ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2098/2010

Asupra contestației în anulare

de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1294 de

la 2 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în dosarul nr. 2682/1/2010 au fost respinse,

ca nefondate, recursurile declarate de inculpații T.M. și B.I.

împotriva încheierii din 23 martie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr.

9230/111/2003.

Au fost obligați

recurenții inculpați la plata sumelor de câte 100 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța supremă, ca instanță de recurs a

reținut că prin încheierea din data de 23 martie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori s-a respins

cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 332 C. proc. pen. ridicată

de recurenta T.M.

Împotriva acestei încheieri, a

formulat recurs T.M. care a criticat soluția instanței de apel, ca

fiind nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului

așa cum l-a formulat, mai exact admiterea excepției de

neconstituționalitate invocată de instanța de apel.

În acest sens, prin fax, a trimis un

memoriu depus la dosar.

Recursul a fost respins, ca

nefondat, pentru următoarele motive:

Examinând legalitatea și

temeinicia soluției instanței de apel, Înalta Curte a constatat

că această soluție este legală și temeinică

față de următoarele considerente:

Înalta Curte are în vedere

condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2)

și (3) din Legea nr. 47/1992 în examinarea motivelor de recurs formulate

și a constatat că aceste condiții nu subzistă, deoarece nu

se impune sesizarea Curții Constituționale privind soluționarea

excepției de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 332

C. proc. pen.

În argumentarea acestor considerente

s-a constatat că dispozițiile procedurale prevăzute de

dispozițiile art. 332 C. proc. pen. nu sunt esențiale în

soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de apel.

În primul rând, dosarul a fost

înregistrat pe rolul instanței de apel la data de 18 februarie 2008, fiind

acordate 13 termen de judecată, termene la care nu s-a ridicat

această excepție.

Dispozițiile art. 332 C. proc.

pen. se referă la restituirea pentru refacerea urmăririi penale, ori

în speța de față s-a solicitat restituirea cauzei la procuror

invocându-se excepția de neconstituționalitate a prevederilor

dispozițiilor art. 332 C. proc. pen., când se putea cere pur și

simplu acest lucru (restituirea cauzei la procuror) în conformitate cu textul

de lege a cărui neconstituționalitate se invocă.

Mai mult chiar, s-a constatat

că prin invocarea acestei excepții, după 13 termene de

judecată nu se face altceva decât încercarea de a se tergiversa

soluționarea cauzei.

Față de această

situație, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. C. proc.

pen. a respins recursul formulat, ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. a fost obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată

către stat.

Prin încheierea de

ședință din camera de consiliu de la 13 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 2682/1/2010 s-a dispus îndreptarea erorii

materiale strecurată în minuta deciziei nr. 1294 din 2 aprilie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 2682/1/2010, în sensul că alin. (1) și (2)

vor avea următorul conținut:

„Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata T.M. împotriva încheierii din 23 martie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr. 9230/111/2003.

Obligă recurenta inculpată

la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.”

Despre îndreptarea erorii materiale

efectuată prin prezenta, se va face mențiune, conform art. 195 alin. (3)

C. proc. pen., la sfârșitul actului corectat.

Împotriva deciziei mai sus

menționate a formulat contestație în anulare T.M., ce a avut

calitatea de recurentă inculpată, în recurs, contestație ce a

fost înregistrată pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de

Casație și Justiție sub nr. 3210/1/2010 la data de 16 aprilie

2010.

În motivarea contestației în

anulare formulate, contestatoarea a arătat în scris că nu a fost

citată pentru soluționarea procesului penal, ea având

reședința în Austria.

Examinând contestația în anulare

formulată de contestatoarea T.M., sub aspectul admisibilității

în principiu, potrivit art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte constată ca

fiind inadmisibilă contestația în anulare pentru considerentele ce se

vor arăta.

Contestația în anulare

constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de

neînlăturat pe alte căi și anume anularea pentru vicii,

nulități privind actele de procedură și nu un motiv care ar

constitui o nulitate privind fondul cauzei.

Natura juridică a acestui

remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea

contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și

de retractare, respectiv că însăși instanța care a

pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în

care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.

Totodată, din perspectiva

tehnicii de reglementare a acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul

a folosit enumerarea expresă și limitativă a cazurilor în care

se poate ataca o hotărâre definitivă, prin intermediul contestației

în anulare, ceea ce reprezintă o garanție că această cale

nu va da posibilitatea oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe

care le au hotărârile judecătorești definitive.

Astfel, în conținutul

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin

Legea nr. 356/2006, sunt prevăzute cazurile de contestație în

anulare, statuându-se că împotriva hotărârilor penale definitive se

poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a

părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește

că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a

încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu

s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la

care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași

faptă;

e) când, la judecarea recursului sau

la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent

nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1).

Dispozițiile art. 387 din

același cod referitoare la cererea de contestație stipulează

condițiile referitoare la aceasta, respectiv la titulari și motive,

în sensul că:

„(1) Contestația în anulare poate fi

făcută de oricare dintre părți, iar contestația pentru

motivele prevăzute în art. 386 lit. c) și d), și de procuror.

(2) În cererea de contestație

în anulare pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e)

trebuie să se arate toate cazurile de contestație pe care le poate

invoca contestatorul și toate motivele aduse în sprijinul acestora.”

De asemenea, în art. 391 C. proc. pen.,

legiuitorul a prevăzut că „ (1) Instanța examinează

admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzute în

art. 386 lit. a) - c) și e ), fără citarea părților.

(2) Instanța constatând că cererea de contestație este

făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se

sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386

și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă

dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune

citarea părților interesate.”

Înalta Curte, verificând

contestația în anulare formulată de contestatoarea T.M., prin prisma

dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., referitoare la admisibilitatea în

principiu, a constatat că cererea de contestație în anulare,

aflată la fila 1 din dosarul nr. 3210/1/2010 al Înaltei Curți, nu

îndeplinește condițiile prevăzute de art. 387 cu referire la

art. 386 C. proc. pen., respectiv contestatoarea nu a arătat motivele pe care

se sprijină contestația din cele prevăzute expres și

limitativ de art. 386 C. proc. pen., nedepunând și neinvocând dovezi în

susținerea acestora.

Astfel, în mod concret

contestatoarea nu a indicat în mod expres cazul de contestație în anulare

din cele prevăzute expres și limitativ în conținutul art. 386

lit. a)-e) C. proc. pen., precum și faptul că nu a depus dovezi din

care să ateste susținerea că ar avea reședința în

Austria, așa cum se prevede în mod expres în conținutul art. 387

alin. (2) C. proc. pen.

Din examinarea cauzei care a

făcut obiectul recursului, deși există un citativ în care se

indică o adresă a recurentei inculpate în străinătate,

respectiv în Austria, pe lângă alte adrese din țară (fila 3

dosarul nr. 2682/1/2010 al Înaltei Curți ), atât în memoriul depus, în

sentința penală nr. 29/P/2008 a Tribunalului Bihor, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 9230/111/2003 ( număr în format vechi

9230/P/2003), în încheierea de ședință de la 23 martie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr. 9230/111/2003, în cererea scrisă având

ca obiect excepția de neconstituționalitate, aflate la filele 16-39

dosarul nr. 2682/1/2010 al Înaltei Curți, nu este indicată nicio

adresă de reședință în Austria, așa încât procedura de

citare a recurentei inculpate T.M. a fost îndeplinită la adresele din

Oradea, județul Bihor, prin afișare (fila 11 dosarul nr. 2682/1/2010

al Înaltei Curți), în județul Bihor, existând semnătura unei

rude cu destinatarul, respectiv T.M., mama destinatarei, cu indicarea actului

de identitate ( fila 13 dosarul nr. 2682/1/2010 al Înaltei Curți), precum

și prin afișare la Consiliul Local Oradea, județul Bihor ( fila

15 dosarul nr. 2682/1/2010 al Înaltei Curți ).

Față de aceste considerente,

Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare

formulată de contestatoarea T.M. împotriva deciziei penale nr. 1294 din 2

aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în dosarul nr. 2682/1/2010.

În conformitate cu art. 192 alin. (2)

C. proc. pen. se va obliga contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatoarea T.M. împotriva

deciziei penale nr. 1294 din 2 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în

dosarul nr. 2682/1/2010.

Obligă contestatoarea la plata sumei

de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 27 mai 2010.