ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 157/2011

Asupra recurului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 163 din 19 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-au hotărât următoarele: În baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen. s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de condamnata C. (nume avut anterior M.) E., fiica lui T. și A., privind revizuirea sentinței penale nr. 35 din 14 februarie 2000 pronunțată de Tribunalul Bihor - Dosar nr. 3905/1999, Deciziei penale nr. 258 din 14 decembrie 2000 a Curții de Apel Oradea - Dosar nr. 3181/2000, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4380/2001 a Curții Supreme de Justiție - Dosar nr. 779 din 17 octombrie 2001. S-a respins cererea de suspendare a executării pedepsei.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat condamnata la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare câtre stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: În data de 07 aprilie 2010 s-a înregistrat referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor precum și cererea formulată de condamnata C. (nume avut anterior M.) E., fiica lui T. și A., privind revizuirea sentinței penale nr. 35 din 14 februarie 2000 pronunțată de Tribunalul Bihor - Dosar nr. 3905/1999, Deciziei penale nr. 258 din 14 decembrie 2000 a Curții de Apel Oradea - Dosar nr. 3181/2000, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4380/2001 a Curții Supreme de Justiție - Dosar nr. 779 din 17 octombrie 2001. Condamnata a solicitat în temeiul art. 406 C.proced.pen.

anularea tuturor hotărârilor urmând a se pronunța o nouă hotărâre de achitare în temeiul art. 10 lit. c) sau d) sau b) C. proc. pen. cu referire la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Revizuienta a solicitat și suspendarea executării pedepsei aplicate. În motivarea cererii de revizuire condamnata a arătat că atât rechizitoriul cât și considerentele hotărârii de condamnare, Decizia penală nr. 4380/2001 a Curții Supreme de Justiție - Dosar nr. 779 din 17 octombrie 2001 au avut la bază declarațiile reprezentantului părții civile-parte vătămată SC C. SA Ploiești - respectiv declarațiile martorului M.N. (director general) date în cursul urmăririi penale, declarații care au servit ca probă esențială și temei al trimiterii în judecată și condamnării.

S-a susținut că aceste declarații nu au putut fi cenzurate sau înlăturate deoarece în fața instanțelor nu a fost audiat nici un martor iar condamnarea sa a survenit direct în recurs fără a fi efectuat nici un act de cercetare judecătorească. Martorul în cursul urmăririi penale în anii 1998 - 1999 a omis intenționat să declare împrejurări esențiale cu privire la cauză, martorul a făcut afirmații mincinoase cu privire la prezența condamnatei la negocierile purtate, incluzând-o pe condamnată printre „reprezentanții acestei societăți" (SC U. SRL Oșorhei), care nu i-ar fi adus la cunoștință lipsa disponibilului bancar, înșelându-l. Martorul nu a declarat nimic despre împrejurarea că revizuienta nu avea vreo putere de decizie în cadrul SC U. SRL Oșorhei, fiind doar o angajată și că ea a completat filele CEC la solicitarea expresă și la ordinul directorului general U.l.

Martorul a omis să menționeze că directorului general U.l. și directorul adjunct I.G. au stabilit modul de desfășurare al relațiilor comerciale cu SC C. SA Ploiești și că doar ei aveau putere de decizie în cadrul SC U. SRL Oșorhei. Martorul avea cunoștință de aceste aspecte întrucât s-a interesat la O.R.C. Bihor despre situația SC U. SRL Oșorhei, înainte de a se deplasa în Oșorhei la data de 13 mai 1998 pentru încheierea contractului și când a cerut expres în cursul discuțiilor purtate cu U.l. și I.G. (discuții la care revizuienta nu a participat) doar file CEC postdatate, cunoscând indubitabil acest aspect și datorită neonorării celor 10 bilete la ordin anterioare, de câtre aceeași societate, despre lipsa disponibilului în conturi a SC U. SRL Oșorhei la acea dată din 13 mai 1998 când a primit filele CEC postdatate ca și garanție suplimentară și totuși,a pretins că a fost înșelat.

Revizuienta a formulat o plângere împotriva martorului M.N. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. și ped. de art. 260 C. pen. Prin Ordonanța din 15 decembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea dată în Dosarul nr. 6425/P/2009 s-a dispus încetarea urmăririi penale față de învinuitul M.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. și ped. de art. 260 C. pen. în baza art. 11 alin. (1) pct. 1 lit. c) C. proc. pen. cu referire la art. 10 lit. g) C. proc. pen. pe considerentul că în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale. Examinând cererea de revizuire formulată de condamnata C. (nume avut anterior M.) E., conform prevederilor art. 403 C. proc.

pen. tribunalul a stabilit următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 394 lit. b) C. proc. pen. revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive poate fi cerută când un martor a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere. Potrivit dispozițiilor art. 395 C. proc. pen. situațiile care constituie cazurile de revizuire prev. de art. 394 lit. b) se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei. Când instanța sau parchetul nu a putut examina fondul cauzei, situațiile menționate se constată prin procedura de revizuire. Deci, situațiile care constituie cazuri de revizuire prevăzute în art. 394 lit. b) C. proc.

pen. - printre acestea și săvârșirea de câtre un martor a infracțiunii de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere - trebuie dovedită, potrivit art. 395 alin. (1) prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei. În cazul de față, nu există nici o hotărâre judecătorească sau vreo ordonanță prin care să se dispună asupra cauzei în fond (printr-o hotărâre de condamnare sau o dispoziție de trimitere în judecată) cu privire la plângerea formulată de condamnată revizuire pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. în acest caz deci, devin incidente prevederile art. 395 alin. (2) C. proc. pen. potrivit cărora situațiile prev. de art. 394 lit. b) se pot constata de instanța de revizuire.

Practica și literatura juridică de specialitate este unanimă în sensul că o asemenea imposibilitate există în caz de prescripție a răspunderii penale a făptuitorului, întrucât rămâne nerezolvat fondul cauzei iar instanța de revizuire are posibilitatea să epuizeze probațiunea și să aprecieze cu privire la existența faptei și la vinovăția autorului, pentru ca, pe această bază, să poată examina temeinicia susținerilor condamnatei revizuiente. La pronunțarea hotărârii de condamnare prin Decizia penală nr. 4380/2001 a Curții Supreme de Justiție - Dosar nr. 779 din 17 octombrie 2001, instanța supremă a avut în vedere pe lângă alte probe administrate și declarațiile din fază de urmărire penală ale martorului M.N., concluzionând că „inculpata C.E.

a completat CEC-urile, acceptând alături de cei doi inculpați întroducerea lor în bancă, cu toate că toți aveau cunoștință că în acest fel încalcă legea penală" iar fapta acesteia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (4) și (5) C. pen. cu referire la art. 215 alin. (2) C. pen. Condamnata revizuientă a solicitat reaprecierea acestor declarații date de martorul M.N. prin raportarea la celelalte probe administrate în cauză, (declarații de martori, declarațiile coinculpaților) ceea ce este inadmisibil pe calea revizuirii. Susținerea condamnatei revizuiente în sensul că nu a fost asociată și nu a avut nici o putere de decizie este irelevantă în cauză, întrucât a fost condamnată pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune prev. și ped.

de art. 26 rap. la art. 215 alin. (4) și (5) C. pen. cu referire la art. 215 alin. (2) C. pen. iar complice poate fi orice persoană care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Condamnata revizuientă nu a negat și nu neagă faptul că în calitate de director economic la SC U. SRL Oșorhei la cererea și la îndemnul inculpatului U.N. a completat acele file CEC știind despre inexistența proviziei necesare plății sumelor înscrise în acele file CEC. Faptul cunoașterii sau necunoașterii reprezentanților SC C. SA Ploiești (printre care și martorul M.N.) al lipsei proviziei necesare pentru plata sumelor înscrise în filele CEC nu reprezintă un element nou în accepțiunea art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., acest aspect fiind analizat în considerentele hotărârii de condamnare. Pentru aceste considerente, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen. tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea formulată de condamnata C. (nume avut anterior M.) E. privind revizuirea sentinței penale nr. 35 din 14 februarie 2000 pronunțată de Tribunalul Bihor - Dosar nr. 3905/1999, Deciziei penale nr. 258 din 14 decembrie 2000 a Curții de Apel Oradea - Dosar nr. 3181/2000, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4380/2001 a Curții Supreme de Justiție - Dosar nr. 779 din 17 octombrie 2001. Tribunalul a respins și cererea de suspendare a executării pedepsei. Împotriva acestei sentințe, revizuientă apelantă C.E.

a declarat apel în termen, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței apelate, admiterea în principiu a cererii de revizuire și suspendarea executării pedepsei și a mandatului de arestare cu punerea în libertate a inculpatei și trimiterea cauzei spre rejudecare a fondului la Tribunalul Bihor. Sentința penală nr. 163 din 19 iulie 2010 a Tribunalului Bihor s-a apreciat a fi nelegală și a fost invocat art. 395 alin. (2) și art. 394 lit. b) C. proc. pen. făcând referire la rezoluția procurorului din data de 15 februarie 2009 prin care s-a constatat că un martor audiat în faza de urmărire penală, M.N., a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, dar martorul nu a fost trimis în judecată deoarece a intervenit prescripția.

Cu toate că martorul nu a fost trimis în judecată Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a analizat probe, a fost dată o rezoluție care prin care s-a constatat că martorul a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă cu privire la starea de fapt, dar cu toate acestea, Tribunalul Bihor a respins cererea de revizuire cu toate că aceasta era admisibilă. Astfel Tribunalul Bihor, în baza art. 395 alin. (2) C. proc. pen. ar trebui să admită cererea revizuirea formulată în baza art. 394 lit. b) C. proc. pen. Cererea de revizuire având ca scop aflarea adevărului, iar Tribunalul Bihor trebuia să țină cont de faptul că hotărârea instanței de fond s-a bazat pe declarația martorului care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă și trebuia să admită cererea de revizuire.

Verificând apelul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate și ale celor care, potrivit legii se verifică din oficiu, instanța a constatat că este fondat, fiind admis în consecință. Prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientă pe motiv că aceasta nu neagă faptul că în calitate de director economic la SC U. SRL Oșorhei la cererea și îndemnul inculpatului U.N. a completat acele file CEC știind despre inexistența proviziei necesare plății sumelor înscrise în acele file CEC, iar, pe de altă parte susținerea condamnatei în sensul că nu a fost asociată și nu a avut nici o putere de decizie este irelevantă în cauză, întrucât a fost condamnată pentru complicitate la înșelăciune, iar complicele poate fi și o persoană care, cu intenție înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

În speța de față, condamnata și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. „un martor a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere". În acest sens, a depus la dosar copia ordonanței de încetare a urmăririi penale din 15 decembrie 2009, dată în Dosar nr. 6425/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M.N., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, ca urmare a intervenirii prescripției. In cuprinsul acesteia se arată că „fiind audiat în calitate de martor în Dosarul nr. 634/P/1998 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, la data de 9 aprilie 1999, a făcut afirmații mincinoase cu referire la prezența la negocierile purtate cu reprezentanții SC U. SRL a numitei C.E.

care nu i-ar fi adus la cunoștință despre lipsa disponibilului în contul societății și a inclus-o în sintagma „reprezentanții societății" care l-au înșelat cu prilejul derulării unor relații comerciale". De asemenea, se mai arată că „M.N. nu a declarat despre împrejurarea că, C.E. nu avea nici o putere de dispoziție în cadrul societății SC U. SRL Oșorhei, fiind doar angajata societății și că a completat filele CEC la solicitarea expresă a directorului U.l. și având în vedere declarațiile date, C.E. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune și în final condamnată la o pedeapsă de 5 ani cu executare." în continuare, se arată în ordonanță că „urmare a actelor de urmărire penală întreprinse de lucrătorii de poliție, rezultă că M.N.

se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 260 C. pen." Date fiind constatările făcute în cuprinsul ordonanței de mai sus, motivele invocate de revizuientă s-a apreciat că se circumscriu cazului de revizuire de la art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. respectiv „un martor a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere". Dat fiind faptul că în privința martorului M.N. a intervenit prescripția în ce privește infracțiunea de mărturie mincinoasă, situațiile menționate trebuiau să fie constatate în procedura de revizuire, astfel cum prevede art. 395 alin. (2) C. proc. pen. potrivit căruia „când organele arătate în alin. (1) nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, situațiile menționate se constată în procedura de revizuire." Ca atare, prima instanță era obligată să admită în principiu cererea de revizuire potrivit art. 403 alin. (1) C. proc.

pen. și să rejudece cauza urmând să verifice aspectele menționate în ordonanța parchetului și dacă față de aceste aspecte, urmând a pronunța soluția care se impunea raportat la constatările făcute, coroborat cu celelalte probe administrate în cauză cu ocazia judecării anterioare a acesteia. Văzând această stare de fapt, în drept, disp. art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul penal declarat de condamnata revizuientă C.E., împotriva sentinței penale nr. 163/ P din 19 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a desființat-o în sensul că: În baza art. 403 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și 395 alin. (2) C. proc. pen. a admis în principiu cererea de revizuire formulată de condamnata revizuientă C.E.

cu privire la sentinta penala nr. 35/P/2000 a Tribunalului Bihor, modificată prin Dosarul penal nr. 4380/P din 17 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție - definitivă și a trimis dosarul la Tribunalul Bihor în vederea rejudecării cauzei. În baza art. 404 alin. (1) C. proc. pen. a suspendat executarea Deciziei penale nr. 4380/P din 17 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, în baza căreia s-a emis mandatul de executare din 29 octombrie 2001 și a dispus punerea condamnatei în libertate dacă nu este arestată în altă cauză. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, atât cu privire la dispoziția de suspendare a deciziei I.C.C.J., cât și cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 404 alin. (1) C. proc.

pen., considerând că aceste dispoziții nu au fost respectate, neexistând temeiuri ca această măsură să fie luată, cererea de revizuire fiind întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc. pen., arătând că la dosar se află ordonanța procurorului de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției cu privire la martorul M.N., a arătat că nu au fost respectate dispozițiile art. 395 C. proc. pen., instanța avea obligația de a administra probele necesare pentru a demonstra că martorul a fost mincinos, nefiind administrate probe în acest sens, lipsind latura subiectivă și obiectivă a infracțiunii prev. de art. 260 C. pen. A mai arătat că soluția de admitere nu a fost corespunzător motivată, la dosar exsistând suficiente probe pentru care inculpata a fost condamnată, hotărârea instanței de fond fiind corectă.

Față de aceste susțineri, a solicitat admiterea recursului și respingerea apelului inculpatei, sau trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea pentru ca în procedura dispozițiilor art. 395 C. proc. pen. să se demonstreze mărturia mincinoasă și constatarea acesteia. Apărătorul ales al intimatei revizuente condamnate C.T.E., a pus concluzii a respingere a recursului parchetului ca nefondat și menținerea deciziei din apel. Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, Înalta Curte, constată că acesta este fondat însă, pentru alte motive decât cele invocate.

Astfel, Înalta Curte, constată că, prin ordonanța de încetare a urmăririi penale din 15 decembrie 2009, dispusă în Dosarul nr. 6425/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, aflată la fila 10 dosar, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M.N., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, ca urmare a intervenirii prescripției. Prin aceeași ordonanță au fost stabilite faptele săvârșite și existența vinovăției cu privire la acest învinuit, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, însă, s-a dispus încetarea urmăririi penale, ca urmare a intervenirii prescripției. În cuprinsul ordonanței s-a arătat că „fiind audiat în calitate de martor în Dosarul nr. 634/P/1998 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, la data de 9 aprilie 1999, a făcut afirmații mincinoase cu referire la prezența la negocierile purtate cu reprezentanții SC U. SRL a numitei C.E.

care nu i-ar fi adus la cunoștință despre lipsa disponibilului în contul societății și a inclus-o în sintagma „reprezentanții societății" care l-au înșelat cu prilejul derulării unor relații comerciale". De asemenea, s-a mai arată că „M.N. nu a declarat despre împrejurarea că, C.E. nu avea nici o putere de dispoziție în cadrul societății SC U. SRL Oșorhei, fiind doar angajata societății și că a completat filele CEC la solicitarea expresă a directorului U.l. și având în vedere declarațiile date, C.E. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune și în final condamnată la o pedeapsă de 5 ani cu executare." În continuare, se mai arată în ordonanță că „urmare a actelor de urmărire penală întreprinse de lucrătorii de poliție, rezultă că M.N.

se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 260 C. pen." Înalta Curte, apreciază că în raport de constatările făcute în cuprinsul ordonanței de mai sus, motivele invocate de revizuienta se circumscriu cazului de revizuire de la art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. respectiv „un martor a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere". Dat fiind faptul că în privința martorului M.N. a intervenit prescripția în ce privește infracțiunea de mărturie mincinoasă, procurorul nu a putut dispune o altă soluție, însă situația prevăzută ca și caz de revizuire la art. 394 lit. b) C. proc. pen., a fost dovedită prin ordonanța procurorului, în conformitate cu prevederile art. 395 alin. (1) C. proc.

pen., astfel că nu este necesar a fi administrate probe noi în procedura admiterii în principiu a cererii de revizuire. Așadar, Înalta Curte, apreciază că, în mod corect înstanța de apel a admis în principiu cererea de revizuire și a dispus ca instanța de fond să procedeze la rejudecarea cauzei potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 405 C. proc. pen. Cu privire la dispoziția de suspendare a executării Deciziei penale nr. 4380 din 17 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, precum și cea de punere în libertate a condamnatei dacă nu este arestată în altă cauză, Înalta Curte, apreciază că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, este fondat, urmând ca aceste dispoziții să fie înlăturate.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 404 alin. (1) C. proc. pen. care prevăd că: „Odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire instanța poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii", Înalta Curte, constată că în cauză nu sunt motive care să justifice admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei penale nr. 4380 din 17 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, în baza căreia s-a emis mandatul de executare din 29 octombrie 2001, întrucât potrivit textului de lege mai sus enunțat, instanța poate suspenda executarea hotărârii a cărei revizuire se cere, lăsând la aprecierea instanței oportunitatea luării acestei măsuri. Ori din actele și lucrările dosarului nu rezultă că această măsură ar fi oportună, prin cererea de revizuire tinzându-se a se dovedi doar netemeinicia, nu și nelegalitatea hotărârii instanței fondului.

Față de aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 2, C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 61/ A din 05 octombrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimata revizuentă condamnată C.T.E. Va casa decizia recurată numai în ceea ce privește dispoziția de suspendare a executării Deciziei penale nr. 4380 din 17 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, precum și a dispoziției de punere în libertate a condamnatei dacă nu este arestată în altă cauză, dispoziții pe care le va înlătura. Se vor menține restul dispozițiilor deciziei atacate. Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu intimatei revizuentă condamnată C.T.E.

în sumă de 100 lei, până la prezentarea apărătorului ales se va suporta din fondul M.J. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 61/ A din 05 octombrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimata revizuentă condamnată C.T.E. Casează decizia recurată numai în ceea ce privește dispoziția de suspendare a executării Deciziei penale nr. 4380 din 17 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, precum și a dispoziției de punere în libertate a condamnatei dacă nu este arestată în altă cauză, dispoziții pe care le înlătură. Menține restul dispozițiilor deciziei atacate. Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu intimatei revizuentă condamnată C.T.E. în sumă de 100 lei, până la prezentarea apărătorului ales se va suporta din fondul M.J.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2011.