ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3081/2014

Asupra recursului civil de față, constată: Prin cererea înregistrată la 6 aprilie 2012, pe rolul Tribunalului Arad, reclamanții N.A., N.I. și M.E. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - C.N.A.D.N.R. SA solicitând anularea, în parte, a Hotărârii nr. 16/26 din 10 octombrie 2011, emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 255/2010, doar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea reclamanților, constatarea că moștenitorilor defunctei B.M. li se cuvin despăgubiri pentru suprafața expropriată și să fie obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 29.786 euro, sau echivalentul în lei la cursul valutar din ziua plății, cu titlul de despăgubiri cuvenite în urma exproprierii parcelei de teren cu nr. cadastral X1 situată în Pecica, în suprafață de 6857 mp, la dobânzile legale aferente, cu cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile Legilor nr. 255/2010 și nr. 33/1994, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin Sentința nr. 2872 din 14 noiembrie 2012, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis acțiunea, a anulat partea referitoare la despăgubiri, Procesul-verbal nr. AA/2011 al Comisiei de Aplicare a Legii nr. 255/2010 Pecica și a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 95.071,15 RON cu titlul de despăgubiri rezultate din expropriere, precum și la 1.400 RON, cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin Decizia nr. 26 din 21 februarie 2013, a admis apelul declarat de reclamanți împotriva Sentinței civile nr. nr. 2872 din 14 noiembrie 2012 a Tribunalului Arad.

A anulat sentința sus-menționată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe. Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins, ca tardiv, apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva aceleiași sentințe. În rejudecare, Tribunalul Arad, prin Sentința civilă nr. 472 din 19 februarie 2014, a admis în parte acțiunea. A anulat, în parte, Hotărârea din 26 din 10 octombrie 2011 emisă de Comisia de Aplicare a Legii nr. 255/2010. A dispus obligarea pârâtului la plata către reclamanți a sumei de 118.784,83 RON, cu titlul de despăgubiri. A respins restul pretențiilor solicitate. A compensat cheltuielile de judecată făcute de părți. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că s-a dispus completarea probatoriilor, și s-a solicitat experților Ț.Ș., B.E.

și B.M.A. să efectueze un supliment de expertiză potrivit obiectivelor depuse pentru refacerea primei lucrări. Ca atare, prin Încheierea din 27 noiembrie 2013 s-a admis proba privind efectuarea unei noi expertize de către experții S.I.F., L.Ș. și O.C.Z., lucrarea fiind depusă la dosar la data de 22 ianuarie 2014. Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor AA din 10 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamanți a suprafeței de 6857 mp din terenul situat în Localitatea Pecica, jud. Arad, având nr. cadastral X1 și s-a stabilit ca limită a despăgubirilor suma de 0,16 euro/mp, iar reclamanții au contestat această hotărâre susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.

Cererea reclamanților este grefată, într-adevăr, pe dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 conform cărora, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente, în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferul dreptului de proprietate. Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr. 255/2010 - se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

În rejudecare, instanța a apreciat că, în cauză sunt incidente prevederile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora: "Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia." Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, s-a reținut din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară că valoarea pe 1 mp a terenului expropriat este de 3,84 euro/1 mp.

Din analiza contractelor de vânzare-cumpărare de la dosar, încheiate în anii 2011 și 2012 a rezultat că 1 mp de teren situat în extravilanul orașului Pecica - jud.Arad a fost tranzacționat diferit, cu prețul de 2,39 euro/mp teren + TVA și 4,10 euro/mp teren. Astfel, s-a stabilit că suma de 3,84 euro/1 mp din raportul de expertiză depus la dosarul cauzei se încadrează în prețurile tranzacționate. S-a reținut că finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 Protocolul nr. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea în favoarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bunăvoie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit, astfel de terenuri. Fiind în realitate o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă nu doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal, bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător, reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.

Împrejurarea dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin H.G. nr. 488/2011 este una corectă sau nu se determină în cadrul acțiunii civile, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în ipoteza în care această hotărâre preia valoarea despăgubirii stabilită prin H.G., iar expropriatul este nemulțumit de aceasta.

Potrivit îndrumărilor Curții de Apel Timișoara din decizia de casare, s-a efectuat expertiza, în cadrul căreia, pentru stabilirea valorii de piață a terenului expropriat, experții au utilizat criterii comparabile (primul criteriu de comparabilitate l-a constituit localizarea - extravilanul localității Pecica, pentru eventualele diferențe efectuându-se corecții, conform ghidurilor metodologice de evaluare): - teren extravilan Pecica, categoria de folosință teren arabil, cu suprafața de 5000 mp, vândut la data de 27 noiembrie 2012 prin Contractul nr. X2 cu 4,1 euro/mp; este situat la cca. 3,8 km de intravilanul localității Pecica; - teren extravilan Pecica, categoria de folosință teren arabil și pășune (50% pășune), cu suprafața de 12.200 mp, vândut la data de 12 august 2011 prin Contractul nr. X3 cu 2,5 euro/mp; este situat la cca.

3,9 km de intravilanul localității Pecica; - teren extravilan Pecica, categoria de folosință curți construcții, cu suprafața de 8.371 mp, vândut la data de 17 mai 2012 prin Contractul nr. X4 cu 2,38 euro/mp la 300 m de intravilanul localității Pecica. În urma procesului de evaluare a rezultat, conform fișei anexate, valoarea de piață unitară pentru terenul evaluat, de 3,7 euro/mp. Experții au mai precizat că valoarea obținută este similară cu valorile obținute prin metoda comparațiilor cu analiza statistică, metoda comparațiilor cu utilizarea de oferte vânzare terenuri, respectiv metoda de randament (ultimele două utilizate în raportul de expertiză inițial). Astfel, a rezultat că valoarea de piață estimată în raportul de expertiză tehnică judiciară este corectă, 3,85 euro/mp, prin metoda comparațiilor directe, respectiv 3,84 euro/mp prin metoda capitalizării rentei funciare.

Având în vedere valoarea de piață unitară obținută în prezentul supliment la raportul de expertiză elaborat în acest dosar (3,7 euro/mp) și explicațiile referitoare la daune din raportul de expertiză inițial, a rezultat o valoare a terenului în euro - 25.370,90 și valoare teren RON - 116.414,37 și s-au stabilit daune în valoare de 2.370,46 RON. Răspunzând obiectivelor stabilite de instanța de judecată, experții au precizat că valoarea finală a despăgubirilor solicitate conform cerințelor stabilite de instanța de judecată este 118.784,83 RON, valoare stabilită și în raportul de expertiză întocmit în acest dosar. Împotriva Sentinței nr. 472 din 19 februarie 2014 a Tribunalului Arad, secția civilă, au declarat recurs (cale de atac ce a fost calificată ulterior ca fiind apel) reclamanții, precum și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. Apelanții reclamanți au invocat nelegalitatea sentinței atacate, prin prisma neaplicării disp. art. 6 rap. la art. 1 din O.G. nr. 13/2001, în sensul că reclamanții trebuie să beneficieze și de dobânzii legale, calculate asupra diferenței dintre despăgubirea inițială de 4.889,04 RON și cea stabilită prin expertiză judiciară, de 118.784,83 RON, stabilită de la data de 10 ianuarie 2012 și până la data plății efective. Apelantul-pârât a criticat sentința instanței de fond exclusiv cu privire la metoda de determinare a valorii terenului expropriat, precum și referitor la cuantumul despăgubirilor care au rezultat. Astfel, pârâtul a susținut că s-au încălcat disp.

art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994, tribunalul exercitând un rol activ disproporționat atunci când a decis să ignore concluziile raportului de evaluare efectuat de SC E. SRL și și-a însușit valori ale terenului care au rezultat din suplimentul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, în urma casării cu trimitere spre rejudecare. Tribunalul nu a reușit să identifice și să acorde proprietarului expropriat valoarea reală a imobilului și nici daunele suplimentare aduse proprietarului, astfel cum statuează și dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, care fac trimitere la art. 26 din Legea nr. 33/1994. Prin Decizia nr. 63 din 8 mai 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.

SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 472 din 19 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad. A admis apelul declarat împotriva aceleiași sentințe de către reclamanții N.A., N.I. și M.E. A schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanți a dobânzii legale aplicate asupra diferenței dintre despăgubirile acordate de instanță, în cuantum de 118.748,83 RON, și despăgubirea inițială propusă de pârât în sumă de 4.889,04 RON, dobândă legală care se calculează începând cu data de 10 ianuarie 2012 și până la data plății efective. A dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 2.585 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, către reclamanți.

A menținut, în rest, dispozițiile sentinței Tribunalului Arad. Pentru a decide astfel, instanța de apel a avut în vedere prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care stabilesc cu caracter obligatoriu că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar pentru calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

În plus, s-a reținut că exproprierea creează în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire justă, însă Legea nr. 255/2010 nu a modificat criteriile de determinare a despăgubirii, astfel cum acestea au fost stabilite inițial prin Legea nr. 198/2004, respectiv: prețul de vânzare al imobilelor de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal modificat, aceste criterii stând la baza H.G. nr. 488/2011. S-a mai reținut că, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în ipoteza în care această hotărâre preia valoarea despăgubirii stabilită prin H.G., iar expropriatul este nemulțumit de aceasta, expropriatul nemulțumit se poate adresa instanței de judecată.

În rejudecare, cu ocazia administrării probei cu suplimentul de expertiză tehnică judiciară, s-a stabilit corect că după ce a analizat tranzacții efective în aceeași perioadă și în aceeași unitate administrativ-teritorială (contractele de vânzare-cumpărare fiind depuse în anexă de către experți), suplimentul realizat raportului de expertiză dispus inițial, a concluzionat unanim că valoarea reală a imobilului - teren de 6.857 mp este de 118.784,83 RON, respectiv de 33.695,42 euro sau 3,7 euro/mp, concluziile comisiei de experți având, de această dată, la bază strict prețurile de tranzacționare efectivă a terenurilor de același fel și din aceeași unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.

Față de considerentele mai sus expuse instanța de apel a constatat că motivele de apel ale pârâtului nu sunt fondate, sub aspectele invocate. Referitor la apelul declarat de reclamanți, instanța de control judiciar a reținut că acesta este întemeiat, în raport de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 255/2010 coroborate cu cele ale art. 6 din O.G. nr. 13/2001, în sensul că reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze și de dobânda legală aplicabilă/calculată asupra diferenței dintre despăgubirea inițială de 4.889,04 RON, stabilită prin Hotărârea nr. AA din 18 octombrie 2011 și cea stabilită prin expertiză judiciară, de 118.784,83 RON, stabilită de la data de 10 ianuarie 2012 și până la data plății efective.

Curtea de apel a apreciat că, potrivit art. 274 C. proc. civ., în raport cu admiterea acțiunii, reclamanții sunt îndreptățiți și la recuperarea cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariile achitate experților judiciari, în rejudecare. Împotriva Deciziei nr. 63 din 8 mai 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, criticile formulate fiind reluate și identic prezentate, cu cele ce se regăsesc în motivele de apel declarate de aceeași parte împotriva sentinței Tribunalului Arad. Deși în mod generic, recurentul-pârât a indicat ca temei de drept, motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. de la 1865, este de observat că, în realitate, prin recurs nu se invocă motive de nelegalitate cu privire la decizia pronunțată în apel, toată expunerea din "motivare" tinzând spre chestiuni de apreciere a probatoriilor, pârâtul solicitând respingerea pe fond a acțiunii reclamanților. De altfel, prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații-reclamanți N.A., M.E. și N.I. au solicitat a se constata nul recursul, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865. Înalta Curte constată că recursul este nul. Deși cererea de recurs formulată de pârât a fost depusă la dosar la 24 iunie 2014, cu respectarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

de la 1865, din cuprinsul "motivelor de recurs" astfel cum au fost redate de către pârât nu rezultă posibilitatea încadrării acestora în conținutul criticilor pentru care se poate constata nelegalitatea unei hotărâri judecătorești, astfel încât să poată fi incidente prevederile art. 306 alin. (3) din același cod, instanța reținând că din dezvoltarea acestora nu se poate realiza încadrarea criticilor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din același cod. Așa fiind, motivele invocate drept critici în recurs constituie, de fapt, o reluare a criticilor din apel, fără a se arăta în ce constă nelegalitatea deciziei pronunțate în apel. Ca atare, nefiind structurate și fundamentate sub aspectul motivelor de nelegalitate, strict și limitativ reglementate de prevederile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. de la 1865, în sensul de a se invoca, în recurs, critici pertinente sub aspectul încălcării legalității de către instanța de apel, reluarea identică a motivelor de apel, nu se constituie într-o motivare a recursului, potrivit exigențelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. de la 1865. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la soluția pronunțată și la motivul de recurs invocat. În prezenta cauză, recurentul-pârât nu s-au conformat exigențelor cerute de art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ. Astfel, deși a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, pârâtul nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea acestora în textele mai sus arătate. Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient, numai în măsura în care astfel de motive sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită, ceea ce nu s-a realizat în cauză, singurele critici vizând chestiuni legate de aprecierea probelor, în speță, a expertizei tehnice judiciare. De asemenea, Înalta Curte nu a constatat nici existența unor motive pe care, din oficiu, să le poată pune în discuția în părților și asupra cărora să delibereze. Ca atare, susținerile recurentului-pârât, care nu fac posibilă încadrarea în temeiurile de recurs prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., nu sunt susceptibile de a fi examinate pe fond și, pe cale de consecință, Înalta Curte, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.T.I. prin C.N.A.D.N.R. SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva Deciziei nr. 63 din 8 mai 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 2014. Procesat de GGC - AZ