ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1237/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 124 din 22 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Arad, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul F.H.R., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara, având ca obiect despăgubiri, a fost anulată în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 8 octombrie 2011, a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 6.606 RON cu titlu de despăgubiri, s-au respins restul pretențiilor solicitate, a fost obligat pârâtul la plata sumei de 1.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată Pentru a pronunța a această soluție, tribunalul a reținut că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului, în calitate de expropriator, la modificarea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 8 octombrie 2011, aferentă imobilului expropriat, identificat la poziția nr. x din anexa la H.G.

nr. 416/2010, modificată prin H.G. nr. 488/2011, respectiv suprafața de 4.660 mp, situată în com. Pecica, jud. Arad, în sensul obligării acestuia la modificarea cuantumului despăgubirilor și la plata unor despăgubiri către reclamant în sumă de 21,36 RON/mp, respectiv 102.240,40 RON. Pentru stabilirea despăgubirilor, instanța a procedat în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 33/1994, numind o comisie de trei experți, iar potrivit concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 4.660 mp, ar fi de 81.200 RON, echivalentul a 17.900 euro. Raportul de expertiză a fost semnat cu observații de către domnul expert M.B., acesta subliniind faptul că expertiza nu tratează corect abordarea prin piață.

Deși experții au arătat că pentru estimarea valorii de piață se utilizează două metode, respectiv metoda comparațiilor de piață și metoda randament, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor, se estimează rezultatul final, instanța a apreciat că suma de 17.900 euro pentru o parcelă de 4.660 mp reprezentând teren agricol situat în extravilanul unei localități care nu este nici măcar reședință de județ, este una exorbitantă, plasată în afara realității obiective. În totală contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabilește pentru orașul Pecica o valoare de 2.000 euro/ha, ceea ce, în echivalent, înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 RON/mp.

Fiind în realitate o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil. Acesta a fost și motivul pentru care tribunalul, din oficiu, în baza rolului activ consacrat de art. 129 alin. (5) din C. proc.

civ., în raport de concluziile raportului de expertiză, a solicitat unui birou notarial a comunica instanței o copie a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în cursul anilor 2011 - 2012, iar la dosarul cauzei au fost depuse 19 contracte. Din înmulțirea suprafeței expropriatei cu un preț de 0,3 euro/mp, cu cât s-au vândut terenurile în general, în ultimii 2 ani, în extravilanul orașului Pecica, rezultă o valoare de 1.398 euro, respectiv 6.291 RON. Metodele utilizate de experți, respectiv de comparație și randament, nu se regăsesc printre criteriile prevăzute expres și neechivoc de Legea nr. 33/1994 și anume prețul cu care se vând în mod obișnuit, în zona în discuție, terenuri similare celui expropriat.

În cazul în care experții nu au analizat vânzări efective, instanța nu poate ține seama, la stabilirea despăgubirilor, de raportul de expertiză întocmit. În cauză nu se punea problema lipsei de tranzacții pentru perioada vizată, așa cum rezultă din contractele atașate la dosar și din adresa notarului public D.S., astfel încât contractele autentice de vânzare-cumpărare exprimă cel mai convingător prețul rezultat în urma întâlnirii cererii și ofertei. În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul reține a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamantului pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind 5% comision.

Prin urmare, instanța concluzionează că în cadrul despăgubirilor cuvenite reclamanților trebuie inclusă și suma de 314,55 RON (rotunjit 315 RON), reprezentând procentul menționat din valoarea de circulație a terenului expropriat. În schimb, nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a valorii pierderii producției agricole pentru un an de zile, întrucât din întreg ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că, la momentul exproprierii, terenul ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamantul nu ar mai fi putut să culeagă recolta adică roadele muncii depuse. De altfel, nu rezultă că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are nicio fundamentare legală.

Mai mult, nu se justifică nici acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată ca urmare a interdicției de construire pe lățimea benzii de siguranță și protecție, atât timp cât terenul expropriat a fost teren agricol, iar reclamantul nu a făcut dovada că a fost aprobat un plan urbanistic zonal care anterior exproprierii nu a schimbat categoria de folosință a terenului din teren agricol extravilan în teren cu construcții. Argumentele și susținerile reclamantului legat de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante stabilite inițial, nu pot constitui un argument care să determine instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieții imobiliare din zonă, criteriul legal din art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu poate fi înlăturat pe acest considerent.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, iar la termenul de judecată din 25 aprilie 2013, având în vedere dispozițiile art. 282 1 din C. proc. civ. și valoarea obiectului litigiului, Curtea a constatat că incidentă în speță este calea de atac a apelului, și nu a recursului. Prin Decizia civilă nr. 123/A din 26 septembrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis apelul formulat de reclamant, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 78.980 RON cu titlu de despăgubiri. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate, iar pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 6.550 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Prin calea de atac formulată, reclamantul a invocat greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor din Legea nr. 33/1994 privind stabilirea despăgubirii, urmare a faptului că nu s-au avut în vedere criteriile imperative prevăzute de lege la determinarea cuantumului despăgubirii ce trebuie să se compună din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere. În speță, prima instanță nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare.

În raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe se arată în mod expres că abordarea prin comparație a avut ca termeni de raportare oferte pe piața imobiliară, fiind indicate 5 oferte de vânzare pentru terenuri extravilane agricole și, deci, nu a avut în vedere prețul cu care s-au vândut imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză, așa cum prevăd dispoz. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. De asemenea, în cadrul răspunsului la obiecțiuni, deși cei trei experți au efectuat o analiză a contractelor de vânzare cumpărare încheiate de B.N.P. S.C., s-a precizat că valoarea rezultată reprezintă o valoare minimală de impozitare, și nu valoarea de piață a terenului expropriat, iar parcelele de teren din aceste contracte nu au poziția terenului în litigiu.

Or, prima instanță era obligată să dispună efectuarea unei expertize potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experții trebuind, în cadrul metodei comparațiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași caracteristici. Pentru aceste considerente, instanța de apel a dispus completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize de către trei experți care să stabilească despăgubirea conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 rap. la art. 26 din Legea nr. 33/1994. După depunerea raportului de expertiză la dosar niciuna din părți nu a formulat obiecțiuni cu privire la această lucrare științifică. Din raportul de expertiză întocmit în etapa procesuală a apelului, a rezultat că cei trei experți au determinat valoarea terenului expropriat prin comparația vânzărilor unor imobile similare, ajungând la concluzia că această valoare este de 78.300 RON.

În ceea ce privește daunele suferite de proprietar ca urmare a exproprierii, instanța a constatat că singurul prejudiciu care este cert (deși viitor, este sigur ca realizare) este reprezentat de cheltuielile suplimentare de transport în sumă de 680 RON, cheltuieli determinate de faptul că accesul la parcela rămasă în proprietatea reclamantului după expropriere se poate face prin ocolire pentru a ajunge la drumul de exploatare existent DE 662. În ceea ce privește dauna pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren, instanța a constatat că aceasta este inclusă în valoarea de piață a terenului expropriat, taxele și comisioanele ce ar trebui achitate pentru o achiziție imobiliară nefiind determinate de măsura exproprierii.

De asemenea nu a fost dovedită dauna pentru lipsa subvenției, întrucât reclamantul nu a probat cultivarea terenului și încasarea subvențiilor înainte de expropriere. Pentru aceste considerente, instanța a admis apelul și a schimbat sentința în parte în sensul obligării pârâtului la plata către reclamant a sumei de 78.980 RON cu titlu de despăgubiri (78.300 RON + 680 RON), fiind menținute restul dispozițiilor sentinței, iar față de culpa procesuală a pârâtului, acesta a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum 6.550 RON, în primă instanță și în apel, reprezentând onorariul experților achitat de reclamant și onorariul de avocat.

Prin cererea formulată la data de 25 noiembrie 2013, pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și drumuri Naționale din România SA, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, a declarat recurs împotriva deciziei civile pronunțată de instanța de apel, întemeiat de dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârilor atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivare, pârâtul a arătat că valorile stabilite prin expertiza care a stat la baza declanșării procedurilor de expropriere sunt cele corecte, iar datele cuprinse în acest raport respectă dispozițiile legale în vigoare și sunt susținute de oferte de vânzare a terenurilor în zonă.

Pârâtul a mai invocat faptul că indicatorii tehnico-economici ai obiectivului "Autostrada Nădlac - Arad" au fost aprobați prin H.G. nr. 1480/2009, iar suma globală necesară despăgubirilor a fost stabilită prin H.G. nr. 416/2010 și suplimentată prin H.G. nr. 1248/2010. A învederat că prețul stabilit prin raportul de evaluare este corect iar, în prezent, cadrul legal al exproprierii este reprezentat de dispozițiile Legii nr. 255/2010, raportul de evaluare fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 11 din legea specială, ale Legii nr. 33/1994 și ale standardelor internaționale de evaluare, valoarea stabilită în cuprinsul său fiind una specială, mai mare decât valoarea de piață, interesul general, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, fiind corelat cu cel privat, al proprietarilor.

Raportul cuprinde elementele constitutive ale valorii despăgubirilor aferente fiecărui imobil în parte, așa cum sunt ele prevăzute de Legea nr. 33/1994, adică prețul la care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel și contravaloarea prejudiciului proprietarului prin faptul exproprierii. Raportul de evaluare a fost întocmit analizând piața specifică a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor și arendași), gradul de fertilitate a terenului sau echilibrul pieței (cererea, oferta competitivă). Recursul este nefondat.

Analizând toate criticile formulate, instanța constată că pârâtul invocă stabilirea greșită a despăgubirilor datorate din perspectiva incidenței dispozițiilor art. 5 și 11 din Legea nr. 255/2010, precum și art. 77 1 din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, în raport cu dispozițiile Legii nr. 33/1994, astfel că susținerile se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 "raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici, potrivit art. 77 1 alin. (5) din Legea nr. 571/03 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare". Necontestat, dispozițiile Legii nr. 255/2010 au caracter special în raport de cele ale Legii-cadru în materie, nr. 33/1994, aplicându-se cu prioritate, conform principiului "specialia generalibus derogant". Prin dispozițiile art. 22, actul normativ cu caracter special prevede însă că "expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii (…) se poate adresa instanței judecătorești competente (…) fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii" [alin. (1)], iar "acțiunea formulată (..) se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii" [alin. (3)]. În interpretarea acestor dispoziții legale,

care reglementează expres posibilitatea expropriatului de a se adresa unei instanțe judecătorești doar pentru rezolvarea nemulțumirilor sale legate de "cuantumul despăgubirilor" - alin. (1) - și care fac trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 "în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor" - alin. (3) - nu se poate aprecia că trimiterea la dispozițiile din legea-cadru, expres indicate, ar viza doar aspecte procedurale.

Potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 "Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite". La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și la daunele aduse proprietarilor sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia". Din coroborarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) și a art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 cu cele ale Legii nr. 255/2010, anterior citate, rezultă că despăgubirea se stabilește în funcție de prețul cu care se vând pe piața liberă din zona respectivă imobilele de felul celui expropriat, la data întocmirii raportului de expertiză.

Prin urmare, în cadrul contestației formulate împotriva Hotărârii din 8 octombrie 2011 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010, stabilirea cuantumului despăgubirii ce se cuvine reclamantului pentru terenul expropriat se face, în instanță, în raport de dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, la care fac trimitere dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, dispoziții corect interpretate și aplicate de către instanța de apel prin decizia atacată.

Nu poate fi primită susținerea recurentului-pârât în sensul că instanțele de judecată trebuiau să stabilească cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat în raport de dispozițiile art. 5 alin. (1) și art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora sumele ce se cuvin reclamantului pentru terenul expropriat se stabilesc printr-un raport de evaluare ce se realizează având în vedere expertizele întocmite de camerele notarilor publici, câtă vreme, pe de o parte, aceste dispoziții legale reglementează evaluarea terenurilor anterior începerii activității comisiei abilitate să emită hotărârea de expropriere, în cadrul procedurii prealabile emiterii acesteia, iar pe de altă parte, pentru că dispozițiile art. 22 din același act normativ prevăd că acțiunea în instanță formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor.

Este neîndoielnic că pârâtul a respectat dispozițiile legale incidente în ceea ce privește etapele exproprierii, avându-se în vedere H.G. nr. 1480/2009, privind indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții și nr. 416/2010 privind amplasamentul lucrării, declanșarea procedurilor de expropriere și suma globală estimată cu titlu de despăgubire. Chiar dacă recurentul susține că a respectat procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 255/2010, inclusiv cu privire la evaluarea despăgubirii ce trebuia acordată reclamantului, această situație nu poate înlătura constatările instanței de apel privind cuantumul despăgubirii, stabilite în conformitate cu dispozițiile legale.

Astfel, în aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 coroborate cu cele ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a ordonat efectuarea unei noi expertize evaluatorii prin mijlocirea unei comisii de experți prin raportare la criteriul prețurilor cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială și a constatat că se impune acordarea către reclamant a unei sume mai mari decât cea stabilită de expropriator cu titlu despăgubire pentru terenul în suprafață de 4.660 mp, situat pe raza comunei Pecica, județul Arad, pentru realizarea autostrăzii Arad - Nădlac, astfel că această evaluare este cea care dă expresie deplină unei corecte aplicări a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât are în vedere prețurile de vânzare "la data întocmirii raportului de expertiză". Referirea la dispozițiile art. art. 77 1 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., implică o etapă anterioară contestării în fața instanței de judecată, astfel încât acestea nu permit înlăturarea constatărilor efectuate în faza judiciară privind cuantumul despăgubirii.

Este nefondată și susținerea că interesul general, așa cum este definit în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, primează în raport cu interesul particular, deoarece acest argument nu poate fi primit în contra dispozițiilor legal aplicabile, respectiv art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Pentru aceste considerente, reținând că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat. Văzând prevederile art. 274 din C. proc. civ. și solicitarea apărătorului intimatului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat și cheltuieli de transport, dovedite prin factura din 8 aprilie 2014 în cuantum de 3.500 RON și bonul fiscal din 9 aprilie 2014 în valoare de 377,51 RON, va admite cererea, urmând să oblige recurentul-pârât la plata sumei de 3.877 RON către intimatul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 123/A din 26 septembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Obligă recurentul pârât la plata sumei de 3.877 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul reclamant F.H.R. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2014. Procesat de GGC - AS