ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1064/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1064/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 793 din data de 12

octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a

II-a penală, s-au dispus următoarele:

În baza art. 334

C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea formulată de

inculpatul D.

A.,

în sensul schimbării încadrării juridice din infracțiunea prev.

de art. 12 alin. (1), (2)

lit. a) din Legea

nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev.

de art. 329

C

. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen.

a condamnat pe inculpatul D.A., fiul lui D. și A., la o pedeapsă de 7

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

persoane prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pe durata prev. de art. 71

C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a doua și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C.

pen. rap. la art. 64 C. pen., cu referire la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001 a interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani

după executarea

pedepsei principale

drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

lit.

b) C. pen.

În baza art. 345 alin. (2) C.

proc. pen. a condamnat pe inculpatul D.A. la o

pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) al Legii nr.

39/2003.

Pe

durata prev. de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art.

64

alin. (1) lit.

a) teza a doua și lit. b) C. pen.

În

baza art. 65 alin. (2) C. pen. rap. la art. 64 C. pen., cu referire la art. 7 alin.

(1) al Legii nr. 39/2003a interzis inculpatului pe o perioadă de 2 ani

după executarea pedepsei principale

drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C.

pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse

principale și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, acesta urmând

a executa o pedeapsă de 7 (șapte) ani închisoare.

Pe

durata prev. de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art.

64

alin. (1) lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 35 alin. (3) C.

pen. a interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani după

executarea pedepsei principale drepturile prev. de

art. 64 alin. (1)

lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc.

pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

Conform art. 88 C. pen. a dedus din durata pedepsei aplicate durate măsurii arestării preventive de la

07 septembrie 2006 la zi.

În baza art. 117 alin. (3) C.

pen. a dispus expulzarea inculpatului de pe teritoriul României după

executarea pedepsei închisorii.

Respinge ca neîntemeiate

acțiunile civile exercitate împotriva inculpatului de părțile

civile R.E., C.A.N.

Ia act că

părțile vătămate V.O.G., L.G.E., I.

V., M.P.O., D.A.F. și H.A.M. nu se constituie părți

civile în prezenta cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen.

a obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli

judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune în

acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Fapta inculpatului D.A. care, în

cursul anului 2003 a găzduit în imobilul închiriat de el de la Primăria Orașului Padova, mai multe părți vătămate, în scopul

exploatării lor sexuale, atât de către el cât și de

inculpații români P.C., P.M., M.M., M.C.C., B.M., B.V., C.M., N.C. și

cu învinuita M.A.M., precum și de a exploata sexual pe numitele T.M., M.L.,

N.M.A., P.A. și C.A., obținând împreună cu ceilalți suma de

100.000 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

trafic de persoane prev. de art. 12 pct. 1, 2 lit. a) din Legea nr. 678/2000,

modificată și completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen.

Fapta aceluiași

inculpat, constând în aceea că în perioada anului 2003 s-a constituit

împreună cu inculpații români P.C., P.M., M.M., M.C.C., B.M., B.V., C.M.,

N.C. și cu învinuita M.A.M. într-un grup infracțional organizat, care

a urmărit și a realizat exploatarea sexuală, prin obligarea la

practicarea prostituției a mai multor tinere din România, obținând

beneficii materiale de peste 100.000 curo, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup criminal

organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În

cadrul grupului criminal organizat,

rolul determinat al inculpatului D.A. a fost acela de a pune la dispoziția

traficanților români imobilul închiriat de către el în localitatea

Padova, în scopul exploatării sexuale a mai multor tinere din România, în

scopul obținerii unor beneficii de ordin material.

Împotriva sentinței

au declarat apel inculpatul

D.A.

În motivele de apel,

sentința a fost criticată sub următoarele aspecte:

motivată, iar instanța de fond face o interpretare a unui probatoriu

care nu a fost administrat în condiții de oralitate, contradictorialitate

și nemijlocie.

instanța de fond a făcut aplicarea disp. art. 117 C. pen. și a

dispus expulzarea inculpatului, întrucât nu s-a făcut dovada stării

de pericol.

Prin Decizia penală nr. 250/ A

din data de 24 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția I penală,

a dispus următoarele:

S-a respins

ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul D.A. împotriva sentinței penale nr. 793 din 12 octombrie 2009

pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală,

în Dosarul nr. 26.635/3/2007.

A dedus prevenția

inculpatului de la 07 septembrie 2006 la 24 noiembrie 2009 și menține

starea de arest a acestuia.

A obligat pe inculpat la 250

lei cheltuieli judiciare statului, din care 50 lei onorariu avocat oficiu se

avansează din fondul M.J.

Pentru a dispune

în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:

Analizând legalitatea

și temeinicia sentinței apelate având în vedere criticile aduse,

precum și sub toate aspectele de fapt și de drept conform

prevederilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată că

apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Printr-o

examinare judicioasă a probatoriilor administrate, instanța de fond a

stabilit o corectă situație de fapt și a dat o

corespunzătoare încadrare faptelor comise de acesta.

La

stabilirea situației de fapt, instanța a reținut că probele

administrate în alt ciclu procesual sunt câștigate cauzei, fiind

administrate în condiții de legalitate, iar imposibilitatea reaudierii

părților vătămate nu afectează valabilitatea acestor

probe în nici un mod.

Toate

probele administrate dovedesc fără putință de

tăgadă vinovăția inculpatului la comiterea faptelor,

instanța de fond făcând o examinare minuțioasă a acestora.

În

mod corect a respins și cererea de schimbare a încadrării juridice în

infracțiunea prev. de art. 329 C. pen., deoarece inculpatul alături

de alți inculpați au organizat o întreagă rețea prin care

fete din România erau transportate în Italia unde, în imobilul închiriat de

inculpat, erau constrânse prin diverse metode să se prostitueze,

câștigurile obținute fiind împărțite între membrii

rețelei.

Acțiunile

inculpatului de a pune la dispoziția celorlalți inculpați un

imobil în vederea practicării prostituției, fetele fiind sechestrate

și obligate să practice prostituția, reprezintă infracțiunea

de trafic de persoane, obiectul social ocrotit prin incriminarea unei asemenea

fapte fiind libertatea persoanei.

În

ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr.

39/2003, nu se poate reține lipsa laturii subiective atâta timp cât

inculpatul alături de alte persoane a avut o contribuție la

săvârșirea unei infracțiuni, iar împrejurarea că nici

ceilalți coinculpați nu au fost condamnați este irelevantă

sub aspectul infracțiunii de aderare sau constituire la un grup de

criminalitate organizată, faptele putând fi comise de cei implicați

în grup chiar în forma unei participații imperfecte.

Este

justificată și aplicarea măsurii de siguranță a

expulzării prev. de art. 117 C. pen. în raport de gravitatea

deosebită a celor două infracțiuni reținute în sarcina

inculpatului și îndreptate împotriva unor cetățeni români

și având în vedere activitatea infracțională foarte

complexă a inculpatului.

Pentru

toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge ca nefondat apelul declarat în cauză.

Conform

prevederilor art. 383 C. proc. pen., va deduce prevenția inculpatului la

zi și va menține starea de arest a acestuia, întrucât nu s-au

schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii.

Împotriva

soluției instanței de apel, inculpatul

D.A.

A formulat recurs,

criticând soluția ca fiind nelegală și netemeinică.

Se critică soluția

instanței de apel, invocându-se cazurile de casare prev. de disp. art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., iar în subsidiar, cazul de casare prev. de art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Astfel, în baza

cazului de casare prev. de disp. art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C.

proc. pen., se solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor

pronunțate în cauză și schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea

pre proxenetism prev. de art. 329 C. pen.

În temeiul cazului de casare prev.

de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., același apărător a

arătat că instanțele au comis o gravă eroare de fapt, având

drept consecință pronunțarea unei hotărâri prev. de art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 39/2003. În consecință, în temeiul disp. art. 11 pct.

2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a solicitat achitarea acestuia,

întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale acestei

infracțiuni.

În temeiul cazului de casare prev.

de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului

și redozarea pedepsei în sensul reducerii acesteia, întrucât

apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului este mult prea

aspră.

Cu privire la sentința

pronunțată de autoritățile din Italia, apărătorul

a arătat că inculpatul a fost condamnat pentru aceeași

faptă de Tribunalul din Padova și a solicitat instanței ca în

ipoteza în care va aprecia că este vorba de săvârșirea aceleiași

infracțiuni să constate autoritatea de lucru judecat.

Examinând legalitatea și

temeinicia soluției instanței de apel, din punct de vedere al

motivelor de recurs, Înalta Curte constată criticile formulate ca fiind

nefondate, urmând să respingă recursul formulat, ca nefondat, pentru

următoarele considerente.

Referitor la cazul de casare prev.

de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. (când faptei i s-a dat o

greșită încadrare) prin care se solicită schimbarea

încadrării juridice, Înalta Curte constată din probatoriul

administrat în cauză că recurentul inculpat D.A. împreună cu

alte persoane (care sunt inculpate în alt dosar) au organizat o întreagă

rețea, prin care fete din România erau transferate în Italia, cazate în

imobilul închiriat de recurentul inculpat D.A., fiind constrânse apoi să

se prostitueze. Acțiunea inculpatului recurent de a pune la

dispoziția celorlalți inculpați, un imobil, unde fetele erau

sechestrate și obligate să practice prostituția, nu poate întruni

elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism, ci cele ale

infracțiunii de trafic de persoane, fiind vorba de libertatea persoanei ca

obiect social ocrotit prin incriminarea acestei fapte.

În ceea ce privește cazul de

casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., (când s-a

comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință

pronunțarea unei hotărâri de condamnare sau achitare), în sensul

că s-a pronunțat o hotărâre greșită privind pe

recurentul inculpat în privința săvârșirii infracțiunii

prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, Înalta Curte constată

că și această critică este nefondată, pentru

următoarele considerente:

Din probele administrate în

cauză atât în faza de urmărire penală cât și în faza de

cercetare judecătorească la instanța de fond, rezultă în

mod clar că în cursul anului 2003

inculpatul

D.A. a găzduit, în imobilul închiriat de el de la primăria

orașului Padova, din Italia, părțile vătămate

V.O.G.,

R.E., L.G.E., I.V., M. fostă U. P.O., D.A.F., C. (fostă C.) A.N., H.A.M.,

în scopul exploatării lor sexuale, atât de către el cât și de

către inculpații P.C., P.M., M.M., M.C.C., B.M., B.V., C.M., N.C.,

și învinuita M.A.M., precum și a exploatat sexual pe numitele T.M.V.,

M.L., N.M.A., P.A. și C.A., și altele obținând, împreună cu

ceilalți suma de aproximativ 100.000 euro.

Referitor la

cazul de casare prev. de disp. art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen. (când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu

prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de

lege) prin care recurentul inculpat solicită redozarea pedepsei, Înalta

Curte constată următoarele:

Sub aspectul individualizării

pedepsei, aceasta se va realiza prin coroborarea criteriilor prevăzute de art.

72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret ridicat al faptei

săvârșite, persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu

antecedente penale și atitudinea pe care acesta a avut-o pe parcursul,

procesului penal.

Față de gravitatea

faptelor săvârșite, Înalta Curte apreciază că în cauză

nu pot fi reținute circumstanțe atenuante, buna comportare a

inculpatului anterior săvârșirii faptei nejustificând aplicarea unor

pedepse orientate sub minimul prevăzut de lege, în condițiile în care

fapta de trafic de persoane a fost săvârșită în formă

continuată, aspect care denotă perseverență

infracțională și lipsă totală de respect

față de valorile sociale ocrotite de legea penală, în egală

măsură instanța va avea în vedere conduita adoptată de

inculpat în fața instanței de judecată și a organului de

urmărire penală, acesta negând participarea sa la, activitatea sub

aspectul căreia este în prezent cercetat.

Se constată că în

cauză s-a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate

recurentului, conform disp. art. 72 C. pen.

În ceea ce privește expulzarea

recurentului, Înalta Curte reține următoarele:

Din actele de la dosar rezultă

că inculpatul D.A. a acționat în mod coordonat cu alte persoane care

acționau pe teritoriul României, fiind astfel întrunite exigențele

pentru reținerea infracțiunii prev. de art. 7 al Legii nr. 39/2003.

Or în asemenea situație, rămânerea inculpatului în România, după

executarea pedepsei ar genera o stare de pericol, existând oricând riscul unei

noi asocieri infracționale cu inculpații de cetățenie

română sau, după caz, a unei acțiuni de răzbunare

față de părțile vătămate.

Având în vedere toate considerente,

Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul D.A.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga pe recurentul inculpat D.A. la plata cheltuielilor judiciare

către stat și onorariu avocat oficiu ce se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul D.A. împotriva Deciziei penale nr. 250/ A din 24 noiembrie 2009 a

Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și

arestării preventive de la 07 septembrie 2006 la 19 martie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 martie 2010.