ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1237/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1237/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 124 din 22 ianuarie

2013, pronunțată de Tribunalul Arad, a fost admisă în parte acțiunea formulată

de reclamantul F.H.R., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția

Regională Drumuri și Poduri Timișoara, având ca obiect despăgubiri, a fost

anulată în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 8 octombrie 2011,

a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 6.606 RON cu titlu de

despăgubiri, s-au respins restul pretențiilor solicitate, a fost obligat

pârâtul la plata sumei de 1.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată

Pentru a pronunța a

această soluție, tribunalul a reținut că reclamantul a solicitat obligarea

pârâtului, în calitate de expropriator, la modificarea Hotărârii de stabilire a

despăgubirilor din 8 octombrie 2011, aferentă imobilului expropriat,

identificat la poziția nr. x din anexa la H.G. nr. 416/2010, modificată prin

H.G. nr. 488/2011, respectiv suprafața de 4.660 mp, situată în com. Pecica,

jud. Arad, în sensul obligării acestuia la modificarea cuantumului

despăgubirilor și la plata unor despăgubiri către reclamant în sumă de 21,36

RON/mp, respectiv 102.240,40 RON.

Pentru stabilirea

despăgubirilor, instanța a procedat în conformitate cu art. 25 din Legea nr.

33/1994, numind o comisie de trei experți, iar potrivit concluziilor raportului

de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 4.660 mp, ar fi de 81.200

RON, echivalentul a 17.900 euro.

Raportul de expertiză

a fost semnat cu observații de către domnul expert M.B., acesta subliniind

faptul că expertiza nu tratează corect abordarea prin piață.

Deși experții au

arătat că pentru estimarea valorii de piață se utilizează două metode,

respectiv metoda comparațiilor de piață și metoda randament, iar după aplicarea

celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor, se estimează rezultatul

final, instanța a apreciat că suma de 17.900 euro pentru o parcelă de 4.660 mp

reprezentând teren agricol situat în extravilanul unei localități care nu este

nici măcar reședință de județ, este una exorbitantă, plasată în afara

realității obiective.

În totală

contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor

valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea

actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date

statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabilește

pentru orașul Pecica o valoare de 2.000 euro/ha, ceea ce, în echivalent,

înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 RON/mp.

Fiind în realitate o

vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în

considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi

afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să

cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod

normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar

și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător reprezentat inclusiv de

eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri

intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un

beneficiu cert și previzibil.

Acesta a fost și

motivul pentru care tribunalul, din oficiu, în baza rolului activ consacrat de

art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., în raport de concluziile raportului de

expertiză, a solicitat unui birou notarial a comunica instanței o copie a

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în cursul anilor 2011 - 2012, iar

la dosarul cauzei au fost depuse 19 contracte.

Din înmulțirea

suprafeței expropriatei cu un preț de 0,3 euro/mp, cu cât s-au vândut

terenurile în general, în ultimii 2 ani, în extravilanul orașului Pecica,

rezultă o valoare de 1.398 euro, respectiv 6.291 RON.

Metodele utilizate de

experți, respectiv de comparație și randament, nu se regăsesc printre

criteriile prevăzute expres și neechivoc de Legea nr. 33/1994 și anume prețul

cu care se vând în mod obișnuit, în zona în discuție, terenuri similare celui

expropriat.

În cazul în care

experții nu au analizat vânzări efective, instanța nu poate ține seama, la

stabilirea despăgubirilor, de raportul de expertiză întocmit.

În cauză nu se punea

problema lipsei de tranzacții pentru perioada vizată, așa cum rezultă din

contractele atașate la dosar și din adresa notarului public D.S., astfel încât

contractele autentice de vânzare-cumpărare exprimă cel mai convingător prețul

rezultat în urma întâlnirii cererii și ofertei.

În afară de această

valoare de circulație a terenului, tribunalul reține a fi pertinente și juste

aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora în cuantumul

despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamantului pentru

a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea

în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca

întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind 5% comision.

Prin urmare, instanța

concluzionează că în cadrul despăgubirilor cuvenite reclamanților trebuie

inclusă și suma de 314,55 RON (rotunjit 315 RON), reprezentând procentul

menționat din valoarea de circulație a terenului expropriat.

În schimb, nu se

justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a valorii pierderii producției

agricole pentru un an de zile, întrucât din întreg ansamblul probator

administrat în cauză nu rezultă că, la momentul exproprierii, terenul ar fi

fost însămânțat ori cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamantul nu ar

mai fi putut să culeagă recolta adică roadele muncii depuse.

De altfel, nu rezultă

că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit

exproprierea, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu

eventual și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat,

nu își are nicio fundamentare legală.

Mai mult, nu se

justifică nici acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată

ca urmare a interdicției de construire pe lățimea benzii de siguranță și

protecție, atât timp cât terenul expropriat a fost teren agricol, iar

reclamantul nu a făcut dovada că a fost aprobat un plan urbanistic zonal care

anterior exproprierii nu a schimbat categoria de folosință a terenului din

teren agricol extravilan în teren cu construcții.

Argumentele și

susținerile reclamantului legat de faptul că unii proprietari au intrat deja în

posesia despăgubirilor exorbitante stabilite inițial, nu pot constitui un

argument care să determine instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea

care rezultă din prospectarea pieții imobiliare din zonă, criteriul legal din

art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu poate fi înlăturat pe acest considerent.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamantul, iar la termenul de judecată din 25 aprilie 2013,

având în vedere dispozițiile art. 282

1

din C. proc. civ. și valoarea

obiectului litigiului, Curtea a constatat că incidentă în speță este calea de

atac a apelului, și nu a recursului.

Prin Decizia civilă

nr. 123/A din 26 septembrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a

admis apelul formulat de reclamant, a schimbat în parte sentința atacată, în

sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 78.980 RON cu

titlu de despăgubiri. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate,

iar pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 6.550 RON cu

titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin calea de atac

formulată, reclamantul a invocat greșita interpretare și aplicare a

dispozițiilor din Legea nr. 33/1994 privind stabilirea despăgubirii, urmare a

faptului că nu s-au avut în vedere criteriile imperative prevăzute de lege la

determinarea cuantumului despăgubirii ce trebuie să se compună din valoarea

reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere.

În speță, prima

instanță nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală

a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile

similare. În raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe se arată în

mod expres că abordarea prin comparație a avut ca termeni de raportare oferte

pe piața imobiliară, fiind indicate 5 oferte de vânzare pentru terenuri

extravilane agricole și, deci, nu a avut în vedere prețul cu care s-au vândut

imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză, așa cum prevăd

dispoz. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. De asemenea, în cadrul

răspunsului la obiecțiuni, deși cei trei experți au efectuat o analiză a

contractelor de vânzare cumpărare încheiate de B.N.P. S.C., s-a precizat că

valoarea rezultată reprezintă o valoare minimală de impozitare, și nu valoarea

de piață a terenului expropriat, iar parcelele de teren din aceste contracte nu

au poziția terenului în litigiu. Or, prima instanță era obligată să dispună

efectuarea unei expertize potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

experții trebuind, în cadrul metodei comparațiilor directe, să utilizeze

comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași

caracteristici.

Pentru aceste

considerente, instanța de apel a dispus completarea probatoriului prin

efectuarea unei expertize de către trei experți care să stabilească

despăgubirea conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 rap. la art. 26

din Legea nr. 33/1994. După depunerea raportului de expertiză la dosar niciuna

din părți nu a formulat obiecțiuni cu privire la această lucrare științifică.

Din raportul de

expertiză întocmit în etapa procesuală a apelului, a rezultat că cei trei

experți au determinat valoarea terenului expropriat prin comparația vânzărilor

unor imobile similare, ajungând la concluzia că această valoare este de 78.300

RON. În ceea ce privește daunele suferite de proprietar ca urmare a

exproprierii, instanța a constatat că singurul prejudiciu care este cert (deși

viitor, este sigur ca realizare) este reprezentat de cheltuielile suplimentare

de transport în sumă de 680 RON, cheltuieli determinate de faptul că accesul la

parcela rămasă în proprietatea reclamantului după expropriere se poate face

prin ocolire pentru a ajunge la drumul de exploatare existent DE 662.

În ceea ce privește

dauna pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren, instanța a constatat că

aceasta este inclusă în valoarea de piață a terenului expropriat, taxele și

comisioanele ce ar trebui achitate pentru o achiziție imobiliară nefiind

determinate de măsura exproprierii. De asemenea nu a fost dovedită dauna pentru

lipsa subvenției, întrucât reclamantul nu a probat cultivarea terenului și

încasarea subvențiilor înainte de expropriere.

Pentru aceste

considerente, instanța a admis apelul și a schimbat sentința în parte în sensul

obligării pârâtului la plata către reclamant a sumei de 78.980 RON cu titlu de

despăgubiri (78.300 RON + 680 RON), fiind menținute restul dispozițiilor

sentinței, iar față de culpa procesuală a pârâtului, acesta a fost obligat la

plata cheltuielilor de judecată în cuantum 6.550 RON, în primă instanță și în

apel, reprezentând onorariul experților achitat de reclamant și onorariul de

avocat.

Prin cererea

formulată la data de 25 noiembrie 2013, pârâtul Statul Român prin Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și

drumuri Naționale din România SA, Direcția Regională de Drumuri și Poduri

Timișoara, a declarat recurs împotriva deciziei civile pronunțată de instanța

de apel, întemeiat de dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 din C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârilor

atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, pârâtul

a arătat că valorile stabilite prin expertiza care a stat la baza declanșării

procedurilor de expropriere sunt cele corecte, iar datele cuprinse în acest

raport respectă dispozițiile legale în vigoare și sunt susținute de oferte de

vânzare a terenurilor în zonă.

Pârâtul a mai invocat

faptul că indicatorii tehnico-economici ai obiectivului "Autostrada Nădlac

- Arad" au fost aprobați prin H.G. nr. 1480/2009, iar suma globală

necesară despăgubirilor a fost stabilită prin H.G. nr. 416/2010 și suplimentată

prin H.G. nr. 1248/2010.

A învederat că prețul

stabilit prin raportul de evaluare este corect iar, în prezent, cadrul legal al

exproprierii este reprezentat de dispozițiile Legii nr. 255/2010, raportul de

evaluare fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 11 din legea

specială, ale Legii nr. 33/1994 și ale standardelor internaționale de evaluare,

valoarea stabilită în cuprinsul său fiind una specială, mai mare decât valoarea

de piață, interesul general, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr.

554/2004, fiind corelat cu cel privat, al proprietarilor.

Raportul cuprinde

elementele constitutive ale valorii despăgubirilor aferente fiecărui imobil în

parte, așa cum sunt ele prevăzute de Legea nr. 33/1994, adică prețul la care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel și contravaloarea prejudiciului

proprietarului prin faptul exproprierii.

Raportul de evaluare

a fost întocmit analizând piața specifică a proprietăților imobiliare în cauză,

întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieței (tipul de proprietate,

potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor

și arendași), gradul de fertilitate a terenului sau echilibrul pieței (cererea,

oferta competitivă).

Recursul este

nefondat.

Analizând toate

criticile formulate, instanța constată că pârâtul invocă stabilirea greșită a

despăgubirilor datorate din perspectiva incidenței dispozițiilor art. 5 și 11

din Legea nr. 255/2010, precum și art. 77

1

din Legea nr. 571/2003,

privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, în raport cu

dispozițiile Legii nr. 33/1994, astfel că susținerile se încadrează în motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., urmând a fi analizate

din această perspectivă.

Potrivit

dispozițiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 "raportul de

evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate

de Camerele notarilor publici, potrivit art. 77

1

alin. (5) din Legea

nr. 571/03 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare".

Necontestat,

dispozițiile Legii nr. 255/2010 au caracter special în raport de cele ale

Legii-cadru în materie, nr. 33/1994, aplicându-se cu prioritate, conform

principiului "specialia generalibus derogant".

Prin dispozițiile

art. 22, actul normativ cu caracter special prevede însă că "expropriatul

nemulțumit de cuantumul despăgubirii (…) se poate adresa instanței

judecătorești competente (…) fără a putea contesta transferul dreptului de

proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii"

[alin. (1)], iar "acțiunea formulată (..) se soluționează potrivit

dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii"

[alin. (3)].

În interpretarea

acestor dispoziții legale, care reglementează expres posibilitatea

expropriatului de a se adresa unei instanțe judecătorești doar pentru

rezolvarea nemulțumirilor sale legate de "cuantumul despăgubirilor" -

alin. (1) - și care fac trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr.

33/1994 "în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor" - alin. (3) -

nu se poate aprecia că trimiterea la dispozițiile din legea-cadru, expres

indicate, ar viza doar aspecte procedurale.

Potrivit art. 26

alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 "Despăgubirea se compune din

valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor

persoane îndreptățite".

La calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și la daunele aduse proprietarilor sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia".

Din coroborarea

dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) și a art. 27 alin. (1) din Legea nr.

33/1994 cu cele ale Legii nr. 255/2010, anterior citate, rezultă că

despăgubirea se stabilește în funcție de prețul cu care se vând pe piața liberă

din zona respectivă imobilele de felul celui expropriat, la data întocmirii

raportului de expertiză.

Prin urmare, în

cadrul contestației formulate împotriva Hotărârii din 8 octombrie 2011 emisă de

Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010, stabilirea cuantumului despăgubirii

ce se cuvine reclamantului pentru terenul expropriat se face, în instanță, în

raport de dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, la care fac

trimitere dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, dispoziții

corect interpretate și aplicate de către instanța de apel prin decizia atacată.

Nu poate fi primită

susținerea recurentului-pârât în sensul că instanțele de judecată trebuiau să

stabilească cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat în raport de

dispozițiile art. 5 alin. (1) și art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr.

255/2010, potrivit cărora sumele ce se cuvin reclamantului pentru terenul

expropriat se stabilesc printr-un raport de evaluare ce se realizează având în

vedere expertizele întocmite de camerele notarilor publici, câtă vreme, pe de o

parte, aceste dispoziții legale reglementează evaluarea terenurilor anterior

începerii activității comisiei abilitate să emită hotărârea de expropriere, în

cadrul procedurii prealabile emiterii acesteia, iar pe de altă parte, pentru că

dispozițiile art. 22 din același act normativ prevăd că acțiunea în instanță

formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează

potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea

despăgubirilor.

Este neîndoielnic că

pârâtul a respectat dispozițiile legale incidente în ceea ce privește etapele

exproprierii, avându-se în vedere H.G. nr. 1480/2009, privind indicatorii

tehnico-economici ai obiectivului de investiții și nr. 416/2010 privind

amplasamentul lucrării, declanșarea procedurilor de expropriere și suma globală

estimată cu titlu de despăgubire.

Chiar dacă recurentul

susține că a respectat procedura de expropriere prevăzută de Legea nr.

255/2010, inclusiv cu privire la evaluarea despăgubirii ce trebuia acordată

reclamantului, această situație nu poate înlătura constatările instanței de

apel privind cuantumul despăgubirii, stabilite în conformitate cu dispozițiile

legale. Astfel, în aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr.

255/2010 coroborate cu cele ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel

a ordonat efectuarea unei noi expertize evaluatorii prin mijlocirea unei

comisii de experți prin raportare la criteriul prețurilor cu care se vând în

mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială și a

constatat că se impune acordarea către reclamant a unei sume mai mari decât cea

stabilită de expropriator cu titlu despăgubire pentru terenul în suprafață de

4.660 mp, situat pe raza comunei Pecica, județul Arad, pentru realizarea

autostrăzii Arad - Nădlac, astfel că această evaluare este cea care dă expresie

deplină unei corecte aplicări a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994, întrucât are în vedere prețurile de vânzare "la data întocmirii

raportului de expertiză".

Referirea la

dispozițiile art. art. 77

1

din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.,

implică o etapă anterioară contestării în fața instanței de judecată, astfel

încât acestea nu permit înlăturarea constatărilor efectuate în faza judiciară

privind cuantumul despăgubirii.

Este nefondată și

susținerea că interesul general, așa cum este definit în art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, primează în raport cu interesul particular, deoarece acest

argument nu poate fi primit în contra dispozițiilor legal aplicabile, respectiv

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Pentru aceste

considerente, reținând că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 din C. proc. civ, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat

de pârât, ca nefondat.

Văzând prevederile

art. 274 din C. proc. civ. și solicitarea apărătorului intimatului-reclamant de

acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat și

cheltuieli de transport, dovedite prin factura din 8 aprilie 2014 în cuantum de

3.500 RON și bonul fiscal din 9 aprilie 2014 în valoare de 377,51 RON, va

admite cererea, urmând să oblige recurentul-pârât la plata sumei de 3.877 RON

către intimatul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională Drumuri și Poduri

Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 123/A din 26 septembrie 2013 a Curții

de Apel Timișoara, secția I civilă.

Obligă recurentul

pârât la plata sumei de 3.877 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către

intimatul reclamant F.H.R.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 aprilie 2014.

Procesat de GGC - AS