ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2464/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2464/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 373/PI din 19 iunie 2009,

pronunțată de

Tribunalul Timiș în Dosar nr.

9817/30/2008, în baza art. 334 C. proc. pen.

s-a dispus schimbarea

încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului H.C. din

infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea

prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 raportat la art.

41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 12 alin. (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art.

42 C. pen. a condamnat inculpatul H.C., fiul lui T. si A., la o pedeapsă de 5

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă

continuată.

În baza art. 71 C. pen. a interzis

inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

pe durata executării pedepsei.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a

interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b)

C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen. a

menținut măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi țara până la

rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa

aplicată inculpatului

durata reținerii din

data de 20 noiembrie 2008 și a arestului preventiv de la data de

21

noiembrie 2008 până la data de 11 mai 2009.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul G.I.,

fiul lui l. și V., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane

prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 raportat la art.

41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a

revocat față de inculpatul G.l. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi

țara.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat

la art. 346 C. proc. pen. a luat act că partea civilă S.F.S. a renunțat la

pretențiile civile.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat

la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 C. civ. a obligat

inculpatul H.C. la plata sumelor de 500 euro, în lei la data executării, cu

titlu de daune morale către fiecare dintre părțile civile G.F.A., H.A. și D.C. și

a respins în rest pretențiile civile ale părților civile.

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001

raportat la art. 118 lit. b) C. pen. a respins cererea M.P. privind confiscarea

de la inculpatul G.l. a autoturismului marca R.T. de culoare neagră, utilizat

pentru transportul părților civile.

Pentru a pronunța această sentință

penală prima instanță a reținut următoarele

:

Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. -

Biroul Teritorial Timiș, nr. 133/D/P/2008 emis la data de 10 decembrie 2008 și

înregistrat la Tribunalul Timiș sub nr. 9817/30/2008 la data de 15 decembrie 2008,

inculpații H.C. si G.I. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în sarcina

inculpatului H. reținându-se și starea de recidivă mare postexecutorie

prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.

În fapt,

s-a reținut în sarcina inculpaților că au racolat un număr de 4 părți vătămate,

pe care, sub promisiunea asigurării unui loc de muncă bine

plătit în Austria, le-au exploatat prin muncă, în folosul lor

financiar, inculpatul G.l. ocupându-se de transportul părților vătămate.

Analizând materialul probator

administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv declarațiile

inculpaților (filele 3-7 UP și 51, 52 dosar), declarațiile părților vătămate G.F.A.,

H.A., S.F.S. și D.C. (filele 22-41, 44-46 dosar UP și 53-57 dosar),

declarațiile martorilor V.B., V.D., P.B. și C.D. (filele 18-25 dosar UP și 93,

94 și 137 dosar), procesele verbale de confruntare (filele 10-16 dosar UP),

instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul H.C. este stabilit în

Austria, în orașul Linz. La rândul său, inculpatul G.l. locuiește în Spania din

anul 1999.

În cursul lunii octombrie 2008,

întorcându-se spre țară, inculpatul G.l. a trecut prin orașul austriac Linz,

unde s-a întâlnit cu inculpatul H. Acesta din urmă găsise printre prietenii săi

un cetățean bosniac, care deținea o firmă de construcții și care avea nevoie de

forță de muncă ieftină și fără complicații birocratice, gen încheierea

contractelor de muncă.

În acest

context, inculpatul H. i-a cerut inculpatului G. ca,

atunci

când va reveni în România, să caute tineri interesați de a pleca la muncă în

Austria. Inculpatul H. i-a transmis inculpatului G. că celor interesați li se va

asigura un salariu de 1.800 euro.

Ajungând în România, în satul natal

Checea, inculpatul G. a discutat cu mai mulți consăteni întrebându-i dacă nu

sunt interesați să plece la muncă în străinătate. In aceste condiții, în satele

Checea și Bulgăruș a apărut zvonul că inculpatul G. caută persoane pentru a le

transporta la muncă în străinătate.

În acest context, inculpatul G. a fost

contactat de părțile vătămate S.F.S., D.C.D., G.F.A. și H.A. Aceștia au cerut

mai multe detalii despre oferta inculpatului G., iar acesta Ie-a transmis că li

se va asigura un salariu de 1.800 euro lunar, dar că nu cunoaște mai multe

detalii. în acest sens, inculpatul

G. Ie-a

precizat părților vătămate că pot discuta personal cu inculpatul

H.,

pentru că el este cel care le va asigura locurile de muncă.

Părțile vătămate au acceptat oferta

făcută și i-au cerut inculpatului G. să-i transporte până în Austria, cunoscând

faptul că acesta va pleca spre Spania. Inițial, inculpatul a refuzat, dar la

rugămințile soției sale a acceptat să-i transporte pe cei patru contra sumei de

100 euro de persoană. Părțile vătămate au indicat faptul că nu au banii

necesari pentru plata transportului, dar a intervenit o înțelegere cu

inculpatul G. ca banii să fie plătiți după încasarea primului salariu în Austria.

La data de 30 septembrie 1008,

îmbarcați în autoturismul marca R.T., de culoare neagră, proprietatea

inculpatului G.l., împreună cu acest inculpat, părțile vătămate au pornit spre

Austria, unde au ajuns în dimineața zilei de 01 octombrie 2008, fiind debarcați

la locuința inculpatului H.C.

După ce Ie-a repetat încă o dată

condițiile de care se vor bucura, inculpatul H.C. Ie-a făcut cunoscut părților

vătămate că orice problemă care se va ivi în desfășurarea activității lor

trebuie doar el să o cunoască și tot el va fi cel care va menține legătura cu

patronul pentru achitarea salariilor, în sensul că el le va ridica, apoi le va

plăti personal sumele cuvenite așa cum s-au înțeles.

Conform

înțelegerii, la finele fiecărei săptămâni urma ca fiecare parte

vătămată să încaseze 450 euro și pentru

că înțelegerea nu era respectată,

părțile vătămate și-au

cerut drepturile, solicitând telefonic inculpatului H.C. să fie plătiți.

De fiecare

dată, inculpatul H. inventa diverse scuze în a nu le

achita

salariile, motivând că aceștia nu cunoșteau meseria de constructor, iar aceasta

duce la diminuarea salariilor lunare de la 1800 euro la 1400 euro. Părțile

vătămate s-au adresat inclusiv patronului bosniac, cerându-i banii pentru munca

depusă. Nici de această dată victimele nu au reușit să-și primească salariile,

în afara unor sume derizorii cuprinse între 5-10 euro pentru hrană, deoarece

luând legătura telefonică cu inculpatul H.C., acesta îi cerea patronului

bosniac să nu dea curs solicitării lor, motivând că va ridica el salariile

pentru a le plăti.

Această situație tensionată a durat

circa trei săptămâni de zile până când cele patru victime nu au mai rezistat și

au luat legătura telefonică cu inculpatul H.C. care, pentru a se sustrage

explicațiilor, Ie-a comunicat că, în realitate, inculpatul G.l. a fost cel care

i-a cerut să

solicite patronului să le

rețină banii, aspect care nu corespunde adevărului.

Faptul că părțile vătămate au avut

îndrăzneala să-l contacteze pe inculpatul G.l. pentru lămurirea situației, l-a

iritat în mod deosebit

pe inculpatul H.C.,

care de această dată a recurs la amenințări cu moartea în situația în care vor

continua să-și ceară drepturile.

În acest context, părțile vătămate au

realizat că nu vor primi vreo sumă de bani, iar izbucnirea violentă pe care a

afișat-o inculpatul H.C. i-a determinat să ia hotărârea de a reveni în țară și

de a sesiza organele de poliție competente, de faptul că prin acte de

înșelăciune și amenințare au fost exploatați prin muncă în folosul financiar al

inculpatului.

Potrivit dispozițiilor art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001, traficul de persoane este o infracțiune ce se poate

realiza prin mai multe modalități alternative, respectiv recrutarea,

transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare,

violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori

înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei

persoane de a se apăra sau de a-și

exprima

voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori

de

alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate

asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

În

același timp, definind noțiunea de exploatare a unei persoane, prin

prevederile art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, legiuitorul a

arătat că prin aceasta se înțelege și executarea unei munci sau îndeplinirea de

servicii în mod forțat ori cu încălcarea normelor legale privind condițiile de

muncă, salarizare, sănătate și securitate.

După cum se poate observa din analiza

dispozițiilor legale indicate mai sus, infracțiunea de trafic de persoane poate

fi comisă și prin recrutarea sau transportarea unei persoane, prin înșelăciune,

în scopul exploatării acesteia prin executarea unei munci cu încălcarea normelor

legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate.

În cuprinsul Legii nr. 678/2001,

noțiunea de înșelăciune nu este definită, însă instanța s-a raportat la

dispozițiile art. 215 C. pen. care caracterizează înșelăciunea ca fiind orice

faptă care constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca

adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.

Prezentarea ca adevărată a unei fapte

mincinoase înseamnă a face să se creadă, a trece drept reală o faptă sau

împrejurare care nu există, creându-se astfel celui indus în eroare o falsă

reprezentare a realității, acesta ajungând să creadă că fapta mincinoasă este

adevărată.

Față de aceste aprecieri, prima

instanță a constatat că fapta inculpatului H.C. de a recruta și primi un număr

de 4 părți vătămate, prin înșelăciune, promițându-le locuri de muncă bine

plătite în Austria, aspect care nu corespunde realității, în scopul exploatării

lor prin executarea unor munci cu încălcarea dispozițiilor legale privind

condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr.

678/2001.

Atât în

faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, inculpatul

H. nu a recunoscut săvârșirea faptei, menționând că este nevinovat. El

a precizat că, într-adevăr, i-a solicitat inculpatului G. să găsească, în

România, persoane interesate să plece la muncă în Austria. Totodată, el este

cel care i-a comunicat inculpatului G. că salariul va fi de 1.800 euro lunar,

iar munca va fi prestată în construcții.

Inculpatul

H. a continuat arătând că după ce părțile vătămate

au

venit în Austria, a realizat că aceștia nu sunt buni meseriași, fapt pentru

care patronul bosniac, cu care era prieten, Ie-a redus salariile la 1.400 euro.

Inculpatul H. a mai adăugat faptul că

părțile vătămate nu au fost plătiți pentru că nu au muncit, ocupându-se de alte

lucruri în Austria,

recunoscând însă faptul

că el este cel care intermedia neînțelegerile dintre

patron și părțile

vătămate.

Instanța a reținut că inculpatul H. a

recunoscut împrejurarea

că părților vătămate

nu le-au fost încheiate contracte de muncă, aspect pe

care l-a cunoscut

de la început, dar s-a apărat arătând că aceste contracte nu au fost încheiate

întrucât cei patru băieți nu erau buni meseriași și au fost primiți doar pentru

o perioadă de probă.

Instanța a considerat că această

apărare nu poate fi primită. Astfel, desfășurarea unei munci, fără stabilirea,

prin acordul părților, acord consacrat prin semnarea unui contract de muncă, a

condițiilor de muncă referitoare la salarizare, timp de lucru, asigurări

sociale și de sănătate, nu poate fi interpretată în alt mod decât reprezentând

o exploatare, aspect incompatibil cu principiile unei societăți democratice.

Chiar și în situația în

care părțile

vătămate ar fi fost angajate pentru o perioadă de probă, aspect

care de

altfel nu li s-a pus în vedere niciodată de către inculpatul H., în mod

obligatoriu ar fi trebuit încheiate contracte de muncă pentru o perioadă

determinată, contracte care să pună la adăpost părțile vătămate împotriva

oricărei forme de abuz din partea angajatorului.

Potrivit declarațiilor părților

vătămate D.C., S.F., H.A. și G.F., inculpatul H.C. Ie-a promis un salariu de

1.800 euro și contracte de muncă încheiate chiar din ziua începerii

activității, ceea ce Ie-a determinat să accepte oferta acestuia. Este de

subliniat faptul că o parte dintre cei indicați mai sus (S.F., H.A. și G.F.) au

discutat cu inculpatul H., prin

telefon,

încă înainte de a pleca din România, ocazie cu care inculpatul Ie-a

făcut

ofertele arătate anterior.

Părțile vătămate au mai învederat

faptul că după ce au ajuns în orașul Linz din Austria, inculpatul H. a

confirmat din nou

promisiunile făcute, în

sensul că li se vor încheia contracte de muncă și vor

primi un salariu

de 1.800 euro, lucru care însă nu s-a întâmplat. Părțile vătămate au menționat

că au existat numeroase abuzuri din partea angajatorului, fiind nevoiți să

lucreze 12-13 ore pe zi, fără pauză și fără să fie plătiți. Părțile vătămate au

mai indicat faptul că au ajuns în situația de a nu se mai putea întreține,

nemaiavând bani de mâncare, astfel că au luat legătura cu patronul bosniac, cu

inculpatul G. și cu inculpatul

H., acesta

din urmă recurgând la amenințări la adresa lor, ceea ce i-a determinat să plece

din Austria și să se întoarcă în țară.

Instanța a reținut că părțile vătămate

și-au menținut poziția și cu

ocazia

confruntării cu inculpatul H., desfășurată în faza de urmărire

penală.

În acest context, prima instanța a

apreciat că în prezenta cauză subzistă suficiente elemente care atestă

împrejurarea că părțile vătămate au prestat munca în Austria cu nerespectarea

dispozițiilor legale, fără a avea încheiate contracte de muncă și fără a le fi

asigurate condiții minime de subzistență, astfel că în prezenta cauză sunt

întrunite elementele definitorii ale noțiunii de "exploatare".

Este adevărat faptul că la dosar există

declarațiile martorului P.B., martor care a plecat în Austria împreună cu

părțile vătămate, în cuprinsul cărora această persoană a menționat faptul că în

Austria nu a avut nicio problemă, plătindu-i-se salariul promis și

desfășurându-și activitatea în condiții normale. Instanța consideră că aceste

declarații nu pot contribui la aflarea adevărului în prezenta cauză, în

condițiile în care martorul P. avea posibilitatea să cunoască situația lui

personală, el lucrând în alt loc decât părțile vătămate, astfel că nu era în

măsură să facă aprecieri în legătură cu situația părților vătămate, necunoscând

detaliile în care aceștia au muncit în Austria.

De asemenea, prima instanță a înlăturat

înscrisul depus la dosar de către apărătorul inculpatului H. (fila 95), despre

care se afirmă că provine de la firma unde părțile vătămate au muncit în

Austria. Instanța a reținut că nu sunt cunoscute condițiile în care a fost emis

acest înscris,

care apare a fi

extrajudiciar. De asemenea, persoana care a semnat acest

înscris nu a

putut fi audiată pentru a i se putea adresa întrebări în legătură cu

împrejurările în care părțile vătămate și-au desfășurat activitatea în Austria,

astfel încât, nefiind respectate principiile fundamentale ale desfășurării

procesului penal (oralitatea, contradictorialitatea și publicitatea), acest

înscris nu a putut fi luat în considerare la soluționarea cauzei.

Pentru aceste considerente, prima instanță a

dispus condamnarea inculpatului H.C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de persoane reținută în sarcina sa prin actul de sesizare.

În ceea ce-l privește pe inculpatul G.l., instanța

a reținut că infracțiunea de trafic de persoane se poate realiza, sub aspectul

laturii subiective, numai cu intenție, aceasta presupunând și cunoașterea de

către făptuitor a scopului în vederea realizării căruia victima este

transportată.

Pe de altă parte, unul dintre principiile

fundamentale ale procesului penal, consacrat atât prin dispozițiile art. 5

2

C. proc. pen., cât și prin dispozițiile art. 6 alin. (2) din C.E.D.O., este cel

al prezumției de nevinovăție, în virtutea căreia orice persoană este

considerată nevinovată până la dovedirea vinovăției sale în cadrul unui proces

public, desfășurat cu respectarea garanțiilor dreptului la apărare.

Este evident că prezumția de

nevinovăție este o prezumție relativă, ce poate fi răsturnată, însă numai prin

prezentarea unor probe certe de vinovăție. în situația în care, după

administrarea probatoriului în cauză, există dubii în legătură cu vinovăția

inculpatului, aceste dubii vor fi interpretate în favoarea inculpatului,

întrucât, în cazul pronunțării unei hotărâri de condamnare, instanța va trebui

să dovedească fără echivoc vinovăția inculpatului, lucru imposibil de realizat

în cazul constatării unor dubii.

Or, în prezenta cauză, prima instanță a

apreciat că există dubii în legătură cu vinovăția inculpatului G.l.

În faza de urmărire penală, toate

părțile vătămate au menționat că, înainte de a pleca în Austria, au vorbit cu

inculpatul G., ce urma să-i transporte, și acesta i-a asigurat că nu vor fi

înșelați, că li se vor încheia contracte de muncă și că li se va plăti un salariu

de 1.800 euro.

Mai mult decât atât, tot în faza de

urmărire penală, aceleași părți vătămate au menționat că după ce au ajuns în

Austria, la întâlnirea cu patronul bosniac și cu inculpatul H., a participat și

inculpatul G., care confirma și întărea tot ceea ce spuneau patronul bosniac și

inculpatul H.

Sub acest aspect, în condițiile în care

inculpatul G. este cel care a asigurat transportul părților vătămate în

Austria, prima instanță a considerat că în faza de urmărire penală existau

indicii în legătură cu o

posibilă implicare

a inculpatului G. în exploatarea părților vătămate, cu

atât mai mult cu

cât existau și declarațiile martorilor V.D., V.B. și C.D. Primii doi martori

indicați anterior au discutat cu inculpatul G. despre plecarea în Austria (ei

fiind cei care l-au căutat), dar nu au mai plecat întrucât erau minori și nu au

fost lăsați de

părinți, în vreme ce

martorul C.D. nu a acceptat oferta de a pleca

întrucât avea probleme de

sănătate.

Însă, în faza cercetării judecătorești,

poziția părților vătămate s-a

modificat în

ceea ce-l privește pe inculpatul G. Or, în contextul în care declarațiile

părților vătămate reprezintă singurele probe care au condus la

reținerea

în sarcina inculpatului G. a infracțiunii de trafic de persoane, iar aceste

declarații sunt contradictorii, instanța a apreciat că în ceea ce-l privește pe

inculpatul G. prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată, existând dubii sub

acest aspect.

Astfel, în cursul cercetării

judecătorești părțile vătămate au subliniat

faptul

că inculpatul G. doar Ie-a asigurat transportul, contra unei sume de bani, fără

însă a cunoaște condițiile în care urmau să lucreze în Austria.

Partea vătămată D.C. a precizat că el

s-a deplasat la

locuința inculpatului G. pentru

a discuta despre oferta sa, iar inculpatul i-a transmis că i s-a promis un

salariu de 1.800 euro, dar nu cunoaște mai

multe detalii. Partea

vătămată a continuat arătând că inculpatul G. a refuzat să-l transporte până în

Austria, dar la insistențele soției sale a acceptat să facă acest lucru contra

sumei de 100 euro care să reprezinte contravaloarea transportului. Mai mult

decât atât, partea vătămată a menționat că pe drumul spre Austria, în momentul

în care s-a discutat

despre contractele de

muncă pe care le vor semna, inculpatul G. Ie-a

spus că dacă inculpatul H.

Ie-a promis contracte de muncă, atunci cu siguranță le vor fi încheiate

asemenea contracte. în final, partea vătămată a menționat că nu se consideră o

victimă a inculpatului G., ci doar exploatat de inculpatul H.

La rândul său, partea vătămată S.F.S. a

menționat că nici nu a discutat cu inculpatul G. despre oferta de muncă în

Austria, vorbind direct cu inculpatul H. A luat legătura cu inculpatul G.

doar pentru a-l transporta până la Linz, lucru pe

care inculpatul l-a acceptat

contra unei sume de 100 euro, dar partea

vătămată a evidențiat faptul că, după părerea lui, inculpatul G. nu cunoștea în

ce condiții urmau să lucreze în Austria.

Partea vătămată H.A. a învederat

instanței că s-a deplasat la locuința inculpatului G. pentru a discuta de

oferta acestuia, moment în care inculpatul i-a transmis că în Austria salariul

va fi de 1.800 euro, dar că nu cunoaște mai multe detalii. El i-a mai comunicat

că dacă dorește să știe mai multe, trebuie să discute personal cu inculpatul H.,

ceea ce partea vătămată a și făcut. Și partea vătămată H. a confirmat faptul că

a fost transportat de inculpatul G. contra unei sume de 100 euro. Partea

vătămată a mai subliniat faptul că inculpatul G. nu a participat la discuțiile

inculpatului H. cu patronul bosniac, motiv pentru care nu consideră că

inculpatul G. este vinovat de ceea ce a pățit el în Austria.

Aceleași

aspecte au fost relatate și de partea vătămată G.F.,

care

a menționat că inculpatul G. nu i-a putut da prea multe detalii în legătură cu

oferta de muncă din Austria, singurul lucru pe care îl cunoștea fiind acela că

salariul este de 1.800 euro. Ca și în cazul celorlalte părți vătămate, și lui G.F.

inculpatul G. i-a spus să discute personal cu inculpatul H. pentru a afla mai

multe lucruri, ceea ce partea vătămată a și făcut. La fel ca și celelalte părți

vătămate, și G.F. a indicat faptul că inculpatul G. i-a cerut pentru transport

suma de 100

euro, acest inculpat

neparticipând la discuția avută de inculpatul H.

cu patronul bosniac

după ajungerea lor în Austria.

În acest context, instanța a constatat

că în prezenta cauză există dubii în legătură cu un aspect esențial, care poate

atrage răspunderea penală a inculpatului, și anume în ce măsură inculpatul G.l.

cunoștea condițiile în care părțile vătămate urmau să presteze munca în

Austria.

În opinia

instanței, condițiile de muncă ale părților vătămate fac parte

din circumstanțele reale în care s-a desfășurat activitatea

infracțională, întrucât privesc fapta și nu persoana făptuitorului. Or,

potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (2) C. pen. circumstanțele privitoare la

faptă se răsfrâng asupra participanților numai în măsura în care aceștia le-au

prevăzut sau le-au cunoscut.

În consecință, în condițiile în care

există dubii în ceea ce privește cunoașterea de către inculpatul G. a

condițiilor în care părțile

vătămate au

prestat munca în Austria, prima instanță a apreciat că aceste

împrejurări

nu se pot răsfrânge asupra inculpatului, motiv pentru care, în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a

dispus achitarea inculpatului G.l. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, nefiind întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane sub aspectul laturii subiective.

Instanța a reținut că, așa cum rezultă

din probele administrate în cauză, recrutarea părților vătămate s-a realizat de

inculpatul H., în colaborare cu inculpatul G., în vreme ce transportul părților

vătămate

în Austria a fost asigurat de

inculpatul G. Ambii inculpați au fost trimiși

în judecată pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) C. pen. Pentru

reținerea formei agravante a infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din

Legea nr. 678/2001, ceea ce este esențial este tocmai aspectul obiectiv al

conlucrării inculpaților la săvârșirea faptei, și nu poziția subiectivă a

participanților. în consecință, împrejurarea că față de unul dintre inculpați

s-a dispus achitarea nu poate justifica înlăturarea formei agravate a

infracțiunii pentru celălalt inculpat, atâta timp cât conlucrarea celor doi

inculpați este dovedită în prezenta cauză. Ca

atare, prima instanță a reținut

existența în prezenta cauză, față de

inculpatul H.C., a

infracțiunii prevăzute

de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Instanța a mai reținut că în sarcina

inculpatului H.C. a fost reținută și starea de recidivă mare postexecutorie,

prev. de art. 37 lit. b) C. pen. Așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar a

inculpatului, prin sentin

ta

penala nr. 344/PI din 13 mai 2002

a Tribunalului Timiș, rămasă definitivă prin neapelare la data de 17 iunie 2002,

numitul H.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, instanța

dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani

termen de încercare.

Potrivit dispozițiilor art. 82 alin.

(3) C. pen. termenul de încercare începe să curgă la data rămânerii definitive

a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. în

privința inculpatului H.C., termenul de încercare a început să curgă la data de

17 iunie 2002 și s-a împlinit la data de 17 iunie 2006.

Or, potrivit dispozițiilor art. 86 C. pen.,

la data împlinirii termenului de încercare, dacă nu s-a dispus revocarea

suspendării condiționate și nici nu a fost săvârșită o altă infracțiune

înăuntrul acestui termen, cel condamnat este reabilitat de drept. în

consecință, în condițiile în care suspendarea

condiționată

a executării pedepsei nu a fost revocată în privința inculpatului

H., în

cursul lunii iunie 2006 acesta a fost reabilitat de drept.

Potrivit dispozițiilor art. 38 alin.

(2) C. pen. la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de condamnările

pentru care a intervenit reabilitarea.

Față de aceste dispoziții legale, în

contextul în care, în prezenta cauză, activitatea infracțională s-a desfășurat

în perioada septembrie-octombrie 2008, moment în care inculpatul H. era

reabilitat, în sarcina lui nu poate fi reținută starea de recidivă, motiv

pentru care, în temeiul art. 334 C. proc. pen. instanța a procedat la

schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul înlăturării stării de

recidivă mare postexecutorie.

În continuare, raportându-se la

condițiile de existență ale infracțiunii continuate, respectiv unitatea de

subiect activ, unitatea de rezoluție infracțională și pluralitatea de acte de

executare, instanța a reținut în sarcina inculpatului H.C. dispozițiile art. 41

alin. (2) C. pen., constatând că, în baza aceleiași rezoluții infracționale,

care a fost suficient de determinată și s-a menținut pe parcursul desfășurării

întregii activități infracționale, a indus în eroare, prin acte de executare separate,

cele patru părți vătămate, promițându-le locuri de muncă bine plătite în

străinătate, pentru ca ulterior, să procedeze la exploatarea lor prin muncă,

fiecare dintre aceste activități realizând conținutul legal al infracțiunii de

trafic de persoane.

Sub aspectul laturii subiective,

instanța a reținut în sarcina inculpatului H. intenția directă ca modalitate a

vinovăției, prin activitatea lui acesta urmărind un scop precis, respectiv

obținerea unor foloase materiale ilicite pentru sine și pentru altul.

La individualizarea judiciară a

pedepsei aplicată inculpatului H., prima instanță a ținut seama de criteriile

generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de

pericol social

al faptelor comise, persoana

inculpaților, împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea

penală.

Fapta inculpatului prezintă un ridicat

grad de pericol social, prin activitățile sale acesta aducând o atingere gravă

relațiilor sociale referitoare la desfășurarea muncii cu respectarea

dispozițiilor legale, ceea ce presupune asigurarea unor condiții minime de

salarizare, sănătate și sănătate, precum și respectarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, și în special a demnității umane.

Pe de

altă parte, instanța a reținut că inculpatul H., deși este

cunoscut cu antecedente penale, aceste antecedente nu pot produce

efecte întrucât a intervenit reabilitarea pentru condamnarea anterioară. Atât

în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești,

inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, adoptând un comportament

nesincer, motiv pentru care, în vederea atingerii scopului pedepsei așa cum

acesta este stabilit prin dispozițiile art. 52 C. pen., și ținând seama și de

prevederile art. 42 C. pen. referitoare la sancționarea infracțiunii

continuate, instanța a apreciat ca fiind necesară aplicarea unei sancțiuni

privative de libertate orientată spre minimul special, respectiv 5 ani

închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) și (2) C. pen.,

instanța a aplicat inculpatului H. pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o

perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, potrivit art. 66 C. pen.

Inculpatului i s-a interzis, ca pedeapsă complementară, atât dreptul de a alege,

cât și dreptul de a fi ales sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul

autorității de stat, întrucât, raportat la implicarea sa în traficul de

persoane, fapta implicând încălcarea flagrantă a unor drepturi fundamentale

prin care se exprimă personalitatea umană, instanța a apreciat că adoptarea

unui asemenea comportament l-a făcut nedemn pe numitul H.C. în a-și mai exprima

opinia, prin votul său, în legătură cu modalitatea în care autoritățile își

îndeplinesc atribuțiile stabilite prin lege.

În ceea ce privește latura civilă a

procesului penal, instanța a reținut că în cursul urmăririi penale părțile

vătămate s-au constituit părți civile după cum urmează: S.F. - 1350 euro daune

materiale și 2500 euro daune morale, D.C. - 1350 euro daune materiale și 5000

euro daune morale, H.A. - 1350 euro daune materiale și 2500 euro daune morale,

G.F. - 1350 euro daune materiale și 5000 euro daune morale.

În cursul

cercetării judecătorești, partea civilă S.F. a precizat

că

renunță la pretențiile civile, motiv pentru care instanța a luat act de poziția

sa.

Potrivit

dispozițiilor art. 998 C. civ. orice faptă a omului care cauzează

altuia un prejudiciu, obligă pe cel din vina căruia s-a ocazionat a-l

repara.

Față de aceste dispoziții legale și

având în vedere materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat

că într-adevăr, prin săvârșirea faptei sale ilicite de a exploata părțile

civile în Austria, prin muncă, inculpatul H.C. a cauzat prejudicii de natură

morală părților civile, constând în sentimentul de umilire resimțit ca urmare a

faptului că au fost obligați să desfășoare activități în alte condiții decât

cele promise la plecarea din țară, motiv pentru care, în baza art. 14 C. proc. pen.

raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 C. civ. Inculpatul

H., împotriva căruia au fost îndreptate pretențiile civile potrivit

afirmațiilor părților civile din faza cercetării judecătorești, a fost obligat

la plata sumei de 500 euro daune morale către fiecare dintre părțile civile D.,

H. și G., întinderea prejudiciului neputând justifica acordarea în întregime a

daunelor morale solicitate.

În ceea ce privește daunele materiale

solicitate, instanța a constatat că părțile civile au dorit ca inculpatul H. să

fie obligat la plata salariilor pe care ar fi trebuit să le primească în

Austria. Or, raportat la materialul probator administrat în cauză, instanța a

apreciată că aceste despăgubiri nu pot fi acordate. Munca nu a fost prestată în

favoarea inculpatului H., astfel că obligația de a plăti salariul nu îi revine

acestuia, ci angajatorului. De asemenea, prejudiciul material pretins de către

părțile civile nu poate fi considerat a fi cert, în condițiile în care

persoanele în cauză au recunoscut faptul că au primit diferite sume de bani,

fără a putea preciza cu exactitate cuantumul și destinația acestora, atât de la

inculpatul H., cât și de la patronul bosniac, astfel că, în

lipsa altor mijloace de probă, instanța nu a

putut acorda daunele materiale

solicitate.

Potrivit dispozițiilor art. 19 din

Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. b) C. pen. sunt supuse confiscării

bunurile folosite, în orice mod, la săvârșirea unei infracțiuni, dacă sunt ale

infractorului.

Sub acest aspect instanța a avut în

vedere concluziile Deciziei nr. 18 din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curți de

Justiție și Casație, prin care s-a stabilit că în cazul traficului de droguri,

mijlocul de transport va fi confiscat numai în situația în care acesta a fost

folosit efectiv la săvârșirea infracțiunii, speța în cauză putând fi

extrapolată și în cazul infracțiunii de trafic de persoane. Or, în prezenta

cauză, se poate constata că autoturismul marca R.T. utilizat de inculpatul G. la

transportul părților vătămate nu a fost destinat special săvârșirii

infracțiunii. Inculpatul G. se deplasa spre Spania, și în drumul său,

tranzitând teritoriul Austriei, a acceptat să transporte persoanele în cauză

până în orașul Linz. în acest context, instanța a apreciat că în prezenta cauză

vehiculul nu poate fi confiscat, nefiind îndeplinite cerințele pentru a se

considera că mijlocul de transport a fost folosit efectiv la săvârșirea

infracțiunii de trafic de persoane.

B. Împotriva acestei sentințe au

declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Timișoara.

Procurorul

a criticat sentința pentru netemeinicie, constând în greșita

achitare a inculpatului G.l. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001,

iar inculpatul H.C. a criticat sentința pentru greșita sa condamnare, întrucât

au săvârșit infracțiunea de trafic de persoane.

Prin Decizia penală nr. 43/ A din 25

martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, s-au admis apelurile

declarate de D.I.I.C.O.T. -

Biroul Teritorial

Timiș și inculpatul H.C. împotriva sentinței

penale nr. 373/PI din 19

iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr.

9817/30/2008, a fost desființată sentința penală atacată în ceea ce

privește

soluția pronunțată față de inculpatul G.l. și individualizarea

pedepselor accesorie și complementară aplicate inculpatului H.C. și rejudecând,

în temeiul art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.I. la pedeapsa de 5 ani

închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. a interzis

aceluiași inculpat exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

ll-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. a

interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a ll-a și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei

principale.

În temeiul art. 88 C. pen. a dedus din

pedeapsa aplicată inculpatului G.l. durata reținerii din data de 20 noiembrie 2008

și a arestului preventiv de la 21 noiembrie 2008 până la 16 martie 2009.

A înlăturat din conținutul pedepselor

accesorie și complementară aplicate inculpatului H.C. interzicerea exercitării

dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen. - de a alege.

A menținut în rest dispozițiile

sentinței penale atacate.

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar a reținut că în declarația existentă la fila nr. 51 dosar

instanță de fond, inculpatul H.C. precizează: „în cursul anului trecut (2007

s.n) m-am întâlnit cu inculpatul G. într-o piață din Linz și l-am întrebat dacă

nu cunoaște pe cineva care este interesat să vină la muncă în construcții în

Austria dar care să fie și buni meseriași. Inculpatul G. i-a găsit pe cei 4 și

împreună cu ei a venit în Austria, cred că pe data de 01 octombrie

2008", declarație din care rezultă rezoluția

infracțională a ambilor inculpați,

privind infracțiunea de trafic de

persoane.

Această declarație este confirmată și

de declarația inculpatului G.l. existentă la fila 52 dosar instanță de fond, în

care precizează: „mă mai opream prin piețe în Austria, aici m-am întâlnit după

multă vreme cu inculpatul H. și acesta m-a întrebat dacă nu cunosc pe

cineva care dorește să lucreze în construcții în

Austria".

În

declarația de la fila nr. 53 din dosarul primei instanțe, partea civilă

D.C.D. precizează: „După ce am ajuns în Austria, am discutat cu

inculpatul H. și acesta ne-a promis din nou salariul de 1800 euro și faptul că

vom avea contracte de muncă. După câteva zile, întrucât nu aveam de mâncare,

partea vătămată G. a primit ceva bani, dar nu știu de la cine, personal nu știu

câți bani am primit toți patru, dar cred că undeva între 250 și 300 euro. în

urma unei discuții telefonice avute cu inculpatul H. de către partea vătămată G.

am observat că acesta era foarte speriat și l-am întrebat ce s-a întâmplat, el

mi-a răspuns că a fost amenințat de inculpatul H. că va veni și ne va rupe

capul".

La rândul său, partea civilă S.F.S. precizează:

„Am acceptat și în vederea plecării în Austria am luat legătura cu inculpatul G.

prin intermediul unui văr de al meu pentru a mă transporta", declarație

care dovedește în continuare constituirea de parte civilă, față de ambii

inculpați, cu suma de 1300 euro.

În

declarația existentă la fila nr. 55 din dosarul primei instanțe, partea

civilă H.A. precizează: „Am plecat cu inculpatul G. și cu

celelalte părți vătămate în seara zilei de 2

octombrie 2008. M-am înțeles cu

inculpatul G. ca după ce voi lucra în

Austria și când voi primi ceva bani să-i plătesc acestuia transportul în valoare

de 100 euro", declarație care în continuare menționează: „Pentru munca

prestată în Austria timp

de 3 săptămâni, am

primit împreună cu celelalte părți vătămate un total de

300 euro".

În declarația de la fila nr. 7 dosar

urmărire penală, inculpatul G.l. precizează: „Băieții care m-au căutat sunt

numiții: F.S.; D.C.D., G.F., H.A. am convenit cu ei și am plecat împreună la

începutul lunii octombrie 2008. l-am lăsat la C. și eu am plecat și nu mai știu

ce s-a întâmplat. Am așteptat să primesc banii dar nu i-am primit deoarece

băieții m-au sunat și au spus că nu s-au înțeles la

salariu cu patronul. Eu am cerut să lase banii la C., am fost la

patronul

austriac, acesta i-a dat 400 euro lui C. iar C. mi-a dat mie

pentru că i-am adus băieți la lucru", declarație care dovedește vinovăția

inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, vinovăție

care rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză.

Așa fiind, în temeiul prevederilor art.

379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

,

apelul declarat de procuror a fost admis, sentința penală apelată a fost

desființată cu privire la inculpatul G.l. și rejudecându-

se cauza, în

temeiul prevederilor art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, inculpatul G.l. a fost condamnat

la pedeapsa principală de 5 ani închisoare.

C.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs ambii

inculpați.

Inculpatul G.l. a criticat decizia

recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și

menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, întrucât faptei îi

lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, activitatea

inculpatului limitându-se numai la transportul persoanelor din România către

Austria. A mai arătat că inculpatul nu a folosit violența, nu a constrâns

părțile vătămate, nu a beneficiat de niciun folos material ca urmare a acestei

infracțiuni, ci doar a luat act de manifestarea de voință a acestora de a munci

în Austria.

Inculpatul H.C. a criticat ambele

hotărâri prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 18

și 14 C. proc. pen., solicitând, în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit.

a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea sa, întrucât lipsește unul

din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția. A arătat că

i-a propus celuilalt coinculpat să ia legătura cu persoane din țară pentru a

găsi eventuali doritori de a lucra în Austria; a mai arătat că acesta nu a avut

cunoștință de faptul că cetățeanul bosniac nu-și va achita obligațiile de plată

față de aceștia. A mai susținut că nu se face vinovat de săvârșirea

infracțiunii, întrucât nu a violentat și amenințat părțile vătămate, nu Ie-a

constrâns pe acestea și nu a beneficiat de niciun folos material.

În subsidiar, a solicitat redozarea

pedepsei, să se dea o mai mare eficientă circumstanțelor atenuante, având în

vedere că este căsătorit, are 2 copii minori în întreținere, solicitând

reducerea pedepsei de 5 ani închisoare într-un cuantum care să permită

aplicarea disp. art. 86

1

C. pen.

Examinând hotărârile recurate prin

prisma cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc.

pen., Înalta Curte constată următoarele:

I. Referitor la inculpatul G.l., Înalta

Curte constată că instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt, cu

consecința greșitei condamnări a acestui inculpat. Practic, instanța de apel

s-a rezumat să

redea declarațiile părților

vătămate și ale celor doi inculpați, concluzionând

apoi în mod simplist

că este dovedită vinovăția inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de persoane. Procedând în acest mod, instanța de apel nu și-a motivat

decizia de condamnare a inculpatului G.l., nefăcând o analiză a elementelor constitutive

ale infracțiunii, în raport de împrejurarea că instanța de fond, în

considerentele hotărârii sale, argumentează de ce nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, sub aspectul laturii

subiective, în situația în care există dubii în ceea ce privește cunoașterea de

către inculpat a condițiilor în care părțile vătămate urmau a presta munca în

Austria.

Examinând probele administrate în

cauză, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că recrutarea

părților vătămate s-a realizat de inculpatul H., prin intermediul inculpatului

G., în vreme ce transportul părților vătămate în Austria a fost asigurat de

acesta din urmă, contra unei sume de bani, fără însă a cunoaște condițiile în

care urmau să lucreze. Totodată, prima instanța a apreciat condițiile de muncă

ale părților vătămate ca făcând parte din circumstanțele reale în care s-a

desfășurat activitatea infracțională, circumstanțe care, potrivit dispozițiilor

art. 28 alin. (2) C. pen., se răsfrâng asupra participanților numai în măsura

în care aceștia le-au prevăzut sau le-au cunoscut. Cum din cercetarea

judecătorească desfășurată în fața instanței de fond a reieșit fără dubiu că

inculpatul G.l. nu a cunoscut și nu a oferit părților vătămate alte detalii

despre munca ce urmau a o presta decât cele referitoare la cuantumul salariului

lunar - părțile vătămate primind lămuriri înainte de plecare de la inculpatul H.,

pe care l-au contactat telefonic - este corectă constatarea primei instanțe în

sensul că inculpatul G. nu a cunoscut că părțile vătămate vor fi exploatate și,

implicit, că nu a acționat cu intenția specifică infracțiunii prevăzute de art.

12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Pentru toate aceste considerente,

recursul inculpatului G.l.

este întemeiat,

astfel că Înalta Curte, văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 2

lit.

a) C. proc. pen., va admite recursul acestuia, va casa în parte

decizia recurată și va menține sentința penală

nr. 373/ P din 19 iunie 2009 a

Tribunalului Timiș, secția penală, în

ceea ce-l privește pe acest inculpat.

Conform dispozițiile art. 192 alin. (3)

din același cod, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina

acestuia.

II. 1. În ceea ce privește recursul

inculpatului H.C. împotriva aceleiași decizii, ce vizează greșita sa condamnare

pentru infracțiunea prev. de art. art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001, Înalta Curte constată că în raport de mijloacele de probă

administrate, la care s-a făcut referire de către prima instanța, simplele

susțineri ale inculpatului în sensul că nu a cunoscut că părțile vătămate vor

fi exploatate sau că nu acestea nu și-au primit drepturile salariale promise

întrucât nu erau calificate pentru munca în construcții, nu sunt de natură să

probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție expuse, analizate detaliat

de instanța

de fond,

aceasta evaluând corespunzător materialul probator

administrat în

cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62, art. 63 și

art. 69 C. proc. pen., pe baza căruia a stabilit fără echivoc împrejurările

comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia și vinovăția inculpatului.

În acest sens, se impune a fi relevată

împrejurarea că părțile vătămate au fost debarcate direct la locuința

inculpatului H.C. care, după ce Ie-a repetat condițiile de care se vor bucura,

Ie-a făcut cunoscut că orice problemă care se va ivi în desfășurarea

activității lor trebuie să o cunoască doar el și tot el va fi cel care va

menține legătura cu patronul pentru achitarea salariilor, în sensul că el le va

ridica, apoi le va plăti personal sumele cuvenite așa cum s-au înțeles. Or, în

condițiile în care nu avea nicio implicare și acționa doar din prietenie cu

patronul bosniac, este de neînțeles de ce inculpatul H., constatând că situație

devine tensionată după circa trei săptămâni de zile în care cele patru victime

nu au primit decât sume modice pentru mâncare, a continuat să dialogheze cu

acestea și chiar Ie-a amenințat cu moartea în cazul în care insistă în demersul

lor de a-și primi banii cuveniți, chiar reduși de la 1800 la 1400 euro lunar,

după cum pretinde că ar fi fost intenția patronului bosniac.

Ca atare, solicitarea inculpatului de a

fi achitat pentru infracțiunea reținută în sarcina sa întrucât nu sunt

întrunite elementele constitutive ale acesteia, este nefondată și urmează a fi

respinsă.

pedepsei, Curtea constată că circumstanțele personale invocate de inculpat au

fost avute în vedere de prima instanță care a motivat detaliat cuantumul

pedepsei și modalitatea de individualizare, astfel că solicitarea inculpatului

de a i se reduce pedeapsa, este nejustificată, luând în considerare gravitatea

faptei și împrejurările în care s-a comis aceasta, în raport de care Înalta Curte

apreciază că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante și, pe cale de

consecință, coborârea pedepsei sub limita prevăzută de lege.

Totodată,

în raport de cuantumul pedepsei principale, care, așa cum

am

arătat, nu se justifică a fi redusă, Curtea nu poate primi nici solicitarea de

a se suspenda executarea acesteia sub supraveghere, nefiind îndeplinite

cerințele art. 86

1

C. pen., respectiv cea privitoare la limita

maximă a pedepsei aplicate - de cel mult 4 ani închisoare.

Pentru aceste considerente, având în

vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare

din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge recursul formulat de inculpatul H.C. ca nefondat, constatând că acesta

a comis cu vinovăție fapta reținută în sarcina sa și nu se justifică reducerea

pedepsei sau executarea sa într-o modalitate

neprivativă de libertate.

Conform dispozițiile art. 192 alin. (2)

din același cod, recurentul - inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu

majoritate de voturi:

Admite

recursul declarat de inculpatul G.l. împotriva Deciziei

penale

nr. 43/ A din 25 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Casează în parte decizia recurată și

menține sentința penală nr. 373/ P din 19 iunie 2009 a Tribunalului Timiș,

secția penală, numai în ceea ce-l privește pe acest inculpat.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul H.C. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurentul inculpat H.C. la

plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu

inculpatului și 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu părților vătămate G.F.A., H.A., S.F.S. și D.C., se vor avansa din fondul

M.J.

Cheltuielile judiciare ocazionate de

soluționarea recursului declarat de inculpatul G.l., rămân în sarcina statului,

iar sumele de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu

inculpatului și 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu părților vătămate G.F.A., H.A., S.F.S. și D.C., se vor suporta din

fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 22 iunie 2010.