ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 80/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad sub nr. 3558 la data de 20 iulie 2009, reclamanții M.P.I. și M.C.M. au chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, solicitând, în temeiul art. 9 și art. 10 din Legea nr. 198/2004 și art. 21- art. 27 din Legea nr. 33/1994, anularea art. 2 din Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 54 din 06 aprilie 2009, în sensul acordării unei despăgubiri la valoarea de 134 euro/mp, în cuantum total de 13.668 euro sau la o valoarea stabilită în baza unui raport de expertiză efectuat de către o comisie de experți numiți de instanță, precum și acordarea și cheltuieli de judecată.

La data de 7 martie 2011, reclamanții și-au completat acțiunea, solicitând instanței să dispună, în temeiul art. 24 din Legea nr. 33/1994, exproprierea întregii suprafețe de teren afectate prin expropriere, atât cea de 102 mp, cât și cea de 14.193 mp, înscrisă în CF Arad. Prin sentința civilă nr. 574 din 06 iulie 2011, Tribunalul Arad, a respins acțiunea civilă precizată introdusă de reclamanții M.P.I. și M.C.M., precum și cererea de intervenție accesorie în favoarea reclamanților formulată de intervenienta Banca I.R. SPA. Instanța de fond a reținut faptul că potrivit CF nedefinitivă Arad, reclamanții sunt proprietari, prin cumpărare în 2005, a unei suprafețe de teren arabil de 14.300 mp, situată în intravilanul municipiului Arad, având notată interdicția de înstrăinare și grevare de sarcini, dezmembrare, restructurare și închiriere în favoarea intervenientei Banca I.R.

SPA, precum și dreptul de ipotecă de rândul I în favoarea aceleași părți, pentru un împrumut în sumă de 250.000 euro. La data de 07 decembrie 2007 a fost notată, în aceeași carte funciară, începerea lucrărilor procedurii de expropriere în temeiul Legii nr. 198/2004. Instanța a reținut, în esență, că despăgubirea datorată reclamanților constă numai în valoarea terenului expropriat de 102 mp, ce are destinația de teren agricol, fără utilități, diferența de teren rămasă reclamanților, putând fi exploatată în scopul căruia îi este destinat, anume agricultura.

În ceea ce privește prejudiciul invocat de reclamanți, datorat faptului că nu au mai avut posibilitatea de a realiza un cartier rezidențial, instanța a reținut că reclamanții nu au obținut decât un certificat de urbanism cu valabilitate de un an și nu făcut demersuri pentru obținerea avizelor necesar emiterii PUZ pe durata valabilității certificatului de urbanism, care a expirat după notarea în CF Arad a începerii procedurii de expropriere, dar mai înainte însă de emiterea H.G. nr. 214/2009 de expropriere a unei părți din terenul reclamanților. În ceea ce privește argumentul reclamanților potrivit căruia s-au acordat despăgubiri la o valoare de 126 euro/mp pentru un teren similar, proprietatea reclamanților, instanța a reținut că din actul de expropriere nu rezultă elementele în baza cărora au fost stabilite despăgubirile, iar reclamanții nu au contestat susținerea pârâtului că terenul de 5 mp are altă categorie de folosință și dotări decât cel de 102 mp în litigiu.

Instanța de fond a reținut că modul corect de calcul al despăgubirilor este cel realizat de către expert U.I. (iar nu de experții C.K.A. și P.I.M.), care întrunește cerințele prevăzute de art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994, republicată. În ceea ce privește luarea în considerare în raportul de expertiză pentru calculul despăgubirilor a valorii unui eventual drum de acces viitor, instanța a reținut că reclamanții nu au învestit instanța cu o cerere de analizare a acestui prejudiciu prin prisma prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 republicată, aceștia solicitând doar exproprierea întregului teren de 14.300 mp. Pe de altă parte, prejudiciul invocat este unul eventual, din moment ce nu există certitudinea producerii lui raportat la posibilitatea realizării acestui drum de acces pe o parcelă învecinată, ce aparține statului român.

Instanța de fond a apreciat că nu poate fi luat în calcul nici un eventual viitor drum de acces și calculate despăgubiri și cu privire la exproprierea unei suprafețe afectată drumului de acces din terenul proprietatea reclamanților, așa cum au făcut experții C.K.A. și P.I.M., ce au realizat totodată interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 43/1997 referitoare la zona de protecție și cea de siguranță a drumurilor. A mai reținut instanța că nici una dintre lucrările tehnice realizate în cauză nu au concluzionat în sensul necesității exproprierii întregii suprafețe de 14.300 mp a reclamanților pentru realizarea autostrăzii. în aceste condiții, solicitarea acestora de expropriere a întregului teren, conform art. 24 alin. (4) ultima propoziție din Legea nr. 33/1994, republicată, nu este întemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 574 din 06 iulie 2011 a Tribunalului Arad, au declarat recurs, recalificat ca fiind apel, reclamanții M.P.I. și M.C.M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea căii de atac, reclamanții au susținut că prima instanță a respins greșit acțiunea, fără a ține seama de valoarea stabilită de experții C.K.A. și P.I.M., deoarece terenul este unul în intravilan achiziționat în vederea construirii unei zone rezidențiale, iar o altă suprafață de 5 mp dintr-o altă parcelă a fost expropriată cu stabilirea unei despăgubiri de 126 euro/mp.

Reclamanții au susținut faptul că instanța de fond nu a ținut seama de împrejurarea că, în temeiul art. 9 alin. (5) și 13 alin. (2) din Legea nr. 184/2008, al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 184/2008 de modificare și completare a Legii nr. 198/2004, precum și din art. 13, 29 și 30 din Legea nr. 255/2010, după data notării lucrărilor de expropriere până la data exproprierii definitive, nu ar mai fi putut fi emis nici un PUZ și nici acordat vreun aviz în vederea construirii unei zone rezidențiale, iar reclamanții au făcut, după expirarea termenului pentru începerea lucrărilor de expropriere, cerere de radiere a intenției de expropriere din cartea funciară. Reclamanții au apreciat că instanța de judecată a valorificat greșit probatoriul administrat, neluând în considerare dovada privind exproprierea unei alte suprafețe de 5 mp proprietatea reclamanților, la o valoare a despăgubirilor de 126 euro/mp, față de 18,03 euro/mp, cât s-a acordat pentru cei 102 mp.

De asemenea, reclamanții au susținut că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că terenul rămas neexpropriat nu mai poate fi folosit datorită poziționării acestuia, neexistând căi de acces la acesta, aspect ce rezultă atât din concluziile raportului de expertiză U.I., cât și din cel de-al doilea raport de expertiză efectuat în cauză, și a respins greșit cel de al doilea petit din cererea de chemare în judecată, privind exproprierea întregii suprafețe de 14.300 mp, fără a ține seama nici de faptul că expertizele au avut în vedere ipoteza exproprierii întregului teren. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 74 din data de 5 aprilie 2012, a respins apelul ca fiind nefondat.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond a stabilit cuantumul despăgubirilor făcând aplicarea corectă a art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994, raportându-se la categoria de folosință actuală a imobilului expropriat, și nu la o eventuală destinație care ar fi fost intenționată de expropriați și a înlăturat corect concluziile acelor experți care au încălcat criteriile de stabilire a despăgubirilor, omologând modul de calcul al expertului U.I.. Curtea de Apel a apreciat că sunt nefondate criticile referitoare la neaplicarea de către instanță a prevederilor art. 9 alin. (5), art. 13 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 184/2008 de modificare și completare a Legii nr. 198/2004.

Astfel, art. 13 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, în forma inițială, se referă la „terenuri expropriate", or, odată cu trecerea imobilelor în domeniul public al statului, firește că foștii proprietari nu mai au nici un drept asupra acestor terenuri, ipoteza textului de lege neavând relevanță în raport de ceea ce reclamanții doresc să demonstreze. Trecerea în domeniul public a terenului expropriat în suprafață de 102 mp s-a făcut la data emiterii Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 54 din 05 aprilie 2009. Instanța de apel a apreciat că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 198/2004, așa cum a fost completată prin Legea nr. 184/2008, deoarece textul de lege nu privește interdicția emiterii avizelor sau autorizațiilor necesare realizării PUZ-ului ca o consecință a notării în carte funciară a începerii lucrărilor de expropriere.

Reține instanța de apel că textul de lege invocat de apelanții-reclamanți, care face referire la avize, acorduri, permise sau autorizații emise unor terțe persoane pentru imobilele supuse exproprierii ulterior avizării documentațiilor cadastral-juridice cu privire la imobilele expropriate de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prin unitățile sale teritoriale, este cel al art, 18 1 ) din Legea nr. 184/2008, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 198/2004, ce nu este însă incident în cauză în raport de data intrării în vigoare, respectiv 4 noiembrie 2008, ulterior expirării valabilității certificatului de urbanism din 08 mai 2007. Nici dispozițiile Legii nr. 255/2010 nu sunt aplicabile raportat la data de 8 mai 2008, a expirării valabilității certificatului de urbanism din 08 mai 2007 și data intrării în vigoare a legii citate, respectiv la 23 decembrie 2010. De altfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 255/2010, terenul în speță se afla în domeniul public al Statului Român, situație în care este de necontestat că iese din discuție orice posibilitate a fostului proprietar de a obține pentru acest teren orice avize, autorizații pentru realizarea unui PUZ.

Instanța de apel a respins și argumentul reclamanților potrivit căruia au făcut dovezi privind demersurile de schimbare a categoriei de folosință a terenului, respectiv acela de a solicita radierea din cartea funciară a notării începerii lucrărilor de expropriere, cu motivarea că este un argument nou, neinvocat în fata instanței de fond.

A apreciat curtea de apel ca nefondată și susținerea apelanților, potrivit căreia în stabilirea cuantumului despăgubirilor era obligatorie raportarea la valoarea de 126 euro/mp, stabilită pentru exproprierea terenului în suprafață de 5 mp, proprietatea reclamanților, prin Hotărârea de stabilire a cuantumurilor despăgubirii nr. 13 din 07 ianuarie 2010. În privința soluției de respingere a cererii de expropriere a întregului teren în suprafață de 14.300 mp, instanța de apel a apreciat că sunt nefondate criticile referitoare la soluția dată de instanța de judecată pe motivul că, pe de o parte, accesul la terenul în suprafață de 14.193 mp, rămas în proprietatea expropriaților, se va efectua pe viitorul drum de exploatare ce, potrivit propunerii proiectantului, se va realiza pe un teren ce va aparține Statului Român, fără a afecta terenul rămas în proprietatea reclamanților.

Pe de altă parte, raportat la posibilitatea realizării drumului de acces pe o parcelă învecinată, proprietatea Statului Român, este prematură cererea de expropriere suplimentară a parcelei de teren în suprafață de 14.193 mp, motivat de faptul că aceasta a rămas izolată, în lipsa unor căi de acces. Prin recursul declarat, în termen, la data de 27 mai 2012, împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel, întemeiat de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au solicitat în principal admiterea recursului și casarea deciziei, precum și a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În subsidiar, au solicitat admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea în tot a deciziei nr. 74 din 5 aprilie 2012 și implicit a sentinței civile nr. 574 din 6 iulie 2011 cu consecința admiterii contestației promovate împotriva Hotărârii nr. 54/2009 în sensul obligării pârâtei-intimate la a dispune exproprierea întregii suprafețe de teren de 14.300 mp, la valoarea totală de 702.273 euro, justificat de incidența prevederilor art. 24 din Legea nr. 33/1994, la valoarea stabilită prin expertiză de 49,11 euro/mp. În primul rând, recurenții-reclamanți critică hotărârea instanței de apel pe motivul că a respins, fără o argumentare suplimentară față de hotărârea instanței de fond, criticile aduse sentinței atacate care s-au referit la: - greșita respingere de instanța de fond a cererii de majorare a valorii de 18,03 mp acordată cu titlu de despăgubiri la valoarea de 49,11 euro/mp dată prin expertiză de către experții C.K.A.

și P.I.M., pe motivul că nu au făcut dovada că de la emiterea certificatului de urbanism au mai întreprins vreun demers în sensul celor menționate de certificat deși după data de 7 decembrie 2007, a notării începerii lucrărilor de expropriere în cartea funciară, până la expropierea definitivă, nu mai puteau obține avize și autorizări față de prevederile art. 13 alin. (2) și art. 9 alin. (5) din Legea nr. 198/2004, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 184/2008 de modificare și completare a Legii nr. 198/2004, art. 13, 29 și 30 din Legea nr. 255/2010 și au făcut demersul de a radia intenția de expropriere la expirarea termenului prevăzut de Legea nr. 198/2004, radiere urmată însă imediat de exproprierea efectivă a terenului realizată de Comisia specială.

Susțin recurenții că instanța de apel a reluat motivarea instanței de fond și a respins toate dispozițiile legale citate, fără însă a indica ce dispoziții legale sunt aplicabile, aspect ce atrage incidența art. 304 pct. 9 C.proc.civ. - greșita respingere de instanța de fond a cererii de maj orare a cuantumului exproprierii, tară să țină seama de faptul că o suprafață de teren de 5 mp din aceeași parcelă ce a aparținut reclamanților a fost expropriată pentru o sumă de 126 euro/mp, iar pentru cei 102 mp expropriați anterior s-au acordat numai 18,03 euro/mp, cu motivarea că pârâtul a arătat că cei 5 mp făceau parte dintr-un teren intravilan afectat de utilități și destinat construcțiilor din care a fost desprins terenul de 102 mp, iar reclamanții nu au contestat aceste susțineri.

- greșita respingere de către instanța de fond a cererii de expropriere a întregii suprafețe de 14.300 mp realizată, fără explicație juridică clară, printr-un raționament care nu are nicio legătură cu cauza și nelegal urmare a ignorării elementelor faptice derivate din expertizele efectuate în cauză. Instanța de fond nu a ținut seama că pe terenul neexpropriât nu se mai poate ajunge din nicio direcție, raționamentul instanței de apel fond fiind greșit raportat la categoria de folosință, iar nu la imposibilitatea ajungerii la acel amplasament.

- greșita respingerea a cererii de expropriere a întregii suprafețe de 14.300 mp pe motivul că nu a ar fi fost analizată de experți posibilitatea realizării exproprierii întregului teren și nu a fost stabilită valoarea înntregului teren, deși aceștia au arătat că se impune exproprierea întregului teren și au stabilit valoarea de 49,11 euro/mp, iar calcul este prezent în raportul de expertiză; instanța trebuia să se pronunțe asupra probei cu expertiză administrată în cauză și să aibă în vedere și art. 27 din Legea nr. 33/1994, dacă valoarea din expertiză ar fi fost mai mică decât cea propusă de expropriator. Recurenții au mai invocat că instanțele de fond și de apel nu s-au pronunțat asupra faptului că în raportul de expertiză a fost cuprinsă și valoarea daunelor, în raport de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

În concluzie, recurenții afirmă că deși expertiza conține toate elementele prevăzute de art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994 și stabilește valoarea per mp, precum și faptul că terenul rămâne tară acces și se impunea exproprierea integrală, stabilește suprafața de teren indisponibilizată și valoarea prejudiciului, instanța nu a luat în calcul decât strict și exclusiv expertiza efectuată de expertul C.N.A.D.N.R.. Examinând modul în care recurenta a înțeles să motiveze recursul și având în vedere prevederile art. 302 1 alin. (1) lit. c) raportate la art. 306 C. proc.

civ,, Înalta Curte constată că este fondată excepția nulității recursului, urmând să o admită având în vedere următoarele motive: Conținutul motivelor de recurs este identic motivelor de apel, recurenta nefacând altceva decât să reitereze, în aceeași formă, nemulțumirile sale față de sentința primei instanțe, aspect care rezultă inclusiv din reluarea integrală a criticilor aduse în apel, hotărârii instanței de fond. Înalta Curte apreciază că respectivelor critici nu le este adăugat vreun element suplimentar de analiză care să exprime un motiv de nelegalitate subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., devreme ce recursul nu indică nici care ar fi motivele contradictorii sau străine de natura pricinii care ar întemeia raționamentul instanței de apel și nici care este critica efectivă din punctul de vedere al modului greșit de interpretare și aplicare a unor texte legale, sau al lipsei de temei legal.

Sub acest aspect, este insuficient a critica hotărârea instanței de apel pe motivul că, în apel, instanța s-a limitat la a reluat argumentele instanței de fond și ar fi adus numai câteva considerente suplimentare, rară însă să fi indicat care sunt prevederile legale aplicabile în cauză sau care sunt reglementările legale care au fost greșit interpretate și aplicate și pentru care motiv. Cum recurenții critică faptul că instanța de apel nu a indicat temeiul legal care a stat la baza raționamentului său și a deciziei luate în cauză, ar trebui ca ei să indice în recurs temeiul pe care îl apreciază ca fiind cel pe care instanța de apel trebuia să îl rețină sau care sunt dispozițiile legale încălcate de instanța de apel și să dezvolte motivarea afirmațiilor lor în cadrul unui raționament juridic bazat pe argumentele și metodele de interpretare consacrate.

Apreciază totodată Înalta Curte că lipsa oricăror critici suplimentare ale hotărârii instanței de apel, ci numai reiterarea motivelor de apel inițiale împotriva hotărârii instanței de fond, indică încercarea recurenților de determina o analiză a netemeiniciei hotărârilor instanțelor de fond și respectiv de apel. Este nepermisă însă critica de netemeinicie efectuată în recurs în raport de calificarea recursului drept cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, în condițiile art. 299 alin. (1) și art. 304 C. proc. civ.

Înalta Curte observă că motivele apelului declarat împotriva hotărârii instanței de fond, reluat integral ca fiind recurs, se referă la greșita apreciere a materialului probator ce a fost administrat în cauză, la greșita înlăturare a unor probe, respectiv a unora din concluziile rapoartelor de expertiză, în general la critica lanțului de raționamente ce au dus la stabilirea faptelor în cauză. Astfel, prin criticile aduse hotărârii instanței de fond și reluate ca motive de recurs, recurenții au criticat greșita respingere de către instanța de fond a cererii de majorare a despăgubirilor de la suma de 18,01 mp la suma care rezultă din raportul de expertiză pe motivul că instanța a reținut că reclamanții nu au făcut dovada unor demersuri ulterioare de schimbare a categoriei de folosință prin indicarea altor probe și a unui alt mod de interpretare a materialului probator administrat în cauză.

Critica privind soluția de respingere a cererii de expropriere a întregii suprafețe de 14.300 mp este de asemenea întemeiată de argumentul greșitei interpretări de către instanțele de fond și de apel a probelor administrate în cauză. Prin modul în care sunt formulate, criticile respective tind la a transforma calea de atac a recursului într-o cale devolutivă. În calea extraordinară de atac a recursului nu are loc însă reluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind doar legalitatea hotărârii pronunțate în apel. De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă la a demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea hotărârii atacate sub vreun aspect de nelegalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanții M.P.I. și M.C.M. împotriva deciziei nr. 74 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2013.