ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1909/2014

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 312 din 31 ianuarie

2013, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis în parte acțiunea civilă

formulată și precizată de reclamanții B.I. și B.S.S. față de pârâtul Statul

român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale și, în

consecință, a anulat în parte Hotărârea nr. 171/264 din 10 octombrie 2011 a

Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 Pecica, județul Arad, în ce

privește cuantumul total al despăgubirilor pentru expropriere, pe care l-a

stabilit la 12.348 euro sau echivalentul în RON la data plății, fiind respinse

celelalte pretenții; pârâtul a mai fost obligat să plătească reclamanților și

suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată reclamanților.

Împotriva Sentinței

civile nr. 312 din 31 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Arad, secția

civilă, reclamanții B.I., B.S.S. și pârâtul Statul Român reprezentat de

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale prin Direcția Regională

de Drumuri și Poduri Timișoara, au declarat apel, fiecare formulând critici

proprii de nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr. 173

din 19 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, a fost respins

apelul pârâtului; apelul reclamanților a fost admis, a fost schimbată în parte

sentința atacată, în sensul că pârâtul a fost obligat să plătească

reclamanților suma de 520.000 RON cu titlul de despăgubiri pentru terenul

expropriat de 31.038 mp; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței

și a fost obligat apelantul-pârât să plătească apelanților-reclamanți suma de

1.500 RON cheltuieli judecată.

Împotriva acestei

decizii, a promovat recurs pârâtul Statul Român reprezentat de Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale prin Direcția Regională de Drumuri

și Poduri Timișoara, care s-a prevalat de ipoteza de nelegalitate prevăzute de

ari. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel,

recurentul-pârât a arătat, în esență că, valoarea despăgubirilor acordate de

instanța de apel este una nereală, încălcând dispozițiile art. 11 din Legea nr.

255/2010, considerând că prețul de piață stabilit prin raportul de evaluare

care a stat la baza întocmirii hotărârii de acordare a despăgubirilor este cel

corect.

La termenul de

judecată din 13 iunie 2014, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția

tardivității declarării recursului, pe care o va analiza cu prioritate, în

temeiul prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția urmând a fi

admisă pentru considerentele ce succed:

Conform art. 301 C.

proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii,

dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 (1) C. proc. civ.,

neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de

procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune

altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai

presus de voința ei.

În speță, decizia

instanței de apel a fost comunicată recurentului-pârât la data de 23 decembrie

2013 (și nu 9 decembrie 2013, cum a susținut reprezentanta

intimaților-reclamanți), potrivit dovezii de comunicare aflată la dosarul

Curții de Apel Timișoara, iar cererea de recurs a fost depusă la data de 28

ianuarie 2014, la registratura instanței, cu depășirea termenul legal de 15

zile; termenul legal de recurs, calculat în condițiile art. 101 alin. (1) și

(5) C. proc. civ. - pe zile libere, s-a împlinit la data de 8 ianuarie 2014.

Termenul de recurs

este un termen legal imperativ, astfel că depășirea lui atrage decăderea părții

din dreptul de a mai exercita calea de atac,

Totodată, Înalta

Curte constată că procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a

deciziei instanței de apel către recurent îndeplinește cerințele legale pentru

validitatea sa, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de art. 100 alin. (3) C.

proc. civ. sub sancțiunea nulității, astfel încât acesta are aptitudinea de a

fi declanșat curgerea termenului de recurs.

Pe cale de

consecință, având în vedere că recurentul pârât nu a făcut dovada depunerii

recursului promovat în termenul legal - 15 zile de la comunicare -, față de

prevederile art. 103 alin. (1) raportat la art. 301 C. proc. civ., Înalta Curte

urmează a respinge recursul ca tardiv formulat.

În aplicarea art. 274

C. proc. civ., va obliga pe recurentul-pârât la plata sumei de 5.138 RON

reprezentând cheltuieli de judecată către intimații-pârâți, constând în

onorariu avocat și cheltuieli de transport, conform chitanțelor depuse la acest

dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv,

recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri

Timișoara împotriva Deciziei nr. 173 din 19 noiembrie 2013 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă.

Obligă pe

recurentul-pârât ia plata sumei de 5.138 RON, reprezentând cheltuieli de

judecată, către intimații-reclamanți B.I. și B.S.S.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 13 iunie 2014.

Procesat de GGC - GV