ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1585/2015

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 26 mai 2009, pe rolul Tribunalului Brașov, reclamantele F.E.P., P.M. și P.I., prin curator P.M., au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin CN A.D.N.R. SA și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună majorarea cuantumului despăgubirilor acordate reclamantelor prin Hotărârea nr. 169 din 01 iulie 2008, pentru exproprierea terenului proprietatea lor, situat în Râșnov, în suprafață de 468 mp, de la suma de 3.088,80 euro, la 16.380 euro, în echivalent în lei la data plății, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 220/S din 26 aprilie 2010, Tribunalul Brașov a admis acțiunea și, în consecință: a dispus majorarea cuantumului despăgubirilor stabilite prin art. 2 al Hotărârii nr. 169 din 1 iulie 2008 de stabilire a despăgubirii emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Județul Brașov - Consiliul Local Râșnov, de la suma de 3.088,80 euro (echivalentul sumei de 11.266,40 lei) la suma de 21.332 euro (echivalentul sumei de 91.243 lei) și a obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de 1.650 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în baza H.G. nr. 426/2008 privind amplasamentul lucrării „Construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul Comarnic - Brașov, pe teritoriul localităților Râșnov și Cristian, județul Brașov”, a fost emisă Hotărârea nr. 169 din 01 iulie 2008 de către Ministerul Transporturilor - CN A.D.N.R.

SA. Prin această hotărâre au fost stabilite despăgubiri în favoarea reclamantelor în cuantum de 11.266,40 lei (echivalentul sumei de 3.088 euro), pentru imobilul expropriat în suprafață de 468 mp situat în Râșnov, categoria de folosință pășune extravilan, identificat sub nr. cadastral. Prin raportul de expertiză efectuat în cauză, s-a concluzionat că despăgubirile ce se cuvin pentru terenul expropriat sunt egale cu suma de 14.040 euro aferentă terenului de 468 mp supus exproprierii și suma de 7.297 euro aferentă diminuării valorii terenurilor rămase în proprietatea reclamantelor, ca urmare a lipsei de acces la parcela de 2.847 mp și a instituirii restricției de construire pentru zona de protecție a autostrăzii.

Prin Decizia civilă nr. 102/Ap din 20 septembrie 2011, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de pârâta CN A.D.N.R. SA în calitate de reprezentantă a Statului Român împotriva sentinței civile nr. 220 din 26 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Brașov, a anulat sentința apelată și a reținut cauza spre judecare. Curtea de apel a reținut că raportul de expertiză efectuat în faza de judecată în primă instanță a fost întocmit de un singur expert, cu încălcarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, ceea ce atrage nulitatea expertizei astfel efectuate și, pe cale de consecință, și anularea hotărârii pronunțate în baza acesteia. Prin Decizia nr. 102/Ap din 10 iulie 2012, Curtea de Apel Brașov a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamante F.E.P., P.M., în nume propriu și ca reprezentant legal al reclamantei P.I.

și continuată de reclamanții P.M. prin curator M.A.D., M.A.D. și F.C.A., a majorat cuantumul despăgubirilor acordate prin Hotărârea nr. 169 din 01 iulie 2008, de la suma de 3.088,80 euro (echivalentul sumei de 11.266,40 lei), la suma de 6.907 euro (echivalentul sumei de 30.530 lei) și a respins restul pretențiilor reclamanților. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut că, din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că valoarea imobilului la data întocmirii raportului de expertiză este de 3.930 euro (17.370 lei), apropiată de cea stabilită prin Hotărârea nr. 169 din 01 iulie 2008. Experții au avut în vedere oferte de vânzare a unor suprafețe din aceeași zonă, neputând obține în mod obiectiv acte de vânzare-cumpărare.

În ceea ce privește prejudiciul suferit de reclamanți, instanța a constatat că acesta se ridică la suma de 2.977 euro, potrivit raportului de expertiză efectuat, și este compus din scăderea valorii economice, lotul unitar fiind fracționat în trei loturi, de lipsa accesului de la o parcelă la alta, a racordului la utilitățile existente, de limitarea folosinței și de instituirea unei zone de siguranță a autostrăzii care va diminua valoarea proprietății rămase. Prin Decizia civilă nr. 113/Ap din 25 septembrie 2012, Curtea de Apel Brașov a respins cererea reclamanților M.A.D., F.C.A. și P.M. de completare a Deciziei nr. 102/Ap din 10 iulie 2012, prin care aceștia solicitau instanței să soluționeze cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia nr. 2002 din 05 aprilie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții P.M., M.D.A. și F.C.A. împotriva Deciziei nr. 113/Ap din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel Brașov, a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 102/Ap din 10 iulie 2012 a Curții de Apel Brașov, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că sunt fondate susținerile pârâtului referitoare la nulitatea raportului de expertiză întocmit în faza evocării fondului, după anularea sentinței și reținerea cauzei pentru soluționare în primă instanță.

Din baza de date a Ministerului Justiției (în cadrul căruia funcționează Biroul central pentru expertize tehnice judiciare), pe care instanța o poate consulta în baza art. 86 2 C. proc. civ., rezultă că doamna E.R., cu specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, ce a fost desemnată de către reclamanți pentru a face parte din comisia de experți constituită de către instanța de apel, nu se regăsește în lista experților judiciari. Nerespectarea de către instanță a art. 1 și 2 din O.G. nr. 2/2000, dispoziții legale imperative, la constituirea comisiei de experți în baza art. 25 din Legea nr. 33/1994, în condițiile în care ar fi trebuit să se asigure că toți experții din comisie au calitatea de experți tehnici judiciari, atrage nulitatea raportului de expertiză întocmit și de o persoană care nu are această calitate.

În aceste condiții, hotărârea instanței de apel este nulă, pronunțată fiind cu nerespectarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 coroborate cu art. 1 și 2 din O.G. nr. 2/2000, remediul pentru vătămarea procesuală suferită de parte fiind acela al efectuării unei noi expertize. Instanța de recurs a constatat că sunt fondate și susținerile recurentului privind criteriile de calcul al despăgubirilor cuvenite reclamantelor în considerarea atât a terenului expropriat, cât și a suprafeței de teren rămase în proprietatea acestora. Înalta Curte a apreciat că se impune efectuarea unei noi expertize topografice, cu respectarea prevederilor art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994, care să se bazeze pe prețurile de vânzare practicate în zona în care este situat terenul expropriat, pentru aceeași categorie de folosință, astfel cum rezultă din contracte autentice de vânzare - cumpărare încheiate în perioada efectuării expertizei.

În ceea ce privește criticile referitoare la criteriile de evaluare a prejudiciului pretins a fi fost produs terenului neexpropriat, rămas în proprietatea reclamantelor, modul de calcul aplicat de către experți și însușit de instanță nu este unul adecvat pentru determinarea despăgubirilor, deoarece, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, trebuie stabilit dacă terenul a suferit daune în urma exproprierii, luându-se în considerare și dovezile prezentate de proprietari. În ceea ce privește recursul reclamantelor, s-a reținut că acesta vizează cea de-a doua decizie pronunțată de instanța de evocare a fondului, cu privire la cererea de completare a dispozitivului primei sentințe.

Cu toate că instanța a respins cererea de completare a dispozitivului, a analizat în fond cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, considerând că reclamantele nu sunt îndreptățite la restituirea onorariului achitat pentru o expertiză ale cărei concluzii nu au fost valorificate la adoptarea soluției de admitere a cererii de chemare în judecată. În aplicarea art. 274 C. proc. civ., cheltuielile de administrare a probelor pot fi restituite, la cerere, părții care a beneficiat de o soluție favorabilă doar în măsura în care soluția a fost adoptată pe baza probelor respective, partea suportând ea însăși celelalte cheltuieli efectuate. Or, în cauză, despăgubirile au fost acordate în cuantumul stabilit pe baza expertizei administrate în faza evocării fondului, după anularea sentinței, și nu a celei administrate în fața instanței care a pronunțat sentința anulată, iar onorariul de expert în etapa ulterioară anulării sentinței a fost achitat de către pârât.

Rejudecând cauza, prin Deciziei civila civilă nr. 911/Ap din 12 decembrie 2014, Curtea de Apel Brașov a admis în parte apelul declarat pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin CN A.D.N.R. SA împotriva sentinței civile nr. 220/S din 26 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul ca a admis în parte cererea de chemare în judecată, a majorat cuantumul despăgubirilor acordate prin Hotărârea nr. 169 din 01 iulie 2008, de la suma de 3.088,80 euro, sau echivalentul în lei din ziua anterioară emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirii, la suma de 3.900 euro, echivalentul în lei la momentul executării obligației și a respins restul pretențiilor.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: În legătură cu natura juridică a terenului expropriat, în urma adreselor efectuate de instanță s-a stabilit că acesta este extravilan, categoria de folosință pășune, aspect ce a rezultat din adresa din 21 martie 2014 eliberată de Primăria Orașului Râșnov. Expertiza efectuată a stabilit că valoarea terenului expropriat este de 8,35 euro/mp, astfel încât valoarea despăgubirilor este de 3907,80 euro, iar prejudiciul pentru suprafața de 638 mp afectată de expropriere este de 2.679,60 euro.

Conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,valoarea unitară a terenului nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator, respectiv de 6,6 euro/mp Prin urmare, a apreciat instanța de apel, variantele de calcul, prin raportare la contractul de vânzare cumpărare din 07 iunie 2012 (la un preț de 0,99 euro/mp), respectiv prin contractul de vânzare-cumpărare din 21 august 2012 (la o valoare de 5,5 euro/mp) nu pot fi primite, urmând a fi acceptată opinia experților, conformă standardelor IVS 2011, rezultată din analiza de piață, și care reține o valoare a despăgubirii de 3.900 euro (8,35 euro/mp). În ceea ce privește cererea de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul suferit, curtea de apel a reținut că terenul reclamanților, în suprafață inițială de 4.700 mp, a fost secționat și dezmembrat în trei parcele.

Reclamanții nu au depus dovezi din care să rezulte că nu vor putea folosi aceste parcele în scopurile agricole date de destinația și categoria terenului. În cauză, nu s-a dovedit ce culturi s-au efectuat anterior litigiului, ce lucrări se realizează în prezent sau dacă terenul a fost sau nu cultivat. Prin urmare, a concluzionat curtea de apel, față de destinația actuală a terenului și în lipsa unor dovezi în legătură cu modul de folosire pe viitor a acestuia, despăgubirile solicitate de reclamanți în legătură cu prejudiciul suferit au fost în mod greșit admise de prima instanță. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs CN A.D.N.R. SA. Prin motivele de recurs, pârâta formulează următoarele critici, pe care le întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.: 1. Nu există nicio dovadă care să justifice soluția de majorare a cuantumului despăgubirii, în condițiile în care singurele tranzacții autentice depuse în acord cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 au dovedit justețea cuantumului despăgubirilor oferite de expropriator. În conformitate cu prevederile legale în materie, despăgubirea se stabilește exclusiv prin raportare la prețul de tranzacționare al unor imobile de același fel cu imobilul în litigiu, element care presupune imperativ analizarea unor contracte de vânzare-cumpărare autentice având ca obiect imobile având aceeași categorie de folosință cu imobilul expertizat și același amplasament (în speța, teren cu destinația pășune, situat în extravilanul localității Râșnov, jud. Brașov).

Soluția instanței de apel este întemeiată pe concluziile unui raport de expertiză judiciară întocmit cu nerespectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994. Astfel, valoarea stabilită de experți (8,35 euro/mp) nu reflectă prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel cu imobilul în litigiu, la data întocmirii raportului de expertiză, ci este rezultatul analizării unor oferte de vânzare nepertinente și speculative, iar nu a tranzacțiilor autentice aflate la dosarul cauzei. În plus, potrivit probelor administrate în cauză, terenul în litigiu este situat în extravilanul localității Râșnov, jud. Brașov și are categoria de folosință pășune. Cu toate acestea, experții au utilizat pentru evaluarea terenului expropriat, comparabile care privesc terenuri ce sunt situate în intravilanul localității Râșnov și au destinația construibil.

În acest sens, instanța de apel a încălcat și prevederile art. 315 C. proc. civ. raportat la dispozițiile de îndrumare cuprinse în Decizia nr. 2002 din 05 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. 2. Potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994, instanța de judecată este cea care stabilește despăgubirea după primirea rezultatului expertizei evaluatorii, comparând oferta expropriatorului cu pretențiile persoanelor expropriate. Legiuitorul a statuat în mod foarte clar că, în cazul în care experții vor stabili o valoare inferioară celei stabilite de către expropriator, instanța de judecată nu va putea acorda o despăgubire mai mică decât cea propusă de expropriator (art. 27 alin. (1). din Legea nr. 33/1994).

Per a contrario, atunci când valorile rezultate din interpretarea corectă a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 vor releva o valoare inferioară celei stabilite de către expropriator, se impune respingerea acțiunii introductive ca neîntemeiată. În speță, în contextul în care contractele de vânzare-cumpărare din 07 iunie 20.12 și din 21 august 2012 relevau valori de 0,99 euro/mp și de 5,5 euro/mp, iar expropriatorul a stabilit o despăgubire de 6,6 euro/mp, în condițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, instanța de judecată trebuia să respingă cererea de majorare ca fiind neîntemeiată. Cu toate acestea, instanța de apel a dat preferință raportului de expertiză, în dauna tranzacțiilor comunicate la dosarul cauzei, care dovedeau fără niciun dubiu justețea cuantumului despăgubirii oferite de expropriatorii.

Recurenta solicită, în temeiul art. 274. alin. (1) C. proc. civ., obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, „la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile administrate de aceștia.” Deși prin decizia pronunțată în finalizarea primului ciclu procesual, Înalta Curte a dispus ca în rejudecarea cauzei, instanța de apel să aibă în vedere aceste prevederi legale și să dispună efectuarea unui raport de expertiză în baza prețurilor de vânzare practicate în zona în care este situat terenul expropriat, pentru aceeași categorie de folosință, astfel cum rezultă din contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada efectuării expertize, instanța de apel, întemeindu-și hotărârea pronunțată pe raportul de expertiză efectuat în faza de judecată a apelului, a încălcat prevederile art. 315 C. proc.

civ. și ale art. 26 din Legea nr. 33/1994. Astfel, în cuprinsul acestui raport, experții menționează că au avut în vedere oferte de vânzare la care au aplicat corecții corespunzătoare, deși la dosarul cauzei au fost depuse contractele de vânzare-cumpărare din 21 august 2012 și din 14 mai 2013. Or, din cuprinsul celor două contracte de vânzare-cumpărare menționate (ale căror date de încheiere sunt apropiate datei efectuării raportului de expertiză în cauză, spre deosebire de contractul de vânzare-cumpărare indicat de reclamanți și care este autentificat din 12 iulie 2007) rezultă o valoare de 5,5 euro/mp, respectiv de 7 euro/mp, în condițiile în care prin Hotărârea nr. 169 din 01 iulie 2008, s-a propus acordarea unor despăgubiri de 6,6 euro/mp.

În aceste condiții, instanța de apel trebuia să facă aplicarea art. 27 din Legea nr. 33/1994, urmând ca în comparația pe care, în temeiul acestor dispoziții legale, avea obligația să o facă între oferta expropriatorului și pretențiile formulate de reclamanți, să aibă în vedere valoarea terenului stabilită în condițiile art. 26 din același act normativ. Cât timp, din contractele autentice de vânzare-cumpărare menționate și care trebuiau avute în vedere în aplicarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, rezulta o valoare cuprinsă între 5,5 euro/mp și 7 euro/mp, iar valoarea oferită de expropriator prin hotărârea contestată este de 6,6 euro/mp, instanța trebuia să respingă cererea reclamanților de majorare a cuantumului despăgubirilor acordate.

Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 26-27 din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte va admite recursul declarat și va m odifica, în parte, decizia atacată, în sensul că, în baza art. 294 C. proc. civ., va admite apelul declarat de pârâta CN A.D.N.R. SA împotriva sentinței civile nr. 220/S din 26 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția civilă, și va schimba în tot sentința atacată, respingând cererea de chemare în judecată, ca nefondată. În ceea ce privește pretențiile reclamanților formulate în legătură cu prejudiciul cauzat prin expropriere, Înalta Curte constată că, prin decizia recurată, curtea de apel a apreciat că aceste pretenții sunt nejustificate, fiind în mod greșit admise de prima instanță.

Cât timp partea care avea interes nu a înțeles să formuleze recurs în legătură cu dezlegarea dată de curtea de apel în acest sens, Înalta Curte nu poate exercita controlul judiciar de legalitate al deciziei pronunțate de instanța de apel sub aspectul menționat și, prin urmare, va păstra celelalte dispoziții ale deciziei. În temeiul art. 274 C. proc. civ., vor fi obligă intimații reclamanți la plata sumei de 11.402 lei, cheltuieli de judecată către recurenta pârâtă, reprezentând onorarii de expert (500 lei - fila 152, dosar Tribunalul Brașov, 3.600 lei - filele 163, 195 și 275, dosar Curtea de Apel Brașov, în primul ciclu procesual și 7.302 lei - filele 38 și 184, dosar Curtea de Apel Brașov, în al doilea ciclu procesual).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta CN A.D.N.R. SA împotriva Deciziei civile nr. 911/Ap din 12 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Modifică, în parte, decizia atacată, în sensul că admite apelul declarat de pârâta CN A.D.N.R. SA împotriva sentinței civile nr. 220/S din 26 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția civilă. Schimbă în tot sentința atacată, în sensul că respinge cererea de chemare în judecată, ca nefondată. Păstrează celelalte dispoziții ale deciziei. Obligă intimații reclamanți M.D.A. și F.C.A. la plata sumei de 11.402 lei, cheltuieli de judecată către recurenta pârâtă CN A.D.N.R.

SA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2015.