ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2464/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 373/PI din 19 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 9817/30/2008, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului H.C. din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 42 C. pen.

a condamnat inculpatul H.C., fiul lui T. si A., la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata executării pedepsei. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi țara până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii din data de 20 noiembrie 2008 și a arestului preventiv de la data de 21 noiembrie 2008 până la data de 11 mai 2009. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul G.I., fiul lui l. și V., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. a revocat față de inculpatul G.l. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. a luat act că partea civilă S.F.S. a renunțat la pretențiile civile. În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 C. civ. a obligat inculpatul H.C. la plata sumelor de 500 euro, în lei la data executării, cu titlu de daune morale către fiecare dintre părțile civile G.F.A., H.A.

și D.C. și a respins în rest pretențiile civile ale părților civile. În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. b) C. pen. a respins cererea M.P. privind confiscarea de la inculpatul G.l. a autoturismului marca R.T. de culoare neagră, utilizat pentru transportul părților civile. Pentru a pronunța această sentință penală prima instanță a reținut următoarele : Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Timiș, nr. 133/D/P/2008 emis la data de 10 decembrie 2008 și înregistrat la Tribunalul Timiș sub nr. 9817/30/2008 la data de 15 decembrie 2008, inculpații H.C. si G.I. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în sarcina inculpatului H. reținându-se și starea de recidivă mare postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpaților că au racolat un număr de 4 părți vătămate, pe care, sub promisiunea asigurării unui loc de muncă bine plătit în Austria, le-au exploatat prin muncă, în folosul lor financiar, inculpatul G.l. ocupându-se de transportul părților vătămate. Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv declarațiile inculpaților (filele 3-7 UP și 51, 52 dosar), declarațiile părților vătămate G.F.A., H.A., S.F.S. și D.C. (filele 22-41, 44-46 dosar UP și 53-57 dosar), declarațiile martorilor V.B., V.D., P.B. și C.D. (filele 18-25 dosar UP și 93, 94 și 137 dosar), procesele verbale de confruntare (filele 10-16 dosar UP), instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul H.C.

este stabilit în Austria, în orașul Linz. La rândul său, inculpatul G.l. locuiește în Spania din anul 1999. În cursul lunii octombrie 2008, întorcându-se spre țară, inculpatul G.l. a trecut prin orașul austriac Linz, unde s-a întâlnit cu inculpatul H. Acesta din urmă găsise printre prietenii săi un cetățean bosniac, care deținea o firmă de construcții și care avea nevoie de forță de muncă ieftină și fără complicații birocratice, gen încheierea contractelor de muncă. În acest context, inculpatul H. i-a cerut inculpatului G. ca, atunci când va reveni în România, să caute tineri interesați de a pleca la muncă în Austria. Inculpatul H. i-a transmis inculpatului G. că celor interesați li se va asigura un salariu de 1.800 euro.

Ajungând în România, în satul natal Checea, inculpatul G. a discutat cu mai mulți consăteni întrebându-i dacă nu sunt interesați să plece la muncă în străinătate. In aceste condiții, în satele Checea și Bulgăruș a apărut zvonul că inculpatul G. caută persoane pentru a le transporta la muncă în străinătate. În acest context, inculpatul G. a fost contactat de părțile vătămate S.F.S., D.C.D., G.F.A. și H.A. Aceștia au cerut mai multe detalii despre oferta inculpatului G., iar acesta Ie-a transmis că li se va asigura un salariu de 1.800 euro lunar, dar că nu cunoaște mai multe detalii. în acest sens, inculpatul G. Ie-a precizat părților vătămate că pot discuta personal cu inculpatul H., pentru că el este cel care le va asigura locurile de muncă.

Părțile vătămate au acceptat oferta făcută și i-au cerut inculpatului G. să-i transporte până în Austria, cunoscând faptul că acesta va pleca spre Spania. Inițial, inculpatul a refuzat, dar la rugămințile soției sale a acceptat să-i transporte pe cei patru contra sumei de 100 euro de persoană. Părțile vătămate au indicat faptul că nu au banii necesari pentru plata transportului, dar a intervenit o înțelegere cu inculpatul G. ca banii să fie plătiți după încasarea primului salariu în Austria. La data de 30 septembrie 1008, îmbarcați în autoturismul marca R.T., de culoare neagră, proprietatea inculpatului G.l., împreună cu acest inculpat, părțile vătămate au pornit spre Austria, unde au ajuns în dimineața zilei de 01 octombrie 2008, fiind debarcați la locuința inculpatului H.C.

După ce Ie-a repetat încă o dată condițiile de care se vor bucura, inculpatul H.C. Ie-a făcut cunoscut părților vătămate că orice problemă care se va ivi în desfășurarea activității lor trebuie doar el să o cunoască și tot el va fi cel care va menține legătura cu patronul pentru achitarea salariilor, în sensul că el le va ridica, apoi le va plăti personal sumele cuvenite așa cum s-au înțeles. Conform înțelegerii, la finele fiecărei săptămâni urma ca fiecare parte vătămată să încaseze 450 euro și pentru că înțelegerea nu era respectată, părțile vătămate și-au cerut drepturile, solicitând telefonic inculpatului H.C. să fie plătiți. De fiecare dată, inculpatul H. inventa diverse scuze în a nu le achita salariile, motivând că aceștia nu cunoșteau meseria de constructor, iar aceasta duce la diminuarea salariilor lunare de la 1800 euro la 1400 euro.

Părțile vătămate s-au adresat inclusiv patronului bosniac, cerându-i banii pentru munca depusă. Nici de această dată victimele nu au reușit să-și primească salariile, în afara unor sume derizorii cuprinse între 5-10 euro pentru hrană, deoarece luând legătura telefonică cu inculpatul H.C., acesta îi cerea patronului bosniac să nu dea curs solicitării lor, motivând că va ridica el salariile pentru a le plăti. Această situație tensionată a durat circa trei săptămâni de zile până când cele patru victime nu au mai rezistat și au luat legătura telefonică cu inculpatul H.C. care, pentru a se sustrage explicațiilor, Ie-a comunicat că, în realitate, inculpatul G.l. a fost cel care i-a cerut să solicite patronului să le rețină banii, aspect care nu corespunde adevărului.

Faptul că părțile vătămate au avut îndrăzneala să-l contacteze pe inculpatul G.l. pentru lămurirea situației, l-a iritat în mod deosebit pe inculpatul H.C., care de această dată a recurs la amenințări cu moartea în situația în care vor continua să-și ceară drepturile. În acest context, părțile vătămate au realizat că nu vor primi vreo sumă de bani, iar izbucnirea violentă pe care a afișat-o inculpatul H.C. i-a determinat să ia hotărârea de a reveni în țară și de a sesiza organele de poliție competente, de faptul că prin acte de înșelăciune și amenințare au fost exploatați prin muncă în folosul financiar al inculpatului.

Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, traficul de persoane este o infracțiune ce se poate realiza prin mai multe modalități alternative, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

În același timp, definind noțiunea de exploatare a unei persoane, prin prevederile art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, legiuitorul a arătat că prin aceasta se înțelege și executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate. După cum se poate observa din analiza dispozițiilor legale indicate mai sus, infracțiunea de trafic de persoane poate fi comisă și prin recrutarea sau transportarea unei persoane, prin înșelăciune, în scopul exploatării acesteia prin executarea unei munci cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate. În cuprinsul Legii nr. 678/2001, noțiunea de înșelăciune nu este definită, însă instanța s-a raportat la dispozițiile art. 215 C. pen.

care caracterizează înșelăciunea ca fiind orice faptă care constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate. Prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase înseamnă a face să se creadă, a trece drept reală o faptă sau împrejurare care nu există, creându-se astfel celui indus în eroare o falsă reprezentare a realității, acesta ajungând să creadă că fapta mincinoasă este adevărată. Față de aceste aprecieri, prima instanță a constatat că fapta inculpatului H.C. de a recruta și primi un număr de 4 părți vătămate, prin înșelăciune, promițându-le locuri de muncă bine plătite în Austria, aspect care nu corespunde realității, în scopul exploatării lor prin executarea unor munci cu încălcarea dispozițiilor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, inculpatul H. nu a recunoscut săvârșirea faptei, menționând că este nevinovat. El a precizat că, într-adevăr, i-a solicitat inculpatului G. să găsească, în România, persoane interesate să plece la muncă în Austria. Totodată, el este cel care i-a comunicat inculpatului G. că salariul va fi de 1.800 euro lunar, iar munca va fi prestată în construcții. Inculpatul H. a continuat arătând că după ce părțile vătămate au venit în Austria, a realizat că aceștia nu sunt buni meseriași, fapt pentru care patronul bosniac, cu care era prieten, Ie-a redus salariile la 1.400 euro. Inculpatul H. a mai adăugat faptul că părțile vătămate nu au fost plătiți pentru că nu au muncit, ocupându-se de alte lucruri în Austria, recunoscând însă faptul că el este cel care intermedia neînțelegerile dintre patron și părțile vătămate.

Instanța a reținut că inculpatul H. a recunoscut împrejurarea că părților vătămate nu le-au fost încheiate contracte de muncă, aspect pe care l-a cunoscut de la început, dar s-a apărat arătând că aceste contracte nu au fost încheiate întrucât cei patru băieți nu erau buni meseriași și au fost primiți doar pentru o perioadă de probă. Instanța a considerat că această apărare nu poate fi primită. Astfel, desfășurarea unei munci, fără stabilirea, prin acordul părților, acord consacrat prin semnarea unui contract de muncă, a condițiilor de muncă referitoare la salarizare, timp de lucru, asigurări sociale și de sănătate, nu poate fi interpretată în alt mod decât reprezentând o exploatare, aspect incompatibil cu principiile unei societăți democratice.

Chiar și în situația în care părțile vătămate ar fi fost angajate pentru o perioadă de probă, aspect care de altfel nu li s-a pus în vedere niciodată de către inculpatul H., în mod obligatoriu ar fi trebuit încheiate contracte de muncă pentru o perioadă determinată, contracte care să pună la adăpost părțile vătămate împotriva oricărei forme de abuz din partea angajatorului. Potrivit declarațiilor părților vătămate D.C., S.F., H.A. și G.F., inculpatul H.C. Ie-a promis un salariu de 1.800 euro și contracte de muncă încheiate chiar din ziua începerii activității, ceea ce Ie-a determinat să accepte oferta acestuia. Este de subliniat faptul că o parte dintre cei indicați mai sus (S.F., H.A. și G.F.) au discutat cu inculpatul H., prin telefon, încă înainte de a pleca din România, ocazie cu care inculpatul Ie-a făcut ofertele arătate anterior.

Părțile vătămate au mai învederat faptul că după ce au ajuns în orașul Linz din Austria, inculpatul H. a confirmat din nou promisiunile făcute, în sensul că li se vor încheia contracte de muncă și vor primi un salariu de 1.800 euro, lucru care însă nu s-a întâmplat. Părțile vătămate au menționat că au existat numeroase abuzuri din partea angajatorului, fiind nevoiți să lucreze 12-13 ore pe zi, fără pauză și fără să fie plătiți. Părțile vătămate au mai indicat faptul că au ajuns în situația de a nu se mai putea întreține, nemaiavând bani de mâncare, astfel că au luat legătura cu patronul bosniac, cu inculpatul G. și cu inculpatul H., acesta din urmă recurgând la amenințări la adresa lor, ceea ce i-a determinat să plece din Austria și să se întoarcă în țară.

Instanța a reținut că părțile vătămate și-au menținut poziția și cu ocazia confruntării cu inculpatul H., desfășurată în faza de urmărire penală. În acest context, prima instanța a apreciat că în prezenta cauză subzistă suficiente elemente care atestă împrejurarea că părțile vătămate au prestat munca în Austria cu nerespectarea dispozițiilor legale, fără a avea încheiate contracte de muncă și fără a le fi asigurate condiții minime de subzistență, astfel că în prezenta cauză sunt întrunite elementele definitorii ale noțiunii de "exploatare". Este adevărat faptul că la dosar există declarațiile martorului P.B., martor care a plecat în Austria împreună cu părțile vătămate, în cuprinsul cărora această persoană a menționat faptul că în Austria nu a avut nicio problemă, plătindu-i-se salariul promis și desfășurându-și activitatea în condiții normale.

Instanța consideră că aceste declarații nu pot contribui la aflarea adevărului în prezenta cauză, în condițiile în care martorul P. avea posibilitatea să cunoască situația lui personală, el lucrând în alt loc decât părțile vătămate, astfel că nu era în măsură să facă aprecieri în legătură cu situația părților vătămate, necunoscând detaliile în care aceștia au muncit în Austria. De asemenea, prima instanță a înlăturat înscrisul depus la dosar de către apărătorul inculpatului H. (fila 95), despre care se afirmă că provine de la firma unde părțile vătămate au muncit în Austria. Instanța a reținut că nu sunt cunoscute condițiile în care a fost emis acest înscris, care apare a fi extrajudiciar.

De asemenea, persoana care a semnat acest înscris nu a putut fi audiată pentru a i se putea adresa întrebări în legătură cu împrejurările în care părțile vătămate și-au desfășurat activitatea în Austria, astfel încât, nefiind respectate principiile fundamentale ale desfășurării procesului penal (oralitatea, contradictorialitatea și publicitatea), acest înscris nu a putut fi luat în considerare la soluționarea cauzei. Pentru aceste considerente, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului H.C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane reținută în sarcina sa prin actul de sesizare. În ceea ce-l privește pe inculpatul G.l., instanța a reținut că infracțiunea de trafic de persoane se poate realiza, sub aspectul laturii subiective, numai cu intenție, aceasta presupunând și cunoașterea de către făptuitor a scopului în vederea realizării căruia victima este transportată.

Pe de altă parte, unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal, consacrat atât prin dispozițiile art. 5 2 C. proc. pen., cât și prin dispozițiile art. 6 alin. (2) din C.E.D.O., este cel al prezumției de nevinovăție, în virtutea căreia orice persoană este considerată nevinovată până la dovedirea vinovăției sale în cadrul unui proces public, desfășurat cu respectarea garanțiilor dreptului la apărare. Este evident că prezumția de nevinovăție este o prezumție relativă, ce poate fi răsturnată, însă numai prin prezentarea unor probe certe de vinovăție. în situația în care, după administrarea probatoriului în cauză, există dubii în legătură cu vinovăția inculpatului, aceste dubii vor fi interpretate în favoarea inculpatului, întrucât, în cazul pronunțării unei hotărâri de condamnare, instanța va trebui să dovedească fără echivoc vinovăția inculpatului, lucru imposibil de realizat în cazul constatării unor dubii.

Or, în prezenta cauză, prima instanță a apreciat că există dubii în legătură cu vinovăția inculpatului G.l. În faza de urmărire penală, toate părțile vătămate au menționat că, înainte de a pleca în Austria, au vorbit cu inculpatul G., ce urma să-i transporte, și acesta i-a asigurat că nu vor fi înșelați, că li se vor încheia contracte de muncă și că li se va plăti un salariu de 1.800 euro.

Mai mult decât atât, tot în faza de urmărire penală, aceleași părți vătămate au menționat că după ce au ajuns în Austria, la întâlnirea cu patronul bosniac și cu inculpatul H., a participat și inculpatul G., care confirma și întărea tot ceea ce spuneau patronul bosniac și inculpatul H. Sub acest aspect, în condițiile în care inculpatul G. este cel care a asigurat transportul părților vătămate în Austria, prima instanță a considerat că în faza de urmărire penală existau indicii în legătură cu o posibilă implicare a inculpatului G. în exploatarea părților vătămate, cu atât mai mult cu cât existau și declarațiile martorilor V.D., V.B. și C.D. Primii doi martori indicați anterior au discutat cu inculpatul G. despre plecarea în Austria (ei fiind cei care l-au căutat), dar nu au mai plecat întrucât erau minori și nu au fost lăsați de părinți, în vreme ce martorul C.D.

nu a acceptat oferta de a pleca întrucât avea probleme de sănătate. Însă, în faza cercetării judecătorești, poziția părților vătămate s-a modificat în ceea ce-l privește pe inculpatul G. Or, în contextul în care declarațiile părților vătămate reprezintă singurele probe care au condus la reținerea în sarcina inculpatului G. a infracțiunii de trafic de persoane, iar aceste declarații sunt contradictorii, instanța a apreciat că în ceea ce-l privește pe inculpatul G. prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată, existând dubii sub acest aspect. Astfel, în cursul cercetării judecătorești părțile vătămate au subliniat faptul că inculpatul G. doar Ie-a asigurat transportul, contra unei sume de bani, fără însă a cunoaște condițiile în care urmau să lucreze în Austria.

Partea vătămată D.C. a precizat că el s-a deplasat la locuința inculpatului G. pentru a discuta despre oferta sa, iar inculpatul i-a transmis că i s-a promis un salariu de 1.800 euro, dar nu cunoaște mai multe detalii. Partea vătămată a continuat arătând că inculpatul G. a refuzat să-l transporte până în Austria, dar la insistențele soției sale a acceptat să facă acest lucru contra sumei de 100 euro care să reprezinte contravaloarea transportului. Mai mult decât atât, partea vătămată a menționat că pe drumul spre Austria, în momentul în care s-a discutat despre contractele de muncă pe care le vor semna, inculpatul G. Ie-a spus că dacă inculpatul H. Ie-a promis contracte de muncă, atunci cu siguranță le vor fi încheiate asemenea contracte.

în final, partea vătămată a menționat că nu se consideră o victimă a inculpatului G., ci doar exploatat de inculpatul H. La rândul său, partea vătămată S.F.S. a menționat că nici nu a discutat cu inculpatul G. despre oferta de muncă în Austria, vorbind direct cu inculpatul H. A luat legătura cu inculpatul G. doar pentru a-l transporta până la Linz, lucru pe care inculpatul l-a acceptat contra unei sume de 100 euro, dar partea vătămată a evidențiat faptul că, după părerea lui, inculpatul G. nu cunoștea în ce condiții urmau să lucreze în Austria. Partea vătămată H.A. a învederat instanței că s-a deplasat la locuința inculpatului G. pentru a discuta de oferta acestuia, moment în care inculpatul i-a transmis că în Austria salariul va fi de 1.800 euro, dar că nu cunoaște mai multe detalii.

El i-a mai comunicat că dacă dorește să știe mai multe, trebuie să discute personal cu inculpatul H., ceea ce partea vătămată a și făcut. Și partea vătămată H. a confirmat faptul că a fost transportat de inculpatul G. contra unei sume de 100 euro. Partea vătămată a mai subliniat faptul că inculpatul G. nu a participat la discuțiile inculpatului H. cu patronul bosniac, motiv pentru care nu consideră că inculpatul G. este vinovat de ceea ce a pățit el în Austria. Aceleași aspecte au fost relatate și de partea vătămată G.F., care a menționat că inculpatul G. nu i-a putut da prea multe detalii în legătură cu oferta de muncă din Austria, singurul lucru pe care îl cunoștea fiind acela că salariul este de 1.800 euro.

Ca și în cazul celorlalte părți vătămate, și lui G.F. inculpatul G. i-a spus să discute personal cu inculpatul H. pentru a afla mai multe lucruri, ceea ce partea vătămată a și făcut. La fel ca și celelalte părți vătămate, și G.F. a indicat faptul că inculpatul G. i-a cerut pentru transport suma de 100 euro, acest inculpat neparticipând la discuția avută de inculpatul H. cu patronul bosniac după ajungerea lor în Austria. În acest context, instanța a constatat că în prezenta cauză există dubii în legătură cu un aspect esențial, care poate atrage răspunderea penală a inculpatului, și anume în ce măsură inculpatul G.l. cunoștea condițiile în care părțile vătămate urmau să presteze munca în Austria.

În opinia instanței, condițiile de muncă ale părților vătămate fac parte din circumstanțele reale în care s-a desfășurat activitatea infracțională, întrucât privesc fapta și nu persoana făptuitorului. Or, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (2) C. pen. circumstanțele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanților numai în măsura în care aceștia le-au prevăzut sau le-au cunoscut. În consecință, în condițiile în care există dubii în ceea ce privește cunoașterea de către inculpatul G. a condițiilor în care părțile vătămate au prestat munca în Austria, prima instanță a apreciat că aceste împrejurări nu se pot răsfrânge asupra inculpatului, motiv pentru care, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului G.l. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane sub aspectul laturii subiective. Instanța a reținut că, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, recrutarea părților vătămate s-a realizat de inculpatul H., în colaborare cu inculpatul G., în vreme ce transportul părților vătămate în Austria a fost asigurat de inculpatul G. Ambii inculpați au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) C. pen. Pentru reținerea formei agravante a infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, ceea ce este esențial este tocmai aspectul obiectiv al conlucrării inculpaților la săvârșirea faptei, și nu poziția subiectivă a participanților.

în consecință, împrejurarea că față de unul dintre inculpați s-a dispus achitarea nu poate justifica înlăturarea formei agravate a infracțiunii pentru celălalt inculpat, atâta timp cât conlucrarea celor doi inculpați este dovedită în prezenta cauză. Ca atare, prima instanță a reținut existența în prezenta cauză, față de inculpatul H.C., a infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. Instanța a mai reținut că în sarcina inculpatului H.C. a fost reținută și starea de recidivă mare postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b) C. pen. Așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar a inculpatului, prin sentin ta penala nr. 344/PI din 13 mai 2002 a Tribunalului Timiș, rămasă definitivă prin neapelare la data de 17 iunie 2002, numitul H.C.

a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, instanța dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani termen de încercare. Potrivit dispozițiilor art. 82 alin. (3) C. pen. termenul de încercare începe să curgă la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. în privința inculpatului H.C., termenul de încercare a început să curgă la data de 17 iunie 2002 și s-a împlinit la data de 17 iunie 2006. Or, potrivit dispozițiilor art. 86 C. pen., la data împlinirii termenului de încercare, dacă nu s-a dispus revocarea suspendării condiționate și nici nu a fost săvârșită o altă infracțiune înăuntrul acestui termen, cel condamnat este reabilitat de drept.

în consecință, în condițiile în care suspendarea condiționată a executării pedepsei nu a fost revocată în privința inculpatului H., în cursul lunii iunie 2006 acesta a fost reabilitat de drept. Potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (2) C. pen. la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea. Față de aceste dispoziții legale, în contextul în care, în prezenta cauză, activitatea infracțională s-a desfășurat în perioada septembrie-octombrie 2008, moment în care inculpatul H. era reabilitat, în sarcina lui nu poate fi reținută starea de recidivă, motiv pentru care, în temeiul art. 334 C. proc. pen. instanța a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul înlăturării stării de recidivă mare postexecutorie.

În continuare, raportându-se la condițiile de existență ale infracțiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ, unitatea de rezoluție infracțională și pluralitatea de acte de executare, instanța a reținut în sarcina inculpatului H.C. dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., constatând că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, care a fost suficient de determinată și s-a menținut pe parcursul desfășurării întregii activități infracționale, a indus în eroare, prin acte de executare separate, cele patru părți vătămate, promițându-le locuri de muncă bine plătite în străinătate, pentru ca ulterior, să procedeze la exploatarea lor prin muncă, fiecare dintre aceste activități realizând conținutul legal al infracțiunii de trafic de persoane.

Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut în sarcina inculpatului H. intenția directă ca modalitate a vinovăției, prin activitatea lui acesta urmărind un scop precis, respectiv obținerea unor foloase materiale ilicite pentru sine și pentru altul. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului H., prima instanță a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpaților, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Fapta inculpatului prezintă un ridicat grad de pericol social, prin activitățile sale acesta aducând o atingere gravă relațiilor sociale referitoare la desfășurarea muncii cu respectarea dispozițiilor legale, ceea ce presupune asigurarea unor condiții minime de salarizare, sănătate și sănătate, precum și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, și în special a demnității umane.

Pe de altă parte, instanța a reținut că inculpatul H., deși este cunoscut cu antecedente penale, aceste antecedente nu pot produce efecte întrucât a intervenit reabilitarea pentru condamnarea anterioară. Atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, adoptând un comportament nesincer, motiv pentru care, în vederea atingerii scopului pedepsei așa cum acesta este stabilit prin dispozițiile art. 52 C. pen., și ținând seama și de prevederile art. 42 C. pen. referitoare la sancționarea infracțiunii continuate, instanța a apreciat ca fiind necesară aplicarea unei sancțiuni privative de libertate orientată spre minimul special, respectiv 5 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) și (2) C. pen., instanța a aplicat inculpatului H. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, potrivit art. 66 C. pen. Inculpatului i s-a interzis, ca pedeapsă complementară, atât dreptul de a alege, cât și dreptul de a fi ales sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, întrucât, raportat la implicarea sa în traficul de persoane, fapta implicând încălcarea flagrantă a unor drepturi fundamentale prin care se exprimă personalitatea umană, instanța a apreciat că adoptarea unui asemenea comportament l-a făcut nedemn pe numitul H.C.

în a-și mai exprima opinia, prin votul său, în legătură cu modalitatea în care autoritățile își îndeplinesc atribuțiile stabilite prin lege. În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, instanța a reținut că în cursul urmăririi penale părțile vătămate s-au constituit părți civile după cum urmează: S.F. - 1350 euro daune materiale și 2500 euro daune morale, D.C. - 1350 euro daune materiale și 5000 euro daune morale, H.A. - 1350 euro daune materiale și 2500 euro daune morale, G.F. - 1350 euro daune materiale și 5000 euro daune morale. În cursul cercetării judecătorești, partea civilă S.F. a precizat că renunță la pretențiile civile, motiv pentru care instanța a luat act de poziția sa.

Potrivit dispozițiilor art. 998 C. civ. orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe cel din vina căruia s-a ocazionat a-l repara. Față de aceste dispoziții legale și având în vedere materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat că într-adevăr, prin săvârșirea faptei sale ilicite de a exploata părțile civile în Austria, prin muncă, inculpatul H.C. a cauzat prejudicii de natură morală părților civile, constând în sentimentul de umilire resimțit ca urmare a faptului că au fost obligați să desfășoare activități în alte condiții decât cele promise la plecarea din țară, motiv pentru care, în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 C. civ.

Inculpatul H., împotriva căruia au fost îndreptate pretențiile civile potrivit afirmațiilor părților civile din faza cercetării judecătorești, a fost obligat la plata sumei de 500 euro daune morale către fiecare dintre părțile civile D., H. și G., întinderea prejudiciului neputând justifica acordarea în întregime a daunelor morale solicitate. În ceea ce privește daunele materiale solicitate, instanța a constatat că părțile civile au dorit ca inculpatul H. să fie obligat la plata salariilor pe care ar fi trebuit să le primească în Austria. Or, raportat la materialul probator administrat în cauză, instanța a apreciată că aceste despăgubiri nu pot fi acordate. Munca nu a fost prestată în favoarea inculpatului H., astfel că obligația de a plăti salariul nu îi revine acestuia, ci angajatorului.

De asemenea, prejudiciul material pretins de către părțile civile nu poate fi considerat a fi cert, în condițiile în care persoanele în cauză au recunoscut faptul că au primit diferite sume de bani, fără a putea preciza cu exactitate cuantumul și destinația acestora, atât de la inculpatul H., cât și de la patronul bosniac, astfel că, în lipsa altor mijloace de probă, instanța nu a putut acorda daunele materiale solicitate. Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. b) C. pen. sunt supuse confiscării bunurile folosite, în orice mod, la săvârșirea unei infracțiuni, dacă sunt ale infractorului.

Sub acest aspect instanța a avut în vedere concluziile Deciziei nr. 18 din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Justiție și Casație, prin care s-a stabilit că în cazul traficului de droguri, mijlocul de transport va fi confiscat numai în situația în care acesta a fost folosit efectiv la săvârșirea infracțiunii, speța în cauză putând fi extrapolată și în cazul infracțiunii de trafic de persoane. Or, în prezenta cauză, se poate constata că autoturismul marca R.T. utilizat de inculpatul G. la transportul părților vătămate nu a fost destinat special săvârșirii infracțiunii. Inculpatul G. se deplasa spre Spania, și în drumul său, tranzitând teritoriul Austriei, a acceptat să transporte persoanele în cauză până în orașul Linz.

în acest context, instanța a apreciat că în prezenta cauză vehiculul nu poate fi confiscat, nefiind îndeplinite cerințele pentru a se considera că mijlocul de transport a fost folosit efectiv la săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. B. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara. Procurorul a criticat sentința pentru netemeinicie, constând în greșita achitare a inculpatului G.l. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001, iar inculpatul H.C. a criticat sentința pentru greșita sa condamnare, întrucât au săvârșit infracțiunea de trafic de persoane.

Prin Decizia penală nr. 43/ A din 25 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, s-au admis apelurile declarate de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Timiș și inculpatul H.C. împotriva sentinței penale nr. 373/PI din 19 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 9817/30/2008, a fost desființată sentința penală atacată în ceea ce privește soluția pronunțată față de inculpatul G.l. și individualizarea pedepselor accesorie și complementară aplicate inculpatului H.C. și rejudecând, în temeiul art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.I. la pedeapsa de 5 ani închisoare. În temeiul art. 71 C. pen. a interzis aceluiași inculpat exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului G.l. durata reținerii din data de 20 noiembrie 2008 și a arestului preventiv de la 21 noiembrie 2008 până la 16 martie 2009. A înlăturat din conținutul pedepselor accesorie și complementară aplicate inculpatului H.C. interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen. - de a alege. A menținut în rest dispozițiile sentinței penale atacate. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că în declarația existentă la fila nr. 51 dosar instanță de fond, inculpatul H.C.

precizează: „în cursul anului trecut (2007 s.n) m-am întâlnit cu inculpatul G. într-o piață din Linz și l-am întrebat dacă nu cunoaște pe cineva care este interesat să vină la muncă în construcții în Austria dar care să fie și buni meseriași. Inculpatul G. i-a găsit pe cei 4 și împreună cu ei a venit în Austria, cred că pe data de 01 octombrie 2008", declarație din care rezultă rezoluția infracțională a ambilor inculpați, privind infracțiunea de trafic de persoane. Această declarație este confirmată și de declarația inculpatului G.l. existentă la fila 52 dosar instanță de fond, în care precizează: „mă mai opream prin piețe în Austria, aici m-am întâlnit după multă vreme cu inculpatul H. și acesta m-a întrebat dacă nu cunosc pe cineva care dorește să lucreze în construcții în Austria". În declarația de la fila nr. 53 din dosarul primei instanțe, partea civilă D.C.D.

precizează: „După ce am ajuns în Austria, am discutat cu inculpatul H. și acesta ne-a promis din nou salariul de 1800 euro și faptul că vom avea contracte de muncă. După câteva zile, întrucât nu aveam de mâncare, partea vătămată G. a primit ceva bani, dar nu știu de la cine, personal nu știu câți bani am primit toți patru, dar cred că undeva între 250 și 300 euro. în urma unei discuții telefonice avute cu inculpatul H. de către partea vătămată G. am observat că acesta era foarte speriat și l-am întrebat ce s-a întâmplat, el mi-a răspuns că a fost amenințat de inculpatul H. că va veni și ne va rupe capul". La rândul său, partea civilă S.F.S. precizează: „Am acceptat și în vederea plecării în Austria am luat legătura cu inculpatul G. prin intermediul unui văr de al meu pentru a mă transporta", declarație care dovedește în continuare constituirea de parte civilă, față de ambii inculpați, cu suma de 1300 euro.

În declarația existentă la fila nr. 55 din dosarul primei instanțe, partea civilă H.A. precizează: „Am plecat cu inculpatul G. și cu celelalte părți vătămate în seara zilei de 2 octombrie 2008. M-am înțeles cu inculpatul G. ca după ce voi lucra în Austria și când voi primi ceva bani să-i plătesc acestuia transportul în valoare de 100 euro", declarație care în continuare menționează: „Pentru munca prestată în Austria timp de 3 săptămâni, am primit împreună cu celelalte părți vătămate un total de 300 euro". În declarația de la fila nr. 7 dosar urmărire penală, inculpatul G.l. precizează: „Băieții care m-au căutat sunt numiții: F.S.; D.C.D., G.F., H.A. am convenit cu ei și am plecat împreună la începutul lunii octombrie 2008. l-am lăsat la C. și eu am plecat și nu mai știu ce s-a întâmplat.

Am așteptat să primesc banii dar nu i-am primit deoarece băieții m-au sunat și au spus că nu s-au înțeles la salariu cu patronul. Eu am cerut să lase banii la C., am fost la patronul austriac, acesta i-a dat 400 euro lui C. iar C. mi-a dat mie pentru că i-am adus băieți la lucru", declarație care dovedește vinovăția inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, vinovăție care rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză. Așa fiind, în temeiul prevederilor art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. , apelul declarat de procuror a fost admis, sentința penală apelată a fost desființată cu privire la inculpatul G.l. și rejudecându- se cauza, în temeiul prevederilor art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, inculpatul G.l.

a fost condamnat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare. C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs ambii inculpați. Inculpatul G.l. a criticat decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, activitatea inculpatului limitându-se numai la transportul persoanelor din România către Austria. A mai arătat că inculpatul nu a folosit violența, nu a constrâns părțile vătămate, nu a beneficiat de niciun folos material ca urmare a acestei infracțiuni, ci doar a luat act de manifestarea de voință a acestora de a munci în Austria.

Inculpatul H.C. a criticat ambele hotărâri prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen., solicitând, în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea sa, întrucât lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția. A arătat că i-a propus celuilalt coinculpat să ia legătura cu persoane din țară pentru a găsi eventuali doritori de a lucra în Austria; a mai arătat că acesta nu a avut cunoștință de faptul că cetățeanul bosniac nu-și va achita obligațiile de plată față de aceștia. A mai susținut că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii, întrucât nu a violentat și amenințat părțile vătămate, nu Ie-a constrâns pe acestea și nu a beneficiat de niciun folos material.

În subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei, să se dea o mai mare eficientă circumstanțelor atenuante, având în vedere că este căsătorit, are 2 copii minori în întreținere, solicitând reducerea pedepsei de 5 ani închisoare într-un cuantum care să permită aplicarea disp. art. 86 1 C. pen. Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: I. Referitor la inculpatul G.l., Înalta Curte constată că instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt, cu consecința greșitei condamnări a acestui inculpat. Practic, instanța de apel s-a rezumat să redea declarațiile părților vătămate și ale celor doi inculpați, concluzionând apoi în mod simplist că este dovedită vinovăția inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Procedând în acest mod, instanța de apel nu și-a motivat decizia de condamnare a inculpatului G.l., nefăcând o analiză a elementelor constitutive ale infracțiunii, în raport de împrejurarea că instanța de fond, în considerentele hotărârii sale, argumentează de ce nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, sub aspectul laturii subiective, în situația în care există dubii în ceea ce privește cunoașterea de către inculpat a condițiilor în care părțile vătămate urmau a presta munca în Austria. Examinând probele administrate în cauză, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că recrutarea părților vătămate s-a realizat de inculpatul H., prin intermediul inculpatului G., în vreme ce transportul părților vătămate în Austria a fost asigurat de acesta din urmă, contra unei sume de bani, fără însă a cunoaște condițiile în care urmau să lucreze.

Totodată, prima instanța a apreciat condițiile de muncă ale părților vătămate ca făcând parte din circumstanțele reale în care s-a desfășurat activitatea infracțională, circumstanțe care, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (2) C. pen., se răsfrâng asupra participanților numai în măsura în care aceștia le-au prevăzut sau le-au cunoscut. Cum din cercetarea judecătorească desfășurată în fața instanței de fond a reieșit fără dubiu că inculpatul G.l. nu a cunoscut și nu a oferit părților vătămate alte detalii despre munca ce urmau a o presta decât cele referitoare la cuantumul salariului lunar - părțile vătămate primind lămuriri înainte de plecare de la inculpatul H., pe care l-au contactat telefonic - este corectă constatarea primei instanțe în sensul că inculpatul G. nu a cunoscut că părțile vătămate vor fi exploatate și, implicit, că nu a acționat cu intenția specifică infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Pentru toate aceste considerente, recursul inculpatului G.l. este întemeiat, astfel că Înalta Curte, văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite recursul acestuia, va casa în parte decizia recurată și va menține sentința penală nr. 373/ P din 19 iunie 2009 a Tribunalului Timiș, secția penală, în ceea ce-l privește pe acest inculpat. Conform dispozițiile art. 192 alin. (3) din același cod, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. II. 1. În ceea ce privește recursul inculpatului H.C.

împotriva aceleiași decizii, ce vizează greșita sa condamnare pentru infracțiunea prev. de art. art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, Înalta Curte constată că în raport de mijloacele de probă administrate, la care s-a făcut referire de către prima instanța, simplele susțineri ale inculpatului în sensul că nu a cunoscut că părțile vătămate vor fi exploatate sau că nu acestea nu și-au primit drepturile salariale promise întrucât nu erau calificate pentru munca în construcții, nu sunt de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție expuse, analizate detaliat de instanța de fond, aceasta evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc.

pen., pe baza căruia a stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia și vinovăția inculpatului. În acest sens, se impune a fi relevată împrejurarea că părțile vătămate au fost debarcate direct la locuința inculpatului H.C. care, după ce Ie-a repetat condițiile de care se vor bucura, Ie-a făcut cunoscut că orice problemă care se va ivi în desfășurarea activității lor trebuie să o cunoască doar el și tot el va fi cel care va menține legătura cu patronul pentru achitarea salariilor, în sensul că el le va ridica, apoi le va plăti personal sumele cuvenite așa cum s-au înțeles.

Or, în condițiile în care nu avea nicio implicare și acționa doar din prietenie cu patronul bosniac, este de neînțeles de ce inculpatul H., constatând că situație devine tensionată după circa trei săptămâni de zile în care cele patru victime nu au primit decât sume modice pentru mâncare, a continuat să dialogheze cu acestea și chiar Ie-a amenințat cu moartea în cazul în care insistă în demersul lor de a-și primi banii cuveniți, chiar reduși de la 1800 la 1400 euro lunar, după cum pretinde că ar fi fost intenția patronului bosniac. Ca atare, solicitarea inculpatului de a fi achitat pentru infracțiunea reținută în sarcina sa întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, este nefondată și urmează a fi respinsă.

2. În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Curtea constată că circumstanțele personale invocate de inculpat au fost avute în vedere de prima instanță care a motivat detaliat cuantumul pedepsei și modalitatea de individualizare, astfel că solicitarea inculpatului de a i se reduce pedeapsa, este nejustificată, luând în considerare gravitatea faptei și împrejurările în care s-a comis aceasta, în raport de care Înalta Curte apreciază că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante și, pe cale de consecință, coborârea pedepsei sub limita prevăzută de lege. Totodată, în raport de cuantumul pedepsei principale, care, așa cum am arătat, nu se justifică a fi redusă, Curtea nu poate primi nici solicitarea de a se suspenda executarea acesteia sub supraveghere, nefiind îndeplinite cerințele art. 86 1 C. pen., respectiv cea privitoare la limita maximă a pedepsei aplicate - de cel mult 4 ani închisoare.

Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpatul H.C. ca nefondat, constatând că acesta a comis cu vinovăție fapta reținută în sarcina sa și nu se justifică reducerea pedepsei sau executarea sa într-o modalitate neprivativă de libertate. Conform dispozițiile art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul - inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate de voturi: Admite recursul declarat de inculpatul G.l. împotriva Deciziei penale nr. 43/ A din 25 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Casează în parte decizia recurată și menține sentința penală nr. 373/ P din 19 iunie 2009 a Tribunalului Timiș, secția penală, numai în ceea ce-l privește pe acest inculpat. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.C. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurentul inculpat H.C. la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului și 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu părților vătămate G.F.A., H.A., S.F.S.

și D.C., se vor avansa din fondul M.J. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de inculpatul G.l., rămân în sarcina statului, iar sumele de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului și 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu părților vătămate G.F.A., H.A., S.F.S. și D.C., se vor suporta din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2010.