ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1446/2011

Asupra recursurilor penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 165/PI din 31 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 2752.2/30/2006, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului R.C. din infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.

În baza art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 42 C. pen. a fost condamnat inculpatul R. (fost N.) C. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), teza a ll-a și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen., raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 42 C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), teza a ll-a și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

În baza art. 116 din Legea nr. 302/2004 s-a recunoscut pe cale incidentală sentința penală nr. 705 din 16 iunie 2005 a Tribunalului din Genova.

S-a constatat că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 705/2005 a Tribunalului din Genova.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. e) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare, care a fost sporită cu 1 an închisoare adăugându-se amenda aplicată prin sentința nr. 705/2005 a Tribunalului din Genova dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și 24.000 euro amendă.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante principale, iar în baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale rezultate.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului de la data de 28 martie 2006 la 11 martie 2009 și perioada executată pe teritoriul Italiei de 1 an.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. s-a luat act că părțile vătămate J.N., J.L., A.S., N.F.G., N.C., V.M. și S.D. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, art. 13 din Legea nr. 39/2003, art. 25 din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 118 lit. e) C. pen., s-a respins cererea Ministerului Public privind confiscarea de la inculpat a bunurilor indisponibilizate cu prilejul efectuării unei percheziții domiciliare la familia R.M. și R.G., bunuri evidențiate prin procesul-verbal de predare-primire din dosarul de urmărire penală.

În baza art. 25 din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 118 lit. e) C. pen. s-a respins cererea Ministerului Public privind confiscarea de la inculpat a sumei de 3.850 euro și a unei cantități de 185 grame de aur, indisponibilizate ca urmare a efectuării unei percheziții domiciliare la imobilul aparținând familiei R.M. și R.G.

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, art. 13 din Legea nr. 39/2003, art. 25 din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 118 lit. e) C. pen., s-a respins cererea Ministerului Public privind confiscarea de la inculpat a sumei de 100.000 euro.

În baza art. 353 C. proc. pen. raportat la art. 163 C. proc. pen. nu s-a soluționat cererea Ministerului Public privind sechestrul asigurător instituit asupra imobilului situat în Moravița, județul Timiș deoarece în privința inculpatului R.A. s-a dispus disjungerea prin Rechizitoriul nr. 383/D/P/2005 al D.I.I.COT. - Biroul Teritorial Timiș.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:

În perioada august 2003 - martie 2005 inculpatul împreună cu fratele său R.A., fosta concubină C.A. și cu sprijinul tatălui celor doi frați (ultimii fiind condamnați în alt dosar) au început să racoleze persoane din România, fiecare inculpat având rolul său în această activitate, sub diferite promisiuni, pentru ca în urma deplasării pe teritoriul Italiei să-i oblige a fura în interesul lor sau să se prostitueze în folosul lor.

În acest mod au pus bazele unui adevărat grup infracțional a cărei activitate se desfășura în modul următor : inculpații R.A., N.C. și C.A. racolau victimele, iar R.G. era cel care le caza la locuința sa din localitatea Moravița, până la obținerea documentelor de călătorie pentru cele care nu aveau, pentru ca ulterior frații Radu să se ocupe de aducerea și transportul lor în Italia la Genova, cazarea la locuința lor închiriată și în final exploatarea.

Numitul R.A. a revenit în cursul anului 2003 în România la locuința părinților lui din localitatea Moravița unde a "intrat în tratative" cu partea vătămată N.F.G., în vârstă de 16 ani, pe care, sub promisiunea asigurării unui loc de muncă în calitate de îngrijitor de animale la ferma sa din Genova și a unui salariu lunar de 500 euro l-a transportat în Italia în cursul lunii august 2003. Aici a constatat că activitatea pe care trebuia să o desfășoare era furtul din magazine, partea vătămată fiind la acea dată minor. Nici nu se punea în discuție existența vreunui refuz din partea acestuia deoarece datoria de 400 euro făcută cu transportul și taxele de drum trebuia stinsă, iar amenințările cu scosul în stradă, fără hrană și sesizarea autorităților italiene l-au convins pe minor că nu are altă soluție decât să se supună.

Văzându-se în această situație fără ieșire, fără bani și în plus dator vândut, minorul N.F.G. a început să sustragă produse din magazinele comerciale pe care soția numitului R.A., respectiv R.M. i le alegea de pe rafturi și i le punea în coș înainte de a părăsi magazinul. Acesta a fost surprins de Poliția italiană, în timp ce sustrăgea din magazin dar datorită vârstei a fost lăsat liber. Fiind însă surprins de mai multe ori sustrăgând bunuri în final minorul a fost reținut și i s-a aplicat o pedeapsă privativă de libertate de 55 zile cu obligația de a părăsi teritoriul Italiei în timp de 15 zile și aceasta numai în prezența unui membru de familie major.

În această situație, inculpatul R.C. și fratele său R.A. au luat legătura telefonică cu părinții minorului și Ie-a cerut acceptul venirii în Italia a surorii majore N.S., urmând ca după eliberarea minorului cei doi să revină în țară. Acest lucru nu s-a mai întâmplat N.C. și R.A. nu i-au mai permis acesteia să părăsească țara și folosind aceleeași metode de intimidare respectiv, existența unei datorii de 200 euro pentru transport, maltratarea și denunțarea la Poliția italiană au reușit să rețină pe partea vătămată N.S., actualmente A. în vârstă de 23 ani, pe care au silit-o să continue munca fratelui ei, aceea de a sustrage bunuri din centre comerciale. Aceasta a fost depistată de autoritățile italiene și arestată trei zile. Ulterior, victima a fost obligată să practice prostituția pentru achitarea datoriei, în final ea fiind vândută unor cetățeni albanezi contra sumei de 2.500 euro.

Folosind aceleași metode, cei doi inculpați l-au ademenit și pe un alt frate al celor două victime și anume partea vătămată N.C. care după ce a ajuns în orașul Genova a fost obligat să sustragă bunuri din magazine comerciale, însă a fost depistat rapid, iar pentru că autoritățile italiene au remarcat dezvoltarea acestei activități ilegale, l-au expulzat după 24 ore.

Inculpații R. (fost N.) C. și R.A. au trimis-o pe fosta concubină a lui R.C. respectiv C.A., să revină în țară pentru a continua munca de racolare a tinerilor din România, dornici de a pleca la muncă în străinătate, iar apoi, prin intermediul lor, să-i transporte în Genova.

Astfel, în cursul lunii octombrie 2004 aceasta a reușit să stabilească o relație de amiciție cu sora mai mică a fraților N. și anume S.D., pe care a convins-o să-și părăsească familia și să se stabilească la locuința lui R.G. din localitatea Moravița până la plecarea în Genova, timp în care C.A. finanțată de inculpatul R.C., a urgentat obținerea documentelor de călătorie atât pentru S.D. cât și pentru J.L., în vârstă de 18 ani, celor două făcându-le promisiuni de asigurare a unor locuri de muncă în calitate de ospătăriță și menajeră.

Cu privire la reținerea ca fiind victimă a traficului de persoane a părții vătămate S.D. raportat la apărările inculpatului că aceasta a fost condamnată alături de el pentru îndemnarea la practicarea prostituției pe teritoriul Italiei și deci ar fi trebuit să figureze în calitate de inculpată, Tribunalul a reținut că aceasta era minoră la data racolării ei, că era sub influența abuzului de autoritate manifestat de inculpat, că în ipoteza inducerii față de minori a unui astfel de comportament, trecerea de la exploatat la exploatator a victimei S.D. nu este decât o consecință a acestui comportament, victima nu mai poate aprecia valorile sociale și astfel, respectă întrutotul regulile impuse de exploatatorul său. Acest aspect a rezultat și din declarația părții vătămate care a învederat instanței că nu putea să refuze doleanțele inculpatului și regulile impuse de acesta. A mai arătat că nu se putea apăra în fața autorităților italiene că i-a fost impus acest comportament de inculpat față de J.L. deoarece inculpatul i-a cerut să nu declare nimic și nici nu cunoștea nimic limba italiană.

În același context, inculpații au reușit să o ademenească și pe sora mai mică a victimei J.L. și anume pe J.N. în vârstă de 15 ani pe care, după ce a convins-o cu ușurință de loialitatea inculpatului R. (N.) C., C.A. a trimis-o acestuia în Genova la data de 21 ianuarie 2005. Trucul folosit de C.A. a fost acela că se va întâlni cu sora sa.

Același truc l-au folosit inculpații și în cazul părții vătămate V.M., pe care au reușit să o scoată din țară, în cursul lunii ianuarie 2005, după ce în prealabil au găzduit-o la locuința lui R.G. din localitatea Moravița până la obținerea pașaportului de călătorie.

Această stare de fapt a fost stabilită prin declarațiile părților vătămate precum și ale martorilor audiați atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată prezentată mai sus.

Chiar și martorii propuși de către inculpat au reliefat, în oarecare măsură activitatea infracțională a acestuia. Astfel, martorul B.F. a menționat că a aflat de la mai multe persoane din sat că familia inculpatului este implicată în activități ilegale în Italia, iar din relatările membrilor familiei N. a aflat că aceștia au fost victime ale traficului de persoane.

La rândul său, martorul l.C. a arătat că a fost la domiciliul inculpatului din Italia și că acesta lucra în construcții, lucru foarte posibil întrucât aceasta nu-l împiedica să desfășoare și celelalte activități ilicite. Toate părțile vătămate au arătat că au fost cazați într-un imobil închiriat de inculpat și nu împreună cu acesta și chiar martorul llin a recunoscut faptul că membrii familiei N. au fost în Italia la inculpat, fără a putea oferi detalii în legătură cu actele acestora din acea perioadă.

Cât privește martorul B.D., aceasta a menționat că îl cunoaște pe inculpat, dar nu știe cu ce se ocupa în Italia, nevizitându-l niciodată. în aceste condiții, declarația acestui martor nu poate contribui la soluționarea prezentei cauze, astfel încât a fost înlăturată.

În faza de judecată, în primul ciclu procesual J.L. a revenit asupra declarației dată în fața autorităților italiene. Declarația dată de către partea vătămată J.L. în cursul cercetării judecătorești apare ca fiind rezultatul unor presiuni exercitate asupra acesteia de familia inculpatului, presiuni confirmate și de alte probe administrate în cauză. Partea vătămată a menționat că nu a fost exploatată de inculpat iar în legătură cu incidentul din data de 12 martie 2005, când inculpatul a fost reținut de autoritățile italiene, ea a arătat că a fost agresată de S.D. și nu de inculpat. O asemenea variantă este greu de acceptat. Este greu de crezut că S.D., de una singură i-a provocat părții vătămate J.L. asemenea leziuni încât a fost necesară internarea victimei în spital. De asemenea, este greu de crezut că S.D., singură, i-a tăiat victimei părul și i-a provocat acesteia arsuri pe tot corpul, cu mucul de țigară, fără ca victima să riposteze în vreun fel. Este de subliniat faptul că cele două părți vătămate sunt de aproximativ aceeași vârstă și au cam aceeași constituție atletică. în acest context, pare mult mai plauzibilă declarația părții vătămate S.D., care a menționat că inculpatul, întrucât J.L. fugise din apartamentul în care locuiau împreună, s-a hotărât să o pedepsească. El a bătut-o și a ars-o cu țigara și a recunoscut că ea este cea care i-a tăiat părul părții vătămate, însă numai la insistențele inculpatului, care a amenințat-o, că în caz contrar, va păți și ea același lucru. De altfel, această stare de fapt a fost reținută și de autoritățile judiciare italiene (sentința penală nr. 705/2005 a Tribunalului din Genova) care în urma acestui incident, i-au aplicat inculpatului o pedeapsă privativă de libertate.

Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că declarația părții vătămate J.L. nu corespunde adevărului fiind contrazisă de celelalte probe administrate în cauză, aceasta fiind justificată și de încercarea victimei de a-l ajuta pe inculpat, atitudinea acesteia putând fi determinată și de sentimentele pe care J.L. le poartă inculpatului, aceasta recunoscând că este îndrăgostită de N.C.

Este evident că, asupra părților vătămate s-au exercitat presiuni pentru schimbarea declarațiilor. în acest sens, s-a observat faptul că la volumul I din dosarul de urmărire penală există anumite declarații notariale, prin care părțile vătămate N.C. și N.F. au încercat să justifice declarațiile lor anterioare ca fiind un act de răzbunare împotriva inculpaților pentru că nu le-au găsit locuri de muncă în Italia. Fiind audiați sub acest aspect, atât cele două părți vătămate, cât și mama acestora, martorul N.A., au precizat că declarațiile notariale nu corespund adevărului, fiind rezultatul presiunilor exercitate asupra lor de tatăl inculpatului care Ie-a oferit bani pentru a-și schimba declarațiile, ulterior recurgând la amenințări grave la adresa familiei lor și aceasta în condițiile în care surorile lor se aflau încă în Italia, astfel că au fost nevoiți să dea acele declarații.

Referitor la încadrarea juridică instanța de fond a reținut următoarele aspecte ;

Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, traficul de persoane este o infracțiune ce se poate realiza prin mai multe modalități alternative, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unor persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

Potrivit alin. (2) lit. a) al aceluiași articol, infracțiunea este mai gravă dacă a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună.

Esențial pentru existența infracțiunii este scopul urmărit prin realizarea acțiunilor mai sus indicate și anume exploatarea persoanei victime a infracțiunii.

În ceea ce privește noțiunea de "exploatare" aceasta este definită prin dispozițiile art. 2 din Legea nr. 678/2001 ca fiind și executarea de servicii în mod forțat sau obligarea la practicarea prostituției ori efectuarea unor activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Întrucât așa cum rezultă din probele administrate în cauză la desfășurarea activității infracționale, inculpatul a fost sprijinit și de alte persoane, respectiv coinculpații C.A., R.A. și R.G., instanța a apreciat că în cauză sunt îndeplinite și cerințele prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, el având reprezentarea faptului că părțile vătămate au fost duse în Italia pentru a fi exploatate în folosul său, rezultat urmărit prin desfășurarea activității ilicite.

Raportându-se la condițiile de existență ale infracțiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ, unitatea de rezoluție infracțională și pluralitatea de acte de executare, instanța a reținut în sarcina inculpatului și prevederile art. 41 alin. (2) C. pen., constatând că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, care a fost suficient de determinată și care s-a menținut în linii generale pe parcursul desfășurării întregii activități infracționale, inculpatul a exploatat părțile vătămate A.S. și N.C., fiecare dintre actele realizate întrunind, din punct de vedere obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

În același sens, în condițiile în care la data desfășurării activității infracționale, părțile vătămate J.N., J.L., N.F. și S.D. erau minori, instanța a apreciat că fapta inculpatului de a racola, transporta și găzdui aceste părți vătămate, în scopul exploatării lor, întrunește, atât sub aspectul laturii obiective, cât și al laturii subiective, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, materialul probator fiind analizat mai sus, dispunându-se să se facă și în privința acestei infracțiuni aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu privire la reținerea în sarcina inculpatului și a actului material săvârșit față de partea vătămată minoră V.M., tribunalul a constatat contrar celor reținute în primul ciclu procesual că inculpatul a săvârșit fapta și față de această persoană fapta rezultând din plângerea mamei acesteia și din sentința penală nr. 705/2005 a Tribunalului din Genova, însă instanța de fond și cea de apel nu au reținut acest act material în sarcina inculpatului. Deși această persoană nu s-a constituit parte vătămată în procesul penal, actul material de traficare în scopul exploatării a rezultat din declarația mamei numitei V.M. precum și din sentința penală amintită, însă având în vedere că prin Decizia dată în apel acest act material nu este reținut (nr. 88/A/2008 a Curții de Apel Timișoara), tribunalul a apreciat că nu i se poate agrava situația inculpatului în propria cale de atac (împotriva deciziei formulând recurs doar inculpatul), astfel că nu s-a reținut acest act material în sarcina inculpatului.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, aceasta se poate realiza printr-o acțiune de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, ori de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 definesc grupul infracțional organizat ca fiind un grup structurat, format din 3 sau mai multe persoane, care există pentru o anumită perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material, fiind de subliniat și faptul că potrivit art. 2 lit. b) pct. 12 infracțiunea de trafic dee persoane este menționată ca fiind o infracțiune gravă, ce poate intra în scopul unui grup infracțional organizat.

Raportat la materialul probator administrat în cauză și analizat deja, instanța a constatat că fapta inculpatului N.C. de a iniția constituirea unui grup infracțional organiyat, din care fac parte și fosta sa concubină C.A., fratele său R.A. și tatăl său R.G., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Existența acestui grup a fost confirmată de toate părțile vătămate audiate în cauză. Acestea au menționat că inculpatul avea sarcini bine definite în cadrul grupului, el activând în ceea ce privește racolarea, transportul și cazarea victimelor, în vreme ce alte persoane organizau sustragerea bunurilor din magazine. Este evident că grupul a acționat o perioadă îndelungată de timp, începând cu luna august 2003 și până în momentul reținerii inculpatului de către autoritățile judiciare italiene în martie 2005.

S-a mai reținut că probele administrate în cauză confirmă faptul că toți membrii grupului au acționat în mod coordonat, axându-și eforturile în direcția racolării unor tineri care proveneau din familii cu probleme financiare evidente, cu un grad de instruire scăzut, pe care, profitând de naivitatea lor și de dorința de a câștiga sume mari de bani și sub promisiunea găsirii unor locuri de muncă în Italia, i-au transportat la Genova unde i-au exploatat în folosul lor personal.

Sub aspectul laturii subiective, și această infracțiune a fost comisă de inculpat cu intenție directă, el cunoscând scopul ilicit al grupului pe care l-a constituit.

În ceea ce privește infracțiunea de spălare de bani, potrivit dispozițiilor art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, aceasta se poate realiza prin dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din comiterea unor infracțiuni.

Ținând seama de materialul probator administrat în cauză, deja analizat, instanța a constatat că fapta inculpatului R. (N.) C. de a primi bunurile sustrase din magazinele din Italia, cunoscând proveniența acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani, și în acest caz putând fi reținută intenția directă ca modalitate a vinovăției.

Astfel, părțile vătămate N.C., N.F., A.S., J.N., S.D. au subliniat în repetate rânduri că toate bunurile sustrase din magazine, sau banii obținuți de pe urma practicării prostituției, au fost predate atât inculpatului N., cât și celorlalți coinculpați. Părțile vătămate au mai indicat faptul că inculpatul cunoștea proveniența acestor bunuri, chiar el fiind cel care îi trimitea la furat sau le obliga pe fete să practice prostituția.

Chiar dacă susținerile părților vătămate referitor la sumele de bani obținute sunt greu de crezut, cert este că inculpatul a primit bunuri provenite din comiterea de infracțiuni, cunoscând proveniența acestora.

Acest aspect a fost confirmat și în procesul-verbal de percheziție domiciliară efectuată la imobilul aparținând părinților inculpatului. Părțile vătămate au menționat că o parte din bunurile sustrase și din sumele de bani au fost trimise în România, la imobilul părinților inculpatului. Cu ocazia efectuării percheziției la acest imobil au fost descoperite o serie de bunuri și o sumă mare de bani a căror proveniență nu a putut fi justificată. Chiar dacă nu s-a dovedit faptul că acestea au fost trimise de inculpat, în condițiile în care tatăl inculpatului, R.G., care face parte din grupul infracțional, a declarat că aceste bunuri au fost trimise de fiii săi din italia, este suficient pentru a forma convingerea instanței că în detenția inculpatului s-au aflat bunuri provenite din comiterea de infracțiuni. în aceste condiții, în temeiul art. 334 C. proc. pen., instanța a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului în sensul înlăturării stării de recidivă. în cazul infracțiunii continuate, sub aspectul celui de al doilea termen la recidivei, hotărâtor este momentul epuizării infracțiunii. Raportat la materialul probator administrat în cauză, instanța a apreciat ca moment al epuizării infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului data la care acesta a fost reținut de autoritățile judiciare italiene, respectiv 12 martie 2005. Or, la data respectivă inculpatul nu era recidivist. Așa cum a rezultat din fișa de cazier judiciar a inculpatului, el a fost anterior condamnat definitiv la o pedeapsă de 9 luni închisoare prin sentința penală nr. 58 din 15 februarie 2005 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, hotărâre rămasă definitivă prin neapelare. Această hotărâre a fost redactată și comunicată la data de 7 martie 2005, termenul de apel curgând de la data comunicării. în consecință, s-a observat faptul că la data de 12 martie 2005, când inculpatul a fost reținut de autoritățile italiene, hotărârea Judecătoriei Sânnicolau Mare nu era definitivă, astfel că nu putea atrage starea de recidivă, cu atât mai puțin recidiva mare postexecutorie, în condițiile în care nici nu începuse executarea pedepsei.

În ceea ce privește recunoașterea hotărârii pronunțate de Tribunalul Genova și excepția puterii de lucru judecat instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 705/2005 a Tribunalului din Genova numitul I.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare și 24.000 euro amendă pentru delictul prevăzut de art. 110 C. pen. italian, 3 nr. 4 și 18 și 4 din Legea nr. 75/58 pentru că împreună cu numita "S.D." a îndemnat la prostituție, exploatându-le câștigurile pe J.L. și V.M., cu reținerea circumstanței agravante a folosirii violenței față de J.L..

Decizia penală nr. 3420 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a indicat în considerentele sale instanței de fond să facă verificările necesare din care să rezulte dacă numitul I.C. este una și aceeași persoană cu inculpatul R. (fost N.) C., dispunându-se să se facă aplicarea art. 119 din Legea nr. 302/2004 și să se pronunțe asupra excepției puterii de lucru judecat.

Din coroborarea probatoriului administrat în rejudecare, Tribunalul a reținut că există date care formează convingerea instanței că numitul I.C. este una și aceeași persoană cu inculpatul R.C., Pentru a ajunge la aceată concluzie, tribunalul a coroborat declarațiile părții vătămate J.L., ale părții vătămate S.D. (care prin sentința amintită a fost condamnată alături de inculpat sub numele de S.D.) precum și din considerentele sentinței penale nr. 406 din 24 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Deta, intrată în puterea lucrului judecat din care a rezultat că inculpatul R.C. (fost N.) a fost condamnat definitiv de instanțele române pentru infracțiunea de fals privind identitatea, reținându-se în considerentele sentinței penale amintite că inculpatul s-a prezentat în fața autorităților italiene sub numele de I.C.

Reținând că inculpatul R.C. (fost N.) este una și aceeași persoană cu I.C., condamnat prin sentința penală nr. 705/2005 a Tribunalului din Genova, tribunalul a analizat condițiile prevăzute de art. 119 din Legea nr. 302/2004 pentru recunoașterea pe cale incidentală a acestei sentințe în vederea producerii efectelor acesteia și pe teritoriul României.

Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 116 din Legea nr. 302/2004, tribunalul a recunoscut pe cale incidentală sentința penală nr. 705/2005 a Tribunalului din Genova.

În ceea ce privește excepția puterii de lucru judecat invocată de inculpat raportat la această sentință penală, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată.

S-a reținut că inculpatul în prezenta cauză este trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane și trafic de minori, pe când încadrarea juridică reținută de autoritățile italiene este cea de îndemnare la prostituție (echivalentul infracțiunii de proxenetism), în cauză actul de sesizare se referă la forma continuată și la mai multe persoane vătămate.

Împotriva sentinței penale nr. 165 din 31 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 2752.2/30/2006 din 19 decembrie 2008 au declarat apel în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara, partea vătămată J.N. și inculpatul R.C. (fost N.), înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția penală sub nr. 2752.9/30/2006 din 7 iulie 2010.

În motivarea apelului procurorului, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara a depus un memoriu prin care a solicitat aplicarea măsurii de siguranță a confiscării bunurilor și a sumelor de bani dobândite prin săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani și de trafic de persoane (filele 20-26).

În motivarea apelului său, partea vătămată J.N. a depus un memoriu prin care a solicitat desființarea sentinței în latura civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, arătând că : nu s-a prezentat în fața instanței în primul ciclu procesual deoarece a fost greșit citată în localitatea Jamu Mare, județul Timiș în vreme ce ea avea domiciliul în Italia, la dosar existând un înscris din care a rezultat că se afla într-o locație de protecție pentru a fi ulterior încredințată serviciilor sociale ale autorităților locale italiene; în al doilea ciclu procesual, când a aflat despre proces, a trimis o scrisoare din Italia pentru termenul din 25 noiembrie 2009 când și-a declarat domiciliul procedural din România la sediul A.G.T. din Timișoara, și când s-a constituit parte civilă cu suma de 35.000 euro; prima instanță a respins ca tardivă constituirea de parte civilă și nu s-a conformat dispozițiilor art. 17 C. proc. pen. privind pornirea și exercitarea din oficiu a acțiunii civile în cazul când cel vătămat este minor (filele 7-10).

În apelul său, inculpatul a arătat că nu este mulțumit de pedeapsa primită (fila 4), iar cu ocazia ultimului cuvânt a solicitat achitarea pentru toate infracțiunile, precizând că nu este formă continuată și că a fost condamnat de două ori pentru aceeași faptă.

Prin Decizia penală nr. 152/A din 20 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosar nr. 2752.9/30/2006, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara și partea vătămată J.N. împotriva sentinței penale nr. 165 din 31 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 2752.2/30/2006 din 19 decembrie 2008.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat împotriva aceleiași sentințe de inculpatul R.C. (fost N.).

S-a desființat în parte sentința primei instanțe și, rejudecând cauza în latura penală, în privința contopirii pedepselor principale și a deducerii arestului preventiv :

În baza art. 34 alin. (1) lit. b) raportat la art. 33 lit. a) C. pen. s-au contopit cele patru pedepse principale stabilite în prezenta cauză și s-a dispus să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă principală de 7 ani închisoare.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii perioada arestului preventiv de la 28 martie 2006 la 11 martie 2009.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. a fost obligată partea vătămată apelantă la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în apel.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că instanța de recurs, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat recurs întrucât sentința dată în primul ciclu procesual a fost atacată cu apel de procuror și de inculpat; apelul inculpatului a fost respins iar apelul procurorului a fost admis, s-a înlăturat dispoziția de achitare pentru unul dintre actele materiale, s-a constatat că inculpatul nu a săvârșit actul material respectiv și s-au menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs doar inculpatul, acesta fiind admis și cauza trimisă spre rejudecare la prima instanță.

În al doilea ciclu procesual, prima instanță a dat aceeași soluție ca și în primul ciclu procesual în privința confiscării speciale și a sechestrului asigurător, respectiv a respins cererile de confiscare și nu a soluționat cererea privind sechestrul asigurător.

Această din urmă sentință a fost atacată cu apel și de procuror, care a solicitat aplicarea măsurii de siguranță a confiscării bunurilor și sumelor de bani dobândite prin săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani și de trafic de persoane.

Principiul neagravării situației în propriul recurs se aplică și atunci când cauza a fost trimisă spre rejudecare, neputând crea o situație mai grea părții care a declarat calea de atac în urma căreia s-a declanșat noul ciclu procesual.

În speță, în al doilea ciclu procesual procurorul nu poate obține mai mult decât a obținut în primul, în condițiile în care prima instanță din al doilea ciclu procesual, declanșat la inițiativa doar a inculpatului, a dat aceeași soluție ca și în primul ciclu sub aspectele pe care acum (în al doilea ciclu procesual) procurorul le critică în defavoarea inculpatului și pentru care atunci (în primul ciclu procesual) nu a declarat apel sau recurs.

Referitor la apelul părții vătămate J.N., instanța de prim control judiciar a reținut că nici acesta nu poate fi admis, tot în considerarea principiului neagravării situației în propriul recurs, întrucât prin apelul formulat, partea vătămată urmărește rejudecarea cauzei sub aspectul laturii civile și acordarea despăgubirilor bănești solicitate.

Această situație ar reprezenta o agravare a situației inculpatului în propriul lui recurs, întrucât, în primul ciclu procesual, prima instanță a constatat că partea vătămată J.N. nu s-a constituit parte civilă, iar în noul ciclu procesual, declanșat numai la inițiativa inculpatului, se solicită obligarea acestuia la plata de despăgubiri.

S-a mai reținut că nu este întemeiată critica părții vătămate, că nu a fost citată la o altă adresă decât cea indicată de ea (fila 24 vol. II dosar urmărire penală). Partea vătămată apelantă nu a înștiințat în scris instanța despre eventualele schimbări de domiciliu. împrejurarea că la dosrul primei instanțe din al doilea ciclu procesual (fila 179) există un înscris din care rezultă că această parte vătămată a fost încredințată până la vârsta de 21 de ani serviciului de asistență socială al Primăriei orașului Genova nu o îndreptățește să critice modul de citare, cu atât mai mult cu cât nu se indică precis adresa noului domiciliu din Italia.

Referitor la apelul inculpatului R.C. (fost N.) s-a reținut că prima instanță a stabilit o stare de fapt conformă cu probele administrate în cauză, că s-a făcut o A.liză atentă a materialului probator, indicând motivat mijloacele de probă care au stat la baza luării hotărârii (declarațiile părților vătămate N.F., N.C., A.S., S.D., J.N.; declarațiile martorilor B.M.O., R.M., A.E., T.A.E.; în parte, declarațiile martorilor propuși de inculpat -B.F., l.C.; procesul-verbal de constatare prin care organele de urmărire penală au preluat anumite date și informații obținute de autoritățile italiene în cadrul anchetei pe care o desfășurau în Italia) și cele care au fost înlăturate (scrisoarea depusă de inculpat la dosar, despre care acesta a afirmat că provine de la partea vătămată J.N. - existând dubii asupra autenticității acestei scrisori; declarația dată de către partea vătămată J.L. în cursul cercetării judecătorești - apărare ca fiind rezultatul unor presiuni exercitate asupra acesteia de familia inculpatului, fiind și subiectivă deoarece ea a recunoscut că era îndrăgostită de inculpat; declarații notariale ale părților vătămate N.C. și N.F. - despre care, audiați sub acest aspect, atât cele două părți vătămate, cât și mama acestora, martorul N.A., au precizat că nu corespund adevărului fiind rezultatul presiunilor exercitate asupra lor de tatăl inculpatului, care Ie-a oferit bani pentru a-și schimba declarațiile, ulterior recurgând la amenințări grave la adresa familiei lor si aceasta în condițiile în care surorile lor se aflau încă în Italia; declarația martorei B.D. - nu poate contribui la soluționarea cauzei.

S-a reținut că încadrările juridice au fost reținute corect, văzând că unele părți vătămate erau minore, că inculpatul a fost sprijinit și de alte persoane în desfășurarea activității infracționale, că există unitate de subiect activ, unitate de rezoluție infracțională și de pluralitate de acte de executare, că inculpatul a primit bunurile sustrase din magazinele din Italia cunoscând proveniența acestora din comiterea unor infracțiuni și că inculpatul a inițiat constituirea unui grup infracțional organizat, din care făceau parte și concubina sa C.A., fratele său R.A. și tatăl său R.G.

S-a reținut însă că apelul inculpatului este fondat sub aspectul contopirii pedepselor principale, în sensul că prima instanță nu avea posibilitatea includerii în operațiunea juridică de contopire și pedepsele aplicate prin hotărârea judecătorească pronunțată de instanța din Italia.

Întrucât în primul ciclu procesual nu s-a efectuat operațiunea contopirii pedepselor stabilite în prezenta cauză cu cele stabilite de instanța italiană, rezultă că în al doilea ciclu procesual, pornit la inițiativa inculpatului (fiind admis recursul său, singurul declarat), nu se poate proceda la o astfel de contopire. Astfel, instanța de apel a contopit doar pedepsele stabilite în prezenta cauză, aplicându-se pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an închisoare, inculpatul executând pedeapsa rezultantă principală de 7 ani închisoare, din care s-a dedus numai arestul preventiv executat în perioada 28 martie 2006-11 martie 2009.

Împotriva deciziei sus arătate, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara, partea vătămată J.N. și inculpatul R. (fost N.) C.

Recursul Parchetului, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., vizează nelegalitatea deciziei în sensul că în mod greșit instanța de apel nu a dispus contopirea pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 705/2005 a Tribunalului din Genova, Italia, cu pedepsele aplicate în prezenta cauză.

Partea vătămată J.N. a criticat decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 și 21 C. proc. pen. învederând că :

- instanțele nu s-au pronunțat cu privire la cererea de constituire de parte civilă, la fila 162 a dosarului de fond existând declarația acesteia de constituire de parte civilă fiind încălcate prevederile art. 17 C. proc. pen.;

- judecarea apelului s-a făcut cu citarea greșită a acestei părți vătămate, la domiciliul acesteia din România și nu la adresa indicată în Italia.

A solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Inculpatul a criticat decizia recurată invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen. susținând nelegalitatea și netemeinicia acesteia întrucât a fost condamnat de două ori pentru aceleași fapte, deși în cauză exista autoritate de lucru judecat aspect ce nu a fost analizat printr-o examinare comparativă a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea sa.

În subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Recursuriel sunt nefondate.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de recurenți, dar și din oficiu conform dispozițiilor art. 385 indice 9 alin. (2) și (3) C. proc. pen. constată că în cauză sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

și 18 C. proc. pen.

Instanța de apel a reținut în considerentele deciziei recurate, că starea de fapt stabilită de instanța de fond este conformă cu probele administrate în cauză, că s-a făcut o A.liză atentă a acestora, indicându-se motivat atât mijloacele de probă care au stat la baza luării hotărârii cât și cele care au fost înlăturate (a se vedea fila 59 dosar apel).

Deși s-a reținut că și încadrarea juridică a fost stabilită corect, având în vedere că unele părți vătămate erau minore, că inculpatul a fost sprijinit și de alte persoane în desfășurarea activității infracționale, că există unitate de subiect activ, unitate de rezoluție infracțională și pluralitate de acte de executare, nu a detaliat în mod convingător, în ce constă unitatea de rezoluție infracțională a inculpatului cu referire la actele materiale ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată prin raportare la actele materiale care au făcut obiectul delictelor săvârșite și pentru care acesta a fost condamnat prin Decizia nr. 705/2005 a Tribunalului din Genova, Italia.

Pe de altă parte, procedând la rejudecarea cauzei, instanța de fond, în limitele impuse prin Decizia penală nr. 3420 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a procedat la efectuarea unei comisii rogatorii internaționale reținând, că prin sentința penală nr. 705/2005 pronunțată de Tribunalul Genova, I.C., a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare și 24.000 euro amendă, pentru infracțiunea prevăzută de art. 133 C. pen. italian, în cauză figurând ca părți vătămate J.L.M. și V.M.

Deoarece nu a fost redată situația de fapt, pentru verificarea susținerilor inculpatului că acesta este una și aceeași persoană cu numitul I.C., s-au solicitat date suplimentare autorităților italiene respectiv comunicarea rechizitoriului, emis în dosarul în care a fost pronunțată sentința menționată precum și orice alt act, din care să rezulte, pe larg, starea de fapt care a condus la condamnarea numitului I.C., data sau perioada în care au fost săvârșite faptele, perioada în care condamnatul I.C. a executat pedeapsa, inclusiv perioada arestului preventiv.

Totodată, s-au solicitat date din care să rezulte dacă persoA. condamnată prin sentința penală nr. 705/2005, și-a declinat o identitate falsă, date privind identitatea de persoană între I.C. și N.R.C., având în vedere diferența de nume dar și de date de stare civilă.

În considerarea acestor aspecte, s-a dispus atașarea sentinței penale nr. 406 din 24 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Deta și o copie a cazierului judiciar al inculpatului.

Instanța de fond a reținut în considerentele sentinței (fila 229 dosar fond) că din documentele depuse la dosar de către inculpat precum și din cele pentru care s-a dispus efectuarea comisiei rogatorii, a rezultat că prin sentința penală nr. 705/2005 a Tribunalului Genova numitul I.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare și 24.000 euro amendă pentru delictul prevăzut de art. 110 C. pen. italian, 3 nr. 4 și 18 și 4 din Legea nr. 75/58 pentru că, împreună cu numita S.D. a îndemnat la prostituție, exploatându-le câștigurile, pe J.L. și V.M., cu reținerea circumstanțelor agravante a folosirii violentei fată de J.L.

Într-adevăr, Decizia penală nr. 3420 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a indicat, în considerentele sale, instanței de fond, să facă verificările necesare din care să rezulte dacă numitul I.C. este una și aceeași persoană cu inculpatul R. (fost N.) C., dispunându-se să se facă verificări privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 119 din Legea nr. 302/2004 și să se pronunțe asupra excepției puterii de lucru judecat.

Instanța de fond, conformându-se dispozițiilor instanței de control judiciar, a reținut că există date care formează convingerea în sensul că numitul I.C. este una și aceeași persoană cu inculpatul R.C.. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de fond a coroborat declarațiile părții vătămate J.L., ale părții vătămate S.D. (care prin sentința amintită a fost condamnată alături de inculpat sub numele de S.D.) precum și considerentele sentinței penale nr. 406 din 24 octombrie 2006, pronunțată de Judecătoria Deta, intrată în puterea lucrului judecat, din care a rezultat că inculpatul R.C. (fost N.) a fost condamnat definitiv de instanțele române pentru infracțiunea de fals privind identitatea, reținându-se, totodată, că inculpatul s-a prezentat în fața autorităților italiene sub numele de I.C.

Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect că inculpatul R.C. (fost N.) este una și aceeași persoană cu I.C., condamnat prin sentința penală nr. 705/2005 a Tribunalului din Genova, aspect însușit și de instanța de prim control judiciar respectând în parte dispozițiile obligatorii instituite prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3420 din 27 octombrie 2008.

Condițiile prevăzute de art. 119 din Legea nr. 302/2004 pentru recunoaștere, pe cale incidentală, a sentinței pronunțată de instanța din Genova, Italia, în vederea producerii efectelor acesteia pe teritoriul României, sunt expres și limitativ prevăzute în textul legal menționat.

Deși a constatat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 116 din Legea nr. 302/2004 și a recunoscut pe cale incidentală sentința penală nr. 705/2005 a Tribunalului din Genova, instanța de fond, nu a motivat îndeplinirea cumulativă a acestor condiții, în raport de considerentele sentinței din 16 iunie 2005 a Tribunalului din Genova (fila 184 dosar fond), de declarația părții vătămate L.M.J. (fila 192 dosar fond), de procesul-verbal din data de 16 martie 2005 (fila 198 dosar fond), de comunicarea informației de săvârșire a delictului din data de 16 martie 2005 (fila 201 dosar fond).

Mai mult, în ceea ce privește excepția puterii de lucru judecat invocată de inculpat, raportat la această sentință penală, instanța de fond a apreciat că aceasta este neîntemeiată, fără a A.liza, în concret, dacă activitatea infracțională pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 705/2005 a Tribunalului din Genova, Italia coincide chiar și în parte cu anumite acte materiale reținute prin actul de inculpare, în cauza dedusă judecății.

Este adevărat că pentru a exista putere de lucru judecat trebuie ca hotărârea să privească același inculpat, aceeași faptă și aceeași încadrare juridică, cum de altfel, a reținut în mod corect instanța de fond, însă raportat la probatoriul administrat în cauză, se constată că instanța de fond, a analizat și reținut în mod just doar una dintre condițiile care definesc puterea de lucru judecat și anume aceea că hotărârea privește pe același inculpat.

Argumentele prezentate de instanța de fond în sensul că inculpatul, în prezenta cauză, este trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane și trafic de minori, iar încadrarea juridică reținută de autoritățile italiene este cea de îndemnare la prostituție (echivalentul infracțiunii de proxenetism), că în cauză actul de sesizare se referă la forma continuată și la mai multe persoane vătămate, nu sunt suficiente pentru a contrazice excepția puterii de lucru judecat invocată de inculpat raportat la această sentință penală.

Se apreciază că, în cauză este necesar, a se verifica susținerile inculpatului potrivit cărora pentru aceeași faptă a fost condamnat de două ori (de instanța italiană și de instanța română) prin raportare la situația de fapt reținută în sentința penală nr. 705/2005 a Tribunalului Genova, Italia comparativ cu starea de fapt reținută în expozitivul Rechizitoriului și cu referire la data sau perioada în care au fost săvârșite faptele, la împrejurarea dacă persoanele vătămate sunt aceleași ori este vorba despre alte persoane vătămate.

Din considerentele hotărârilor atacate nu rezultă, în mod clar, convingător că acest aspect, de esență, a fost analizat în cauză astfel încât să se dovedească cu certitudine faptul că în ceea ce privește activitatea infracțională a inculpatului, nu operează excepția puterii de lucru judecat.

Pentru considerentele arătate, văzând dispozițiile art. 385

15

alin. (2) C. proc. pen. urmează a admite recursurile declarate în cauză, a casa decizia și sentința atacate și a trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond - Tribunalul Timiș.

Cu ocazia rejudecării, se vor A.liza susținerile inculpatului R.C. (fost N.) ținând seama de aspectele învederate în considerentele prezentei decizii și în raport de acestea, se va stabili motivat, dacă în cauză sunt incidente dispozițiile art. 116 din Legea nr. 302/2004 cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, se va verifica dacă activitatea infracțională desfășurată de inculpat și reținută în considerentele sentinței pronunțată de instanța din Genova vizează acte materiale reținute în conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată de instanța națională, dacă activitatea infracțională se referă la aceleași părți vătămate sau la alte părți vătămate în vederea stabilirii cu claritate a rezoluției infracționale a inculpatului în săvârșirea faptelor și a caract