ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2097/2018

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 4 mai 2010, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea parțială a Hotărârii de stabilire și consemnare a despăgubirilor emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în sensul modificării cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin ca urmare a exproprierii terenului proprietatea sa, situat în Voluntari, jud. Ilfov, în suprafață de 4.224 mp, având număr cadastral x, înscris în Cartea funciară nr. x, de la suma de 160.296,24 RON la suma de 1.393.920 euro, în echivalent în RON la data exproprierii, precum și dobânda legală aplicată suinei datorate, calculată de la data exproprierii până la data introducerii acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 1250 din 14.06.2013 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a admis, în parte, acțiunea, s-a dispus modificarea Hotărârii nr. 43/2008 emisă de pârâtă, în sensul că s-a stabilit suma de 1.306.930 euro, cu titlu de despăgubire cuvenită reclamantei pentru terenul în suprafață de 4.224 mp, situat în Comuna Voluntari, Jud. Ilfov, având nr. cadastral x; s-a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumei datorate; au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele considerente:

Reclamanta S.C. A. S.A este proprietara terenului situat în Voluntari, jud. Ilfov, în suprafață de 33.203,67 mp, având număr cadastral x, înscris în Cartea funciară nr. x, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 13.06.2006.

Prin H.G. nr. 424 din 16.04.2008 s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică "Construcția autostrăzii București-Brașov, tronsonul București-Ploiești, pe teritoriul localității Voluntari, jud. Ilfov" și declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul acestei lucrări, expropriator fiind Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi, și Drumuri Naționale din România S.A.

În anexa hotărârii, respectiv Tabelul cu imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Construcția autostrăzii București-Brașov, tronsonul București-Ploiești, pe teritoriul localității Voluntari, jud. Ilfov", la poziția 43 a fost menționată suprafața de teren de 4.224 mp, situată în orașul Voluntari, jud. Ilfov (făcând parte din suprafața totală de 33.204 mp), cu nr. cadastral x.

Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 43 din 11.08.2008, emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 Voluntari s-a dispus exproprierea terenului în suprafață de 4.224 mp situat în Voluntari, jud. Ilfov, având număr cadastral x, aflat în proprietatea reclamantei și s-a aprobat acordarea despăgubirii aferente acestui imobil, care a fost stabilită la suma de 160.290,24 RON […].

Împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor, reclamanta a formulat contestația ce formează obiectul cauzei de față, precizata ulterior, solicitând modificarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat, de la suma de 160.296,24 RON la suma de 3.995.430,88 euro.

Prin raportul de expertiză întocmit de comisia de experți formată din B., C. și D., astfel cum a fost completat prin răspunsul la obiecțiuni, s-a stabilit că valoarea terenului în suprafață de 4.224 mp situat în orașul Voluntari, jud. Ilfov, având nr. cadastral x la data efectuării raportului de expertiză (23.03.2011) este de 349.220 euro.

Tribunalul a apreciat că valoarea terenului stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză reprezintă valoarea reală a imobilului, acesta fiind prețul la care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel situate în aceeași unitate administrativ teritorială. Din raportul de expertiză rezultă că experții B. și D. au stabilit valoarea de circulație a terenului luând în considerare prețul imobilelor similare, ținând cont de contractele de vânzare-cumpărare puse la dispoziție de Primăria Voluntari, fiind calculat un preț mediu ofertă ponderată, la valoarea respectivă fiind aplicate corecții în raport de diferențele de localizare și de condițiile de negociere specifice zonei. Se consideră de tribunal că nu poate fi avută în vedere opinia separată a expertului C., întrucât acesta a calculat prețul mediu tară a ține seama de valorile extreme ale prețurilor, în condițiile în care acestea trebuiau corectate prin aplicarea corecțiilor de negociere de 15%.

Pe de altă parte, tribunalul a reținut că valoarea terenului ce trebuie avută în vedere la. stabilirea despăgubirilor cuvenite expropriatului este cea de ia data efectuării raportului de expertiză de către comisia de experți desemnată de instanță, în acest sens fiind dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la care fac trimitere dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.

În ceea ce privește daunele aduse proprietarului ca urmare a exproprierii, prin completarea la raportul de expertiză, experții B. și C. au apreciat că terenul rămas în proprietatea reclamantei nu mai poate fi folosit (exploatat) decât ca teren intravilan cu restricții de folosință, care, dată fiind amplasarea și caracteristicile pedologice ale zonei nu poate fi valorificat decât cu aplicarea unei bonități negative de maxim 40% pentru terenuri neconstruibile, afară de întrebuințări secundare. Astfel, cei doi experți au arătat că valoarea totală a prejudiciului, la data efectuării expertizei este de 956.340 euro.

Tribunalul nu a reținut punctul de vedere exprimat de expertul D., în sensul că reglementările urbanistice nu s-au schimbat ca urmare a exproprierii, față de conținutul certificatului de urbanism nr. x din 26.10.2005 și al scrisorii arhitectului șef nr. x din 07.09.2012.

În ceea ce privește susținerea reclamantei în sensul că prejudiciul ar include și diferența dintre valoarea imobilului la data exproprietarii și valoarea acestuia la data efectuării raportului de expertiză, aceasta nu a fost reținută, întrucât, dacă s-ar admite punctul de vedere al reclamantei, ar însemna ca despăgubirile să fie stabilite, de fapt, la valoarea imobilului de ia data exproprierii, iar nu de la data efectuării raportului de expertiză, astfel cum prevăd dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Cât privește suma de 76.600 euro, reprezentând cheltuieli efectuate în legătură cu terenul expropriat (pentru elaborarea unor studii și proiecte de urbanism, precum și lucrări de topografie, cadastru), tribunalul a apreciat că nu se poate reține existența unei legături de cauzalitate între exproprierea terenului în litigiu și efectuarea acestor cheltuieli de către reclamantă.

Față de situația de fapt reținută, tribunalul a constatat că cererea formulată de reclamantă este întemeiată, în parte, astfel că a dispus acordarea de despăgubiri pentru terenul expropriat, în cuantum de 1.306.930 euro, din care suma de 350.590 euro reprezintă valoarea terenului la data efectuării raportului de expertiză, iar 956.340 euro constituie contravaloarea daunelor, sume ce vor fi plătite în echivalent în lei la data plății.

Cât privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, tribunalul a reținut că acesta nu este întemeiat, reținând în acest sens prevederile art. 1088 C. civ. 1864.

Astfel, tribunalul a reținut ca în speță nu se poate reține o neexecutare sau executare cu întârziere din partea pârâtului a obligației de plată a despăgubirilor pentru terenul expropriat, pentru ca acesta să datoreze reclamantei dobânda legală aplicată la suma respectivă, întrucât pârâtul a consemnat suma de bani stabilită drept despăgubire prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor în termenul prevăzut de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 198/2004, de 90 zile de la data emiterii hotărârii, respectiv la data de 29.09.2008, prin ordinul de plată nr. x din 29.09.2008.

În ceea ce privește despăgubirile în cuantum de 1.306.930 euro, obligația de plată a acestora a fost stabilită prin prezenta hotărâre, astfel că pârâtul nu ar putea fi obligat la plata dobânzii legale aplicate acestei sume decât de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul experților, achitat cu ordinul de plată nr. x din 11.02.2011.

Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel reclamanta, pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. și Ministerul Public.

Prin Decizia nr. 77/R din 02.02.2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul declarat de reclamantă, a admis apelurile declarate de Ministerul Public și de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., a schimbat In parte sentința apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat la suma de 309.197 euro, în echivalent iei la data plății efective; a respins cererea reclamantei privind compensarea prejudiciului; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței tribunalului.

În motivarea soluției sale, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Constatând că raportul de evaluare efectuat la instanța de fond s-a bazat pe oferte imobiliare și nu pe tranzacții efective, în apel s-a dispus efectuarea unei noi expertize.

Opiniile experților au fost diferite în ce privește comparabilele avute în vedere în stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Astfel, în opinia majoritară s-a reținut că poate fi acceptat ca înscris de raportare și actul de alipire invocat de reclamantă, pe când în opinia separată, acest act a fost exclus.

Analizând actul de alipire, instanța de apel a constatat atât că acesta nu constituie prin el însuși o tranzacție de transmitere a dreptului de proprietate, cât și faptul că valoarea actului a fost indicată nu ca preț al unei tranzacții, ci numai în vederea stabilirii taxei notariale. Pentru aceste motive, a fost înlăturat din cuprinsul actelor de raportare actul de alipire, fiind reținută concluzia separată a expertului E., conform căreia cuantumul cuvenit reclamantei cu titlu de preț just al terenului expropriat este de 309.197 euro.

Cu privire la prejudiciul pretins de reclamantă, instanța a reținut că acesta nu a fost cerut, distinct de prețui terenului expropriat, împrejurare ce rezultă din petitul acțiunii introductive de instanță, prin care reclamanta a precizat neechivoc că solicită doar majorarea sumei ce i-a fost oferită de pârât, ca preț al exproprierii, până la un anumit cuantum. Mai mult, în motivarea cererii, atunci când a invocat noțiunea de prejudiciu, reclamanta nu s-a referit decât la dreptul său de a pretinde dobânda legală pentru sume ce i s-ar fi cuvenit de la data exproprierii.

În legătură cu dobânda solicitată, instanțe de apel a apreciat că pârâtul și-a executat obligația de plată a despăgubirii, la nivelul pe care l-a apreciat a fi just, îndeplinindu-și astfel obligația de consemnare a sumei prevăzute de art. 8 din Legea nr. 198/2004.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., a formulat următoarele critici; Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia instanței de apel de respingere a cererii de compensare a prejudiciului cauzat prin expropriere este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ., respectiv cu nesocotirea principiului disponibilității și cu ignorarea obiectului judecății determinat de reclamantă în conformitate cu dispozițiile art. 112 C. proc. civ., fiind greșit argumentul în sensul că nu a fost legal învestită cu o cerere de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin expropriere, distinct de contravaloarea imobilului expropriat.

Prin această soluție, instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 108 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, recurenta a susținut că a solicitat în petitul cererii introductive de instanță anularea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor, în sensul modificării cuantumului despăgubirilor cuvenite acesteia ca urmare a exproprierii, estimate la suma de 1.393.920 euro, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data exproprierii, în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

De asemenea, în motivarea acțiunii a făcut referire ia faptul că suma acordată în procedura administrativă nu acoperă prejudiciul suferit, invocând în acest sens dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului.

Așadar, recurenta a considerat că prin respingerea cererii de acordare a prejudiciului ca urmare a faptului că nu l-ar fi solicitat distinct de prețul terenului expropriat, instanța de apel a apreciat greșit asupra obiectului dedus judecății, încălcând astfel dispozițiile art. 129 alin. (5) coroborate cu art. 112 C. proc. civ., toată argumentația instanței de apel privind soluția de respingere a prejudiciului ca nesolicitat bazându-se pe faptul că reclamanta nu ar fi precizat un cuantum separat al prejudiciului cauzat de expropriere.

Or, potrivit art. 112 pct. 3 coroborat cu art. 132 C. proc. civ., precizarea valorii obiectului cererii de chemare în judecată nu este obligatorie și nu poate conduce la respingerea pretenției, ca nesolicitată, întrucât prejudiciul cauzat prin expropriere se circumscrie obiectului cererii de chemare în judecată, constituind pretenție dedusă judecății, chiar dacă cuantumul acestuia nu a fost estimat separat de valoarea terenului expropriat.

Pe parcursul procesului în fața primei instanțe, nici pârâtul și nici Ministerul Public nu au invocat vreo neregularitate privitoare la prejudiciul solicitat de reclamanta, cu privire la care s-au administrat probatorii constând în expertiză evaluatorie și înscrisuri în dovedirea caracteristicilor constructive ale terenurilor rămase în proprietatea reclamantei.

Astfel, obiectivele expertizei efectuate în cauză includ atât evaluarea imobilului în litigiu cât și stabilirea valorii prejudiciului produs prin expropriere.

Nici reprezentantul convențional al pârâtului și nici reprezentantul Ministerului Public nu s-au opus administrării expertizei cu obiectivele menționate, nici la data încuviințării lor și nici ulterior, iar prin obiecțiunile la raportul de expertiză, reclamanta învedera instanței că prejudiciul, cu toate componentele sale nu a fost determinat de comisia de experți, deși a fost prevăzut ca obiectiv al expertizei.

Prin urmare, reclamanta a solicitat refacerea raportului de expertiză în sensul stabilirii prejudiciului material cauzat prin expropriere, cu luarea în considerare a scăderii valorii terenului rămas în proprietate.

Deși obiecțiunile reclamantei au fost comunicate părților la termenul de judecată din data de 25.11.2011 și puse în discuția acestora la termenul din 24.02.2012, nici pârâtul și nici reprezentantul Ministerului Public nu au obiectat la primirea acestora, ci, dimpotrivă, au arătat că sunt de acord cu obiecțiunile astfel formulate, eu excepția celor referitoare ia dobânzi și la diferența de valoare a terenului dintre data exproprierii și data expertizării.

Prin urmare, instanța a admis, în parte, obiecțiunile formulate de reclamantă și a pus în vedere comisiei de experți să refacă raportul de expertiză inclusiv în sensul stabilirii prejudiciului cauzat reclamantei, așa cum a fost solicitat de aceasta.

La termenul din 18.05.2012, instanța a pus în discuția părților cererea reclamantei de emitere a unei adrese către Primăria Voluntari pentru a comunica informații privind terenurile rămase neexpropriate, necesare pentru completarea raportului de expertiză, proba cu care pârâtul a fost de acord și care a fost administrată.

Faptul că reclamanta a solicitat prejudiciul creat ca urmare a exproprierii, rezultat din scăderea valorii terenurilor rămase în proprietate, rezultă și din concluziile scrise depuse la termenul din 09.11.2012.

Astfel, la termenul de judecată din data de 09.11.2012, reclamanta a depus la dosar concluzii scrise, prin intermediul cărora a formulat și o cerere de majorare a cuantumului pretențiilor la suma de 1.706.010,88 euro, atașând și calculul dobânzii legale.

În cuprinsul concluziilor scrise, reclamanta a precizat faptul că prejudiciul solicitat este compus din: diferența de valoare a terenului expropriat dintre momentul exproprierii și momentul evaluării; dobânda legală calculată la diferența de despăgubire între ceea ce s-a acordat și ceea ce ar fi trebuit acordat de Statul Român pentru expropriere; cheltuielile efectuate de reclamantă anterior exproprierii, pentru elaborarea de studii și proiecte de arhitectură și urbanism și lucrări topo-cadastrale privind proiectul rezidențial preconizat a se fi edificat pe terenul expropriat; prejudiciul creat prin expropriere ca urmare a scăderii valorii terenului rămas în proprietatea reclamantei, prin imposibilitatea utilizării acestuia conform scopului avut în vedere la data achiziționării acestuia.

Prima instanța a calificat concluziile scrise drept cerere precizatoare, pe care, în ședința din data de 9 noiembrie 2012, a comunicat-o reprezentantului convențional al pârâtului expropriator, acordând termen pentru a lua cunoștință de conținutul cererii.

Ulterior termenului din data de 9 noiembrie 2012 și până la pronunțarea sentinței instanței de fond, nici pârâtul și nici Ministerul Public nu au învederat instanței de judecată faptul că prejudiciul cauzat prin expropriere nu ar fi fost solicitat prin cererea introductivă de instanță sau că acesta ar fi fost solicitat de reclamantă cu depășirea termenului procedural de modificare a cererii de chemare în judecată.

A mai susținut recurenta că din întreaga conduită procesuală a pârâtului Statul Român și a Ministerului Public, manifestată pe parcursul judecății în primă instanță, reiese faptul că aceștia au acceptat în mod neechivoc faptul că reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri care includ și prejudiciul cauzat prin expropriere, rezultat din scăderea valorii terenurilor rămase în proprietatea sa după expropriere.

Având în vedere caracterul dispozitiv al normelor înscrise în art. 132 din C. proc. civ., reclamantul poate să-și modifice acțiunea și după prima zi de înfățișare, dacă pârâtul consimte expres sau tacit, dar neechivoc în acest sens.

Ca atare, în mod greșit instanțele de fond au respins cererea privind acordarea prejudiciului, cu motivarea că acesta nu a fost solicitat având în vedere faptul că acesta a fost cerut atât prin cererea introductivă de instanță, cât și ulterior, prin concluziile scrise depuse la dosar și comunicate părților la termenul de judecată din 9 noiembrie 2012, calificate de instanța de judecată drept cerere precizatoare.

În raport de dispozițiile art. 108 alin. (3) din C. proc. civ., obiecțiunile părților cu privire la modificarea acțiunii după prima zi de înfățișare, în sensul adăugării prejudiciului ca și componentă a despăgubirii solicitate pentru expropriere, nu puteau fi făcute direct în calea de atac a apelului.

În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, invocând motivul de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că înlăturarea din calculul valorii terenului expropriat a actului de alipire, cu consecința neluării în considerare a raportului de expertiză întocmit de comisia de experți și a validării concluziei separate a expertului - consilier propus de Statul român, prin C.N.A.I.R., este nelegală întrucât a fost pronunțată cu încălcarea normelor procedurale reglementate de art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. privind principiul contradictorialității și al aflării adevărului, precum și a formelor procedurale stabilite prin art. 25 din Legea nr. 33/1994.

Recurenta a mai susținut că decizia recurată este nelegală întrucât a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994 privitoare la modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru expropriere.

În fine, în cadrul ultimului motiv de recurs, recurenta a susținut că decizia de respingere a petitului vizând acordarea dobânzii legale aferente sumei stabilite cu titlu de despăgubire a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

Astfel, contrar celor stabilite de instanțele fondului, nu se poate reține că pârâtul Statul Român și-ar fi executat integral obligația de plată a despăgubirilor la momentul exproprierii, având în vedere că prin decizia recurată instanța a stabilit despăgubiri în cuantum superior celor consemnate în septembrie 2008.

Prin Decizia nr. 1489 din 5 octombrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 77/R din 2 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte a avut în vedere următoarele argumente:

în cadrul primului motiv de recurs, astfel cum s-a și precizat, la solicitarea instanței, la termenul de dezbateri din 5.10.2017, recurenta critică soluția privind neacordarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin expropriere constând în scăderea valorii terenurilor rămase în proprietatea sa, susținând ca instanța de apel a reținut greșit că acesta nu a fost solicitat, încălcând astfel dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., precum și cele ale art. 108 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

Procesul civil este un proces al intereselor private, iar rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.

Principiul disponibilității în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii de chemare în judecată.

Conform art. 129 alin. final C. proc. civ., instanța este ținută de limitele investirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății.

În speță, prin cererea de chemare în judecată cu care a învestit instanța, reclamanta a solicitat anularea parțială a Hotărârii de stabilire și consemnare a despăgubirilor, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în sensul modificării cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin, ca urmare a exproprierii terenului proprietatea sa, situat în Voluntari, jud. Ilfov, în suprafață de 4.224 mp, având număr cadastral x, de la suma de 160.296,24 RON la suma de 1.393.920 euro, în echivalent în RON la data exproprierii, precum și dobânda legală aplicată sumei datorate, calculată de la data exproprierii până la data introducerii acțiunii.

Din motivele de fapt ale acțiunii, rezultă că suma solicitată de reclamantă reprezintă doar valoarea terenului expropriat, nu și contravaloarea prejudiciului constând în scăderea valorii terenurilor rămase în proprietatea sa, cum nefondat se susține în recurs,

Astfel, s-a apreciat că nu poate fi primită aserțiunea recurentei în sensul că, din indicarea în cuprinsul acțiunii a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului, instanța ar fi trebuit să deducă faptul că s-a cerut și contravaloarea prejudiciului.

Aceasta întrucât, s-ar fi încălcat dispozițiile art. 129 alin. final C. proc. civ., atâta vreme cât din întreaga motivare a acțiunii rezultă că suma solicitată cu titlu de despăgubiri reprezintă valoarea imobilului expropriat, iar atunci când a invocat noțiunea de prejudiciu, reclamanta nu s-a referit decât la dreptul său de a pretinde dobânda legală pentru suma ce i s-ar fi cuvenit de la data exproprierii, textul de lege indicat, respectiv art. 26 din Legea nr. 33/1994 reprezentând temeiul de drept pentru acordarea acestora.

În atare condiții, s-a conchis că pretenția formulată pe calea recursului de către recurenta - reclamantă, de a i se acorda contravaloarea prejudiciului rezultat urmare a exproprierii constând în scăderea valorii terenurilor rămase în proprietatea reclamantei, excede obiectului cererii de chemare în judecată cu care partea a învestit instanța de fond.

De asemenea, instanța de recurs a statuat că nu poate fi primită nici susținerea recurentei vizând legala învestire a instanței cu pretenția de acordare a prejudiciului rezultat din scăderea valorii terenurilor rămase în proprietate după expropriere, raportat la concluziile scrise depuse în fața primei instanțe la termenul din 09.11.2012.

Într-adevăr, la data de 9 noiembrie 2012, reclamanta a depus la dosarul de fond concluzii scrise, care, la același termen, au fost calificate de instanță drept cerere precizatoare comunicată părților adverse, însă contrar susținerilor recurentei - reclamante, prin această cerere, prin care s-a majorat cuantumul pretențiilor, nu s-a solicitat și acordarea despăgubirilor reprezentând prejudiciul cauzat prin expropriere constând în scăderea valorii terenurilor rămase în proprietatea sa.

Astfel, din cuprinsul concluziilor scrise calificate de prima instanță cerere precizatoare (dosar fond, vol. II, filele 39-51), rezultă că reclamanta a solicitat ca prejudiciu cauzat prin expropriere: diferența de valoare dintre prețul terenului la data exproprierii și prețul terenului la data efectuării expertizei; dobânda legală aferentă sumei reprezentând diferența neachitată de expropriator din prețul terenului expropriat, respectiv diferența dintre valoarea terenului la data expertizei și valoarea despăgubirilor acordate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.; dobânda legală aferentă diferenței de valoare ii dintre prețui terenului la data exproprierii și prețul terenului la data efectuării expertizei; cheltuielile efectuate de reclamantă pentru terenul expropriat.

Ca atare, chiar dacă cererea depusă de reclamantă la termenul din 9.11.2012 ar avea natura unei cereri modificatoare a cererii inițiale, care ar fi învestit în mod legal instanța, raportat la dispozițiile art. 108 alin. (3) cu referire la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., cum se susține în recurs, cât timp prin aceasta nu s-a solicitat și prejudiciul constând în scăderea valorii terenului rămas în proprietatea reclamantei după expropriere, nu se poate considera că instanța ar fi fost legal învestită cu o asemenea pretenție.

Totodată, împrejurarea că reclamanta a formulat, ca obiectiv ai raportului de expertiză, stabilirea contravalorii prejudiciului constând în scăderea valorii terenurilor rămase în proprietatea sa, nu prezintă relevanță sub aspectul analizat, întrucât nu probele trasează limitele învestirii instanței, ci cererea de chemare în judecată.

Astfel, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății". Cadrul în care trebuie să se desfășoare activitatea judiciară în materie civilă, cu privire la obiect (pretenția concretă dedusă judecății), este dat de cererea părții interesate, judecătorul soluționând procesul numai în limitele sesizării.

De asemenea, s-a avut în vedere că potrivit principiului disponibilității, instanța este ținută să se pronunțe, în limitele învestirii, numai cu privire la persoanele care au fost chemate în judecată și asupra obiectului pricinii, stabilit de reclamant prin cererea de chemare în judecată, deoarece nicio dispoziție legală nu prevede posibilitatea instanței de a se pronunța asupra vreunei chestiuni necerută de niciuna dintre părți prin cererea dedusă judecății.

Aplicarea principiului disponibilității în procesul civil nu se referă la temeiurile de drept ale cererilor, ci exclusiv la obiectul acestora, deci la pretențiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată inițială sau astfel cum a fost modificată, în condițiile art. 132 C. proc. civ.

Or, în speță, nici prin cererea inițială de chemare în judecată, nici prin cererea depusă ulterior la termenul din 9.11.2012, intitulată de parte "concluzii scrise" și calificată de prima instanță drept cerere precizatoare, reclamanta nu a solicitat prejudiciul constând în scăderea valorii terenurilor rămase în proprietatea sa după expropriere, astfel că în mod corect curtea de apel a constatat că acesta nu a format obiectul învestirii instanței, neputând fi acordat reclamantei.

Ca atare, constatând că decizia recurată este corectă sub acest aspect, primul motiv de recurs, s-a apreciat că recursul este nefondat și nu poate fi primit.

Înalta Curte a considerat că nu pot fi primite nici susținerile formulate în cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, prin care recurenta a criticat înlăturarea din calculul valorii terenului expropriat a actului de alipire și validarea concluziei separate a expertului - consilier propus de Statul Român, prin C.N.A.I.R., susținând că aceasta constituie o încălcare a normelor procedurale reglementate de art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. privind principiul contradictorialității și al aflării adevărului, precum și a formelor procedurale stabilite prin art. 25 din Legea nr. 33/1994.

Au fost avute în vedere dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care instituie drept criteriu de stabilire a despăgubirilor pentru expropriere "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială", deci prețul de tranzacționare pentru imobile similare celui expropriat.

În considerarea acestor dispoziții legale, instanța de recurs a decis că în mod corect instanța de apei a înlăturat actul de alipire dintre comparabilele în raport de care a fost stabilit cuantumul despăgubirii, cu motivarea că acesta nu constituie prin ei însuși o tranzacție de transmitere a dreptului de proprietate, valoarea actului fiind indicată numai în vederea stabilirii taxei notariale, iar nu ca preț ai unei tranzacții, nefiind astfel relevant pentru îndeplinirea criteriului prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială".

Sub acest aspect, instanța de recurs a statuat că înlăturarea unui act din probațiune intră în competența instanței de apreciere a probelor și se reflectă în motivarea hotărârii pronunțate, neputându-se imputa instanței de apel că nu a pus în discuție acest aspect, în condițiile în care părților li s-a acordat cuvântul în dezbaterea pe fond a apelurilor, asigurându-se astfel dreptul la apărare pe toate aspectele cauzei, inclusiv asupra probelor.

Tot astfel, cu privire la critica referitoare la faptul că instanța de apel nu și-a însușit opinia majoritară a experților, ci pe cea separată a unuia dintre experți, Înalta Curte a considerat ca nu constituie o încălcare a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, astfel cum a susținut recurenta.

Instanța nu este legată de rezultatul raportului de expertiză întocmit în majoritate, aceasta constituind numai un mijloc de probă lăsat la aprecierea judecătorului, de altfel ca toate celelalte mijloace de probă.

Instanța apreciază probele potrivit convingerii sale, în vederea stabilirii situației de fapt pentru a cărei dovedire au fost încuviințate, modul de apreciere a probelor constituind manifestarea rolului activ al instanței de judecată.

Așa fiind, împrejurarea că instanța de apel și-a însușit opinia minoritară exprimată în raportul de expertiză, apreciind că aceasta respectă criteriile legale prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 pentru stabilirea cuantumului despăgubirii, nu constituie o încălcare a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, cum neîntemeiat pretinde recurenta.

Cu privire la criticile formulate în cel de-al treilea motiv de recurs, Înalta Curte a opinat că instanța de apel, constatând că raportul de evaluare efectuat la fond s-a bazat pe oferte imobiliare și nu pe tranzacții efective, a dispus efectuarea unei noi expertize, în baza căreia a stabilit cuantumul despăgubirilor, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ținând seama de prețul cu care s-au vândut, în mod obișnuit, terenurile de același fel, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială la data exproprierii, august 2008, în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 12 din 15.01.2015.

Cât privește aserțiunile recurentei referitoare la metoda de expertizare în, ipoteza înlăturării actului de alipire din rândul comparabilelor, prin raportare la o altă comparabilă decât cea reținută în opinia separată la raportul de expertiză, instanța de recurs a statuat că acestea pun în discuție chestiuni de apreciere a probatoriilor administrate, ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, întrucât sunt aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, care exced cadrului verificărilor pe care le presupune soluționarea recursului, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Cu privire la critica privind respingerea cererii de acordare a dobânzii aferente sumelor stabilite cu titlu de despăgubire, Înalta Curte a decis că este nefondată.

Astfel, în legătură cu dobânda solicitată, instanța de recurs a stabilit că în mod corect au apreciat instanțele de fond că pârâtul și-a executat obligația de plată a despăgubirii la momentul exproprierii și la nivelul pe care l-a apreciat a fi just, îndeplinindu-și astfel obligația de consemnare a sumei prevăzute de art. 8 din Legea nr. 198/2004.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 27 aprilie 2018 sub nr. x/2018, contestatoarea S.C. A. S.R.L. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 1489 din 5 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2010, solicitând anularea deciziei contestate, în temeiul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. și pe cale de consecință, admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

În dezvoltarea motivelor contestației în anulare, după expunerea situației de fapt, S.C. A. S.R.L. a susținut că hotărârea a cărei anulare o solicită este netemeinică și nelegală din perspectiva dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

În esență, contestatoarea a arătat că instanța de recurs a soluționat recursul ca urmare a unei erori materiale, având în vedere ca nu a observat un element esențial în dezlegarea primului motiv de recurs, prin care recurenta a invocat nelegalitatea soluției instanței de apei, de respingere a cererii de despăgubire pentru prejudiciului cauzat prin expropriere, respectiv faptul că documentul intitulat concluzii scrise și calificat de prima instanță drept cerere precizatoare, la termenul din data de 9 noiembrie 2012, menționează în mod explicit faptul că reclamanta a solicitat despăgubiri și pentru prejudiciul creat prin expropriere, ca urmare a scăderii valorii terenului rămas în proprietatea S.C. A. S.R.L., prin imposibilitatea utilizării acestuia, conform scopului avut în vedere la data achiziționării, situație relatată la pag. 8 din document.

Astfel, apreciază că această omisiune în observarea conținutului documentului intitulat concluzii scrise constituie o greșeală evidentă realizată de instanța de recurs privind elemente materiale importante existente la dosarul cauzei, fapt ce se circumscrie dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Examinând contestația în anulare formulată în cauză, din perspectiva dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., invocate de contestatoare, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată pentru următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I din C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Noțiunea de "greșeală materială" se referă la aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate eventuale greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

În acest context, nu se poate admite ca o cale extraordinară de atac de retractare să se transforme într-un "recurs la recurs", prin care partea nemulțumită să tindă a repune în discuție aspectele de drept deja dezbătute în cadrul recursului, doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei, în sens contrar putând fi afectat principiul securității raporturilor juridice, care protejează prezumția de validitate a hotărârilor judecătorești irevocabile (cauza Mitrea contra Românei, hotărârea din 29 iulie 2008).

În speță, contestatoarea S.C. A. S.R.L, a susținut că instanța a săvârșit o greșeală materială, întrucât nu a observat un element esențial în dezlegarea primului motiv de recurs, prin care recurenta a invocat nelegalitatea soluției instanței de apel, de respingere a cererii de compensare a prejudiciului cauzat prin expropriere, respectiv faptul că documentul intitulat concluzii scrise și calificat de prima instanță drept cerere precizatoare, la termenul din data de 9 îs noiembrie 2012, menționează în mod explicit faptul că reclamanta a solicitat despăgubiri și pentru prejudiciul creat prin expropriere, ca urmare a scăderii valorii terenului rămas în proprietatea S.C. A. S.R.L., prin imposibilitatea utilizării acestuia, conform scopului avut în vedere la dala achiziționării, situație relatată la pagina 8 din document.

Așadar, nemulțumirea contestatoarei videază faptul că instanța de recurs, în mod greșit, nu a considerat că prin concluziile scrise depuse în fața primei instanțe la termenul din 09.11.2012, aceasta a solicitat acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin expropriere constând în scăderea valorii terenurilor rămase în proprietatea sa.

Pe de o parte, Înalta Curte constată că instanța de recurs a răspuns amplu motivului de recurs referitor la solicitarea acordării despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin expropriere constând în scăderea valorii terenurilor rămase în proprietatea reclamantei, reținând, în esență, că prin cererea de chemare în judecată cu care a învestit instanța, reclamanta a solicitat anularea parțială a Hotărârii de stabilire și consemnare a despăgubirilor emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în sensul modificării cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin ca urmare a exproprierii terenului proprietatea sa situat în Voluntari, jud. Ilfov, în suprafață de 4.224 mp, având număr cadastral x, de la suma de 160.296,24 RON la suma de 1.393.920 euro, în echivalent în RON la data exproprierii, precum și dobânda legală aplicată sumei datorate, calculată de la data exproprierii până la data introducerii acțiunii. Din motivele de fapt ale acțiunii, rezultă că suma solicitată de reclamantă reprezintă doar valoarea terenului expropriat, nu și contravaloarea prejudiciului constând în scăderea valorii terenurilor rămase în proprietatea sa, cum nefondat se susține în recurs.

De asemenea, instanța de recurs a reținut că nu poate fi primita nici susținerea recurentei vizând legala învestire a instanței cu pretenția de acordare a prejudiciului rezultat din scăderea valorii terenurilor rămase în proprietate după expropriere, raportat la concluziile scrise depuse în fața primei instanțe la termenul din 09.11.2012.

Sub acest aspect, a reținut că, într-adevăr, la data de 9 noiembrie 2012, reclamanta a depus la dosarul de fond concluzii scrise, care, la același termen, au fost calificate de instanță drept cerere precizatoare comunicată părților adverse, însă contrar susținerilor recurentei - reclamante, prin această cerere, prin care s-a majorat cuantumul pretențiilor, nu s-a solicitat și acordarea despăgubirilor reprezentând prejudiciul cauzat prin expropriere constând în scăderea valorii terenurilor rămase în proprietatea sa.

Astfel, din cuprinsul concluziilor scrise calificate de prima instanță cerere precizatoare (dosar fond, voi. II, filele 39-51), rezultă că reclamanta a solicitat ca prejudiciu cauzat prin expropriere: diferența de valoare dintre prețul terenului la data exproprierii și prețul terenului la data efectuării expertizei; dobânda legală aferentă sumei reprezentând diferența neachitată de expropriator din prețul terenului expropriat, respectiv diferența dintre valoarea terenului la data expertizei și valoarea despăgubirilor acordate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.; dobânda legală aferentă diferenței de valoare dintre prețul terenului la data exproprierii și prețul terenului la data efectuării expertizei; cheltuielile efectuate de reclamantă pentru terenul expropriat.

Ca atare, chiar dacă cererea depusă de reclamantă la termenul din 9.11.2012 ar avea natura unei cereri modificatoare a cererii inițiale, care ar fi învestit în mod legal instanța, raportat la dispozițiile art. 108 alin. (3) cu referire la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., cum se susține în recurs, cât timp prin aceasta nu s-a solicitat și prejudiciul constând în scăderea valorii terenului rămas în proprietatea reclamantei după expropriere, nu se poate considera că instanța ar fi fost legal învestită cu o asemenea pretenție.

Așadar, Înalta Curte reține că prin motivele dezvoltate în motivarea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., contestatoarea repune în discuție modul de interpretare a probelor pe baza cărora instanța de recurs a apreciat că reclamanta nu a solicitat și prejudiciul constând în scăderea valorii terenului rămas în proprietatea reclamantei după expropriere. Or, acest aspect excede noțiunii de greșeală materială care, prin ipoteză, vizează exclusiv aspecte formale ale judecății, iar nu interpretarea probelor și dezlegările date în drept de instanța de recurs.

Astfel, contestatoarea nu a Invocat o greșeală materială, în sensul art. 318 alin. (1) teza I din C. proc. civ., adică o eroare legată de aspectele formale ale judecății în recurs, acesta solicitând, de fapt, ca instanța să reanalizeze, adică să reaprecieze aspectele care țin de situația de fapt și de drept stabilită în cauză.

În consecință, contestatoarea nu poate beneficia de o rejudecare a pricinii, în urma căreia materialul probator administrat în fazele procesuale anterioare să conducă la o altă soluție.

Constatând astfel că pe calea contestației în anulare nu au fost invocate motive prin care să se susțină "greșeli materiale" în sensul considerentelor enunțate, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 318 alin. (1) teza I din C. proc. civ.

În consecință, cum criticile formulate de contestatoare nu se circumscriu motivelor limitativ prevăzute de art. 318 C. proc. civ., care nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situații decât cele vizate în mod expres de acest text de lege, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare declarată de contestatoarea S.C.A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 1489 din 5 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/2010.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29.05.2018.