ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 504/2020

Deliberând asupra cauzei de față, are în vedere următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23 ianuarie 2013 pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. x/2013, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acesteia la plata unei despăgubiri în sumă de 214.378,72 euro, echivalentul în RON la data plății, 114.378,72 euro reprezentând valoarea reală a terenului expropriat în baza H.G. nr. 381/2009, completată prin H.G. nr. 953/2011, iar 100.000 euro reprezentând acoperirea integrală a prejudiciului cauzat prin expropriere, constând în devalorizarea terenului în suprafață de 2.517 m.p. rămas și pe care l-au evaluat provizoriu la suma de menționată.

Prin Sentința civilă nr. 146 din 14 ianuarie 2015, Tribunalul Ilfov a admis în parte cererea; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 41.620 RON (echivalentul a 9.384 de euro), reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 204 m.p. situat în localitatea Voluntari, județul Ilfov, nr. cadastral x, și a sumei de 15.511,2 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului aferent zonei de protecție; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 4.914,7 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamanta B.

Prin Decizia civilă nr. 971 din 17 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de reclamanții A. și B., precum și de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (C.N.A.D.N.R.).

A schimbat în parte sentința civilă apelată și, pe fond, a obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.I.R. - fostul C.N.A.D.N.R., la plata către reclamanții A. și B. a sumei de 13.282,44 euro, în echivalent în RON la data plății la cursul oficial, pentru terenul expropriat în suprafață de 204 mp situat în localitatea Voluntari, județul Ilfov, nr. cadastral x (65,11 euro/mp), delimitat de punctele D, E, H, I din Anexa 1 la expertiza topo efectuată de expertul judiciar C. și a sumei de 34.195,77 euro (64,11 euro X 0,4/mp), în echivalent în RON la data plății, pentru prejudiciul aferent zonei de protecție pentru terenul în suprafață de 1.313 m.p. neexpropriat, nr. cadastral x - delimitat de punctele E, F, G, H Anexa 1 din raportul de expertiză topo sus-menționat, fiind omologate raportul de expertiză evaluatorie efectuat, refăcut și completat - în opinie majoritară - de către experții tehnici judiciari D. și E., cu răspunsul aferent la obiecțiuni și raportul de expertiză în specialitatea topografie efectuat și completat cu răspunsul aferent la obiecțiuni de expertul judiciar C.; a menținut dispoziția din sentința apelată privind acordarea cheltuielilor de judecată și a obligat pe pârâtul Statul Român prin C.N.A.I.R. la plata către apelanții-reclamanți a sumei de 3.518 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorarii expertize.

Prin Decizia nr. 446 din 14 februarie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva deciziei pronunțate în apel. A casat decizia recurată și a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor aceleiași curți de apel

A respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta B. împotriva aceleiași decizii.

În cuprinsul deciziei de casare, Înalta Curte a stabilit obligația ca, în rejudecare, instanța de apel să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și să administreze, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale, având în vedere că despăgubirea pentru terenul expropriat s-a stabilit fără a se ține seama de caracteristicile acestuia, respectiv categoria de folosință.

În rejudecare, prin Decizia nr. 1.447 A din 12 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă B. împotriva Sentinței civile nr. 146 din 14 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov.

Au fost admise apelurile declarate de apelantul-reclamant A. și de apelantul-pârât Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (C.N.A.I.R.), împotriva aceleiași sentințe.

A fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că a fost obligat pârâtul la plata către reclamantul A. a sumei de 18.706,8 euro (echivalent în RON la data plății), reprezentând valoarea terenului expropriat, și a sumei 48.160,84 euro (echivalent în RON la data plății), reprezentând prejudiciul aferent zonei de protecție.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A fost admisă în parte cererea apelantului-reclamant privind cheltuielile de judecată și a fost obligat intimatul-pârât la plata sumei de 3.250 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În considerentele deciziei s-au reținut următoarele:

În ceea ce privește apelul declarat de apelanta-reclamantă B., instanța de apel a constatat caracterul său nefondat, în considerarea acelorași argumente care au condus Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea unei soluții de respingere a recursului declarat de această parte, și anume faptul că nu pot fi primite criticile sale referitoare la cuantumul despăgubirii pentru expropriere în condițiile în care aceasta nu este îndreptățită la despăgubiri pentru expropriere, nefiind titulara dreptului de proprietate asupra terenului expropriat, chestiune intrată în puterea lucrului judecat prin neatacarea, pe acest aspect, a hotărârii primei instanțe.

Referitor la apelul formulat de apelantul-pârât, instanța de control judiciar a constatat că primul motiv - legat de incidența în cauză a Deciziei nr. 380 din 26 mai 2015, prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale - a fost constatat fondat în ciclul procesual anterior, iar decizia pronunțată nu a fost criticată și sub acest aspect, care a intrat astfel în puterea lucrului judecat.

De asemenea, chestiunea invocată prin cel de-al doilea motiv de apel - referitoare la categoria de folosință a terenului, îndeosebi a celui supus restricțiilor prevăzute de O.G. nr. 43/1997 pentru zona de protecție a drumului public, care nu ar trebui să fie cea notată în cartea funciară după momentul exproprierii - a fost deja tranșată în sensul înlăturării sale, cu caracter obligatoriu conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., de către instanța de recurs.

Având în vedere că primul motiv de apel invocat de apelantul-pârât a fost apreciat ca fiind fondat, instanța de apel a reținut că se impune admiterea acestui apel.

Cu privire la apelul declarat de apelantul-reclamant A., s-a reținut că primul motiv de apel - prin care s-a solicitat luarea în considerare a prețului de 566,86 euro/m.p. acordat în anul 2008 pentru o altă parte din teren - nu a fost reținut de curtea de apel în ciclul procesual anterior, iar soluția nu a fost criticată și sub acest aspect în calea de atac a recursului, intrând în puterea lucrului judecat.

În rejudecare, fiind stabilită necesitatea acestei probe de către instanța de recurs, curtea de apel a dispus administrarea unei noi expertize de evaluare, care a fost efectuată de experții F., G. (care au avut o opinie majoritară) și E. (care a avut o opinie minoritară).

Curtea a reținut că inițial experții au ales, în unanimitate, patru comparabile (contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 22.11.2010, contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 05.08.2011, contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 11.08.2011 și contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 10.08.2011) și au explicat argumentat prin răspunsul la obiecțiuni depus la termenul din 18.06.2019 de ce le-au înlăturat pe celelalte.

Răspunzând obiecțiunii formulate de reclamanți cu privire la reținerea drept comparabilă a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 11.08.2011, care fusese înlăturat de Înalta Curte de Casație și Justiție având în vedere categoria de folosință "arabil" a terenului care a făcut obiectul acestuia, experții au reținut în final numai celelalte trei comparabile. Acest număr de comparabile este suficient pentru o estimare corectă a valorii terenului, care face inutilă luarea în considerare a altor contracte de vânzare-cumpărare, pentru terenuri având alte categorii de folosință, cărora să li se aplice coeficienți de corecție corespunzători. Această ultimă metodă, care implică un grad mai mare de apreciere din partea experților, trebuie aplicată numai în subsidiar, dacă nu există o altă posibilitate de determinare mai precisă a valorii.

Subsecvent, curtea de apel a constatat că, reținând în unanimitate aceleași trei comparabile și din acestea pe cea care a dat valoarea cu cele mai mici corecții brute și cu un număr de patru ajustări, respectiv comparabila 2, experții care au avut opinia majoritară au stabilit un preț de 91,70 euro/mp, iar expertul care a avut opinia separată a stabilit un preț de 56,82 euro m.p. Diferența a fost generată de aplicarea unor corecții diferite, experții cu opinia majoritară avându-le în vedere pe cele din costurile de cataloage "Costuri de reconstrucție - costuri de înlocuire", Editura Iroval București, vol. I - 2009; vol. 2 - 2010; vol. 3 - 2014, autor Corneliu Șchiopu, iar expertul cu opinia separată pe cele din "H." elaborată de Corpul Experților I.

Întrucât, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, trebuie să se țină seama de "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială", curtea de apel a reținut că, la stabilirea valorii terenurilor, prețurile din cataloage sunt mai aproape de cerința legală, cu atât mai mult atunci când cataloagele sunt de dată mai recentă comparativ cu o altă lucrare tehnică în domeniu.

Pe cale de consecință, instanța de apel a reținut că valoarea pe metru pătrat a terenului expropriat este de 91,70 euro.

Ca atare, valoarea totală a terenului expropriat este de 18.706,8 euro, iar valoarea despăgubirilor pentru terenul afectat de zona de protecție a autostrăzii este de 48.160,84 euro (prejudiciul constând în diminuarea cu 40% a valorii terenului pe piață, așa cum s-a procedat și în ciclul procesual anterior - aspect care rezultă inclusiv din dispozitivul deciziei - fiind greșită concluzia experților că valoarea pe piață a terenului afectat de restricții este de 40% din valoarea terenului neafectat, astfel că prejudiciul ar fi reprezentat de diminuarea cu 60% a valorii acestuia).

S-a mai reținut că echivalentul în RON va fi stabilit la data plății, în considerarea principiului general care a stat și la baza deciziei instanței de recurs, și anume că exproprierea, fiind o vânzare forțată determinată de motive de utilitate publică, presupune ca persoana deposedată să primească valoarea de înlocuire a bunului de care a fost lipsită, iar dreapta și prealabila despăgubire de care trebuie să beneficieze proprietarul în situația exproprierii (art. 44 alin. (6) din Constituție) este cea menită să asigure părții păstrarea aceleiași valori a activului patrimonial, prin înlocuirea dreptului real pierdut cu o valoare egală.

Față de aceste considerente, reținând netemeinicia și nelegalitatea hotărârii atacate numai sub aspectele învederate, cel de nelegalitate fiind determinat de pronunțarea ulterioară a unei decizii de către instanța de contencios constituțional, în temeiul art. 296 C. proc. civ., curtea de apel a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. și a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul arătat anterior.

Împotriva Deciziei nr. 1.447 A din data de 12.11.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului și, în principal, admiterea în totalitate a apelului declarat de Statul Român prin CNAIR - SA împotriva Sentinței civile nr. 146 din 14.01.2015 a Tribunalul Ilfov, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtului la plata către reclamantul A. a sumei de 11.191 euro, reprezentând contravaloarea terenului expropriat, și a sumei de 14.922 euro, reprezentând valoarea despăgubirilor pentru terenul situat în zona de protecție.

În motivarea recursului s-a arătat că, din economia dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, coroborate cu ultimele decizii ale Curții Constituționale incidente în materia exproprierii, rezultă următoarele concluzii:

- în operațiunea de stabilire a despăgubirilor, valorile de comparație pot fi reprezentate doar de prețuri de tranzacționare; pot fi luate în considerare doar prețurile de tranzacționare obișnuite, adică cele ce se încadrează într-un interval firesc de prețuri și nu cele care depășesc cu mult acest interval; imobilele folosite ca suport de comparație trebuie să fie de același fel cu cel expropriat, respectiv să fie situate în intravilanul localității Voluntari, situate în câmp, care nu prezintă acces la utilități și deschidere la drum asfaltat;

- stabilirea despăgubirilor trebuie să se efectueze prin raportare la prețurile de tranzacționare obișnuite de la data exproprierii (28.11.2011) sau dintr-o perioadă apropiată acestui moment;

- daunele aduse proprietarilor se vor stabili doar în baza și în limita dovezilor aduse de aceștia.

Recurentul-pârât a susținut că instanța de apel (în rejudecare după casare) a greșit atunci când a dat eficiență opiniei majoritare formulate de comisia de experți, motivat de faptul că, pentru diferențele dintre terenul expropriat și comparabilele avute în vedere, aceștia au aplicat corecții prevăzute în cataloagele "Costuri de reconstrucție-costuri de înlocuire", Editura Iroval București, vol. I - 2009, vol. II - 2010 și vol. III - 2014, autor Corneliu Șchiopu, în timp ce, în opinia minoritară, expertul a aplicat corecții prevăzute în "H.".

Recurentul consideră eronat argumentul instanței de apel conform căruia "prețurile din cataloage sunt mai apropiate de cerința legală deoarece acestea sunt de dată mai recentă comparativ cu o altă lucrare tehnică în domeniu", deoarece în catalogul amintit autorul a calculat și centralizat o serie de costuri de reconstrucție pentru diferite tipuri de clădiri rezidențiale.

Astfel, în timp ce terenul expropriat se află în câmp și nu are acces la utilități și nici deschidere la drumul public, terenurile folosite ca și comparabile se află în zona rezidențială a localității Voluntari, cu acces la drumul public și beneficiind de utilități.

Prin însușirea acestui punct de vedere, a arătat recurentul, instanța de apel a fost de acord cu opinia majoritară, conform căreia valoarea utilităților poate fi calculată fără a se ține cont de traseul real al acestora. Astfel, conform celor susținute în opinia majoritară de către experți, pentru aducțiunile de apă și gaze este necesară lungimea rețelei, stabilită de aceștia ca fiind de 310 ml. Recurentul consideră că aceasta este o afirmație eronată întrucât utilitățile nu trec prin aer, necesitând trasee mult mai lungi, care deocamdată nu sunt sistematizate.

De asemenea, a susținut recurentul, stabilirea costurilor pentru utilități este un element de o valoare incertă în prezenta cauza întrucât depinde de elementul aleatoriu, reprezentat și de pretențiile celorlalți proprietari ale căror terenuri sunt afectate de traseul utilităților.

În aceste condiții, stabilirea unui preț de doar 8 euro/mp pentru costuri utilități este nereală și apreciază recurentul că, în mod greșit, instanța de apel a omologat opinia majoritară.

În opinia recurentului, instanța de apel ar fi trebui să omologheze raportul de expertiză întocmit în opinie minoritară prin care expertul, în mod corect, a aplicat corecția de 35% pentru lipsa utilităților terenului expertizat deoarece terenul nu are utilitățile specifice categoriei de folosință curți-construcții, astfel că absența utilităților nu îl transformă într-un imobil de același fel cu cel aflat în intravilanul localității Voluntari.

Recurentul consideră că analiza criteriilor consacrate de lege pentru stabilirea despăgubirilor constituie o critică de nelegalitate care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ.

În ceea ce privește zona de protecție, recurentul solicită validarea opiniei separate a expertului E. întrucât valoarea stabilită de instanța de apel ca prejudiciu pentru terenul situat în zona de protecție este viciată, ca urmare a faptului că valoarea stabilită pentru terenul expropriat este, la rândul ei, viciată.

Astfel, relația de interdependență dintre cele două valori se explică prin aceea că valoarea prejudiciului suferit de terenul aflat în zona de protecție a fost apreciată ca reprezentând 40% din valoarea terenului expropriat. Or, dacă valoarea terenului expropriat a fost stabilită în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor stabilite de art. 26 din Legea nr. 33/1994, este evident că și valoarea prejudiciului pentru terenul situat în zona de protecție a fost stabilit în mod nelegal.

Învestită cu soluționarea recursului, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va aprecia mai întâi asupra excepției nulității recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., invocată de intimații-reclamanți.

Prin întâmpinarea depusă la data de 28 ianuarie 2020 intimații-reclamanți au solicitat constatarea nulității recursului declarat de pârât întrucât acesta nu a formulat critici de nelegalitate.

Se constată că aspectele invocate de recurent, referitoare la nerespectarea prevederilor legale aplicabile în materia stabilirii despăgubirilor în caz de expropriere, sunt critici de nelegalitate și pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind aplicarea greșită a legii.

Prin urmare, se constată că excepția nulității căii de atac este neîntemeiată, motiv pentru care se va respinge în raport de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, se constată că acesta este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:

Stabilirea valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44 din Constituție).

Reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească".

Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă și justă despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare atât la amplasamentul acestuia, la destinația lui, cât și prin raportare la poziționarea acestuia față de alte localități și de căile de acces.

Criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere sunt prevăzute, în mod imperativ, de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, normă invocată de recurent, iar nerespectarea acestora pune în discuție o problemă de încălcare a legii.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Prin urmare, legea impune ca, la calcularea cuantumului despăgubirilor cuvenite proprietarului bunului supus exproprierii, experții, precum și instanța să țină seama de două criterii legale (instituite ca atare prin lege, în scopul cuantificării juste și echitabile a despăgubirii), și anume, "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele" și respectiv "daunele" aduse proprietarului, scop în care vor fi aduse și alte dovezi.

În ce privește valoarea reală a imobilului expropriat, primul criteriu în stabilirea cuantumului despăgubirii, experții, precum și instanța, trebuie să aibă în vedere prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele de vânzare-cumpărare privind imobile de același fel din zonele locale situate în aceeași unitate administrativ teritorială.

În ceea ce privește al doilea criteriu ce trebuie avut în vedere la stabilirea despăgubirii cuvenite reclamanților - prejudiciul, este de observat, în primul rând, că despăgubirile la care se referă dispozițiile art. 26 includ și prejudiciul creat proprietarului, ceea ce presupune că acest prejudiciu este consecința exproprierii, întrucât dauna adusă proprietarului trebuie să acopere pierderea suferită de persoana afectată de măsura exproprierii.

În al doilea rând, compunerea prejudiciului este la latitudinea reclamanților, aceștia având obligația de a-l determina prin cererea de chemare în judecată, deoarece, în temeiul principiului disponibilității procesului civil, reclamantul stabilește limitele învestirii. Instanța are obligația de a analiza dacă componentele sale reprezintă sau nu un prejudiciu real, precum și întinderea acestuia, pe baza dovezilor prezentate.

De aceea, din perspectiva celui de-al doilea criteriu ce trebuie avut în vedere la stabilirea despăgubirii cuvenită reclamantului - prejudiciul, este de semnalat că despăgubirea la care se referă dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 include, într-adevăr, și prejudiciul creat proprietarului. Interpretarea textului legal denotă indubitabil împrejurarea că prejudiciul reprezintă consecința directă a exproprierii, atât timp cât dauna adusă proprietarului trebuie să acopere pierderea suferită de persoana afectată de măsura exproprierii. În acest context normativ, instanța are, însă, obligația să examineze dacă componentele acestuia reprezintă sau nu un prejudiciu cert și să stabilească întinderea acestuia, pe baza dovezilor prezentate. Așadar, prejudiciul adus proprietarului bunului expropriat poate include doar acele daune efective, certe, cunoscute și determinate sau determinabile la momentul exproprierii, nu și acele daunele eventuale, incerte, ipotetice, care nu pot fi determinate ori determinabile la momentul exproprierii.

În speță, se constată că în ceea ce privește situația de fapt, așa cum în mod corect au reținut tribunalul și curtea de apel, prin Hotărârea din 03.12.2012, emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, s-a dispus exproprierea și acordarea despăgubirii pentru terenul în suprafață de 204 m.p. situat în localitatea Voluntari, județul Ilfov, în cuantum de 3.547,15 RON.

Reclamantul A. a contestat cuantumul despăgubirii, solicitând, pe de o parte, evaluarea terenului în suprafață de 204 mp la valoarea de piață corectă, iar pe de altă parte, repararea și a unor daune generate de includerea unei alte părți de teren în zona de protecție a drumului (autostradă) stabilită de O.G. nr. 43/1997.

Instanța de apel, prin hotărârea recurată, a stabilit că despăgubirea cuvenită reclamantului se compune din valoarea totală a terenului expropriat - 18.706,8 euro și valoarea despăgubirilor pentru terenul afectat de zona de protecție a autostrăzii - 48.160,84 euro.

Din probatoriile administrate în acest dosar a rezultat, cu evidență, că terenul rămas în proprietatea reclamantului, urmare a exproprierii, este afectat de zona de protecție a autostrăzii.

Cum cadrul normativ legal vizează acel prejudiciu cert, concret și actual, generat de expropriere și nu un prejudiciu eventual și ipotetic, care nu poate da naștere la despăgubiri, Înalta Curte urmează a constata că situația de fapt a fost pe deplin stabilită în vederea aplicării corecte a legii sub aspectul modalității de determinare și acordare a acestei componente a prejudiciului pretins de expropriat, constând în acele cheltuieli determinate de imposibilitatea de folosire a terenului neexpropriat, în deplinătatea conferită de dreptul de proprietate, din cauză că, în urma exproprierii, acesta a fost afectat de zona de protecție a autostrăzii, scăzându-i astfel valoarea economică, iar pentru acoperirea prejudiciului produs, reclamantul este îndreptățit la acordarea despăgubirilor.

Critica recurentului se referă la faptul că valoarea terenului expropriat și valoarea prejudiciului pentru terenul situat în zona de protecție au fost stabilite în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor stabilite de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că instanța de apel (în rejudecare după casare) a greșit atunci când a dat eficiență opiniei majoritare formulate de comisia de experți, motivat de faptul că, pentru diferențele dintre terenul expropriat și comparabilele avute în vedere, aceștia au aplicat corecții prevăzute în cataloagele "Costuri de reconstrucție-costuri de înlocuire", Editura Iroval București, vol. I - 2009, vol. II - 2010 și vol. III - 2014, autor Corneliu Șchiopu, în timp ce, în opinia minoritară, expertul a aplicat corecții prevăzute în "H.".

În opinia recurentului, instanța de apel ar fi trebui să omologheze raportul de expertiză întocmit în opinie minoritară prin care expertul, în mod corect, a aplicat corecția de 35% pentru lipsa utilităților terenului expertizat.

Analizând această critică, se constată că instanța de apel a reținut în mod corect, respectând dezlegările din primul ciclu procesual, că terenul aparținând reclamanților și care face obiectul exproprierii este un teren din categoria de folosință "intravilan curți construcții". Din această perspectivă, instanța de apel s-a raportat, pentru stabilirea valorii de piață a imobilului la opinia majoritară formulată de comisia de experți care, în lucrarea lor, au selectat, drept comparabile, terenuri de același fel cu cel expropriat (adică intravilan curți construcții), din aceeași unitate administrativ teritorială (Voluntari) și care fac parte din tranzacții efectiv încheiate la momentul exproprierii (2011). La aceste comparabile experții au aplicat corecții pentru elementele de comparație, cum ar fi localizarea (15%), acces (5%), utilități (8%) . Valoarea de piață a terenului a fost stabilita la 91,70 euro/mp.

Aspectul vizând modul de aplicare a corecțiilor constituie o componentă a criteriilor legale în raport de care se stabilește prejudiciul, din această perspectivă instanța de apel analizând în mod corect raportul de expertiză în opinie majoritară, validându-l ca atare.

Instanța de apel a argumentat, în cuprinsul hotărârii atacate, motivul pentru care a selectat valoarea de 91,70 euro/mp (reținută în opinia majoritară formulată de comisia de experți) și de ce a exclus-o pe cea de 56,82 euro/mp (reținută în opinia minoritară), în considerarea faptului că aplicarea coeficienților de corecție din raportul majoritar au fost justificați, prin raportare la lucrări științifice ("Costuri de reconstrucție - Costuri de înlocuire", Editura Iroval București).

Trebuie reținut și faptul că pârâtul nu a formulat obiecțiuni în cadrul fazei procesuale a apelului, pe aspectul aplicării corecțiilor, obiecțiunile formulate de acesta vizând alte aspecte.

Cu privire la stabilirea prejudiciului pentru zona de protecție, prin decizia de casare s-a statuat că prejudiciul se calculează prin raportare la O.G. nr. 43/1997, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 198/2015 privind aprobarea O. G. nr. 7/2010 pentru modificarea și completarea O.i G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, intrată în vigoare pe parcursul soluționării cauzei, respectiv prin raportare la suprafața calculată de la marginea autostrăzii și nu de la axul drumului.

Prin raportul de evaluare întocmit cu ocazia rejudecării cauzei s-a stabilit că valoarea prejudiciului terenului rămas neexpropriat se compune din devalorizarea suprafeței de teren ce reprezintă zona de protecție a autostrăzii (40% din valoarea de piață).

Conform O.G. nr. 43/1997, zona de protecție a autostrăzii instituie anumite sarcini/restricții terenului rămas în proprietatea reclamanților, cea mai importantă fiind aceea că terenul devine neconstruibil.

Cu privire la modalitatea de calcul a acestui prejudiciu, instanța de apel a argumentat în mod corect motivul pentru care valoarea restului de teren rămas în proprietatea reclamanților, în suprafață de 1313 mp capătă o depreciere de 40% din valoarea de piață, în considerarea restricțiilor prevăzute de O.G. nr. 43/1997, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 198/2013, acest aspect nefiind criticat în recurs.

De altfel, recurentul a criticat soluția dată asupra prejudiciului provenit din zona de protecție doar ca o consecință a faptului că prejudiciul pentru cei 204 mp a fost greșit calculat prin raportare la art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Având în vedere cele ce preced, în raport de art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva Deciziei nr. 1.447 A din data de 12.11.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., invocată de intimații-reclamanți.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva Deciziei nr. 1.447 A din data de 12.11.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2020.

GGC - ED