ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1585/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1585/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Deliberând asupra cauzei civile de față,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26 mai 2009,
pe rolul Tribunalului Brașov, reclamantele F.E.P., P.M. și P.I., prin
curator P.M., au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul
Transporturilor prin CN A.D.N.R. SA și au solicitat instanței ca,
prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună majorarea cuantumului
despăgubirilor acordate reclamantelor prin Hotărârea nr. 169 din 01 iulie 2008,
pentru exproprierea terenului proprietatea lor, situat în Râșnov, în suprafață
de 468 mp, de la suma de 3.088,80 euro, la 16.380 euro, în echivalent în lei la
data plății, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.
220/S din 26 aprilie 2010, Tribunalul Brașov a admis acțiunea și, în
consecință: a dispus majorarea cuantumului despăgubirilor stabilite prin art. 2
al Hotărârii nr. 169 din 1 iulie 2008 de stabilire a despăgubirii emisă de
Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Județul Brașov - Consiliul Local
Râșnov, de la suma de 3.088,80 euro (echivalentul sumei de 11.266,40 lei) la
suma de 21.332 euro (echivalentul sumei de 91.243 lei) și a obligat
pârâtul să plătească reclamantelor suma de 1.650 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima
instanță a reținut că, în baza H.G. nr. 426/2008 privind amplasamentul lucrării
„Construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul Comarnic - Brașov, pe
teritoriul localităților Râșnov și Cristian, județul Brașov”, a fost emisă Hotărârea
nr. 169 din 01 iulie 2008 de către Ministerul Transporturilor - CN A.D.N.R. SA.
Prin această hotărâre au fost stabilite
despăgubiri în favoarea reclamantelor în cuantum de 11.266,40 lei (echivalentul
sumei de 3.088 euro), pentru imobilul expropriat în suprafață de 468 mp situat
în Râșnov, categoria de folosință pășune extravilan, identificat sub nr. cadastral.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză,
s-a concluzionat că despăgubirile ce se cuvin pentru terenul expropriat sunt
egale cu suma de 14.040 euro aferentă terenului de 468 mp supus exproprierii și
suma de 7.297 euro aferentă diminuării valorii terenurilor rămase în
proprietatea reclamantelor, ca urmare a lipsei de acces la parcela de 2.847 mp
și a instituirii restricției de construire pentru zona de protecție a
autostrăzii.
Prin Decizia civilă nr. 102/Ap din 20
septembrie 2011, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de pârâta CN
A.D.N.R. SA în calitate de reprezentantă a Statului Român împotriva sentinței
civile nr. 220 din 26 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Brașov, a
anulat sentința apelată și a reținut cauza spre judecare.
Curtea de apel a reținut că raportul de
expertiză efectuat în faza de judecată în primă instanță a fost întocmit
de un singur expert, cu încălcarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994,
ceea ce atrage nulitatea expertizei astfel efectuate și, pe cale de
consecință, și anularea hotărârii pronunțate în baza acesteia.
Prin Decizia nr. 102/Ap din 10 iulie 2012, Curtea
de Apel Brașov a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată
de reclamante F.E.P., P.M., în nume propriu și ca reprezentant legal al
reclamantei P.I. și continuată de reclamanții P.M. prin curator
M.A.D., M.A.D. și F.C.A., a majorat cuantumul despăgubirilor acordate prin
Hotărârea
nr. 169 din 01 iulie 2008, de la suma de 3.088,80 euro (echivalentul sumei de
11.266,40 lei), la suma de 6.907 euro (echivalentul sumei de 30.530 lei)
și a respins restul pretențiilor reclamanților.
Pentru a pronunța această decizie,
curtea de apel a reținut că, din raportul de expertiză efectuat în cauză a
rezultat că valoarea imobilului la data întocmirii raportului de expertiză este
de 3.930 euro (17.370 lei), apropiată de cea stabilită prin Hotărârea nr. 169
din 01 iulie 2008. Experții au avut în vedere oferte de vânzare a unor
suprafețe din aceeași zonă, neputând obține în mod obiectiv acte
de vânzare-cumpărare.
În ceea ce privește prejudiciul suferit
de reclamanți, instanța a constatat că acesta se ridică la suma de 2.977
euro, potrivit raportului de expertiză efectuat, și este compus din
scăderea valorii economice, lotul unitar fiind fracționat în trei loturi,
de lipsa accesului de la o parcelă la alta, a racordului la utilitățile
existente, de limitarea folosinței și de instituirea unei zone de
siguranță a autostrăzii care va diminua valoarea proprietății rămase.
Prin Decizia civilă nr. 113/Ap din 25
septembrie 2012, Curtea de Apel Brașov a respins cererea
reclamanților
M.A.D.,
F.C.A. și P.M. de completare a Deciziei nr. 102/Ap din 10 iulie 2012, prin
care aceștia solicitau instanței să soluționeze cererea de
acordare a cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia nr. 2002 din 05 aprilie 2013, Înalta
Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de
reclamanții P.M., M.D.A. și F.C.A. împotriva Deciziei nr. 113/Ap din 25
septembrie 2012 a Curții de Apel Brașov, a admis recursul declarat de pârâtul
Statul Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 102/Ap din 10 iulie 2012
a Curții de Apel Brașov, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre
rejudecare aceleiași instanțe.
Înalta Curte de Casație și Justiție a
reținut că sunt fondate susținerile pârâtului referitoare la nulitatea
raportului de expertiză întocmit în faza evocării fondului, după anularea
sentinței și reținerea cauzei pentru soluționare în primă
instanță.
Din baza de date a Ministerului
Justiției (în cadrul căruia funcționează Biroul central pentru
expertize tehnice judiciare), pe care instanța o poate consulta în baza art.
86
2
C. proc. civ., rezultă că doamna E.R., cu specialitatea
evaluarea proprietății imobiliare, ce a fost desemnată de către
reclamanți pentru a face parte din comisia de experți constituită de
către instanța de apel, nu se regăsește în lista experților
judiciari.
Nerespectarea de către instanță a art. 1
și 2 din O.G. nr. 2/2000, dispoziții legale imperative, la
constituirea comisiei de experți în baza art. 25 din Legea nr. 33/1994, în
condițiile în care ar fi trebuit să se asigure că toți experții
din comisie au calitatea de experți tehnici judiciari, atrage nulitatea
raportului de expertiză întocmit și de o persoană care nu are această
calitate.
În aceste condiții, hotărârea
instanței de apel este nulă, pronunțată fiind cu nerespectarea
prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 coroborate cu art. 1 și 2 din
O.G. nr. 2/2000, remediul pentru vătămarea procesuală suferită de parte fiind
acela al efectuării unei noi expertize.
Instanța de recurs a constatat că sunt
fondate și susținerile recurentului privind criteriile de calcul al
despăgubirilor cuvenite reclamantelor în considerarea atât a terenului
expropriat, cât și a suprafeței de teren rămase în proprietatea
acestora.
Înalta Curte a apreciat că se impune
efectuarea unei noi expertize topografice, cu respectarea prevederilor art. 25
și art. 26 din Legea nr. 33/1994, care să se bazeze pe prețurile de
vânzare practicate în zona în care este situat terenul expropriat, pentru
aceeași categorie de folosință, astfel cum rezultă din contracte
autentice de vânzare - cumpărare încheiate în perioada efectuării expertizei.
În ceea ce privește criticile
referitoare la criteriile de evaluare a prejudiciului pretins a fi fost produs
terenului neexpropriat, rămas în proprietatea reclamantelor, modul de calcul
aplicat de către experți și însușit de instanță nu este
unul adecvat pentru determinarea despăgubirilor, deoarece, potrivit art. 26 din
Legea nr. 33/1994, trebuie stabilit dacă terenul a suferit daune în urma
exproprierii, luându-se în considerare și dovezile prezentate de
proprietari.
În ceea ce privește recursul
reclamantelor, s-a reținut că acesta vizează cea de-a doua decizie
pronunțată de instanța de evocare a fondului, cu privire la cererea
de completare a dispozitivului primei sentințe.
Cu toate că instanța a respins cererea
de completare a dispozitivului, a analizat în fond cererea de acordare a
cheltuielilor de judecată, considerând că reclamantele nu sunt
îndreptățite la restituirea onorariului achitat pentru o expertiză ale
cărei concluzii nu au fost valorificate la adoptarea soluției de admitere
a cererii de chemare în judecată.
În aplicarea art. 274 C. proc. civ.,
cheltuielile de administrare a probelor pot fi restituite, la cerere,
părții care a beneficiat de o soluție favorabilă doar în măsura în
care soluția a fost adoptată pe baza probelor respective, partea suportând
ea însăși celelalte cheltuieli efectuate.
Or, în cauză, despăgubirile au fost acordate
în cuantumul stabilit pe baza expertizei administrate în faza evocării
fondului, după anularea sentinței, și nu a celei administrate în
fața instanței care a pronunțat sentința anulată, iar
onorariul de expert în etapa ulterioară anulării sentinței a fost achitat
de către pârât.
Rejudecând cauza, prin Deciziei civila civilă
nr. 911/Ap din 12 decembrie 2014, Curtea de Apel Brașov a admis în parte apelul
declarat pârâtul
Statul
Român prin Ministerul Transporturilor prin CN A.D.N.R. SA
împotriva sentinței
civile nr. 220/S din 26 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov.
A schimbat în parte sentința apelată, în
sensul ca a admis în parte cererea de chemare în judecată, a majorat cuantumul
despăgubirilor acordate prin Hotărârea nr. 169 din 01 iulie 2008, de la suma de
3.088,80 euro, sau echivalentul în lei din ziua anterioară emiterii hotărârii
de stabilire a despăgubirii, la suma de 3.900 euro, echivalentul în lei la momentul
executării obligației și a respins restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această decizie,
instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
În legătură cu natura juridică a terenului
expropriat, în urma adreselor efectuate de instanță s-a stabilit că acesta este
extravilan, categoria de folosință pășune, aspect ce a rezultat din adresa din 21
martie 2014 eliberată de Primăria Orașului Râșnov.
Expertiza efectuată a stabilit că valoarea
terenului expropriat este de 8,35 euro/mp, astfel încât valoarea despăgubirilor
este de 3907,80 euro, iar prejudiciul pentru suprafața de 638 mp afectată de expropriere
este de 2.679,60 euro.
Conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,valoarea
unitară a terenului nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator,
respectiv de 6,6 euro/mp
Prin urmare, a apreciat instanța de
apel, variantele de calcul, prin raportare la contractul de vânzare cumpărare din
07 iunie 2012 (la un preț de 0,99 euro/mp), respectiv prin contractul de vânzare-cumpărare
din 21 august 2012 (la o valoare de 5,5 euro/mp) nu pot fi primite, urmând a fi
acceptată opinia experților, conformă standardelor IVS 2011, rezultată din analiza
de piață, și care reține o valoare a despăgubirii de 3.900 euro (8,35 euro/mp).
În ceea ce privește cererea de acordare de
despăgubiri pentru prejudiciul suferit, curtea de apel a reținut că terenul
reclamanților, în suprafață inițială de 4.700 mp, a fost secționat și
dezmembrat în trei parcele. Reclamanții nu au depus dovezi din care să rezulte
că nu vor putea folosi aceste parcele în scopurile agricole date de destinația
și categoria terenului. În cauză, nu s-a dovedit ce culturi s-au efectuat
anterior litigiului, ce lucrări se realizează în prezent sau dacă terenul a
fost sau nu cultivat.
Prin urmare, a concluzionat curtea de apel, față
de destinația actuală a terenului și în lipsa unor dovezi în legătură cu modul
de folosire pe viitor a acestuia, despăgubirile solicitate de reclamanți
în legătură cu prejudiciul suferit au fost în mod greșit admise de prima
instanță.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a
declarat și motivat recurs CN A.D.N.R. SA.
Prin motivele de recurs, pârâta formulează
următoarele critici, pe care le întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 9 C.
proc. civ.:
Nu există nicio dovadă care să justifice
soluția de majorare a cuantumului despăgubirii, în condițiile în care singurele
tranzacții autentice depuse în acord cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994
au dovedit justețea cuantumului despăgubirilor oferite de expropriator.
În conformitate cu prevederile legale în
materie, despăgubirea se stabilește exclusiv prin raportare la prețul de
tranzacționare al unor imobile de același fel cu imobilul în litigiu, element
care presupune imperativ analizarea unor contracte de vânzare-cumpărare
autentice având ca obiect imobile având aceeași categorie de folosință cu
imobilul expertizat și același amplasament (în speța, teren cu destinația
pășune, situat în extravilanul localității Râșnov, jud. Brașov).
Soluția instanței de apel este întemeiată pe
concluziile unui raport de expertiză judiciară întocmit cu nerespectarea art. 26
din Legea nr. 33/1994. Astfel, valoarea stabilită de experți (8,35 euro/mp) nu
reflectă prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel cu
imobilul în litigiu, la data întocmirii raportului de expertiză, ci este
rezultatul analizării unor oferte de vânzare nepertinente și speculative, iar
nu a tranzacțiilor autentice aflate la dosarul cauzei.
În plus, potrivit probelor administrate în
cauză, terenul în litigiu este situat în extravilanul localității Râșnov, jud.
Brașov și are categoria de folosință pășune. Cu toate acestea, experții au
utilizat pentru evaluarea terenului expropriat, comparabile care privesc
terenuri ce sunt situate în intravilanul localității Râșnov și au destinația
construibil.
În acest sens, instanța de apel a încălcat și
prevederile art. 315 C. proc. civ. raportat la dispozițiile de îndrumare
cuprinse în Decizia nr. 2002 din 05 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție.
Potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994,
instanța de judecată este cea care stabilește despăgubirea după primirea
rezultatului expertizei evaluatorii, comparând oferta expropriatorului cu
pretențiile persoanelor expropriate.
Legiuitorul a statuat în mod foarte clar că,
în cazul în care experții vor stabili o valoare inferioară celei stabilite de
către expropriator, instanța de judecată nu va putea acorda o despăgubire mai
mică decât cea propusă de expropriator (art. 27 alin. (1). din Legea nr. 33/1994).
Per a contrario, atunci când valorile
rezultate din interpretarea corectă a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994
vor releva o valoare inferioară celei stabilite de către expropriator, se
impune respingerea acțiunii introductive ca neîntemeiată.
În speță, în contextul în care contractele de
vânzare-cumpărare din 07 iunie 20.12 și din 21 august 2012 relevau valori de
0,99 euro/mp și de 5,5 euro/mp, iar expropriatorul a stabilit o despăgubire de
6,6 euro/mp, în condițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, instanța de judecată
trebuia să respingă cererea de majorare ca fiind neîntemeiată.
Cu toate acestea, instanța de apel a dat
preferință raportului de expertiză, în dauna tranzacțiilor comunicate la
dosarul cauzei, care dovedeau fără niciun dubiu justețea cuantumului
despăgubirii oferite de expropriatorii.
Recurenta solicită, în temeiul art. 274. alin.
(1) C. proc. civ., obligarea intimaților la plata cheltuielilor de
judecată.
Analizând decizia recurată în limita
criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, „la
stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține
seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în
unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,
precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,
luând în considerare și dovezile administrate de aceștia.”
Deși prin decizia pronunțată în
finalizarea primului ciclu procesual, Înalta Curte a dispus ca în rejudecarea
cauzei, instanța de apel să aibă în vedere aceste prevederi legale și
să dispună efectuarea unui raport de expertiză în baza prețurilor de
vânzare practicate în zona în care este situat terenul expropriat, pentru
aceeași categorie de folosință, astfel cum rezultă din contracte de
vânzare-cumpărare încheiate în perioada efectuării expertize, instanța de
apel, întemeindu-și hotărârea pronunțată pe raportul de expertiză efectuat în
faza de judecată a apelului, a încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ.
și ale art. 26 din Legea nr. 33/1994. Astfel, în cuprinsul acestui raport,
experții menționează că au avut în vedere oferte de vânzare la care au aplicat
corecții corespunzătoare, deși la dosarul cauzei au fost depuse
contractele de vânzare-cumpărare din 21 august 2012 și din 14 mai 2013.
Or, din cuprinsul celor două contracte de
vânzare-cumpărare menționate (ale căror date de încheiere sunt apropiate
datei efectuării raportului de expertiză în cauză, spre deosebire de contractul
de vânzare-cumpărare indicat de reclamanți și care este autentificat
din 12 iulie 2007) rezultă o valoare de 5,5 euro/mp, respectiv de 7 euro/mp, în
condițiile în care prin Hotărârea nr. 169 din 01 iulie 2008, s-a propus
acordarea unor despăgubiri de 6,6 euro/mp.
În aceste condiții, instanța de
apel trebuia să facă aplicarea art. 27 din Legea nr. 33/1994, urmând ca în
comparația pe care, în temeiul acestor dispoziții legale, avea
obligația să o facă între oferta expropriatorului și pretențiile
formulate de reclamanți, să aibă în vedere valoarea terenului stabilită în
condițiile art. 26 din același act normativ.
Cât timp, din contractele autentice de
vânzare-cumpărare menționate și care trebuiau avute în vedere în
aplicarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, rezulta o valoare
cuprinsă între 5,5 euro/mp și 7 euro/mp, iar valoarea oferită de
expropriator prin hotărârea contestată este de 6,6 euro/mp, instanța
trebuia să respingă cererea reclamanților de majorare a cuantumului
despăgubirilor acordate.
Prin urmare, în
temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 26-27 din Legea nr. 33/1994,
Înalta Curte va admite recursul declarat și va m
odifica, în parte,
decizia atacată, în sensul că, în baza art. 294 C. proc. civ., va admite apelul
declarat de pârâta CN A.D.N.R. SA împotriva sentinței civile nr. 220/S din 26
aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția civilă, și va schimba
în tot sentința atacată, respingând cererea de chemare în judecată, ca
nefondată.
În ceea ce
privește pretențiile reclamanților formulate în legătură cu
prejudiciul cauzat prin expropriere, Înalta Curte constată că, prin decizia
recurată, curtea de apel a apreciat că aceste pretenții sunt
nejustificate, fiind în mod greșit admise de prima instanță.
Cât timp partea care
avea interes nu a înțeles să formuleze recurs în legătură cu dezlegarea
dată de curtea de apel în acest sens, Înalta Curte nu poate exercita controlul
judiciar de legalitate al deciziei pronunțate de instanța de apel sub
aspectul menționat și, prin urmare, va păstra celelalte
dispoziții ale deciziei.
În temeiul art. 274 C.
proc. civ., vor fi obligă intimații reclamanți la plata sumei de 11.402 lei,
cheltuieli de judecată către recurenta pârâtă, reprezentând onorarii de expert
(500 lei - fila 152, dosar Tribunalul Brașov, 3.600 lei - filele 163, 195
și 275, dosar Curtea de Apel Brașov, în primul ciclu procesual
și 7.302 lei - filele 38 și 184, dosar Curtea de Apel Brașov, în
al doilea ciclu procesual).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de pârâta CN A.D.N.R. SA împotriva Deciziei civile nr. 911/Ap din 12
decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru
cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Modifică, în parte, decizia
atacată, în sensul că admite apelul declarat de pârâta CN A.D.N.R. SA împotriva
sentinței civile nr. 220/S din 26 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov,
secția civilă.
Schimbă în tot
sentința atacată, în sensul că respinge cererea de chemare în judecată, ca
nefondată.
Păstrează celelalte
dispoziții ale deciziei.
Obligă intimații
reclamanți M.D.A. și F.C.A. la plata sumei de 11.402 lei, cheltuieli de
judecată către recurenta pârâtă CN A.D.N.R. SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 11 iunie 2015.