ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 672/2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 20 februarie 2012, reclamanții G.V. și G.P. au chemat în judecată Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 165/256 din 10 octombrie 2011 și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor echivalente cu valoarea reală a terenului expropriat în suprafață de 5.546 mp, respectiv suma de 55.640 euro - raportat la valoarea de 10 euro/mp, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 3.455 din 20 decembrie 2012, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea, a anulat în parte Hotărârea nr. 165/256 din 10 ianuarie 2011 de stabilire a despăgubirilor și a dispus obligarea Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România la plata către reclamanți a sumei de 7.861,50 RON cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală aferentă, calculată de la data de 10 octombrie 2011. Au fost respinse, în rest, pretențiile reclamanților și a fost obligat pârâtul la plata către aceștia a sumei de 400 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 165/256 din 10 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea suprafeței de 5.546 mp din terenul situat în localitatea Pecica, jud. Arad, având număr cadastral 304185, înscris în CF 304114 Pecica, cu acordarea unei despăgubiri în sumă de 5.357,44 RON, luându-se în calcul o valoare de 0,16 euro/mp. Reclamanții contestă această hotărâre, susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare. Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a procedat conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, numind o comisie formată din trei experți, dintre care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de reclamanți, respectiv de către pârâtul expropriator.

Conform concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 5.546 mp., este de 94.957 RON, echivalentul a 21.297 euro. Deși experții au arătat că pentru estimarea valorii de piață se utilizează două metode, metoda comparațiilor de piață și metoda capitalizării rentei funciare, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor se estimează rezultatul final, instanța a apreciat că suma de 21.297 euro pentru o parcelă de 5.546 mp, pentru un teren agricol situat în extravilanul unei localități ce nu este nici măcar reședință de județ este una exorbitantă.

A mai reținut prima instanță că, în totală contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabilește pentru orașul Pecica o valoare de 2.000 euro/ha., ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 RON/mp. O dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea prețului pe care proprietarul expropriat l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieței, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.

Prin urmare, instanța a reținut prețul de 3.000 euro pentru un ha de teren, respectiv 0,3 euro/mp - echivalent 1,35 RON/mp, ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii de circulație a suprafeței expropriate. În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul a reținut a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamanților pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind: 2% comision unei societăți de intermedieri imobiliare, 1% cheltuieli notariale suportate de cumpărător și 2% o estimare a cheltuielilor suplimentare legate de deplasări, publicitate.

În schimb, s-a considerat că nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a contravalorii producției agricole, a subvenției acordate pentru aceasta ori a valorii arendei. S-a considerat că din întreg ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că la momentul exproprierii terenul ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamanții nu ar mai fi putut să culeagă recolta. Nu rezultă, de asemenea, că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, ori că ar fi fost dat în arendă, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are nicio fundamentare legală.

Împotriva hotărârii pronunțată de Tribunalul Arad au declarat apel atât reclamanții G.V. și G.P., cât și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. Prin Decizia nr. 55 din 11 aprilie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamanți și a respins ca nefondat apelul formulat de pârât și a schimbat în parte a hotărârea apelată, în sensul obligării pârâtului la plata către reclamanți a sumei totale de 99.931 RON cu titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Expertiza tehnică dispusă în cauză, efectuată de o comise constituită din trei experți, a concluzionat că, în urma exproprierii suprafeței de teren de 5.546 mp., proprietatea reclamanților, în zona localității Pecica, pe culoarul autostrăzii Nădlac, despăgubirile ce se cuvin reclamanților prin raportare directă la criteriile reglementate strict și imperativ de art. 26 din Legea nr. 33/1994, sunt de 99.931 RON. La stabilirea acestei sume, obținută în urma folosirii comparației directe, au fost avute în vedere daunele rezultate din lipsa subvenției, dauna datorată cheltuielilor suplimentare de transport, dauna necesară pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren, dauna pentru terenurile agricole rezultate după dezmembrare greu de cultivat și dauna pentru lipsa de acces.

Sub acest aspect, tribunalul a făcut o greșită interpretate și aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, înlăturând cuantumul despăgubirilor rezultate din contravaloarea producției agricole, a subvenției acordată pentru aceasta ori a valorii arendei. Cum în cauză, s-a efectuat o expertiză de către o comisie de experți în compunerea prevăzută de Legea nr. 33/1994 și care a avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor criteriile reglementate de art. 26 din lege, în mod nelegal tribunalul a înlăturat includerea în acest cuantum a contravalorii producției agricole, a subvenției acordate pentru aceasta, ori a valorii arendei.

În ceea ce privește apelul declarat de pârât, Curtea de Apel a reținut că acesta nu cuprinde critici legate de soluția cuprinsă în hotărârea primei instanțe, indicarea exactă atât a motivelor de fapt cât și a motivelor de drept pe care se întemeiază, ci doar referiri la raportul de evaluare întocmit anterior emiterii hotărârii contestate de reclamanți, astfel încât l-a apreciat ca fiind nefondat. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. 1. Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara formulează următoarele critici, pe care le încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.: Despăgubirile acordate de instanța de apel s-au grefat pe concluziile raportului de expertiză administrat de prima instanță, deși unul dintre experți a formulat observații legate de comparabilele folosite, care nu ar fi similare cu terenul expropriat. Prima instanță a apreciat corect că suma de 21.297 euro pentru o parcelă de 55,46 mp teren agricol situat în extravilanul unei localități ce nu este reședință de județ este una exorbitantă, plasată în afara realității obiective. Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea prețului pe care proprietarul expropriat l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, adică prețul pieței, cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit, astfel de terenuri. Totodată, nu se justifică includerea contravalorii producției agricole, a subvenției acordate pentru aceasta, ori a valorii arendei în cuantumul despăgubirilor stabilite de către instanța de apel. Acordarea acestor despăgubiri suplimentare (pe lângă cele reprezentând contravaloarea terenului) este nelegală și nejustificată.

2. Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara formulează următoarele motive de recurs: În mod greșit instanța de apel a respins apelul declarat de pârât, câtă vreme acesta a precizat prin apelul formulat, că este nelegal modul în care tribunalul a inclus în despăgubirile acordate pretinse pierderi care nu sunt prejudicii certe decât în măsura în care sunt dovedite. Niciodată reclamanții nu au solicitat și nu au probat faptul că doreau să-și reîntregească proprietatea și că, urmare a acestui fapt, ar fi suferit pierderi (evaluate în total la 5% din preț).

Recurentul susține că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că în preț trebuie incluse și daunele provenite din contravaloarea producției agricole, a subvenției acordate pentru aceasta, ori a valorii arendei, întrucât potrivit valorii stabilite prin lege, acestea au fost incluse în prețul oferit. În drept, motivele de recurs formulate sunt încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Față de dispozițiile art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 298 C. proc. civ. și la art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepțiile formulate în cauză de intimații-reclamanți, și care au vizat: a. tardivitatea recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Excepția nu este fondată. Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. În cauză, hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost comunicată Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 26 august 2013, iar cererea de recurs a fost înregistrată la data de 11 septembrie 2013, înăuntrul termenului legal prevăzut de dispozițiile art. 301 C. proc. civ., calculat conform art. 101 C. proc. civ. b. nulitatea recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, deoarece vizează o altă decizie, respectiv Decizia nr. 56/2013, iar nu Decizia nr. 55 din 11 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel în cauza pendinte.

Nici această excepție nu este fondată. Potrivit art. 302 1 lit. b) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității indicarea hotărârii care se atacă. Fiind vorba despre o sancțiune expres prevăzută de lege, vătămarea produsă prin respectiva neregularitate procedurală se prezumă până la dovada contrară, în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. În cauză, o asemenea dovadă contrară este făcută prin faptul că în preambulul cererii de recurs formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este indicat numărul corect al deciziei recurate, iar în cuprinsul cererii de recurs sunt reproduse atât soluția cuprinsă în dispozitivul deciziei pronunțate de Curtea de Apel în soluționarea apelurilor declarate în cauză, cât și parte din considerentele pe care această soluție se sprijină.

Aceste aspecte permit părții adverse raportarea la decizia pronunțată de Curtea de Apel în prezentul litigiu, menționarea greșită a unui alt număr de decizie constituind o simplă eroare materială, care nu este însă în măsură să producă vreo vătămare procesuală reclamanților. c. nulitatea recursului declarat de Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Excepția nu este fondată. Cererea de recurs formulată de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Este adevărat că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. presupune, prin ipoteză, împrejurarea învestirii instanței cu un litigiu în legătură cu un act juridic intervenit între părți, a cărui natură ori înțeles lămurit și vădit neîndoielnic a fost în mod eronat modificat de instanța de apel și că, în cauză, nu se pune problema interpretării unui anumit act juridic. De aceea, nici motivul de recurs bazat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primit. Însă, dezvoltarea criticilor formulate permite încadrarea lor în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 26 din Legea nr. 33/2004, urmând ca Înalta Curte să exercite controlul de legalitate din perspectiva acestui motiv de recurs.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, "la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile administrate de aceștia.". Întemeindu-și hotărârea pronunțată pe raportul de expertiză efectuat în prima fază procesuală, instanța de apel a încălcat aceste dispoziții legale.

Astfel, în cuprinsul acestui raport, experții menționează că au avut în vedere "ofertele de prețuri pentru terenuri extravilane de suprafețe diferite" și că "tranzacțiile înregistrate la notariatele locale nu sunt credibile întrucât de cele mai multe ori acestea reprezintă o înțelegere a părților, urmărind un preț mai mic pentru a obține o taxă mai mică notarială". Prin urmare, experții nu au avut în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în zona în care este situat imobilul în litigiu, ci ofertele de prețuri. Or, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, atât experții cât și instanța au obligația ca, la stabilirea despăgubirilor acordate, să țină seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

În respectarea acestor prevederi legale și a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța avea datoria de a ordona administrarea de probe care să dovedească demersurile efectuate de părți pentru a obține înscrisuri prin care să probeze dacă în unitatea administrativ-teritorială s-au efectuat tranzacții imobiliare cu privire la terenuri de același fel și prețul la care s-au tranzacționat astfel de bunuri la data efectuării raportului de expertiză. În consecință, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale, și prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află bunul în litigiu. În ceea ce privește dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 - a căror interpretare, astfel cum a fost făcută de curtea de apel, a fost criticată prin motivele de recurs - Înalta Curte reține că, potrivit acestor prevederi legale, în cuantumul despăgubirilor acordate pentru expropriere, este inclusă atât valoarea reală a bunului cât și contravaloarea prejudiciului cauzat proprietarului.

Concluzia se întemeiază atât pe interpretarea gramaticală a prevederilor analizate - "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului" - cât și pe cea logică, rezultată din coroborarea cu alin. (2) al aceluiași articol, care impune pentru instanță obligația de a ține seama în calculul cuantumului despăgubirilor, atât de prețurile de vânzare ale imobilelor (în determinarea valorii reale a imobilului), cât și de daunele aduse proprietarilor (în stabilirea prejudiciului cauzat). Însă, în aplicarea principiilor care guvernează desfășurarea procesului civil, acordarea, în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994, a daunelor pentru prejudiciul cauzat, ca o componentă a despăgubirilor cuvenite pentru expropriere, nu poate fi făcută în afara unei solicitări formulate în acest sens de persoana expropriată, ori în lipsa probării existenței și a caracterului cert al unui astfel de prejudiciu.

De aceea, cu ocazia rejudecării, în raport de probele ce se vor administra, instanța de apel urmează a verifica și dacă prejudiciul a cărui acoperire se solicită (astfel cum este acesta a precizat prin cererea de chemare în judecată și prin cea depusă la termenul de judecată din data de 30 aprilie 2012) este sau nu un prejudiciu cert și care este eventuala sa întindere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGI

D E C I D E Respinge excepția tardivității recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Respinge excepția nulității recursurilor. Admite recursurile declarate de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 55 din 11 aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași curți de apel spre rejudecarea apelurilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2014. Procesat de GGC - AM