ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1802/2013

Prin cererea formulată la data de 15 iulie 2009, reclamanții O.S.M. și O.I.C.

au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că sunt persoane îndreptățite, în accepțiunea Legii nr. 198/2004, la încasarea despăgubirilor acordate pentru exproprierea imobilului în suprafață de 702 mp; să se constate că această suprafață face parte din intravilanul localității Râșnov, fiind identificată prin nr. cadastral 3371/2; să se constate că sunt persoane îndreptățite, în accepțiunea actului normativ menționat, la încasarea despăgubirilor pentru exproprierea imobilului în suprafață de 634 mp; să se constate că această suprafață este situată în intravilanul localității Râșnov, fiind identificată prin nr. cadastral 3393; să se dispună obligarea pârâtului la eliberarea sumelor stabilite pentru imobilele menționate, la cursul leu/euro din data plății; să se dispună obligarea pârâtului ca, pe cheltuiala sa, să întocmească un nou plan de urbanism general sau zonal, și la eliberarea extraselor de carte funciară, prin recunoașterea situației existente în teren, astfel încât să nu mai fie posibilă modificarea hotarelor; să se constate că toți proprietarii terenurilor situate în Râșnov, str. Ion Slavici au atât scriptic cât și faptic terenul conform actelor de proprietate, iar în cazul în care există proprietari cu teren lipsă,

aceștia să îl poată recupera după traversarea autostrăzii, prin întocmirea unei schițe cadastrale cu situația reală din teren. La termenul de judecată din 7 decembrie 2009 reclamanții au depus la dosar precizare de acțiune, prin care au solicitat să se constate calitatea lor de persoane îndreptățite la încasarea despăgubirilor cuvenite pentru exproprierea imobilelor terenuri proprietatea acestora, în suprafață de 702 mp și respectiv 634 mp, constituind părți din parcela înscrisă în CF 103269 Râșnov, nr. top.

4360/1/4/6/1; să se dispună obligarea pârâtului la plata sumelor ce li se cuvin cu titlul de despăgubiri aferente exproprierii celor două parcele intravilane anterior identificate, despăgubiri ce urmează a include atât valoarea reală, de circulație, a terenurilor expropriate, cât și compensarea prejudiciului cauzat ca urmare a diminuării valorii terenului rămas în patrimoniul lor ulterior exproprierii, la cursul de schimb leu/euro valabil la data plății efective, și a dobânzii legale la această sumă, cu cheltuieli de judecată. Asupra excepțiilor invocate de pârât instanța s-a pronunțat potrivit celor cuprinse în încheierea de ședință din 22 februarie 2010, dispunând unirea cu fondul a excepției lipsei calității procesuale active și respingând excepția lipsei de interes a acțiunii.

De asemenea, instanța a respins excepția privind decăderea reclamanților din dreptul de a solicita majorarea despăgubirilor, având în vedere că nu s-a făcut dovada comunicării către aceștia a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor. Prin Sentința civilă nr. 81 din 12 martie 2012 Tribunalul Brașov a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de pârât. A admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanți și, în consecință, a constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la încasarea despăgubirilor cuvenite pentru exproprierea imobilelor terenuri proprietatea acestora, în suprafață de 702 mp și respectiv 634 mp, constituind părți din parcela înscrisă în CF 103269 Râșnov, nr. top.

4360/1/4/6/1; a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 45.865 euro, în echivalent în lei la data plății, la cursul de schimb al B.N.R., și a dobânzii legale la această sumă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri; a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 5840 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente: Prin Hotărârea nr. 121 din 1 iulie 2008 emisă de pârât, prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, împreună cu Consiliul Local Râșnov, s-a aprobat acordarea despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în localitatea Râșnov, categoria de folosință arabil extravilan, tarlaua 61, parcela cu nr. top.

567/11/1/2, în suprafață de 634 mp, identificată prin nr. cadastral 3393, în cuantum de 24.281,41 RON, reprezentând echivalentul sumei de 6657 euro, în favoarea E.N. Prin Hotărârea nr. 172 din aceeași dată emisă de aceleași autorități, s-a aprobat acordarea despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în localitatea Râșnov, categoria de folosință arabil extravilan, tarlaua 61, parcela cu nr. top. 567/10/2, în suprafață de 702 mp, identificată prin nr. cadastral 3371/1, în cuantum de 26.885,72 RON, reprezentând echivalentul sumei de 7371 euro, în favoarea reclamantei O.S.M. Potrivit susținerilor reclamanților, suprafețele de teren expropriate se suprapun cu o porțiune din imobilul proprietatea lor, înscris în CF 103269 Râșnov, nr. top.

4360/1/4/6/1, aceștia arătând că pârâtul nu a identificat în mod corect suprafața de teren expropriată și a reținut în mod greșit regimul juridic al acesteia. În vederea clarificării situației de fapt a terenului, a fost întocmită în cauză o expertiză de specialitatea topografie de către expertul F.G., care a suprapus identificarea cadastrală cu situația de carte funciară și prin care s-a concluzionat cu certitudine în sensul că ambele suprafețe de teren supuse exproprierii fac parte din terenul cu nr. top. 4360/1/4/6/1. Constatările de ordin tehnic ale expertului nu au fost contestate de părți sub aspectul identificării cadastrale și totodată în regim de carte funciară a imobilului.

Potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, după publicarea hotărârii prevăzute la alin. (1), expropriatorul întocmește documentațiile cadastral-juridice pentru fiecare imobil propus spre expropriere, având în vedere și dispozițiile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată. Documentațiile trebuie să cuprindă și date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism și amenajare a teritoriului, precum și planuri cu amplasamentul lucrării care se avizează de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prin unitățile sale teritoriale.

Planul cu amplasamentul lucrării, pe fiecare unitate administrativ-teritorială, care conține delimitarea imobilelor - teren și/sau construcții - propuse spre expropriere, cu indicarea numelor deținătorilor, precum și a ofertelor de despăgubire, pe categorii de imobile, stabilite de evaluatori autorizați, se aduce la cunoștință publică prin afișarea la sediul consiliului local respectiv, unde va rămâne afișat până la finalizarea procedurii de expropriere, și prin afișare pe pagina proprie de internet a expropriatorului. Din cuprinsul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 rezultă că expropriatorul are obligația întocmirii documentației cadastral-juridice pentru fiecare din imobilele supuse exproprierii, având în vedere și dispozițiile Legii nr. 7/1996, dispoziții legale nerespectate.

În condițiile în care s-a dovedit pe calea expertizei de specialitate că reclamanții sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului din care fac parte cele două parcele, aceștia au calitatea de persoane îndreptățite la încasarea despăgubirilor cuvenite, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 198/2004. În ceea ce privește cererea pentru majorarea despăgubirilor, tribunalul a încuviințat în dovedirea acesteia efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a parcelelor de teren supuse exproprierii, precum și de determinare a cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat reclamanților, întocmită de experții T.O., R.E.

și D.L., care au concluzionat în sensul că valoarea despăgubirilor pentru cele două parcele de teren expropriate este de 33.400 euro, respectiv 144.695,5 RON, reprezentând valoarea de circulație a acestora, iar în ceea ce privește prejudiciul cauzat prin diminuarea suprafețelor rămase în urma exproprierii, au arătat că acesta este în valoare de 12.465 euro, ținând seama de afectarea loturilor rămase cu 973,86 mp, reprezentând 10,3% din suprafața inițială; de faptul că, prin divizarea terenului de 9500 mp, lotul rămas de 5222,3 mp este izolat, fără acces, fiind nevoie de amenajarea unui drum peste rambleul CF uzinal, cu racordare la DN 73 A; de costurile de amenajare a unui drum de acces și de scăderea valorii de piață datorită situării în imediata apropiere a amprizei autostrăzii, ceea ce produce poluare fonică și gazoasă, zone improprii pentru construcții rezidențiale, întrucât în zona respectivă autostrada nu prevede ieșiri în zone comerciale sau de ajustare.

Instanța a înlăturat apărările pârâtului în sensul că valoarea astfel stabilită de experți este exagerată, având în vedere că exproprierea celor două parcele este de natură a-i prejudicia substanțial pe reclamanți, astfel cum a rezultat din constatările experților: terenul se situează în vatra periferică a localității Râșnov, fiind destinat construcțiilor rezidențiale (case); în urma exproprierii terenul proprietatea reclamanților, în suprafață inițială de 9500 mp, a fost dezmembrat în trei loturi, iar parcela expropriată este situată pe la mijlocul terenului, astfel că practic imobilul a fost divizat cu consecința scăderii nu numai a valorii economice a acestuia, dar și cu consecința izolării complete a parcelei situate în stânga autostrăzii, care este mărginită de autostradă și respectiv de rambleul CF uzinal, fiind astfel lipsită de acces și neexistând posibilitatea instituirii unei servituți de trecere.

Mai mult, în lipsa oricăror avantaje economice (contrar celor susținute de pârât), prima instanță a reținut că urmează ca din terenul rămas în proprietatea reclamanților să fie afectată în realitate o porțiune mai mare decât cea efectiv expropriată, având în vedere că zona de protecție a autostrăzii se extinde, conform O.U.G. nr. 43/1997, și peste suprafețele parcelelor rămase după expropriere, astfel că în realitate, potrivit calculelor experților, suprafața afectată de autostradă este de 2310 mp, reprezentând 24,3% din totalul suprafeței. Actul normativ sus-menționat instituie o serie de interdicții și obligații în sarcina proprietarilor imobilelor învecinate cu autostrada, cum ar fi interdicția de executare de construcții și plantații, precum și că, în mod evident, orice posibilitate de valorificare prin vânzare sau în altă modalitate a parcelei rămase izolate între autostradă și calea ferată este exclusă.

Legiuitorul a avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului creat proprietarilor imobilelor expropriate, prejudiciu care trebuie să cuprindă atât valoarea efectivă a imobilului, cât și celelalte daune aduse proprietarului. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, care a solicitat schimbarea în parte în sensul respingerii cererii de majorare a cuantumului despăgubirii pentru cele două imobile expropriate identificate cadastral 3393 și 3371/2, în principal, pentru că reclamanții erau decăzuți din dreptul de a mai solicita majorarea cuantumului despăgubirii și, în subsidiar, ca fiind neîntemeiată, să fie modificat cuantumul despăgubirilor astfel cum a stabilit instanța în baza raportului de expertiză în sensul menținerii valorilor acordate prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 121 și 172 din 1 iulie 2008, cu cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 83 AP din 20 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cum minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis în parte apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, împotriva Sentinței civile nr. 81 din 12 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții O.S.M. și O.I.C., a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 33.400 euro în echivalent în lei la data plății, la cursul de schimb al B.N.R. și a dobânzii legale la această sumă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri în loc de 45.865 euro; a fost păstrat restul dispoziției sentinței și s-au compensat cheltuielile de judecată dintre părți.

Argumentele Curții au fost următoarele: Potrivit art. 3 din Legea nr. 198/2004 în forma în vigoare la data exproprierii, expropriatorul întocmește o documentație tehnico-economică pentru fiecare lucrare care cuprinde și date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism și amenajare a teritoriului, ori identificarea unui imobil înscris în cartea funciară presupune respectarea dispozițiilor Legii nr. 7/1996, fiind obligatorie identificarea numărului topografic din cartea funciară. Faptul că textul art. 4 în vigoare la data exproprierii nu face referire expresă la dispozițiile Legii nr. 7/1996 nu înseamnă ignorarea acestor dispozițiilor în vigoare, întocmirea documentației tehnice a imobilului cuprinzând și date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism și amenajare a teritoriului.

Obligația identificării terenurilor înscrise în cartea funciară revenea expropriatorului în baza art. 3 din Legea 198/2004, reclamanții neavând nicio obligație în acest sens care să fie prevăzută de lege. Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 cererea pentru plata despăgubirilor trebuie să fie însoțită de actele doveditoare referitoare la existența drepturilor reale asupra imobilului expropriat, neexistând un temei legal potrivit cărora în actele doveditoare se încadrează și actele tehnice. Cu privire la identificarea terenurilor supuse exproprierii, tribunalul a reținut că ignorând faptul evident că toate terenurile din zonă, inclusiv cele ce făcea obiectul proprietății reclamanților, se supun regimului publicității imobiliare al CF, pârâtul a ținut seama doar de evidențele cadastrale.

Încălcându-și obligația legală instituită de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 expropriatorul nu a procedat riguros la identificarea parcelelor supuse exproprierii, deși înscrierile de CF ar fi permis stabilirea facilă a identității proprietarilor și a identificatorilor tabulari aferenți terenurilor. Nerespectarea obligațiilor legale care reveneau pârâtului (sub aspectul realizării suprapunerilor ce se impuneau) au condus la neobservarea împrejurării că reclamanții au calitatea de proprietari ai celor două parcele care urmau a face obiectul exproprierii. Titularilor dreptului de proprietate asupra terenului nu le revine nicio obligație legală de a întocmi documentații tehnice prin care să dovedească regimul juridic asupra terenurilor supuse exproprierii, această îndatorire căzând în sarcina exclusivă a expropriatorului.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 198/2004 hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii emisă în condițiile prevăzute la art. 5 și 6 se comunică solicitantului, precum și celorlalți titulari ori, după caz, titulari aparenți, se afișează în extras la sediul consiliului local pe raza căruia se află situat imobilul expropriat și în extras, pe pagina proprie de internet a expropriatorului, iar potrivit art. 9 alin. (1) din aceeași lege expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii. Având în vedere că pârâtul nu a comunicat hotărârile privind cuantumul exproprierii potrivit legii, această obligație nerevenind instanței, sancțiunea decăderii reclamanților din dreptul de a contesta cuantumul despăgubirilor nu se aplică.

Nulitatea expertizei s-a invocat la următorul termen după comunicarea acesteia, deci dispozițiile art. 108 alin. (3) C. proc. civ. privind acoperirea neregularităților neinvocate la prima zi de înfățișare invocate de intimați nu sunt aplicabile. Potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii. Chiar dacă este o expertiză judiciară, dispozițiile O.G.

nr. 2/2000 trebuie corelate cu dispozițiile speciale ale art. 25 din Legea nr. 33/1994, din care nu rezultă că expertul desemnat de expropriator și cel din partea persoanelor expropriate trebuie să aibă calitatea de expert judiciar, și cu dispozițiile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 care prevăd cerința calității de membru ANEVAR a expertului care evaluează proprietățile supuse exproprierii, care se aplică și în cazul expertizei judiciare, în lipsa unui text special care să impună calitatea de expert judiciar. Faptul că expertiza se efectuează de către o comisie nu înseamnă că toți cei trei membri ai comisiei trebuie să aibă aceeași părere, ci fiecare să-și exprime poziția. Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. În ceea ce privește valoarea terenului expropriat, în lipsa unei piețe de tranzacții imobiliare transparente și regulate, analiza de piață a fost efectuată pe baza ofertelor supuse tranzacționării, efectuându-se însă corecțiile de rigoare, conform anexei 1a și 1b la expertiză, fiind neîntemeiată susținerea pârâtului în sensul că s-au avut în vedere exclusiv ofertele de vânzare - cumpărare de pe internet.

S-au avut în vedere localizarea limitrofă cartierului rezidențial Ion Slavici din Râșnov, cu renume pentru atracția turistică, caracteristicile tehnice ale terenului, caracterul construibil, utilitățile la gard. Pârâtul-apelant nu a depus o contraprobă, respectiv contracte de vânzare - cumpărare încheiate pentru terenuri similare, iar opinia expertului D.L. nu poate fi luată în considerare întrucât terenul este intravilan și nu extravilan. Din Adeverința nr. 5842 din 5 iunie 2009 emisă de Orașul Râșnov rezultă că terenul înscris în CF 11611Râșnov nr. top 4360/1/4/6/1 teren arabil de 9500 mp este situat în intravilanul localității conform PUG 33103/1997, iar ambele suprafețe expropriate fac parte din nr. top 4360/1/4/6/1 și nu din top 4360/1/4/6/2, fiind nerelevant că terenul apare în extrasul de carte funciară ca și teren extravilan.

Concluziile expertului D.L., în sensul că despăgubirea stabilită de apelantă este corectă, sunt neîntemeiate întrucât calculul efectuat de acesta are în vedere categoria de teren extravilan arabil, or terenul expropriat este intravilan. Faptul că terenul de 9500 mp din care s-au expropriat și dezmembrat cele două parcele de 643 mp și 702 mp apare în extrasul de carte funciară ca extravilan nu are relevanță având în vedere că potrivit adeverinței de mai sus terenul este situat conform planului urbanistic general în intravilanul localității și în conformitate cu Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului dacă se elaborează PUZ în conformitate cu planul urbanistic general al localității, terenul devine construibil deci intravilan.

În ceea ce privește prejudiciul cauzat proprietarilor prin expropriere, acesta nu are caracter cert. Intimații nu au făcut nicio dovadă că la momentul efectuării expertizei aveau începute planuri de investiții pentru suprafețele rămase după expropriere, motiv pentru care instanța de apel a înlăturat aprecierile expertului privind prejudiciul cauzat prin diminuarea suprafețelor rămase în urma exproprierii prin calculul profitului ce se putea realiza prin parcelarea a 11 loturi de teren 863,6 mp și pe care reclamanții le-ar putea obține în calitate de dezvoltatori imobiliari din construcția de case rezidențiale. Faptul că în prezent nu există lucrări ale expropriatorului nu are relevanță, apelanta neputându-și invoca propria culpă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții O.S.M., O.I.C. și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. 1. Reclamanții O.S.M., O.I.C., au criticat decizia recurată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Au arătat că unicul motiv de critică susținut de pârât, ce a fost reținut ca întemeiat de instanța de apel, este acela privitor la modalitatea de determinare a uneia dintre cele două componente ale despăgubirilor datorate subsemnaților ca urmare a exproprierii. În aceste condiții, recursul de față are în vedere critica legalității soluției pronunțate de instanța de apel cu privire la reducerea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților de la suma de 45.865 euro la 33.400 euro.

Pornind de la dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, reclamanții au solicitat prin prezentul demers judiciar a se constata împrejurarea că pierderea patrimonială la care sunt supuși ca urmare a procedurii de expropriere presupune două aspecte diferite. Pe de o parte, au invocat prejudiciul cuantificabil prin raportare la valoarea efectivă a suprafețelor de teren expropriate (chestiune care nu mai prezintă interes în recurs întrucât,din această perspectivă, hotărârea primei instanțe, ce le este favorabilă, a fost menținută în apel), iar, pe de altă parte, au cerut a fi reținut prejudiciul rezultat prin diminuarea valorii parcelelor care urmează a rămâne în proprietatea lor ulterior exproprierii.

Această din urmă componentă a prejudiciului a fost evaluată de comisia de experți numită de prima instanță la suma de 12.465 euro. Curtea de Apel a apreciat că prejudiciul invocat sub acest ultim aspect nu este cert, dat fiind că nu a fost dovedită ipoteza avută în vedere de experți cu ocazia determinării despăgubirilor (respectiv demararea de către reclamanți a unor planuri de investiții sau dezvoltări imobiliare). Instanța de apel nu a avut însă în vedere împrejurarea că suma de 12.465 euro nu a fost determinată doar în considerarea ipotezei parcelării terenului în vederea edificării a trei construcții cu destinația de locuință, ci și prin aplicarea altor trei criterii, prezentate la punctele b, c și d ale paragrafului 3 din capitolul 4 al lucrării de expertiză (capitol intitulat “Opinia comisiei de experți.

Concluzii finale”). Astfel, experții au avut în vedere că suprafețele expropriate (ce reprezintă doar aproximativ 10,3% din întinderea totală a fondului proprietatea noastră), sunt situate în interiorul lotului în întindere totală de 9.500 mp, iar nu la una dintre extremitățile acestuia. Prin urmare, cele două porțiuni situate de o parte și de alta a fâșiei preluate de expropriator își diminuează serios posibilitățile de exploatare și valorificare, reclamanții-recurenți înregistrând un important prejudiciu indirect, ca urmare a scăderii valorii de piață a terenului ce rămâne în patrimoniul lor. Mai mult, porțiunea de teren ce se va găsi de cealaltă parte a traseului autostrăzii va deveni complet inaccesibilă, fiind necesară amenajarea unui drum de acces peste rambleul căii ferate uzinale existente în zonă (cu racordare la DN 73A), astfel cum a conchis în mod just comisia de experți.

În fine, s-a avut în vedere diminuarea valorică a terenului rămas în proprietate ca urmare a situării acestuia în imediata apropiere a amprizei autostrăzii, ce produce poluare fonică și gazoasă. De asemenea, experții au evidențiat faptul că în zona respectivă nu sunt prevăzute ieșiri de pe autostradă. Prin urmare, chiar dacă nu ar fi avute în vedere elementele legate de o parcelare în perspectivă a terenului (subpunctul “a” de la fila 18 a lucrării tehnice), celelalte criterii de determinare prejudiciului viitor nu pot fi ignorate. Susțin că prejudiciul a cărui reparare o solicită este cert, chiar dacă pierderea patrimonială respectivă va avea loc efectiv în viitor. Din această perspectivă, împrejurarea că autostrada ce urmează a fi construită va traversa terenul proprietatea lor este de netăgăduit.

Așadar, producerea viitoare a prejudiciului (din cauza izolării unei porțiuni însemnate din terenul care ne aparține, precum și prin prisma efectelor negative ale poluării sonore și gazoase, ale imposibilității de valorificare a parcelelor rămase și ale indisponibilizării zonei de protecție a autostrăzii) este de asemenea inevitabilă. Pe de altă parte, chiar dacă nu a existat un proiect concret de lotizare a terenului și de dezvoltare a unui proiect imobiliar, destinația terenurilor din zonă este de netăgăduit. Astfel, terenul în litigiu este situat în intravilanul localității, în cartierul Ioan Slavici din orașul Râșnov, în perimetrul căruia edificarea de construcții cu destinația de locuință continuă și în prezent.

În pofida tuturor argumentărilor pe care le-au prezentat și în fața instanței de apel, a fost înlăturată această secțiune a despăgubirilor, soluția în discuție echivalând practic cu negarea oricărei diminuări valorice a suprafețelor nesupuse exproprierii. Au fost așadar nesocotite prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, nefiindu-le recunoscut dreptul la despăgubiri aferente prejudiciului indirect suferit. O ultimă critică privește compensarea cheltuielilor de judecată, instanța de apel nefăcând o analiză a proporției acestora, în raport de acea parte din pretențiile reclamanților care au fost înlăturate. 2. Pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a criticat decizia recurată în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. A solicitat: 1. În principal, modificarea deciziei în sensul schimbării în tot a Sentinței nr. 81/S din data de 12 martie 2012 a Tribunalului Brașov, secția I civilă, și pe fond respingerea cererii de majorare a cuantumului despăgubirii pentru cele două imobile expropriate identificate cadastral cu nr. 3393 și nr. 3371/2, întrucât reclamanții erau decăzuți din dreptul de a mai solicita majorarea cuantumului despăgubirii; 2. În subsidiar, casarea deciziei, trimiterea cauzei spre rejudecare; 3. Obligarea intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată. Au invocat, prioritar, excepția decăderii reclamanților din dreptul de a mai solicita majorarea cuantumului despăgubirilor stabilite prin Hotărârile nr. 121 din 1 iulie 2008 și 172 din 1 iulie 2008 emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul local Râșnov.

În mod nelegal instanțele de fond și de apel au respins excepția sus-menționată, apreciind că pârâtul nu a probat faptul comunicării către reclamanți a celor două Hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 121 din 1 iulie 2008 și 172 din 1 iulie 2008. în condițiile în care: - Reclamanții au avut cunoștință de prevederile Hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 121 și 172 din 1 iulie 2008 încă din luna iunie 2009. atunci când le-a fost transmisă Adresa nr. 1473 din 29 iunie 2009 a S.C.A. “C.P.

și Asociații”; - Pârâta a anexat întâmpinării Hotărârile nr. 121 din 1 iulie 2008 și 172 din 1 iulie 2008 în 2 exemplare, unul pentru instanță, iar celălalt în vederea comunicării către reclamanți; - La termenul de judecată din data de 12 octombrie 2009, s-a solicitat și s-a acordat termen pentru ca reclamanții să poată lua la cunoștință de cuprinsul întâmpinării, precum și de înscrisurile care o însoțeau; - La data de 9 noiembrie 2009, reclamanții au cerut un nou termen pentru a-și preciza cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, au fost respectate prevederile art. 7 din Legea 198/2004, iar reclamanților le-au fost comunicate Hotărârile nr. 121 din 1 iulie 2008 și 172 din 1 iulie 2008 la data de 12 octombrie 2009. La data de 7 decembrie 2009, când a fost depusă cererea precizatoare prin care s-a solicitat majorarea cuantumului despăgubirii, reclamanții erau decăzuți din acest drept, având în vedere art. 9 din Legea nr. 198/2008, modificată, care prevede faptul că expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.

Între data la care reclamanților le-au fost comunicate hotărârile menționate mai sus și data la care aceștia au înțeles să depună cererea de majorare a cuantumului despăgubirilor au trecut cel puțin 84 de zile. Pe de altă parte, înșiși reclamanții au arătat faptul că au înțeles să formuleze tardiv precizarea de acțiune pentru a răspunde cu aceeași monedă expropriatorului, ignorând faptul că nu există nicio prevedere legală care să oblige expropriatorul la a comunica hotărârile într-un anumit termen. Decăderea, ca sancțiune determinată de neexercitarea dreptului înăuntrul intervalului termenului prevăzut imperativ de către legiuitor, stinge dreptul procedural, astfel că reclamanții nu mai au dreptul de a solicita majorarea despăgubirii acordate în temeiul Legii nr. 198/2004.

a. Pârâtul susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre criticabilă sub aspectul legalității, pornind de la o greșită interpretare a legii și implicit a probelor administrate, respectiv aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor: - art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de drumuri de interes național, județean și local; - art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică; - O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară; - art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010 (art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004); - art. 129 C. proc. civ.; - art. 1169 C. civ.

din 1864. Art. 9 din Legea nr. 198/2004 reglementează termenul și ipotezele în care persoana expropriată se poate adresa instanței de judecată. Cererea reclamanților de majorare a cuantumului despăgubirii stabilite de către expropriator fost depusă peste termenul legal. Legiuitorul a prevăzut faptul că sunt aplicabile prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 exclusiv în ceea ce privește modalitatea stabilirii despăgubirii, iar textul de lege a fost preluat, după abrogarea Legii nr. 198/2004, în art. 22 din Legea nr. 255/2010. Art. 26 din Legea nr. 33/1994 reglementează modalitatea determinării despăgubirilor pe cale judiciară.

Așadar, în conformitate cu prevederile legale în materie, despăgubirea se stabilește exclusiv prin raportare la prețul de tranzacționare al unor imobile de același fel cu imobilul în litigiu, element care presupune imperativ analizarea unor contracte de vânzare-cumpărare autentice având ca obiect imobile de același fel cu imobilul expertizat. Tot astfel, potrivit jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sintagma .prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele, din art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile de mică publicitate sau de pe internet.

Soluția instanței de apel (ca și cea a instanței de fond, de altfel) este întemeiată pe concluziile unui raport de expertiză judiciară întocmit cu nerespectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994. Astfel, valoarea stabilită de expertul T.O. strict prin raportare la oferte de vânzare nu reflectă prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel cu imobilul în litigiu la data întocmirii raportului de expertiză. Curtea, deși, a recunoscut că lucrarea de specialitate a fost întocmită, fără a se avea în vedere prețul de circulație reflectat în contracte autentice de vânzare-cumpărare, a concluzionat, totuși, că raportul este legal și nu încalcă cerințele art. 26 privind modalitatea de stabilire a despăgubirilor.

Astfel, instanța de apel susține inexistența unei piețe de tranzacții imobiliare transparente și regulate, precum și că terenul în litigiu ar fi situat în intravilanul localității, deși în cauză nu există dovezi în acest sens. Nu s-a dovedit nici faptul că experții ar fi făcut demersuri la BCPI Zărnești, la Direcția de impozite și taxe locale din cadrul Primăriei Râșnov sau la Camera Notarilor Publici pentru a obține acte de vânzare-cumpărare și că aceste instituții le-ar fi comunicat lipsa oricărei tranzacții în zonă. Nu se poate susține că lipsește cu desăvârșire o piață tranzacțiilor în zonă, în condițiile în care se invocă faptul că toate ofertele analizate de către expertul T.O. sunt reale, transparente și apte să reflecte valoarea de circulație.

Or, este imposibil ca nici măcar una dintre respectivele oferte (dacă într-adevăr sunt reale și transparente) să nu fi fost acceptată pentru a determina astfel încheierea unui tranzacții. Totodată, pârâtul susține că a solicitat în apel întocmirea unei noi expertize, pentru a repara deficiențele raportului anterior, dar aceasta a înlăturat nemotivat cererile în probatoriu propuse, inclusiv adrese în susținerea aceleiași teze probatorii, respectiv că evaluarea nu este reală. b. O altă critică vizează faptul că s-au încălcat dispozițiile O.G. nr. 2/2000, potrivit cărora raportul de expertiză se întocmește de către persoane are au calitatea de experți judiciari, corelativ cu art. 25 din Legea nr. 33/1994 care dispune că raportul de expertiză trebuie întocmit de către o comisie alcătuită din 3 experți judiciari.

Astfel, unul dintre cei 3 experți, respectiv doamna R.E. (numită în Comisie de către reclamanți) nu are calitatea de expert judiciar, iar acest fapt atrage nulitatea raportului judiciar din perspectiva nerespectării textelor normative menționate. Instanța de apel a ignorat criticile formulate în recurs și a justificat lipsa calității de expert judiciar a doamnei expert R.E. prin faptul că aceasta are calitatea de membru ANEVAR. Au fost invocate în acest sens prevederile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004. Or, dispozițiile invocate de către instanță (art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004) nu pot fi corelate cu dispozițiile O.G.

nr. 2/2000 (cum eronat a procedat instanța), întrucât aceasta nu reglementează modalitatea de întocmire a expertizei judiciare, ci vizează strict modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor în etapa administrativă a procedurii de expropriere și vizează raportul de evaluare întocmit la solicitarea expropriatorului, anterior începerii activității Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004. Pe de altă parte, dacă prevederile art. 4 alin. (8) ar fi aplicabile și în cazul evaluărilor judiciare, ar trebui să se aplice și art. 4 alin. (9), experții urmând a întocmi raportul de evaluare în conformitate cu expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 77 alin. (5) din C. fisc., aspect care nu a fost respectat în cazul raportului omologat de către instanțe.

Este indubitabil, însă, faptul că expertiza întocmită în conformitate cu prevederile art. 25 și urm. din Legea nr. 33/1994 este o expertiză judiciară, respectivele prevederi procedurale fiind completate în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă și cele ale O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară. Or, potrivit O.G. nr. 2/2000, raportul de expertiză judiciară se întocmește exclusiv de către persoane care au calitatea de experți judiciari. În conformitate cu prevederile ale art. 30 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000, expertul tehnic extrajudiciar (cum este și dna expert R.E.) poate efectua numai expertize tehnice extrajudiciare în specialitatea pentru care a fost atestat.

Nerespectarea dispozițiile imperative sus-menționate nu poate fi acoperită, în speță, prin faptul că expertul desemnat de către instanță are calitatea de expert judiciar, întrucât cerințele legale trebuie întrunite în persoana fiecăruia dintre membrii comisiei de experți. Prin urmare, lucrarea întocmită cu încălcarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, ale O.G. nr. 2/2000 și ale Codului de procedură civilă este sancționată cu nulitatea absolută. c. Se critică și faptul că instanța de apel a stabilit în sarcina recurentului-pârât obligația de plată a dobânzii legale la suma stabilită cu titlul de despăgubiri începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, contrar dispozițiilor art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004.

Astfel, suma stabilită cu titlul de despăgubiri este exigibilă începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, iar nu începând cu data rămânerii definitive a acesteia, așa cum eronat a stabilit instanța de apel, întrucât dreptul la daune moratorii (dobânda legală) se naște numai în cazul în care o sumă nu este achitată la scadență, iar sumele cu titlul de despăgubiri sunt scadente începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești. Mai mult decât atât, legiuitorul a reglementat expres și modalitatea de solicitare a plății despăgubirii, respectiv printr-o cerere adresată expropriatorului, cerere care să fie însoțită de acte autentice sau de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii.

Prin urmare, în conformitate cu dispoziția legală imperativă cuprinsă art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010 ( text prin care s-a modificat art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004), expropriatorul nu este de drept în întârziere la data rămânerii irevocabile a hotărârii, punerea în întârziere operând la data înaintării cererii formulate de expropriat, cerere care trebuie să aibă anexate acte autentice sau hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă. Nu în ultimul rând, instanța de apel a omis să indice motivele de fapt și de drept care au determinat-o să dispună obligația de plată a dobânzii legale, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 teza întâi C. proc.

civ. Dispoziția instanței de apel privind obligarea la plata dobânzii legale la o sumă de bani care nu este scadentă este o dispoziție vădit nelegală, de natură să prejudicieze grav bugetul de stat consolidat. d. O altă critică vizează încălcarea rolului activ al judecătorului consacrat de dispozițiile art. 129 alin. (5). proc. civ. prin aceea că hotărârea se întemeiază pe o gravă greșeală de fapt și de drept, decurgând dintr-o interpretare greșită a legii și o administrare eronată a probelor, raportat la natura juridică a exproprierii. Încălcarea rolului activ a condus la admiterea cererii intimaților-reclamanți de majorare a cuantumului despăgubirii, deși pârâtul consideră că a dovedit că despăgubirea a fost stabilită de către expropriator cu respectarea legii, iar valoarea despăgubirii aferente imobilului expropriat a fost determinată pe baza unui raport întocmit de către un evaluator autorizat și aprobat de Guvernul României prin emiterea H.G.

nr. 426/2008; raportul judiciar omologat de către instanță nu este opera comună a celor 3 experți judiciari, ci reprezintă lucrarea exclusivă a dlui expert T.O.; expertul R.E. - expert desemnat de către expropriați - nu are calitate de expert judiciar și prin urmare nu avea dreptul să participe la efectuarea raportului judiciar; raportul de expertiză judiciară omologat de către instanță a fost întocmit cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin raportare la oferte de vânzare speculative, dacă nu chiar fictive.

Recurentul oferă propria interpretare a probelor, arătând că: la dosar nu există nicio probă care să susțină valorile propuse de către expert T.O., ci doar oferte de vânzare care, datorită caracterului lor speculativ și unilateral, nu pot constitui un etalon pentru piața imobiliară din zonă; expertul T.O., în pofida categoriei terenului și implicit a posibilităților reale actuale de valorificare, a prezentat cu titlu de despăgubire o valoare proprie unui teren construibil situat în intravilan, deși terenul expropriat are categoria de folosință “arabil” și este situat în extravilanul localității, aspecte care îl fac impropriu proiectelor de construcție în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție; expertul judiciar a prezentat informații care nu sunt utile speței, prezentând un calcul al valorii utilităților, fapt pe de o parte criticabil prin raportare la modalitatea determinării valorii, iar, pe de altă parte, inutil prin raportare la categoria terenului expropriat.

Consideră că în mod nejustificat, instanța a ignorat concluziile lucrării întocmite de către expertul D.L. prin raportare la imobile de același fel cu imobilul în litigiu, potrivit căreia pentru terenurile arabile situate în extravilanul localității Râșnov, jud. Brașov, valoarea este de 2340 euro/hectar. Totodată, instanța de apel nu a analizat fondul obiecțiunilor formulate de pârât, preferând să îmbrățișeze lucrarea întocmită de către expertul judiciar T.O. cu încălcarea legii. Se susține și încălcarea dreptului la apărare prin faptul că instanța de apel nu a încuviințat în această fază procesuală o nouă expertiză tehnică de specialitate. Solicită cheltuieli de judecată în recurs. Recurentul-pârât a formulat întâmpinare la motivele de recurs dezvoltate de reclamanți și a solicitat respingerea recursului acestora, ca nefondat.

Recursul formulat de reclamanți este nefondat. În speță, instanța a fost învestită cu o contestație împotriva hotărârilor de stabilire a despăgubirii nr. 121 din 1 iulie 2008 și 172 din 1 iulie 2008, ambele emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local Râșnov, județul Brașov, reclamanții solicitând prin unul din capetele de cerere reevaluarea cuantumului despăgubirilor stabilite de comisie.

Legea nr. 198/2004, în baza căreia s-a emis hotărârea contestată, prevede la art. 9 alin. (1) că “Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului”. Dacă hotărârea prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirii nu a fost comunicată, termenul de contestare este de 3 ani, potrivit alin. (2) al textului legal anterior arătat.

Conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, “Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”. Art. 25 din Legea nr. 33/1994 prevede că “pentru stabilirea despăgubirilor, instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii”, iar art. 26 din aceeași lege prevede la alin. (1) că “despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.

Totodată, la alin. (2) se prevede că “la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”. Analiza fondului contestației prevăzute de art. 9 din Legea nr. 198/2004 presupune, așadar, administrarea probei cu expertiză pentru determinarea cuantumului despăgubirii cuvenite expropriaților, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, sens în care au și procedat instanțele de fond.

Potrivit art. 26 alin. (2) din lege la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Raportul de expertiză efectuat în primă instanță a luat în calcul inconvenientele care rezultă din fragmentarea proprietății. Astfel, unul din obiectivele raportului de expertiză tehnică-evaluare nr. 555387/2011 a fost acela al determinării prejudiciului cauzat proprietarilor prin diminuarea suprafeței terenului aflat în proprietatea lor, urmare a exproprierii.

Raportul a avut în vedere și a analizat situația imobilului la data expertizei în funcție de cea mai bună utilizare a acestuia în stare dezmembrată datorată exproprierii precum și pierderea valorică ca urmare a fărâmițării terenului inițial, utilizând metoda parcelării. S-a considerat că această metodă este cea mai potrivită atunci când terenul permite parcelarea și sunt disponibile date privind vânzarea loturilor parcelate. Astfel, s-a avut în vedere prejudiciul posibil prin calculul profitului ce se putea realiza prin parcelarea a 11 loturi de teren de 863,6 mp pe care un dezvoltator imobiliar putea edifica case rezidențiale tip P+M, în variante ante și post expropriere, reținând că lotul dezmembrat de 5222,31 mp după construcția autostrăzii rămâne complet izolat, neavând acces, deoarece este înconjurat de parcele terenuri iar pe latura de NV este limitat de rambleul CF uzinal.

În acest context al analizei, se constată că prin “daune” în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994, legiuitorul nu a avut în vedere prejudiciul astfel cum este acesta reglementat în materia răspunderii civile delictuale, exproprierea fiind un act al puterii de stat, și nu o faptă delictuală, astfel încât evaluarea prejudiciului prin raportare la factori ipotetici este nelegală, iar daunele trebuie dovedite, conform art. 1169 C. civ. Un prejudiciu este cert atunci când existența lui este sigură, neîndoielnică și totodată, poate fi evaluat în prezent sau există indicii prezente îndestulătoare că se va produce în viitor.

Or, în speță, Curtea a apreciat că reclamanții nu au probat existența în concret a unui proiect imobiliar, componentă a unui prejudiciu cert, ca existență și ca întindere, reclamând doar faptul că amplasamentul terenului se regăsește în perimetrul unei zone de interes în dezvoltarea ariei de construcții a orașului Râșnov, ipoteză cu suficiente elemente improbabile atât din punct de vedere subiectiv (al voinței și potențialului reclamanților de a dezvolta un astfel de proiect) cât și obiectiv (din punct de vedere al planurilor urbanistice zonale și locale, al emiterii autorizațiilor de construire). Așa cum s-a arătat, în analiza prejudiciului prin folosirea metodei parcelării, experții au statuat că existența și întinderea acestuia se poate determina calculând profitul ce se poate realiza prin lotizarea terenului rămas în 11 parcele pe care se poate dezvolta un proiect imobiliar și au cuantificat acest prejudiciu la suma de 12.465 euro.

La această analiză, privind profitul pe care l-ar putea obține reclamanții, au avut în vedere mai multe repere, toate subsumate criteriului anterior menționat (al profitului imobiliar), respectiv: a) afectarea unei porțiuni de teren din ce a rămas neexpropriat prin includerea ei în zona de protecție; b) necesitatea unui drum de acces peste rambleul uzinal și c) costurile acestui drum precum și d) poluarea fonică și gazoasă. Din expunerea rezumată a considerentelor deciziei atacate rezultă că instanța de apel a înlăturat susținerile experților privind prejudiciul cauzat prin diminuarea suprafețelor rămase în urma exproprierii prin calculul profitului ce se putea realiza prin parcelarea a 11 loturi de teren pe care reclamanții le-ar putea obține ca și dezvoltatori imobiliari, reținând că nu s-a dovedit caracterul cert al prejudiciului întrucât nu există începute lucrări de dezvoltare imobiliară.

Or, în absența dovedirii existenței unui proiect imobiliar, nu se poate reține că prejudiciul reclamat de reclamanți este sigur că se va produce în viitor, neavând astfel caracter cert. Prin urmare, în mod legal a apreciat Curtea de apel că, nefiind un prejudiciu cert, nu se poate acorda reclamanților suma de 12.465 euro astfel cum a fost stabilită de expertiză (cap.4 pct. 3). Acesta a fost raționamentul Curții, care a avut în vedere întregul capitol al prejudiciului și nu doar subpunctul a). Faptul că instanța de apel nu a detaliat în considerente fiecare dintre subpunctele capitolului prejudiciu nu înseamnă că a ignorat coordonatele incluse în subpunctele b, c, d, cum greșit pretind recurenții-reclamanți.

În concluzie, dat fiind că prejudiciul reclamat de reclamanți prin diminuarea proprietății urmare a exproprierii nu are caracter cert, nu se poate imputa instanței de apel că neacordându-le suma de 12.465 euro ar fi încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 33/1994. Referitor la compensarea cheltuielilor de judecată, recurenții invocă faptul că instanța de apel nu a făcut o analiză a proporției cheltuielilor de judecată efectuate de părți în rapor