ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4036/2010

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 345 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a dispus condamnarea inculpatei J.R. în baza art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (2) - 76 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prin mijloace frauduloase, comisă în formă continuată.

În baza art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpata a fost condamnată la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.

În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., aceeași inculpată a fost condamnată la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

Conform art. 350 alin. (1) și art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatei pe o durată de 30 de zile de la data încarcerării.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., combinat cu art. 998 - 999 C. civ. s-au admis, după cum urmează, cererile formulate de părțile civile și a fost obligată inculpata:

- la 390.000 RON, către I.Ș.O.,

- la 260.000 RON, către I.N.,

- la 58.000 euro în echivalent RON la cursul B.N.R. de la data plății, plus dobânda legală către Z.T.,

- la 97.000 RON, către H.X.,

- la 78.000 RON și 6500 euro în echivalent RON la cursul B.N.R. de la data plății, către D.A.,

- la 154.000 RON și 15.000 euro echivalent RON la cursul B.N.R. de la data plății, către N.G.,

- la 37.500 euro echivalent RON la cursul B.N.R. de la data plății, către I.O.F.,

- la 52.000 euro echivalent RON la cursul B.N.R. de la data plății, către C.I.,

- la 3.000 euro echivalent RON la cursul B.N.R. de la data plății, către S.N.,

S-a luat act că părțile vătămate C.T., A.V., B.C., V.V., V.R.R., P.V., etc., nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, că în perioada 2004 - august 2007, inculpata J.R., avocat în cadrul B.B., a indus în eroare mai multe persoane cărora le-a creat aparența faptului că sunt adjudecătorii legali au unor imobile din București, imobile ce s-ar fi aflat în procedură de executare silită, prin prezentarea unor înscrisuri false ale Birourilor Executorilor Judecătorești "I.R.", "V.G.", "T.G." și "B.&B.", prejudiciul creat fiind de 3.738.825 RON (aproximativ 1.105.500 euro, calculat la cursul euro la data săvârșirii infracțiunilor) și 194.500 euro. Astfel, au fost induse în eroare persoanele vătămate N.G., I.O.F., Z.G., C.T.V., Ș.N.A., V.V.P., etc. Modalitatea de derulare de către inculpată a activităților infracționale cu privire la persoanele vătămate sus-menționate, a fost identică.

Premeditând modul de săvârșire a infracțiunilor, inculpata J.R. a întocmit o listă cu imobile care în mod real făceau obiectul unor executări silite, despre care a luat cunoștință conform publicațiilor de vânzare afișate la judecătorii și a făcut demersuri pentru confecționarea unor ștampile având impresiuni ce le imitau pe cele ale birourilor executorilor judecătorești, ale oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară, pentru a putea întocmi înscrisuri ce apăreau ca fiind emise de autorități cu competențe în ceea ce privește situația juridică a imobilelor. Astfel, au fost identificate în posesia inculpatei J.R. ștampile false având impresiunile Birourilor Executorilor Judecătorești I.R. și D.D.C., a A.C.P.I. sector 3 București, a A.N.P.I. - nr. de înregistrare -, a Agenției C. Victoria, precum și o ștampilă cu semnătura olografă a executorului judecătoresc I.R.

În contextul activităților profesionale specifice, ca și avocat, inculpata J.R. a intrat în contact cu multe persoane cărora le-a prezentat și așa-zisa oportunitate de a achiziționa, la prețuri foarte mici, imobile executate silit și vândute prin licitații ce ar fi fost organizate de Birouri ale Executorilor Judecătorești.

Inculpata le-a prezentat persoanelor interesate o listă a imobilelor ce ar fi făcut obiectul unor executări silite, le indica prețul la care ar fi urmat să fie achiziționat imobilul, precizând că achiziționarea imobilului este certă și invocând ca argument buna relație cu executorii judecătorești și experiența ei în acest domeniu. O parte din persoanele vătămate au încheiat cu inculpata și contracte de reprezentare și asistență juridică, pentru a fi reprezentați la așa-zisele licitații și au remis inculpatei sume cu titlu de comision sau consultanță, suplimentar celor pentru așa-zisa achiziționare a imobilelor. Cu privire la o parte din persoanele vătămate, demersurile de inducere în eroare derulate de către inculpată au avut forma tentativei.

După selectarea imobilului în cauză, inculpata J.R. solicita persoanei vătămate să achite un avans de 10% din valoarea de adjudecare a imobilului pentru a putea participa la licitații. La indicația inculpatei, persoanele vătămate depuneau banii la C. Agenția Victoria, în conturi la dispoziția Birourilor Executorilor Judecătorești prin care ar fi urmat să se desfășoare așa-zisele licitații. De cele mai multe ori, inculpata însoțea persoanele vătămate la Agenția C. Victoria. După câteva zile, deși, în fapt, licitațiile erau organizate, inculpata J.R. comunica persoanelor vătămate că nu a câștigat licitațiile pentru adjudecarea imobilelor executate silit și le înmâna mai multe înscrisuri falsificate care ar fi atestat câștigarea licitațiilor. În baza acestor înscrisuri inculpata solicita persoanelor vătămate și diferența de bani până la suma cu care s-ar fi achiziționat imobilele.

Înscrisurile false erau întocmite, în fapt, de către inculpata J.R. și aveau aparența emiterii de către Birourile Executorilor Judecătorești "I.R.", "V.G.", "T.G." și "B.&B.", având aplicate ștampile ce le imitau pe cele ale sus-menționatelor Birouri.

Astfel, ca și dovadă a organizării licitațiilor și adjudecării imobilelor de către persoanele vătămate, inculpata J.R. le prezenta acestora următoarele înscrisuri falsificate: procese-verbale și acte de adjudecare, conform cărora persoanele vătămate erau adjudecătorii legali au unor imobile ce făceau obiectul unor proceduri de executare silită și care, după remitere, erau semnate și de către adjudecătorii - persoane vătămate. Inculpata le prezenta și chitanțe având antetele Birourilor Executorilor Judecătorești în care se consemna faptul că banii primiți de la persoanele vătămate erau depuși la Birourile Executorilor Judecătorești și că reprezentau achitarea prețului de licitație al imobilelor, conform dosarelor de executare. În fapt, toate sumele solicitate persoanelor vătămate pentru achitarea contravalorii imobilelor așa-zis adjudecate la licitații, au fost însușiți de către inculpată.

De asemenea, J.R. le prezenta persoanelor vătămate comunicări false ale O.C.P.I. privind așa-zisa admitere a cererilor de înscriere în carte funciară a dreptului de proprietate al persoanelor vătămate asupra imobilelor, în baza actelor de adjudecare falsificate.

După primirea înscrisurilor falsificate care atestau, în mod fictiv, adjudecarea imobililor, persoanele vătămate remiteau inculpatei J.R. și diferența sumei pentru care s-ar fi achiziționat imobilele, cu promisiunea din partea inculpatei că persoanele executate silit vor fi evacuate din imobile, în cel mai scurt timp.

Birourile Executorilor Judecătorești "I.R.", "V.G.", "T.G." și "B.&B." au comunicat că imobilele sus-menționate nu au făcut obiectul unor executări sau licitații în cadrul Birourilor, iar cele câteva imobile executate în mod real, au fost adjudecate legal de alte persoane decât cele menționate în actele de adjudecare falsificate. De asemenea, O.C.P.I. - Serviciile de Publicitate Imobiliară Sectoarele 1, 2, 3, 4, 5, 6 București a confirmat faptul că persoanele înșelate de către inculpata J.R. nu au fost înscrise în cartea funciară, ca proprietari ai imobilelor pentru care au primit actele de adjudecare false.

Întrucât nu au putut intra efectiv în posesia imobilelor așa-zis adjudecate, persoanele vătămate au avut, la un moment dat, reprezentarea faptului că nu au fost induse în eroare de către inculpata J.R., însă au amânat sesizarea organelor de anchetă, în speranța recuperării sumelor de bani cu care au fost înșelate. De altfel, o parte din persoanele vătămate și-au recuperat sumele cu care au fost păgubite, banii fiindu-le restituiți de către inculpată, la insistențele repetate ale acesteia.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpata J.R.

Parchetul a criticat hotărârea pentru greșita individualizare a pedepsei, coborârea acesteia sub minim pentru infracțiunea de înșelăciune nefiind justificată, astfel că se solicită majorarea pedepsei până la un cuantum care să corespundă gradului de pericol social al faptei comise.

Inculpata J.R. a invocat următoarele critici:

9

pct. 18 C. proc. pen., susținându-se că instanța de fond a comis o gravă eroare de fapt ce a condus la condamnarea inculpatei, deși faptele nu sunt suficient probate, existând aspecte insuficient lămurite, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă;

9

pct. 10 C. proc. pen., invocând împrejurarea că instanța de fond a respins proba cu martori, respectiv martorii I.R. și R.A.;

9

pct. 1 C. proc. pen., întrucât nu au fost respectate dispozițiile referitoare la competență, respectiv cele privind prorogarea competenței în caz de indivizibilitate sau conexitate.

Se motivează că dosarul de față trebuia conexat cu Dosarul nr. 7300/2/2008, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, pentru că între cele două cauze există cazul de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. c) C. proc. pen., inculpata fiind cercetată în ambele dosare pentru acte materiale ce intră în conținutul aceleiași infracțiuni, astfel că solicită trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se dispune conexarea.

9

pct. 4 C. proc. pen., întrucât în cadrul cercetării judecătorești nu a fost respectată publicitatea ședinței de judecată la termenul din data de 19 iunie 2008;

9

pct. 5 C. proc. pen., invocându-se faptul că la termenul din data de 6 ianuarie 2008, când instanța a pus în discuție existența conflictului negativ de competență, inculpata, deși aflată în stare de arest, nu a fost adusă de la locul de deținere;

9

pct. 6 C. proc. pen. constând în lipsa apărătorului ales sau din oficiu de la judecată;

9

pct. 14 C. proc. pen., privind greșita individualizare a pedepsei, considerată prea aspră în raport de circumstanțele personale și reale ale cauzei;

9

pct. 9 C. proc. pen., întrucât sentința nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Recursurile sunt neîntemeiate.

Înalta Curte, analizând hotărârea instanței de fond, atât prin prisma criticilor formulate de recurenți, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Conform textului procedural sus-menționat, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

Având în vedere că recurenții și-au structurat criticile pe cazurile de casare prevăzute de acest articol, Înalta Curte urmează a le examina în acest cadru, cu observația că, procedând și la o evaluare a sentinței sub toate aspectele, nu au fost găsite alte motive care să conducă la casarea hotărârii.

9

pct. 18 C. proc. pen.

Criticile invocate de recurenta inculpată, prin care se susține comiterea unei grave eroare de fapt, ce a condus la o soluție greșită de condamnare, nu sunt întemeiate.

Hotărârea primei instanțe are la bază o interpretare judicioasă a materialului probator administrat, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă, interpretare ce a condus la stabilirea corectă a situației de fapt și a vinovăției inculpatei.

Părțile vătămate și părțile civile au fost audiate în cursul cercetării judecătorești, menținându-și declarațiile date în cursul urmăririi penale și relatând amănunțit modul în care au fost înșelate de inculpată.

Toate declarațiile acestora, redate în cuprinsul sentinței se coroborează cu declarația inculpatei J.R., de recunoaștere a infracțiunilor, în care aceasta arată, explicit: "Mă declar vinovată în ceea ce privește infracțiunile ce mi s-au reținut în sarcină, respectiv înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals".

Deși inculpata, în dezvoltarea motivelor scrise de recurs, face un comentariu amplu al art. 69 C. proc. pen., conform căruia "declarațiile învinuitului sau inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză", Înalta Curte constată că aceste dispoziții au fost pe deplin respectate de prima instanță.

Hotărârea de condamnare nu se bazează doar pe declarația de recunoaștere a inculpatei, ci, așa cum s-a arătat, aceasta este coroborată cu declarațiile părților vătămate, precum și înscrisurile existente la dosar, respectiv adresele efectuate și răspunsurile primite în cursul urmăririi penale de la Biroul executorului judecătoresc I.R., cu privire la imobilele care în realitate nu au fost licitate în procedura executării silite.

De asemenea, s-a mai dispus și efectuat un raport de constatare tehnico-științifică cu privire la autenticitatea actelor de adjudecare primite de părțile vătămate.

Toate aceste probe, coroborate, au condus la stabilirea unei situații de fapt corecte, precum și a vinovăției inculpatei, astfel că "grava eroare de fapt" invocată de aceasta în recurs nu se confirmă.

Și pe latură civilă pretențiile părților civile au avut o determinare obiectivă, susținută de probe, prejudiciul produs fiecărei părți civile fiind dovedit cu chitanțele de predare a banilor, valoare la care s-au adăugat "comisioanele" pe care însăși inculpata a recunoscut că le-a primit.

Deși inculpata, atât la fond, cât și în recurs, a susținut că nu a primit în totalitate sumele reclamate de părțile civile, Înalta Curte apreciază că în mod corect au fost înlăturate aceste apărări, deoarece probele administrate nu le susțin, în contextul în care există dovada că inculpata a predat părților civile actele de adjudecare falsificate, lucru pe care nu l-ar fi făcut, dacă ar fi existat doar o plată parțială.

9

pct. 10 C. proc. pen.

Nici criticile formulate în cadrul acestui motiv de recurs nu pot fi reținute, întrucât acest caz de casare are în vedere situația în care instanța nu s-ar fi pronunțat asupra unor probe administrate ori cereri esențiale, ori ceea ce inculpata înțelege să critice se referă la respingerea probei cu doi martori, respingere motivată de prima instanță.

9

pct. 1 C. proc. pen. vizează, în criticile recurentei-inculpate, împrejurarea că cele două dosare în care aceasta este cercetată, unul aflat pe rolul Secției a II-a Penală, altul pe rolul Secției I la Curtea de Apel București, nu au fost conexate, deși între cele două cauze există cazul de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. c) C. proc. pen.

Înalta Curte reține că, într-adevăr, între cele două cauze există cazul de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. c) C. proc. pen., întrucât în ambele dosare sunt cercetate acte materiale ale aceleiași infracțiuni.

În același timp, Înalta Curte reține că în prima cauză, inculpata J.R. a fost condamnată prin Sentința penală nr. 118 din 30 aprilie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 8757/2/2007 al Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, sentință casată prin Decizia penală nr. 3339 din 21 octombrie 2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București, cauza fiind înregistrată sub nr. 7300/2/2008.

În cauza de față (Dosar nr. 3269/2/2008), trimiterea în judecată s-a făcut prin rechizitoriul nr. 251/P/2007 din 2 iunie 2008 al Direcției Naționale Anticorupție.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 32 C. pen. au fost respectate și corect aplicate de prima instanță, care a respins, la data de 3 martie 2009, cererea de conexare a cauzelor, întrucât, în caz de conexitate și indivizibilitate, deci inclusiv în cazul prevăzut de art. 33 lit. c) C. proc. pen., judecata se efectuează de aceeași instanță doar dacă are loc în același timp pentru toate faptele și toți făptuitorii.

Nu aceasta era situația în speță, când nu numai sesizarea, dar și judecarea cauzei a avut loc în primul dosar înainte de sesizarea instanței cu cel de-al doilea dosar. Mai mult, în primul dosar s-a dat o hotărâre asupra fondului casată ulterior de instanța de recurs cu trimitere spre rejudecare, iar dispozițiile de casare date de Înalta Curte de Casație și Justiție sunt obligatorii pentru prima instanță în Dosarul nr. 7300/2/2008, ceea ce nu e valabil în cauza de față.

9

pct. 4 C. proc. pen.

Pentru a atrage nulitatea absolută a hotărârii, conform art. 197 alin. (2) C. pen., trebuie ca judecata pe fond, care a avut loc la data de 17 noiembrie 2009, să nu se fi desfășurat în ședință publică, ceea ce nu s-a întâmplat, astfel cum reiese din încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată.

Nepublicitatea ședinței de judecată la termenul invocat de inculpată, respectiv 19 iunie 2008, ar putea pune în discuție, cel mult, actele de la acel termen, dar în niciun caz, nu atrage nulitatea hotărârii, astfel cum solicită inculpata.

9

pct. 5 C. proc. pen.

În mod similar, și acest caz are în vedere lipsa inculpatului arestat de la data judecății, nu de la unul din termenele de judecată anterioare, pentru a se putea vorbi de consecința cerută de inculpată, respectiv trimiterea cauzei spre rejudecare.

9

pct. 6 C. proc. pen.

Recurenta inculpată invocă lipsa apărătorului ales sau desemnat din oficiu la data judecății.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpata a reziliat contractul cu apărătorul ales P.L.M., ulterior fiind prezent în instanță avocat S.C. (29 septembrie 2009, 13 octombrie 2009), acestuia fiindu-i acordat timpul necesar pentru studierea dosarului.

Deși i s-a pus în vedere și s-a prezentat în instanță, avocatul S.C. nu a depus delegația la data de 3 noiembrie 2009, ci la data de 17 noiembrie 2009, când a asigurat apărarea inculpatei cu ocazia dezbaterilor, angajându-se că depune concluzii scrise.

Instanța de fond a amânat pronunțarea tocmai pentru ca avocatul ales să depună aceste concluzii, lucru pe care însă nu l-a făcut.

Prin urmare, în speță este evident că inculpata a fost asistată de apărători aleși, atât pe parcursul judecății, cât și la data dezbaterilor pe fond, dar ceea ce reiese din modul în care avocatul ales a înțeles să-și îndeplinească mandatul este că acest lucru nu s-a întâmplat în condițiile exercitării dreptului la apărare cu bună-credință.

Susținerile inculpatei că i-au fost încălcate garanțiile ce rezultă din art. 6 parag. 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului sunt nefondate.

Acest articol garantează dreptul persoanei acuzate, în materia care ne interesează, de a dispune de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale (lit. b) a parag. 3), precum și dreptul să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el (sau numit din oficiu, dacă nu dispune de mijloacele necesare) - lit. c) a aceluiași paragraf.

Garanția de la lit. b) a fost asigurată inculpatei, acesteia dându-i-se posibilitatea de a-și organiza în mod adecvat apărarea.

După ce inculpata a renunțat la serviciile primului avocat ales, celui de al doilea avocat ales i s-au acordat, la cerere, termene necesare pregătirii apărării.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în a reține că schimbarea avocatului înainte de ședința de judecată va trebui însoțită de o prelungire a timpului aferent pregătirii apărării, cu condiția ca schimbarea avocatului să nu se datoreze culpei persoanei acuzate.

Atât inculpata, cât și avocatul ales, au avut la dispoziție acest timp, au avut acces la probele dosarului, mai mult, instanța de fond a amânat pronunțarea pentru a da posibilitatea avocatului ales de a depune note scrise.

Refuzul avocatului ales de a dezvolta concluzii orale și refuzul de a depune concluzii scrise sunt, evident, imputabile acestuia, astfel că nu pot avea drept consecință ca, prin invocarea propriei culpe, să se tragă concluzia că dreptul la apărare al inculpatei nu a fost respectat.

Persoana acuzată și-a ales un avocat, nefiind în situația ca instanța să numească un apărător din oficiu, iar lipsurile apărării realizate de avocatul ales nu pot fi apreciate ca o încălcare a garanțiilor art. 6 din Convenție sau art. 6 C. proc. pen.

9

pct. 14 C. proc. pen.

Este invocat atât de D.N.A., cât și de inculpată, astfel că ambele critici vor fi analizate de Înalta Curte, care apreciază că nu sunt fondate.

Astfel, prin aplicarea unei pedepse rezultante de 7 ani închisoare, Înalta Curte constată că s-a realizat, cu prilejul individualizării, un just echilibru între circumstanțele personale ale inculpatei și cele reale ale cauzei.

Amploarea activității infracționale, durata în timp a acesteia, dar și calitatea specială, de avocat, a inculpatei, fac ca o solicitare de reducere a pedepsei din partea acesteia să nu poată fi primită.

În același timp, există și circumstanțe personale ale inculpatei ce au făcut posibilă coborârea sub minim a pedepsei, înlăturarea acestora, astfel cum se solicită de parchet, nefiind întemeiată. Se are în vedere, în principal, atitudinea sinceră a inculpatei, care și-a recunoscut vinovăția față de toate faptele penale de care a fost acuzată.

9

pct. 9 C. proc. pen., invocat de inculpată, nu este susținut de actele dosarului, întrucât hotărârea este motivată, în cuprinsul acesteia fiind prezentate, pe larg, situația de fapt, probele administrate, precum și analiza elementelor constitutive ale infracțiunilor față de care s-a dispus condamnarea inculpatei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpată, cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și de inculpata J.R. împotriva Sentinței penale nr. 345 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2010.