ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 157/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 157/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recurului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința penală nr. 163 din 19 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-au
hotărât următoarele:
În baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art.
394 C. proc. pen. s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de condamnata C.
(nume avut anterior M.) E., fiica lui T. și A., privind revizuirea sentinței
penale nr. 35 din 14 februarie 2000 pronunțată de Tribunalul Bihor - Dosar nr. 3905/1999,
Deciziei penale nr. 258 din 14 decembrie 2000 a Curții de Apel Oradea - Dosar nr.
3181/2000, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4380/2001 a
Curții Supreme de Justiție - Dosar nr. 779 din 17 octombrie 2001.
S-a respins cererea de suspendare a executării
pedepsei.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat
condamnata la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare câtre stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut
următoarele:
În data de 07 aprilie 2010 s-a înregistrat referatul
întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor precum și cererea formulată
de condamnata C. (nume avut anterior M.) E., fiica lui T. și A., privind
revizuirea sentinței penale nr. 35 din 14 februarie 2000 pronunțată de
Tribunalul Bihor - Dosar nr. 3905/1999, Deciziei penale nr. 258 din 14
decembrie 2000 a Curții de Apel Oradea - Dosar nr. 3181/2000, modificată și rămasă
definitivă prin Decizia penală nr. 4380/2001 a Curții Supreme de Justiție - Dosar
nr. 779 din 17 octombrie 2001. Condamnata a solicitat în temeiul art. 406
C.proced.pen. anularea tuturor hotărârilor urmând a se pronunța o nouă hotărâre
de achitare în temeiul art. 10 lit. c) sau d) sau b) C. proc. pen. cu referire
la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
Revizuienta a solicitat și suspendarea executării
pedepsei aplicate.
În motivarea cererii de revizuire condamnata a arătat
că atât rechizitoriul cât și considerentele hotărârii de condamnare, Decizia penală
nr. 4380/2001 a Curții Supreme de Justiție - Dosar nr. 779 din 17 octombrie 2001
au avut la bază declarațiile reprezentantului părții civile-parte vătămată SC C.
SA Ploiești - respectiv declarațiile martorului M.N. (director general) date în
cursul urmăririi penale, declarații care au servit ca probă esențială și temei
al trimiterii în judecată și condamnării. S-a susținut că aceste declarații nu
au putut fi cenzurate sau înlăturate deoarece în fața instanțelor nu a fost
audiat nici un martor iar condamnarea sa a survenit direct în recurs fără a fi
efectuat nici un act de cercetare judecătorească.
Martorul în cursul urmăririi penale în anii 1998 - 1999
a omis intenționat să declare împrejurări esențiale cu privire la cauză,
martorul a făcut afirmații mincinoase cu privire la prezența condamnatei la
negocierile purtate, incluzând-o pe condamnată printre „reprezentanții acestei
societăți" (SC U. SRL Oșorhei), care nu i-ar fi adus la cunoștință lipsa
disponibilului bancar, înșelându-l. Martorul nu a declarat nimic despre
împrejurarea că revizuienta nu avea vreo putere de decizie în cadrul SC U. SRL
Oșorhei, fiind doar o angajată și că ea a completat filele CEC la solicitarea
expresă și la ordinul directorului general U.l. Martorul a omis să menționeze
că directorului general U.l. și directorul adjunct I.G. au stabilit modul de
desfășurare al relațiilor comerciale cu SC C. SA Ploiești și că doar ei aveau
putere de decizie în cadrul SC U. SRL Oșorhei. Martorul avea cunoștință de
aceste aspecte întrucât s-a interesat la O.R.C. Bihor despre situația SC U. SRL
Oșorhei, înainte de a se deplasa în Oșorhei la data de 13 mai 1998 pentru
încheierea contractului și când a cerut expres în cursul discuțiilor purtate cu
U.l. și I.G. (discuții la care revizuienta nu a participat) doar file CEC
postdatate, cunoscând indubitabil acest aspect și datorită neonorării celor 10
bilete la ordin anterioare, de câtre aceeași societate, despre lipsa
disponibilului în conturi a SC U. SRL Oșorhei la acea dată din 13 mai 1998 când
a primit filele CEC postdatate ca și garanție suplimentară și totuși,a pretins
că a fost înșelat.
Revizuienta a formulat o plângere împotriva
martorului M.N. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. și
ped. de art. 260 C. pen.
Prin Ordonanța din 15 decembrie 2009 al Parchetului
de pe lângă Judecătoria Oradea dată în Dosarul nr. 6425/P/2009 s-a dispus
încetarea urmăririi penale față de învinuitul M.N. sub aspectul săvârșirii
infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. și ped. de art. 260 C. pen. în baza art.
11 alin. (1) pct. 1 lit. c) C. proc. pen. cu referire la art. 10 lit. g) C. proc.
pen. pe considerentul că în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale.
Examinând cererea de revizuire formulată de
condamnata C. (nume avut anterior M.) E., conform prevederilor art. 403 C. proc.
pen. tribunalul a stabilit următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 394 lit. b) C. proc. pen.
revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive poate fi cerută când un
martor a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei
revizuire se cere.
Potrivit dispozițiilor art. 395 C. proc. pen.
situațiile care constituie cazurile de revizuire prev. de art. 394 lit. b) se
dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă
prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei. Când instanța sau parchetul nu
a putut examina fondul cauzei, situațiile menționate se constată prin procedura
de revizuire. Deci, situațiile care constituie cazuri de revizuire prevăzute în
art. 394 lit. b) C. proc. pen. - printre acestea și săvârșirea de câtre un
martor a infracțiunii de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere
- trebuie dovedită, potrivit art. 395 alin. (1) prin hotărâre judecătorească
sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului
cauzei. În cazul de față, nu există nici o hotărâre judecătorească sau vreo
ordonanță prin care să se dispună asupra cauzei în fond (printr-o hotărâre de
condamnare sau o dispoziție de trimitere în judecată) cu privire la plângerea
formulată de condamnată revizuire pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie
mincinoasă. în acest caz deci, devin incidente prevederile art. 395 alin. (2)
C. proc. pen. potrivit cărora situațiile prev. de art. 394 lit. b) se pot
constata de instanța de revizuire.
Practica și literatura juridică de specialitate este
unanimă în sensul că o asemenea imposibilitate există în caz de prescripție a
răspunderii penale a făptuitorului, întrucât rămâne nerezolvat fondul cauzei
iar instanța de revizuire are posibilitatea să epuizeze probațiunea și să
aprecieze cu privire la existența faptei și la vinovăția autorului, pentru ca,
pe această bază, să poată examina temeinicia susținerilor condamnatei
revizuiente.
La pronunțarea hotărârii de condamnare prin Decizia
penală nr. 4380/2001 a Curții Supreme de Justiție - Dosar nr. 779 din 17
octombrie 2001, instanța supremă a avut în vedere pe lângă alte probe
administrate și declarațiile din fază de urmărire penală ale martorului M.N.,
concluzionând că „inculpata C.E. a completat CEC-urile, acceptând alături de
cei doi inculpați întroducerea lor în bancă, cu toate că toți aveau cunoștință
că în acest fel încalcă legea penală" iar fapta acesteia întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 26
rap. la art. 215 alin. (4) și (5) C. pen. cu referire la art. 215 alin. (2) C.
pen. Condamnata revizuientă a solicitat reaprecierea acestor declarații date de
martorul M.N. prin raportarea la celelalte probe administrate în cauză,
(declarații de martori, declarațiile coinculpaților) ceea ce este inadmisibil
pe calea revizuirii.
Susținerea condamnatei revizuiente în sensul că nu a
fost asociată și nu a avut nici o putere de decizie este irelevantă în cauză,
întrucât a fost condamnată pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune
prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (4) și (5) C. pen. cu referire
la art. 215 alin. (2) C. pen. iar complice poate fi orice persoană care, cu
intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute
de legea penală.
Condamnata revizuientă nu a negat și nu neagă faptul
că în calitate de director economic la SC U. SRL Oșorhei la cererea și la
îndemnul inculpatului U.N. a completat acele file CEC știind despre inexistența
proviziei necesare plății sumelor înscrise în acele file CEC. Faptul
cunoașterii sau necunoașterii reprezentanților SC C. SA Ploiești (printre care
și martorul M.N.) al lipsei proviziei necesare pentru plata sumelor înscrise în
filele CEC nu reprezintă un element nou în accepțiunea art. 394 alin. (1) lit.
a) C. proc. pen., acest aspect fiind analizat în considerentele hotărârii de
condamnare.
Pentru aceste considerente, în baza art. 403 alin. (3)
C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen. tribunalul a respins ca
inadmisibilă cererea formulată de condamnata C. (nume avut anterior M.) E.
privind revizuirea sentinței penale nr. 35 din 14 februarie 2000 pronunțată de
Tribunalul Bihor - Dosar nr. 3905/1999, Deciziei penale nr. 258 din 14
decembrie 2000 a Curții de Apel Oradea - Dosar nr. 3181/2000, modificată și
rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4380/2001 a Curții Supreme de
Justiție - Dosar nr. 779 din 17 octombrie 2001.
Tribunalul a respins și cererea de suspendare a executării
pedepsei.
Împotriva acestei sentințe, revizuientă apelantă C.E.
a declarat apel în termen, solicitând admiterea acestuia, desființarea
sentinței apelate, admiterea în principiu a cererii de revizuire și suspendarea
executării pedepsei și a mandatului de arestare cu punerea în libertate a
inculpatei și trimiterea cauzei spre rejudecare a fondului la Tribunalul Bihor.
Sentința penală nr. 163 din 19 iulie 2010 a Tribunalului Bihor s-a apreciat a
fi nelegală și a fost invocat art. 395 alin. (2) și art. 394 lit. b) C. proc.
pen. făcând referire la rezoluția procurorului din data de 15 februarie 2009
prin care s-a constatat că un martor audiat în faza de urmărire penală, M.N., a
săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, dar martorul nu a fost trimis în
judecată deoarece a intervenit prescripția. Cu toate că martorul nu a fost
trimis în judecată Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a analizat probe, a
fost dată o rezoluție care prin care s-a constatat că martorul a săvârșit
infracțiunea de mărturie mincinoasă cu privire la starea de fapt, dar cu toate
acestea, Tribunalul Bihor a respins cererea de revizuire cu toate că aceasta
era admisibilă. Astfel Tribunalul Bihor, în baza art. 395 alin. (2) C. proc.
pen. ar trebui să admită cererea revizuirea formulată în baza art. 394 lit. b) C.
proc. pen. Cererea de revizuire având ca scop aflarea adevărului, iar
Tribunalul Bihor trebuia să țină cont de faptul că hotărârea instanței de fond
s-a bazat pe declarația martorului care a săvârșit infracțiunea de mărturie
mincinoasă și trebuia să admită cererea de revizuire.
Verificând apelul declarat în cauză prin prisma
motivelor invocate și ale celor care, potrivit legii se verifică din oficiu,
instanța a constatat că este fondat, fiind admis în consecință.
Prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de
revizuire formulată de revizuientă pe motiv că aceasta nu neagă faptul că în
calitate de director economic la SC U. SRL Oșorhei la cererea și îndemnul
inculpatului U.N. a completat acele file CEC știind despre inexistența
proviziei necesare plății sumelor înscrise în acele file CEC, iar, pe de altă
parte susținerea condamnatei în sensul că nu a fost asociată și nu a avut nici
o putere de decizie este irelevantă în cauză, întrucât a fost condamnată pentru
complicitate la înșelăciune, iar complicele poate fi și o persoană care, cu
intenție înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute
de legea penală.
În speța de față, condamnata și-a întemeiat cererea
pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. „un martor a săvârșit
infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere".
În acest sens, a depus la dosar copia ordonanței de
încetare a urmăririi penale din 15 decembrie 2009, dată în Dosar nr. 6425/P/2009
al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, prin care s-a dispus scoaterea
de sub urmărire penală a învinuitului M.N., cercetat pentru săvârșirea
infracțiunii de mărturie mincinoasă, ca urmare a intervenirii prescripției. In
cuprinsul acesteia se arată că „fiind audiat în calitate de martor în Dosarul nr.
634/P/1998 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, la data de 9
aprilie 1999, a făcut afirmații mincinoase cu referire la prezența la
negocierile purtate cu reprezentanții SC U. SRL a numitei C.E. care nu i-ar fi
adus la cunoștință despre lipsa disponibilului în contul societății și a
inclus-o în sintagma „reprezentanții societății" care l-au înșelat cu
prilejul derulării unor relații comerciale". De asemenea, se mai arată că
„M.N. nu a declarat despre împrejurarea că, C.E. nu avea nici o putere de
dispoziție în cadrul societății SC U. SRL Oșorhei, fiind doar angajata
societății și că a completat filele CEC la solicitarea expresă a directorului U.l.
și având în vedere declarațiile date, C.E. a fost trimisă în judecată pentru
săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune și în final condamnată
la o pedeapsă de 5 ani cu executare." în continuare, se arată în ordonanță
că „urmare a actelor de urmărire penală întreprinse de lucrătorii de poliție,
rezultă că M.N. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 260 C.
pen."
Date fiind constatările făcute în cuprinsul
ordonanței de mai sus, motivele invocate de revizuientă s-a apreciat că se
circumscriu cazului de revizuire de la art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
respectiv „un martor a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a
cărei revizuire se cere".
Dat fiind faptul că în privința martorului M.N. a
intervenit prescripția în ce privește infracțiunea de mărturie mincinoasă, situațiile
menționate trebuiau să fie constatate în procedura de revizuire, astfel cum
prevede art. 395 alin. (2) C. proc. pen. potrivit căruia „când organele arătate
în alin. (1) nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, situațiile
menționate se constată în procedura de revizuire."
Ca atare, prima instanță era obligată să admită în
principiu cererea de revizuire potrivit art. 403 alin. (1) C. proc. pen. și să
rejudece cauza urmând să verifice aspectele menționate în ordonanța parchetului
și dacă față de aceste aspecte, urmând a pronunța soluția care se impunea
raportat la constatările făcute, coroborat cu celelalte probe administrate în
cauză cu ocazia judecării anterioare a acesteia.
Văzând această stare de fapt, în drept, disp. art. 379
pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul penal declarat de condamnata
revizuientă C.E., împotriva sentinței penale nr. 163/ P din 19 iulie 2010
pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a desființat-o în sensul că:
În baza art. 403 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art.
394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și 395 alin. (2) C. proc. pen. a admis în
principiu cererea de revizuire formulată de condamnata revizuientă C.E. cu
privire la sentinta penala nr. 35/P/2000 a Tribunalului Bihor, modificată prin
Dosarul penal nr. 4380/P din 17 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție -
definitivă și a trimis dosarul la Tribunalul Bihor în vederea rejudecării
cauzei.
În baza art. 404 alin. (1) C. proc. pen. a suspendat
executarea Deciziei penale nr. 4380/P din 17 octombrie 2001 a Curții Supreme de
Justiție, în baza căreia s-a emis mandatul de executare din 29 octombrie 2001
și a dispus punerea condamnatei în libertate dacă nu este arestată în altă
cauză.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat
recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, criticând-o pentru
netemeinicie și nelegalitate, atât cu privire la dispoziția de suspendare a
deciziei I.C.C.J., cât și cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 404 alin.
(1) C. proc. pen., considerând că aceste dispoziții nu au fost respectate,
neexistând temeiuri ca această măsură să fie luată, cererea de revizuire fiind
întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc. pen., arătând că la dosar
se află ordonanța procurorului de încetare a procesului penal ca urmare a
intervenirii prescripției cu privire la martorul M.N., a arătat că nu au fost
respectate dispozițiile art. 395 C. proc. pen., instanța avea obligația de a
administra probele necesare pentru a demonstra că martorul a fost mincinos,
nefiind administrate probe în acest sens, lipsind latura subiectivă și
obiectivă a infracțiunii prev. de art. 260 C. pen.
A mai arătat că soluția de admitere nu a fost
corespunzător motivată, la dosar exsistând suficiente probe pentru care
inculpata a fost condamnată, hotărârea instanței de fond fiind corectă.
Față de aceste susțineri, a solicitat admiterea
recursului și respingerea apelului inculpatei, sau trimiterea cauzei spre
rejudecare la Curtea de Apel Oradea pentru ca în procedura dispozițiilor art. 395
C. proc. pen. să se demonstreze mărturia mincinoasă și constatarea acesteia.
Apărătorul ales al intimatei revizuente condamnate C.T.E.,
a pus concluzii a respingere a recursului parchetului ca nefondat și menținerea
deciziei din apel.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Oradea prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, Înalta Curte,
constată că acesta este fondat însă, pentru alte motive decât cele invocate.
Astfel, Înalta Curte, constată că, prin ordonanța de
încetare a urmăririi penale din 15 decembrie 2009, dispusă în Dosarul nr. 6425/P/2009
al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, aflată la fila 10 dosar, s-a
dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M.N., cercetat pentru
săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, ca urmare a intervenirii
prescripției.
Prin aceeași ordonanță au fost stabilite faptele
săvârșite și existența vinovăției cu privire la acest învinuit, cercetat pentru
săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, însă, s-a dispus încetarea
urmăririi penale, ca urmare a intervenirii prescripției.
În cuprinsul ordonanței s-a arătat că „fiind audiat
în calitate de martor în Dosarul nr. 634/P/1998 al Parchetului de pe lângă
Curtea Supremă de Justiție, la data de 9 aprilie 1999, a făcut afirmații
mincinoase cu referire la prezența la negocierile purtate cu reprezentanții SC
U. SRL a numitei C.E. care nu i-ar fi adus la cunoștință despre lipsa
disponibilului în contul societății și a inclus-o în sintagma „reprezentanții
societății" care l-au înșelat cu prilejul derulării unor relații
comerciale". De asemenea, s-a mai arată că „M.N. nu a declarat despre
împrejurarea că, C.E. nu avea nici o putere de dispoziție în cadrul societății
SC U. SRL Oșorhei, fiind doar angajata societății și că a completat filele CEC
la solicitarea expresă a directorului U.l. și având în vedere declarațiile
date, C.E. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de
complicitate la înșelăciune și în final condamnată la o pedeapsă de 5 ani cu
executare." În continuare, se mai arată în ordonanță că „urmare a actelor
de urmărire penală întreprinse de lucrătorii de poliție, rezultă că M.N. se
face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 260 C. pen."
Înalta Curte, apreciază că în raport de constatările
făcute în cuprinsul ordonanței de mai sus, motivele invocate de revizuienta se
circumscriu cazului de revizuire de la art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
respectiv „un martor a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a
cărei revizuire se cere".
Dat fiind faptul că în privința martorului M.N. a
intervenit prescripția în ce privește infracțiunea de mărturie mincinoasă,
procurorul nu a putut dispune o altă soluție, însă situația prevăzută ca și caz
de revizuire la art. 394 lit. b) C. proc. pen., a fost dovedită prin ordonanța
procurorului, în conformitate cu prevederile art. 395 alin. (1) C. proc. pen.,
astfel că nu este necesar a fi administrate probe noi în procedura admiterii în
principiu a cererii de revizuire.
Așadar, Înalta Curte, apreciază că, în mod corect
înstanța de apel a admis în principiu cererea de revizuire și a dispus ca
instanța de fond să procedeze la rejudecarea cauzei potrivit regulilor de
procedură privind judecarea în primă instanță, în conformitate cu dispozițiile art.
405 C. proc. pen.
Cu privire la dispoziția de suspendare a executării Deciziei
penale nr. 4380 din 17 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, precum și
cea de punere în libertate a condamnatei dacă nu este arestată în altă cauză, Înalta
Curte, apreciază că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Oradea, este fondat, urmând ca aceste dispoziții să fie înlăturate.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 404 alin. (1) C. proc.
pen. care prevăd că: „Odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire
instanța poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii
supuse revizuirii", Înalta Curte, constată că în cauză nu sunt motive care
să justifice admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei penale nr. 4380
din 17 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, în baza căreia s-a emis
mandatul de executare din 29 octombrie 2001, întrucât potrivit textului de lege
mai sus enunțat, instanța poate suspenda executarea hotărârii a cărei revizuire
se cere, lăsând la aprecierea instanței oportunitatea luării acestei măsuri.
Ori din actele și lucrările dosarului nu rezultă că această măsură ar fi
oportună, prin cererea de revizuire tinzându-se a se dovedi doar netemeinicia,
nu și nelegalitatea hotărârii instanței fondului.
Față de aceste considerente, în baza art. 385
15
pct. 2, C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 61/ A din 05 octombrie 2010
a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe
intimata revizuentă condamnată C.T.E.
Va casa decizia recurată numai în ceea ce privește
dispoziția de suspendare a executării Deciziei penale nr. 4380 din 17 octombrie
2001 a Curții Supreme de Justiție, precum și a dispoziției de punere în
libertate a condamnatei dacă nu este arestată în altă cauză, dispoziții pe care
le va înlătura.
Se vor menține restul dispozițiilor deciziei atacate.
Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu
intimatei revizuentă condamnată C.T.E. în sumă de 100 lei, până la prezentarea
apărătorului ales se va suporta din fondul M.J.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea
recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, vor rămâne
în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 61/ A din 05 octombrie 2010
a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe
intimata revizuentă condamnată C.T.E.
Casează decizia recurată numai în ceea ce privește
dispoziția de suspendare a executării Deciziei penale nr. 4380 din 17 octombrie
2001 a Curții Supreme de Justiție, precum și a dispoziției de punere în
libertate a condamnatei dacă nu este arestată în altă cauză, dispoziții pe care
le înlătură.
Menține restul dispozițiilor deciziei atacate.
Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu
intimatei revizuentă condamnată C.T.E. în sumă de 100 lei, până la prezentarea
apărătorului ales se va suporta din fondul M.J.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea
recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, rămân în
sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2011.