ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4053/2011

Asupra recursului penal de față:

Prin Sentința penală nr. 29/A din 21 ianuarie 2008, Tribunalul Bihor a hotărât următoarele :

În baza art. 26 rap. la art. 257 C. pen. cu ref. la art. 258 C. pen. (pct. I) a dispus condamnarea inculpatei T.M. la 25 pedepse de câte: 4 ani închisoare.

În baza art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. I) a condamnat pe aceeași inculpată la o pedeapsă de: 2 ani închisoare.

În baza art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. (pct. 2) a condamnat pe aceeași inculpată la o pedeapsă de: 3 ani închisoare.

În baza art. 290 C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2), 42 C. pen. (pct. 3) a condamnat pe aceeași inculpată la o pedeapsă de: 1 an închisoare.

În baza art. 33, 34 C. pen. a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care a adăugat un spor de 6 luni, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani 6 luni închisoare, cu art. 71, 64 lit. a) teza II, b) C. pen. în regim de detenție.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 1003 C. civ. a dispus obligarea inculpatei T.M. la: 12.943.800 RON, echivalentul a 900 DM în favoarea părții civile S.R., 14.000.000 RON în favoarea părții civile P.I., 15.820.200 RON, echivalentul a 1100 DM în favoarea părții civile M.M., 15.820.200 RON, echivalentul a 1100 DM în favoarea părții civile C.V., 14.000.000 RON în favoarea părții civile L.C., 7.000.000 RON în favoarea părții civile T.E., 7.191.000 RON echivalentul a 500 DM în favoarea părții civile M.C., 7.000.000 RON în favoarea părții civile Ș.N., 750 euro sau echivalentul în RON la data plății în favoarea părții civile G.I., 500 euro sau echivalentul în RON la data plății în favoarea părții civile C.O., 150 euro sau echivalentul în RON la data plății în favoarea părții civile F.T., 7.191.000 RON, echivalentul a 500 DM în favoarea părții civile C.A., 35.955.000 RON, echivalentul a 2.500 DM în favoarea părții civile T.F.-Ș.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 1003 C. civ. a dispus obligarea inculpatului B. la: 7.191.000 RON, echivalentul a 500 DM în favoarea părții civile M.C., 300 euro sau echivalentul în RON la data plății în favoarea părții civile T.L.

A constatat că părțile vătămate N.Ș., F.A.M., L.M., V.A., C.A., C.V., H.F., L.V., P.l., P.A., P.V., T.C., G.I., M.D. nu au formulat pretenții civile în cauză.

În baza art. 445 C. proc. pen. a dispus anularea înscrisurilor sub semnătură privată falsificate, respectiv a adeverințelor de la dosarul urmărire penală și confiscarea lor în favoarea statului.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul înregistrat pe rolul instanței, în urma desființării Sentinței penale nr. 151/P/2004 a Tribunalului Bihor cu trimitere spre rejudecare dispusă prin Decizia penală nr. 139/A/2005 a Curții de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus trimiterea în judecată a inculpaților R.F., pentru comiterea a 30 de infracțiuni de trafic de influență prevăzute de art. 257 cu ref. la art. 258 C. pen. (I R), tentativă la înșelăciune prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (lR), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 26 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) (3R), cu aplic, art. 33 C. pen., constând în aceea că în cursul anului 2000 a primit de la mai multe persoane sume de bani în valută în vederea obținerii de vize pentru spațiul Schengen, lăsând să se creadă că are relații pe lângă funcționarii din cadrul Consulatului Austriac din Republica Ungară și a acceptat eliberarea unui număr de patru adeverințe prin care s-a atestat în mod nereal calitatea de angajat al SC C.I. SRL Oradea unde este asociat; T.M., sub aspectul săvârșirii a 25 de infracțiuni de complicitate la trafic de influență prev de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen. cu ref. la art. 258 C. pen., tentativă la înșelăciune prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.(lR), înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.(2R), fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.(3R), cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în cursul anului 2000 a primit de la mai multe persoane sume de bani în valută în vederea obținerii vizelor pentru spațiul Schengen prin intermediul coinculpatului R.F. (cetățean austriac) și a eliberat un număr de cinci adeverințe, prin care s-a atestat în mod nereal calitatea de angajat la SC C.I. SRL Oradea; B.I. sub aspectul săvârșirii a cinci infracțiuni de complicitate la trafic de influență prev de art. 26 rap. la art. 257 C. pen., cu ref. la art. 258 C. pen.(lR), înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.(lR) cu art. 33 C. pen., constând în aceea că, în primăvara anului 2000 a intermediat obținerea de vize turistice în spațiul Schengen, în schimbul unor sume de bani oferite coinculpatului, cetățean austriac R.F. din partea unui număr de cinci persoane în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de foloase materiale.

Prin Sentința penală nr. 151/P/2004 a Tribunalului Bihor, inculpatul R.F. a fost condamnat la 5 ani închisoare cu art. 71, 64 C. pen., pentru comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa, inculpata T.M. a fost condamnată la 4 ani 6 luni închisoare cu art. 71, 64 C. pen., iar inc. B.I. a fost condamnat la 3 ani 6 luni închisoare cu aplic. art. 71, 64 C. pen., prin Încheierea de ședință din 15 decembrie 2003 fiind disjunsă latura civilă a cauzei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații R.F. și T.M., față de inculpatul B. sentința rămânând definitivă sub aspectul soluționării laturii penale.

Prin Decizia penală nr. 139/ A/2005 a Curții de Apel Oradea, au fost admise apelurile penale declarate de inculpați împotriva Sentinței penale nr. 151/P/2004 a Tribunalului Bihor, față de inculpatul R.F. s-a încetat procesul penal ca urmare a intervenirii decesului acestuia pe parcursul judecării apelului, iar față de inc. T.M. cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului Bihor pe motiv că nu a fost legal citată. Ca urmare a trimiterii cauzei cu rejudecare pe latură penală, dosarul a fost conexat la dosarul unde a rămas să se judece în continuare latura civilă a aceleiași cauze disjunse prin Încheierea din 15 decembrie 2003.

Prin Încheierea penală din 24 octombrie 2005 Tribunalul Bihor a dispus citarea inculpatei la adresele cunoscute, inculpata neprezentându-se în instanță.

Având în vedere decesul inculpatului R.F., s-au făcut demersuri pentru identificarea moștenitorilor, pentru a fi introduși în proces pe latură civilă. În cauză a fost citat curatorul succesiunii desemnat prin hotărâre judecătorească de autoritățile austriece, iar din răspunsul acestuia, a rezultat că procedura succesorală nu s-a putut realiza datorită lipsei activului succesoral. În același răspuns s-a învederat că toate persoanele cu vocație succesorală au renunțat la moștenire, astfel că nu există nici un moștenitor care să răspundă de datoriile decedatului.

Din coroborarea materialului probator existent la dosarul cauzei, respectiv declarațiile părților vătămate, adresa C.C.I. Bihor, actul adițional al SC C.I. SRL Oradea, adresa Ambasadei Austriei, înscrisurile falsificate, adresa I.T.M. a Județului Bihor, procesele-verbale de confruntare, declarațiile martorilor, declarațiile inculpaților, acte din faza de urmărire penală, instanța a reținut în fapt următoarele:

I. Inculpații R.F. și T.M. au fost asociați la SC C.I. SRL Oradea din 3 decembrie 1997 și au locuit împreună în Oradea, str. T., jud. Bihor.

Din anul 1995, inculpatul R.F. a intermediat obținerea unui număr de aproximativ 100 vize de intrare în spațiul Schengen pentru cetățeni români, cărora le-a făcut invitație în nume propriu.

În cursul anului 2000, inculpatul a intermediat obținerea vizei Schengen pentru un număr de aproximativ 50 persoane, împrejurare care coroborată cu declarațiile inculpaților T.M. și B.I. dovedește existența unei relații privilegiate pe care acesta a avut-o cu consulul austriac de la Consulatul Austriei din Republica Ungară, care a avut atribuțiuni legate de eliberarea vizelor respective.

Conform înscrisurilor existente a rezultat că procedura obișnuită pentru obținerea vizelor de intrare în spațiul Schengen prin intermediul autorităților austriece, consta în depunerea documentelor de către cetățenii români la Ambasada Austriei din București și numai în cazuri excepționale puteau fi acceptate și de Consulatul Austriei din Republica Ungară-Budapesta, ceea ce confirmă că inculpatul R.F. l-a cunoscut pe consulul austriac.

La începutul anului 2000, cei interesați au aflat că inculpatul R.F. obține vize de intrare în spațiul Schengen, motiv pentru care persoanele respective au apelat la serviciile acestuia și nu s-au mai interesat despre existența vreunei relații dintre acesta și consulul austriac sau alți funcționari de la Consulatul Austriac din Budapesta.

Deși inculpatul R.F. a negat că ar fi avut asemenea relații privilegiate, apare evident că a lăsat să se înțeleagă că ar avea influență față de consulul austriac sau față de alți funcționari ai consulatului.

Procedura de intermediere de vize a fost următoarea:

Inculpatul R.F. a fost contactat prin intermediul inculpatei T.M., care primea de la cetățenii români documentele necesare depunerii la Consulatul Austriac împreună cu suma de 500 DM, care reprezenta avansul din suma totală de 1000 DM.

După ce a primit documentele și banii în avans, inculpata T.M. îl înștiința pe inculpatul R.F. care formula cererea de chemare în Austria.

Inculpatul R.F. s-a întâlnit cu fiecare persoană solicitantă în Oradea fie la domiciliul de pe strada T., fie la localul din localitatea Borș aparținând societății și promitea obținerea vizei în termen de 1 - 2 săptămâni.

Inculpatul R.F. s-a deplasat împreună cu persoana solicitantă la Budapesta în vederea depunerii documentelor. După ce a obținut viza, persoana solicitantă preda inculpatului R.F. diferența de bani, respectiv suma de 500 DM.

Începând cu 20 septembrie 2000, un număr de 25 persoane au reclamat că au fost înșelați de inculpatul R.F. cu participarea inculpaților T.M. și B.I., solicitând recuperarea sumelor achitate ca avans pentru obținerea vizei Schengen.

Din declarațiile părților reclamante a rezultat că un număr de 25 persoane (dintre care 5 nu au depus plângeri penale) a predat documentele și suma de 500 DM ca avans inculpatei T.M., iar un număr de 5 persoane le-au predat inculpatului B.I.

La data indicată de inculpatul R.F., documentele au fost depuse la Consulatul Austriac din Republica Ungară de către persoanele solicitante de vize, iar acestea au fost respinse.

Un număr de cinci persoane au predat documentele și valuta în avans inculpatului B.I., care a știut că inculpatul R.F. are influență la Consulatul Austriac din Budapesta și că poate obține vize Schengen. În acest scop, inculpatul a solicitat câte 1300 DM de la fiecare, din care și-a reținut în scop personal următoarele sume: 300 DM de la G.I., 500 DM de la M.D., 500 DM de la M.C. și 500 DM de la T.L. (în total 1800 DM), iar suma totală de 4700 DM a predat-o inculpatului R.F. Acesta a restituit sumele primite prin intermediul inculpatului B.I., mai puțin suma de 300 DM față de T.L., cu privire la care s-a constituit parte civilă cu 300 euro. Parte civilă s-a constituit și M.C. cu suma de 500 DM față de inculpatul B.I.

Din declarațiile părților vătămate V.A., P.I., P.V. a rezultat că un număr de cinci persoane nu au formulat plângere împotriva inculpaților, respectiv B.C., Ș.N.-A., D.R., P.S., G.N. De asemenea, din declarațiile inculpatului R.F. ce a susținut că a restituit aproximativ 20 - 30.000 DM persoanelor care i-au solicitat viză, a rezultat că numărul persoanelor ce i-au solicitat serviciile este mai mare de 30, cât a fost reținută.

Totodată, a rezultat că unele dintre părțile reclamante au achitat ca avans suma de 1000 DM, fie că au plătit ambilor inculpați R.F. și T.M., fie au mai depus încă o dată cererile pentru vize la Consulatul Austriac din Budapesta.

Părțile vătămate nu au mai achitat diferența de preț întrucât nu au obținut viza pentru spațiul Schengen.

II. Prin plângerea penală partea civilă T.F.Ș. a reclamat că în octombrie 2000 a achitat suma de 2500 DM reprezentând avans inculpatei T.M. pentru a intermedia obținerea vizei de intrare în spațiul Schengen prin Ambasada Spaniei la București.

Întrucât viza nu a fost obținută iar prejudiciul nu a fost recuperat, partea civilă a reclamat că a fost înșelată de către inculpată, în sensul că a fost indusă în eroare cu privire la asigurările și demersurile acesteia că-i va obține viza solicitată.

Coroborând datele prezentate de partea civilă cu aspectele descrise s-a desprins concluzia că suma primită de către inculpată a fost folosită la restituirea sumelor plătite ca avans de către celelalte părți vătămate.

III. În scopul obținerii vizelor pentru spațiul Schengen, pentru un număr de patru persoane, inculpata T.M. a completat adeverințe prin care a atestat nereal că acestea sunt angajate la SC C.I. SRL Oradea și au fost depuse de inculpații S.R.O., C.A., C.V. și P.I. la Consulatul Austriac din Budapesta, împreună cu celelalte documente necesare obținerii vizei.

Adeverința eliberată pe numele învinuitului L.M.C. poartă semnătura inculpatei T.M., deși aceasta nu a recunoscut că ar fi scris acest act.

La fila 75, vol. II, eliberată pe numele învinuitei V.A.L., prin care se atesta nereal că este angajata SC "M.V.A." SRL Săldăbagiul Mic, administrată de învinuita F.V.

Faptele reținute în sarcina inculpatei T.M. întrunesc elementele constitutive a 25 de infracțiuni de complicitate la trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen. cu ref. la art. 258 C. pen., a unei infracțiuni de tentativă la înșelăciune în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a unei infracțiuni de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și a unei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) și 42 C. pen. S-a reținut săvârșirea de către inculpată, atât a infracțiunilor de trafic de influență, cât și a infracțiunii de înșelăciune în formă continuată pe motivul că, față de unele părți vătămate s-au comis ambele infracțiuni, atâta vreme cât, din declarațiile acestora a rezultat că inițial inculpata a solicitat 500 DM în vederea obținerii vizei Schengen, după care, o dată ce aceasta a fost obținută, inculpata a solicitat bani, susținând că sunt necesari tot pentru obținerea vizei, încadrarea corectă pentru această ultimă faptă fiind înșelăciune pentru că actul ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului față de care s-a traficat influența a fost îndeplinit, iar inculpata a indus în eroare părțile vătămate. S-a susținut în apărare că funcționarul cu privire la care s-a trafic influența nu era cunoscut, însă 57 C. pen. nu prevede o asemenea condiție, este suficient să fie indicată funcția celui față de care se va trafica influența, iar acest funcționar să fie competent să îndeplinească actul solicitat.

În baza art. 72 C. pen. instanța a avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepselor și ținând seama de dispozițiile din partea generală a C. pen., de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, de faptele comise, numărul mare, împrejurările în care s-au comis acestea, persoana inculpatei, faptul că nu are antecedente penale.

În cauză s-a solicitat restituirea cauzei la Parchet în vederea refacerii urmăririi penale, dat fiind faptul că urmărirea penală a fost efectuată de organul de cercetare penală, iar în cauză trebuia efectuată de procuror, în conformitate cu dispozițiile procedurale aplicabile la momentul respectiv. Solicitarea a fost respinsă de instanță pe motiv că o astfel de cerere nu poate fi formulată în rejudecare. Art. 332 C. proc. pen. prevede un termen imperativ până la care se poate formula o astfel de cerere, până la începerea dezbaterilor. După acest moment o asemenea solicitare nu se mai poate face, în cauză efectuându-se cercetarea judecătorească cu respectarea garanțiilor prevăzute de lege. Pe de altă parte, instanța este ținută de limitele deciziei de rejudecare, referitoare la nelegala citare a inculpatei, nefăcându-se referire în decizia de trimitere a cauzei la faptul că urmărirea penală este nulă pentru necompetență materială.

Pe de altă parte, s-a solicitat de către apărătorul inculpatei T. audierea martorilor cuprinși în rechizitoriu dat fiind faptul că nu au fost audiați în primă instanță, solicitare respinsă de instanță care a arătat că audierea lor s-a făcut, declarațiile acestora fiind consemnate la dosarul cauzei. Instanța a apreciat că probele au fost legal administrate în cauză, procedura cu inculpata fiind legal îndeplinită pe tot parcursul procesului penal, atâta vreme cât, din procesele-verbale întocmite cu ocazia îndeplinirii mandatului de aducere cu privire la inculpata T.M. a rezultat că se afla în Austria la un domiciliu necunoscut pe toată durata judecării procesului penal, stabilindu-și domiciliul în străinătate, astfel încât în mod legal citarea acesteia s-a făcut prin afișare la ușa instanței.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 1003 C. civ. s-a dispus obligarea inculpatei T.M. la despăgubiri civile.

La calculul sumelor solicitate în DM, s-a avut în vedere ultimul curs valutar comunicat de B.N.R. pentru marca germană, care la data de 28 februarie 2002 era de 14.382,00 ROL, astfel cum reiese din adresa din 18 ianuarie 2008 a B.N.R. aflată la dosarul cauzei.

Urmare a decesului inculpatului R.F., întrucât în cauză nu au existat moștenitori care să fie introduși pe latură civilă, la plata despăgubirilor solicitate a fost obligată inculpata T.M., față de părțile vătămate cu privire la care a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa la pct. lR, și inculpatul B.I., față de infracțiunile săvârșite la pct. lR, separat de cele săvârșite de inculpată, aceștia nefiind coinculpați, fiecare acționând separat alături de inculpatul R.F.

A constatat că părțile vătămate N.Ș., F.A.M., L.M., V.A., C.A., C.V., H.F., L.V., P.l., P.A., P.V., T.C., G.I., M.D. nu au formulat pretenții civile în cauză.

În baza art. 445 C. proc. pen. a dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv adeverințele de la dosarul de urmărire penală și confiscarea lor în favoarea statului.

Împotriva sentinței Tribunalului Bihor, inculpata T.M., a declarat apel solicitând admiterea, desființarea hotărârii primei instanțe și, în principal, restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale și nerespectarea dispozițiilor privitoare la sesizarea instanței. S-a susținut că urmărirea penală a fost efectuată de un organ necompetent și anume de organele de poliție și nu de către procuror căruia competența îi aparținea în exclusivitate potrivit art. 209 alin. (3) C. proc. pen. iar actul de sesizare al instanței este lovit de nulitate absolută conform art. 197 alin. (2) din același cod.

În subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, arătând că Tribunalul Bihor a judecat cauza fără îndeplinirea procedurii de citare cu inculpata, neconformându-se Deciziei nr. 139 din 28 iunie 2005 a Curții de Apel Oradea.

Inculpata a mai solicitat rejudecarea pe fond a cauzei cu refacerea cercetării judecătorești, precum și schimbarea încadrării juridice din complicitate la infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 26 raportat la art. 257 C. pen. în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. precum și din tentativă la infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. în tentativă la infracțiunea de înșelăciune forma simplă prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. și din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. Pentru aceste infracțiuni a solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor sub aspectul laturii obiective și subiective, neexistând vreun contract încheiat cu pretinsele părți civile și nici intenția de a le prejudicia. Subsidiar, a solicitat și achitarea în baza art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., iar în cazul în care i se va reține vinovăția pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, aplicarea prevederilor art. 74 lit. a) și b C. pen. referitoare la circumstanțele atenuante și schimbarea modalității de executare a pedepsei prin aplicarea prevederilor art. 81 sau 86

1

C. pen.

Împotriva aceleiași hotărâri, a declarat apel în ce privește latura civilă a cauzei și inculpatul B.I., fără a-l motiva.

Prin Decizia penală nr. 26/A/2010 din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a C. proc. pen., a admis apelul inculpatei T.M. a desființat hotărârea în sensul că: a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani 6 luni închisoare în pedepse componente: 25 pedepse de câte 4 ani închisoare aplicate pentru infracțiunea prev .de art. 26 rap. la art. 257 C. pen. cu referire la art. 258 din același cod; 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din același cod; 3 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., 1 an închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 290 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) și art. 42 din același cod și sporul de 6 luni închisoare. A înlăturat dispoziția de condamnare a inculpatei la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 290 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) și art. 42 din același cod.

În temeiul dispozițiilor art. II pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) și art. 42 din același cod, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele principale aplicate în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b C. pen., în regim de detenție.

În temeiul dispozițiilor art. 379 pct. l lit. a) rap. la art. 363 alin. (1) și (3) C. proc. pen. a fost respins ca tardiv apelul declarat de inculpatul B.I. împotriva aceleiași hotărâri, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

În motivare, instanța de apel a reținut următoarele:

Cu privire la critica inculpatei apelante în sensul că s-au încălcat dispozițiile legale referitoare la competența procurorului în faza urmăririi penale, în sensul că majoritatea actelor de urmărire penală au fost efectuate de organele de cercetare ale poliției, deși potrivit art. 209 alin. (3) C. proc. pen., în cazul infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, încălcarea acestei competențe fiind sancționată cu nulitatea absolută conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen., motiv pentru care s-a solicitat restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, instanța de apel a apreciat că este nefondată.

Într-adevăr, actele de urmărire penală s-au efectuat în mare majoritate de organele de cercetare ale poliției și numai în parte de procuror, contrar dispozițiilor art. 209 alin. (3) C. proc. pen. conform cărora pentru infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. urmărirea penală se efectuează, obligatoriu, de către procuror.

Potrivit art. 332 alin. (1) C. proc. pen., când se constată înainte de terminarea cercetării judecătorești că în cauza supusă judecății s-a efectuat cercetarea penală de un alt organ decât cel competent, instanța se desesizează și restituie cauza procurorului, care procedează conform art. 268 alin. (1) din același cod.

Procurorul, potrivit art. 268 alin. (1) C. proc. pen., când constată că pentru vreuna din infracțiunile sau infractorii arătați în art. 207, 208 și 209 alin. (3) și (4) urmărirea penală s-a făcut de un alt organ decât cel prevăzut în textele menționate, ia măsuri ca urmărirea penală să fie făcută de organul competent.

Conform art. 332 alin. (2) C. proc. pen., cauza nu se restituie procurorului, când constatarea prevăzută în alin. (1) al aceluiași articol are loc după începerea dezbaterilor.

În speță, acest aspect în legătură cu necompetența organului care a efectuat urmărirea penală nu a fost sesizat înainte de terminarea cercetării judecătorești, astfel prima instanță a trecut la dezbaterea și soluționarea cauzei.

Prin urmare, dosarul nu mai putea fi restituit procurorului și, în consecință, nu se poate invoca încălcarea dispozițiilor referitoare la urmărirea penală obligatorie de către procuror, conform art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

Pe de altă parte, Tribunalul Bihor soluționând cauza, după desființare cu trimitere, trebuia să tină seama de limitele deciziei instanței de apel și să se mărginească la acestea, în cazul dat o astfel de cerere neputând fi examinată.

Referitor la critica vizând nerespectarea dispozițiilor deciziei instanței de apel cu privire la citarea inculpatei la prima instanță, s-a reținut a fi neîntemeiată.

Astfel, din procesul-verbal întocmit de organele de poliție a rezultat că inculpata T.M. locuiește pe raza municipiului Oradea, dar din discuțiile purtate de lucrătorul de poliție a rezultat că este plecată în străinătate.

Întrucât nu se cunoștea adresa inculpatei în străinătate, iar inculpata nu s-a conformat dispozițiilor art. 177 alin. (3) C. proc. pen., în cursul soluționării cauzei după desființare cu trimitere, a fost citată la adresele cunoscute respectiv în Oradea, str. T., prin afișare la Consiliul Local Oradea și prin afișare la ușa instanței.

Prin urmare, judecarea cauzei în primă instanță a avut loc cu citarea legală a inculpatei apelante care nu s-a prezentat în instanță.

La judecarea cauzei în apel, inculpata prin apărătorul său a indicat adresa din străinătate, respectiv din Austria, Graz (GKZ 60101) str. B., cod poștal 8020 unde a fost citată cu scrisoare recomandată însă, deși procedura a fost îndeplinită, a refuzat să se prezinte în fața instanței de apel.

La soluționarea cauzei în apel, pentru termenul din 12 ianuarie 2010, citația inculpatei a fost restituită cu mențiunea că este mutată de la domiciliul indicat în Austria. În aceste împrejurări, avocatul ales al inculpatei a învederat instanței "că va încerca să indice noua adresă a inculpatei" ceea ce nu a mai făcut, inculpata fiind citată în continuare la adresele cunoscute și prin afișare la consiliul local Oradea și afișare la ușa instanței.

Referitor la solicitarea inculpatei de rejudecare pe fond a cauzei cu refacerea cercetării judecătorești, s-a apreciat că efectul devolutiv al apelului nu presupune o reluare a judecății care a avut loc în primă instanță, ci determină repunerea în discuția cauzei printr-o nouă judecată cu trăsături proprii, în scopul verificării legalității și temeiniciei hotărârii atacate fără o desființare prealabilă a acesteia.

În acest sens, raportat la motivele invocate prin cererea de apel și la interesele pe care le afirmă apelanta, s-a încuviințat în apel cererea de probațiune formulată de apărătorul ales al inculpatei de audiere a părților civile și a martorilor propuși în apărare.

În ceea ce privește critica legată de vinovăția inculpatei sub forma infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de inculpare, s-a constatat că este neîntemeiată, vinovăția inculpatei fiind reținută corect de prima instanță.

Din analiza probelor dosarului (declarațiile părților vătămate, martorilor, inculpaților din faza de urmărire penală, procesul-verbal de confruntare dintre inculpați) a rezultat fără dubiu că inculpata T.M. se face vinovată de complicitate la infracțiunea de trafic de influență, de tentativă la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, de infracțiunea de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, constând în aceea că, în cursul anului 2000, a primit de la mai multe persoane sume de bani în valută în vederea obținerii vizei pentru spațiul Schengen prin intermediul coinculpatului R.F. (cetățean austriac) lăsând să se înțeleagă că are relații pe lângă funcționarii din cadrul consulatului austriac din Republica Ungară. Inculpata a solicitat sumele de bani în vederea obținerii vizei Schengen, apoi, o dată ce a fost obținută, a mai solicitat bani, susținând că sunt necesari pentru obținerea vizei. În scopul obținerii vizelor pentru spațiul Schengen, pentru un număr de patru persoane, inculpata T.M. a completat adeverințe prin care a atestat nereal că sunt angajați la SC C.I. SRL Oradea, adeverințe care au fost depuse împreună cu celelalte documente necesare obținerii vizei la consulatul austriac.

În speță, s-a reținut existența elementelor constitutive ale laturii obiective a complicității la infracțiunea de trafic de influență câtă vreme inculpata a susținut ca persoană intermediară că inculpatul R.F. ar avea influență față de funcționarii de la consulatul austriac. Referirea la calitatea persoanei pe lângă care a promis influența pentru a determina părțile vătămate să îi înmâneze sumele de bani convenite, este suficientă pentru reținerea infracțiunii de trafic de influență, din moment ce calitatea indicată dădea posibilitatea, prin atribuțiile de serviciu, să fie adus la îndeplinire actul solicitat.

Sub aspect subiectiv, inculpata a știut că foloasele, respectiv banii primiți reprezintă prețul influenței asupra funcționarului, neexistând nici un dubiu asupra atitudinii sale de conștiință și voință.

Referitor la încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune, s-a apreciat că, în speță, corect s-a reținut forma agravantă a acesteia, inculpata, în baza unei convenții, a unui acord de voință dintre ea și părțile vătămate, a solicitat și obținut bani sub pretextul că sunt necesari pentru obținerea vizei, deși aceasta fusese obținută, inducând în eroare părțile vătămate, prejudiciindu-le.

Reținând corect activitatea infracțională și vinovăția inculpatei, în deplină concordanță cu probele administrate în cauză și atribuind faptelor o încadrare juridică legală, instanța de fond a individualizat just pedeapsa aplicată inculpatei, atât ca și cuantum cât și ca modalitate de executare, ce corespunde atât gravității faptelor, cât și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real, persoana inculpatei, cât și aptitudinii acesteia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Având în vedere ansamblul datelor, stărilor și situațiilor referitoare la faptele săvârșite de inculpată, evidențiate de probe și care demonstrează un grad ridicat de pericol social, s-a apreciat că scopul pedepsei nu se poate realiza decât prin privarea de libertate a inculpatei.

Astfel, față de natura infracțiunilor săvârșite, de relațiile sociale afectate, de circumstanțele reale în care inculpata a săvârșit faptele, de persoana și conduita acesteia, de pluralitatea de infracțiuni sub forma concursului, s-a apreciat că pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare cu privare de libertate este corespunzătoare faptelor comise și periculozității sociale ale inculpatei și în măsură să atingă scopul preventiv, educativ atribuit de lege, neimpunându-se a fi redusă și schimbată modalitatea de executare a acesteia, așa cum în apărare a solicitat inculpata.

În cauză nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante, întrucât inculpata pe parcursul soluționării cauzei nu s-a prezentat în fața instanței și nu a depus stăruință pentru repararea prejudiciului, conduita bună a inculpatei înainte de săvârșirea faptei neîndreptățind instanța să coboare pedeapsa aplicată sub minimum special prevăzut de lege.

De fapt, împrejurările invocate de inculpată și-au produs efectul în mecanismul individualizării pedepsei aplicate.

Nu s-a putut reține nici că există argumente ce ar atrage aplicarea prevederilor art. 18

1

C. pen., așa cum în apărare s-a solicitat, ci dimpotrivă că există suficiente temeiuri, pentru a se menține în totalitate hotărârea instanței de fond în ce privește individualizarea pedepsei aplicată acesteia.

Hotărârea primei instanțe s-a reținut că este nelegală sub următorul aspect:

Potrivit art. 121 alin. (1) și art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală, iar termenul este de 5 ani când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an dar care nu depășește 5 ani.

De asemenea, potrivit art. 124 C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală ori câte întreruperi ar interveni, dacă termenul prevăzut în art. 122 este depășit cu încă jumătate.

Ca atare, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu depășește 5 ani, termenul de prescripție specială este de 7 ani și 6 luni.

Întrucât infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. a fost săvârșită de inculpată în cursul anului 2000, termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit în anul 2008.

Prin urmare, existând o cauză care înlătură răspunderea penală, în cauză s-a impus încetarea procesului penal.

În ce privește apelul declarat de inculpatul B.l., s-au reținute următoarele:

Instanța, din oficiu, a pus în discuția părților tardivitatea declarării apelului de către inculpat.

Prezent în instanță, apărătorul ales al inculpatului a solicitat respingerea apelului ca tardiv.

Din lucrările dosarului s-a constatat că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de 10 decembrie 2007, apelantul fiind prezent. Prima instanță a amânat pronunțarea pentru data de 17 decembrie 2007, 31 decembrie 2007, 7 ianuarie 2008, 14 ianuarie 2008 și 21 ianuarie 2008, când, în lipsa părților, a pronunțat hotărârea atacată.

Potrivit art. 363 alin. (1) C. proc. pen., termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, termen care, conform alin. (3) al aceluiași articol, pentru partea prezentă la dezbateri, cum este cazul în speță, curge de la pronunțarea hotărârii, indiferent dacă părțile au fost sau nu prezente la pronunțare, excepție făcând doar inculpatul deținut sau militar în termen, pentru care termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

În cauză, față de data pronunțării hotărârii - 21 ianuarie 2008 - și față de data declarării apelului - 4 februarie 2008 - termenul de introducere a apelului a fost depășit.

Împotriva Deciziei penale nr. 26/A/2010 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, inculpata T.M. a declarat recurs, respins ca nefondat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia penală nr. 3041 din 7 septembrie 2010.

În continuare, împotriva Deciziei penale nr. 3041/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, T.M. a formulat contestație în anulare, admisă prin Decizia nr. 1580 din 19 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a desființat decizia atacată, fixându-se termen pentru judecarea recursului. S-a reținut în esență că deși instanța de recurs a dispus citarea recurentei la adresele din localitățile Holod și Oradea, la Consiliul Local al Primăriei Oradea, precum și la adresa din Graz, Bayernhaf Weg Austria, a omis să dispună citarea acesteia la adresa indicată în timpul judecării apelului și adusă la cunoștință instanței prin cererea din 20 aprilie 2010 și anume în Austria, Graz 8020, Laudongasse 3/24.

În rejudecarea recursului, se reține că împotriva Deciziei penale nr. 26/A/2010 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat apel inculpata T.M., invocând cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

pct. 1, 2, 10, 12, 14, 21, 17, 17

1

C. proc. pen. în motivare, a susținut în esență că judecata în apel a avut loc fără citarea sa legală la adresa indicată din Austria Laudongasse 3/24, Graz 8020, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel invocate, urmărirea penală a fost realizată cu încălcarea competenței materiale, ceea ce impune restituirea cauzei la procuror, faptelor reținute li s-a dat o greșită încadrare juridică, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată iar pedepsele au fost greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

Înalta Curte, va analiza prioritar cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen., judecata în primă instanță sau în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți, întrucât atrage rejudecarea cauzei astfel că analiza celorlalte cazuri de casare nu se mai impune.

Examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Pentru incidența cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen. se cer a fi întrunite următoarele condiții: partea să fi fost lipsă la ședința de dezbateri a cauzei, în primă instanță sau în apel, căci pentru partea lipsa la un termen anterior avea obligația să invoce nulitatea la termenul următor de judecată; partea lipsă să nu fi fost legal citată fie deloc, fie printr-un mod de încălcare a procedurii legale de citare; cazul de casare să fie invocat în instanța de recurs de partea lipsă nelegal citată.

În conformitate cu prevederile art. 177 alin. (1), (2) și (3) C. proc. pen., învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuiește, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă, prin serviciul de personal al unității la care lucrează. Dacă printr-o declarație dată în cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat.

În caz de schimbare a adresei arătată în declarația învinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoștințat organul de urmărire penală ori instanța de judecată de schimbarea intervenită, sau dacă organul judiciar apreciază pe baza datelor obținute potrivit art. 180 că s-a produs o schimbare de adresă.

În cauză, judecarea apelului inculpatei T.M. a avut loc în lipsa sa și fără citarea sa legală, în conformitate cu prevederile art. 177 alin. (2) C. proc. pen., fiind incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 21 C. proc. pen.

Astfel, la termenul din data de 20 aprilie 2010, când au avut loc dezbaterile în apel, inculpata apelantă T.M., prin apărător a adresat instanței o cerere solicitând suspendarea procesului penal, în temeiul dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. pen., indicând totodată un alt loc pentru a fi citată: Austria, Laudongasse 3/24, Graz 8020.

Deși la termenele anterioare, se dispusese de fiecare dată citarea inculpatei la adresele cunoscute în Holod județul Bihor, Oradea str. T. județul Bihor, Austria, Graz, Baierhofweg, la termenul din data de 20 aprilie 2010, cu toate că indicase un alt loc pentru a fi citată - Austria, Laudongasse 3/24, Graz 8020 - instanța de apel a procedat la judecarea cauzei cu nesocotirea dispozițiilor art. 177 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 375 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, judecarea apelului se face cu citarea părților.

S-a apreciat de instanța de apel că procedura de citare a inculpatei T.M. a fost legal îndeplinită, motivând că inculpatei îi incumbă obligația de a încunoștința instanța despre schimbarea adresei de domiciliu.

Într-adevăr, dispozițiile art. 177 alin. (3) C. proc. pen. impun ca în caz de schimbare a adresei arătată în declarația învinuitului sau inculpatului, acesta să fie citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoștințat instanța de judecată de schimbarea intervenită.

Instanța de apel a nesocotit dispozițiile legale enunțate, de vreme ce, anterior dezbaterilor, inculpata indicase un alt loc pentru a fi citată la termenul fixat pentru judecata apelului, însă nu a fost citată la adresa indicată.

Curtea europeană a statuat că, deși nemenționată în mod expres la alin. (1) din art. 6 din Convenție, posibilitatea pentru acuzat de a lua parte la ședință decurge din obiectul și scopul întregului articol. De altfel, lit. c), d) și e) de alin. (3) recunosc oricărui acuzat dreptul de a se apăra el însuși, de a adresa întrebări sau de a solicita audierea martorilor și de a fi asistat gratuit de un interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la audiere, ceea ce nu se poate imagina în absența sa (cauzele Colozza c. Italiei din 12 februarie 1985, Sejdovic c. Italiei).

În acest context, Curtea europeană a arătat că informarea unei persoane asupra desfășurării cercetărilor efectuate împotriva sa constituie un act juridic de o astfel de importanță încât trebuie să îndeplinească condiții de formă și de fond specifice de natură să garanteze exercitarea efectivă a drepturilor acuzatului (Cauza T c. Italiei din 12 octombrie 1992). O cunoaștere vagă și neoficială nu ar putea fi, așadar suficientă.

De aceea, soluționarea cauzei dedusă judecății, în apel, fără ca procedura de citare a inculpatei să fie realizată în conformitate cu dispozițiile legale, atrage casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmând ca o dată cu rejudecarea apelului, să fie analizate și celelalte critici formulate în recurs de inculpata T.M.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de inculpata T.M. împotriva Deciziei penale nr. 26/A/2010 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Va casa decizia penală atacată și va dispune trimiterea cauzei, spre rejudecare numai a apelului declarat de inculpata T.M., la Curtea de Apel Oradea.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpata T.M. împotriva Deciziei penale nr. 26/A/2010 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de inculpata T.M., la Curtea de Apel Oradea.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 noiembrie 2011.