ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 446/2018

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă, la data de 23.01.2013, sub nr. x/93/2013, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri în sumă de 214.378,72 euro, echivalent în RON la data plății, suma fiind formată din: 114.378,72 euro, reprezentând valoarea reală a terenului expropriat de 204 mp; acoperirea integrală a prejudiciului cauzat prin expropriere, constând în devalorizarea terenului în suprafață de 2.517 mp rămas în urma exproprierii, evaluat provizoriu la suma de 100.000 euro.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010.

Prin sentința civilă nr. 146 din 14.01.201, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CNADNR; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 41.620 RON (echivalentul a 9.384 euro), reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 204 mp, situat în localitatea Voluntari, județul Ilfov, numărul cadastral x, și a sumei de 15.511,2 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului aferent zonei de protecție; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 4.914,7 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CNADNR.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 10.02.2004, Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ilfov a emis titlul de proprietate nr. x, prin care reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietare asupra unui teren în suprafață totală de 5.000 mp, situat în localitatea Voluntari, județul Ilfov, din care face parte și terenul din prezenta cauză.

Prin Hotărârea nr. 83 din 03.12.2012 emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, s-a dispus exproprierea și acordarea despăgubirii pentru terenul în suprafață de 204 mp, situat în localitatea Voluntari, județul Ilfov, în cuantum de 3.547,15 RON.

În drept, potrivit prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii.

În cauză, a fost întocmit un raport de expertiză în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea nr. 33/1994, iar din cuprinsul acestuia reiese faptul că valoarea de piață a imobilului care face obiectul cauzei este de 41.620 RON (echivalentul a 9.384 euro), iar diminuarea estimată a prejudiciului aferent zonei de protecție este de 15.511,2 euro (echivalentul a 18,40 euro/mp).

Potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî, iar despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau altă persoană interesată.

În cauza de față, modul de calcul prezentat în expertiza efectuată a rezultat din aplicarea metodei comparației vânzărilor, fiind în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare valabile și în România.

Pentru aceste considerente, tribunalul a admis în parte cererea, constatând îndeplinite formalitățile legale și a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 41.620 RON (echivalent a 9.384 euro), reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 204 mp, situat în localitatea Voluntari, județul Ilfov, numărul cadastral x, și a sumei de 15.511,2 euro, reprezentând valoarea prejudiciului aferent zonei de protecție.

În ceea ce privește cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B., tribunalul a decis respingerea acesteia, ca neîntemeiată, reținând că aceasta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului care face obiectul prezentei cauze, având în vedere că în titlul de proprietate depus la dosarul cauzei figurează ca fiind proprietar doar reclamantul A.

În temeiul prevederilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere soluția pronunțată cu privire la cererea principală, tribunalul a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 4.914,7 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii pentru efectuarea expertizelor.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanții A. și B. și pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Prin Decizia civilă nr. 971/A din 17.11.2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de reclamanți și de pârât, a schimbat în parte sentința civilă apelată și pe fond: a obligat pârâtul Statul Român, prin CNAIR S.A. - fostul CNADNR, la plata către reclamanții A. și B. a sumei de 13.282,44 euro, echivalent în RON la data plății, la cursul oficial, pentru terenul expropriat în suprafață de 204 mp, situat în localitatea Voluntari, jud. Ilfov, număr cadastral x (65,11 euro/mp), delimitat de punctele DEHI din Anexa 1 la expertiza topo efectuată de expertul judiciar C. și a sumei de 34.195,77 euro (64,11 euro x 0,4/mp) în echivalent în RON la data plății, pentru prejudiciul aferent zonei de protecție pentru terenul în suprafață de 1.313 mp neexpropriat, nr. cadastral x, delimitat de punctele EFGH Anexa 1 din raportul de expertiză topo susmenționat, fiind omologate raportul de expertiză evaluatorie efectuat, refăcut și completat - în opinie majoritară - de către experții tehnici judiciari D. și E., cu răspunsul aferent la obiecțiuni și raportul de expertiză în specialitatea topografie efectuat și completat cu răspunsul aferent la obiecțiuni de expertul judiciar C.; a menținut dispoziția din sentința apelată privind acordarea cheltuielilor de judecată; a obligat pe pârâtul Statul Român, prin CNAIR S.A. la plata către apelanții-reclamanți a sumei de 3.518 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorarii expertize.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Reclamanții A. și B. au dobândit inițial teren arabil în localitatea Voluntari, în suprafață de 5.000 mp, pe care l-au lotizat - loturi supuse exproprierii începând cu anul 2008, existând și alte cauze pe rol pentru exproprierile ce au urmat anului 2008, ca în litigiul pendinte.

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanții au învederat că prin Hotărârea nr. 83 din 3.12.2012 le-a fost notificată propunerea de despăgubire la data de 28.11.2011, în cuantum de 3.547,15 RON, pentru terenul expropriat în suprafață de 204 mp dintr-un lot mai mare de 2.721 mp (situat pe partea estică - număr cadastral x), care este o despăgubire modică, raportat, de exemplu, la lotul de 920 mp, expropriat în anul 2008, pentru care s-au primit despăgubiri de 505.512 euro (566,8 euro/mp); prețul propus de pârâtă în echivalent, de 3,87 euro/mp, nu are în vedere faptul că terenul expropriat face parte din categoria de folosință "curți-construcții" care, conform certificatului de urbanism obținut în 2006, avea un anumit regim de construibilitate, în contextul vecinătății cu autostrada, care s-a și modificat, incidente fiind prevederile Legii nr. 255/2010.

La fond, în baza raportului de expertiză evaluatorie imobiliară, în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea nr. 33/1994, s-a stabilit valoarea terenului expropriat de 41.620 RON (9.384 euro) și a prejudiciului pentru zona de protecție de 15.511,2 euro care afectează terenul rămas neexpropriat, fiind acordate despăgubirile la aceste valori care sunt cu mult ridicate față de oferta efectuată de către expropriator.

Curtea a constatat că apelul pârâtului este fondat doar cu privire la metoda evaluării la fond, aceasta neavând în vedere tranzacții pentru imobile similare, contemporane transferului de proprietate în litigiu - 28.11.2011, însă, având în vedere și apelul reclamanților cu privire la invocarea utilizării comparabilelor necorespunzătoare, instanța a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice evaluatorii, dar și a unei noi expertize topo pentru identificarea zonei de protecție ca urmare a noilor criterii legale, cu respectarea obiectivelor instanței și a părților.

Cu privire la evaluare, Curtea a reținut opinia majoritară a experților tehnici judiciari și nu punctul de vedere exprimat separat de expertul tehnic F., constatând că după refacerea expertizei de către cei doi experți majoritari, constatările și concluziile valorice țin seama de categoria de folosință a terenului în litigiu - intravilan " curți-construcții ", de la data exproprierii, potrivit deciziei din 2004 de aprobare a scoaterii definitive din circuitul agricol a unor terenuri, inclusiv a terenului în litigiu și trecerea lui în intravilanul localității Voluntari și încheierea nr. x din 07.06.2012 a O.C.P.I. Ilfov privind notarea schimbării destinației și categoriei de folosință a terenului din extravilan arabil în intravilan curți-construcții, dar și Decizia nr. 1709 din 16.06.2006 emisă de Ministerul Agriculturii-Direcția Ilfov și Certificatul de Urbanism nr. x din 23.03.2006 eliberat de Primăria Orașului Voluntari privind trecerea terenului reclamantului - beneficiar de investiții - în intravilan și schimbarea categoriei de folosință a terenului (art. 5) -, dar și de caracteristicile acestuia la momentul transferului dreptului de proprietate - pentru care s-au aplicat în mod legal corecții - având în vedere situarea terenului în câmp, fără străzi, utilități (gaze, electricitate, termoficare, conducte menajere, etc.), ale căror costuri sunt ridicate nu doar prin amenajarea lor, ci inclusiv prin avizarea, proiectarea lor, etc., și care determină o diminuare valorică - raportat la comparabilele avute în vedere - dar cu referire la terenuri aflate în localitatea Voluntari, în zone cu străzi amenajate, utilități, etc.

S-a considerat că opinia minoritară nu are în vedere aceste caracteristici care impun un preț/mp în mod corespunzător mai scăzut prin aplicarea unor coeficienți negativi și pentru care s-au oferit explicații, apreciate ca fiind pertinente în ultimul răspuns la obiecțiuni din apel al experților majoritari, coeficienți care s-au avut în vedere și la fond, în expertiza efectuată de experții G. și H., care descriu proprietatea în sensul că "vecinătățile terenului expropriat sunt terenuri libere și fosta groapă de gunoi Pipera".

Cu privire la delimitarea zonei de protecție a autostrăzii, Curtea a avut în vedere expertiza topo care a conturat o suprafață de 1313 mp cu această afectațiune din terenul rămas neexpropriat, delimitată potrivit noilor criterii care s-au impus, în urma modificării O.G. nr. 43/1997 prin Legea nr. 198/2015, prin mărirea suprafeței afectate și, în consecință, a prejudiciului încercat ca o consecință a exproprierii suprafeței de 204 mp, zonă delimitată de expertul tehnic judiciar C.

La evaluarea acestei suprafețe, Curtea a constatat că în mod obișnuit se aplică un coeficient de 0,4 (40%) de diminuare a prețului/mp determinat de condițiile și restricțiile de zonă (construibilitate, publicitate, comerț, etc.)

Nu s-a avut în vedere coeficientul POT de 50% care vizează gradul de ocupare a terenului, apreciat ca nefiind incident acestuia, concomitent cu coeficientul de restricție de zonă (0,4).

Curtea nu a primit criticile din apelul reclamanților în sensul de a aplica prețul de 153 euro/mp ce i s-a acordat pentru lotul alăturat prin exproprierea din anul 2008, având în vedere că terenul în litigiu a fost expropriat abia în noiembrie 2011, iar valoarea despăgubirii potrivit Deciziei Curții Constituționale a României nr. 12/2015 trebuie să se situeze la nivelul transferării dreptului de proprietate, nu anterior, notarea în cartea funciară a terenului (practic într-un lot mai mare) în favoarea statului neechivalând cu o veritabilă expropriere de fapt ori de drept, întrucât reclamanții nu au dovedit că au fost împiedicați în a-și folosi bunul din acel moment, potrivit destinației și categoriei sale de folosință.

În raport de aceste considerente, potrivit art. 296 C. proc. civ., au fost admise apelurile ambilor reclamanți (soți) (dobândirea proprietății terenului având loc în timpul căsătoriei, cu privire la calitatea procesuală activă, astfel cum rezultă din hotărârile judecătorești definitive și irevocabile în exproprierile privind celelalte loturi din terenul inițial dobândit de 5.000 mp depuse la dosar, necontestate, în care au figurat deopotrivă reclamanți și beneficiari), justificând calitatea procesuală activă și interes în cauză, inclusiv în apel, inclusiv apelanta reclamantă, a fost schimbată în parte sentința apelată și, pe fond, a fost obligat pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale - C.N.A.I.R. la plata către reclamanți a sumei de 13.282,44 euro, echivalent în RON la data plății la cursul oficial B.N.R., pentru terenul expropriat de 204 mp, situat în orașul Voluntari, jud. Ilfov, număr cadastral x (65,11 euro/mp), identificat prin expertiză topo efectuată în apel de expertul judiciar C. și a sumei de 34.195,77 euro (64,11 euro x 0,4 mp), în echivalent în RON, pentru suprafața de 1.313 mp din terenul rămas neexpropriat cu număr cadastral x, identificat de același expert topo, potrivit evaluării experților tehnici (în opinie majoritară) D. și E., expertize omologate de către instanță. A fost menținută soluția instanței de fond cu privire la cheltuielile de judecată și a fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 3.518 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu de expertiză.

Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de reclamanții A. și B. și de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.

I. În recursul formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții au formulat următoarele critici:

Prin Decizia nr. 1709 din 16.06.2006 emisă de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale s-a dispus scoaterea din circuitul agricol a terenului supus exproprierii, astfel că la momentul exproprierii, în anul 2011, acesta făcea parte din categoria intravilan curți-construcții.

Deși instanța de apel a reținut, în mod corect, că terenul expropriat face parte din categoria de folosință intravilan curți-construcții, în mod greșit a omologat raportul de expertiză, opinia majoritară, în care determinarea valorii de piață s-a făcut prin raportare la o comparabilă privind un teren cu o altă categorie de folosință, și anume intravilan arabil.

Reclamanții susțin că au solicitat instanței de apel să omologheze raportul de expertiză întocmit de expert F., care respectă cerințele impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că, la stabilirea cuantumului despăgubirii, au fost avute în vedere comparabile similare cu cele ale terenului expropriat.

Pârâtul nu a formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză.

Raportul întocmit de experții I., omologat de instanță, deși a fost întocmit având în vedere comparabile curți-construcții, pentru determinarea valorii de piață s-a calificat un teren intravilan arabil, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 11.08.2011, din conținutul căruia rezultă că terenul este unul intravilan arabil.

Astfel, experții au menționat că terenul ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11.08.2011, avut în vedere ca și comparabilă, ar avea categoria de folosință curți-construcții, contrar mențiunilor din cuprinsul acestui act, în care se menționează categoria intravilan arabil.

Deși instanța de apel a statuat că terenul care formează obiectul exproprierii face parte din categoria intravilan curți-construcții, a omologat un raport de expertiză în cuprinsul căruia s-a calificat pentru furnizarea prețului un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un teren cu o altă categorie de folosință, respectiv intravilan arabil, contrar dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Recurenții-reclamanți susțin că în raportul de expertiză omologat de instanța de apel nu s-a aplicat nicio corecție pozitivă, care să ridice valoarea la nivelul unui teren intravilan construibil.

În ipoteza în care instanța de recurs elimină dintre comparabile contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11.08.2011, s-a solicitat să fie avut în vedere contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 10.08.2011, acesta având ca obiect un teren cu caracteristici similare celui expropriat.

Recurenții-reclamanți critică decizia instanței de apel și sub aspectul prejudiciului acordat pentru zona de protecție.

În acest sens, susțin că, deși în mod corect instanța de apel a determinat suprafața zonei de protecție ca fiind de 1.313 mp, prin raportare la modificările O.G. nr. 43/1997 aduse prin Legea nr. 198/2015, nu a avut în vedere la calcularea prejudiciului faptul că afectarea suprafeței de 1.313 mp de zona de protecție are drept consecință că terenul intravilan curți-construcții devine, în mod forțat, un teren extravilan arabil, prin impunerea forțată a restricțiilor prevăzute de O.G. nr. 43/1997.

De aceea, pentru o justă despăgubire, susțin că prejudiciul pentru zona de protecție trebuie calculat după formula: valoarea de piață - 3,6 euro/mp, unde valoarea de 3,6 euro/mp este valoarea de grilă a unui teren extravilan arabil, sens în care curtea de apel nu a procedat, acordând prejudiciul pentru zona de protecție în varianta păguboasă propusă de experți privind calculul prejudiciului după formula: valoarea de piață x corecția de 40%.

Chiar și în această variantă de calcul, prejudiciul trebuie reevaluat în raport de valoarea reală de piață a imobilului.

II. În recursul formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Statul Român, prin CNAIR S.A. a formulat următoarele critici:

Instanța de apel a încălcat dispozițiile legale invocate, întrucât a stabilit despăgubirile plecând de la premisa că terenul expropriat a avut la momentul transferului dreptului de proprietate categoria de folosință "curți-construcții", deși terenul era încadrat ca teren "arabil".

Notarea schimbării categoriei de folosință a terenului expropriat, din arabil în curți construcții, a intervenit abia la data de 07.06.2012, ulterior datei de 28.11.2011, când a avut loc exproprierea, ceea ce înseamnă ca instanța de apel a încălcat principiul opozabilității față de terți a înscrierilor din cartea funciară, consacrat de prevederile legale evocate mai sus.

Dacă instanța de apel ar fi avut în vedere categoria de folosință menționată în cartea funciară la momentul exproprierii, respectiv cea de teren arabil, ar fi trebuit sa respingă apelul declarat de reclamanți și să schimbe în totalitate sentința atacată, deoarece valoarea stabilită prin expertiza administrată în apel (opinia majoritară I.) relevă o valoare inferioară celei stabilite de prima instanță.

Întrucât terenul expropriat a avut la data transferului dreptului de proprietate categoria de folosință "arabil", instanța de apel ar fi trebuit să acorde doar valoarea terenului expropriat, nu și valoarea prejudiciului pentru terenul rămas în zona de protecție, întrucât în această zonă se pot practica în continuare culturi agricole.

Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Prin Decizia nr. 380/2015, Curtea Constituțională a reținut că despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este "dreaptă", deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, situație față de care a stabilit că experții și instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate.

Instanța de apel a încălcat atât Constituția României, realizând o aplicare retroactivă a unor dispoziții legale, cât și dezlegarea dată de Curtea Constituțională, întrucât a utilizat unități de măsură diferite pentru cele două componente ale despăgubirii, respectiv valoarea terenului expropriat și valoarea prejudiciului.

Astfel, dacă pentru calcularea valorii terenului expropriat instanța de apel s-a raportat la legea în vigoare de la momentul exproprierii ( noiembrie 2011), pentru calcularea valorii prejudiciului, instanța de apel s-a raportat la legislația în vigoare în cursul soluționării apelului.

În acest sens, recurentul-pârât susține că, potrivit dispoziției legale în vigoare la momentul transferului dreptului de proprietate, zona de protecție a drumului se situa pe o distanță de 50 de metri, calculată de la axul drumului până la marginea exterioară a zonei drumului, iar potrivit dispoziției legale în vigoare la data pronunțării deciziei recurate, zona de protecție a drumului se situează pe o distanță de 50 de metri, calculată de la marginile exterioare ale zonelor de siguranță, iar nu de la axul drumului.

Prin aplicarea formulei de calcul a zonei de protecție a autostrăzii prevăzută de normele în vigoare la data pronunțării deciziei recurate, instanța de apel a realizat o aplicare retroactivă a legii, întrucât, la momentul la care s-a efectuat transferul dreptului de proprietate, zona de protecție a autostrăzii se calcula aplicând o altă formulă de calcul.

Astfel, în loc să calculeze prejudiciul suportat de reclamanți pentru situarea unei porțiuni din terenul rămas în zona de protecție a autostrăzii, prin raportare la dispoziția legală în vigoare la data transferului dreptului de proprietate, instanța a aplicat dispoziția legală în vigoare la data pronunțării deciziei, care prevede că zona de protecție se întinde pe o suprafață mai mare decât potrivit reglementării anterioare.

Aplicând acest algoritm de calcul, instanța de apel a creat premisele ca reclamanții să beneficieze de o despăgubire mai mare decât ar fi fost îndreptățiți, întrucât zona de protecție calculată potrivit noii dispoziții legale (1.313 mp) este mai întinsă decât zona de protecție calculată potrivit dispoziției legale în vigoare la data transferului dreptului de proprietate (n.n. 639 mp).

Astfel, prin sentința de fond s-a dispus respingerea acțiunii formulate de către reclamanta B., întrucât aceasta nu a făcut dovada calității de proprietar asupra imobilului care a făcut obiectul exproprierii.

Deși calitatea de apelant a aparținut atât lui A., cât și lui B., prin motivele de apel nu au criticat sentința primei instanțe din perspectiva aprecierii calității de proprietar doar în privința dlui. A.

În aceste condiții, hotărârea primei instanțe a intrat în puterea lucrului judecat, nefiind atacată sub aspectul respingerii acțiunii introduse de B., însă, cu toate acestea, instanța de apel a obligat Statul Român la plata de despăgubiri către ambele persoane.

Din economia dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 și art. 26 din Legea nr. 33/1994 rezultă că persoana îndreptățită la despăgubiri este proprietarul terenului supus exproprierii, precum și orice altă persoană titulară a unui drept real.

Contrar acestor dispoziții legale, instanța de apel a dispus obligarea Statului Român la plata unei despăgubiri către ambii apelanți-reclamanți, deși doar apelantul-reclamant A. a făcut dovada calității de proprietar asupra terenului supus exproprierii, prezentând instanței de judecată Titlul de proprietate nr. x/2004 emis de Comisia Județeană Ilfov, din care rezultă că s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 5.000 mp de teren, exclusiv în favoarea acestuia.

Examinând criticile formulate prin recursurile cu care a fost învestită, Înalta Curte reține următoarele:

Sub un prim aspect, se constată ca fiind fondată critica recurentului-pârât relativ la neîndreptățirea reclamantei B. de a primi despăgubiri ca efect al exproprierii.

În acest sens, se reține că prima instanță a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. cu motivarea că aceasta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului care face obiectul exproprierii, având în vedere că în titlul de proprietate depus la dosarul cauzei figurează ca fiind proprietar doar reclamantul A.

Această dispoziție din hotărârea tribunalului nu a fost apelată de către reclamanta B.

Astfel, din verificarea cererii de apel a reclamanților, aflată la filele 2-9 dosar Curtea de Apel București, vol. I, rezultă că motivele de apel formulate de aceștia vizează exclusiv cuantumul despăgubirilor pentru expropriere, nefiind formulată nicio critică sub aspectul calității de proprietar a reclamantei B. asupra imobilului obiect al exproprierii.

Ca atare, soluția tribunalului de respingere a acțiunii reclamantei B., pentru nedovedirea dreptului de proprietate al acestei părți asupra imobilului expropriat, a intrat în puterea lucrului judecat.

Din economia dispozițiilor cuprinse în art. 19-22 din Legea nr. 255/2010, rezultă că persoana îndreptățită la despăgubiri pentru expropriere este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului supus exproprierii, precum și orice altă persoană titulară a unui alt drept real asupra respectivului bun, care justifică un interes legitim.

Așa fiind, în mod nelegal instanța de apel a admis apelul reclamantei B. și a dispus acordarea de despăgubiri pentru expropriere acestei părți, cu încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârii primei instanțe, prin care se statuase că reclamanta B. nu este titulara dreptului de proprietate asupra terenului expropriat (aspect cu privire la care nu s-a formulat nicio critică în apel), ceea ce exclude dreptul la despăgubiri pentru expropriere.

În raport de aceste considerente se impune și respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de reclamanta B., care vizează cuantumul despăgubirii pentru expropriere, neputând fi primite criticile recurentei referitoare la cuantumul despăgubirii pentru expropriere în condițiile în care aceasta nu este îndreptățită la despăgubiri pentru expropriere, nefiind titulara dreptului de proprietate asupra terenului expropriat, chestiune intrată în puterea lucrului judecat prin neatacarea, pe acest aspect, a hotărârii primei instanțe.

În ce privește critica recurentului-pârât relativă la modul de stabilire a despăgubirilor reprezentând prejudiciul pentru zona de protecție, urmează a se constata caracterul nefondat al acesteia.

Astfel, recurentul-pârât susține, în mod neîntemeiat, că instanța de apel ar fi încălcat principiul neretroactivității legii civile, față de faptul că a stabilit valoarea prejudiciului pentru zona de protecție în raport de dispozițiile legale intrate în vigoare în cursul procesului, care au mărit suprafața zonei de protecție, iar nu de cele în vigoare la data transferului dreptului de proprietate.

Art. 1 din C. civ. prevede că "legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă", iar art. 15 alin. (2) din Constituție prescrie că "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile", consacrându-se, astfel, principiul neretroactivității legii noi.

Principiul neretroactivității legii noi este regula de drept potrivit căreia trecutul scapă, în principiu, acțiunii legii noi sau, altfel spus, legea nouă nu se aplică situațiilor juridice anterior constituite, modificate sau stinse și nici efectelor produse de asemenea situații juridice, dacă acestea au fost realizate înainte de intrarea în vigoare a legii noi.

Consecință a principiului neretroactivității, principiul aplicării imediate a legii noi este regula de drept conform căreia legea nouă se aplică, în principiu, tuturor situațiilor juridice născute, modificate sau stinse după intrarea sa în vigoare, situațiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere, precum și efectelor viitoare ale situațiilor juridice anterior născute sau modificate.

Prin urmare, de îndată ce a intrat în vigoare, legea nouă se aplică tuturor situațiilor juridice ivite după intrarea ei în vigoare, inclusiv situațiilor juridice în curs de desfășurare, excluzând aplicarea legii vechi.

În cauza dedusă judecății, la data emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor (03.12.2012) era în vigoare, încă de la data de 23 decembrie 2010, Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, care se completează cu prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în vigoare de la data de 02 iunie 1994.

Cum la data de 15 august 2015 a intrat în vigoare Legea nr. 198/2015 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 7/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, este legală soluția instanței de apel în sensul că despăgubirile pentru prejudiciul cuvenit reclamantului pentru zona de protecție trebuie calculate în raport de acest act normativ, care a mărit suprafața zonei de protecție, în vigoare la data stabilirii despăgubirilor.

Aceasta întrucât, deși Legea nr. 198/2015 a intervenit după data exproprierii, cum reclamantul nu a obținut despăgubiri generate de expropriere până la data intrării în vigoare a acestei legi, în cauză se reține ipoteza unei situații juridice în curs de desfășurare, care intră sub acțiunea legii noi, întrucât, fiind de imediată aplicare, legea nouă se aplică inclusiv situațiilor juridice ce nu au produs efecte finale până la pronunțarea hotărârii, ceea ce nu reprezintă o aplicare retroactivă a legii.

Așa fiind, critica pârâtului cu privire la legea aplicabilă pentru determinarea prejudiciului pentru zona de protecție are caracter nefondat și nu poate fi primită.

Relativ la criticile din recursurile reclamantului A. și pârâtului Statul Român, prin C.N.A.I.R. S.A., privind stabilirea cuantumului despăgubirilor reprezentând valoarea terenului expropriat, Înalta Curte reține următoarele:

Exproprierea, fiind o vânzare forțată determinată de motive de utilitate publică, presupune ca persoana deposedată să primească valoarea de înlocuire a bunului de care a fost lipsită, iar dreapta și prealabila despăgubire de care trebuie să beneficieze proprietarul în situația exproprierii (art. 44 alin. (6) din Constituție) este cea menită să asigure părții păstrarea aceleiași valori a activului patrimonial, prin înlocuirea dreptului real pierdut cu o valoare egală. Stabilirea valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale.

Reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească".

Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială (…)".

Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 380/2015 prin care a constatat că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.

Sintagma "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială" definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Pe de altă parte, sintagma "terenuri de același fel" presupune luarea în considerare a categoriei de folosință, precum și a tuturor caracteristicilor proprii fiecărui bun în parte, cum ar fi mărime, localizare, căi de acces, utilități, front stradal etc., despăgubirea urmând a fi stabilită în raport de toate acestea. Altminteri, s-ar ajunge practic la situația în care, în urma deposedării de proprietate, expropriatul nu ar primi acea compensație corespunzătoare, fiind înfrânte atât legislația națională, inclusiv legea fundamentală a statului român, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care impun ca deposedarea să fie făcută numai cu dreaptă și rezonabilă despăgubire, dar și cu respectarea principiului proporționalității.

În aceste condiții, făcând aplicarea considerentelor mai sus enunțate și ale dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, trebuie stabilit care este acea despăgubire dreaptă, efectivă și rezonabilă de care trebuie să beneficieze expropriatul.

Ceea ce se contestă prin ambele recursuri relativ la despăgubirile reprezentând valoarea terenului expropriat este categoria de folosință a terenului expropriat.

Nu poate fi primită critica recurentului-pârât în sensul că terenul expropriat face parte din categoria de folosință "arabil" întrucât nu a fost notată în cartea funciară trecerea imobilului în categoria "intravilan curți-construcții" înaintea datei exproprierii, întrucât trecerea terenurilor dintr-o categorie de folosință în alta nu este condiționată de îndeplinirea vreunei formalități de publicitate imobiliară (cum este formalitatea notării în cartea funciară).

Potrivit art. 1 alin. (2) din Anexa 1 la Ordinul nr. 5120/441 din 10.11.2001 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul documentațiilor referitoare la scoaterea terenurilor din circuitul agricol, necesare amplasării obiectivelor de investiții și a Regulamentului privind conținutul documentației pentru schimbarea categoriilor de folosință a terenurilor agricole:

"(2) Scoaterea terenurilor din circuitul agricol se face în conformitate cu prevederile art. 92 - 103 din Legea nr. 18/1991, republicată, și ale art. 3 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2001, astfel: - până la suprafața de 1 ha scoaterea definitivă sau temporară din circuit a terenurilor agricole se aprobă de direcțiile generale pentru agricultură și industrie alimentară împreună cu oficiile județene de cadastru, geodezie și cartografie."

Conform acestei reglementări normative, scoaterea din circuitul agricol a terenurilor cu suprafețe mai mici de 1 ha (cum a fost cazul terenului în litigiu) se realizează prin aprobarea emisă de direcțiile județene pentru agricultură și industrie alimentară împreună cu oficiile județene de cadastru, geodezie și cartografie.

Or, reclamantul a obținut o astfel de aprobare pentru terenul expropriat, respectiv Decizia nr. 1709 din 16.06.2006 emisă de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale - Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Ilfov privind scoaterea definitivă din circuitul agricol a terenului situat în Orașul Voluntari, Județul Ilfov, tarlaua x, parcela x, număr cadastral x, consecința legală produsă prin emiterea acestui act de autoritate fiind aceea că terenul la care se referă nu mai face parte din categoria de folosință arabil de la data la care instituțiile competente au eliberat aprobarea.

Atâta vreme cât reglementarea în vigoare la data la care a fost aprobată scoaterea definitivă din circuitul agricol a terenului în litigiu nu instituia vreo condiționare a efectelor actului administrativ prin care se aproba o astfel de măsură, de notarea actului în cartea funciară, reclamantul a dobândit dreptul de a de a pretinde orice beneficii conferite de categoria de folosință dobândită de bunul său.

Ca atare, în executarea îndatorii legale de a plăti proprietarilor expropriați o despăgubire justă, expropriatorul nu poate fi exonerat de obligația de a respecta un efect juridic ce s-a produs în condițiile legii, respectiv nu poate ignora categoria de folosință reală a terenului expropriat, pentru considerentul că nu era notată în cartea funciară la data la care a avut loc exproprierea.

Așa fiind, Înalta Curte constată a fi fondată critica reclamantului în sensul că, la stabilirea cuantumului despăgubirii reprezentând valoarea de circulație a terenului expropriat, în mod greșit instanța de apel a omologat raportul de expertiză care a avut în vedere, ca și comparabilă, un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un teren cu altă categorie de folosință decât cel care formează obiectul exproprierii în prezentul litigiu, respectiv arabil, în loc de curți-construcții.

Astfel, din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11.08.2011, reținut ca și comparabilă de referință în stabilirea cuantumului despăgubirilor reprezentând valoarea terenului expropriat, rezultă că terenul ce a format obiectul acestui contract avea categoria de folosință "arabil", diferită de cea a terenului expropriat în prezenta cauză.

Având în vedere că despăgubirea pentru terenul expropriat s-a stabilit fără a se ține seama de caracteristicile acestuia, respectiv categoria de folosință, se impune refacerea expertizei, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit dispozițiilor art. 305 din C. proc. civ., motiv pentru care cauza va fi trimisă spre rejudecare, în limitele arătate.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale, prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, urmând a se stabili valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat, ținând seama de toate caracteristicile acestuia, raportat la momentul transferului dreptului de proprietate - noiembrie 2011.

Valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare la categoria de folosință, amplasamentul acestuia, poziționare, existența sau nu a utilităților, a căilor de acces, etc.

În ce privește critica din recursul reclamantului privind prejudiciul pentru zona de protecție, aceasta este nefondată.

Astfel, recurentul-reclamant susține, în mod neîntemeiat, că la stabilirea valorii prejudiciului pentru zona de protecție ar fi trebuit să se aibă în vedere o altă formulă de calcul decât cea validată de instanța de apel, dat fiind că afectarea suprafeței de 1313 mp de zona de protecție ar avea drept consecință faptul că terenul intravilan curți-construcții devine, în mod forțat, un teren extravilan arabil, prin impunerea restricțiilor prevăzute de O.G. nr. 43/1997.

Contrar acestor susțineri, afectarea unei suprafețe din terenul rămas în proprietate, ca efect al exproprierii, de zona de protecție a autostrăzii nu are drept consecință transformarea categoriei de folosință a terenului din intravilan curți-construcții în extravilan arabil, deoarece O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor nu exclude construirea pe terenurile afectate zonelor de protecție, ci impune doar anumite restricții de construire, sens în care corect curtea de apel a reținut că acestea trebuie avute în vedere la stabilirea valorii prejudiciului pentru zona de protecție.

Față de considerentele expuse, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 1201 C. civ. în ce privește soluționarea apelului reclamantei B., respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în ce privește stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantului A. reprezentând valoarea terenului expropriat, în baza art. 312 alin. (1)-(3) și art. 314 C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 același cod, Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel, în vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele care au condus la încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, urmând ca instanța de rejudecare să stabilească despăgubirile reprezentând valoarea terenului expropriat în conformitate cu criteriile deduse din aceste dispoziții legale.

Totodată, având în vedere că prejudiciul pentru zona de protecție se calculează în raport de valoarea imobilului expropriat, care urmează a se stabili în rejudecare, se impune, cu ocazia rejudecării, și reevaluarea cuantumului prejudiciului pentru zona de protecție, ținându-se seama, în același timp, de cele statuate prin prezenta decizie în ce privește legea aplicabilă pentru stabilirea suprafeței zonei de protecție.

Având în vedere soluția de casare cu trimitere dispusă în cauză, urmează ca instanța de rejudecare să se pronunțe și asupra apelului formulat de reclamanta B., în raport de dezlegarea dată prin prezenta decizie, obligatorie pentru judecătorii fondului, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva Deciziei nr. 971/A din 17 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor aceleiași curți de apel.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2018.