ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2079/2014

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 2284/108/2012 pe rolul Tribunalului Arad la data de 06 aprilie 2012, reclamanții F.P., F.O., F.M., F.G., F.S. și J.M.

au chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale București, solicitând anularea în parte a Hotărârii nr. 88/130 din 10 octombrie 2011, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantului; obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 30.091 euro (echivalent în lei, la cursul valutar din ziua plății), reprezentând contravaloarea despăgubirii cuvenite în urma exproprierii parcelei de teren cu numărul cadastral X/2/3/2 situat în Pecica, cu suprafața de 6.675 mp; obligarea pârâtului la plata către reclamant a dobânzii legale calculată pentru diferența dintre valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat stabilită de către instanță și suma de 4.759,28 lei, stabilită prin Hotărârea nr. 88/130 din 10 octombrie 2011, dobândă calculată de la data de 10 ianuarie 2012, când a fost scadentă obligația pârâtei de consemnare a sumei la dispoziția lor și până în ziua plății efective; obligarea pârâtului la plata către reclamanți a sumei reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat; cu cheltuieli de judecată.

Printr-o precizare la acțiunea principală, depusă în cursul judecății, reclamanții au solicitat și exproprierea unei suprafețe suplimentare de 2.903 mp, adică suprafața de teren ce le-a rămas în proprietate în urma exproprierii, prima instanță dispunând un supliment de expertiză pentru determinarea valorii acestei parcele de teren. În ședința publică din 13 februarie 1013, reprezentantul reclamantului a depus la dosar o cerere de majorare a câtimii obiectului, prin care, în baza art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere și concluziile raportului de expertiză tehnică depus la termenul din 30 ianuarie 2013, au fost majorate pretențiile din al doilea capăt de cerere, în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei la data plății a sumei de 49.570 euro, în locul sumei de 30.091 euro, inițial pretinsă; suma precizată reprezintă prejudiciul conform raportului de expertiză efectuat în prezenta cauză.

Prin Sentința civilă nr. 568 din 13 februarie 2013, Tribunalul Arad a admis în parte cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale; s-a dispus obligarea pârâtului să plătească reclamantului suma de 9.200 de lei, cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeței de 6.675 mp de teren arabil și s-a respins restul pretențiilor formulate ca nefondate; pârâtul a fost obligat la plata a sumei de 2.000 de lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri, au promovat apel atât pârâtul Statul Român, prin CNADR, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, cât și reclamanții F.P., F.O., F.M., F.G., F.S.

și J.M., fiecare formulând critici proprii de nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia civilă nr. 154 din 22 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, apelul formulat de pârât a fost respins ca tardiv declarat, iar apelul reclamanților a fost admis, astfel că, s-a dispus schimbarea în parte a sentinței apelate, pârâtul fiind obligat la plata către reclamanți a sumei de 111.949 lei cu titlu de despăgubire pentru exproprierea suprafeței de 6.675 mp teren; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței (referitoare la anularea în parte a hotărârii de stabilire a despăgubirilor, la dobânda legală aferentă despăgubirilor acordate și la respingerea în rest a pretențiilor solicitate).

Pentru a decide în acest sens, în ce privește apelul pârâtului, instanța de apel a analizat cu prioritate excepția tardivității, date fiind prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. S-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 284 C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii apelate, dacă legea nu dispune altfel. În speță, sentința tribunalului a fost comunicată pârâtei la data de 12 martie 2013, iar recursul (recalificat apel) a fost înregistrat la data de 04 aprilie 2013 (joi), ultima zi pentru promovarea în termen a căii de atac fiind data de 29 martie 2013 (vineri), motiv pentru care s-a constatat că apelul a fost promovat peste termenul prevăzut de lege, excepția analizată fiind admisă, astfel că apelul pârâtului a fost respins ca tardiv declarat.

Asupra apelului declarat de reclamanți, prin prisma motivelor invocate, instanța de apel a reținut următoarele: Exproprierea creează în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire dreaptă, conform art. 44 alin. (3) din Constituție, în timp ce art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 prevede criteriile de determinare a despăgubirii, prin trimiterea la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994: valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții urmând să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Instanța de apel a apreciat că verificarea evaluării estimative a terenurilor realizată prin H.G. nr. 488/2011, poate avea loc doar în cadrul acțiunii civile exercitate potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, cu efectuarea unei expertize în condițiile art. 25 - 26 din Legea nr. 33/1994. Prin calea de atac formulată, reclamanții au invocat greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor din Legea nr. 33/1994 privind stabilirea despăgubirii, urmare a faptului că nu s-au avut în vedere criteriile imperative prevăzute de lege la determinarea cuantumului despăgubirii, ce trebuie să se compună din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere.

Art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, aplicabil în cauză în temeiul art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, statuează că "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite", iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia." Din cuprinsul textelor din actele normative menționate mai sus, care sunt în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența în materie a Curții europene, instanța de apel a apreciat că rezultă consacrarea legislativă a caracterului just al despăgubirii pentru imobilele expropriate, precizându-se explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului, stabilindu-se obligația legală, atât în sarcina instanței, cât și a experților, de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.

Potrivit și jurisprudenței Înaltei Curți, valoarea de piață a imobilului expropriat, se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare la amplasamentul acestuia, destinația terenului la momentul evaluării, categoria localității, poziționarea față de localități și căile de acces, echiparea tehnico-edilitară a zonei, restricții de folosire, iar nu perspectiva unei dezvoltări viitoare. În aplicarea celor anterior redate, instanța de apel a constatat că tribunalul nu s-a conformat dispozițiilor legale deja citate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza unui raport de expertiză efectuat în condițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare.

Astfel, în raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe, s-a arătat în mod expres că abordarea prin comparație a avut ca termeni de raportare oferte pe piața imobiliară, fiind indicate mai multe oferte de vânzare pentru terenuri extravilane agricole și, deci, experții nu au avut în vedere prețul cu care s-au vândut imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză, așa cum prevede în mod expres art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. În acest context, s-a apreciat că prima instanță era ținută să dispună efectuarea unei expertize în condițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experții având obligația, în cadrul metodei comparațiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv pentru terenuri cu aceleași caracteristici.

Pentru aceste considerente, instanța de apel a dispus completarea probatoriului, prin efectuarea unui supliment la raportul de expertiză efectuat de către cei trei experți numiți în fața primei instanțe, care să stabilească despăgubirea conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 rap. la art. 26 din Legea nr. 33/1994. După depunerea suplimentului la raportul de expertiză la dosar, niciuna din părți nu a formulat obiecțiuni cu privire la această lucrare. Din raportul de expertiză întocmit în etapa procesuală a apelului, curtea de apel a constatat că cei trei experți au determinat valoarea terenului expropriat prin comparația vânzărilor unor imobile similare, ajungând la concluzia că această valoare este de 111.652 lei, valoare ce nu a fost contestată de către părți, astfel cum s-a reținut deja.

În ceea ce privește daunele pretins suferite de proprietar ca urmare a exproprierii, constând în taxe, comisioane, cheltuieli suplimentare de transport, contravaloarea producției agricole, a subvenției acordate pentru aceasta ori a valorii arendei, instanța de apel a constatat că experții au evaluat dauna pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren. Pe de altă parte, s-a reținut însă că valoarea comisioanelor și taxelor necesare pentru achiziționarea unui teren similar este inclusă în valoarea de piață a terenului expropriat, taxele și comisioanele ce ar trebui achitate pentru o achiziție imobiliară nefiind determinate de măsura exproprierii și, ca atare, s-a apreciat că nu se impune acordarea acesteia.

În plus, acest pretins prejudiciu nu are un caracter cert, nefiind probat că reclamanții intenționează să achiziționeze alt teren, în locul celui expropriat, teren pe care nu au înțeles, de altfel, să-l valorifice, potrivit destinației sale agricole. Curtea de apel a constatat că în mod just tribunalul nu a inclus în cuantumul despăgubirilor a contravalorii producției agricole, a subvenției acordate pentru aceasta ori a valorii arendei, atât timp cât nu s-a probat că reclamanții au suferit o astfel de pagubă, terenul în discuție nefiind valorificat de către reclamanți, nici prin cultivare, nici prin arendare. Subvenția agricolă cerută nu se cuvine reclamanților, întrucât, potrivit destinației legale (suportarea unor costuri de exploatare agricolă a terenurilor), aceasta se plătește proprietarilor care înțeleg să cultive efectiv terenul.

Simpla deținere în proprietate a unui teren agricol nu îndreptățește titularul acestui drept să pretindă subvenția agricolă, fiind necesară cultivarea efectivă, lucru ce nu s-a probat în cauză; din probatoriului administrat nu a rezultat că la momentul exproprierii terenul ar fi fost cultivat sau dat în arendă, astfel că acordarea de despăgubiri pentru acest prejudiciu, eventual și incert, nu are nicio fundamentare legală, a mai apreciat instanța de apel. De asemenea, curtea de apel a apreciat că în mod legal prima instanță a respins și solicitarea reclamanților privind exproprierea unei suprafețe suplimentare de 2.903 mp de teren, având în vedere limitele stabilite prin Legea nr. 255/2010, pentru contestația pe care persoanele expropriate o pot formula în justiție.

Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii. Ca atare, potrivit legii speciale, instanța de judecată, învestită cu soluționarea unei contestații împotriva hotărârii privind cuantumul despăgubirilor stabilite pentru terenul expropriat, nu poate decât să cenzureze și să redimensioneze cuantumul despăgubirilor propuse, nu și să dispună exproprierea unei parcele suplimentare.

Acest act normativ a scindat procedura exproprierii în două faze: una de stabilire a suprafețelor și persoanelor ce urmează a fi expropriate pentru cauza de utilitate publică, cu posibilitate de contestare distinctă, și cea de-a doua (cea de față) care permite exclusiv contestarea sumei stabilite cu titlu de justă despăgubire. S-a apreciat a fi corectă și concluzia primei instanțe, în sensul că, față de suprafața și configurația parcelei rămase în proprietatea reclamanților, aceasta este aptă a fi întrebuințată conform destinației sale.

Cu privire la cheltuielile suplimentare de transport, curtea de apel a constatat că această solicitare a reclamanților este întemeiată, însă nu se poate acorda suma de 4.258 lei stabilită prin lucrarea de specialitate efectuată în cauză, întrucât s-a apreciat că este eronată calcularea unei despăgubiri pentru drumul suplimentar ce trebuie parcurs, în cuantum de 277 lei, la care să se aplice capitalizarea, prin utilizarea unui coeficient de 0,065 %. Procedând în acest mod, s-a ajuns la o sumă considerabilă și necuvenită, nefiind justificată capitalizarea unor costuri efectiv stabilite. De asemenea, s-a considerat că nu se cuvin reclamanților nici dobânzile solicitate pentru diferența dintre cuantumul despăgubirilor stabilite în prezentul proces și cel oferit prin hotărârea contestată, de la data scadenței obligației pârâtei de plată a despăgubirilor și până la data plății, neexistând niciun temei legal pentru admiterea acestui petit.

În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a formulat recurs, indicându-se ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin memoriul de recurs, recurentul pârât solicită instanței de recurs a observa că despăgubirea propusă și neacceptată de expropriat se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, ambele componente fiind avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor propuse a fi plătite expropriaților, sens în care citează dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994.

Recurentul consideră că prețul de piață stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor este unul corect; pe de altă parte, se arată că datele cuprinse în raportul de evaluare întocmit de SC E. SRL sunt în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și sunt susținute și de exemple de oferte de vânzare a terenurilor în zonă. În prezent, cadrul legal în materie de exproprie îl reprezintă Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local. Conform prevederilor art. 5 din Legea nr. 255/2010 expropriatorul are obligația de a aproba prin Hotărâre de Guvern și lista proprietarilor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, așa cum rezultă din evidențele unităților administrativ-teritoriale.

Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Autostrada Nădlac - Arad" au fost aprobați prin H.G. nr. 1.480/2009, publicată în M. Of. nr. 845/8.12.2009. Prin H.G. nr. 416/2010 s-a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurilor de expropriere pentru imobilele situate pe amplasamentul lucrării "Autostrada Nădlac - Arad", precum și suma globală estimată cu titlu de despăgubire, în valoare de 63.000 mii lei, sumă rezultată din Raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat ANEVAR, angajat de către expropriator, în conformitate cu vechiul cadru legislativ în materie de expropriere. Suma de 63.000 mii lei aprobată prin H.G. nr. 416/2010 a fost suplimentată cu suma de 17.500 mii lei prin H.G.

nr. 1.248/2010, în conformitate cu art. 4 alin (4) din Legea nr. 198/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât la data promovării hotărârii inițiale din cauza insuficienței bugetare a fost alocată de la bugetul de stat doar suma de 63.000 mii lei, suma globală necesară acestui proiect fiind de 80.500 mii lei. În continuarea memoriului de recurs, pârâtul invocă dispozițiile art. 11 alin. (7), (8) și (9) din Legea nr. 255/2010, texte reproduse integral, arătând că raportul de evaluare întocmit în procedura exproprierii (sub coordonarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România) a fost întocmit și cuprinde elementele constitutive ale valorii despăgubirilor aferente fiecărui imobil în parte, așa cum sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, adică prețul la care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel și contravaloarea prejudiciului produs proprietarului prin expropriere.

Se mai arată că, în concret, conform Raportului de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 a terenurilor afectate de construcția autostrăzii pe U.A.T. Pecica, jud. Arad, întocmit în mai 2011, suprafața totală ce urmează a fi expropriată este de 865.211 mp, având o valoare totală de despăgubire de 684.356,29 lei. Raportul de evaluare a fost întocmit în concordanță cu reglementările Standardelor Internaționale de Evaluare de către domnul ing. G.N., expert evaluator bunuri mobile și proprietăți imobiliare, având calitatea de membru ANEVAR și calitatea de Expert funciar membru AEF și de către doamna ec. G.N., expert proprietăți imobiliare, având calitatea de membru ANEVAR.

Evaluarea a fost realizată prin raportare la principiile exproprierii pentru cauza de utilitate publică, iar valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii nr. 255/2010, Legii nr. 33/1994 și standardului internațional IVS 1, ceea ce reprezintă o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Or, această valoare specială este mai mare decât o valoarea de piață care reprezintă "suma estimată pentru care o proprietate poate fi schimbată la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție echilibrată, după un marketing adecvat, în care fiecare parte acționează în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângeri." Recurentul mai menționează că în urma raportului de evaluare întocmit, proprietarii terenurilor sunt obligați să vândă, iar cumpărătorul, la rândul său, este obligat să cumpere, amândoi fiind condiționați de proiectul de utilitate publică în cauza, și anume "Construcția Autostrăzii Nădlac - Arad, pe teritoriul administrativ al jud. Arad". În comparație cu interesul privat al proprietarilor, dată fiind preeminența interesului general, care este definit de art. 2, alin (1) lit. r) al Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, ca fiind: "interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor", se impune recunoașterea și acordarea unei juste și imediate despăgubiri proprietarilor expropriați, despăgubire care, în concret, are aptitudinea de a fi mai însemnată decât valoarea de piață a imobilului.

De asemenea, recurentul învederează că raportul de evaluare a fost întocmit pe baza analizei pieței specifice a proprietăților imobiliare similare, pe baza unor criterii, precum: definirea pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor și arendași), gradul de fertilitate a terenului sau echilibrul pieței. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 304 pct. 9 și 312 C. proc. civ., recurentul solicită admiterea prezentului recurs, modificarea în tot a deciziei recurate și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, constatându-se că valorile stabilite prin expertiza ce a stat la baza declanșării procedurilor de expropriere (cea efectuată SC E. SRL) au fost cele corecte.

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimații reclamanți au invocat excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a formulat și semnat recursul în numele recurentului, sens în care au solicitat anularea recursului, precum și excepția nemotivării căii de atac, solicitând constatarea nulității recursului; în subsidiar, intimații reclamanți au solicitat menținerea deciziei recurate prin respingerea recursului ca nefondat. Excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a fost pusă în dezbaterea părților la termenul de judecată din 30 mai 2014, sens în care Înalta Curte a dispus emiterea unei adrese către recurent solicitându-i-se să înainteze la dosar dovada calității de reprezentant pentru persoana care a semnat cererea și motivele de recurs, precum și să precizeze dacă sunt incidente dispozițiile art. 69 alin. (2) C. proc.

civ., având în vedere că în faza apelului pârâtul a fost reprezentat de avocat; în consecință, s-a procedat la amânarea cauzei pentru ca recurentul să răspundă acestor solicitări, dat fiind că excepția de procedură a lipsei dovezii calității de reprezentant, deși are caracter peremptoriu începe prin a avea caracter dilatoriu. Astfel, art. 161 C. proc. civ. prevede astfel: "Când instanța constată lipsa capacității de exercițiu al drepturilor procedurale a părții sau când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri. Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea." Pentru termenul de azi, s-a înaintat la dosar copie a împuternicirii avocațiale emise pentru dl. avocat B.M.B.

și av. G.D., valabilă și pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, în virtutea unui contract de asistență juridică din 2010. În acest sens sunt dispozițiile art. 29 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat care prevăd: "Avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste și să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândește dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidență". Totodată, și art. 131 din Statutul profesiei de avocat dispune astfel: "Contractul de asistență juridică prevede în mod expres întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului.

În baza acestuia, avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială întocmită conform anexei nr. II la prezentul statut." Cum pentru termenul de azi a fost depusă împuternicire avocațială pentru semnatarul cererii și motivelor de recurs, Înalta Curtea va respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, lipsurile cererii de recurs fiind complinite. Înalta Curte constată a fi întemeiată însă excepția nulității recursului invocată de intimați. Astfel, se constată că cele susținute prin motivele de recurs nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ipoteză invocată de recurent, după cum dezvoltarea acestora nu permite încadrarea criticilor în celelalte ipoteze expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. pentru exercitarea acestei căi de atac, verificare realizată de instanță pe temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ.; de asemenea, nu au fost identificate nici motive de ordine publică susceptibile a fi fost invocate și din oficiu, sens în care dispune art. 306 alin. (2) C. proc. civ. Or, așa cum rezultă din redarea memoriului de recurs, recurentul nu formulează în concret nicio critică prin raportare la soluția adoptată, la procedura derulată în fața instanței de apel și, cu atât mai puțin, la considerentele pe care curtea de apel și-a întemeiat decizia ori raționamentul expus pentru susținerea ei.

Dimpotrivă, recurentul face ample referiri la procedura administrativă premergătoare exproprierii, soldată cu emiterea Hotărârii nr. 88/130 din 10 octombrie 2011 de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 atacată de reclamanții din cauza de față și descrie în detaliu derularea acesteia; de asemenea, nu se raportează la expertiza efectuată în etapa apelului, ci invocă expertiza efectuată în aceeași etapă prejudiciară de către experții ANEVAR; pe de altă parte, nu s-a identificat nicio critică referitoare la soluția adoptată de instanță asupra apelului său (respins ca tardiv declarat). Cum prin motivele de recurs, partea nemulțumită de soluția pe care o atacă este ținută a-și conforma conduita procesuală la normele imperative ale art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., fiind astfel îndrituită la a susține numai critici de nelegalitate care se încadrează sau pot fi încadrate în tezele instituite prin textul invocat, prin care să combată argumentele expuse de instanță prin considerentele deciziei recurate, Înalta Curte constată că recurentul și-a încălcat aceste obligații procedurale, astfel că devine incidentă sancțiunea nulității căii de atac reglementată de art. 306 alin. (3) C. proc. civ., sens în care se va dispune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant pentru formularea cererii de recurs. Constată nul recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva Deciziei nr. 154 din 22 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 iunie 2014. Procesat de GGC - NN