ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1642/2014

Deliberând asupra cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele: Prin Sentința civilă nr. 648 pronunțată la data de 18 februarie 2013 de Tribunalul Arad s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanții T.E. și T.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale S.A. din România. În consecință, a fost anulată, în parte, Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 73/112 din 10 octombrie 2011 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 Consiliul Local Pecica și a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților sumele de 1.823,83 euro sau echivalentul în RON la data plății și de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

În motivare, tribunalul a reținut că expropriatorul avea obligația de a utiliza, în vederea determinării despăgubirilor, doar expertiza realizată în condițiile actului normativ de expropriere în vigoare la momentul adoptării hotărârii, acesta fiind Legea nr. 255/2010. Au fost administrate proba cu expertiză și cea cu înscrisuri, în urma cărora tribunalul a concluzionat că în anul 2012 prețul obișnuit de vânzare a terenurilor agricole din extravilanul localității Pecica a fost de 0,3 euro/m.p., față de care valoarea terenului expropriat de 5.354 m.p. a fost stabilită la suma de 1.606,2 euro.

S-a procedat și la stabilirea valorii daunelor pentru teren, cu luarea în considerare a prejudiciilor cauzate de expropriere, totalul daunei complementare fiind de 6,05 euro + 41,58 euro + 170 euro = 217,63 euro, la care se adaugă prejudiciul principal reprezentat de valoarea de piață a terenului expropriat, și anume 1.606,2 euro, așa încât, totalul pagubei s-a reținut a fi la suma de 1.823,83 euro. Prin Decizia civilă nr. 177 din 20 noiembrie 2013 Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis apelul, a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 19.820 euro sau echivalentul în RON la data plății. A fost menținută în rest hotărârea și a fost respins apelul declarat de pârât împotriva aceleiași hotărâri.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a procedat la efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, care a concluzionat că valoarea de piață a unui mp teren de același fel cu cel în litigiu (conform contractelor depuse la dosar) este de 3,7 euro, valoarea terenului fiind de 19.820 euro. Cum experții au avut în vedere la stabilirea valorii terenului dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și în cauză nu au fost formulate obiecțiuni în condițiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 298 C. proc. civ., instanța a reținut ca fiind 19.820 euro valoarea reală a imobilului în litigiu.

Curtea de apel a constatat că experții au calculat cu titlu de daune aduse proprietarului prin expropriere, daune rezultate din lipsa subvenției și daune pentru terenuri greu de cultivat, însă instanța a apreciat că reclamanții nu sunt îndreptățiți la acordarea acestor sume, deoarece prima instanță a reținut că reclamanții nu au cultivat parcela de teren în litigiu, iar pe calea apelului reclamanții nu au criticat sentința sub aspectul acestor rețineri și nici nu au fost produse dovezi în sens contrar celor reținute de tribunal sub acest aspect. Mai mult, în cuprinsul suplimentului de expertiză efectuat în apel, experții nu au stabilit că s-ar fi produs vreun prejudiciu determinat de imposibilitatea cultivării terenului.

Deși reclamanții au susținut că ar fi intenționat să achiziționeze un teren în locul celui expropriat, la dosar nu există nicio dovadă în acest sens și nici nu au dovedit că ocupația lor ar fi cultivarea terenului agricol, ocupație care să le asigure cele necesare traiului, astfel că ar fi imperios necesară achiziționarea unui alt teren a cărui cultivare să le asigure subzistența; dimpotrivă, conform celor mai sus arătate, la momentul exproprierii, terenul în litigiu nu era cultivat. Împotriva acestei decizii pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA din România - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a formulat recurs în termen legal. În cuprinsul motivelor de recurs pârâtul a criticat cuantumul despăgubirilor stabilit de instanțele de fond, apreciind că prețul stabilit pentru imobil prin raportul de expertiză inițial, întocmit în faza administrativă, este cel corect.

În etapa judiciară a procedurii de expropriere instanțele de judecată au dat curs contestației formulate împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor pentru terenul expropriat și au majorat prețul stabilit, în mod nejustificat. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ. La termenul la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte a pus în discuție părților excepția nulității recursului, invocată de intimații reclamanți în cauză. Analizând excepția nulității recursului, invocată de intimații reclamanți, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor". Conform art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs". De asemenea, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. "indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.". În cauză, recurentul pârât a invocat, ca temei de drept al recursului, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar dezvoltarea criticilor formulate (identice cu cele din apel) vizează aspecte legate de administrarea și interpretarea probatoriului în cauză.

Susținerile recurentului pârât nu constituie critici ale argumentelor legale prezentate de instanța de apel în susținerea soluției pronunțate, ci se referă la o greșită interpretare și aplicare a probei cu expertiză administrate în fața instanțelor de judecată, apreciind că doar prețul stabilit pentru imobil prin raportul de expertiză întocmit în faza administrativă, este cel corect. Motivarea recursului, înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală. Pentru a conduce la modificarea hotărârii atacate este necesar ca dezvoltarea motivelor de recurs să cuprindă determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

În același sens, trebuie menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii. În consecință, văzând că în speță nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. Văzând dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum și înscrisurile reprezentând onorariu de avocat, urmează să se admită cererea formulată de intimații reclamanți T.A.

și T.E. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale S.A. din România - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 177 din 20 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Obligă recurentul pârât la plata sumei de 2.388 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimații reclamanți T.A. și T.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2014. Procesat de GGC - AM