ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 173/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 173/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 195 din 28 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 403

alin. (3) C. proc. pen. s-a respins cererea de revizuire formulată de către

condamnatul L.A. împotriva sentinței penale nr. 175/P/2002 pronunțată de

Tribunalul Bihor în Dosar nr. 1791/2002 rămasă definitivă prin decizia penală

nr. 3547/2003 Curții Supreme de Justiție.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuentul la plata sumei de 300 RON cu

titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată la

data de 9 februarie 2009 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, condamnatul

L.A. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 175/P/2002 pronunțata de către

Tribunalul Bihor prin care i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare

pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.

În motivarea cererii sale,

condamnatul a arătat că tragerea sa la răspundere penală este consecința unui denunț

penal pentru comiterea unei fapte ce viza deținerea unei arme de foc tocmai de către

persoana denunțătoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influenta. Astfel,

se arată în cererea formulată că mărturia acestei persoane precum și ale celorlalte

persoane audiate sunt mincinoase solicitându-se verificarea tuturor aspectelor învederate.

Ulterior, în data de 1

august 2009, condamnatul a învederat procurorului că solicită ca cererea sa de revizuire

să fie înaintată instanței urmând ca probele și detaliile să le prezinte în fața

instanței.

Prin sentința penală

nr. 113/P/2010 pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 1767/111/2010 s-a dispus

în baza art. 406 alin. (1) C. proc. pen. și văzând prevederile art. 522

1

C. proc. pen. și art. 34 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată admiterea cererii

de rejudecare formulată de petentul condamnat L.A., pentru rejudecarea cauzei ce

a făcut obiectul Dosarului nr. 1791/2002 al Tribunalului Bihor, în care s-a pronunțat

sentința penală nr. 175/2002, definitivă prin decizia penală nr. 3647/2003 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, prin care i s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare

cu executare în penitenciar cu aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen.

S-a anulat sentința penală

nr. 175/2002 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia penală nr. 3647/2003

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și s-a pronunțat o nouă hotărâre, după cum

urmează:

În baza art. 11 pct. 2

lit. a) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul L.A., cu datele

de identitate de mai sus, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență

prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. S-a constatat că inculpatul a fost arestat

preventiv în cauză în perioada 25 septembrie 2008-22 octombrie 2009 (inclusiv arestul

preventiv în vederea extrădării, sentința penală nr. 131/P/2009 a Tribunalului Bihor).

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinței penale nr. 131/P/2009

a Tribunalului Bihor, definitivă, prin care s-a anulat mandatul de executare emis

în baza sentinței penale nr. 175/2002 a Tribunalului Bihor, iar în baza art. 406

alin. (3) teza I și a II-a C. proc. pen., s-a dispus restituirea în favoarea inculpatului

a sumei de 250 dolari SUA în echivalent în RON și a cheltuielilor judiciare în sumă

de 600 RON, stabilite potrivit sentinței penale nr. 175/2002 a Tribunalului Bihor

și dp. 236/A/2002 a Curții de Apel Oradea, sume actualizate la data plății efective.

Prin decizia penala

nr. 67/A/2010, Curtea de Apel Oradea a dispus în baza art. 379 pct. 1 lit. b)

C. proc. pen. respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Bihor împotriva acestei sentințe pe care a menținut-o în întregime.

Prin decizia penala

nr. 1415 din 7 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei

de mai sus ce a fost casată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului

Bihor reținându-se că instanța de fond a fost în eroare cu privire la obiectul cererii

dedus judecății ce a fost revizuirea întemeiată pe prevederile art. 397 C.

proc. pen. iar nu o cerere de rejudecare. Mai mult, s-a mai arătat că verificarea

condițiilor alin. (2) și (3) ale art. 397 C. proc. pen. nu au evidențiat împrejurări

noi necunoscute de instanță la momentul judecării cauzei în fond.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de prevederile art. 385

18

C. proc. pen. privind

limitele rejudecării, instanța a reținut că, prin sentința penală nr. 175/P/2002,

definitivă prin decizia penală nr. 3647/2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Tribunalul Bihor, inculpatul L.A. a fost condamnat la o pedeapsa de 3 ani închisoare

cu executare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen.

În baza art. 40 C. pen. a dispus contopirea pedepsei cu pedeapsa de 5.000.000 ROL

amendă penală aplicată prin sentința penală nr. 1677/2000 a Judecătoriei Oradea

în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu executare. În baza art. 257

alin. (2) cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen. a dispus confiscarea în favoarea

statului a sumei de 250 dolari SUA de la inculpat. Prin decizia penală nr. 236/A/2002

Curtea de Apel Oradea a respins apelul inculpatului. Prin decizia penală nr. 3647/2003

a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înlăturată dispoziția privind aplicarea

prevăzută art. 40 C. pen., constatându-se că pedeapsa cu amenda penală a fost grațiată.

Prin sentința penală nr.

131/P/2009 Tribunalul Bihor a admis contestația la executare formulată de persoana

condamnată și a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv executata

în vederea extrădării din Spania, de la 25 septembrie 2008 la zi, fiind emis un

nou mandat de executare a pedepsei.

În fapt, în sarcina condamnatului

s-a reținut că în luna noiembrie 2001, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra

unor lucrători de poliție, a pretins de la denunțătorul U.R. bani și bijuterii din

aur în schimbul intervențiilor pe care urma să le facă în favoarea acestuia în scopul

obținerii unei soluții favorabile într-o cauză penală în care martorul avea calitatea

de învinuit.

Verificând cererea de

revizuire formulată prin prisma considerentelor deciziei de casare, instanța a constatat

că motivele de revizuire invocate nu se circumscriu celor expres prevăzute în cuprinsul

art. 394 C. proc. pen., în condițiile în care condamnatul a arătat că se impune

reaprecierea materialului probator administrat în cauza, precum și administrarea

unor noi mijloace de proba pe care ar intenționa sa le propună în fața instanței.

Or, în raport de decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. LX/2007 dată cadrul procedurii recursului

în interesul legii, prin care s-a statuat ca o cerere de revizuire care nu se încadrează

în motivele expres prevăzute de lege va fi respinsă ca inadmisibilă, instanța a

dispus în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. respingerea cererii de revizuire

formulată de către condamnatul L.A. împotriva sentinței penale nr. 175/P/2002 pronunțată

de Tribunalul Bihor în Dosar nr. 1791/2002 rămasă definitivă prin decizia penala

nr. 3547/2003 Curții Supreme de Justiție, iar în baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. a obligat revizuientul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare în favoarea statului.

Împotriva hotărârii instanței

de fond, în termen legal, a declarat apel condamnatul L.A. criticând o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor

de apel, condamnatul a invocat existența cazului prevăzută de art. 394 lit. a) C.

proc. pen., existând o împrejurare necunoscută pe parcursul soluționării cauzei

în primul ciclu procesual.

Pe de altă parte, susține

apelantul, instanța de fond trebuia să judece cauza, câtă vreme anterior a admis

în principiu prin încheiere, cererea de revizuire, demers care nu a mai fost realizat.

Prin decizia penală

nr. 48/A din 5 aprilie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze

cu minori, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat

apelul declarat de condamnatul L.A. împotriva sentinței penale nr. 195 din 28

septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în întregime.

A obligat pe apelant să

plătească în favoarea statului suma de 400 RON, cheltuieli judiciare în apel.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:

În mod corect a apreciat

instanța de fond, pe baza actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, că motivele

de revizuire invocate nu se circumscriu celor prevăzute în mod imperativ de dispozițiile

art. 394 C. proc. pen.

S-a reținut că în realitate

condamnatul a solicitat o readministrare și reapreciere a materialului probator

care anterior a făcut obiectul unei analize de către instanțele de fond și de control

judiciar.

Referitor la susținerea

condamnatului în sensul obligativității continuării judecății ca urmare a admiterii

în principiu a cererii de revizuire, se impune a se observa motivația Înaltei Curți

care prin decizia penală nr. 1415 din 7 aprilie 2011, a dispus trimiterea spre rejudecare

a întregii cauze la Tribunalul Bihor.

S-a reținut în considerentele

deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, că inițial investită cu o cerere

din partea condamnatului, instanța de fond a fost în eroare cu privire la obiectul

unei astfel de cereri. În realitate, nu era vorba de o cerere de rejudecare după

extrădare, obiectul acesteia fiind o revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 397

C. proc. pen.

S-a arătat de asemenea

că verificarea condițiilor prevăzute la alin. (2) și alin. (3) al acestui text de

lege, nu evidențiază împrejurări noi necunoscute instanței la momentul judecării

cauzei în fond.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs revizuentul L.A.

Revizuentul prin apărător

a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătorești pronunțate și

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, cazul de casare invocat fiind

cel prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.

A apreciat că hotărârea

instanței de fond este nemotivată, instanța de fond rezumându-se a constata numai

că motivele invocate nu se încadrează în art. 394 C. proc. pen. fără a arăta considerentele

care au dus la această apreciere.

A doua critică a fost

circumscrisă de asemenea cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., în sensul că instanța de fond nu a ținut cont de limitele

care s-au impus de către Înalta Curte de Casație și Justiție în rejudecare.

Concluzionând, apărătorul

a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză, admiterea

cererii de revizuire potrivit considerentelor arătate în primul ciclu procesual

și reținute în prima sentință a Tribunalului Bihor.

Recursul declarat de revizuient

este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Revizuirea este reglementată

ca fiind o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile

judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă,

datorate recunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depinde adoptarea

unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Totodată, revizuirea are

rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de

fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept.

Cazurile de revizuire

sunt expres și limitativ prevăzute de art. 394 lit. a)-lit. e) C. proc. pen. și

sunt singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare, în

sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare

a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale

pretins eronate, este exclusă în raport de dispozițiile procesual penale ce reglementează

revizuirea dar și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României potrivit

căruia, părțile interesate care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita

căile de atac numai în condițiile legii.

Înalta Curte constată

că motivele de revizuire invocate de condamnatul revizuent nu se circumscriu celor

expres prevăzute în cuprinsul art. 394 C. proc. pen. în condițiile în care condamnatul

a arătat că se impune reaprecierea materialului probator administrat în cauză, precum

și administrarea unor noi mijloace de proba pe care ar intenționa să le propună

în fața instanței.

Înalta Curte constată

că prin cererea formulată condamnatul solicită, de fapt, o readministrare și reapreciere

a materialului probatoriu care deja a făcut obiectul unei analize de către instanțele

de fond și de control judiciar nefiind incident cazul de revizuire prevăzut de

art. 394 lit. a) C. proc. pen. și nici vreun alt caz de revizuire prevăzut de acest

text de lege, cazurile prevăzute de dispozițiile art. 394 lit. a)-lit. e) fiind

de strictă interpretare și aplicare.

Astfel, verificând cererea

de revizuire, instanța de fond și cea de prim control judiciar, în mod corect au

apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute

instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă

legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Referitor la susținerea

condamnatului în sensul obligativității continuării judecății ca urmare a admiterii

în principiu a cererii de revizuire, se impune a se observa motivația Înaltei Curți

care prin decizia penală nr. 1415 din 7 aprilie 2011, a dispus trimiterea spre rejudecare

a întregii cauze la Tribunalul Bihor.

S-a reținut în considerentele

deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, că inițial investită cu o cerere

din partea condamnatului, instanța de fond a fost în eroare cu privire la obiectul

unei astfel de cereri. În realitate, nu era vorba de o cerere de rejudecare după

extrădare, obiectul acesteia fiind o revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 397

C. proc. pen.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuient.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare

către stat din care suma de 25 RON reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul L.A. împotriva deciziei penale nr. 48/A din 5 aprilie

2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuent

la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 ianuarie 2013.