ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2226/2021

Ședința publică din data de 27 octombrie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă sub nr. x/2013 la data de 23.01.2013 reclamanții A., B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri în sumă de 758.627,10 euro echivalentul în RON la data plății, sumă formată din: 115.500 euro reprezentând valoarea reală a terenului expropriat în baza HGR nr. 381/2009 completată prin HGR nr. 953/2011; acoperirea integrală a prejudiciului cauzat prin expropriere constând în devalorizarea terenului în suprafață de 2.517 mp pe care îl evaluează provizoriu la suma de 643.127,10 euro.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat conexarea prezentei cauze la cauza cu nr. x/2013 și respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin încheierea de ședință din 12.03.2013 a fost respinsă excepție de conexitate.

Prin sentința nr. 147/14.01.2015, Tribunalul Ilfov, secția civilă a admis în parte acțiunea; a obligat pârâta la plata, către reclamant, a sumei de 42.329 de RON (echivalentul a 9.476 de euro), reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 206 mp situat în localitatea Voluntari, județul Ilfov, nr. cadastral x, a sumei de 11.941,6 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului aferent zonei de protecție și a sumei de 15,939 de euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin lipsa drumului de acces; a obligat pârâta la plata, către reclamant, a sumei de 4.914,7 RON cu titlul de cheltuieli de judecată; a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta B..

A reținut tribunalul că la data de 10.02.2004, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ilfov a emis titlul de proprietate nr. x, prin care reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietare asupra unui teren în suprafață totală de 5.000 mp situat în localitatea Voluntari, județul Ilfov, din care face parte și terenul din prezenta cauză.

Prin Hotărârea nr. 82/03.12.2012, emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, s-a dispus exproprierea și acordarea despăgubirii pentru terenul în suprafață de 206 mp situat în localitatea Voluntari, județul Ilfov, în cuantum de 3.581,93 de RON.

În cauză, a fost întocmit un raport de expertiză în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea nr. 33/1994, iar din cuprinsul acestuia reiese faptul că valoarea de piață a imobilului care face obiectul cauzei este de 42.329 de RON (echivalentul a 9.476 de euro), iar diminuarea estimată a prejudiciului aferent zonei de protecție este de 11.941,6 euro, în timp ce prejudiciul cauzat prin lipsa drumului de acces este de 15.939 de euro.

Potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî. Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mica decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau altă persoană interesată.

În conformitate cu dispozițiile legale menționate, persoanele expropriate formulează pretenții sau solicită despăgubiri dacă înțeleg să-și exercite dreptul de dispoziție, drept ce nu poate fi îngrădit de instanța de judecată, care are numai atribuția de a compara oferta și cererea.

În cauză, modul de calcul prezentat în expertiza efectuată a rezultat din aplicarea metodei comparației vânzărilor, fiind în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare valabile și în România.

Prin urmare, în baza art. 21 și urm. din Legea nr. 33/1994, tribunalul a admis în parte cererea, constatând îndeplinite formalitățile legale, și a dispune obligarea pârâtului la plata, către reclamant, a sumei de 42.329 de RON (echivalent a 9.476 de euro), reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 206 mp situat în localitatea Voluntari, județul Ilfov, numărul cadastral x, a sumei de 11.941,6 euro, reprezentând valoarea prejudiciului aferent zonei de protecție, și a sumei de 15.939 de euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin lipsa drumului de acces.

În ceea ce privește cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta C., tribunalul a respins-o, ca neîntemeiată, reținând că aceasta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului care face obiectul prezentei cauze, având în vedere că în titlul de proprietate depus la dosarul cauzei figurează ca fiind proprietar doar reclamantul A..

În temeiul prevederilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere soluția pronunțată cu privire la cererea principală, tribunalul a obligat pe pârâtă la plata, către reclamantă, a sumei de 4.914,7 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii pentru efectuarea expertizelor.

Prin decizia nr. 1659/A/21.12.2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelurile formulate de părți împotriva sentinței; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata, către reclamantul A., a sumei de 60.448 RON (echivalentul a 13.596 de euro), reprezentând contravaloarea despăgubirilor la data exproprierii pentru terenul în suprafață de 206 mp situat în localitatea Voluntari, județul Ilfov, nr. cadastral x, a sumei de 8.028,36 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului aferent zonei de protecție și a sumei de 11.557 de euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin lipsa drumului de acces; a menținut în rest sentința apelată.

Prin decizia nr. 1086/30.05.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B. împotriva deciziei menționate; a admis recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.; a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

A constatat instanța de recurs că soluția tribunalului de respingere a acțiunii reclamantei B., pentru nedovedirea dreptului de proprietate al acestei părți asupra imobilului expropriat, a intrat în puterea lucrului judecat prin neatacarea, pe acest aspect, a hotărârii primei instanțe.

Înalta Curte a constatat a fi fondată critica prin care recurenții (atât reclamantul, cât și pârâtul) au susținut încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, deoarece expertiza pe care și-a fundamentat soluția nu s-ar fi raportat la criteriile prevăzute de lege în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data exproprierii.

În rejudecare, apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV a civilă, la 23.09.2019, sub nr. x/2013*.

Instanța de apel a încuviințat și administrat proba cu o nouă expertiză în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, raportul comisiei de experți, precum și răspunsul la obiecțiunile formulate și încuviințate fiind atașate la dosar.

Prin decizia nr. 1073/A/02.07.2021 pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a respins apelul reclamantei B. împotriva sentinței; a admis apelurile reclamantului A. și Statului Român prin CNAIR împotriva aceleiași sentințe; a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pe pârât la plata, către reclamant, a sumei de 18.388 euro (echivalent în RON la data plății), reprezentând valoarea terenului expropriat în suprafață de 206 mp, a sumei 38.643 euro (echivalent în RON la data plății), reprezentând prejudiciul aferent zonei de protecție și a sumei de 38.246 euro (echivalent în RON la data plății), reprezentând prejudiciul aferent lipsei drumului de acces; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței; a obligat pe apelantul-pârât la plata, către apelantul-reclamant, a sumei de 3700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel; a respins cererea apelantului-pârât privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.

Referitor la apelul reclamantei s-a reținut că acesta este nefondat, în condițiile nedovedirii dreptului de proprietate asupra terenului expropriat, chestiune intrată în puterea lucrului judecat prin neatacarea, pe acest aspect, a hotărârii primei instanțe.

Referitor la apelul pârâtului Statul Român, s-a reținut că, întrucât sentința pronunțată de tribunal a avut în vedere un raport de expertiză prin care s-a procedat la evaluarea terenului ce a făcut obiectul exproprierii la momentul expertizei, iar nu la data transferului dreptului de proprietate, sub acest aspect, apelul formulat de apelantul-pârât Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. este fondat și urmează a fi admis.

Față de prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, în sensul că "hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate (…) sunt obligatorii pentru judecătorii fondului", curtea de apel învestită cu rejudecarea apelului a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în vederea determinării prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află imobilul expropriat, la data transferului dreptului de proprietate, preț rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, încheiate cât mai aproape de acest moment (noiembrie 2011).

Pentru realizarea expertizei, s-a dispus ca experții să aibă în vedere, pentru comparație, următoarele contracte de vânzare-cumpărare, depuse de apelanții-reclamanți:contract nr. x/17.01.2012, contract nr. x/04.05.2012, contract nr. x/10.08.2011, contract nr. x/18.03.2011, contract nr. x/05.08.2011, precum și următoarele contracte, indicate de apelantul-pârât: contract nr. x/14.09.2011, contract nr. x/30.11.2011 și contract nr. x/06.12.2011.

Prin raportul de expertiză în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, în opinie majoritară, în forma inițială, s-a concluzionat că valoarea de piață a terenului supus evaluării, la data de 28.11.2011, este de 18.388 euro; totodată, valoarea prejudiciului înregistrat prin raportare la suprafețele de teren rămase în proprietatea reclamanților, afectate de expropriere, este de 38.643 euro.

În ceea ce privește valoarea terenului expropriat, de 18.388 euro (206 mp x 89,26 euro/mp), în cuprinsul raportului s-a arătat că imobilele din elementele de comparație nr. 4, 5 și 6, respectiv contractele de vânzare-cumpărare indicate de apelantul-pârât, nr. 1327/14.09.2011, nr. 1558/30.11.2011 și nr. 1578/06.12.2011, nu sunt imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află imobilul expropriat, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 și Deciziei Curții Constituționale nr. 380/26.05.2015, pentru că au destinația de teren intravilan și categoria de folosință arabil, față de terenul expropriat, care este intravilan, cu categoria de folosință curți-construcții.

Cu privire la aceste contracte (obiect al dezbaterii contradictorii dintre părți și al obiecțiunilor la raportul de expertiză), prin decizia civilă nr. 1447A/12.11.2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2013, definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-au apreciat următoarele:

"Curtea reține că inițial experții au ales, în unanimitate, patru comparabile (contractul de vânzare-cumpărare nr. x/22.11.2010, contractul de vânzare-cumpărare nr. x/05.08.2011, contractul de vânzare-cumpărare nr. x/11.08.2011 și contractul de vânzare-cumpărare nr. x/10.08.2011) și au explicat argumentat prin răspunsul la obiecțiuni depus la termenul din 18.06.2019 de ce le-au înlăturat pe celelalte: - contractul de vânzare-cumpărare nr. x/14.09.2011 pentru că vizează transferul unei cote-părți, având în vedere relația de afiliere a părților și față de categoria de folosință altele (vii, livezi, pășuni, etc.); - contractul de vânzare-cumpărare nr. x/30.11.2011 pentru că vizează un teren intravilan agricol, prețul este nereal și neserios, având în vedere modul de calcul al taxelor notariale, și terenul are categoria de folosință altele; - contractul de vânzare-cumpărare nr. x/06.12.2011 pentru că prețul este nereal și neserios, iar terenul are categoria de folosință agricol; - contractul de vânzare-cumpărare nr. x/27.06.2012 pentru că vizează un teren extravilan agricol; - contractul de vânzare-cumpărare nr. x/27.09.2012 pentru că vizează un teren parțial scos din circuitul agricol."

Este de menționat că reclamantului i s-au expropriat mai multe suprafețe de teren similare, învecinate, cu privire la care s-au derulat mai multe procese, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite în urma exproprierii, iar terenul din dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă, este unul dintre acestea.

Efectele unei hotărâri judecătorești se impun cu caracter obligatoriu față de părți, iar apelantul-pârât nu poate ignora acest act jurisdicțional, invocând reținerea în prezenta cauză a contractelor în discuție, după cum nici instanța nu poate face aprecieri contrare celor ce rezultă din hotărârea anterioară.

Decizia civilă nr. 1447A/12.11.2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a fost pronunțată ulterior aprobării privind scoaterea definitivă a terenurilor din circuitul agricol nr. 3277/19.04.2004, invocate de către apelantul-pârât pentru a justifica aspectul că terenurile în discuție au destinația de curți-construcții și puteau fi folosite de comisia de experți ca și elemente de comparație.

Experții, în majoritate, s-au întemeiat, în ceea ce privește categoria de folosință a terenurilor menționate, pe extrasele de carte funciară emise cu privire la acestea, de natură a asigura opozabilitatea față de terți a actelor și faptelor pe care le atestă.

Argumentele pentru care au fost înlăturate contractele în discuție conform deciziei civile nr. 1447A/12.11.2019 a Curții de Apel București au privit nu doar categoria de folosință, ci și alte aspecte (contractul de vânzare-cumpărare nr. x/14.09.2011 pentru că vizează transferul unei cote-părți și având în vedere relația de afiliere a părților; contractul de vânzare-cumpărare nr. x/30.11.2011 pentru că prețul este nereal și neserios, având în vedere modul de calcul al taxelor notariale; contractul de vânzare-cumpărare nr. x/06.12.2011 pentru că prețul este nereal și neserios).

Toate cele trei contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate între aceleași părți, iar aspectele la care s-a făcut referire în decizia civilă nr. 1447A/12.11.2019 a Curții de Apel București, decurgând din relația dintre părțile contractante/reprezentanții lor, au fost invocate în mod repetat și în prezentul apel. Or, puterea de lucru judecat de care se bucură decizia civilă anterior menționată împiedică prezenta instanță să aprecieze în sens contrar, astfel încât, nu doar raportat la categoria de folosință a terenurilor, ci și la relațiile personale, cu caracter subiectiv, dintre cocontractanți, actele de vânzare-cumpărare indicate de apelantul-pârât, nr. 1327/14.09.2011, nr. 1558/30.11.2011 și nr. 1578/06.12.2011, nu puteau fi avute în vedere pentru evaluarea terenului expropriat.

A reținut instanța de apel că nu poate fi reținută valoarea acordată reclamanților de către pârât pentru un alt teren expropriat, în anul 2008, de 566,86 euro/mp, întrucât fiecare teren trebuie analizat în funcție de situația sa particulară. Mai mult, o atare evaluare ar încălca dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, Deciziile nr. 12/15.01.2015 și nr. 380/26.05.2015 ale Curții Constituționale, precum și statuările deciziei de casare, obligatorii conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, în sensul că valoarea imobilului expropriat se determină la data transferului dreptului de proprietate (în cauză, noiembrie 2011).

Cu privire la prejudiciul cauzat proprietarului, instanța de apel a constatat că, ulterior exproprierii terenului de 206 mp, în proprietatea reclamantului a mai rămas o suprafață de 1.155 mp (suprafața totală inițială fiind de 1.361 mp). Pentru suprafața neexpropriată, experții au identificat două parcele - parcela x, teren afectat de zona de protecție a autostrăzii, în suprafață totală de 1.107,35 mp și parcela x - teren neafectat de autostradă, în suprafață totală de 47,22 mp.

După modificarea intervenită prin Legea nr. 198/2015 privind aprobarea O.G. nr. 7/2010 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, lit. d) din Anexa nr. 1 din O.G. nr. 43/1997 prevede că "zonele de protecție sunt cuprinse între marginile exterioare ale zonelor de siguranță și marginile zonei drumului", în cazul autostrăzilor fiind de 50 de metri. În urma modificării aduse de Legea nr. 198/2015, suprafața "zonei de protecție" a rămas tot de 50 de metri, însă ea este calculată, de această dată, "de la marginea exterioară a zonei de siguranță până la marginea zonei drumului", iar nu "de la axul drumului până la marginea exterioară a zonei drumului", cum era înainte de modificare.

Prin raportul de expertiză în specialitatea topografie, refăcut, întocmit în apel, primul ciclu procesual, zona de protecție a autostrăzii a fost în mod corect determinată în conformitate cu prevederile legale mai sus expuse, suprafețele astfel stabilite fiind avute în vedere și prin raportul de expertiză evaluatorie.

Comisia de experți evaluatori, în rejudecare, a stabilit, în majoritate, un prejudiciu de -40% pentru restul de teren rămas în proprietatea reclamanților, afectat de zona de protecție, corecția negativă fiind justificată prin raportare la coeficientul de construibilitate menționat în certificatele de urbanism și care, urmare a aplicării O.G. nr. 43/1997, nu mai pot fi respectate.

Instanța de apel a constatat că nu poate fi avută în vedere, pentru terenul neexpropriat, modalitatea de evaluare solicitată de către apelanții-reclamanți, prin aplicarea diferenței dintre valoarea terenului cu destinația curți-construcții și valoarea aceluiași teren, cu destinația agricol. Într-adevăr, terenul de 1.155 mp nu va mai putea fi utilizat pentru construire, conform destinației sale juridice, însă, pe de altă parte, această destinație, încă existentă, nici nu poate fi ignorată; atâta vreme cât, potrivit legii, terenul în discuție nu este agricol/arabil, nici nu se poate proceda la evaluarea lui ca atare, ci doar prin aplicarea unor corecții negative, determinate de existența zonei de protecție a autostrăzii, prejudiciul suferit fiind astfel în mod suficient reparat.

Experții desemnați, în majoritate, cu privire la suprafața de 47,22 mp, rămasă în proprietatea reclamantului și neafectată de zona de protecția a autostrăzii, au arătat că, potrivit regulamentelor de urbanism și Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, aceasta nu poate face obiectul unei autorizații de construire. Această suprafață de teren, deși are categoria de folosință curți-construcții, se devalorizează, în considerarea faptului că, având în vedere caracteristicile sale (dimensiune și suprafață), nu este construibilă, prejudiciul pentru acest lot fiind estimat de către experți, în opinie majoritară, egal cu valoarea terenului afectat de zona de protecție (valoarea pe mp). O astfel de evaluare este una rațională și rezonabilă, având în vedere că, în fapt, terenul de 47,22 mp nu mai poate fi folosit potrivit destinației sale și, dată fiind suprafața sa redusă, sunt puține scopuri cărora le-ar putea servi, consecințele stabilirii zonei de protecție a autostrăzii răsfrângându-se în mod nemijlocit și asupra sa, cu atât mai mult cu cât terenul reclamantului fusese scos definitiv din circuitul agricol în scopul realizării unui complex imobiliar/ansamblu rezidențial.

Instanța de apel a reținut că prejudiciul stabilit din perspectiva constituirii zonei de protecție a autostrăzii prin raportul de expertiză în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, în opinie majoritară, în forma inițială, de 38.643 euro.

Terenul rămas în proprietatea reclamantului este afectat însă de o dublă sarcină: parțial, se constituie în zona de protecție a autostrăzii și, totodată, drept efect al exproprierii, devine, în totalitate, loc înfundat, lipsit de o modalitate de acces la drumul public.

Prin raportul de expertiză în specialitatea topografie, întocmit în apel, primul ciclu procesual, au fost identificate două variante de servitute privind accesul la calea publică (DE 446): varianta 1, în suprafață de 637,45 mp și varianta 2, în suprafață de 641,96 mp, pe terenurile proprietatea vecinilor D. și E. (conform informațiilor obținute de expert de la OCPI Ilfov).

Ca urmare a obiecțiunilor formulate de către apelanții-reclamanți, privind lipsa evaluării prejudiciului cauzat terenului neexpropriat ca urmare a lipsei drumului de acces, comisia de experți evaluatori, în majoritate, prin răspunsul formulat, a arătat că servitutea de trecere se face cu plată în favoarea proprietarului care trebuie să suporte această sarcină. Plecând de la varianta de servitute cea mai puțin costisitoare identificată de expertul topograf, respectiv suprafața de 637,45 mp, rezultă că proprietarul acesteia ar trebui să fie despăgubit cu o valoare egală cu prețul lipsei de folosință a acestei suprafețe de teren, pe care trebuie să o pună la dispoziția reclamanților. Lipsa de folosință a acestui teren (conform ofertelor de închiriere în zonă, de 0,50 euro/mp/lună), este de 318,72 euro/lună, adică 3.824,64 euro/an. Această lipsă de folosință are în vedere posibilitățile de dezvoltare a suprafeței de 637,45 mp; aceasta, deși are destinație agricolă, se află situată după zona de protecție a autostrăzii și nu este supusă restricțiilor din O.G. nr. 43/1997, motiv pentru care comisia de experți nu a ales ca lipsă de folosință producția agricolă anuală pe care ar putea să o obțină proprietarul terenului de 637,45 mp. Ar rezulta că numai pentru o perioadă de 10 ani reclamanții ar trebui să suporte o sumă de 38.246 euro, reprezentând despăgubirea pentru servitutea de trecere. Însă, servitutea trebuie să fie perpetuă.

A mai apreciat comisia de experți că, în plus, la această sumă trebuie adăugate cheltuieli cu marcarea și realizarea unui drum care să permită accesul la proprietatea reclamanților (de exemplu, costuri cu delimitarea, taluzarea, pietruirea, etc.). De asemenea, trebuie adăugate costurile cu litigiul pentru constituirea servituții, pentru că este puțin probabil ca proprietarul terenului să fie de acord cu constituirea voluntară a acesteia.

În concluzie, având în vedere că suprafața de 1.155 mp suferă o depreciere sub două aspecte, atât din perspectiva restricțiilor prevăzute de O.G. nr. 43/1997 (evaluată), cât și din perspectiva lipsei drumului de acces, depreciere care nu poate fi cuantificată în mod cert, cei doi experți au opinat că prejudiciul pentru suprafața de 1155 mp, din cele două perspective mai sus menționate, este mult mai mare decât valoarea terenului stabilită la nivelul anului 2011, adică 1.155 mp x 89,26 euro/mp = 103.095,3 euro.

Instanța de apel a constatat că reținerea acestei sume drept contravaloare totală a prejudiciului ar avea semnificația evaluării terenului neexpropriat în mod identic cu terenul expropriat (89,26 euro/mp), deși exproprierea a privit doar 206 mp, nu și restul de 1.155 mp. În acest context, nu se poate ignora faptul că suprafața de 1.155 mp, deși grevată de anumite restricții, rămâne în proprietatea reclamantului, care poate dispune în mod liber de aceasta, în exercitarea prerogativelor dreptului său. Deși este evident că reclamantul suportă un prejudiciu raportat la terenul neexpropriat, nu se poate totuși pune semnul egalității între acesta și terenul supus exproprierii, din punct de vedere al modalității de evaluare; exproprierea semnifică lipsirea de teren, în timp ce restricțiile ce afectează suprafața rămasă înseamnă diminuarea valorii terenului, cele două nefiind, în mod cert, echivalente.

Pe de altă parte, în aprecierea prejudiciului determinat reclamantului, raportat la terenul rămas neexpropriat, trebuie să se țină cont de faptul că acesta este dublu afectat, atât de zona de protecție a autostrăzii, cât și de lipsa accesului la calea publică. Dacă prejudiciul suferit din perspectiva constituirii zonei de protecție a autostrăzii a fost determinat prin raportul de expertiză în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, în opinie majoritară, la suma de 38.643 euro, raportat la criteriile deja arătate, prejudiciul cauzat drept urmare a lipsei posibilității de acces la drumul public a creat dificultăți de evaluare.

Instanța de apel a reținut că aceste dificultăți sunt inerente naturii prejudiciului invocat; deși existența acestuia este certă, modalitatea de reparare și, implicit, evaluarea sa depind de mai mulți factori incerți în acest moment.

Astfel, pe de o parte, constituie o certitudine aspectul că reclamantul nu are acces la calea publică și ca va fi necesar să solicite constituirea unei servituți de trecere pe terenurile proprietatea vecinilor; cu siguranță, edificarea drumului presupune costuri (materiale, manoperă); în plus, proprietarul fondului aservit are dreptul să primească despăgubiri de la proprietarul fondului dominant (art. 617 alin. (1) C. civ. - proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i să permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu; art. 620 alin. (1) C. civ. - termenul de prescripție pentru dreptul la acțiunea în despăgubire pe care o are proprietarul fondului aservit împotriva proprietarului fondului dominant începe să curgă din momentul stabilirii dreptului de trecere).

Pe de altă parte, nu se cunoaște momentul în care reclamantul va solicita constituirea dreptului de trecere; costurile pentru realizarea drumului pot fi cunoscute cu claritate doar la momentul edificării efective; despăgubirile datorate fondului aservit vor fi determinate în viitor; stabilirea acestora se va face prin declanșarea unui litigiu, cu costurile eferente, sau, dimpotrivă, se va realiza prin înțelegerea proprietarilor.

În plus, astfel cum s-a argumentat mai sus, nu se poate reține ca valoare a prejudiciului total, pentru suprafața de 1155 mp, suma de 103.095,3 euro, care ar avea semnificația evaluării terenului neexpropriat în mod identic cu terenul expropriat (89,26 euro/mp).

Față de toate aceste considerente și fiindcă paguba produsă reclamantului trebuie evaluată acum, iar nu în viitor, instanța de apel a apreciat că poate fi avută în vedere, pentru stabilirea acestei componente a prejudiciului, lipsa de folosință a terenului în suprafață de 637,45 mp (varianta de servitute cea mai puțin costisitoare identificată de expertul topograf), în raport de ofertele de închiriere din zonă, pentru o perioadă de 10 ani, respectiv 38.246 euro, evaluare stabilită prin raportul de expertiză în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare - răspunsul la obiecțiuni, în opinie majoritară.

Această valoare este una echilibrată, de natură a reflecta prejudiciul evident suportat de către reclamant, dar aptă, totodată, de a nu conduce la o supraapreciere a acestuia și, în plus, se raportează la criterii obiective, expres determinate (ofertele de închiriere din zonă, perioadă de 10 ani).

Instanța de apel nu a reținut punctul de vedere al expertului F., desemnat de expropriator, acesta rămânând constant în varianta opiniei singulare în raport de opinia majoritară exprimată de ceilalți membri, deși a făcut parte dintr-o comisie de experți. Soluția legiuitorului în reglementarea comisiei de trei experți pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor pe cale judiciară, din care fac parte câte un expert propus de părți (expropriatorul și expropriatul) și unul desemnat de instanță, a avut în vedere tocmai echilibrarea concluziilor pe care experții sunt chemați să le formuleze, armonizarea metodelor, criteriilor, corecțiilor. Pretinzând reținerea opiniei singulare formulate de expertul F., apelantul-pârât solicită practic ignorarea soluției legislative privind stabilirea cuantumului despăgubirilor de către o comisie de experți. Or, față de norma legală aplicabilă și în lipsa altor motive de invalidare, se impun a fi reținute concluziile raportului de expertiză întocmit în opinie majoritară de către expertul numit de instanță (G.) și expertul desemnat de expropriat (H.).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea pârâtă, Statul Român, prin CNAIR, invocând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, partea pârâtă susține că instanța de apel a stabilit greșit cuantumul despăgubirii reprezentând valoarea de circulație a terenului expropriat la valoarea de 89,26 euro/mp dând eficiență opiniei majoritare a experților G. și H..

Aceasta, întrucât, experții au avut în vedere doar contractele de vânzare-cumpărare depuse de partea reclamantă ce aveau ca obiect terenuri situate în aceiași unitatea administrativ-teritorială însă care nu similare (prin localizare, utilități și căile de acces) cu terenul expropriat, nu și contractele de vânzare-cumpărare depuse de partea pârâtă, caz au în care au fost încălcate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și dezlegările date prin decizia nr. 380/26.05.2015 a Curții Constituționale.

În dezvoltarea criticii, partea pârâtă susține că instanța de apel a statuat, prin încheierea de ședință din 17 iulie 2020, în sensul că cele trei contracte de vânzare-cumpărare indicate de partea pârâtă, anume contractele nr. x/14.09.2011, nr. y/30.11.2011 și nr. 1578/6.12.2011 (identificate cu comparabilele nr. 4,5 și 6) întrunesc cerințele prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât fac dovada că terenurile care au făcut obiectul înstrăinării sunt situate în intravilan, iar la dosar s-a depus dovada aprobării scoaterii din circuitul agricol, situație în care experții aveau obligația de a avea în vedere în operațiunea de stabilire a valorii despăgubirii cuvenite părții reclamante.

Or, susține partea pârâtă, concluziile expertizei, în opinia majoritară, însușite de instanța de apel, evidențiază faptul că cei doi experți au aplicat un coeficient de corecție de 77,14% comparabilelor reprezentate de cele trei contracte de vânzare-cumpărare, apreciind eronat că terenurile ar avea categoria de folosință "arabil" sau "altele", refuzând, astfel, să le aibă în vedere la calcularea despăgubirii, poziție pe care și-au menținut-o, nejustificat, și în răspunsul la obiecțiunile pe care le-a formulat sub acest aspect.

Partea pârâtă susține, totodată, că instanța de apel nu putea argumenta înlăturarea celor trei contracte de vânzare-cumpărare din grile de comparație sub motiv că într-un alt litigiu, derulat între aceleași părți, anume în dosarul nr. x/2918, s-a procedat în același sens, al înlăturării respectivelor contracte din grilele de comparație, deoarece nu a verificat dacă în litigiul menționat exista depusă Aprobarea privind scoaterea definitivă a terenurilor din circuitul agricol nr. 3277/19.04.2004, relevantă din perspectiva analizei efectelor lucrului judecat al considerentelor hotărârii definitive din respectivul dosar, împrejurarea că această hotărâre, decizia civilă nr. 1477/A/12.11.2019 a Curți de Apel București, secția a III a civilă, a fost pronunțată ulterior momentului adoptării aprobării menționate, 19 aprilie 2004, nefiind de natură a dovedi existența și analizarea acestei dovezi.

Omologând eronat opinia majoritară a experților G. și H. în ceea ce privește despăgubirea cuvenită pentru exproprierea suprafeței de 206 mp teren, partea pârâtă susține că instanța de apel a stabilit greșit și valoarea despăgubirilor acordate părții reclamante pentru terenul rămas în proprietatea sa care se include în zona de protecție a autostrăzii, întrucât această despăgubire a fost calculată prin aplicarea unui procent de 40% valorii terenului expropriat.

Cât privește despăgubirea acordată părții reclamante pentru terenul rămas în proprietatea sa lipsit însă de acces la calea publică, partea pârâtă susține că nu se justifica, deoarece prejudiciul pretins a fi fost suferit prin închiderea accesului la calea publică a restului proprietății este ipotetic, neputând fi evaluat prin raportare la necesitatea constituirii unei servituți de trecere.

Aceasta, întrucât, pe de o parte, fondul aservit își poate schimba situația juridică (prin confuziune, pieirea lucrului în folosul căruia s-a instituit, neuzul etc.) iar, pe de altă parte, posibilitatea de evaluare a unui astfel de prejudiciu este inexistentă la acest moment, comisia de experți subliniind că nu poate proceda la o "evaluare certă" a acestui prejudiciu.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este nefondat.

Dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a căror încălcare o pretinde partea pârâtă, prevăd că în caz de expropriere, la calcularea cuantumului despăgubirii, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile din același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (…).

Prin decizia nr. 380/2015, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sunt neconstituționale, statuând că valoarea terenului expropriat trebuie să fie stabilită la un moment contemporan realizării transferului dreptului de proprietate.

În ceea ce privește momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor cuvenite părții reclamante, se constată că a fost stabilit prin decizia de casare nr. 1086/30 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată într-un ciclu procesual anterior al cauzei, ca fiind anul 2011, anul în care s-a dispus exproprierea, sens în care instanța de casare a dispus refacerea expertizei prin luarea în considerare a unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate la o dată cât mai apropiată de acest moment.

Prin decizia de casare s-a statuat, deopotrivă, cu privire la necesitatea analizării de către instanța de trimitere și a celorlalte prejudicii pretins a fi fost suferite de partea reclamantă prin exproprierea suprafeței de 206 mp.

Printr-o primă critică de nelegalitate, subsumată motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., partea pârâtă susține că valoarea de circulație a terenului expropriat, de 89,26 euro/mp, a fost stabilită cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, la întocmirea raportului de expertiză, experții au avut în vedere doar contratele de vânzare-cumpărare depuse de partea reclamantă, nu și contractele de vânzare-cumpărare nr. x/14.09.2011, nr. y/30.11.2011 și nr. 1578/6.12.2011 (comparabilele 4, 5 și 6 din grila de comparație), încuviințate prin încheierea de ședință din 17.07.2020, pe care le-au înlăturat, intenționat, prin aplicarea unor corecții extrem de mari, deși aceste terenuri erau similare celui expropriat.

Critica nu este fondată.

Din cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară depus la dosarul cauzei, rezultă că experții G., F. și H. au analizat toate contractele de vânzare-cumpărare indicate de către instanța de judecată, inclusiv pe cele cu nr. x depuse de partea pârâtă, identificate ca fiind comparabilele nr. 4, 5 și 6 în grila de comparație

Potrivit raportului de expertiză, terenurilor din aceste comparabile le-au fost aplicate însă corecții în considerarea localizării, a caracteristicile fizice, a categoriei de folosință ori a disponibilității utilității tehnico-edilitare, corecții aplicate, de altminteri, și celorlalte comparabile, pentru argumentele detaliate în cuprinsul raportului de expertiză.

Prin recurs, pretinzând că experții au înlăturat, nelegal, din evaluare, contractele de vânzare-cumpărare menționate, deși înscrierea în grila de comparație fusese dispusă prin încheierea de ședință din 17.07.2020, partea pârâtă, în realitate, critică valorile indiciilor de corecție stabiliți pentru comparabilele nr. 4, 5 și 6, susținând că sunt rezultatul unei greșite statuări asupra categoriei de folosință a terenurilor, aceea de arabil și altele, în loc de curți-construcții, cum ar fi fost corect, aspect cu privire la care a formulat obiecțiuni, respinse neîntemeiat.

Or, stabilirea categoriei de folosință a terenurilor înscrise în grila de comparație și determinarea valorii indicilor de corecție aplicabili în considerarea acestei parametru se constituie în chestiuni de fapt ale cauzei care scapă controlului instanței de recurs, știut fiind că, urmare a abrogării dispozițiilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ., aspectele de netemeinicie ale cauzei scapă controlului instanței de recurs, care are a examina hotărârea recurată doar din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute la pct. 1-9 ale articolului menționat.

De altminteri, verificând conținutul încheierii de ședință din 17.07.2020, se constată că instanța de apel nu a statuat cu privire la categoria de folosință a terenurilor care fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare menționate, ci a reținut că terenurile întrunesc cerințele prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 în considerarea faptului că au destinația intravilan, s-a făcut dovada scoaterii lor din circuitul agricol prin aprobarea nr. x/16.04.2004 a Oficiului Județean de Cadastru, sunt situate în vecinătatea celui expropriat și au fost tranzacționate la o dată apropiată de momentul exproprierii (noiembrie 2011), respectiv, că experții pot aplica indici de corecție dacă acestea fac obiect al zonei de protecție a autostrăzii.

Lucrările dosarului evidențiază și faptul că partea pârâtă a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză prin care a contestat valorile indicilor de corecție aplicați comparabilelor nr. 4, 5 și 6 în considerarea categoriei de folosință reținută, arabil și altele, obiecțiuni la care experții au răspuns, arătând că determinarea categoriei de folosință a terenurilor s-a realizat în acord cu mențiunile evidențiate în extrasele de carte funciară.

Totodată, răspunzând obiectivului formulat de instanța de apel din oficiu, experții au precizat că valoarea unitară a terenului expropriat de 89,26 euro/mp a fost stabilită în funcție de comparabila 7, care are corecția totală brută cea mai mică (44,66%) și că această valoare se menține indiferent dacă sunt sau nu avute în vedere comparabilele 4, 5 și 6.

În atare condiții, susținerea părții pârâte potrivit căreia experții, în aplicarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, au refuzat stabilirea valorii reale a terenului expropriat pe baza tuturor contractelor de vânzare-cumpărare încuviințate de instanța de apel, nu poate fi primită.

Nici susținerea potrivit căreia instanța de apel nu putea reține efectul pozitiv al lucrului judecat al deciziei civile nr. 1447/2019 a Curții de Apel București, secția a III a civilă, în condițiile în care în prezentul proces nu s-a probat dacă instanța care a pronunțat decizia civilă menționată a avut în vedere mențiunile Aprobării nr. 3277/19.04.2004 de scoatere definitivă din circuitul agricol a acestor terenuri atunci când a statuat că terenurile din cele trei contracte de vânzare-cumpărare nr. x/14.09.2011, nr. y/30.11.2011 și nr. 1578/6.12.2011, în considerarea categoriei de folosință diferite, nu sunt similare celui expropriat, cu consecința înlăturării din grila de comparație, nu poate fi primită.

Pe de o parte, pentru că pârâtul a fost parte litigantă atât în litigiul pendinte, cât și în litigiul finalizat prin pronunțarea hotărârii judecătorești care se opune cu puterea lucrului judecat, calitate în care are cunoștință despre aspectul de fapt învederat și cu privire la care, în măsura în care aprecia că este fi util judecății, îi incumba sarcina probei la judecata în fond a cauzei.

Pe de altă parte, în litigiul anterior, potrivit considerentelor hotărârii judecătorești definitive menționate, înlăturarea din grila de comparație a terenurilor ce fac obiectul celor trei contracte de vânzare-cumpărare s-a realizat, astfel cum a reținut instanța de apel, în considerarea și a altor aspecte: transmiterea doar a unei cote-părți dintr-o parcelă de teren în considerarea unei relații de afiliere, în ceea ce privește unul dintre contracte și consemnarea unui preț neserios în celelalte două, nu doar în considerarea categoriei de folosință, caz în care dovedirea inexistenței aprobării în respectivul dosar nu este de natură să înlăture efectele puterii lucrului judecat, cum urmărește partea pârâtă prin critica formulată.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondată, critica privind greșita evaluare a despăgubirii stabilite pentru terenul expropriat, calculată la suma de 89,26 euro/mp.

Pe cale de consecință, urmează a fi respinsă și critica privind evaluarea eronată a despăgubirii stabilite pentru terenul de 1107,25 mp rămas în proprietatea părții reclamante dar care se include în zona de protecție a autostrăzii, această despăgubire fiind calculată procentual (40%) din valoarea despăgubirii stabilite pentru terenul expropriat care, astfel cum s-a arătat, a fost corect determinată.

Subsumat motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., partea pârâtă pretinde că instanța de apel a statuat greșit că se justifică acordarea și a unei despăgubiri în sumă de 38.246 euro pentru prejudiciul determinat de lipsa drumului de acces la terenul rămas în proprietatea părții reclamante, întrucât, pe de o parte, acest prejudiciu este ipotetic și, pe de altă parte, nu există consfințită o metodă de evaluare a despăgubirii pentru un astfel de prejudiciu.

Partea pârâtă susține că lipsa accesului la parcela de teren rămasă în proprietate părții reclamante nu reprezintă un impediment insurmontabil în utilizarea terenului potrivit categoriei sale de folosință și că această parcelă de teren își poate schimba, în viitor, situația juridică prin confuziune, pieirea lucrului în folosul căruia s-a instituit, neuz etc.

Critica este, de asemenea, nefondată.

Dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, mai sus arătate, prevăd că despăgubirea cuvenită proprietarului în cazul exproprierii se compune din valoarea reală a imobilului dar și din orice alt prejudiciu cauzat proprietarului.

Cât privește terenul rămas în proprietatea părții reclamante în urma exproprierii suprafeței de 206 mp, potrivit constatărilor de fapt ale instanțelor de fond, măsoară 1155 mp, are categoria de folosință "curți-construcții" și se compune din parcela de 1107,35 mp, încadrată în zona de protecție a autostrăzii, și din parcela de 47,22 mp, liberă de sarcini.

Întreaga parcelă de 1155 mp teren a devenit însă loc înfundat în urma exproprierii dispuse de partea pârâtă, caz în care este necesară constituirea în folosul acestui teren a unei servituți de trecere peste terenurile învecinate, sarcină care presupune, potrivit constatărilor expertizei tehnice, afectarea unor suprafețe de teren considerabile, de 637,45 mp ori de 641,96 mp pentru accesul la DE 446.

Constituirea unei servituți care să permită părții reclamate accesul la proprietate, deși nu reprezintă un impediment insurmontabil, astfel cum susține partea pârâtă, este indispensabilă pentru utilizarea terenului și reprezintă, deopotrivă, o constrângere costisitoare pentru aceasta, indiferent de modalitatea în care își propune să folosească terenul.

De altminteri, contrar susținerii părții pârâte potrivit căreia terenul de 1155 mp poate fi folosit, în continuare, conform categoriei de folosință actuale, aceea de curți-construcții, instanța de apel a statuat explicit că o atare folosință este exclusă dat fiind că parcela de 1.107,35 mp este zonă de protecție a autostrăzii iar cea de 47,22 mp nu permite, în considerarea dimensiunilor reduse, eliberarea unei autorizații de construire.

Indiferent însă de modul de folosință, împrejurarea că terenul a rămas fără acces la calea publică împiedică partea reclamantă, în mod nepermis, în exercițiului normal al dreptului de proprietate și, necontestat, o prejudiciază cât timp atributul posesiei nu poate fi exercitat decât condiționat de stabilirea unei servituți de trecere.

În atare condiții de fapt, ignorate ori minimalizate de partea pârâtă prin recurs, în mod corect instanța de apel a constatat că atâta timp cât lipsa accesului la proprietate este consecința exproprierii, în patrimoniul părții a fost generat un prejudiciu a cărui existență actuală și viitoare este sigură și neîndoielnică care impune acordarea de despăgubiri, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

Alegațiile părții pârâte potrivit cărora parcela de 1155 mp teren ar putea fi înstrăinată în viitor de partea reclamantă în favoarea fondului aservit, ceea ce ar conduce la dispariția caracterului de loc înfundat, ori ar putea fi abandonată prin neuz nu sunt de natură, astfel cum se pretinde fără însă a se argumenta, să confere caracter incert prejudiciului cauzat părții reclamante prin înfundarea restului de proprietate în urma exproprierii.

Nici susținerea potrivit căreia la acest moment nu ar exista formalizate prin lege metode de evaluare a unui astfel de prejudiciu nu impune o altă concluzie, întrucât stabilirea întinderii unui prejudiciu și identificarea criteriilor de evaluare sunt în sarcina instanței de judecată învestite cu judecata cererii în despăgubire.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea pârâtă.

În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., constatând că a căzut în pretenții, partea pârâtă urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 RON către partea reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR) împotriva deciziei nr. 1073/A din 02 iulie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 RON către intimații-reclamanți A., B..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 octombrie 2021.