ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7119/2012

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 125/R din 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis în parte apelul declarat de apelantul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., împotriva sentinței civile nr. 312/S din 7 decembrie 2009 a Tribunalului Brașov pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: A anulat în parte Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Județul Brașov și a obligat pe pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin C.N.A.D.N.R. la plata către reclamanții M.S.C. și T.C.G. a daunelor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în cuantum de 29.369 euro la data plății, în loc de 140.431 euro.

A păstrat valoarea stabilită prin Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Județul Brașov de 19.782 euro pentru terenul expropriat de 1884 mp. A fost înlăturată dispoziția privind anularea în tot a Hotărârii 88 din 30 iunie 2008 emisă de Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004 Județul Brașov. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței. S-au respins restul pretențiilor din apel. A respins apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Brașov împotriva aceleiași sentințe. Au fost obligați intimații reclamanți M.S.C. și T.C.G. la plata către apelantul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. la plata sumei de 4.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 812/S/7 decembrie 2009, Tribunalul Brașov a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Transporturilor, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Județul Brașov, Consiliul Local Râșnov și Orașul Râșnov prin Primar. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român invocată de reprezentantul său Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Brașov și excepția de netimbrare a acțiunii . A admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții M.S.C. și T.C.G. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin C.N.A.D.N.R.

și în consecință, a anulat Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008, de stabilire a despăgubirilor , emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Județul Brașov; a obligat pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor, prin C.N.A.D.N.R. să plătească reclamanților M.S.C. și T.C.G. suma de 140.431 euro despăgubiri în echivalent RON la data plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat urmare exproprierii terenului. De asemenea, a respins aceeași acțiune a reclamanților în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Județul Brașov, Consiliul Local Râșnov și Orașul Râșnov prin Primar ca introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins celelalte capete de cerere formulate de reclamanți.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: În baza Hotărârii Guvernului nr. 426/2008 privind amplasamentul lucrării „Construcția autostrăzii București - Brașov , tronsonul Comarnic - Brașov , pe teritoriul localităților Râșnov și Cristian, județul Brașov „a fost emisă Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008 de către Ministerul Transporturilor - C.N.A.D.N.R. - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Județul Brașov - Consiliul Local Râșnov. Prin această hotărâre au fost stabilite despăgubiri în favoarea reclamanților în cuantum de 72.324,97 RON, echivalentul sumei de 19.782 euro, pentru imobilul expropriat în suprafață de 1884 mp. situat în Râșnov, categoria de folosință extravilan, parcela PA1.

identificat sub nr. cadastral CA1. Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 din. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente , acțiunea formulată soluționându-se potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii. În art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere art. 9 din Legea nr. 198/2004, se prevede că despăgubirea ce urmează a se acorda expropriaților se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea acestui cuantum, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a concluzionat că despăgubirile ce se cuvin pârâților pentru terenul expropriat în vederea construirii autostrăzii sunt egale cu suma de 140.143 euro, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit căruia, despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat, reclamanții solicitând suma de 171.100 euro.

În lucrarea lor, experții au concluzionat că în afara lotului expropriat de 1884 mp. sunt afectați încă o suprafață de 2944,25 mp., urmare tehnicilor de evaluare recomandate de Standardele Internaționale de Evaluare - ediția VIII - 2008 , estimându-se prin comparația directă de piață valoarea de 30 euro/mp., ceea ce a determinat o valoare de 56.520 euro pentru terenul de 1884 mp., 27.502 euro și 56.409 pentru parcelele A221/2/9/3 și PA2./1 afectate de zona de protecție a autostrăzii, reținându-se că terenul supus exproprierii este situat în intravilanul localității, potrivit adeverinței nr. A1. din 04 septembrie 2007 și nu în extravilan cum susține pârâtul. Art. 1 alin. (3) din Legea nr. 198 din 25 mai 2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, definește coridorul de expropriere ca având în componență elementele drumurilor , astfel cum sunt definite la art. 2 din O.G.

nr. 43/1997, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind stabilit de autoritatea centrală în domeniul transporturilor, Ministerul Transporturilor, pentru drumurile de interes național. Potrivit art. 2 alin. (5) Ordonanța nr. 43/1997 privind regimul drumurilor republicată, fac parte din elementele infrastructurii autostrăzilor și drumurilor naționale aparținând domeniului public al statului suprastructura și infrastructura drumului, situate în cadrul amprizei, și terenul aferent, suprafețele de teren situate de o parte și de cealaltă a drumului, care formează zonele de siguranță, în limitele prevăzute de prezenta ordonanță, iar în art. 14 este prevăzută componența zonei drumului public care cuprinde: ampriza, zonele de siguranță și zonele de protecție.

Ampriza drumului este suprafața de teren ocupată de elementele constructive ale drumului: parte carosabilă, trotuare, piste pentru cicliști, acostamente, șanțuri, rigole, taluzuri, șanțuri de gardă, ziduri de sprijin și alte lucrări de artă potrivit art. 15. Zonele de siguranță sunt suprafețe de teren situate de o parte și de cealaltă a amprizei drumului, destinate exclusiv semnalizării rutiere, plantației rutiere sau altor scopuri legate de întreținerea și exploatarea drumului, siguranței circulației ori protecției proprietăților situate în vecinătatea drumului. Din zonele de siguranță fac parte și suprafețele de teren destinate asigurării vizibilității în curbe și intersecții, precum și suprafețele ocupate de lucrări de consolidare a terenului drumului și altele asemene [a rt.

16 alin. (1)], în alin. 2 prevăzându-se că realizarea de culturi agricole sau forestiere pe zonele de siguranță este interzisă.

Zonele de protecție sunt suprafețele de teren situate de o parte și de alta a zonelor de siguranță, necesare protecției și dezvoltării viitoare a drumului, acestea rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate, cu obligația ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului prin: a) neasigurarea scurgerii apelor în mod corespunzător; b) executarea de construcții, împrejmuiri sau plantații care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum; c) executarea unor lucrări care periclitează stabilitatea drumului, siguranța circulației sau modifică regimul apelor subterane sau de suprafață; d) practicarea comerțului ambulant în zona drumului, în alte locuri decât cele destinate acestui scop (art. 17). Din analiza acestor texte legale rezultă limitările la care este supus dreptul de proprietate al reclamanților cu privire la terenul adiacent celui expropriat, limitări determinate de expropriere pentru utilitate publică și justificate de aceasta, ipoteză prevăzută în art. 44 din Constituție, dar numai cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

Instanța a constatat că solicitarea reclamanților este întemeiată, în baza prevederilor legale mai sus evocate. Instanța de apel a reținut următoarele considerente în motivarea propriei decizii: Aspectul asupra căruia poartă litigiul de față este cuantumul despăgubirilor ce se cuvine reclamanților pentru terenul în suprafața de 1884 mp expropriată și stabilirea existentei unui prejudiciu ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate, datorită ocupării zonei de protecție a autostrăzii și întinderea acestui prejudiciu, în cazul dovedirii lui. La stabilirea despăgubirii se au în vedere dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și natura terenului în litigiu. Potrivit acestui text legal, se iau în calcul prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritoriala la data întocmirii raportului de expertiza.

În ce privește natura terenului expropriat se retine ca acesta este extravilan arabil pentru următoarele considerente: Înscrisurile depuse la dosarul cauzei au furnizat inițial informații contradictorii cu privire la acest aspect. Astfel, adeverința nr. A1. din 4 septembrie 2007 emisă de Primăria Râșnov și certificatul de urbanism nr. 176 din 26 mai 2009 dovedesc faptul că terenul în litigiu este situat în intravilanul localității Râșnov. Din contră, adresele nr. A2. din 6 octombrie 2010 și nr. A3., A4. din 18 noiembrie 2010 și nr. A5. din 4 ianuarie 2011 emise de Orașul Râșnov, relevă faptul că terenul expropriat este arabil extravilan - în același sens sunt și mențiunile din cartea funciară, respectiv teren arabil.

Mai mult, prin adeverința nr. A6. din 12 aprilie 2011, Orașul Râșnov prin primar explică punctul de vedere diferit cu privire la categoria de folosință și regimul juridic al terenului în litigiu, exprimat prin înscrisurile anterioare, mai sus menționate. Astfel, se arată că neconcordanțele au survenit în urma suprapunerii greșite a schiței terenului pe P.U.G. nr. 33103/1997 aprobat prin H.C.L. nr. 3/2000. Încă o dată, și prin această adeverință se certifică faptul că terenul este situat în extravilanul localității Râșnov și că are categoria de folosință arabil. În final, un alt argument îl constituie raportul de expertiză întocmit de experta P.V.G., care a avut ca obiectiv identificarea terenului și stabilirea categoriei de folosința a acestuia.

În urma măsurătorilor topO.G.rafice și a suprapunerii planului topO.G.rafic cu P.U.G. al Orașului Râșnov experta a concluzionat ca parcela PA2., identica cu nr. cadastral CA2. este situata în extravilanul localității Râșnov, având categoria de folosința arabil. În ce privește cuantumul despăgubirilor datorate, sunt incidente dispozițiile art. 27 din același act normativ, care stipulează că despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat. În speță, expropriatorul a stabilit o valoare de 10,5 euro/mp, în timp ce pretențiile reclamaților se ridică la 50euro/mp. Rapoartele de expertiză întocmite în cauză, respectiv concluziile experților cu privire la prețul imobilului în litigiu, variază de la 10,50euro la 13 euro.

Astfel, expertul L.D. a indicat un preț de 13 euro/mp, astfel cum se menționează în răspunsul depus la dosar la data de 4 martie 2011. Se retine ca același expert a avut opinii diferite cu privire la prețul cu care se vinde în mod obișnuit un astfel de teren. Inițial, la 8 septembrie 2010 și 2 noiembrie 2010, expertul a comunicat instanței o valoare de 10,50 euro/mp, pentru ca la 4 martie 2011 și la 14 aprilie 2011 să indice 13euro/mp. Expertul Z.C. a stabilit, în urma concilierii rezultatelor provenite din capitalizarea rentei funciare și din compararea vânzărilor, o valoare de 11 euro/mp, ținând seama și de amplasarea lângă oraș a terenului. Expertul G.F. a evaluat terenul în litigiu la 12,50euro/mp, folosind metoda comparației bonitare, conform Buletinului documentar nr. B1., editat de Corpul Experților Tehnici din România, unde algoritmul pleacă de la o valoare de baza a terenului, care este corectat pe baza unor elemente de comparație (bonitati).

Instanța a înlăturat concluziile expertului G.F. în raport de metoda de evaluare folosită de acesta, întrucât din adresa nr. 730 din 1 octombrie 2008 emisă de A.N.E.V.A.R. metoda bonitării nu este conformă cu Standardul Internațional de evaluare, întrucât ia în calcul o valoare de bază pe mp de teren stabilită strict administrativ, fără nici o legătură cu prețul de piață, la care se aplică mai multe corecții procentule și coeficienți, despre care emitentul adresei spune că „nu se știe cum au fost calculați”. Pe de altă parte, această metodă nu respectă cerințele art. 26 din Legea nr. 33/1994. Totodată, evaluarea terenului făcută de expertul L.D. la 13 euro/mp nu poate fi reținută în raport de metoda folosită, metoda randamentului, după capacitatea beneficiară dată de cultura cartofului, întrucât, nu respectă dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, mai sus redate.

A fost avută în vedere valoarea de 10,50Euro/mp, stabilită de expertul Z.C. (care a utilizat și metoda comparației vânzărilor), dar și de expropriator și inițial și de expertul L.D. La alegerea acestei variante de calcul instanța a analizat și valorile orientative ale proprietăților imobiliare, conform Ghidului de valori ale proprietăților imobiliare pentru județele Brașov și Covasna, comunicate de Camera Notarilor Publici Brasov și de Biroul Notarului Public din Râșnov C.N., respectiv de 2.340euro/hectar. Pe de altă parte, reclamanții nu au reușit să facă dovada unei valori mai mari a terenului în litigiu, prin raportare la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994. Ca urmare, suma oferită de expropriator a ținut seama de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv de prețul cu care se vând în mod obișnuit terenuri de același fel din unitățile administrativ teritoriale.

În ce privește prejudiciul suferit ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate datorită ocupării zonei de protecție a autostrăzii, instanța a reținut următoarele: În speță, potrivit planului de amplasament al autostrăzii, au rezultat în urma exproprierii tarlalei PA1. în suprafață de 1884 mp, încă două suprafețe, ocupate de zona de protecție a autostrăzii, care au fost identificate în raportul de expertiză întocmit în prima instanță de experții T.O., I.V.S. și F.M. nr. EX1./2009 astfel: suprafața aferentă parcelei de 965mp și cea aferentă parcelei PA2./1 de 13.752 mp. Avand în vedere concluziile raportului de expertiză menționat și dispozițiile art. 17 și 18 din O.G.

nr. 43/1997, care prevăd obligații împovăratoare în sarcina persoanelor deținatoare pentru zonele de protecție, valoarea acestor suprafețe s-a redus cu 95%, astfel că la calculul prejudiciului suferit de reclamanti prin expropriere s-a avut în vedere o valoare de 95% din prețul de 10,50Euro/mp stabilit pentru terenul expropriat, respectiv 9,97 euro/mp. Aceste obligații impuse în sarcina proprietarului terenului sunt prevăzute de dispozițiile art. 17 și 18 din O.G. nr. 43/1997. Concluziile experților nu au fost avute în vedere la stabilirea pretului terenului expropriat, avand în vedere că nu au stabilit o valoare și pentru categoria de folosință arabil extravilan. Ca urmare, prejudiciul suferit de reclamanti este de 29.369 euro la data plății (2945mp x 9,97 euro), în loc de 140.431 euro, cum a reținut prima instanță.

Sustinerea apelantului Statul Roman în sensul ca prejudiciul mentionat nu ar fi dovedit a fost înlăturată, avându-se în vedere dispozițiile O.G. nr. 43/1997, care prevăd obligatoriu existența unor astfel de zone de protecție, a căror intindere este detaliat reglementată. În ce privește apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Brașov, în numele Statului român, instanța a reținut că Tribunalul Brașov a respins în mod corect excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Roman, invocată de Ministerul Finanțelor Publice, însă admiterea cererii de chemare în judecata s-a făcut numai în contradictoriu cu Statul Roman reprezentat prin C.N.A.D.N.R. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții M.S.C., T.C.G., pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. 1.Reclamanții M.S.C., T.C.G. Se critică modul de stabilire a valori bunului expropriat la limita de 10,5 euro/mp, precum și stabilirea despăgubirilor la doar 95% din valoarea imobilelor afectate în urma exproprierii. - cu privire la valoarea reală a imobilului. Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanța trebuie să ia în calcul prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Împotriva actelor juridice justificative, instanța a reținut, în ce privește natura terenului expropriat, că acesta este extravilan arabil, redându-se considerentele instanței de apel sub acest aspect și argumentele pe care le susțin în dovedirea faptului că este intravilan imobilul.

Articolul 27 din Legea nr. 33/1994 stipulează că despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat. Expropriatorul a stabilit o valoare de 10,5 euro/mp, iar rapoartele de expertiză întocmite în cauză, respectiv concluziile experților cu privire la prețul imobilului în litigiu variază de la 10,50 euro la 13 euro. Instanța a apreciat legale concluziile expertului Z.C., însă face o greșeală când indică ca și valoare expertizată de acest expert 10,5 euro/mp. în loc de 11 euro/mp, cum a stabilit acesta în completarea la raportul de expertiza din 20 ianuarie 2011. Ca urmare, daca instanța a apreciat ca legala concluzia acestui expert, înseamnă ca trebuia sa aibă în vedere valoarea de 11 euro/mp și nu 10,5 euro/mp.

Articolul 25 din Legea nr. 33/1994 prevede că pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii. Cu toate acestea, experții nu au lucrat împreună în sensul întocmirii unui singur raport de expertiză care sa coaguleze rezultatele analizei fiecăruia dintre ei, iar în aceste condiții instanța de judecată trebuia să suplinească această lipsă și să realizeze o medie aritmetică a valorilor propuse de fiecare dintre cei trei experți, astfel: 13 (L.D.) + 12,5 (G.F.) + 11 (Z.C.) = 36,5:3 = 12,16 euro/mp Trebuia însă să se aprecieze că valoare terenului este de 13 euro/mp.-valoare propusă de expertul desemnat de expropriator și adusă la cunoștința instanței cu insistență la 4 martie 2011 și la 14 aprilie 2011,revenindu-se de la valoarea inițial expertizată de 10,5 euro/mp.

Instanța de apel se contrazice relativ la concluziile expertului L.D., atâta timp cât, pe de o parte, le îndepărtează (în privința valorii de 13 euro/mp), iar pe de altă parte, le aduce ca și argumente la sublinierea valorii de 10.5 euro. Alte prejudicii produse prin expropriere. Prin expropriere dreptul de proprietate este golit de conținutul său, cu referire la posibilitatea folosirii eficiente în sens lucrativ a imobilelor ramase în proprietate. Potrivit planului de amplasament al autostrăzii au rezultat în urma exproprierii parcelei PA1. În suprafața de 1.884 mp, încă două suprafețe, ocupate de zona de protecție a autostrăzii, care au fost identificate în raportul de expertiză întocmit în primă instanță, respectiv suprafața aferenta parcelei de 965 mp și cea aferenta parcelei de 13.752mp.

Având în vedere concluziile raportului de expertiza menționat și dispozițiile art. 17 și 18 din O.G. nr. 43/1997, care prevăd obligații împovărătoare în sarcina persoanelor deținătoare pentru zonele de protecție, instanța a reținut incorect că valoarea acestor suprafețe s-a redus cu doar 95%, atâta timp cât afectațiune acestor suprafețe este totală -100%. Vor continua să plătească impozit în procent de 100% pe terenul ce le rămâne în proprietate, deși nu-l vor putea folosi deloc; mai mult, au o serie de restricții și opreliști în acest sens, mari obligații impuse ca proprietari ai terenului - așa cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 17 și 18 din O.G. nr. 43/1997. 2. Pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

a. Decizia de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină - art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității cererii de anulare a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, iar soluția instanței de apel reprezintă o confirmare în termeni generali a situației de fapt și a dezlegării de drept adoptate de către prima instanță. b. Curtea de Apel Brașov a pronunțat hotărârea cu aplicarea și interpretarea greșită a următoarelor dispoziții legale: b.1. art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local [art. 19 alin. (6) și alin. (11) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, necesara realizării unor obiective de interes național, județean și local]; b.2.

art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică; b.3. art. 17 și art. 18 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor: b.4. art. 129 C. proc. civ. b.1. Soluția de anulare parțială a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii este nelegală (în măsura în care se va aprecia că nu este incident în speță motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., învederat anterior). A susținut în fața instanțelor faptul că în măsura în care instanța de judecată va stabili o despăgubire mai mare decât aceea acordată prin Hotărârea nr. 88/2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, va fi eliberată despăgubirea consemnată în baza Hotărârii nr. 88/2008 și se va achita diferența stabilită pe cale judiciară, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia.

Art. 9 teza ultimă din Legea nr. 198/2004 (forma în vigoare la momentul nașterii dreptului la acțiune al intimaților-reclamanți), art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 (forma în vigoare la momentul judecării cererii de către Tribunalul Brașov) și art. 19 alin. (6) și alin. (11) din Legea nr. 255/2010 (forma în vigoare la momentul judecării cererii de apel) fac referire la hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii. Deci, cu privire la Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii poate interveni numai emitentul în sensul revocării, instanțele civile sau administrative neavând posibilități legale de intervenție. b.2. Instanța de apel a pronunțat hotărârea prin care a dispus obligarea la plata contravalorii prezumtivului prejudiciu cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Instanța de apel, spre deosebire de instanța fondului, reține corect categoria de folosință a terenului expropriat (arabil extravilan), însă omologhează concluziile experților judiciari de la fond referitoare la existența unui prezumtiv prejudiciu, concluzii care se datorează exclusiv faptului aprecierii eronate a categoriei terenului expropriat. Nu există niciun impediment pentru folosirea terenului agricol situat în interiorul zonei de protecție, conform destinației sale. b.3. Decizia instanței de apel este în parte și rezultatul interpretării eronate a dispozițiilor art. 17 și art. 18 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor. În opinia instanței de apel simplul fapt al situării terenului intimaților-reclamanți în interiorul zonelor de protecție este suficient pentru a justifica existența unui prejudiciu.

Or, prin raportare la categoria de folosință reală a terenului expropriat, care a fost corect reținută de către instanța de apel, nu există niciun impediment pentru folosirea terenului agricol de către intimații-reclamanți, întocmai ca înainte de momentul exproprierii. În plus, contrar aprecierii instanței de apel, norma juridică cuprinsă în art. 18 din O.G. nr. 43/1997 prevede expres faptul că „deținătorii terenurilor din vecinătatea drumurilor publice sunt obligați să permită instalarea pe aceste terenuri a panourilor de apărare a drumului contra înzăpezirii, fără a percepe vreo chirie, cu condiția ca această operațiune să nu împiedice executarea lucrărilor agricole și să nu producă degradări culturilor de pe aceste terenuri". În speță nu s-a administrat nicio probă pertinentă în sensul dovedirii vreunui prejudiciu suferit ca urmare a măsurii exproprierii.

În condițiile în care terenul expropriat nu este ocupat, deci nu se poate măsura zona de protecție, și în contextul în care terenul are în prezent categoria arabil extravilan, deci neconstruibil, este exclus să se determine suprafața care se va afla în perimetrul zonei de protecție. Oricum, terenul aflat în zona de protecție a rămâne în proprietatea intimaților și va putea fi folosit în continuare conform destinației. Astfel, nu se poate retine că simplul fapt al situării unor suprafețe din terenul intimaților-reclamanților în interiorul zonelor de protecție este prin sine generator de prejudicii. b.4. Art. 129 C. proc. civ. reglementează câteva dintre ipotezele rolului activ al judecătorului, iar încălcarea acestor dispoziții legale constă în faptul că hotărârea pronunțată se întemeiază pe o gravă greșeală de fapt și de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, în speță proba cu expertiză tehnică.

3. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. S-a apreciat în mod greșit că are calitate procesuală pasivă în cauză, în condițiile în care în astfel de litigii este parte Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. De altfel, se și recunoaște de prima instanță că potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 și art. 12 alin. (2) din H.G. nr. 941/2004 de aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii, procesele în materie de expropriere se judecă în contradictoriu cu Statul Roman reprezentat de C.N.A.D.N.R. Pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a formulat întâmpinare la recursul formulat de reclamanți, prin care au invocat nulitatea acestuia pe motiv că vizează aspecte de temeinicie și a solicitat, în subsidiar, respingerea ca nefondat.

Consiliul Local Râșnov și Orașul Râșnov, prin primar, au formulat întâmpinare, prin care au susținut că soluția primei instanțe prin care s-a reținut lipsa calității procesuale pasive nu a fost contestată prin căile de apel declarate în cauză. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele: 1. Recursul formulat de reclamanți, care se încadrează în parte în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. - ceea ce face să nu se primească excepția nulității invocată de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., este fondat în limitele ce succed: 1.a. Instanța de apel a reținut, ca situație de fapt ce nu mai poate fi reapreciată în recurs, din perspectiva dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ., că terenul expropriat are categoria de teren extravilan arabil. Prima critică de recurs impune reanalizarea probelor administrate în cauză, lucru care nu mai este permis instanței de recurs în urma abrogării pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. 1.b. Cu privire la valoarea stabilită de expertul Z.C., instanța de apel a avut în vedere un preț de 10,5 E/mp., deși în redarea concluziilor experților s-a arătat că acesta a stabilit o valoare de 11 E/mp. Sub acest aspect decizia cuprinde considerente contradictorii, ceea ce atrage incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și impune clarificarea situației. 1.c. Prin critica de recurs notată sub acest punct, reclamanții solicită ca instanța să facă o medie a valorilor propuse de către cei experți, făcând trimitere la faptul că trebuie să țină cont de părerea celor trei experți care fac parte din comisia formată în conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994.

Din considerentele deciziei rezultă însă că s-au înlăturat propunerile a doi dintre cei experți pe considerentul că metoda folosită nu se circumscrie dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 - considerente cu privire la care reclamanții nu au arătat motivele de nelegalitate cu privire la modul de dispunere, așa cum impune art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Considerentele referitoare la valorile propuse de către expertul L.D. nu sunt contradictorii, din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ., atât timp cât se arată și motivele pentru care nu este primită valoarea de 13euro/mp. 1.d. Critica referitoare la prejudiciile produse proprietarului, cu referire la celelalte parcele care i-au rămas în proprietate, care sunt în strânsă corelație cu motivele aferente din recursul formulat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., vor fi analizate împreună.

Astfel, prin recursul formulat de reclamanți se solicită ca valoarea despăgubirilor să fie stabilită în procent de 100% și nu 95% din valoarea imobilului, pe când pârâtul contestă acordarea despăgubirilor sub acest aspect, față de faptul că aceste terenuri le rămân acestora în proprietate, iar dispozițiile legale aferente nu le interzic utilizarea. Sub acest aspect se constată că decizia de apel nu respectă dispozițiile legale incidente, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare, cu aplicarea și a art. 314 C. proc. civ., în cauză nefiind stabilită pe deplin situația de fapt sub acest aspect. Instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 17 și 18 din O.G.

nr. 43/1997, cu mențiunea că acestea prevăd obligații împovăratoare în sarcina persoanelor deținatoare pentru zonele de protecție, stabilind că valoarea acestor suprafețe s-a redus cu 95%, astfel că la calculul prejudiciului suferit de reclamanti prin expropriere s-a avut în vedere o valoare de 95% din prețul de 10,50euro/mp stabilit pentru terenul expropriat, respectiv 9,97 euro/mp. Procedând în acest fel instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care prevede la alin. (1) că despăgubirea se compune și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, și în alin. (2) că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Prin modul de stabilire a prejudiciului, instanța de apel le-a acordat 95% din valoarea terenului expropriat, ca și când și celelalte terenuri ar fi fost expropriate - astfel, s-a stabilit o valoare aproape cu cea care ar reprezenta o valoare intregrală, deși aceste terenuri rămân în continuare în proprietatea reclamanților. Pe lângă acest lucru, trebuie subliniat și că pentru a se reține o astfel de valoare ar însemna că terenurile respective sunt aproape lipsite de orice utilitate. Or, în raport de categoria reținută pentru parcele respective, respectiv de zone de protecție, și de dispozițiile art. 17 și 18 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, o asemenea concluzie nu este de primit.

Totodată, cu ocazia rejudecării cauzei se va avea în vedere și critica formulată de către pârât în sensul că instanța de apel, spre deosebire de instanța fondului, reține corect categoria de folosință a terenului expropriat (arabil extravilan), însă omologhează concluziile experților judiciari de la fond referitoare la existența unui prezumtiv prejudiciu, concluzii care se datorează exclusiv faptului aprecierii eronate a categoriei terenului expropriat. Apărarea formulată de către pârât, în sensul nederminării zonei de protecție datorită neocupării terenului expropriar, nu este fondată în condițiile în care imobilul expropriat a fost strict individualizat prin hotărârea de stabilirea adespăgubirilor, iar O.G.

nr. 43/1997 oferă criterii de stabilire a zonelor adiacente. 2. Recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. este fondat, în limitele ce succed: a. Deși prin cererea de apel s-au formulat critici privind inadmisibilitatea cererii de anulare a hotărârii de stabilire a despăgubirilor, instanța de apel nu a răspuns, ceea ce atrage incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.- art. 261 alin. (1) pct. 5 din același cod prevăzând că hotărârea se dă în numele și cuprinde “motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. b.1. Critica de nelegalitate a unei dipoziții de anulare a hotărârii de stabilire a despăgubirilor a fost formulată în subsidiar și nu mai constituie obiect de analiză față de cele reținute mai sus.

b.4. Această critică de recurs, fundamentată pe dispozițiile art. 129 C. proc. civ., referitoare la rolul activ al judecătorului, vizează, de fapt, tot aspecte de temeinicie a hotărârii - ce nu poate fi cenzurată de instanța de recurs, astfel cum s-a mai arătat. 3. Recursul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. a Județului Brașov este fondat, atrăgând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Imobilul în litigiu a fost expropriat prin H.G. nr. 498/2008 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Construcția autostrăzii București-Brașov, tronsonul Comarnic-Brașov", pe teritoriul localităților Râșnov și Cristian, județul Brașov.

Potrivit art. 2 alin. (1) din această Hotărâre, expropriator este Statul român, prin C.N.A.D.N.R. - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, care a și emis de altfel hotărârea de stabilire a despăgubirii, ceea ce atrage lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât. În considerarea argumentelor reținute mai sus și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursurile declarate și să caseze decizia, dispunând după cum urmează: Trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. împotriva sentinței nr. 312/S din data de 7 decembrie 2009 a Tribunalului Brașov, secția civilă. Admiterea apelului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.

a Județului Brașov împotriva aceleiași sentințe. Cu aplicarea și a art. 296 C. proc. civ., schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și respingerii acțiunii formulată împotriva acestuia - cu păstrarea celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții M.S.C., T.C.G., de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. a Județului Brașov împotriva deciziei nr. 125/R din data de 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia. Trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. împotriva sentinței nr. 312/S din data de 7 decembrie 2009 a Tribunalului Brașov, secția civilă. Admite apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.

a Județului Brașov împotriva aceleiași sentințe. Schimbă în parte sentința, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și respinge acțiunea împotriva acestuia. Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2012.