ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 242/2010

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: La data de 19 ianuarie 2010 s-a înregistrat pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul nr. 482/1/2010, având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul S.V.J. împotriva Deciziei penale nr. 4306 din 29 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 10039/1/2009. Prin decizia penală sus-menționată Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat S.V.J. împotriva încheierii din 17 decembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. 286/832/2008.

Totodată, prin aceeași decizie, l-a obligat pe recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, stabilind ca suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, să se avanseze din fondul M.J.L.C. Pentru a decide astfel, s-a reținut că având pe rol spre soluționare cauza penală având ca obiect recursul declarat de inculpatul S.V.J. împotriva Deciziei penale nr. 227/ A din 16 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în Dosar nr. 286/832/2008, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, printre altele, a fost sesizată de către inculpat, prin apărător ales, avocat S.D., cu o cerere de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 363 alin. (3) și art. 385 C. proc.

pen., solicitând trimiterea dosarului la Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra excepțiilor invocate, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea 47/1992 și suspendarea cauzei până la soluționarea excepției invocate. Prin încheierea din 17 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 286/832/2008, instanța de ultim control judiciar, printre altele, a dispus, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulată de inculpatul S.V.J., de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 363 alin. (3) și art. 385 9 C. proc. pen., apreciind că nu are legătură cu cauza.

Totodată, judecarea cauzei a fost amânată la data de 28 ianuarie 2010, în vederea soluționării recursului Împotriva încheierii mai sus-menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.V.J., cale de atac nemotivată în scris, nefiind invocate nici unul din cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. și nici formulate critici susceptibile a fi încadrate în vreunul dintre acestea. În speța supusă analizei, Înalta Curte a constatat că instanța de ultim control judiciar a apreciat, în mod justificat, că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul S.V.J. este inadmisibilă, întrucât nu era îndeplinită conditia. S-a mai reținut că, deși dispozițiile legale invocate ca fiind neconstituționale, respectiv art. 385 3 C. proc.

pen., care fac trimitere la art. 363 alin. (3) și art. 385 9 C. proc. pen., au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât acestea sunt aplicabile la judecata în recurs, nu au fost susținute de o argumentație corespunzătoare în ceea ce privește neconformitatea lor cu texte constituționale.

Așadar, prin încheierea din 17 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. 286/832/2008, în cadrul exercitării obligației de a verifica riguros pertinența excepției de neconstituționalitate invocată în fața sa, a procedat corect atunci când a constatat, în esență, că, din punct de vedere formal, cerințele de admisibilitate a unei excepții de neconstituționalitate nu sunt îndeplinite în speță, nefiind întrunite cumulativ cerințele art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 republicată și a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizarea a Curții Constituționale, formulată de inculpatul S.V.J., prin apărător, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 363 alin. (3) și art. 385 9 C. proc.

pen., apreciind-o ca neavând nici o legătură cu speța dedusă judecății. Fiind nemulțumit de Decizia pronunțată sub nr. 4306 la data de 29 decembrie 2009, inculpatul S.V.J. a formulat la data de 14 ianuarie 2010, cu respectarea termenului prevăzut de lege, (dată menționată pe plicul existent la fila 3 dosar instanță), contestație în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 ianuarie 2010, fixându-se prim termen pentru discutarea admisibilității în principiu a acesteia la data de 25 ianuarie 2010, atașându-se, totodată, și dosarul în care s-a pronunțat decizia contestată. În cuprinsul cererii înregistrată la fila 1 dosar instanță, contestatorul a invocat în drept dispozițiile art. 386 lit. a) și b) C. proc.

pen. și a susținut că „ nu a fost citat cu respectarea procedurii prevăzută de lege" și că la termenul din 29 decembrie 2009, când s-a soluționat recursul, acesta nu a fost în măsură să se prezinte la termenul de judecată, dat fiind împrejurarea că locuia la mare distanță de sediul instanței, că termenul coincidea cu perioada sărbătorilor de iarnă, fiind prea scurt și insuficient pentru a-și angaja apărător. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, examinând și motivele invocate de contestator prin prisma dispozițiilor art 386 și următoarele C. proc. pen., constată că este inadmisibilă contestația în anulare, formulată de contestatorul S.V.J.

pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, c ontribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive. Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturarea a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Potrivit dispozițiilor art 391 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) - c) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii. În această etapă procesuală instanța este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile strict și limitativ prevăzute de la lit. a) - e), fiind o cale de atac extraordinară - de retractare - pusă la îndemâna părților care au fost judecate de către instanța de recurs în lipsă, cu procedura incompletă sau care au fost în imposibilitate de a se prezenta la instanța de recurs, legiuitorul stabilind și termenele în care titularii acesteia o pot formula. Conform dispozițiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen. - unul din motivele de contestație invocate în speță -poate fi făcută contestația în anulare când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.

Reținerea acestui motiv de contestație este însă condiționat, de inexistența, în dosar a unor dovezi de citare a părții care a formulat contestația în anulare respectiv a contestatorului- recurent inculpat S.V.J. - ori acesta a invocat un viciu de procedură în ceea ce-l privește, susținând că nu a fost legal citat în cauză, însă consultând Dosarul nr. 10039/1/2009 se constată că la fila 17 dosar recurs există dovada de citare emisă pe numele recurentului inculpat, care a fost semnată de soția sa, rudă ce și-a menționat și date de identificare din cartea de identitate. Prin urmare, aceste susțineri nu pot fi primite după cum nu pot fi primite nici susținerile potrivit cărora inculpat s-a aflat în imposibilitate obiectivă de prezentare și nici nu a putut înștiința instanța despre această împiedicare, neavând nici un suport probator în actele dosarului.

De asemenea, Înalta Curte mai constată că, față de obiectul cauzei, dosarul urma a se soluționa cu celeritate, iar susținerile contestatorului S.V.J., care își exprima nemulțumirea față de modul rapid în care s-a soluționat, la 29 decembrie 2009, recursul îndreptat împotriva încheierii de ședință din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, invocând motive mai mult de ordin umanitar, care l-ar fi împiedicat să fie prezent în fața instanței, deși nu a produs nici un fel de dovezi în sprijinul celor afirmate și nici nu a depus la dosar vreo cerere de amânare prin care să fi făcut cunoscut instanței de recurs faptul că se află în imposibilitate obiectivă de prezentare, sunt nefondate, neputând fi circumscrise nici unuia din cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 C. proc.

pen. În atare condiții, Înalta Curte, constatând că motivele pe care se sprijină contestația în anulare, formulată de contestatorul S.V.J. împotriva Deciziei penale nr. 4306 din 29 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 10039/1/2009 - art 386 lit. a) și b) C. proc. pen. - nu au corespondent în probele existente la dosarul cauzei, în temeiul art. 391 C. proc. pen., o va respinge ca inadmisibilă. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul S.V.J. împotriva Deciziei penale nr. 4306 din 29 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 10039/1/2009. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2010.