ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1802/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1802/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin cererea

formulată la data de 15 iulie 2009, reclamanții O.S.M. și O.I.C. au chemat în

judecată pe pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

constate că sunt persoane îndreptățite, în accepțiunea Legii nr. 198/2004, la

încasarea despăgubirilor acordate pentru exproprierea imobilului în suprafață

de 702 mp; să se constate că această suprafață face parte din intravilanul

localității Râșnov, fiind identificată prin nr. cadastral 3371/2; să se

constate că sunt persoane îndreptățite, în accepțiunea actului normativ

menționat, la încasarea despăgubirilor pentru exproprierea imobilului în

suprafață de 634 mp; să se constate că această suprafață este situată în

intravilanul localității Râșnov, fiind identificată prin nr. cadastral 3393; să

se dispună obligarea pârâtului la eliberarea sumelor stabilite pentru imobilele

menționate, la cursul leu/euro din data plății; să se dispună obligarea

pârâtului ca, pe cheltuiala sa, să întocmească un nou plan de urbanism general

sau zonal, și la eliberarea extraselor de carte funciară, prin recunoașterea

situației existente în teren, astfel încât să nu mai fie posibilă modificarea

hotarelor; să se constate că toți proprietarii terenurilor situate în Râșnov,

str. Ion Slavici au atât scriptic cât și faptic terenul conform actelor de

proprietate, iar în cazul în care există proprietari cu teren lipsă, aceștia să

îl poată recupera după traversarea autostrăzii, prin întocmirea unei schițe

cadastrale cu situația reală din teren.

La termenul de

judecată din 7 decembrie 2009 reclamanții au depus la dosar precizare de

acțiune, prin care au solicitat să se constate calitatea lor de persoane

îndreptățite la încasarea despăgubirilor cuvenite pentru exproprierea

imobilelor terenuri proprietatea acestora, în suprafață de 702 mp și respectiv

634 mp, constituind părți din parcela înscrisă în CF 103269 Râșnov, nr. top.

4360/1/4/6/1; să se dispună obligarea pârâtului la plata sumelor ce li se cuvin

cu titlul de despăgubiri aferente exproprierii celor două parcele intravilane

anterior identificate, despăgubiri ce urmează a include atât valoarea reală, de

circulație, a terenurilor expropriate, cât și compensarea prejudiciului cauzat

ca urmare a diminuării valorii terenului rămas în patrimoniul lor ulterior

exproprierii, la cursul de schimb leu/euro valabil la data plății efective, și

a dobânzii legale la această sumă, cu cheltuieli de judecată.

Asupra excepțiilor

invocate de pârât instanța s-a pronunțat potrivit celor cuprinse în încheierea

de ședință din 22 februarie 2010, dispunând unirea cu fondul a excepției lipsei

calității procesuale active și respingând excepția lipsei de interes a

acțiunii.

De asemenea, instanța

a respins excepția privind decăderea reclamanților din dreptul de a solicita

majorarea despăgubirilor, având în vedere că nu s-a făcut dovada comunicării

către aceștia a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

Prin Sentința civilă

nr. 81 din 12 martie 2012 Tribunalul Brașov a respins excepția lipsei calității

procesuale active a reclamanților, invocată de pârât.

A admis acțiunea

civilă formulată și precizată de reclamanți și, în consecință, a constatat că

reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la încasarea despăgubirilor

cuvenite pentru exproprierea imobilelor terenuri proprietatea acestora, în

suprafață de 702 mp și respectiv 634 mp, constituind părți din parcela înscrisă

în CF 103269 Râșnov, nr. top. 4360/1/4/6/1; a obligat pârâtul să plătească

reclamanților suma de 45.865 euro, în echivalent în lei la data plății, la

cursul de schimb al B.N.R., și a dobânzii legale la această sumă, începând cu

data rămânerii definitive a prezentei hotărâri; a obligat pârâtul să plătească

reclamanților suma de 5840 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a

avut în vedere următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr.

121 din 1 iulie 2008 emisă de pârât, prin Comisia pentru aplicarea Legii nr.

198/2004, împreună cu Consiliul Local Râșnov, s-a aprobat acordarea

despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în localitatea Râșnov, categoria

de folosință arabil extravilan, tarlaua 61, parcela cu nr. top. 567/11/1/2, în

suprafață de 634 mp, identificată prin nr. cadastral 3393, în cuantum de

24.281,41 RON, reprezentând echivalentul sumei de 6657 euro, în favoarea E.N.

Prin Hotărârea nr.

172 din aceeași dată emisă de aceleași autorități, s-a aprobat acordarea

despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în localitatea Râșnov, categoria

de folosință arabil extravilan, tarlaua 61, parcela cu nr. top. 567/10/2, în

suprafață de 702 mp, identificată prin nr. cadastral 3371/1, în cuantum de 26.885,72

RON, reprezentând echivalentul sumei de 7371 euro, în favoarea reclamantei

O.S.M.

Potrivit susținerilor

reclamanților, suprafețele de teren expropriate se suprapun cu o porțiune din

imobilul proprietatea lor, înscris în CF 103269 Râșnov, nr. top. 4360/1/4/6/1,

aceștia arătând că pârâtul nu a identificat în mod corect suprafața de teren

expropriată și a reținut în mod greșit regimul juridic al acesteia.

În vederea

clarificării situației de fapt a terenului, a fost întocmită în cauză o

expertiză de specialitatea topografie de către expertul F.G., care a suprapus

identificarea cadastrală cu situația de carte funciară și prin care s-a

concluzionat cu certitudine în sensul că ambele suprafețe de teren supuse

exproprierii fac parte din terenul cu nr. top. 4360/1/4/6/1.

Constatările de ordin

tehnic ale expertului nu au fost contestate de părți sub aspectul identificării

cadastrale și totodată în regim de carte funciară a imobilului.

Potrivit prevederilor

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, după publicarea hotărârii prevăzute la

alin. (1), expropriatorul întocmește documentațiile cadastral-juridice pentru

fiecare imobil propus spre expropriere, având în vedere și dispozițiile Legii

cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată. Documentațiile

trebuie să cuprindă și date privind încadrarea lucrării în planurile de

urbanism și amenajare a teritoriului, precum și planuri cu amplasamentul

lucrării care se avizează de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate

Imobiliară, prin unitățile sale teritoriale. Planul cu amplasamentul lucrării,

pe fiecare unitate administrativ-teritorială, care conține delimitarea

imobilelor - teren și/sau construcții - propuse spre expropriere, cu indicarea

numelor deținătorilor, precum și a ofertelor de despăgubire, pe categorii de

imobile, stabilite de evaluatori autorizați, se aduce la cunoștință publică

prin afișarea la sediul consiliului local respectiv, unde va rămâne afișat până

la finalizarea procedurii de expropriere, și prin afișare pe pagina proprie de

internet a expropriatorului.

Din cuprinsul art. 4

alin. (2) din Legea nr. 198/2004 rezultă că expropriatorul are obligația

întocmirii documentației cadastral-juridice pentru fiecare din imobilele supuse

exproprierii, având în vedere și dispozițiile Legii nr. 7/1996, dispoziții

legale nerespectate.

În condițiile în care

s-a dovedit pe calea expertizei de specialitate că reclamanții sunt titularii

dreptului de proprietate asupra terenului din care fac parte cele două parcele,

aceștia au calitatea de persoane îndreptățite la încasarea despăgubirilor

cuvenite, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.

În ceea ce privește

cererea pentru majorarea despăgubirilor, tribunalul a încuviințat în dovedirea

acesteia efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a parcelelor de teren

supuse exproprierii, precum și de determinare a cuantumului despăgubirilor

pentru prejudiciul cauzat reclamanților, întocmită de experții T.O., R.E. și

D.L., care au concluzionat în sensul că valoarea despăgubirilor pentru cele

două parcele de teren expropriate este de 33.400 euro, respectiv 144.695,5 RON,

reprezentând valoarea de circulație a acestora, iar în ceea ce privește

prejudiciul cauzat prin diminuarea suprafețelor rămase în urma exproprierii, au

arătat că acesta este în valoare de 12.465 euro, ținând seama de afectarea

loturilor rămase cu 973,86 mp, reprezentând 10,3% din suprafața inițială; de

faptul că, prin divizarea terenului de 9500 mp, lotul rămas de 5222,3 mp este

izolat, fără acces, fiind nevoie de amenajarea unui drum peste rambleul CF

uzinal, cu racordare la DN 73 A; de costurile de amenajare a unui drum de acces

și de scăderea valorii de piață datorită situării în imediata apropiere a

amprizei autostrăzii, ceea ce produce poluare fonică și gazoasă, zone improprii

pentru construcții rezidențiale, întrucât în zona respectivă autostrada nu

prevede ieșiri în zone comerciale sau de ajustare.

Instanța a înlăturat

apărările pârâtului în sensul că valoarea astfel stabilită de experți este

exagerată, având în vedere că exproprierea celor două parcele este de natură

a-i prejudicia substanțial pe reclamanți, astfel cum a rezultat din

constatările experților: terenul se situează în vatra periferică a localității

Râșnov, fiind destinat construcțiilor rezidențiale (case); în urma exproprierii

terenul proprietatea reclamanților, în suprafață inițială de 9500 mp, a fost

dezmembrat în trei loturi, iar parcela expropriată este situată pe la mijlocul

terenului, astfel că practic imobilul a fost divizat cu consecința scăderii nu numai

a valorii economice a acestuia, dar și cu consecința izolării complete a

parcelei situate în stânga autostrăzii, care este mărginită de autostradă și

respectiv de rambleul CF uzinal, fiind astfel lipsită de acces și neexistând

posibilitatea instituirii unei servituți de trecere.

Mai mult, în lipsa

oricăror avantaje economice (contrar celor susținute de pârât), prima instanță

a reținut că urmează ca din terenul rămas în proprietatea reclamanților să fie

afectată în realitate o porțiune mai mare decât cea efectiv expropriată, având

în vedere că zona de protecție a autostrăzii se extinde, conform O.U.G. nr.

43/1997, și peste suprafețele parcelelor rămase după expropriere, astfel că în

realitate, potrivit calculelor experților, suprafața afectată de autostradă

este de 2310 mp, reprezentând 24,3% din totalul suprafeței.

Actul normativ

sus-menționat instituie o serie de interdicții și obligații în sarcina

proprietarilor imobilelor învecinate cu autostrada, cum ar fi interdicția de

executare de construcții și plantații, precum și că, în mod evident, orice

posibilitate de valorificare prin vânzare sau în altă modalitate a parcelei

rămase izolate între autostradă și calea ferată este exclusă.

Legiuitorul a avut în

vedere principiul reparării integrale a prejudiciului creat proprietarilor

imobilelor expropriate, prejudiciu care trebuie să cuprindă atât valoarea

efectivă a imobilului, cât și celelalte daune aduse proprietarului.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale, care a solicitat schimbarea în parte în sensul

respingerii cererii de majorare a cuantumului despăgubirii pentru cele două

imobile expropriate identificate cadastral 3393 și 3371/2, în principal, pentru

că reclamanții erau decăzuți din dreptul de a mai solicita majorarea

cuantumului despăgubirii și, în subsidiar, ca fiind neîntemeiată, să fie

modificat cuantumul despăgubirilor astfel cum a stabilit instanța în baza

raportului de expertiză în sensul menținerii valorilor acordate prin hotărârile

de stabilire a despăgubirilor nr. 121 și 172 din 1 iulie 2008, cu cheltuieli de

judecată.

Prin Decizia civilă

nr. 83 AP din 20 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă

și pentru cauze cum minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări

sociale, a admis în parte apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, împotriva Sentinței

civile nr. 81 din 12 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a schimbat-o

în parte în sensul că a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată

de reclamanții O.S.M. și O.I.C., a obligat pârâtul să plătească reclamanților

suma de 33.400 euro în echivalent în lei la data plății, la cursul de schimb al

B.N.R. și a dobânzii legale la această sumă, începând cu data rămânerii

definitive a prezentei hotărâri în loc de 45.865 euro; a fost păstrat restul

dispoziției sentinței și s-au compensat cheltuielile de judecată dintre părți.

Argumentele Curții au

fost următoarele:

Potrivit art. 3 din

Legea nr. 198/2004 în forma în vigoare la data exproprierii, expropriatorul

întocmește o documentație tehnico-economică pentru fiecare lucrare care

cuprinde și date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism și

amenajare a teritoriului, ori identificarea unui imobil înscris în cartea

funciară presupune respectarea dispozițiilor Legii nr. 7/1996, fiind

obligatorie identificarea numărului topografic din cartea funciară.

Faptul că textul art.

4 în vigoare la data exproprierii nu face referire expresă la dispozițiile

Legii nr. 7/1996 nu înseamnă ignorarea acestor dispozițiilor în vigoare,

întocmirea documentației tehnice a imobilului cuprinzând și date privind

încadrarea lucrării în planurile de urbanism și amenajare a teritoriului.

Obligația

identificării terenurilor înscrise în cartea funciară revenea expropriatorului

în baza art. 3 din Legea 198/2004, reclamanții neavând nicio obligație în acest

sens care să fie prevăzută de lege.

Potrivit art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 198/2004 cererea pentru plata despăgubirilor trebuie să fie

însoțită de actele doveditoare referitoare la existența drepturilor reale

asupra imobilului expropriat, neexistând un temei legal potrivit cărora în

actele doveditoare se încadrează și actele tehnice.

Cu privire la

identificarea terenurilor supuse exproprierii, tribunalul a reținut că ignorând

faptul evident că toate terenurile din zonă, inclusiv cele ce făcea obiectul

proprietății reclamanților, se supun regimului publicității imobiliare al CF,

pârâtul a ținut seama doar de evidențele cadastrale.

Încălcându-și

obligația legală instituită de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 198/2004

expropriatorul nu a procedat riguros la identificarea parcelelor supuse

exproprierii, deși înscrierile de CF ar fi permis stabilirea facilă a

identității proprietarilor și a identificatorilor tabulari aferenți

terenurilor.

Nerespectarea

obligațiilor legale care reveneau pârâtului (sub aspectul realizării

suprapunerilor ce se impuneau) au condus la neobservarea împrejurării că

reclamanții au calitatea de proprietari ai celor două parcele care urmau a face

obiectul exproprierii.

Titularilor dreptului

de proprietate asupra terenului nu le revine nicio obligație legală de a

întocmi documentații tehnice prin care să dovedească regimul juridic asupra

terenurilor supuse exproprierii, această îndatorire căzând în sarcina exclusivă

a expropriatorului.

Potrivit art. 7 din

Legea nr. 198/2004 hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii emisă în

condițiile prevăzute la art. 5 și 6 se comunică solicitantului, precum și

celorlalți titulari ori, după caz, titulari aparenți, se afișează în extras la

sediul consiliului local pe raza căruia se află situat imobilul expropriat și

în extras, pe pagina proprie de internet a expropriatorului, iar potrivit art.

9 alin. (1) din aceeași lege expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii

se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de

la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului

despăgubirii, sub sancțiunea decăderii.

Având în vedere că

pârâtul nu a comunicat hotărârile privind cuantumul exproprierii potrivit

legii, această obligație nerevenind instanței, sancțiunea decăderii

reclamanților din dreptul de a contesta cuantumul despăgubirilor nu se aplică.

Nulitatea expertizei

s-a invocat la următorul termen după comunicarea acesteia, deci dispozițiile

art. 108 alin. (3) C. proc. civ. privind acoperirea neregularităților

neinvocate la prima zi de înfățișare invocate de intimați nu sunt aplicabile.

Potrivit art. 25 din

Legea nr. 33/1994, pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o

comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de

expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse

exproprierii. Chiar dacă este o expertiză judiciară, dispozițiile O.G. nr.

2/2000 trebuie corelate cu dispozițiile speciale ale art. 25 din Legea nr.

33/1994, din care nu rezultă că expertul desemnat de expropriator și cel din

partea persoanelor expropriate trebuie să aibă calitatea de expert judiciar, și

cu dispozițiile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 care prevăd cerința

calității de membru ANEVAR a expertului care evaluează proprietățile supuse

exproprierii, care se aplică și în cazul expertizei judiciare, în lipsa unui

text special care să impună calitatea de expert judiciar.

Faptul că expertiza

se efectuează de către o comisie nu înseamnă că toți cei trei membri ai

comisiei trebuie să aibă aceeași părere, ci fiecare să-și exprime poziția.

Conform art. 26 din

Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și

din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La stabilirea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

În ceea ce privește

valoarea terenului expropriat, în lipsa unei piețe de tranzacții imobiliare

transparente și regulate, analiza de piață a fost efectuată pe baza ofertelor

supuse tranzacționării, efectuându-se însă corecțiile de rigoare, conform

anexei 1a și 1b la expertiză, fiind neîntemeiată susținerea pârâtului în sensul

că s-au avut în vedere exclusiv ofertele de vânzare - cumpărare de pe internet.

S-au avut în vedere

localizarea limitrofă cartierului rezidențial Ion Slavici din Râșnov, cu renume

pentru atracția turistică, caracteristicile tehnice ale terenului, caracterul

construibil, utilitățile la gard.

Pârâtul-apelant nu a

depus o contraprobă, respectiv contracte de vânzare - cumpărare încheiate

pentru terenuri similare, iar opinia expertului D.L. nu poate fi luată în

considerare întrucât terenul este intravilan și nu extravilan.

Din Adeverința nr.

5842 din 5 iunie 2009 emisă de Orașul Râșnov rezultă că terenul înscris în CF

11611Râșnov nr. top 4360/1/4/6/1 teren arabil de 9500 mp este situat în

intravilanul localității conform PUG 33103/1997, iar ambele suprafețe

expropriate fac parte din nr. top 4360/1/4/6/1 și nu din top 4360/1/4/6/2,

fiind nerelevant că terenul apare în extrasul de carte funciară ca și teren

extravilan.

Concluziile

expertului D.L., în sensul că despăgubirea stabilită de apelantă este corectă,

sunt neîntemeiate întrucât calculul efectuat de acesta are în vedere categoria

de teren extravilan arabil, or terenul expropriat este intravilan.

Faptul că terenul de

9500 mp din care s-au expropriat și dezmembrat cele două parcele de 643 mp și

702 mp apare în extrasul de carte funciară ca extravilan nu are relevanță având

în vedere că potrivit adeverinței de mai sus terenul este situat conform

planului urbanistic general în intravilanul localității și în conformitate cu

Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului dacă se

elaborează PUZ în conformitate cu planul urbanistic general al localității,

terenul devine construibil deci intravilan.

În ceea ce privește

prejudiciul cauzat proprietarilor prin expropriere, acesta nu are caracter

cert. Intimații nu au făcut nicio dovadă că la momentul efectuării expertizei

aveau începute planuri de investiții pentru suprafețele rămase după

expropriere, motiv pentru care instanța de apel a înlăturat aprecierile

expertului privind prejudiciul cauzat prin diminuarea suprafețelor rămase în

urma exproprierii prin calculul profitului ce se putea realiza prin parcelarea

a 11 loturi de teren 863,6 mp și pe care reclamanții le-ar putea obține în

calitate de dezvoltatori imobiliari din construcția de case rezidențiale.

Faptul că în prezent

nu există lucrări ale expropriatorului nu are relevanță, apelanta neputându-și

invoca propria culpă.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții O.S.M., O.I.C. și pârâtul Statul Român

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

O.S.M., O.I.C., au criticat decizia recurată din perspectiva dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Au arătat că unicul

motiv de critică susținut de pârât, ce a fost reținut ca întemeiat de instanța

de apel, este acela privitor la modalitatea de determinare a uneia dintre cele

două componente ale despăgubirilor datorate subsemnaților ca urmare a

exproprierii.

În aceste condiții,

recursul de față are în vedere critica legalității soluției pronunțate de

instanța de apel cu privire la reducerea cuantumului despăgubirilor cuvenite

reclamanților de la suma de 45.865 euro la 33.400 euro.

Pornind de la

dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora

despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, reclamanții au solicitat

prin prezentul demers judiciar a se constata împrejurarea că pierderea

patrimonială la care sunt supuși ca urmare a procedurii de expropriere

presupune două aspecte diferite.

Pe de o parte, au

invocat prejudiciul cuantificabil prin raportare la valoarea efectivă a

suprafețelor de teren expropriate (chestiune care nu mai prezintă interes în

recurs întrucât,din această perspectivă, hotărârea primei instanțe, ce le este

favorabilă, a fost menținută în apel), iar, pe de altă parte, au cerut a fi

reținut prejudiciul rezultat prin diminuarea valorii parcelelor care urmează a

rămâne în proprietatea lor ulterior exproprierii.

Această din urmă

componentă a prejudiciului a fost evaluată de comisia de experți numită de

prima instanță la suma de 12.465 euro.

Curtea de Apel a

apreciat că prejudiciul invocat sub acest ultim aspect nu este cert, dat fiind

că nu a fost dovedită ipoteza avută în vedere de experți cu ocazia determinării

despăgubirilor (respectiv demararea de către reclamanți a unor planuri de

investiții sau dezvoltări imobiliare).

Instanța de apel nu a

avut însă în vedere împrejurarea că suma de 12.465 euro nu a fost determinată

doar în considerarea ipotezei parcelării terenului în vederea edificării a trei

construcții cu destinația de locuință, ci și prin aplicarea altor trei

criterii, prezentate la punctele b, c și d ale paragrafului 3 din capitolul 4

al lucrării de expertiză (capitol intitulat “Opinia comisiei de experți.

Concluzii finale”).

Astfel, experții au

avut în vedere că suprafețele expropriate (ce reprezintă doar aproximativ 10,3%

din întinderea totală a fondului proprietatea noastră), sunt situate în

interiorul lotului în întindere totală de 9.500 mp, iar nu la una dintre

extremitățile acestuia. Prin urmare, cele două porțiuni situate de o parte și

de alta a fâșiei preluate de expropriator își diminuează serios posibilitățile

de exploatare și valorificare, reclamanții-recurenți înregistrând un important

prejudiciu indirect, ca urmare a scăderii valorii de piață a terenului ce

rămâne în patrimoniul lor.

Mai mult, porțiunea

de teren ce se va găsi de cealaltă parte a traseului autostrăzii va deveni

complet inaccesibilă, fiind necesară amenajarea unui drum de acces peste

rambleul căii ferate uzinale existente în zonă (cu racordare la DN 73A), astfel

cum a conchis în mod just comisia de experți.

În fine, s-a avut în

vedere diminuarea valorică a terenului rămas în proprietate ca urmare a

situării acestuia în imediata apropiere a amprizei autostrăzii, ce produce

poluare fonică și gazoasă. De asemenea, experții au evidențiat faptul că în

zona respectivă nu sunt prevăzute ieșiri de pe autostradă.

Prin urmare, chiar

dacă nu ar fi avute în vedere elementele legate de o parcelare în perspectivă a

terenului (subpunctul “a” de la fila 18 a lucrării tehnice), celelalte criterii

de determinare prejudiciului viitor nu pot fi ignorate.

Susțin că prejudiciul

a cărui reparare o solicită este cert, chiar dacă pierderea patrimonială

respectivă va avea loc efectiv în viitor. Din această perspectivă, împrejurarea

că autostrada ce urmează a fi construită va traversa terenul proprietatea lor

este de netăgăduit. Așadar, producerea viitoare a prejudiciului (din cauza

izolării unei porțiuni însemnate din terenul care ne aparține, precum și prin

prisma efectelor negative ale poluării sonore și gazoase, ale imposibilității

de valorificare a parcelelor rămase și ale indisponibilizării zonei de

protecție a autostrăzii) este de asemenea inevitabilă.

Pe de altă parte,

chiar dacă nu a existat un proiect concret de lotizare a terenului și de

dezvoltare a unui proiect imobiliar, destinația terenurilor din zonă este de

netăgăduit. Astfel, terenul în litigiu este situat în intravilanul localității,

în cartierul Ioan Slavici din orașul Râșnov, în perimetrul căruia edificarea de

construcții cu destinația de locuință continuă și în prezent.

În pofida tuturor

argumentărilor pe care le-au prezentat și în fața instanței de apel, a fost

înlăturată această secțiune a despăgubirilor, soluția în discuție echivalând

practic cu negarea oricărei diminuări valorice a suprafețelor nesupuse

exproprierii.

Au fost așadar

nesocotite prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, nefiindu-le

recunoscut dreptul la despăgubiri aferente prejudiciului indirect suferit.

O ultimă critică

privește compensarea cheltuielilor de judecată, instanța de apel nefăcând o

analiză a proporției acestora, în raport de acea parte din pretențiile

reclamanților care au fost înlăturate.

Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a

criticat decizia recurată în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

A solicitat:

modificarea deciziei în sensul schimbării în tot a Sentinței nr. 81/S din data

de 12 martie 2012 a Tribunalului Brașov, secția I civilă, și pe fond

respingerea cererii de majorare a cuantumului despăgubirii pentru cele două

imobile expropriate identificate cadastral cu nr. 3393 și nr. 3371/2, întrucât

reclamanții erau decăzuți din dreptul de a mai solicita majorarea cuantumului

despăgubirii;

casarea deciziei, trimiterea cauzei spre rejudecare;

intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

Au invocat,

prioritar, excepția decăderii reclamanților din dreptul de a mai solicita

majorarea cuantumului despăgubirilor stabilite prin Hotărârile nr. 121 din 1

iulie 2008 și 172 din 1 iulie 2008 emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr.

198/2004 - Consiliul local Râșnov.

În mod nelegal

instanțele de fond și de apel au respins excepția sus-menționată, apreciind că

pârâtul nu a probat faptul comunicării către reclamanți a celor două Hotărâri

de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 121 din 1 iulie 2008 și 172 din 1

iulie 2008. în condițiile în care:

- Reclamanții au avut

cunoștință de prevederile Hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor

nr. 121 și 172 din 1 iulie 2008 încă din luna iunie 2009. atunci când le-a fost

transmisă Adresa nr. 1473 din 29 iunie 2009 a S.C.A. “C.P. și Asociații”;

- Pârâta a anexat

întâmpinării Hotărârile nr. 121 din 1 iulie 2008 și 172 din 1 iulie 2008 în 2

exemplare, unul pentru instanță, iar celălalt în vederea comunicării către

reclamanți;

- La termenul de

judecată din data de 12 octombrie 2009, s-a solicitat și s-a acordat termen

pentru ca reclamanții să poată lua la cunoștință de cuprinsul întâmpinării,

precum și de înscrisurile care o însoțeau;

- La data de 9

noiembrie 2009, reclamanții au cerut un nou termen pentru a-și preciza cererea

de chemare în judecată.

Prin urmare, au fost

respectate prevederile art. 7 din Legea 198/2004, iar reclamanților le-au fost

comunicate Hotărârile nr. 121 din 1 iulie 2008 și 172 din 1 iulie 2008 la data

de 12 octombrie 2009.

La data de 7

decembrie 2009, când a fost depusă cererea precizatoare prin care s-a solicitat

majorarea cuantumului despăgubirii, reclamanții erau decăzuți din acest drept,

având în vedere art. 9 din Legea nr. 198/2008, modificată, care prevede faptul

că expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate se poate adresa

instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care

i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub

sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate

către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor

de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii,

respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.

Între data la care

reclamanților le-au fost comunicate hotărârile menționate mai sus și data la

care aceștia au înțeles să depună cererea de majorare a cuantumului

despăgubirilor au trecut cel puțin 84 de zile.

Pe de altă parte,

înșiși reclamanții au arătat faptul că au înțeles să formuleze tardiv

precizarea de acțiune pentru a răspunde cu aceeași monedă expropriatorului,

ignorând faptul că nu există nicio prevedere legală care să oblige

expropriatorul la a comunica hotărârile într-un anumit termen.

Decăderea, ca

sancțiune determinată de neexercitarea dreptului înăuntrul intervalului

termenului prevăzut imperativ de către legiuitor, stinge dreptul procedural, astfel

că reclamanții nu mai au dreptul de a solicita majorarea despăgubirii acordate

în temeiul Legii nr. 198/2004.

a. Pârâtul susține că

instanța de apel a pronunțat o hotărâre criticabilă sub aspectul legalității,

pornind de la o greșită interpretare a legii și implicit a probelor

administrate, respectiv aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor:

- art. 9 din Legea

nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de drumuri de interes

național, județean și local;

- art. 25 și art. 26

din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică;

- O.G. nr. 2/2000

privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și

extrajudiciară;

- art. 19 alin. (11)

din Legea nr. 255/2010 (art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004);

- art. 129 C. proc.

civ.;

- art. 1169 C. civ.

din 1864.

Art. 9 din Legea nr.

198/2004 reglementează termenul și ipotezele în care persoana expropriată se

poate adresa instanței de judecată.

Cererea reclamanților

de majorare a cuantumului despăgubirii stabilite de către expropriator fost

depusă peste termenul legal.

Legiuitorul a

prevăzut faptul că sunt aplicabile prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994

exclusiv în ceea ce privește modalitatea stabilirii despăgubirii, iar textul de

lege a fost preluat, după abrogarea Legii nr. 198/2004, în art. 22 din Legea

nr. 255/2010.

Art. 26 din Legea nr.

33/1994 reglementează modalitatea determinării despăgubirilor pe cale

judiciară.

Așadar, în

conformitate cu prevederile legale în materie, despăgubirea se stabilește

exclusiv prin raportare la prețul de tranzacționare al unor imobile de același

fel cu imobilul în litigiu, element care presupune imperativ analizarea unor

contracte de vânzare-cumpărare autentice având ca obiect imobile de același fel

cu imobilul expertizat.

Tot astfel, potrivit

jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sintagma

.prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele, din art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare

în contractele autentice de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la

ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din

anunțurile de mică publicitate sau de pe internet.

Soluția instanței de

apel (ca și cea a instanței de fond, de altfel) este întemeiată pe concluziile

unui raport de expertiză judiciară întocmit cu nerespectarea art. 26 din Legea

nr. 33/1994.

Astfel, valoarea

stabilită de expertul T.O. strict prin raportare la oferte de vânzare nu

reflectă prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel cu

imobilul în litigiu la data întocmirii raportului de expertiză.

Curtea, deși, a

recunoscut că lucrarea de specialitate a fost întocmită, fără a se avea în

vedere prețul de circulație reflectat în contracte autentice de

vânzare-cumpărare, a concluzionat, totuși, că raportul este legal și nu încalcă

cerințele art. 26 privind modalitatea de stabilire a despăgubirilor.

Astfel, instanța de

apel susține inexistența unei piețe de tranzacții imobiliare transparente și

regulate, precum și că terenul în litigiu ar fi situat în intravilanul

localității, deși în cauză nu există dovezi în acest sens.

Nu s-a dovedit nici

faptul că experții ar fi făcut demersuri la BCPI Zărnești, la Direcția de

impozite și taxe locale din cadrul Primăriei Râșnov sau la Camera Notarilor

Publici pentru a obține acte de vânzare-cumpărare și că aceste instituții le-ar

fi comunicat lipsa oricărei tranzacții în zonă. Nu se poate susține că lipsește

cu desăvârșire o piață tranzacțiilor în zonă, în condițiile în care se invocă

faptul că toate ofertele analizate de către expertul T.O. sunt reale,

transparente și apte să reflecte valoarea de circulație. Or, este imposibil ca

nici măcar una dintre respectivele oferte (dacă într-adevăr sunt reale și

transparente) să nu fi fost acceptată pentru a determina astfel încheierea unui

tranzacții.

Totodată, pârâtul

susține că a solicitat în apel întocmirea unei noi expertize, pentru a repara

deficiențele raportului anterior, dar aceasta a înlăturat nemotivat cererile în

probatoriu propuse, inclusiv adrese în susținerea aceleiași teze probatorii,

respectiv că evaluarea nu este reală.

b. O altă critică

vizează faptul că s-au încălcat dispozițiile O.G. nr. 2/2000, potrivit cărora

raportul de expertiză se întocmește de către persoane are au calitatea de

experți judiciari, corelativ cu art. 25 din Legea nr. 33/1994 care dispune că

raportul de expertiză trebuie întocmit de către o comisie alcătuită din 3

experți judiciari.

Astfel, unul dintre

cei 3 experți, respectiv doamna R.E. (numită în Comisie de către reclamanți) nu

are calitatea de expert judiciar, iar acest fapt atrage nulitatea raportului

judiciar din perspectiva nerespectării textelor normative menționate.

Instanța de apel a

ignorat criticile formulate în recurs și a justificat lipsa calității de expert

judiciar a doamnei expert R.E. prin faptul că aceasta are calitatea de membru

ANEVAR.

Au fost invocate în

acest sens prevederile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004.

Or, dispozițiile

invocate de către instanță (art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004) nu pot fi

corelate cu dispozițiile O.G. nr. 2/2000 (cum eronat a procedat instanța),

întrucât aceasta nu reglementează modalitatea de întocmire a expertizei

judiciare, ci vizează strict modalitatea de stabilire a cuantumului

despăgubirilor în etapa administrativă a procedurii de expropriere și vizează

raportul de evaluare întocmit la solicitarea expropriatorului, anterior

începerii activității Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.

Pe de altă parte, dacă

prevederile art. 4 alin. (8) ar fi aplicabile și în cazul evaluărilor

judiciare, ar trebui să se aplice și art. 4 alin. (9), experții urmând a

întocmi raportul de evaluare în conformitate cu expertiza actualizată de Camera

Notarilor Publici, potrivit art. 77 alin. (5) din C. fisc., aspect care nu a

fost respectat în cazul raportului omologat de către instanțe.

Este indubitabil,

însă, faptul că expertiza întocmită în conformitate cu prevederile art. 25 și

urm. din Legea nr. 33/1994 este o expertiză judiciară, respectivele prevederi

procedurale fiind completate în mod corespunzător cu prevederile Codului de

procedură civilă și cele ale O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de

expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară.

Or, potrivit O.G. nr.

2/2000, raportul de expertiză judiciară se întocmește exclusiv de către

persoane care au calitatea de experți judiciari.

În conformitate cu

prevederile ale art. 30 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000, expertul tehnic

extrajudiciar (cum este și dna expert R.E.) poate efectua numai expertize

tehnice extrajudiciare în specialitatea pentru care a fost atestat.

Nerespectarea

dispozițiile imperative sus-menționate nu poate fi acoperită, în speță, prin

faptul că expertul desemnat de către instanță are calitatea de expert judiciar,

întrucât cerințele legale trebuie întrunite în persoana fiecăruia dintre

membrii comisiei de experți.

Prin urmare, lucrarea

întocmită cu încălcarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, ale O.G.

nr. 2/2000 și ale Codului de procedură civilă este sancționată cu nulitatea

absolută.

c. Se critică și

faptul că instanța de apel a stabilit în sarcina recurentului-pârât obligația

de plată a dobânzii legale la suma stabilită cu titlul de despăgubiri începând

cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, contrar dispozițiilor art. 5

alin. (8) din Legea nr. 198/2004.

Astfel, suma

stabilită cu titlul de despăgubiri este exigibilă începând cu data rămânerii

irevocabile a hotărârii judecătorești, iar nu începând cu data rămânerii

definitive a acesteia, așa cum eronat a stabilit instanța de apel, întrucât

dreptul la daune moratorii (dobânda legală) se naște numai în cazul în care o

sumă nu este achitată la scadență, iar sumele cu titlul de despăgubiri sunt

scadente începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești.

Mai mult decât atât,

legiuitorul a reglementat expres și modalitatea de solicitare a plății

despăgubirii, respectiv printr-o cerere adresată expropriatorului, cerere care

să fie însoțită de acte autentice sau de hotărârea judecătorească definitivă și

irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii.

Prin urmare, în

conformitate cu dispoziția legală imperativă cuprinsă art. 19 alin. (11) din

Legea nr. 255/2010 ( text prin care s-a modificat art. 5 alin. (8) din Legea

nr. 198/2004), expropriatorul nu este de drept în întârziere la data rămânerii

irevocabile a hotărârii, punerea în întârziere operând la data înaintării

cererii formulate de expropriat, cerere care trebuie să aibă anexate acte

autentice sau hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă.

Nu în ultimul rând,

instanța de apel a omis să indice motivele de fapt și de drept care au

determinat-o să dispună obligația de plată a dobânzii legale, fiind astfel

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 teza întâi C. proc. civ.

Dispoziția instanței

de apel privind obligarea la plata dobânzii legale la o sumă de bani care nu

este scadentă este o dispoziție vădit nelegală, de natură să prejudicieze grav

bugetul de stat consolidat.

d. O altă critică

vizează încălcarea rolului activ al judecătorului consacrat de dispozițiile

art. 129 alin. (5). proc. civ. prin aceea că hotărârea se întemeiază pe o gravă

greșeală de fapt și de drept, decurgând dintr-o interpretare greșită a legii și

o administrare eronată a probelor, raportat la natura juridică a exproprierii.

Încălcarea rolului

activ a condus la admiterea cererii intimaților-reclamanți de majorare a

cuantumului despăgubirii, deși pârâtul consideră că a dovedit că despăgubirea a

fost stabilită de către expropriator cu respectarea legii, iar valoarea

despăgubirii aferente imobilului expropriat a fost determinată pe baza unui

raport întocmit de către un evaluator autorizat și aprobat de Guvernul României

prin emiterea H.G. nr. 426/2008; raportul judiciar omologat de către instanță

nu este opera comună a celor 3 experți judiciari, ci reprezintă lucrarea

exclusivă a dlui expert T.O.; expertul R.E. - expert desemnat de către

expropriați - nu are calitate de expert judiciar și prin urmare nu avea dreptul

să participe la efectuarea raportului judiciar; raportul de expertiză judiciară

omologat de către instanță a fost întocmit cu încălcarea art. 26 din Legea nr.

33/1994, prin raportare la oferte de vânzare speculative, dacă nu chiar

fictive.

Recurentul oferă

propria interpretare a probelor, arătând că: la dosar nu există nicio probă

care să susțină valorile propuse de către expert T.O., ci doar oferte de

vânzare care, datorită caracterului lor speculativ și unilateral, nu pot

constitui un etalon pentru piața imobiliară din zonă; expertul T.O., în pofida

categoriei terenului și implicit a posibilităților reale actuale de

valorificare, a prezentat cu titlu de despăgubire o valoare proprie unui teren

construibil situat în intravilan, deși terenul expropriat are categoria de

folosință “arabil” și este situat în extravilanul localității, aspecte care îl

fac impropriu proiectelor de construcție în conformitate cu prevederile Legii

nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție; expertul

judiciar a prezentat informații care nu sunt utile speței, prezentând un calcul

al valorii utilităților, fapt pe de o parte criticabil prin raportare la

modalitatea determinării valorii, iar, pe de altă parte, inutil prin raportare

la categoria terenului expropriat.

Consideră că în mod nejustificat,

instanța a ignorat concluziile lucrării întocmite de către expertul D.L. prin

raportare la imobile de același fel cu imobilul în litigiu, potrivit căreia

pentru terenurile arabile situate în extravilanul localității Râșnov, jud.

Brașov, valoarea este de 2340 euro/hectar.

Totodată, instanța de

apel nu a analizat fondul obiecțiunilor formulate de pârât, preferând să

îmbrățișeze lucrarea întocmită de către expertul judiciar T.O. cu încălcarea

legii.

Se susține și

încălcarea dreptului la apărare prin faptul că instanța de apel nu a

încuviințat în această fază procesuală o nouă expertiză tehnică de

specialitate.

Solicită cheltuieli

de judecată în recurs.

Recurentul-pârât a

formulat întâmpinare la motivele de recurs dezvoltate de reclamanți și a solicitat

respingerea recursului acestora, ca nefondat.

Recursul formulat de

reclamanți este nefondat.

În speță, instanța a

fost învestită cu o contestație împotriva hotărârilor de stabilire a

despăgubirii nr. 121 din 1 iulie 2008 și 172 din 1 iulie 2008, ambele emise de

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local Râșnov, județul

Brașov, reclamanții solicitând prin unul din capetele de cerere reevaluarea

cuantumului despăgubirilor stabilite de comisie.

Legea nr. 198/2004,

în baza căreia s-a emis hotărârea contestată, prevede la art. 9 alin. (1) că

“Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile

art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței

judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost

comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea

decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către

expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac

nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii,

respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului”. Dacă hotărârea

prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirii nu a fost comunicată, termenul de

contestare este de 3 ani, potrivit alin. (2) al textului legal anterior arătat.

Conform art. 9 alin.

(3) din Legea nr. 198/2004, “Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile

prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea

nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce

privește stabilirea despăgubirii”.

Art. 25 din Legea nr.

33/1994 prevede că “pentru stabilirea despăgubirilor, instanța va constitui o

comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de

expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse

exproprierii”, iar art. 26 din aceeași lege prevede la alin. (1) că

“despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”. Totodată, la alin. (2)

se prevede că “la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după

caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia”.

Analiza fondului

contestației prevăzute de art. 9 din Legea nr. 198/2004 presupune, așadar,

administrarea probei cu expertiză pentru determinarea cuantumului despăgubirii

cuvenite expropriaților, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 26 din

Legea nr. 33/1994, sens în care au și procedat instanțele de fond.

Potrivit art. 26

alin. (2) din lege la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum

și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele

de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după

caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia.

Raportul de expertiză

efectuat în primă instanță a luat în calcul inconvenientele care rezultă din

fragmentarea proprietății.

Astfel, unul din

obiectivele raportului de expertiză tehnică-evaluare nr. 555387/2011 a fost

acela al determinării prejudiciului cauzat proprietarilor prin diminuarea

suprafeței terenului aflat în proprietatea lor, urmare a exproprierii.

Raportul a avut în

vedere și a analizat situația imobilului la data expertizei în funcție de cea

mai bună utilizare a acestuia în stare dezmembrată datorată exproprierii precum

și pierderea valorică ca urmare a fărâmițării terenului inițial, utilizând

metoda parcelării. S-a considerat că această metodă este cea mai potrivită

atunci când terenul permite parcelarea și sunt disponibile date privind

vânzarea loturilor parcelate. Astfel, s-a avut în vedere prejudiciul posibil

prin calculul profitului ce se putea realiza prin parcelarea a 11 loturi de

teren de 863,6 mp pe care un dezvoltator imobiliar putea edifica case

rezidențiale tip P+M, în variante ante și post expropriere, reținând că lotul

dezmembrat de 5222,31 mp după construcția autostrăzii rămâne complet izolat,

neavând acces, deoarece este înconjurat de parcele terenuri iar pe latura de NV

este limitat de rambleul CF uzinal.

În acest context al

analizei, se constată că prin “daune” în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994,

legiuitorul nu a avut în vedere prejudiciul astfel cum este acesta reglementat

în materia răspunderii civile delictuale, exproprierea fiind un act al puterii

de stat, și nu o faptă delictuală, astfel încât evaluarea prejudiciului prin

raportare la factori ipotetici este nelegală, iar daunele trebuie dovedite,

conform art. 1169 C. civ.

Un prejudiciu este

cert atunci când existența lui este sigură, neîndoielnică și totodată, poate fi

evaluat în prezent sau există indicii prezente îndestulătoare că se va produce

în viitor.

Or, în speță, Curtea

a apreciat că reclamanții nu au probat existența în concret a unui proiect

imobiliar, componentă a unui prejudiciu cert, ca existență și ca întindere,

reclamând doar faptul că amplasamentul terenului se regăsește în perimetrul

unei zone de interes în dezvoltarea ariei de construcții a orașului Râșnov,

ipoteză cu suficiente elemente improbabile atât din punct de vedere subiectiv

(al voinței și potențialului reclamanților de a dezvolta un astfel de proiect)

cât și obiectiv (din punct de vedere al planurilor urbanistice zonale și

locale, al emiterii autorizațiilor de construire).

Așa cum s-a arătat,

în analiza prejudiciului prin folosirea metodei parcelării, experții au statuat

că existența și întinderea acestuia se poate determina calculând profitul ce se

poate realiza prin lotizarea terenului rămas în 11 parcele pe care se poate

dezvolta un proiect imobiliar și au cuantificat acest prejudiciu la suma de

12.465 euro.

La această analiză,

privind profitul pe care l-ar putea obține reclamanții, au avut în vedere mai

multe repere, toate subsumate criteriului anterior menționat (al profitului

imobiliar), respectiv: a) afectarea unei porțiuni de teren din ce a rămas

neexpropriat prin includerea ei în zona de protecție; b) necesitatea unui drum

de acces peste rambleul uzinal și c) costurile acestui drum precum și d)

poluarea fonică și gazoasă.

Din expunerea

rezumată a considerentelor deciziei atacate rezultă că instanța de apel a

înlăturat susținerile experților privind prejudiciul cauzat prin diminuarea suprafețelor

rămase în urma exproprierii prin calculul profitului ce se putea realiza prin

parcelarea a 11 loturi de teren pe care reclamanții le-ar putea obține ca și

dezvoltatori imobiliari, reținând că nu s-a dovedit caracterul cert al

prejudiciului întrucât nu există începute lucrări de dezvoltare imobiliară.

Or, în absența

dovedirii existenței unui proiect imobiliar, nu se poate reține că prejudiciul

reclamat de reclamanți este sigur că se va produce în viitor, neavând astfel

caracter cert.

Prin urmare, în mod

legal a apreciat Curtea de apel că, nefiind un prejudiciu cert, nu se poate

acorda reclamanților suma de 12.465 euro astfel cum a fost stabilită de

expertiză (cap.4 pct. 3).

Acesta a fost

raționamentul Curții, care a avut în vedere întregul capitol al prejudiciului

și nu doar subpunctul a). Faptul că instanța de apel nu a detaliat în

considerente fiecare dintre subpunctele capitolului prejudiciu nu înseamnă că a

ignorat coordonatele incluse în subpunctele b, c, d, cum greșit pretind

recurenții-reclamanți.

În concluzie, dat

fiind că prejudiciul reclamat de reclamanți prin diminuarea proprietății urmare

a exproprierii nu are caracter cert, nu se poate imputa instanței de apel că

neacordându-le suma de 12.465 euro ar fi încălcat dispozițiile art. 26 alin.

(2) teza a II-a din Legea nr. 33/1994.

Referitor la

compensarea cheltuielilor de judecată, recurenții invocă faptul că instanța de

apel nu a făcut o analiză a proporției cheltuielilor de judecată efectuate de

părți în rapor