ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3081/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3081/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului

civil de față, constată:

Prin cererea înregistrată la 6 aprilie 2012,

pe rolul Tribunalului Arad, reclamanții N.A., N.I. și M.E. au chemat în

judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii - C.N.A.D.N.R. SA solicitând anularea, în parte, a Hotărârii

nr. 16/26 din 10 octombrie 2011, emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr.

255/2010, doar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite în

favoarea reclamanților, constatarea că moștenitorilor defunctei B.M. li se

cuvin despăgubiri pentru suprafața expropriată și să fie obligat pârâtul la plata

către reclamanți a sumei de 29.786 euro, sau echivalentul în lei la cursul

valutar din ziua plății, cu titlul de despăgubiri cuvenite în urma exproprierii

parcelei de teren cu nr. cadastral X1 situată în Pecica, în suprafață de 6857

mp, la dobânzile legale aferente, cu cheltuieli de judecată.

În drept au fost

invocate dispozițiile Legilor nr. 255/2010 și nr. 33/1994, art. 14 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin Sentința nr.

2872 din 14 noiembrie 2012, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis acțiunea, a

anulat partea referitoare la despăgubiri, Procesul-verbal nr. AA/2011 al

Comisiei de Aplicare a Legii nr. 255/2010 Pecica și a dispus obligarea

pârâtului la plata către reclamant a sumei de 95.071,15 RON cu titlul de

despăgubiri rezultate din expropriere, precum și la 1.400 RON, cheltuieli de

judecată.

Curtea de Apel

Timișoara, secția I civilă, prin Decizia nr. 26 din 21 februarie 2013, a admis

apelul declarat de reclamanți împotriva Sentinței civile nr. nr. 2872 din 14

noiembrie 2012 a Tribunalului Arad.

A anulat sentința

sus-menționată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași

instanțe.

Curtea de Apel

Timișoara, secția I civilă, a respins, ca tardiv, apelul declarat de pârâtul

Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva aceleiași sentințe.

În rejudecare,

Tribunalul Arad, prin Sentința civilă nr. 472 din 19 februarie 2014, a admis în

parte acțiunea. A anulat, în parte, Hotărârea din 26 din 10 octombrie 2011

emisă de Comisia de Aplicare a Legii nr. 255/2010. A dispus obligarea pârâtului

la plata către reclamanți a sumei de 118.784,83 RON, cu titlul de despăgubiri.

A respins restul pretențiilor solicitate. A compensat cheltuielile de judecată

făcute de părți.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că s-a dispus completarea probatoriilor, și s-a

solicitat experților Ț.Ș., B.E. și B.M.A. să efectueze un supliment de

expertiză potrivit obiectivelor depuse pentru refacerea primei lucrări.

Ca atare, prin

Încheierea din 27 noiembrie 2013 s-a admis proba privind efectuarea unei noi

expertize de către experții S.I.F., L.Ș. și O.C.Z., lucrarea fiind depusă la

dosar la data de 22 ianuarie 2014.

Prin Hotărârea de

stabilire a despăgubirilor AA din 10 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a

Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamanți a suprafeței de

6857 mp din terenul situat în Localitatea Pecica, jud. Arad, având nr.

cadastral X1 și s-a stabilit ca limită a despăgubirilor suma de 0,16 euro/mp,

iar reclamanții au contestat această hotărâre susținând că suma oferită de

expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor,

cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de

expropriere anterioare.

Cererea reclamanților

este grefată, într-adevăr, pe dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr.

255/2010 conform cărora, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii

stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente,

în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost

comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea

decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către

expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de

atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și

transferul dreptului de proprietate.

Stabilirea

despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează

în temeiul legii speciale - Legea nr. 255/2010 - se face în conformitate cu

prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

În rejudecare,

instanța a apreciat că, în cauză sunt incidente prevederile art. 26 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora: "Despăgubirea se compune din

valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor

persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile

prezentate de aceștia."

Pentru stabilirea

despăgubirilor cuvenite reclamanților, s-a reținut din concluziile raportului

de expertiză tehnică judiciară că valoarea pe 1 mp a terenului expropriat este

de 3,84 euro/1 mp.

Din analiza

contractelor de vânzare-cumpărare de la dosar, încheiate în anii 2011 și 2012 a

rezultat că 1 mp de teren situat în extravilanul orașului Pecica - jud.Arad a

fost tranzacționat diferit, cu prețul de 2,39 euro/mp teren + TVA și 4,10

euro/mp teren.

Astfel, s-a stabilit

că suma de 3,84 euro/1 mp din raportul de expertiză depus la dosarul cauzei se

încadrează în prețurile tranzacționate.

S-a reținut că

finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă)

despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă

nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 Protocolul nr. 1 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în

măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Or, o dreaptă sau

justă despăgubire presupune acordarea în favoarea proprietarului expropriat a

prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bunăvoie

terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se

cumpără, în mod obișnuit, astfel de terenuri.

Fiind în realitate o

vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în

considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi

afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să

cuprindă nu doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod

normal, bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar

și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător, reprezentat inclusiv

de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri

intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un

beneficiu cert și previzibil.

Împrejurarea dacă

actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin H.G. nr. 488/2011 este

una corectă sau nu se determină în cadrul acțiunii civile, potrivit art. 22

alin. (1) din Legea nr. 255/2010 împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului

despăgubirii, în ipoteza în care această hotărâre preia valoarea despăgubirii

stabilită prin H.G., iar expropriatul este nemulțumit de aceasta.

Potrivit îndrumărilor

Curții de Apel Timișoara din decizia de casare, s-a efectuat expertiza, în

cadrul căreia, pentru stabilirea valorii de piață a terenului expropriat,

experții au utilizat criterii comparabile (primul criteriu de comparabilitate

l-a constituit localizarea - extravilanul localității Pecica, pentru

eventualele diferențe efectuându-se corecții, conform ghidurilor metodologice

de evaluare):

- teren extravilan

Pecica, categoria de folosință teren arabil, cu suprafața de 5000 mp, vândut la

data de 27 noiembrie 2012 prin Contractul nr. X2 cu 4,1 euro/mp; este situat la

cca. 3,8 km de intravilanul localității Pecica;

- teren extravilan

Pecica, categoria de folosință teren arabil și pășune (50% pășune), cu

suprafața de 12.200 mp, vândut la data de 12 august 2011 prin Contractul nr. X3

cu 2,5 euro/mp; este situat la cca. 3,9 km de intravilanul localității Pecica;

- teren extravilan

Pecica, categoria de folosință curți construcții, cu suprafața de 8.371 mp,

vândut la data de 17 mai 2012 prin Contractul nr. X4 cu 2,38 euro/mp la 300 m

de intravilanul localității Pecica.

În urma procesului de

evaluare a rezultat, conform fișei anexate, valoarea de piață unitară pentru

terenul evaluat, de 3,7 euro/mp.

Experții au mai

precizat că valoarea obținută este similară cu valorile obținute prin metoda

comparațiilor cu analiza statistică, metoda comparațiilor cu utilizarea de

oferte vânzare terenuri, respectiv metoda de randament (ultimele două utilizate

în raportul de expertiză inițial).

Astfel, a rezultat că

valoarea de piață estimată în raportul de expertiză tehnică judiciară este

corectă, 3,85 euro/mp, prin metoda comparațiilor directe, respectiv 3,84

euro/mp prin metoda capitalizării rentei funciare.

Având în vedere

valoarea de piață unitară obținută în prezentul supliment la raportul de

expertiză elaborat în acest dosar (3,7 euro/mp) și explicațiile referitoare la

daune din raportul de expertiză inițial, a rezultat o valoare a terenului în

euro - 25.370,90 și valoare teren RON - 116.414,37 și s-au stabilit daune în

valoare de 2.370,46 RON.

Răspunzând

obiectivelor stabilite de instanța de judecată, experții au precizat că

valoarea finală a despăgubirilor solicitate conform cerințelor stabilite de

instanța de judecată este 118.784,83 RON, valoare stabilită și în raportul de

expertiză întocmit în acest dosar.

Împotriva Sentinței

nr. 472 din 19 februarie 2014 a Tribunalului Arad, secția civilă, au declarat

recurs (cale de atac ce a fost calificată ulterior ca fiind apel) reclamanții,

precum și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA - Direcția Regională de

Drumuri și Poduri Timișoara.

Apelanții reclamanți

au invocat nelegalitatea sentinței atacate, prin prisma neaplicării disp. art.

6 rap. la art. 1 din O.G. nr. 13/2001, în sensul că reclamanții trebuie să

beneficieze și de dobânzii legale, calculate asupra diferenței dintre

despăgubirea inițială de 4.889,04 RON și cea stabilită prin expertiză

judiciară, de 118.784,83 RON, stabilită de la data de 10 ianuarie 2012 și până

la data plății efective.

Apelantul-pârât a

criticat sentința instanței de fond exclusiv cu privire la metoda de

determinare a valorii terenului expropriat, precum și referitor la cuantumul

despăgubirilor care au rezultat.

Astfel, pârâtul a

susținut că s-au încălcat disp. art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994, tribunalul

exercitând un rol activ disproporționat atunci când a decis să ignore

concluziile raportului de evaluare efectuat de SC E. SRL și și-a însușit valori

ale terenului care au rezultat din suplimentul de expertiză tehnică judiciară

efectuat în cauză, în urma casării cu trimitere spre rejudecare.

Tribunalul nu a

reușit să identifice și să acorde proprietarului expropriat valoarea reală a

imobilului și nici daunele suplimentare aduse proprietarului, astfel cum

statuează și dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, care fac

trimitere la art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Prin Decizia nr. 63

din 8 mai 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul

declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA - Direcția Regională de

Drumuri și Poduri Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 472 din 19 februarie

2013 pronunțată de Tribunalul Arad.

A admis apelul

declarat împotriva aceleiași sentințe de către reclamanții N.A., N.I. și M.E.

A schimbat în parte

sentința atacată, în sensul că a dispus obligarea pârâtei la plata către

reclamanți a dobânzii legale aplicate asupra diferenței dintre despăgubirile

acordate de instanță, în cuantum de 118.748,83 RON, și despăgubirea inițială

propusă de pârât în sumă de 4.889,04 RON, dobândă legală care se calculează

începând cu data de 10 ianuarie 2012 și până la data plății efective.

A dispus obligarea

pârâtului la plata sumei de 2.585 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în

primă instanță, către reclamanți. A menținut, în rest, dispozițiile sentinței

Tribunalului Arad.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a avut în vedere prevederile art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, care stabilesc cu caracter obligatoriu că despăgubirea se

compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar pentru calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța trebuie să țină seama

de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și

de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

În plus, s-a reținut

că exproprierea creează în sarcina statului obligația de a acorda

expropriatului o despăgubire justă, însă Legea nr. 255/2010 nu a modificat

criteriile de determinare a despăgubirii, astfel cum acestea au fost stabilite

inițial prin Legea nr. 198/2004, respectiv: prețul de vânzare al imobilelor de

același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului

de expertiză, precum și expertizele întocmite și actualizate de camerele

notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul

fiscal modificat, aceste criterii stând la baza H.G. nr. 488/2011.

S-a mai reținut că,

potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 împotriva hotărârii de

stabilire a cuantumului despăgubirii, în ipoteza în care această hotărâre preia

valoarea despăgubirii stabilită prin H.G., iar expropriatul este nemulțumit de

aceasta, expropriatul nemulțumit se poate adresa instanței de judecată.

În rejudecare, cu

ocazia administrării probei cu suplimentul de expertiză tehnică judiciară, s-a

stabilit corect că după ce a analizat tranzacții efective în aceeași perioadă

și în aceeași unitate administrativ-teritorială (contractele de

vânzare-cumpărare fiind depuse în anexă de către experți), suplimentul realizat

raportului de expertiză dispus inițial, a concluzionat unanim că valoarea reală

a imobilului - teren de 6.857 mp este de 118.784,83 RON, respectiv de 33.695,42

euro sau 3,7 euro/mp, concluziile comisiei de experți având, de această dată,

la bază strict prețurile de tranzacționare efectivă a terenurilor de același

fel și din aceeași unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării

lucrării.

Față de

considerentele mai sus expuse instanța de apel a constatat că motivele de apel

ale pârâtului nu sunt fondate, sub aspectele invocate.

Referitor la apelul declarat

de reclamanți, instanța de control judiciar a reținut că acesta este întemeiat,

în raport de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 255/2010 coroborate cu cele ale

art. 6 din O.G. nr. 13/2001, în sensul că reclamanții sunt îndreptățiți să

beneficieze și de dobânda legală aplicabilă/calculată asupra diferenței dintre

despăgubirea inițială de 4.889,04 RON, stabilită prin Hotărârea nr. AA din 18

octombrie 2011 și cea stabilită prin expertiză judiciară, de 118.784,83 RON,

stabilită de la data de 10 ianuarie 2012 și până la data plății efective.

Curtea de apel a

apreciat că, potrivit art. 274 C. proc. civ., în raport cu admiterea acțiunii,

reclamanții sunt îndreptățiți și la recuperarea cheltuielilor de judecată,

reprezentate de onorariile achitate experților judiciari, în rejudecare.

Împotriva Deciziei

nr. 63 din 8 mai 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a declarat

recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA - Direcția Regională de

Drumuri și Poduri Timișoara, criticile formulate fiind reluate și identic

prezentate, cu cele ce se regăsesc în motivele de apel declarate de aceeași

parte împotriva sentinței Tribunalului Arad.

Deși în mod generic,

recurentul-pârât a indicat ca temei de drept, motivul prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ. de la 1865, este de observat că, în realitate, prin recurs nu

se invocă motive de nelegalitate cu privire la decizia pronunțată în apel,

toată expunerea din "motivare" tinzând spre chestiuni de apreciere a

probatoriilor, pârâtul solicitând respingerea pe fond a acțiunii reclamanților.

De altfel, prin

întâmpinarea depusă la dosar, intimații-reclamanți N.A., M.E. și N.I. au

solicitat a se constata nul recursul, în conformitate cu dispozițiile art. 306

alin. (1) C. proc. civ. de la 1865.

Înalta Curte constată

că recursul este nul.

Deși cererea de

recurs formulată de pârât a fost depusă la dosar la 24 iunie 2014, cu

respectarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ. de la 1865, din

cuprinsul "motivelor de recurs" astfel cum au fost redate de către

pârât nu rezultă posibilitatea încadrării acestora în conținutul criticilor

pentru care se poate constata nelegalitatea unei hotărâri judecătorești, astfel

încât să poată fi incidente prevederile art. 306 alin. (3) din același cod,

instanța reținând că din dezvoltarea acestora nu se poate realiza încadrarea

criticilor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din același cod.

Așa fiind, motivele

invocate drept critici în recurs constituie, de fapt, o reluare a criticilor

din apel, fără a se arăta în ce constă nelegalitatea deciziei pronunțate în

apel.

Ca atare, nefiind

structurate și fundamentate sub aspectul motivelor de nelegalitate, strict și

limitativ reglementate de prevederile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. de la

1865, în sensul de a se invoca, în recurs, critici pertinente sub aspectul

încălcării legalității de către instanța de apel, reluarea identică a motivelor

de apel, nu se constituie într-o motivare a recursului, potrivit exigențelor

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. de la 1865.

A motiva recursul

înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia

dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte,

dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de

judecată al instanței, raportat la soluția pronunțată și la motivul de recurs

invocat.

În prezenta cauză,

recurentul-pârât nu s-au conformat exigențelor cerute de art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Astfel, deși a

declarat recurs în termenul prevăzut de lege, pârâtul nu a formulat critici

care să facă posibilă încadrarea acestora în textele mai sus arătate.

Instanța învestită cu

judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient, numai în

măsura în care astfel de motive sunt indicate și dezvoltate într-o formă

explicită, ceea ce nu s-a realizat în cauză, singurele critici vizând chestiuni

legate de aprecierea probelor, în speță, a expertizei tehnice judiciare.

De asemenea, Înalta

Curte nu a constatat nici existența unor motive pe care, din oficiu, să le

poată pune în discuția în părților și asupra cărora să delibereze.

Ca atare, susținerile

recurentului-pârât, care nu fac posibilă încadrarea în temeiurile de recurs

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu sunt susceptibile de a fi examinate pe

fond și, pe cale de consecință, Înalta Curte, conform art. 306 alin. (1) C.

proc. civ., va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin M.T.I. prin C.N.A.D.N.R. SA - Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva Deciziei nr. 63 din 8 mai

2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 11 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ