ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 966/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 966/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 697/F din 2 iulie

2009 a Tribunalului București, secția I penală, s-au dispus următoarele:

I. În baza art. 11

pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitați

inculpații S.A., P.N.A. și A.G. pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1)

rap. la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003.

II. În temeiul art.

13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b), art. 74 alin. ultim și

art. 76 lit. a), art. 80 C. pen. a fost condamnat inculpatul P.N.A. la pedeapsa

de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

Conform art. 65 C.

pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b C. pen., pe o durată de 3 ani.

A fost menținută

starea de arest a inculpatului și s-a computat perioada arestării preventive cu

începere de la 22 octombrie 2008 la zi.

III. În baza art. 13

alin. (1), (2), (3) rap. la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, cu

aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 - 76 lit. a) și art. 80 C. pen. a fost

condamnată inculpata S.A., la pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare, pentru

infracțiunea de trafic de minori.

S-au interzis

inculpatei pe timp de 2 ani drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

ca pedeapsă complementară.

A fost menținută

starea de arest a inculpatei și s-a dedus durata reținerii și arestării

preventive cu începere de la 22 octombrie 2008 la zi.

IV. În baza art. 334

C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei comise de

inculpatul G.C., din infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din

Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) din Legea

nr. 678/2001, și în baza acestui text de lege, cu aplicarea art. 74 lit. a) și

art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.C. la pedeapsa de 3 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori și la 2 ani

pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și

b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 22

octombrie 2008 la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului.

V. În baza art. 334

C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de

inculpatul A.G. din infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea

nr. 678/2001, în infracțiunea prev. de art. 329 alin. (1), (3) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 329

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), art. 76

lit. b) și art. 80 C. pen. inculpatul A.G. a fost condamnat la pedeapsa de 2

ani închisoare și la 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Conform art. 81 și

art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o

durată de 4 ani.

Totodată, în baza

art. 71 alin. (4) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe

durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

S-a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. și s-a dedus perioada reținerii și

arestării preventive, de la 22 octombrie 2008 la 19 ianuarie 2009.

VI. Sub aspectul

laturii civile, în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc.

pen., inculpații S.A. și P.N.A. au fost obligați în solidar la plata sumei de

câte 20.000 RON către părțile civile U.F.L., A.D.D., P.I. și L.I., cu titlu de

daune morale.

Totodată, inculpații

S.A., P.N.A. și G.C. au fost obligați în solidar la plata sumei de 20.000 RON

reprezentând daune morale către partea civilă C.D.

Conform art. 19 pct.

1 din Legea nr. 678/2001 s-au confiscat de la inculpați următoarele sume: 7.000

RON de la P.N.A., 10.000 RON de la S.A. și 5.000 RON de la G.C., iar în temeiul

art. 329 alin. (4) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul A.G. suma de 500 RON.

Pentru a pronunța

această sentință instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de

fapt:

Minorele P.I., C.D.,

A.D.D., U.F.L. și L.I. au părăsit domiciliul de la vârste mici, datorită abuzurilor

și indiferenței părinților, intrând în categoria „copii străzii”. Datorită

traumelor suferite minorele au adoptat un comportament de izolare, ce a

facilitat manipularea și exploatarea lor.

Pe fondul acestor

deficiențe și a mijloacelor de protecție, părțile vătămate au fost cu ușurință

manipulate și exploatate de către inculpații S.A. și P.N.A. care, la rândul

lor, frecventaseră centrele sociale din București, făcând parte din aceeași

categorie cu cea a părților vătămate.

Astfel inculpații

S.A. și P.N.A. le-au convins pe minore să practice prostituția, acesta

întreținând relații sexuale în autoturismele clienților sau în diferite locații

pentru care plăteau chirie proprietarilor. Una dintre persoanele care a pus la

dispoziția părților vătămate minore A.D.D. și L.I. o astfel de locație a fost

identificată ca fiind inculpatul A.G. Banii obținuți în urma întreținerii

raporturilor sexuale erau remiși inculpatei și concubinului acesteia P.N.A.

S-a mai reținut că

inculpații întrețineau aproape în permanență o stare de constrângere psihică,

chiar și atunci când părțile vătămate se aflau în centrul „Sf. Lazăr”,

afectarea consimțământului acestora s-a făcut și prin modalități de captare

nonagresivă, acestea rezultând din situații concrete, prezentate de părțile

vătămate.

Referitor la

inculpatul G.C. s-a reținut că în anul 2007 a cunoscut-o pe partea vătămată

C.D. și pe fondul unor deficiențe de natură psihică, minora a fost indusă în

eroare de promisiunile inculpatului, mutându-se în domiciliul acestuia până în luna

octombrie 2008.

În realitate, scopul

urmărit de inculpat a fost acela de a exploata minora, aceasta practicând

prostituția. Cea mai mare parte a banilor obținuți în această modalitate erau

folosiți de inculpat pentru obținerea de droguri și pentru traiul zilnic.

Cu privire la

inculpatul A.G. a rezultat că acesta a înlesnit, în mod repetat, în anul 2008,

practicarea prostituției de către părțile vătămate A.D.D. și L.I., punându-le

la dispoziție o cameră din imobilul său, situat în București, str. C., sector

1, contra cost, pentru ca minorele să întrețină relații sexuale cu diferiți

clienți.

Situația de fapt

expusă a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: declarațiile

părților vătămate U.F.L., A.D.D., P.I., C.D., L.I., declarațiile martorilor

A.A.M., M.A., C.R.O., P.L., C.E., procesele-verbale de recunoaștere din grup

ale inculpaților de către părțile vătămate, comunicarea Centrului „Sf. Lazăr”

din cadrul Organizației Umanitare „C.”, raportul psihologic întocmit de

psihologul din cadrul Centrului „R.O.”, procesele-verbale de supraveghere

operativă a zonei unde locuia inculpatul G.C., probe coroborate cu declarațiile

inculpaților.

Curtea de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin

Decizia penală nr. 260/A din 15 decembrie 2009, a admis apelurile declarate de

inculpații P.N.A., S.A., G.C. și A.G., a desființat în parte hotărârea atacată

și rejudecând i-a obligat în solidar pe inculpații S.A. și P.N.A. la plata

sumei de 13.333,33 RON către partea civilă C.D., cu titlu de daune morale.

Totodată, a constatat

integral acoperit prejudiciul cauzat părții civile C.D. de către inculpatul

G.C., prin plata sumei de 6.666,67 RON cu titlu de daune morale.

Celelalte dispoziții

ale sentinței au fost menținute.

Prin aceeași decizie

s-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul A.G.

A fost menținută

starea de arest a inculpaților S.A., P.N.A. și G.C. și s-a dedus prevenția

pentru fiecare dintre aceștia de la 22 octombrie 2008 la zi.

Împotriva acestei

decizii inculpații P.N.A., G.C. și S.A. au declarat recurs, aceștia invocând

motivele de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.,

învederând că în cauză s-a comis o eroare gravă de fapt, cu consecința

pronunțării unei hotărâri greșite de condamnare. În subsidiar, inculpații au

susținut că pedepsele aplicate nu au fost bine individualizate, impunându-se

reducerea acestora.

Inculpatul G.C. a

invocat drept motive de casare disp. art. 385

9

alin. (1) pct. 10, 14

și 17 C. proc. pen.

Recursurile nu sunt

fondate.

Instanța de fond a

stabilit o corectă situație de fapt, în concordanță cu probele administrate, și

a încadrat corespunzător din punct de vedere juridic faptele comise de

inculpați în textele de lege mai sus menționate.

Într-adevăr, fapta

inculpaților S.A. și P.A., constând în aceea că în perioada 2004 - octombrie

2008, respectiv 2006 - octombrie 2008, au racolat pe minorele P.I., C.D.,

A.D.D., U.F.L. și L.I., exploatându-le prin constrângere, precum și prin

modalități de cooptare nonagresivă, profitând de imposibilitatea de a se apăra,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori în formă

continuată, prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Primul motiv de

recurs invocat de cei doi recurenți, comiterea unei erori grave de fapt, având

drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, nu este

fondat.

Art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin art. I pct. 18

6

din Legea nr. 356/2006, prevede că o hotărâre este supusă casării atunci când

s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei

hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Rezultă din

examinarea textului citat că acest motiv de recurs se referă la o eroare de

fapt, aceasta trebuie să fie gravă și să fi fost comisă de instanța de fond.

Acest caz de casare

presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existența sau inexistența

lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului

acestora, cu condiția să fi influențat asupra soluției adoptate.

Așadar, prin „eroare”

de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în

ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există

sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar

demonstra existența unor împrejurări, când în realitate din aceste mijloace de

probă reiese contrariul.

În ce privește

cerința ca eroarea să fie „gravă” trebuie să se înțeleagă că nu orice eroare

asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori

care au influențat soluția procesului.

În speță, aceste

cerințe impuse de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. nu sunt întrunite,

instanța de fond, în urma analizei critice a tuturor probelor administrate în

faza de urmărire penală și în cea de cercetare judecătorească, a reținut o

situație de fapt în concordanță cu probele administrate.

Prima instanță s-a

conformat dispozițiilor art. 62 C. proc. pen., care prevăd că, în vederea

aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt

obligate să lămurească pricina, sub toate aspectele, prin probe.

Pe de altă parte,

instanța de fond și cea de apel, au avut în vedere și dispozițiile art. 6 C.

proc. pen., care prevăd că probele nu au o valoare dinainte stabilită,

aprecierea fiecărei probe fiind făcută în urma examinării tuturor probelor

administrate, în scopul aflării adevărului.

În cauză, date fiind

împrejurările în care s-a comis infracțiunea, situația de fapt a fost stabilită

în principal pe baza declarațiilor părților vătămate, a martorilor S.M.I.,

A.A.M., M.A., C.E. și C.R.O., a proceselor-verbale de recunoaștere din planșe

foto ale inculpaților, precum și a raportului întocmit de asistentul social din

cadrul centrului de minori „Sf. Lazăr”. Din acest raport rezultă, printre

altele, că minorele au relatat asistentului social modul în care erau

exploatate, presiunile psihice la care erau supuse de către inculpata S.A.

(minorele speriate de violențele inculpatei s-au refugiat în biroul

asistentului social, până când inculpata a plecat, iar partea vătămată A.D.D. a

fost internată la Institutul de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” cu plăgi

mușcate, suprainfectate produse de un câine pe când încerca să intre cu un

client în curtea imobilului inculpatului A.).

Ca atare,

declarațiile părților vătămate minore fiind concordante în privința aspectelor

relevante, decisive care îi incriminează pe inculpați, cu declarațiile

martorilor audiați și se coroborează cu raportul întocmit de asistentul social,

nu se poate reține existența unei erori grave de fapt, în sensul art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

În consecință, primul

motiv de recurs invocat de inculpații S.A. și P.N.A. nu este fondat.

Recursul formulat de

inculpatul G.C., ce vizează cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10 și 17 C. proc. pen., este de asemenea, nefondat.

Potrivit art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., o hotărâre judecătorească este supusă casării dacă

„instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate sau asupra

unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să

influențeze soluția procesului”.

Acest motiv de recurs

presupune ca instanța fie a ignorat o atare cerere, fie a respins-o fără o

motivare a cauzei respingerii.

În ambele situații se

cere ca omisiunea instanței să fie de natură să influențeze soluția procesului,

în sensul că în loc de condamnare, prin evaluarea probei ignorate să se fi

putut ajunge la achitare sau la încetarea procesului penal, la aplicarea unei

alte pedepse; în orice caz soluția posibilă trebuie să fi fost esențial

diferită de cea atacată cu recurs.

În speță aceste

condiții nu sunt îndeplinite.

Așa cum rezultă din

încheierea de ședință din data de 9 aprilie 2009, inculpatului G.C. i s-au

admis toate probele solicitate. Ulterior, alte cereri formulate de inculpat nu

au fost solicitate (a se vedea încheierile din 7 mai 2009 și din 4 iunie 2009)

astfel că în mod corect instanța de fond a soluționat cauza la data de 2 iulie

2009, pe baza probelor administrate nemijlocit și a celor aflate în dosarul de

urmărire penală.

Este adevărat că la

data de 4 iunie 2009, prima instanță a renunțat la audierea martorilor P.L. și

C.E. pentru imposibilitatea audierii acestora, făcându-se aplicarea

dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., însă martora C.E. a fost

audiată la 2 iulie 2009.

Neaudierea

nemijlocită a unui martor nu conduce la concluzia că instanța nu s-a pronunțat

cu privire la o probă administrată, de natură să garanteze dreptul inculpatului

și să influențeze soluția procesului, cu atât mai mult cu cât în apel

inculpatul nu a criticat hotărârea primei instanțe sub acest aspect, iar alte

cereri nu a formulat.

Referitor la

încadrarea juridică a faptei, Înalta Curte constată că fapta inculpatului G.C.

de a o racola prin înșelăciune și de a o exploata pe minora C.D. prin obligarea

acesteia la practicarea prostituției întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 678/2001, așa cum bine au reținut instanța de fond și cea de apel.

Așa cum rezultă din

declarația părții vătămate C.D., inculpatul a cunoscut-o pe minoră în zona

Gării de Nord, a reușit să o amăgească, spunându-i că-i place de ea, a

convins-o să-l însoțească la el acasă și după prima noapte (când minorei nu i-a

cerut nimic) i-a cerut pe un ton imperativ „să îi arate ce poate”, adică să se

prostitueze.

În continuare,

inculpatul o trimitea pe partea vătămată în fiecare zi să se prostitueze și

toți banii câștigați erau luați de inculpat, cheltuindu-i pe droguri. Partea

vătămată a mai arătat că a încercat de câteva ori să fugă dar a fost prinsă de

inculpat, readusă în domiciliul său.

Declarația părții

vătămate C.D. se coroborează cu declarația martorelor C.R.O. și M.A. și cu

procesele-verbale întocmite de organele de poliție cu ocazia supravegherii

operative în zilele de 17, 18 și 21 octombrie 2008.

Prin urmare, fapta

inculpatului de a induce în eroare pe partea vătămată minoră C.D.,

determinând-o să locuiască la el, în scopul exploatării acesteia întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii pentru care prima instanță le-a

condamnat, și nu ale infracțiunii prev. de art. 198 C. pen., așa cum a

solicitat inculpatul prin al doilea motiv de recurs.

Cu privire la

individualizarea pedepselor aplicate inculpaților recurenți, aspect sub care

hotărârile pronunțate au fost criticate, Înalta Curte constată că, în speță, au

fost avute în vedere toate criteriile prev. de art. 72 C. pen., instanța de

fond valorificând atât elementele de circumstanțiere ale celor trei inculpați

(mediul social precar în care au fost crescuți și educați, toți foști copii ai

străzii, unii consumatori de droguri) cât și circumstanțele judiciare, în

condițiile art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecința reducerii cu mult sub

minimul special al pedepselor prevăzute de textul de lege în baza căruia au

fost condamnați (pedeapsă cuprinsă între 10 și 20 de ani).

O reducere și mai

mare a acestor pedepse, așa cum s-a solicitat și în recurs, nu este justificată

în cauză, întrucât trebuie să se aibă în vedere și celelalte criterii de

individualizare prevăzute de lege, și în special gradul de pericol social

deosebit de ridicat al faptelor comise așa cum a fost conturat de împrejurările

și modalitățile concrete de săvârșire a infracțiunilor, precum și urmările

produse (afectarea psihică a minorelor, iar în cazul părții vătămate L.I. s-a

reținut că a fost obligată să se prostitueze deși era însărcinată, aspect

cunoscut de inculpați, și care a determinat o naștere prematură).

Ca atare, pedepsele

aplicate, în cuantumul stabilit și în modalitatea aleasă, au fost corect

proporționalizate, îndeplinesc rolul coercitiv și preventiv educativ al

sancțiunii, motiv pentru care recursurile declarate și sub acest aspect nu sunt

fondate.

În raport de

considerentele expuse, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.

Se va computa

perioada arestării preventive cu începere de la data de 20 octombrie 2008 la

zi, pentru toți inculpații recurenți.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații P.N.A., G.C. și S.A. împotriva

Deciziei penale nr. 260/A din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.

Deduce din pedepsele

aplicate, timpul reținerii și al arestării preventive de la 22 octombrie 2008

la 15 martie 2010, pentru toți inculpații.

Obligă recurenții

inculpați P.N.A. și S.A. la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești, iar pe recurentul inculpat G.C. la plata

sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50

RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la

prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 martie 2010.