ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 672/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 672/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Arad la data de 20 februarie 2012, reclamanții G.V. și G.P. au chemat în

judecată Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța,

să dispună anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 165/256 din 10

octombrie 2011 și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor echivalente cu

valoarea reală a terenului expropriat în suprafață de 5.546 mp, respectiv suma

de 55.640 euro - raportat la valoarea de 10 euro/mp, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 3.455 din 20 decembrie 2012, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea, a

anulat în parte Hotărârea nr. 165/256 din 10 ianuarie 2011 de stabilire a

despăgubirilor și a dispus obligarea Statul Român prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România la plata către reclamanți a sumei

de 7.861,50 RON cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală aferentă, calculată

de la data de 10 octombrie 2011. Au fost respinse, în rest, pretențiile

reclamanților și a fost obligat pârâtul la plata către aceștia a sumei de 400

RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor

nr. 165/256 din 10 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010,

s-a dispus exproprierea suprafeței de 5.546 mp din terenul situat în

localitatea Pecica, jud. Arad, având număr cadastral 304185, înscris în CF

304114 Pecica, cu acordarea unei despăgubiri în sumă de 5.357,44 RON, luându-se

în calcul o valoare de 0,16 euro/mp.

Reclamanții contestă

această hotărâre, susținând că suma oferită de expropriator este derizorie,

atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele

oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.

Pentru stabilirea

despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a procedat conform art. 25 din

Legea nr. 33/1994, numind o comisie formată din trei experți, dintre care unul

desemnat de instanță și câte unul nominalizat de reclamanți, respectiv de către

pârâtul expropriator.

Conform concluziilor

raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 5.546 mp., este

de 94.957 RON, echivalentul a 21.297 euro.

Deși experții au

arătat că pentru estimarea valorii de piață se utilizează două metode, metoda

comparațiilor de piață și metoda capitalizării rentei funciare, iar după

aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor se estimează

rezultatul final, instanța a apreciat că suma de 21.297 euro pentru o parcelă

de 5.546 mp, pentru un teren agricol situat în extravilanul unei localități ce

nu este nici măcar reședință de județ este una exorbitantă.

A mai reținut prima

instanță că, în totală contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare

globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii

publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile și

care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul

precedent 2011, stabilește pentru orașul Pecica o valoare de 2.000 euro/ha.,

ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 RON/mp.

O dreaptă sau justă

despăgubire presupune acordarea prețului pe care proprietarul expropriat l-ar

fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind

prețul pieței, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit

astfel de terenuri.

Prin urmare, instanța

a reținut prețul de 3.000 euro pentru un ha de teren, respectiv 0,3 euro/mp -

echivalent 1,35 RON/mp, ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea

valorii de circulație a suprafeței expropriate.

În afară de această

valoare de circulație a terenului, tribunalul a reținut a fi pertinente și

juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în

cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare

reclamanților pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al

exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte

suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și

care cuprind: 2% comision unei societăți de intermedieri imobiliare, 1%

cheltuieli notariale suportate de cumpărător și 2% o estimare a cheltuielilor

suplimentare legate de deplasări, publicitate.

În schimb, s-a

considerat că nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a

contravalorii producției agricole, a subvenției acordate pentru aceasta ori a

valorii arendei.

S-a considerat că din

întreg ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că la momentul

exproprierii terenul ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare a

exproprierii, reclamanții nu ar mai fi putut să culeagă recolta. Nu rezultă, de

asemenea, că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a

intervenit exproprierea, ori că ar fi fost dat în arendă, astfel că acordarea

de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual și incert, legat de

imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are nicio fundamentare

legală.

Împotriva hotărârii

pronunțată de Tribunalul Arad au declarat apel atât reclamanții G.V. și G.P.,

cât și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Prin Decizia nr. 55

din 11 aprilie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis apelul

declarat de reclamanți și a respins ca nefondat apelul formulat de pârât și a

schimbat în parte a hotărârea apelată, în sensul obligării pârâtului la plata

către reclamanți a sumei totale de 99.931 RON cu titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Expertiza tehnică

dispusă în cauză, efectuată de o comise constituită din trei experți, a

concluzionat că, în urma exproprierii suprafeței de teren de 5.546 mp.,

proprietatea reclamanților, în zona localității Pecica, pe culoarul autostrăzii

Nădlac, despăgubirile ce se cuvin reclamanților prin raportare directă la

criteriile reglementate strict și imperativ de art. 26 din Legea nr. 33/1994,

sunt de 99.931 RON. La stabilirea acestei sume, obținută în urma folosirii

comparației directe, au fost avute în vedere daunele rezultate din lipsa

subvenției, dauna datorată cheltuielilor suplimentare de transport, dauna

necesară pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren, dauna pentru

terenurile agricole rezultate după dezmembrare greu de cultivat și dauna pentru

lipsa de acces.

Sub acest aspect,

tribunalul a făcut o greșită interpretate și aplicare a dispozițiilor art. 26

din Legea nr. 33/1994, înlăturând cuantumul despăgubirilor rezultate din

contravaloarea producției agricole, a subvenției acordată pentru aceasta ori a

valorii arendei. Cum în cauză, s-a efectuat o expertiză de către o comisie de

experți în compunerea prevăzută de Legea nr. 33/1994 și care a avut în vedere

la stabilirea cuantumului despăgubirilor criteriile reglementate de art. 26 din

lege, în mod nelegal tribunalul a înlăturat includerea în acest cuantum a

contravalorii producției agricole, a subvenției acordate pentru aceasta, ori a

valorii arendei.

În ceea ce privește

apelul declarat de pârât, Curtea de Apel a reținut că acesta nu cuprinde

critici legate de soluția cuprinsă în hotărârea primei instanțe, indicarea

exactă atât a motivelor de fapt cât și a motivelor de drept pe care se

întemeiază, ci doar referiri la raportul de evaluare întocmit anterior emiterii

hotărârii contestate de reclamanți, astfel încât l-a apreciat ca fiind

nefondat.

Împotriva acestei

decizii, au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri

Timișoara.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara formulează

următoarele critici, pe care le încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.:

Despăgubirile

acordate de instanța de apel s-au grefat pe concluziile raportului de expertiză

administrat de prima instanță, deși unul dintre experți a formulat observații

legate de comparabilele folosite, care nu ar fi similare cu terenul expropriat.

Prima instanță a

apreciat corect că suma de 21.297 euro pentru o parcelă de 55,46 mp teren

agricol situat în extravilanul unei localități ce nu este reședință de județ

este una exorbitantă, plasată în afara realității obiective.

Finalitatea

procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă)

despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă

nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 1 la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în

măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Or, o dreaptă sau

justă despăgubire presupune acordarea prețului pe care proprietarul expropriat

l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, adică

prețul pieței, cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit, astfel de

terenuri.

Totodată, nu se

justifică includerea contravalorii producției agricole, a subvenției acordate

pentru aceasta, ori a valorii arendei în cuantumul despăgubirilor stabilite de

către instanța de apel.

Acordarea acestor

despăgubiri suplimentare (pe lângă cele reprezentând contravaloarea terenului)

este nelegală și nejustificată.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Timișoara formulează următoarele motive de

recurs:

În mod greșit

instanța de apel a respins apelul declarat de pârât, câtă vreme acesta a precizat

prin apelul formulat, că este nelegal modul în care tribunalul a inclus în

despăgubirile acordate pretinse pierderi care nu sunt prejudicii certe decât în

măsura în care sunt dovedite.

Niciodată reclamanții

nu au solicitat și nu au probat faptul că doreau să-și reîntregească

proprietatea și că, urmare a acestui fapt, ar fi suferit pierderi (evaluate în

total la 5% din preț).

Recurentul susține că

instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 26 din Legea nr.

33/1994, în sensul că în preț trebuie incluse și daunele provenite din

contravaloarea producției agricole, a subvenției acordate pentru aceasta, ori a

valorii arendei, întrucât potrivit valorii stabilite prin lege, acestea au fost

incluse în prețul oferit.

În drept, motivele de

recurs formulate sunt încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

Față de dispozițiile

art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 298 C. proc. civ. și la art. 137 C.

proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepțiile formulate în cauză

de intimații-reclamanți, și care au vizat:

a. tardivitatea

recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara.

Excepția nu este

fondată.

Potrivit art. 301 C.

proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii,

dacă legea nu dispune altfel.

În cauză, hotărârea

pronunțată de instanța de apel a fost comunicată Ministerului Public -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 26 august 2013, iar

cererea de recurs a fost înregistrată la data de 11 septembrie 2013, înăuntrul

termenului legal prevăzut de dispozițiile art. 301 C. proc. civ., calculat

conform art. 101 C. proc. civ.

b. nulitatea

recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, deoarece vizează o altă decizie, respectiv Decizia nr. 56/2013, iar

nu Decizia nr. 55 din 11 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel în cauza

pendinte.

Nici această excepție

nu este fondată.

Potrivit art. 302

1

lit. b) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea

nulității indicarea hotărârii care se atacă.

Fiind vorba despre o

sancțiune expres prevăzută de lege, vătămarea produsă prin respectiva

neregularitate procedurală se prezumă până la dovada contrară, în condițiile

art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

În cauză, o asemenea

dovadă contrară este făcută prin faptul că în preambulul cererii de recurs

formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara

este indicat numărul corect al deciziei recurate, iar în cuprinsul cererii de

recurs sunt reproduse atât soluția cuprinsă în dispozitivul deciziei pronunțate

de Curtea de Apel în soluționarea apelurilor declarate în cauză, cât și parte

din considerentele pe care această soluție se sprijină.

Aceste aspecte permit

părții adverse raportarea la decizia pronunțată de Curtea de Apel în prezentul

litigiu, menționarea greșită a unui alt număr de decizie constituind o simplă

eroare materială, care nu este însă în măsură să producă vreo vătămare

procesuală reclamanților.

c. nulitatea recursului

declarat de Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara

pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Excepția nu este

fondată.

Cererea de recurs

formulată de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri

Timișoara este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

Este adevărat că

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. presupune, prin

ipoteză, împrejurarea învestirii instanței cu un litigiu în legătură cu un act

juridic intervenit între părți, a cărui natură ori înțeles lămurit și vădit

neîndoielnic a fost în mod eronat modificat de instanța de apel și că, în

cauză, nu se pune problema interpretării unui anumit act juridic. De aceea,

nici motivul de recurs bazat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu

poate fi primit.

Însă, dezvoltarea

criticilor formulate permite încadrarea lor în prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. raportat la art. 26 din Legea nr. 33/2004, urmând ca Înalta Curte să

exercite controlul de legalitate din perspectiva acestui motiv de recurs.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 26 din

Legea nr. 33/1994, "la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile

administrate de aceștia.".

Întemeindu-și

hotărârea pronunțată pe raportul de expertiză efectuat în prima fază

procesuală, instanța de apel a încălcat aceste dispoziții legale.

Astfel, în cuprinsul

acestui raport, experții menționează că au avut în vedere "ofertele de

prețuri pentru terenuri extravilane de suprafețe diferite" și că

"tranzacțiile înregistrate la notariatele locale nu sunt credibile

întrucât de cele mai multe ori acestea reprezintă o înțelegere a părților,

urmărind un preț mai mic pentru a obține o taxă mai mică notarială".

Prin urmare, experții

nu au avut în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de

același fel în zona în care este situat imobilul în litigiu, ci ofertele de

prețuri. Or, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, atât experții cât și

instanța au obligația ca, la stabilirea despăgubirilor acordate, să țină seama

de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

În respectarea

acestor prevederi legale și a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

instanța avea datoria de a ordona administrarea de probe care să dovedească

demersurile efectuate de părți pentru a obține înscrisuri prin care să probeze

dacă în unitatea administrativ-teritorială s-au efectuat tranzacții imobiliare

cu privire la terenuri de același fel și prețul la care s-au tranzacționat

astfel de bunuri la data efectuării raportului de expertiză.

În consecință,

constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din

Legea nr. 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate, va casa decizia recurată și

va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de

expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și va

administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași

prevederi legale, și prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând,

în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială

în care se află bunul în litigiu.

În ceea ce privește

dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 - a căror interpretare,

astfel cum a fost făcută de curtea de apel, a fost criticată prin motivele de

recurs - Înalta Curte reține că, potrivit acestor prevederi legale, în

cuantumul despăgubirilor acordate pentru expropriere, este inclusă atât

valoarea reală a bunului cât și contravaloarea prejudiciului cauzat

proprietarului. Concluzia se întemeiază atât pe interpretarea gramaticală a

prevederilor analizate - "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului

și din prejudiciul cauzat proprietarului" - cât și pe cea logică,

rezultată din coroborarea cu alin. (2) al aceluiași articol, care impune pentru

instanță obligația de a ține seama în calculul cuantumului despăgubirilor, atât

de prețurile de vânzare ale imobilelor (în determinarea valorii reale a

imobilului), cât și de daunele aduse proprietarilor (în stabilirea

prejudiciului cauzat).

Însă, în aplicarea

principiilor care guvernează desfășurarea procesului civil, acordarea, în

temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994, a daunelor pentru prejudiciul cauzat, ca

o componentă a despăgubirilor cuvenite pentru expropriere, nu poate fi făcută

în afara unei solicitări formulate în acest sens de persoana expropriată, ori

în lipsa probării existenței și a caracterului cert al unui astfel de

prejudiciu.

De aceea, cu ocazia

rejudecării, în raport de probele ce se vor administra, instanța de apel

urmează a verifica și dacă prejudiciul a cărui acoperire se solicită (astfel

cum este acesta a precizat prin cererea de chemare în judecată și prin cea

depusă la termenul de judecată din data de 30 aprilie 2012) este sau nu un

prejudiciu cert și care este eventuala sa întindere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGI

D E C I D E

Respinge excepția

tardivității recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara.

Respinge excepția

nulității recursurilor.

Admite recursurile

declarate de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara și de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri

Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 55 din 11 aprilie 2013 a Curții de Apel

Timișoara, secția I civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza aceleiași curți de apel spre rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 februarie 2014.

Procesat de GGC - AM