instanța de apel a raportului de expertiză

efectuat în apel.

Așadar,

recurenții-reclamanți critică modul de stabilire, pe baza probelor

administrate, a situației de fapt în prezenta pricină.

Or, asemenea critici

nu se încadrează în niciunul din cazurile de modificare sau casare prevăzute,

expres și limitativ, de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea

controlului judiciar în recurs.

Față de actuala

configurație a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în

recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța de

recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin

hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmăresc în

realitate reclamanții, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii, prin

raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

De aceea, susținerile

formulate pe aspectul situației de fapt nu pot forma obiect de analiză în calea

de atac a recursului, ridicând o problemă legată de temeinicia, iar nu de

legalitatea hotărârii atacate.

Ca urmare, vor fi

analizate criticile recurenților-reclamanți privind greșita interpretare și

aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 26 din Legea nr.

33/1994, în ceea ce privește respectarea criteriilor pentru stabilirea

despăgubirilor.

Potrivit art. 26

alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 „Despăgubirea se compune din valoarea

reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite.

La calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de

prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și

de daunele aduse proprietarilor sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia".

Conform dispozițiilor legale enunțate, pentru

stabilirea despăgubirii, experții se vor raporta la prețul cu care se vând în

mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la

data întocmirii raportului de expertiză.

Pe cale de

consecință, nu au putut fi validate de către instanța de apel, concluziile unui

raport de expertiză (ca cel efectuat la fond) în care, contrar prevederilor

legale aplicabile, experții folosesc la stabilirea despăgubirii, alte criterii

decât cele prevăzute de lege, fundamentându-și concluziile și raportându-se la

date și elemente, ce sunt în dezacord cu cerințele impuse de textul de lege

menționat.

Or, în speță, din

constatările completărilor la raportul de expertiză dispus și efectuat în apel,

ca urmare a caracterului devolutiv al acestei căi de atac, s-a reținut că

potrivit răspunsului la obiecțiuni, experții au stabilit că prețul unitar al

terenului expropriat, stabilit ca urmare a evaluării terenului expropriat pe

baza unor contracte de vânzare - cumpărare transmise de Primăria comunei Moara

Vlăsiei este de 10,50 Euro/m.p., în 'timp ce în primă instanță s-a stabilit o

valoare de 11,80 Euro/m.p., în condițiile în care experții nu au avut în vedere

decât ofertele de vânzare, nu și prețul efectiv la care s-au vândut și cumpărat

terenuri similare în aceeași zonă.

Referitor la

criticile recurenților-reclamanți privind neacordarea de către instanța de apel

a prejudiciul cauzat prin exproprierea parțială a terenului, pentru partea de

imobil rămasă neexpropriată, textul art. 26 din lege prevede a fi luate în

considerare și dovezile prezentate de proprietari, iar, sub acest aspect, în

mod corect s-a reținut de instanța de apel, că nu s-au produs dovezi de către

reclamanți din care să rezulte un astfel de prejudiciu.

Reclamanții nu au

depus la dosar, pentru a fi avute în vedere de către instanțe și experți,

planuri urbanistice zonale din care să rezulte că terenurile reclamanților vor

fi incluse în intravilanul localităților limitrofe și nici proiecte de

dezvoltare întocmite de aceștia, pentru zona respectivă.

Nu sunt fondate nici

criticile ce evocă o contradictorialitate a considerentelor deciziei din apel,

precum și existența unui prejudiciul ca urmare a imposibilității folosirii

suprafeței de 867 m.p., față de împrejurarea că acest teren are un drum de

acces.

Astfel cum s-a

arătat, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se

compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

În aplicarea acestui

text, la stabilirea daunelor-interese cuvenite proprietarilor sau altor

persoane îndreptățite se poate ține seama și de prejudiciile viitoare, atunci

când acestea sunt certe. Prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei

„șanse" ar putea fi reparat numai în măsura probabilității sale de

realizare.

În speță, însă, nu

sunt îndeplinite cerințele acordării beneficiului nerealizat, instanța de apel

apreciind corect raportul juridic dedus judecății sub acest aspect.

Așa fiind, pentru ca

pârâtul să poată fi obligat la plata unei sume de bani care să reprezinte

valoarea cu care ar fi sporit patrimoniul reclamanților este necesar să se fi

probat caracterul cert al acestui prejudiciu.

Totodată este de

reținut că se impune înlăturarea pretențiilor pentru cea de-a doua componentă a

despăgubirii, prejudiciul cauzat proprietarului, definit conform aceleiași

opinii majoritare a experților ca echivalent cu „diferența dintre valoarea

totală de circulație a terenului aferent întregului imobil și valoarea de

circulație a imobilului expropriat, la care s-ar adăuga și valoarea de

circulație a terenului rămas neexpropriat".

Astfel cum s-a

stabilit și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza

Lallement c. Franței, 2002), prejudiciul impus a fi acoperit în cazul unei

exproprieri - pentru ca această sarcină să nu devină excesivă prin lipsa

echilibrului între interesele generale ale comunității și cele private ale

proprietarului deposedat - se referă la pierderea unor beneficii economice

certe, de care acesta nu se mai poate bucura, care au caracter previzibil și

pot fi dovedite prin situații (economico-financiare, fiscale) concrete

anterioare.

Or, în speță,

prejudiciul produs reclamanților a fost calculat ca o ecuație valorică între

terenul expropriat și suprafața rămasă la dispoziția titularului dreptului,

fără nici o legătură cu vreun beneficiu actual, previzibil a fi produs și în

viitor și care ar justifica creșterea valorii acestuia pe criteriul

imposibilității continuării, în condiții de rentabilitate, a activității pe

suprafața de teren rămasă și pe rațiuni de pierdere a unor foloase economice.

Din acest punct de

vedere, astfel cum a statuat constant și Curtea Europeană, pretențiile de

această natură, privite ca pierderi viitoare, îmbracă un caracter speculativ și

incert în măsura în care pot fi implicate în calcul mai multe variabile (Cauza

Buzescu c. României, 2005, Cauza Isar c. României, 2007).

Față de toate

considerentele reținute, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată

cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate și că, astfel, nu sunt

îndeplinite condițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recursul reclamanților fiind nefondat, în baza art. 312 alin. (1)

din C. proc. civ.

Analizând recursul

declarat de pârât din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru

următoarele considerente:

Recurentul-pârât a

susținut încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece expertiza efectuată

în cauză și însușită de instanța de apel nu s-a raportat la criteriul prevăzut

de acest text de lege, în ceea ce privește stabilirea cuantumului

despăgubirilor, respectiv prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză.

Contrar celor

susținute de recurentul-pârât, instanța a dispus, ca obiectiv al expertizei,

stabilirea prețului cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel,

raportul de expertiză răspunzând acestui obiectiv.

Ca atare, sunt

lipsite de temei criticile recurentului-pârât cu privire la încălcarea

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece expertiza dispusă de

instanța de apel s-a raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege, în

ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv prețul cu

care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

La raportul de expertiză

din faza de apel, completat cu răspunsul la obiecțiuni și apoi, cu precizări la

suplimentul raportului de expertiză tehnică (filele 216-222 dosar apel), la

stabilirea criteriului sus menționat, prevăzut de art. 26 din Legea nr. 33/1994

au fost avute în vedere contractele de vânzare-cumpărare din anii 2010 și 2011

(filele 154-169 dosar), așadar, de la o dată mai apropiată de aceea a

întocmirii raportului de expertiză.

Instanța de apel a

apreciat că valoarea corectă, care urmează să fie luată în considerare la

stabilirea cuantumului despăgubirilor este cea determinată și stabilită conform

art. 26 din actul normativ menționat, respectiv valoarea reală a terenului,

zona în care se află acesta, poziția imobilului, existența utilităților, precum

și prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel din

unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii lucrării.

Totodată, s-a arătat

că experții au indicat metoda folosită pentru determinarea cuantumului

despăgubirilor, precum și faptul că la stabilirea corecției de depreciere s-a

avut în vedere prețul tranzacțiilor în zona analizată.

Or, prin soluția

adoptată, instanța de apel a respectat dispozițiile legale menționate, suma

acordată și stabilită conform expertizei, la data întocmirii raportului, cu

luarea în considerare, inclusiv a coeficientului de corecție determinat de

tranzacțiile imobiliare din anii 2010-2011, această sumă fiind sub nivelul

pretențiilor reclamanților, dar mai mare decât cea oferită de expropriator.

Cât privește critica pârâtului,

referitoare la prejudiciul acordat de instanța de apel pentru „lipsa de

folosință" a restului de teren rămas pentru o perioadă de trei ani,

aceasta este nefondată, urmând a fi avute în vedere considerentele anterioare

din decizie, în care s-a răspuns la aceste critici, în analiza recursului

declarat de reclamanți.

Este totodată de

evidențiat ca, în mod corect instanța de apel a reținut că în suprafața de

teren expropriată de 4.262 m.p. conform Hotărârii nr. 362/2009 este inclusă

zona de siguranță a autostrăzii, zonă astfel determinată potrivit art. 16 din

O.G. nr. 43/1997.

Zona de protecție

calculată de experți din suprafața S1 = 2.290 m.p. și S2 - 860 m.p. + S3 = 7

m.p. face parte din zona de protecție, așa cum este determinată de art. 17 din

același act normativ și rămâne în proprietatea apelanților - reclamanți,

conform alin. (2) al aceluiași act normativ.

În consecință,

suprafața de 3.157 m.p. rămâne în proprietatea reclamanților, pentru ea,

aceștia fiind îndreptățiți a obține contravaloarea lipsei de folosință de 0,05

Euro/m.p. și nu contravaloarea metrului pătrat pentru teren expropriat de 10,50

Euro. În situația în care s-ar da eficiență modalității de calcul efectuată de

experți ar însemna ca suprafața de 3.156 m.p. să figureze ca și expropriată, în

lipsa unei hotărâri.

Ca atare, suma

reprezentând despăgubiri va fi compusă din contravaloarea terenului expropriat,

calculată astfel :4.262 m.p. x 10,50 Euro/m.p. = 44.751 Euro, la care se adaugă

lipsa de folosință, pentru restul terenului lipsit de cale de acces, determinat

de experți și reținut de instanța de fond, în cuantum de 24.548,4 Euro,

rezultând în final suma de 69.299 Euro, sau contravaloarea acesteia în lei, la

data plății efective,

Față de

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanții Z.D.B., B.A.D. și de pârâtul

Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România împotriva Deciziei nr. 244/A din 11 iunie 2012 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 februarie 2013.

Procesat de GGC - DG