ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 242/2010

Asupra

contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

La data de 19 ianuarie 2010 s-a înregistrat pe rolul secției

penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul nr. 482/1/2010, având ca

obiect contestația în anulare formulată de contestatorul S.V.J. împotriva Deciziei

penale nr. 4306 din 29 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 10039/1/2009.

Prin decizia penală sus-menționată Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul inculpat S.V.J. împotriva încheierii din 17 decembrie

2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. 286/832/2008.

Totodată, prin aceeași decizie, l-a

obligat pe recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare

către stat, stabilind ca suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, să se avanseze din fondul M.J.L.C.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că

având pe rol spre soluționare cauza penală având ca obiect recursul declarat de

inculpatul S.V.J. împotriva Deciziei penale nr. 227/ A din 16 octombrie 2009,

pronunțată de Tribunalul Timiș, în Dosar nr. 286/832/2008, Curtea de Apel Timișoara,

secția penală, printre altele, a fost sesizată de către inculpat, prin apărător

ales, avocat S.D., cu o cerere de sesizare a Curții Constituționale în vederea

soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 363 alin.

(3) și art. 385 C. proc. pen., solicitând trimiterea dosarului la Curtea

Constituțională pentru a se pronunța asupra

excepțiilor invocate, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea

47/1992 și suspendarea cauzei până

la soluționarea excepției invocate.

Prin încheierea din 17 decembrie 2009,

pronunțată în Dosarul nr. 286/832/2008, instanța de ultim control judiciar,

printre altele, a dispus, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992,

respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulată de inculpatul S.V.J., de

sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate a prevederilor art. 363 alin. (3) și art. 385

9

C. proc. pen., apreciind că nu are legătură cu cauza. Totodată, judecarea

cauzei a fost amânată la data de 28 ianuarie 2010, în vederea soluționării

recursului

Împotriva încheierii

mai sus-menționate, în termen legal, a declarat

recurs

inculpatul S.V.J., cale de atac nemotivată în scris, nefiind invocate nici unul

din cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. și nici

formulate critici susceptibile a fi încadrate în vreunul dintre acestea.

În speța supusă analizei, Înalta Curte

a constatat că instanța de ultim control judiciar a apreciat, în mod

justificat, că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de

inculpatul S.V.J. este inadmisibilă, întrucât nu era îndeplinită conditia.

S-a mai reținut că, deși dispozițiile

legale invocate ca fiind neconstituționale, respectiv art. 385

3

C.

proc. pen., care fac trimitere la art. 363 alin. (3) și art. 385

9

C.

proc. pen., au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât acestea sunt

aplicabile la judecata în recurs, nu au fost susținute de o argumentație

corespunzătoare în ceea ce privește neconformitatea lor cu texte

constituționale.

Așadar, prin încheierea din 17

decembrie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel

Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. 286/832/2008, în

cadrul

exercitării obligației de a verifica riguros pertinența excepției de

neconstituționalitate invocată în fața sa, a procedat corect atunci când a

constatat, în esență, că, din punct de vedere formal, cerințele de

admisibilitate a unei excepții de neconstituționalitate nu sunt îndeplinite în

speță, nefiind întrunite cumulativ cerințele art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr.

47/1992 republicată și a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizarea a

Curții Constituționale, formulată de inculpatul S.V.J., prin apărător, în

vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a

prevederilor art. 363 alin. (3) și art. 385

9

C. proc. pen., apreciind-o

ca neavând nici o legătură cu speța dedusă

judecății.

Fiind

nemulțumit de Decizia pronunțată sub nr. 4306 la data de 29

decembrie 2009, inculpatul S.V.J. a formulat la data de 14 ianuarie

2010, cu respectarea termenului prevăzut de lege, (dată menționată pe plicul

existent la fila 3 dosar instanță), contestație în anulare, înregistrată pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 ianuarie 2010,

fixându-se prim termen pentru discutarea admisibilității în principiu a

acesteia la data de 25 ianuarie 2010, atașându-se, totodată, și dosarul în care

s-a pronunțat decizia contestată.

În cuprinsul cererii înregistrată la

fila 1 dosar instanță, contestatorul a invocat în drept dispozițiile art. 386 lit.

a) și b) C. proc. pen. și a susținut că „ nu a fost citat cu respectarea

procedurii prevăzută de lege" și că la termenul din 29 decembrie 2009,

când s-a soluționat recursul, acesta nu a fost în măsură să se prezinte la

termenul de judecată, dat fiind împrejurarea că locuia la mare distanță de

sediul instanței, că termenul coincidea cu perioada sărbătorilor de iarnă,

fiind prea scurt și insuficient pentru a-și angaja apărător.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte, examinând și motivele invocate de contestator prin

prisma dispozițiilor art 386 și următoarele C. proc. pen., constată că este

inadmisibilă contestația în anulare, formulată de contestatorul S.V.J. pentru

următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale

extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi

înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități

relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și

limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia

o pot formula, c

ontribuind astfel la consolidarea

principiului stabilității hotărârilor

judecătorești definitive.

Tocmai

caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare

constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o

posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturarea a efectelor pe care

trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Potrivit dispozițiilor art 391 alin. (1) C.

proc. pen., contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a)

- c) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în

fond a acesteia, astfel că, înainte de a se

pronunța asupra cererii de

contestație, instanța este obligată să

examineze admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală instanța

este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește o hotărâre

definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen.,

dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ

prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au

depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C.

proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în

anulare în cazurile strict și limitativ prevăzute de la lit. a) - e), fiind o

cale de atac extraordinară - de retractare - pusă la îndemâna părților care au

fost judecate de către instanța de recurs în lipsă, cu procedura incompletă sau

care au fost în imposibilitate de a se prezenta la instanța de recurs,

legiuitorul stabilind și termenele în care titularii acesteia o pot formula.

Conform dispozițiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen. - unul din motivele de

contestație invocate în speță -poate fi făcută contestația în anulare când

procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.

Reținerea acestui motiv de contestație

este însă condiționat, de inexistența, în dosar a unor dovezi de citare a

părții care a formulat contestația în anulare respectiv a contestatorului-

recurent inculpat S.V.J. - ori acesta a invocat un viciu de procedură în ceea

ce-l privește, susținând că nu a fost legal citat în cauză, însă consultând Dosarul

nr. 10039/1/2009 se constată că la fila 17 dosar recurs există dovada de citare

emisă pe numele recurentului inculpat, care a fost semnată de soția sa, rudă ce

și-a menționat și date de identificare din cartea de identitate. Prin urmare,

aceste susțineri nu pot fi primite după cum nu pot fi primite nici susținerile

potrivit cărora inculpat s-a aflat în imposibilitate obiectivă de prezentare și

nici nu a putut înștiința instanța despre această împiedicare, neavând nici un

suport probator în actele dosarului.

De asemenea, Înalta Curte mai constată

că, față de obiectul cauzei, dosarul urma a se soluționa cu celeritate, iar susținerile

contestatorului S.V.J., care își exprima nemulțumirea față

de modul rapid în care s-a soluționat, la 29 decembrie 2009, recursul îndreptat

împotriva încheierii de ședință din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara,

secția penală, invocând motive mai mult de ordin umanitar, care l-ar fi

împiedicat să fie prezent în fața instanței, deși nu a produs nici un fel de

dovezi în sprijinul celor afirmate și nici nu a depus la dosar vreo cerere de

amânare prin care să fi făcut cunoscut instanței de recurs faptul că se află în

imposibilitate obiectivă de prezentare, sunt nefondate, neputând fi

circumscrise nici unuia din cazurile expres și limitativ prevăzute de

dispozițiile art. 386 C. proc. pen.

În atare condiții, Înalta Curte,

constatând că motivele pe care se sprijină contestația în anulare, formulată de

contestatorul S.V.J. împotriva Deciziei penale nr. 4306 din 29 decembrie 2009

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr.

10039/1/2009 - art 386 lit. a) și b) C. proc. pen. - nu au corespondent în

probele existente la dosarul cauzei, în temeiul art. 391 C. proc. pen., o va

respinge ca inadmisibilă.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația

în anulare formulată de contestatorul S.V.J. împotriva Deciziei penale nr. 4306

din 29 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în

Dosarul nr. 10039/1/2009.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100

lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25

ianuarie 2010.