ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2679/2011

Asupra recursurilor penale de față; Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele : Prin Sentința penală nr. 21 din 11 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A.C., la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen., art. 13 C. pen. și cu reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și 76 alin. (1) lit. b) C. pen. în dauna părților vătămate G.D., C.M.C., N.C.G., N.M., D.O., B.G., P.M., B.L.L., R.I., B.A.N., D.T., C.P., C.M., I.V.

și I.P. Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 6 ani, care s-a calculat conform art. 86 2 C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe. Pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele stabilite la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a dispus comunicarea prezentei sentințe Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului. Conform art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 C. pen. relative la revocarea suspendării sub supraveghere. În baza art. 12 alin. (2) teza finală din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen. i s-au interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Conform art. 88 C. pen. s-a constatat durata reținerii și a arestării preventive a inculpatului de la 5 mai 2005 la data de 14 iunie 2005. În baza art. 345 alin. (2) C. proc.

pen. a fost condamnat inculpatul: Nt.M., la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen., art. 13 C. pen. în dauna părților vătămate G.D., C.M.C., N.C.G., N.M., D.O., B.G., P.M., B.L.L., R.I., B.A.N., D.T., C.P., C.M., I.V., I.P., L.N.P., L.F.M. și A.S.C. Pe durata prev. de art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 12 alin. (2) teza finală din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen. i s-au interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive a inculpatului de la 5 mai 2005 la data de 14 iunie 2005. În baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul: L.T., la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen., art. 13 C. pen. și cu reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și 76 alin. (1) lit. b) C. pen. în dauna părților vătămate G.D., C.M.C., N.C.G., N.M., D.O., B.G., P.M., B.L.L., R.I., B.A.N., D.T., C.P., C.M., I.V. și I.P. Pe durata prev. de art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de în cercare de 6 ani, care s-a calculat conform art. 86 2 C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe. Pe durata termenului de încercare a fost obligat inculpatul să se spună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele stabilite la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului. Conform art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. relative la revocarea suspendării sub supraveghere. În baza art. 12 alin. (2) teza finală din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen. i s-a interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul: F.I., la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 13 C. pen.

și cu reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și 76 alin. (1) lit. b) C. pen. în dauna părților vătămate L.N.P. și L.F.M. Pe durata prev. de art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 86 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de în cercare de 5 ani, care se va calcula conform art. 86 2 C. pen, de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Pe durata termenului de încercare a fost obligat inculpatul să se spună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele stabilite la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului. Conform art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 C. pen.

relative la revocarea suspendării sub supraveghere. În baza art. 12 alin. (2) teza finală din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen. i s-a interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 14, 15 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. au fost admise în parte acțiunile civile exercitate în procesul penal și au fost obligați în consecință inculpații A.C. și Nt.M.

în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A. SA la plata despăgubirilor după cum urmează: - 1.000 euro, daune materiale, echivalent în RON la data plății, către partea civilă D.O.; - 1.200 euro, daune materiale echivalent în RON la data plății, către partea civilă P.M.; - 1.200 euro, daune materiale echivalent în RON la data plății și 10.000 RON, daune morale, către partea civilă, G.D.; - 1.200 euro, daune materiale echivalent în RON la data plății și 2000 RON daune morale, către partea civilă C.M.C.; - 1.000 euro, daune materiale echivalent în RON la data plății, către partea civilă N.M.; - 1.200 dolari S.U.A., daune materiale echivalent în RON la data plății și 5.000 RON, daune morale către partea civilă B.L.L.; - 1.300 euro, daune materiale echivalent în RON la data plății și 5.000 RON, daune morale către partea civilă D.T.; - 1.200 dolari S.U.A.

daune materiale echivalent în RON la data plății și 5.000 RON daune morale, către partea civilă B.A.N.; - 1.300 euro, daune materiale echivalent în RON la data plății și 5.000 RON daune morale, către partea civilă C.P.; - 1.300 euro, daune materiale echivalent în RON la data plații și 5.000 RON daune morale, către partea civilă C.M.; - 1.200 euro, daune materiale echivalent în RON la data plății către partea civilă B.G.; - 1.000 euro, daune materiale echivalent în RON la data plății și 5.000 RON daune morale către partea civilă I.V.; - 1.000 euro, daune materiale echivalent în RON la data plății și 5.000 RON daune morale către partea civilă I.P. S-a luat act că părțile vătămate N.C.G. și R.I.

nu s-au constituit părți civile în procesul penal. În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. raportat la art. 19 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a confiscat de la inculpații A.C. și Nt.M. suma de 1.200 euro și 1.200 dolari S.U.A. În baza art. 14, 15 și 346 C. proc. pen. au fost admise în parte acțiunile civile exercitate și a fost obligat inculpatul F.I. la plata sumei de 500 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând daune materiale către părțile civile L.N.P. și L.F.M. În baza art. 14, 15 și 346 C. proc. pen. au fost admise în parte acțiunile civile exercitate și a obligat pe inculpatul F.I. la plata sumei de 5.000 RON, daune morale către partea civilă L.N.P. și 5.000 RON către partea civilă L.F.M.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. raportat la art. 19 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a confiscat de la inculpații A.C. și Nt.M. suma de 6.200.000 ROL, reprezentând taxa de mediere plătită SC „A." SA. Conform art. 189 C. proc. pen. s-a dispus decontarea onorariului cuvenit apărătorului din oficiu, avocat P.S., delegație "X" din 8 mai 2009, "X1" din 8 mai 2009 și delegație "X2" din 8 mai 2009 din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești către SAJ București. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut următoarea situație de fapt: Pentru inculpatul A.C. s-a reținut că în intervalul de timp august 2002 - octombrie 2003, alături de inculpatul Nt.M.

a desfășurat activități de recrutare și plasare a forței de muncă în străinătate, cunoscând că societatea nu era autorizată să desfășoare asemenea activități, racolând în acest sens mai multe persoane care doreau să-și găsească un loc de muncă în străinătate, cărora le-a asigurat transportul și le-a însoțit împreună cu inculpatul Nt.M. până în Spania, deși societatea nu avea nicio ofertă fermă de lucru în această țară. Aici părțile vătămate care doreau că lucreze au fost transferate inculpatului L.T., în scopul exploatării lor prin executarea unor munci, în mod forțat, fără respectarea unor prevederi minimale relative la condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate. S-a reținut că probele administrate în cauză demonstrează participarea inculpatului A.C.

la comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, cu forma de vinovăție impusă de lege pentru existența infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, că acesta a cunoscut că S.C. A. SA nu fusese acreditată pentru activitatea de selectare și plasare a forței de muncă și că, în Spania nu există o oferă fermă și precisă în sensul angajării părților vătămate, că a încasat de la acestea o taxă de mediere și a acceptat să se deplaseze în Spania împreună cu inculpatul Nt.M., însoțind autocarul în care se aflau părțile vătămate. Apărările inculpatului, conform cu care nu avea cunoștință de motivul pentru care se deplasau în Spania pasagerii din autocar, aceștia călătorind pe cont propriu, nu sunt susținute de nici un mijloc de probă administrat ci sunt chiar infirmate prin faptul că inculpatul avea cunoștință de existența unei baze de date cu solicitanți, iar inculpatul Nt.M.

fusese mandatat de SC A. SA să se ocupe de acest domeniu. De altfel chiar inculpatul Nt.M. a susținut constant în declarațiile sale că A.C. s-a deplasat în Spania cu un scop anume, fiind interesat ca pasagerii din autocar să fie angajați de potențialii angajatori spanioli. De asemenea, inculpatul Nt.M. a rezultat că ținea legătura cu pasagerii din autocar, astfel încât inculpatul A.C. a cunoscut în mod precis motivul pentru care părțile vătămate s-au deplasat în Spania, având la acel moment posibilitatea de a renunța la această activitate și de a anunța autoritățile. S-a mai reținut că fapta inculpatul A.C., asociat al S.C. A. SA, constând în aceea că în perioada august 2002 - octombrie 2003, împreună cu inculpatul Nt.M.

a desfășurat activități de recrutare și plasare a forței de muncă în străinătate, cunoscând că societatea nu era autorizată să desfășoare asemenea activități, racolând în acest sens părțile vătămate G.D., C.M.C., N.C.G., N.M., D.O., B.G., P.M., B.L.L., R.I., B.A.N., D.T., C.P., C.M., I.V. și I.P., cărora le-a asigurat transportul și le-a însoțit împreună cu inculpatul Nt.M., până în Spania, deși societatea nu avea nicio ofertă fermă de lucru, unde le-a transferat inculpatului L.T., în scopul exploatării lor prin executarea unei munci, în mod forțat, cu încălcarea normelor legale privind condițiile în muncă, salarizare, sănătate și securitate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 și 42 C. pen.

și cu reținerea dispozițiilor art. 13 C. pen. Cu privire la inculpatul Nt.M. instanța a reținut că acesta, având calitatea de manager la SC A. SA, în intervalul de timp august 2002 - octombrie 2003, împreună cu A.C. a recrutat prin înșelăciune, respectiv prin promisiunea unui loc de muncă legal în Spania, pe părțile vătămate G.D., C.M.C., N.C.G., N.M., D.O., B.G., P.M., B.L.L., R.I., B.A.N., D.T., C.P., C.M., I.V. și I.P., în condițiile în care SC A. SA nu era autorizată să desfășoare activități de recrutare și plasare a forței de muncă în Străinătate, asigurându-le transportul și însoțindu-le cu inculpatul A.C. până în Spania, deși societatea nu avea nici o ofertă fermă de lucru în această țară.

În Spania, inculpatul Nt.M. a transferat părțile vătămate inculpatului L.T., în scopul exploatării lor prin executarea unor munci, în mod forțat, cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, atât în Spania cât și în Franța. În același interval de timp, folosind aceeași modalitate de operare, inculpatul Nt.M. i-a recrutat prin înșelăciune, respectiv promisiunea unui loc de muncă legal în Italia, respectiv în Franța pe părțile vătămate L.N.P. și L.F.M., respectiv pe partea vătămată A.S.C., în scopul exploatării lor de către inculpatul F.I., respectiv de către o persoană neidentificată, cunoscută sub numele de „P.". Instanța de fond a reținut că sub aspectul activității infracționale reținute în sarcina inculpatului Nt.M., sunt edificatoare declarațiile date de părțile vătămate L.N.P.

și L.F.M., aceștia afirmând atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de cercetare judecătorească că în urma unui anunț citit în ziarul „T", s-au deplasat la București și au luat legătura cu inculpatul Nt.M., care le-a spus că îi poate angaja în Portugalia, în domeniul construcțiilor, cu contract de muncă, pentru un salariu de 1.000 euro pe lună, iar cazarea și masa erau asigurate. În consecință cei doi au demarat formalitățile necesare pentru obținerea actelor, respectiv copii de pe actele de studii, pașaport, fișe de cazier judiciar, deplasându-se și la București, unde au discutat cu inculpatul Nt.M., achitând la solicitarea acestuia suma de 500.000 ROL, reprezentând taxă de mediere. Mijloacele de probă au demonstrat cu certitudine faptul că inculpatul Nt.M.

s-a angajat față de SC A. SA să se ocupe de activitățile specifice codului CAEN 7450, respectiv selectarea și plasarea forței de muncă în străinătate, calitate în care a solicitat părților vătămate să achite o taxă de mediere, în absenta unui contract de mediere care ar fi clarificat situația celor ce solicitau serviciile firmei și ar fi redus drastic riscul ca persoanele să devină victimele traficului de persoane. În condițiile în care acesta a avut calitatea de manager la SC A. SA, având ca atribuție de serviciu să se ocupe de activitățile specifice codului CAEN 7450, prevederile legale relative la existența și semnificația unei oferte ferme de muncă se impuneau a fi cunoscute și respectate.

Inculpatul Nt.M. nu se poate prevala de necunoașterea legii, acesta recunoscând de altfel faptul că la plecarea în Spania avea cunoștință de faptul că pasagerii nu vor avea siguri locuri de muncă în Spania. Prin urmare, inculpatul Nt.M. a cunoscut lipsa oricărei oferte ferme din partea vreunui angajator străin, încasând de la persoanele vătămate o taxă de mediere, în absența contractului de mediere și percepând și comisionul, în condițiile în care legea interzicea expres acest lucru și însoțindu-le pe acestea în Spania. Deși cunoștea cu certitudine că nu există nici o ofertă fermă de muncă în Italia, așa cum este aceasta definită de lege, folosind aceeași metodă de operare, respectiv promisiune găsirii unui loc de muncă legal în Italia, respectiv în Franța, le-a recrutat pe părțile vătămate L.N.P.

și L.F.M., respectiv pe partea vătămată A.S.C., în scopul exploatării lor. În drept, faptele inculpatului Nt.M. constând în aceea că în calitatea de manager la SC A. SA București în perioada august 2002 - octombrie 2003, împreună cu inculpatul A.C. a recrutat prin înșelăciune, respectiv promisiunea unui loc de muncă legal în Spania părțile vătămate G.D., C.M.C., N.C.G., N.M., D.O., B.G., P.M., B.L.L., R.I., B.A.N., D.T., C.P., C.M., I.V. și I.P., în condițiile în care societatea nu era autorizată să desfășoare activități de recrutare și plasare a forței de muncă în străinătate, asigurându-le transportul și însoțindu-le împreună cu inculpatul A.C.

până în Spania, deși societatea nu avea nicio ofertă fermă de lucru, unde le-a transferat inculpatului L.T., în scopul exploatării lor prin executarea unei munci, în mod forțat, cu încălcarea normelor legale privind condițiile în muncă, salarizare, sănătate și securitate, atât în Spania cât și în Franța, precum și în aceea de a recruta în aceeași perioadă, prin înșelăciune, respectiv promisiunea unui loc de muncă legal, în Italia, respectiv în Franța pe părțile vătămate L.N.P. și L.F.M., respectiv pe partea vătămată A.S.C., în scopul exploatării lor de către inculpatul F.I. și respectiv „P.", întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen.

și art. 13 C. pen. În ceea ce privește pe inculpatul L.T. s-a reținut că acesta le-a preluat în Spania de la inculpații A.C. și Nt.M. pe părțile vătămate G.D., C.M.C., N.C.G., N.M., D.O., B.G., P.M., B.L.L., R.I., B.A.N., D.T., C.P., C.M., I.V. și I.P., în scopul exploatării lor, prin executarea unei munci, în mod forțat, cu încălcarea normelor legale privind condițiile în muncă, salarizare, sănătate și securitate, s-a ocupat de cazarea acestora și găsirea unor locuri de muncă „la negru" pentru părțile vătămate, transferând o parte dintre acestea în Franța tot pentru a fi exploatate de către cetățeanul algerian K.O.D. Din probele administrate a rezultat că inculpatul L.T.

a cunoscut cu certitudine faptul că nu dispune de oferte ferme de muncă în Spania, însă a fost de acord să-i primească pe pasagerii autocarului, realizând acele demersuri necesare pentru a facilita pătrunderea autocarului pe teritoriul spaniol, facilitând angajarea unora dintre părțile vătămate „la negru", cu încălcarea normelor elementare de securitate și sănătate în muncă. Lipsa oricărei oferte ferme rezultă și din caracterizarea contractului încheiat cu Nt.M. drept un contract fictiv, necesar doar pentru evidența scriptică a firmei. În drept, fapta inculpatului L.T., constând în aceea că a preluat în Spania de la inculpații A.C. și Nt.M. pe părțile vătămate G.D., C.M.C., N.C.G., N.M., D.O., B.G., P.M., B.L.L., R.I., B.A.N., D.T., C.P., C.M., I.V.

și I.P., în scopul exploatării lor, prin executarea unei munci, în mod forțat, cu încălcarea normelor legale privind condițiile în muncă, salarizare, sănătate și securitate, s-a ocupat de cazarea acestora și găsirea unor locuri de muncă „la negru" pentru părțile vătămate, transferând o parte dintre acestea în Franța tot pentru a fi exploatate de către cetățeanul algerian K.O.D., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. și art. 13 C. pen. Referitor la inculpatul F.I. instanța a reținut că acesta le-a preluat în Italia pe părțile vătămate L.N.P.

și L.F.M., racolate prin înșelăciune, respectiv promisiunea unui loc de muncă legal în Italia de către inculpatul Nt.M., transferându-le apoi altui cetățean român (M.), în scopul exploatării lor, prin executarea unei munci, în mod forțat, cu încălcarea normelor legale, privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate. Instanța de fond a reținut că probele administrate, atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de cercetare judecătorească, demonstrează faptul că inculpatul F.I., deși avea calitatea de comerciant în Italia, nu avea nicio ofertă fermă de angajare a părților vătămate L.N.P. și L.F.M. Astfel, fapta săvârșită de către inculpatul F.I. nu se limitează la a conduce cu autoturismul său, două persoane dintr-un oraș în altul, la rugămintea unui vechi prieten.

Conform celor expuse mai sus, inculpatul F.I. a acceptat să-i primească pe frații L., la solicitarea inculpatului Nt.M., în condițiile în care cunoștea clar că nu există vreun angajator care să dorească angajarea în muncă a acestora. Încasarea comisionului în drum spre Livorno, aspect reținut în baza declarațiilor părților vătămate și a depoziției martorului I.M., coroborat cu lăsarea fraților L. la persoana cunoscută sub numele de „M." demonstrează cu certitudine participarea inculpatului la activitatea infracțională pentru care a fost cercetat. Fapta inculpatului F.I., constând în aceea că în Italia le-a preluat pe părțile vătămate L.N.P. și L.F.M., racolate prin înșelăciune, respectiv promisiunea unui loc de muncă legal în Italia de către inculpatul Nt.M.

și de a le transfera unui alt cetățean român „M.", în scopul exploatării lor, prin executarea unei munci, în mod forțat, cu încălcarea normelor legale, privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații A.C., Nt.M., L.T. și F.I. și partea civilă SC A. SA. În motivarea apelului, inculpatul A.C. a criticat hotărârea primei instanțe, față de omisiunea pronunțării asupra cererii de înlăturare a mijloacelor de probă administrate în mod nelegal, probe ca fiind neadministrate în mod legal.

Sesizarea organelor de urmărire penală s-a făcut din oficiu, la 17 noiembrie 2003, prin procesul-verbal aflat la dosarul de urmărire penală; prin referatul din 18 noiembrie 2003, organele de cercetare penală și-au declinat competența în favoarea parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, unde a fost atașată și cauza nr. 1667/P/2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, dosar în care a fost audiat inculpatul și audiat la data de 27 noiembrie 2003, fără a avea o calitate, deoarece nu se începuse urmărirea penală. Totodată, inculpatul A.C. a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei sale condamnări pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 și 42 și art. 13 C. pen.

arătând, în esența că fapta inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat. În final, inculpatul a arătat că în mod nelegal a fost obligat la plata de despăgubiri materiale și morale, întrucât acesta nu a primit nicio sumă de bani de la părțile vătămate, banii rămânând la inculpatul Nt.M., care i-a folosit pentru acoperirea cheltuielilor cu cazarea și întreținerea celor 15 persoane, dar și pentru procurarea de autoturisme, unelte și electrocasnice. În motivarea apelurilor, inculpații Nt.M. și L.T., au solicitat admiterea apelurilor, desființarea hotărârii și pronunțarea unei decizii corecte. În motivele de apel depuse la dosar, inculpații au arătat că hotărârea primei instanțe este greșită, deoarece a făcut o apreciere necorespunzătoare probelor administrate în cursul procesului penal, a omis în totalitate examinarea înscrisurilor depuse la dosar și aplicarea greșită a dispozițiilor legale.

Inculpații au mai arătat că instanța a omis să analizeze conținutul juridic al infracțiunii, nu s-a făcut dovada că părțile vătămate au fost duse pe teritoriul altei țări în vederea exploatării; de asemenea, nu este realizat și conținutul noțiunii de exploatare, așa cum este definit de prevederile art. 2 din Legea nr. 678/2001. Au mai arătat că părțile vătămate au plecat de bună-voie, nu au avut condiții grele, inculpații oferindu-le condiții mai bune, că nu au fost abandonați, că inculpatul L.T. ar fi stat tot timpul cu ei, iar inculpatul Nt.M. până la sfârșitul anului. Referitor la netemeinicia hotărârii în ceea ce-l privește pe inculpatul Nt.M., a considerat că instanța de fond a făcut o greșită apreciere a prevederilor art. 72 și 52 C. pen., aplicând o pedeapsă exagerat de mare, de 6 ani închisoare.

Pentru gradul de pericol social, instanța trebuia să aibă în vedere și datele ce caracterizează persoana inculpatului, și anume că acesta este fără antecedente penale, are o bună reputație în societate. Inculpatul F.I., în motivele de apel invocate, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, achitarea în temeiul art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) sau art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Acesta a arătat că la data săvârșirii faptei locuia în Italia, unde a fost contactat de inculpatul Nt.M. pentru a-l ajuta cu primirea unor prieteni și a-i transporta într-un alt oraș. În motivele de apel, acesta a arătat că instanța de fond, la motivarea soluției de condamnare, s-a bazat pe generalități fără a exista o motivare.

În subsidiar, inculpatul F.I. a solicitat achitarea sa în temeiul art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) cu aplicarea art. 181 C. pen., apreciind că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Apelanta SC A. SA a considerat-o nelegală și netemeinică, atât în ceea ce privește latura penală cât și în ceea ce privește latura civilă, pentru următoarele motive: Instanța de fond a audiat o parte din părțile vătămate cu procedura nelegal îndeplinită, cu încălcarea gravă a dispozițiilor art. 291 C. proc. pen., fiind aplicabile dispozițiilor art. 197 din același cod; prin încheierile de ședință din 30 octombrie 2008 și 27 noiembrie 2008 s-a reținut că procedura de citare este nelegal îndeplinită și s-a procedat la audierea părților vătămate.

Instanța de fond a procedat la audierea părții vătămate B.N. înainte de introducerea în cauză a acesteia, prin sentința penală atacată i-au fost acordare daune materiale părții vătămate B.A.N., iar prin încheierea din 30 octombrie 2008 acesta nu s-a constituit parte civilă pentru daune morale. Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut și în ceea ce privește acordarea despăgubirilor civile părții vătămate C.P., aceasta a solicitat numai daune materiale iar instanța i-a acordat și daune morale în sumă de 5.000 RON. Aceeași instanță de fond nu a motivat împrejurarea că părțile vătămate au primit sume diferite reprezentând daune morale. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a făcut aplicarea greșită a legii.

Cadrul legal existent în perioada 2000 - 2003, privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate este format din mai multe acte normative. De asemenea, a mai arătat că a depus la dosarul de urmărire penală contractele încheiate cu societățile străine în vederea ofertării ferme de locuri de muncă. În motivele de apel, apelanta a mai arătat că a făcut o greșită aplicare a legii atunci când a apreciat legalitatea actelor procedurale efectuate în faza de urmărire penală, care au fost încălcate, o parte din ele; a mai arătat că începerea urmăririi penale nu a fost adusă la cunoștința inculpaților decât după 2 ani, că mandatele de aducere emise la data de 4 mai 2005 au încălcat dispozițiile art. 183 C. proc.

pen., adică inculpații nu au fost citați anterior, procurorul nu a motivat în nici un fel interesul rezolvării cauzei. În mod greșit instanța de fond a apreciat că respingerea cererii formulată de apărător ales nu poate avea semnificația încălcării dreptului la apărare. A mai arătat, de asemenea că prima instanță a luat în considerare probe obținute cu încălcarea dispozițiilor legale; au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. Prin Decizia penală nr. 104/A din 5 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie s-a admis apelul declarat inculpatul Nt.M.

împotriva Sentinței penale nr. 21 din 11 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală. S-a desființat în parte sentința penală apelată și rejudecând: În temeiul art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen., art. 13 C. pen. și cu reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului Nt.M. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. În temeiul art. 71 C. pen. s-au interzis, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevederilor de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 86 2 C. pen.

Pe durata termenului de încercare a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate inculpatului. S-au respins apelurile declarate de inculpații A.C., L.T., F.I. și de către partea responsabilă civilmente SC A. SA, ca nefondate.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Pentru a decide astfel, s-a reținut în esență că prima instanță a răspuns celor invocate de către inculpatul A.C. fiind nefondat motivul de apel ce vizează omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra legalității administrării mijloacelor de probă efectuate în faza actelor premergătoare în lipsa procesului-verbal de constatare a efectuării acestor acte premergătoare. S-a mai reținut că instanța de fond a procedat corect făcând analiza probelor administrate în considerentele hotărârii și nu s-a pronunțat asupra aspectelor ce țin de legalitatea administrării probelor prin dispozitiv ținând seama de dispozițiile art. 356 lit. c) C. proc.

pen. În ceea ce privește fondul cauzei s-a reținut că instanța de fond a stabilit situația de fapt în mod corect pe baza unei judicioase analize, dând încadrarea juridică corectă faptelor săvârșite de aceștia. În ceea ce privește latura civilă a cauzei s-a reținut că aspectele invocate de apelanți nu sunt întemeiate. Astfel faptul că ar fi fost lipsă de procedură cu unele părți vătămate nu poate fi invocat de către partea responsabilă civilmente, întrucât nu se poate considera că i s-a produs vreo vătămare acesteia. De asemenea, faptul că s-a procedat la audierea unor părți vătămate înainte de introducerea sa în cauză, nu este de natură să atragă nulitatea hotărârii primei instanței, aceasta, dacă se considera vătămată, având posibilitatea să ceară primei instanțe, la primul termen de judecată, reaudierea părților vătămate.

De altfel, nici în acest caz nu s-a arătat și dovedit vreun prejudiciu cauzat prin îndeplinirea acestui act procedural. Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs inculpații A.C., Nt.M., L.T. și F.I. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică formulând următoarele critici: Inculpatul A.C. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, fiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9, 10 și 18 C. proc. pen. În susținerea motivelor de recurs aflate la dosarul cauzei, apărătorul a arătat că instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra unei cereri care viza înlăturarea mijloacelor de probă obținute în condiții nelegale. A învederat că, încă din faza judecării cauzei în fond apărarea a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 64 alin. (2) C. proc.

pen., având în vedere că la condamnarea unei persoane nu pot fi avute în vedere decât mijloacele de probă obținute în mod legal, împrejurare care rezultă din dispozițiile art. 6 alin. (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului dar și din art. 64 C. proc. pen. În opinia sa instanțele trebuiau să se pronunțe în sensul respingerii sau admiterii cererii de înlăturare a mijloacelor de probă obținute în mod legal. Neprocedând de această formă instanțele au omis a se pronunța unei cereri esențiale, hotărârea pronunțată fiind astfel nelegală. Sub acest aspect apărătorul a solicitat instanței de recurs ca în rejudecare să se facă aplicarea art. 64 alin. (2) din C. proc. pen. și să fie înlăturate mijloacelor de probă obținute în mod legal, la pronunțarea hotărârii urmând a fi avute în vedere numai probele obținute în mod legal.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 din C. proc. pen., invocat în susținerea motivelor de recurs, inculpatul a precizat că în cauză există o contradicție evidentă între mijloacele de probă, conținutul acestora și reflectarea lor în conținutul hotărârii judecătorești. Această discrepanță este considerată ca eroare gravă de fapt circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 din C. proc. pen. împrejurarea interpretată în mod eronat de ambele instanțe se referă la deplasarea pe care inculpatul A.C. o face în Spania, în același timp cu inculpatul Nt.M., în același timp cu cele 15 părți vătămate. Inculpatul a mai susținut că în cauză elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane nu sunt întrunite, părțile vătămate deplasându-se în deplină cunoștință de cauză, fără a fi constrânse, având deplină libertate de mișcare.

Încheierea contractelor nu a putut fi realizată datorită existenței unor condiții existente pe piața din Spania și nu datorită culpei inculpatului. În raport de cele susținute, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și în rejudecare achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din C. proc. pen. Inculpații Nt.M., L.T. au solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârii recurate pentru aceleași motive invocate de inculpatul A.C.

Hotărârea a fost criticată și în raport de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precizând că atât instanța de fond cât și cea de control judiciar nu au avut în vedere susținerile apărării referitoare la administrarea unor probe încuviințate de instanța de fond, și anume înscrisuri prin care inculpații doreau să dovedească faptul că o mare parte din sumele remise de părțile vătămate au fost cheltuite de inculpații pentru a fi asigurată cazarea acestora. Deși administrarea acestor înscrisuri a fost încuviințată, instanța a omis a se pronunța asupra acestora, inculpații solicitând sub acest aspect admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Totodată, au arătat că în cauză nu există probe din care să rezulte că din punct de vedere obiectiv sau subiectiv inculpații au avut intenția de a le înșela pe părțile vătămate, solicitând achitarea pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din C. proc. pen. Recurentul inculpat F.I. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și în rejudecare, reținând incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 din C. proc. pen., achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2, lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina sa.

În subsidiar, a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 181 C. pen. Apărătorul intimatei parte responsabilă civilmente SC A. SA a solicitat admiterea recursurilor declarate de inculpați și având în vedere dispozițiile art. 385 7 din C. proc. pen. a solicitat extinderea efectelor recursului și cu privire la partea responsabilă civilmente. Recursurile sunt fondate. Examinând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată, prin prisma tuturor criticilor formulate de recurenți și a motivelor de casare invocate dar și din oficiu cauza, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (2), (3) C. proc. pen.,constată că sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 9, 10 C. proc.

pen. Criticile formulate de recurenții inculpați A.C., Nt.M., L.T. și F.I. vizează, în esență, aceleași aspecte, motiv pentru care instanța le va analiza prin raportare la cazurile de casare incidente în cauză. De asemenea, vor fi analizate criticile formulate de intimata parte responsabilă civilmente SC A. S.A. urmare a incidenței dispozițiilor art. 385 7 C. proc. pen. Astfel, potrivit art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii urmării penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare. Procesul-verbal pe care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă. Actele premergătoare urmăririi penale sunt acte procedurale cu natură și funcționalitate specifice, plasate în afara procesului penal.

Actele premergătoare au menirea fie de a completa informațiile pe care organele de urmărire penală le au cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, fie numai să verifice aceste informații spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale. Datele sau informațiile privind săvârșirea unei infracțiuni, culese în faza premergătoare urmăririi penale, sunt limitate, ele constituind acel minim necesar care poate forma convingerea organului de urmărire penală privind începerea sau neînceperea urmăririi penale. Raportat la dispozițiile legale menționate, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale s-a constatat că în cauză au fost efectuate mai multe acte anterior începerii urmăririi penale, însă lipsa unui proces-verbal prin care să fie constatată efectuarea actelor premergătoare nu poate duce la reținerea unei alte situații de fapt în sarcina inculpatului A.C.

și a celorlalți inculpați în condițiile în care o mare parte a probelor administrate în fața organului de urmărire penale au fost readministrate cu ocazia cercetării judecătorești. În același sens, instanța de apel a reținut în considerentele deciziei recurate că lipsa procesului-verbal prin care să fie constată efectuarea actelor premergătoare nu poate duce la reținerea unei alte situații de fapt decât cea stabilită pe baza probatoriului administrat în faza cercetării judecătorești. Este de observat că atât instanța de fond, cât și instanța de prim control judiciar nu motivează corespunzător acest aspect. Din economia textului art. 224 alin. (3) C. proc. pen., rezultă neîndoios și imperativ că efectuarea unor acte premergătoare, se constată, printr-un act procedural, respectiv printr-un proces-verbal și că doar acest proces-verbal poate constitui mijloc de probă.

În mod corelativ, potrivit art. 356 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., expunerea trebuie să cuprindă (..) analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate (..). În acest context, instanța chiar dacă nu avea obligația (în sensul art. 357 C. proc. pen.) de a se pronunța în mod expres cu privire la faptul că în lipsa acestui proces-verbal, actele premergătoare sunt practic inexistente, instanța trebuia să constate inexistența acestui proces-verbal și implicit a probelor administrate în faza actelor premergătoare și în considerarea acestui fapt să procedeze la administrarea tuturor probelor în faza cercetării judecătorești.

Tot astfel, instanța avea obligația să motiveze convingător, argumentat pentru care motive lipsa unui proces-verbal prin care să fie constatată efectuarea actelor premergătoare nu poate duce la reținerea unei alte situații de fapt în sarcina inculpaților nu să se limiteze la o simplă afirmație în acest sens. Totodată, instanța de prim control judiciar a reținut în considerentele deciziei recurate faptul că o mare parte a probelor administrate în fața organului de urmărire penală au fost readministrate cu ocazia cercetării judecătorești, fără însă a indica în mod expres care au fost probele readministrate în faza de cercetare judecătorească și necesitatea administrării/readministrării lor, în contextul lipsei procesului-verbal sus-menționat.

Referitor la posibilitatea reținerii unor declarații date în faza actelor premergătoare, ca fiind mijloace de probă administrate în cursul procesului penal, chiar instanța de apel reține că, „în mod evident nu pot avea această valoare", însă nu motivează cu argumente juridice concluzia inserată în considerentele deciziei.

Relativ la acest aspect, Înalta Curte apreciază neconvingătoare, necorespunzătoare motivarea instanței de apel, potrivit căreia „dacă activitatea infracțională reținută în sarcina inculpaților rezultă din alte mijloace de probă administrate în cauză, inclusiv cu privire la persoanele vătămate care au dat declarații în faza actelor premergătoare, nu poate să nu fie reținută ca fiind dovedită", întrucât nu rezultă în mod clar, neechivoc, delimitarea între mijloacele de probă administrate în faza actelor premergătoare (în lipsa unui proces-verbal constatator) și mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală și în faza de cercetare judecătorească și nici dacă probatoriul administrat în faza actelor premergătoare a conturat ori nu starea de fapt reținută în sarcina fiecărui inculpat.

Referitor la criticile formulate de partea responsabilă civilmente se reține că acestea sunt întemeiate doar pentru considerentele ce se vor arăta. Așa cum s-a arătat în cele ce preced, obligația motivării este impusă sub sancțiunea nulității relative, nerespectarea ei constituind motiv de casare. Obligația impusă de lege instanțelor de a-și motiva hotărârile lor permite instanțelor de control de a le verifica. De aceea, în cazul lipsei, insuficienței sau obscurității motivelor, instanța de recurs casează hotărârea fiindcă în aceste condiții obligația de a control hotărârea atacată devine imposibil de realizat. Așadar, motivarea insuficientă sau formulată în termeni generali, vagi, reprezintă motiv de casare.

Raportat la aceste considerații de ordin teoretic, Înalta Curte constată că, deși în considerentele deciziei se analizează motivul de apel formulat de partea responsabilă civilmente privind aplicarea greșită a legii referitoare la cadrul legal existent în perioada 2000 - 2003 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, instanța de apel reține în mod succint că „acestea vizează chestiuni analizate cu privire la latura penală apreciate ca nefondate". Analiza motivului de apel sus-menționat, în maniera arătată, echivalează practic cu o nemotivare, fapt ce împiedică instanța de control judiciar să efectueze un control real și efectiv în sensul dispozițiilor art. 385 9 C. proc.

pen. Totodată, instanța de apel nu a motivat respingerea motivului de apel privind împrejurarea că părțile vătămate au primit sume diferite reprezentând daune morale, în condițiile în care împrejurările faptei au fost aceleași pentru toate aceste părți vătămate. De asemenea, la pct. 5 din motivele de apel, partea responsabilă civilmente a susținut că sentința penală se întemeiază pe o dispoziție legală abrogată, iar instanța de apel nu a făcut nicio referire la greșita interpretare a efectelor abrogării, nu a motivat argumentat criticile formulate în acest sens. În aceste condiții, se apreciază că omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra acestei cereri esențiale este de natură să încalce principiul garantării drepturilor părților și să influențeze soluția procesului.

Pe de altă parte, având în vedere conținutul art. 9 din Legea nr. 156/2000 publicat în M. Of. nr. 364 din 4 august 2000, în contextul modificărilor intervenite prin actele normative modificatoare publicate în M. Of. al României, Partea I până la 7 noiembrie 2002, (O.G. nr. 43/2002 și Legea nr. 592/2002), prin care acest articol capătă un nou conținut, precum și împrejurarea că faptele reținute s-au desfășurat în perioada august 2002 - octombrie 2003, se impunea ca instanța să analizeze aplicarea în timp a legii menționate, cu referire la textele incriminatoare incidente în cauză. Se constată, de asemenea, că instanța de apel nu a analizat dispozițiilor H.G. nr. 850/2002 prin prisma abrogării Cap. II din H.G.

nr. 384/2001 care impunea acreditarea agenților de ocupare a forței de muncă în ceea ce privește condiția de acreditare a acestora la Ministerul Muncii. Este de observat și faptul că instanța de apel nu răspunde criticilor formulate de partea responsabilă civilmente referitoare la cadrul legal privind condițiile pentru exercitarea obiectului de activitate Cod CAEN 7450 (selecția și plasarea forței de muncă), aspect cu incidență în stabilirea încadrării juridice dată faptelor pretins săvârșite de inculpați. Totodată, se constată lipsa motivării deciziei în ceea ce privește respingerea criticii formulate de partea responsabilă civilmente referitoare la aprecierea greșită a probelor administrate, în special a înscrisurilor aflate la dosarul de fond.

În sensul celor arătate în cele ce preced, Înalta Curte apreciază incidente în cauză cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 9 și 10 C. proc. pen., fapt ce face imposibil de analizat celelalte cazuri de casare invocate de recurenți. Pentru considerentele arătate, văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează a admite recursurile declarate în cauză și prin extindere conform art. 385 7 C. proc. pen. și cu privire la partea responsabilă civilmente SC A. SA București, a casa decizia recurată și a trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie pentru a dispus în sensul criticilor arătate în considerentele prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Admite recursurile declarate de inculpații A.C., Nt.M., F.I. și L.T. împotriva Deciziei penale nr. 104/A din 05 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia penală recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel București. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariile parțiale pentru apărătorii desemnați din oficiu, pentru cei patru recurenți intimați inculpați, până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 50 RON, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 iulie 2011. Procesat de GGC - LM