ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2679/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2679/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

penale de față;

Examinând actele și

lucrările dosarului constată următoarele :

Prin Sentința penală nr. 21 din 11 ianuarie

2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 345

alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A.C., la o pedeapsă de 4

(patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane

prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea

art. 41, 42 C. pen., art. 13 C. pen. și cu reținerea dispozițiilor art. 74

alin. (1) lit. a) C. pen. și 76 alin. (1) lit. b) C. pen. în dauna părților vătămate

G.D., C.M.C., N.C.G., N.M., D.O., B.G., P.M., B.L.L., R.I., B.A.N., D.T., C.P.,

C.M., I.V. și I.P.

Pe durata prevăzută

de art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului pe un

termen de încercare de 6 ani, care s-a calculat conform art. 86

2

C.

pen., de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Pe durata termenului

de încercare inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de

supraveghere:

a) să se prezinte la

datele stabilite la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b) să anunțe în

prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a dispus

comunicarea prezentei sentințe Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul

București.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate

inculpatului.

Conform art. 359 C.

proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 C. pen.

relative la revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 12 alin.

(2) teza finală din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen. i

s-au interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani drepturile prev. de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C.

pen. s-a constatat durata reținerii și a arestării preventive a inculpatului de

la 5 mai 2005 la data de 14 iunie 2005.

În baza art. 345

alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul: Nt.M., la o pedeapsă de 5

(cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane

prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea

art. 41, 42 C. pen., art. 13 C. pen. în dauna părților vătămate G.D., C.M.C.,

N.C.G., N.M., D.O., B.G., P.M., B.L.L., R.I., B.A.N., D.T., C.P., C.M., I.V.,

I.P., L.N.P., L.F.M. și A.S.C.

Pe durata prev. de

art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 12

alin. (2) teza finală din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 65 alin. (2) C.

pen. i s-au interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani, după executarea

pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive

a inculpatului de la 5 mai 2005 la data de 14 iunie 2005.

În baza art. 345

alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul: L.T., la o pedeapsă de 4

(patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane

prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea

art. 41, 42 C. pen., art. 13 C. pen. și cu reținerea dispozițiilor art. 74

alin. (1) lit. a) C. pen. și 76 alin. (1) lit. b) C. pen. în dauna părților

vătămate G.D., C.M.C., N.C.G., N.M., D.O., B.G., P.M., B.L.L., R.I., B.A.N.,

D.T., C.P., C.M., I.V. și I.P.

Pe durata prev. de

art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului pe un

termen de în cercare de 6 ani, care s-a calculat conform art. 86

2

C.

pen., de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Pe durata termenului

de încercare a fost obligat inculpatul să se spună următoarelor măsuri de

supraveghere:

a) să se prezinte la

datele stabilite la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b) să anunțe în

prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate

inculpatului.

Conform art. 359 C.

proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. relative la revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 12 alin.

(2) teza finală din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen. i

s-a interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani drepturile prev. de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 345

alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul: F.I., la o pedeapsă de 3

(trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane

prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 13 C.

pen. și cu reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și 76

alin. (1) lit. b) C. pen. în dauna părților vătămate L.N.P. și L.F.M.

Pe durata prev. de

art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86 C.

pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului pe un

termen de în cercare de 5 ani, care se va calcula conform art. 86

2

C. pen, de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Pe durata termenului

de încercare a fost obligat inculpatul să se spună următoarelor măsuri de

supraveghere:

a) să se prezinte la

datele stabilite la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b) să anunțe în

prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate

inculpatului.

Conform art. 359 C.

proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 C. pen.

relative la revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 12 alin.

(2) teza finală din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen. i

s-a interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani drepturile prev. de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 14, 15

C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. au fost admise în parte

acțiunile civile exercitate în procesul penal și au fost obligați în consecință

inculpații A.C. și Nt.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A. SA

la plata despăgubirilor după cum urmează:

- 1.000 euro, daune

materiale, echivalent în RON la data plății, către partea civilă D.O.;

- 1.200 euro, daune

materiale echivalent în RON la data plății, către partea civilă P.M.;

- 1.200 euro, daune

materiale echivalent în RON la data plății și 10.000 RON, daune morale, către

partea civilă, G.D.;

- 1.200 euro, daune

materiale echivalent în RON la data plății și 2000 RON daune morale, către

partea civilă C.M.C.;

- 1.000 euro, daune

materiale echivalent în RON la data plății, către partea civilă N.M.;

- 1.200 dolari

S.U.A., daune materiale echivalent în RON la data plății și 5.000 RON, daune

morale către partea civilă B.L.L.;

- 1.300 euro, daune

materiale echivalent în RON la data plății și 5.000 RON, daune morale către

partea civilă D.T.;

- 1.200 dolari S.U.A.

daune materiale echivalent în RON la data plății și 5.000 RON daune morale,

către partea civilă B.A.N.;

- 1.300 euro, daune

materiale echivalent în RON la data plății și 5.000 RON daune morale, către

partea civilă C.P.;

- 1.300 euro, daune

materiale echivalent în RON la data plații și 5.000 RON daune morale, către

partea civilă C.M.;

- 1.200 euro, daune

materiale echivalent în RON la data plății către partea civilă B.G.;

- 1.000 euro, daune

materiale echivalent în RON la data plății și 5.000 RON daune morale către

partea civilă I.V.;

- 1.000 euro, daune

materiale echivalent în RON la data plății și 5.000 RON daune morale către

partea civilă I.P.

S-a luat act că

părțile vătămate N.C.G. și R.I. nu s-au constituit părți civile în procesul

penal.

În baza art. 118

alin. (1) lit. e) C. pen. raportat la art. 19 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a

confiscat de la inculpații A.C. și Nt.M. suma de 1.200 euro și 1.200 dolari

S.U.A.

În baza art. 14, 15

și 346 C. proc. pen. au fost admise în parte acțiunile civile exercitate și a

fost obligat inculpatul F.I. la plata sumei de 500 euro, echivalent în RON la

data plății, reprezentând daune materiale către părțile civile L.N.P. și L.F.M.

În baza art. 14, 15

și 346 C. proc. pen. au fost admise în parte acțiunile civile exercitate și a

obligat pe inculpatul F.I. la plata sumei de 5.000 RON, daune morale către

partea civilă L.N.P. și 5.000 RON către partea civilă L.F.M.

În baza art. 118

alin. (1) lit. e) C. pen. raportat la art. 19 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a

confiscat de la inculpații A.C. și Nt.M. suma de 6.200.000 ROL, reprezentând

taxa de mediere plătită SC „A." SA.

Conform art. 189 C.

proc. pen. s-a dispus decontarea onorariului cuvenit apărătorului din oficiu,

avocat P.S., delegație "X" din 8 mai 2009, "X1" din 8 mai

2009 și delegație "X2" din 8 mai 2009 din fondurile Ministerului Justiției

și Libertăților Cetățenești către SAJ București.

Pentru a hotărî

astfel, s-a reținut următoarea situație de fapt:

Pentru inculpatul

A.C. s-a reținut că în intervalul de timp august 2002 - octombrie 2003, alături

de inculpatul Nt.M. a desfășurat activități de recrutare și plasare a forței de

muncă în străinătate, cunoscând că societatea nu era autorizată să desfășoare

asemenea activități, racolând în acest sens mai multe persoane care doreau

să-și găsească un loc de muncă în străinătate, cărora le-a asigurat transportul

și le-a însoțit împreună cu inculpatul Nt.M. până în Spania, deși societatea nu

avea nicio ofertă fermă de lucru în această țară. Aici părțile vătămate care

doreau că lucreze au fost transferate inculpatului L.T., în scopul exploatării

lor prin executarea unor munci, în mod forțat, fără respectarea unor prevederi

minimale relative la condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate.

S-a reținut că

probele administrate în cauză demonstrează participarea inculpatului A.C. la

comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, cu forma de vinovăție

impusă de lege pentru existența infracțiunii de trafic de persoane în formă

continuată, că acesta a cunoscut că S.C. A. SA nu fusese acreditată pentru

activitatea de selectare și plasare a forței de muncă și că, în Spania nu

există o oferă fermă și precisă în sensul angajării părților vătămate, că a

încasat de la acestea o taxă de mediere și a acceptat să se deplaseze în Spania

împreună cu inculpatul Nt.M., însoțind autocarul în care se aflau părțile

vătămate. Apărările inculpatului, conform cu care nu avea cunoștință de motivul

pentru care se deplasau în Spania pasagerii din autocar, aceștia călătorind pe

cont propriu, nu sunt susținute de nici un mijloc de probă administrat ci sunt

chiar infirmate prin faptul că inculpatul avea cunoștință de existența unei

baze de date cu solicitanți, iar inculpatul Nt.M. fusese mandatat de SC A. SA

să se ocupe de acest domeniu. De altfel chiar inculpatul Nt.M. a susținut

constant în declarațiile sale că A.C. s-a deplasat în Spania cu un scop anume,

fiind interesat ca pasagerii din autocar să fie angajați de potențialii

angajatori spanioli. De asemenea, inculpatul Nt.M. a rezultat că ținea legătura

cu pasagerii din autocar, astfel încât inculpatul A.C. a cunoscut în mod precis

motivul pentru care părțile vătămate s-au deplasat în Spania, având la acel

moment posibilitatea de a renunța la această activitate și de a anunța

autoritățile.

S-a mai reținut că

fapta inculpatul A.C., asociat al S.C. A. SA, constând în aceea că în perioada

august 2002 - octombrie 2003, împreună cu inculpatul Nt.M. a desfășurat

activități de recrutare și plasare a forței de muncă în străinătate, cunoscând

că societatea nu era autorizată să desfășoare asemenea activități, racolând în

acest sens părțile vătămate G.D., C.M.C., N.C.G., N.M., D.O., B.G., P.M.,

B.L.L., R.I., B.A.N., D.T., C.P., C.M., I.V. și I.P., cărora le-a asigurat

transportul și le-a însoțit împreună cu inculpatul Nt.M., până în Spania, deși

societatea nu avea nicio ofertă fermă de lucru, unde le-a transferat

inculpatului L.T., în scopul exploatării lor prin executarea unei munci, în mod

forțat, cu încălcarea normelor legale privind condițiile în muncă, salarizare,

sănătate și securitate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

trafic de persoane în formă continuată prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 și 42 C. pen. și cu reținerea

dispozițiilor art. 13 C. pen.

Cu privire la

inculpatul Nt.M. instanța a reținut că acesta, având calitatea de manager la SC

A. SA, în intervalul de timp august 2002 - octombrie 2003, împreună cu A.C. a

recrutat prin înșelăciune, respectiv prin promisiunea unui loc de muncă legal

în Spania, pe părțile vătămate G.D., C.M.C., N.C.G., N.M., D.O., B.G., P.M.,

B.L.L., R.I., B.A.N., D.T., C.P., C.M., I.V. și I.P., în condițiile în care SC

A. SA nu era autorizată să desfășoare activități de recrutare și plasare a

forței de muncă în Străinătate, asigurându-le transportul și însoțindu-le cu

inculpatul A.C. până în Spania, deși societatea nu avea nici o ofertă fermă de

lucru în această țară. În Spania, inculpatul Nt.M. a transferat părțile

vătămate inculpatului L.T., în scopul exploatării lor prin executarea unor

munci, în mod forțat, cu încălcarea normelor legale privind condițiile de

muncă, salarizare, sănătate și securitate, atât în Spania cât și în Franța.

În același interval

de timp, folosind aceeași modalitate de operare, inculpatul Nt.M. i-a recrutat

prin înșelăciune, respectiv promisiunea unui loc de muncă legal în Italia,

respectiv în Franța pe părțile vătămate L.N.P. și L.F.M., respectiv pe partea

vătămată A.S.C., în scopul exploatării lor de către inculpatul F.I., respectiv

de către o persoană neidentificată, cunoscută sub numele de „P.".

Instanța de fond a

reținut că sub aspectul activității infracționale reținute în sarcina

inculpatului Nt.M., sunt edificatoare declarațiile date de părțile vătămate

L.N.P. și L.F.M., aceștia afirmând atât în cursul urmăririi penale cât și în

faza de cercetare judecătorească că în urma unui anunț citit în ziarul

„T", s-au deplasat la București și au luat legătura cu inculpatul Nt.M.,

care le-a spus că îi poate angaja în Portugalia, în domeniul construcțiilor, cu

contract de muncă, pentru un salariu de 1.000 euro pe lună, iar cazarea și masa

erau asigurate. În consecință cei doi au demarat formalitățile necesare pentru

obținerea actelor, respectiv copii de pe actele de studii, pașaport, fișe de

cazier judiciar, deplasându-se și la București, unde au discutat cu inculpatul

Nt.M., achitând la solicitarea acestuia suma de 500.000 ROL, reprezentând taxă

de mediere.

Mijloacele de probă

au demonstrat cu certitudine faptul că inculpatul Nt.M. s-a angajat față de SC

A. SA să se ocupe de activitățile specifice codului CAEN 7450, respectiv

selectarea și plasarea forței de muncă în străinătate, calitate în care a

solicitat părților vătămate să achite o taxă de mediere, în absenta unui

contract de mediere care ar fi clarificat situația celor ce solicitau

serviciile firmei și ar fi redus drastic riscul ca persoanele să devină

victimele traficului de persoane.

În condițiile în care

acesta a avut calitatea de manager la SC A. SA, având ca atribuție de serviciu

să se ocupe de activitățile specifice codului CAEN 7450, prevederile legale

relative la existența și semnificația unei oferte ferme de muncă se impuneau a

fi cunoscute și respectate. Inculpatul Nt.M. nu se poate prevala de

necunoașterea legii, acesta recunoscând de altfel faptul că la plecarea în

Spania avea cunoștință de faptul că pasagerii nu vor avea siguri locuri de

muncă în Spania.

Prin urmare,

inculpatul Nt.M. a cunoscut lipsa oricărei oferte ferme din partea vreunui

angajator străin, încasând de la persoanele vătămate o taxă de mediere, în

absența contractului de mediere și percepând și comisionul, în condițiile în

care legea interzicea expres acest lucru și însoțindu-le pe acestea în Spania.

Deși cunoștea cu

certitudine că nu există nici o ofertă fermă de muncă în Italia, așa cum este

aceasta definită de lege, folosind aceeași metodă de operare, respectiv

promisiune găsirii unui loc de muncă legal în Italia, respectiv în Franța, le-a

recrutat pe părțile vătămate L.N.P. și L.F.M., respectiv pe partea vătămată

A.S.C., în scopul exploatării lor.

În drept, faptele

inculpatului Nt.M. constând în aceea că în calitatea de manager la SC A. SA

București în perioada august 2002 - octombrie 2003, împreună cu inculpatul A.C.

a recrutat prin înșelăciune, respectiv promisiunea unui loc de muncă legal în

Spania părțile vătămate G.D., C.M.C., N.C.G., N.M., D.O., B.G., P.M., B.L.L.,

R.I., B.A.N., D.T., C.P., C.M., I.V. și I.P., în condițiile în care societatea

nu era autorizată să desfășoare activități de recrutare și plasare a forței de

muncă în străinătate, asigurându-le transportul și însoțindu-le împreună cu

inculpatul A.C. până în Spania, deși societatea nu avea nicio ofertă fermă de

lucru, unde le-a transferat inculpatului L.T., în scopul exploatării lor prin

executarea unei munci, în mod forțat, cu încălcarea normelor legale privind condițiile

în muncă, salarizare, sănătate și securitate, atât în Spania cât și în Franța,

precum și în aceea de a recruta în aceeași perioadă, prin înșelăciune,

respectiv promisiunea unui loc de muncă legal, în Italia, respectiv în Franța

pe părțile vătămate L.N.P. și L.F.M., respectiv pe partea vătămată A.S.C., în

scopul exploatării lor de către inculpatul F.I. și respectiv „P.",

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prev.

de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art.

41, 42 C. pen. și art. 13 C. pen.

În ceea ce privește

pe inculpatul L.T. s-a reținut că acesta le-a preluat în Spania de la

inculpații A.C. și Nt.M. pe părțile vătămate G.D., C.M.C., N.C.G., N.M., D.O.,

B.G., P.M., B.L.L., R.I., B.A.N., D.T., C.P., C.M., I.V. și I.P., în scopul

exploatării lor, prin executarea unei munci, în mod forțat, cu încălcarea

normelor legale privind condițiile în muncă, salarizare, sănătate și

securitate, s-a ocupat de cazarea acestora și găsirea unor locuri de muncă „la

negru" pentru părțile vătămate, transferând o parte dintre acestea în

Franța tot pentru a fi exploatate de către cetățeanul algerian K.O.D.

Din probele

administrate a rezultat că inculpatul L.T. a cunoscut cu certitudine faptul că

nu dispune de oferte ferme de muncă în Spania, însă a fost de acord să-i

primească pe pasagerii autocarului, realizând acele demersuri necesare pentru a

facilita pătrunderea autocarului pe teritoriul spaniol, facilitând angajarea

unora dintre părțile vătămate „la negru", cu încălcarea normelor

elementare de securitate și sănătate în muncă. Lipsa oricărei oferte ferme

rezultă și din caracterizarea contractului încheiat cu Nt.M. drept un contract

fictiv, necesar doar pentru evidența scriptică a firmei.

În drept, fapta inculpatului

L.T., constând în aceea că a preluat în Spania de la inculpații A.C. și Nt.M.

pe părțile vătămate G.D., C.M.C., N.C.G., N.M., D.O., B.G., P.M., B.L.L., R.I.,

B.A.N., D.T., C.P., C.M., I.V. și I.P., în scopul exploatării lor, prin

executarea unei munci, în mod forțat, cu încălcarea normelor legale privind

condițiile în muncă, salarizare, sănătate și securitate, s-a ocupat de cazarea

acestora și găsirea unor locuri de muncă „la negru" pentru părțile

vătămate, transferând o parte dintre acestea în Franța tot pentru a fi

exploatate de către cetățeanul algerian K.O.D., întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prev.

de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.

41, 42 C. pen. și art. 13 C. pen.

Referitor la

inculpatul F.I. instanța a reținut că acesta le-a preluat în Italia pe părțile

vătămate L.N.P. și L.F.M., racolate prin înșelăciune, respectiv promisiunea

unui loc de muncă legal în Italia de către inculpatul Nt.M., transferându-le

apoi altui cetățean român (M.), în scopul exploatării lor, prin executarea unei

munci, în mod forțat, cu încălcarea normelor legale, privind condițiile de

muncă, salarizare, sănătate și securitate.

Instanța de fond a

reținut că probele administrate, atât în cursul urmăririi penale cât și în faza

de cercetare judecătorească, demonstrează faptul că inculpatul F.I., deși avea

calitatea de comerciant în Italia, nu avea nicio ofertă fermă de angajare a

părților vătămate L.N.P. și L.F.M.

Astfel, fapta

săvârșită de către inculpatul F.I. nu se limitează la a conduce cu autoturismul

său, două persoane dintr-un oraș în altul, la rugămintea unui vechi prieten.

Conform celor expuse mai sus, inculpatul F.I. a acceptat să-i primească pe

frații L., la solicitarea inculpatului Nt.M., în condițiile în care cunoștea

clar că nu există vreun angajator care să dorească angajarea în muncă a

acestora. Încasarea comisionului în drum spre Livorno, aspect reținut în baza

declarațiilor părților vătămate și a depoziției martorului I.M., coroborat cu

lăsarea fraților L. la persoana cunoscută sub numele de „M." demonstrează

cu certitudine participarea inculpatului la activitatea infracțională pentru

care a fost cercetat.

Fapta inculpatului

F.I., constând în aceea că în Italia le-a preluat pe părțile vătămate L.N.P. și

L.F.M., racolate prin înșelăciune, respectiv promisiunea unui loc de muncă

legal în Italia de către inculpatul Nt.M. și de a le transfera unui alt

cetățean român „M.", în scopul exploatării lor, prin executarea unei

munci, în mod forțat, cu încălcarea normelor legale, privind condițiile de

muncă, salarizare, sănătate și securitate, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel inculpații A.C., Nt.M., L.T. și F.I. și partea civilă

SC A. SA.

În motivarea

apelului, inculpatul A.C. a criticat hotărârea primei instanțe, față de

omisiunea pronunțării asupra cererii de înlăturare a mijloacelor de probă

administrate în mod nelegal, probe ca fiind neadministrate în mod legal.

Sesizarea organelor de urmărire penală s-a făcut din oficiu, la 17 noiembrie

2003, prin procesul-verbal aflat la dosarul de urmărire penală; prin referatul

din 18 noiembrie 2003, organele de cercetare penală și-au declinat competența

în favoarea parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, unde a fost

atașată și cauza nr. 1667/P/2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova,

dosar în care a fost audiat inculpatul și audiat la data de 27 noiembrie 2003,

fără a avea o calitate, deoarece nu se începuse urmărirea penală.

Totodată, inculpatul

A.C. a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei sale condamnări

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 și 42 și art. 13 C. pen. arătând, în

esența că fapta inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii pentru care a fost condamnat.

În final, inculpatul

a arătat că în mod nelegal a fost obligat la plata de despăgubiri materiale și

morale, întrucât acesta nu a primit nicio sumă de bani de la părțile vătămate,

banii rămânând la inculpatul Nt.M., care i-a folosit pentru acoperirea cheltuielilor

cu cazarea și întreținerea celor 15 persoane, dar și pentru procurarea de

autoturisme, unelte și electrocasnice.

În motivarea

apelurilor, inculpații Nt.M. și L.T., au solicitat admiterea apelurilor,

desființarea hotărârii și pronunțarea unei decizii corecte.

În motivele de apel

depuse la dosar, inculpații au arătat că hotărârea primei instanțe este

greșită, deoarece a făcut o apreciere necorespunzătoare probelor administrate

în cursul procesului penal, a omis în totalitate examinarea înscrisurilor depuse

la dosar și aplicarea greșită a dispozițiilor legale.

Inculpații au mai

arătat că instanța a omis să analizeze conținutul juridic al infracțiunii, nu

s-a făcut dovada că părțile vătămate au fost duse pe teritoriul altei țări în

vederea exploatării; de asemenea, nu este realizat și conținutul noțiunii de

exploatare, așa cum este definit de prevederile art. 2 din Legea nr. 678/2001.

Au mai arătat că părțile vătămate au plecat de bună-voie, nu au avut condiții

grele, inculpații oferindu-le condiții mai bune, că nu au fost abandonați, că

inculpatul L.T. ar fi stat tot timpul cu ei, iar inculpatul Nt.M. până la

sfârșitul anului.

Referitor la

netemeinicia hotărârii în ceea ce-l privește pe inculpatul Nt.M., a considerat

că instanța de fond a făcut o greșită apreciere a prevederilor art. 72 și 52 C.

pen., aplicând o pedeapsă exagerat de mare, de 6 ani închisoare. Pentru gradul

de pericol social, instanța trebuia să aibă în vedere și datele ce

caracterizează persoana inculpatului, și anume că acesta este fără antecedente

penale, are o bună reputație în societate.

Inculpatul F.I., în

motivele de apel invocate, a solicitat admiterea apelului, desființarea

sentinței atacate, achitarea în temeiul art. II pct. 2 lit. a) raportat la art.

10 lit. b) sau art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Acesta a arătat că la

data săvârșirii faptei locuia în Italia, unde a fost contactat de inculpatul

Nt.M. pentru a-l ajuta cu primirea unor prieteni și a-i transporta într-un alt

oraș. În motivele de apel, acesta a arătat că instanța de fond, la motivarea

soluției de condamnare, s-a bazat pe generalități fără a exista o motivare.

În subsidiar,

inculpatul F.I. a solicitat achitarea sa în temeiul art. II pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. b

1

) cu aplicarea art. 181 C. pen.,

apreciind că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Apelanta SC A. SA a

considerat-o nelegală și netemeinică, atât în ceea ce privește latura penală

cât și în ceea ce privește latura civilă, pentru următoarele motive:

Instanța de fond a

audiat o parte din părțile vătămate cu procedura nelegal îndeplinită, cu

încălcarea gravă a dispozițiilor art. 291 C. proc. pen., fiind aplicabile

dispozițiilor art. 197 din același cod; prin încheierile de ședință din 30

octombrie 2008 și 27 noiembrie 2008 s-a reținut că procedura de citare este

nelegal îndeplinită și s-a procedat la audierea părților vătămate.

Instanța de fond a

procedat la audierea părții vătămate B.N. înainte de introducerea în cauză a

acesteia, prin sentința penală atacată i-au fost acordare daune materiale

părții vătămate B.A.N., iar prin încheierea din 30 octombrie 2008 acesta nu s-a

constituit parte civilă pentru daune morale.

Instanța a acordat

mai mult decât s-a cerut și în ceea ce privește acordarea despăgubirilor civile

părții vătămate C.P., aceasta a solicitat numai daune materiale iar instanța

i-a acordat și daune morale în sumă de 5.000 RON.

Aceeași instanță de

fond nu a motivat împrejurarea că părțile vătămate au primit sume diferite

reprezentând daune morale.

În ceea ce privește

latura civilă a cauzei, instanța de fond a făcut aplicarea greșită a legii.

Cadrul legal existent

în perioada 2000 - 2003, privind protecția cetățenilor români care lucrează în

străinătate este format din mai multe acte normative.

De asemenea, a mai

arătat că a depus la dosarul de urmărire penală contractele încheiate cu

societățile străine în vederea ofertării ferme de locuri de muncă.

În motivele de apel,

apelanta a mai arătat că a făcut o greșită aplicare a legii atunci când a apreciat

legalitatea actelor procedurale efectuate în faza de urmărire penală, care au

fost încălcate, o parte din ele; a mai arătat că începerea urmăririi penale nu

a fost adusă la cunoștința inculpaților decât după 2 ani, că mandatele de

aducere emise la data de 4 mai 2005 au încălcat dispozițiile art. 183 C. proc.

pen., adică inculpații nu au fost citați anterior, procurorul nu a motivat în

nici un fel interesul rezolvării cauzei.

În mod greșit

instanța de fond a apreciat că respingerea cererii formulată de apărător ales

nu poate avea semnificația încălcării dreptului la apărare. A mai arătat, de

asemenea că prima instanță a luat în considerare probe obținute cu încălcarea

dispozițiilor legale; au fost întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001.

Prin Decizia penală

nr. 104/A din 5 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie s-a admis apelul declarat

inculpatul Nt.M. împotriva Sentinței penale nr. 21 din 11 ianuarie 2010

pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.

S-a desființat în

parte sentința penală apelată și rejudecând:

În temeiul art. 12

alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41, 42 C.

pen., art. 13 C. pen. și cu reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a)

C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus condamnarea

inculpatului Nt.M. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de persoane.

În temeiul art. 71 C.

pen. s-au interzis, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevederilor de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate pe un termen de

încercare de 6 ani, stabilit conform art. 86

2

C. pen.

Pe durata termenului

de încercare a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la

datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b) să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 71

alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate

inculpatului.

S-au respins

apelurile declarate de inculpații A.C., L.T., F.I. și de către partea

responsabilă civilmente SC A. SA, ca nefondate.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pentru a decide

astfel, s-a reținut în esență că prima instanță a răspuns celor invocate de

către inculpatul A.C. fiind nefondat motivul de apel ce vizează omisiunea

instanței de fond de a se pronunța asupra legalității administrării mijloacelor

de probă efectuate în faza actelor premergătoare în lipsa procesului-verbal de

constatare a efectuării acestor acte premergătoare.

S-a mai reținut că

instanța de fond a procedat corect făcând analiza probelor administrate în

considerentele hotărârii și nu s-a pronunțat asupra aspectelor ce țin de

legalitatea administrării probelor prin dispozitiv ținând seama de dispozițiile

art. 356 lit. c) C. proc. pen.

În ceea ce privește

fondul cauzei s-a reținut că instanța de fond a stabilit situația de fapt în

mod corect pe baza unei judicioase analize, dând încadrarea juridică corectă

faptelor săvârșite de aceștia.

În ceea ce privește

latura civilă a cauzei s-a reținut că aspectele invocate de apelanți nu sunt

întemeiate.

Astfel faptul că ar

fi fost lipsă de procedură cu unele părți vătămate nu poate fi invocat de către

partea responsabilă civilmente, întrucât nu se poate considera că i s-a produs

vreo vătămare acesteia. De asemenea, faptul că s-a procedat la audierea unor

părți vătămate înainte de introducerea sa în cauză, nu este de natură să atragă

nulitatea hotărârii primei instanței, aceasta, dacă se considera vătămată,

având posibilitatea să ceară primei instanțe, la primul termen de judecată,

reaudierea părților vătămate. De altfel, nici în acest caz nu s-a arătat și

dovedit vreun prejudiciu cauzat prin îndeplinirea acestui act procedural.

Împotriva acestei

decizii în termen legal au declarat recurs inculpații A.C., Nt.M., L.T. și F.I.

criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică formulând următoarele critici:

Inculpatul A.C. a

solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, fiind incidente

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9, 10 și 18 C. proc.

pen.

În susținerea

motivelor de recurs aflate la dosarul cauzei, apărătorul a arătat că instanța

de judecată nu s-a pronunțat asupra unei cereri care viza înlăturarea

mijloacelor de probă obținute în condiții nelegale. A învederat că, încă din

faza judecării cauzei în fond apărarea a solicitat aplicarea dispozițiilor art.

64 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că la condamnarea unei persoane nu

pot fi avute în vedere decât mijloacele de probă obținute în mod legal,

împrejurare care rezultă din dispozițiile art. 6 alin. (2) din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului dar și din art. 64 C. proc. pen.

În opinia sa

instanțele trebuiau să se pronunțe în sensul respingerii sau admiterii cererii

de înlăturare a mijloacelor de probă obținute în mod legal. Neprocedând de

această formă instanțele au omis a se pronunța unei cereri esențiale, hotărârea

pronunțată fiind astfel nelegală. Sub acest aspect apărătorul a solicitat

instanței de recurs ca în rejudecare să se facă aplicarea art. 64 alin. (2) din

C. proc. pen. și să fie înlăturate mijloacelor de probă obținute în mod legal,

la pronunțarea hotărârii urmând a fi avute în vedere numai probele obținute în

mod legal.

Cu privire la cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 din C. proc. pen., invocat

în susținerea motivelor de recurs, inculpatul a precizat că în cauză există o

contradicție evidentă între mijloacele de probă, conținutul acestora și

reflectarea lor în conținutul hotărârii judecătorești. Această discrepanță este

considerată ca eroare gravă de fapt circumscrisă cazului de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 18 din C. proc. pen. împrejurarea interpretată în mod

eronat de ambele instanțe se referă la deplasarea pe care inculpatul A.C. o

face în Spania, în același timp cu inculpatul Nt.M., în același timp cu cele 15

părți vătămate. Inculpatul a mai susținut că în cauză elementele constitutive

ale infracțiunii de trafic de persoane nu sunt întrunite, părțile vătămate

deplasându-se în deplină cunoștință de cauză, fără a fi constrânse, având

deplină libertate de mișcare. Încheierea contractelor nu a putut fi realizată

datorită existenței unor condiții existente pe piața din Spania și nu datorită

culpei inculpatului.

În raport de cele

susținute, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și în

rejudecare achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. d) din C. proc. pen.

Inculpații Nt.M.,

L.T. au solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârii recurate pentru

aceleași motive invocate de inculpatul A.C.

Hotărârea a fost

criticată și în raport de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, precizând că atât instanța de fond cât și cea de control

judiciar nu au avut în vedere susținerile apărării referitoare la administrarea

unor probe încuviințate de instanța de fond, și anume înscrisuri prin care

inculpații doreau să dovedească faptul că o mare parte din sumele remise de

părțile vătămate au fost cheltuite de inculpații pentru a fi asigurată cazarea

acestora. Deși administrarea acestor înscrisuri a fost încuviințată, instanța a

omis a se pronunța asupra acestora, inculpații solicitând sub acest aspect

admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Totodată, au arătat

că în cauză nu există probe din care să rezulte că din punct de vedere obiectiv

sau subiectiv inculpații au avut intenția de a le înșela pe părțile vătămate,

solicitând achitarea pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora, în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din C. proc. pen.

Recurentul inculpat

F.I. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și în

rejudecare, reținând incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 din C. proc. pen., achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2,

lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din C. proc. pen., întrucât nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina sa.

În subsidiar, a

solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

b

1

) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 181 C. pen.

Apărătorul intimatei

parte responsabilă civilmente SC A. SA a solicitat admiterea recursurilor

declarate de inculpați și având în vedere dispozițiile art. 385

7

din

C. proc. pen. a solicitat extinderea efectelor recursului și cu privire la

partea responsabilă civilmente.

Recursurile sunt

fondate.

Examinând actele și

lucrările dosarului, hotărârea recurată, prin prisma tuturor criticilor

formulate de recurenți și a motivelor de casare invocate dar și din oficiu

cauza, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (2), (3) C. proc.

pen.,constată că sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 9, 10 C. proc. pen.

Criticile formulate

de recurenții inculpați A.C., Nt.M., L.T. și F.I. vizează, în esență, aceleași

aspecte, motiv pentru care instanța le va analiza prin raportare la cazurile de

casare incidente în cauză. De asemenea, vor fi analizate criticile formulate de

intimata parte responsabilă civilmente SC A. S.A. urmare a incidenței

dispozițiilor art. 385

7

C. proc. pen.

Astfel, potrivit art.

224 C. proc. pen., în vederea începerii urmării penale, organul de urmărire

penală poate efectua acte premergătoare.

Procesul-verbal pe

care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de

probă.

Actele premergătoare

urmăririi penale sunt acte procedurale cu natură și funcționalitate specifice,

plasate în afara procesului penal.

Actele premergătoare

au menirea fie de a completa informațiile pe care organele de urmărire penală

le au cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, fie numai să verifice aceste

informații spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu

începerea urmăririi penale.

Datele sau

informațiile privind săvârșirea unei infracțiuni, culese în faza premergătoare

urmăririi penale, sunt limitate, ele constituind acel minim necesar care poate

forma convingerea organului de urmărire penală privind începerea sau

neînceperea urmăririi penale.

Raportat la

dispozițiile legale menționate, instanța de fond a reținut că, în ceea ce

privește mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale s-a

constatat că în cauză au fost efectuate mai multe acte anterior începerii

urmăririi penale, însă lipsa unui proces-verbal prin care să fie constatată

efectuarea actelor premergătoare nu poate duce la reținerea unei alte situații

de fapt în sarcina inculpatului A.C. și a celorlalți inculpați în condițiile în

care o mare parte a probelor administrate în fața organului de urmărire penale

au fost readministrate cu ocazia cercetării judecătorești.

În același sens,

instanța de apel a reținut în considerentele deciziei recurate că lipsa

procesului-verbal prin care să fie constată efectuarea actelor premergătoare nu

poate duce la reținerea unei alte situații de fapt decât cea stabilită pe baza

probatoriului administrat în faza cercetării judecătorești.

Este de observat că

atât instanța de fond, cât și instanța de prim control judiciar nu motivează

corespunzător acest aspect.

Din economia textului

art. 224 alin. (3) C. proc. pen., rezultă neîndoios și imperativ că efectuarea

unor acte premergătoare, se constată, printr-un act procedural, respectiv

printr-un proces-verbal și că doar acest proces-verbal poate constitui mijloc

de probă.

În mod corelativ,

potrivit art. 356 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., expunerea trebuie să

cuprindă (..) analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea

laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate (..).

În acest context,

instanța chiar dacă nu avea obligația (în sensul art. 357 C. proc. pen.) de a

se pronunța în mod expres cu privire la faptul că în lipsa acestui

proces-verbal, actele premergătoare sunt practic inexistente, instanța trebuia

să constate inexistența acestui proces-verbal și implicit a probelor

administrate în faza actelor premergătoare și în considerarea acestui fapt să

procedeze la administrarea tuturor probelor în faza cercetării judecătorești.

Tot astfel, instanța

avea obligația să motiveze convingător, argumentat pentru care motive lipsa

unui proces-verbal prin care să fie constatată efectuarea actelor premergătoare

nu poate duce la reținerea unei alte situații de fapt în sarcina inculpaților

nu să se limiteze la o simplă afirmație în acest sens.

Totodată, instanța de

prim control judiciar a reținut în considerentele deciziei recurate faptul că o

mare parte a probelor administrate în fața organului de urmărire penală au fost

readministrate cu ocazia cercetării judecătorești, fără însă a indica în mod

expres care au fost probele readministrate în faza de cercetare judecătorească

și necesitatea administrării/readministrării lor, în contextul lipsei

procesului-verbal sus-menționat.

Referitor la

posibilitatea reținerii unor declarații date în faza actelor premergătoare, ca

fiind mijloace de probă administrate în cursul procesului penal, chiar instanța

de apel reține că, „în mod evident nu pot avea această valoare", însă nu

motivează cu argumente juridice concluzia inserată în considerentele deciziei.

Relativ la acest

aspect, Înalta Curte apreciază neconvingătoare, necorespunzătoare motivarea

instanței de apel, potrivit căreia „dacă activitatea infracțională reținută în

sarcina inculpaților rezultă din alte mijloace de probă administrate în cauză,

inclusiv cu privire la persoanele vătămate care au dat declarații în faza actelor

premergătoare, nu poate să nu fie reținută ca fiind dovedită", întrucât nu

rezultă în mod clar, neechivoc, delimitarea între mijloacele de probă

administrate în faza actelor premergătoare (în lipsa unui proces-verbal

constatator) și mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală și

în faza de cercetare judecătorească și nici dacă probatoriul administrat în

faza actelor premergătoare a conturat ori nu starea de fapt reținută în sarcina

fiecărui inculpat.

Referitor la

criticile formulate de partea responsabilă civilmente se reține că acestea sunt

întemeiate doar pentru considerentele ce se vor arăta.

Așa cum s-a arătat în

cele ce preced, obligația motivării este impusă sub sancțiunea nulității

relative, nerespectarea ei constituind motiv de casare.

Obligația impusă de

lege instanțelor de a-și motiva hotărârile lor permite instanțelor de control

de a le verifica.

De aceea, în cazul

lipsei, insuficienței sau obscurității motivelor, instanța de recurs casează

hotărârea fiindcă în aceste condiții obligația de a control hotărârea atacată

devine imposibil de realizat.

Așadar, motivarea

insuficientă sau formulată în termeni generali, vagi, reprezintă motiv de

casare.

Raportat la aceste

considerații de ordin teoretic, Înalta Curte constată că, deși în considerentele

deciziei se analizează motivul de apel formulat de partea responsabilă

civilmente privind aplicarea greșită a legii referitoare la cadrul legal

existent în perioada 2000 - 2003 privind protecția cetățenilor români care

lucrează în străinătate, instanța de apel reține în mod succint că „acestea

vizează chestiuni analizate cu privire la latura penală apreciate ca

nefondate".

Analiza motivului de

apel sus-menționat, în maniera arătată, echivalează practic cu o nemotivare,

fapt ce împiedică instanța de control judiciar să efectueze un control real și

efectiv în sensul dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen.

Totodată, instanța de

apel nu a motivat respingerea motivului de apel privind împrejurarea că părțile

vătămate au primit sume diferite reprezentând daune morale, în condițiile în

care împrejurările faptei au fost aceleași pentru toate aceste părți vătămate.

De asemenea, la pct.

5 din motivele de apel, partea responsabilă civilmente a susținut că sentința

penală se întemeiază pe o dispoziție legală abrogată, iar instanța de apel nu a

făcut nicio referire la greșita interpretare a efectelor abrogării, nu a

motivat argumentat criticile formulate în acest sens.

În aceste condiții,

se apreciază că omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra acestei

cereri esențiale este de natură să încalce principiul garantării drepturilor

părților și să influențeze soluția procesului.

Pe de altă parte,

având în vedere conținutul art. 9 din Legea nr. 156/2000 publicat în M. Of. nr.

364 din 4 august 2000, în contextul modificărilor intervenite prin actele

normative modificatoare publicate în M. Of. al României, Partea I până la 7

noiembrie 2002, (O.G. nr. 43/2002 și Legea nr. 592/2002), prin care acest

articol capătă un nou conținut, precum și împrejurarea că faptele reținute s-au

desfășurat în perioada august 2002 - octombrie 2003, se impunea ca instanța să

analizeze aplicarea în timp a legii menționate, cu referire la textele

incriminatoare incidente în cauză.

Se constată, de

asemenea, că instanța de apel nu a analizat dispozițiilor H.G. nr. 850/2002

prin prisma abrogării Cap. II din H.G. nr. 384/2001 care impunea acreditarea

agenților de ocupare a forței de muncă în ceea ce privește condiția de

acreditare a acestora la Ministerul Muncii.

Este de observat și

faptul că instanța de apel nu răspunde criticilor formulate de partea

responsabilă civilmente referitoare la cadrul legal privind condițiile pentru

exercitarea obiectului de activitate Cod CAEN 7450 (selecția și plasarea forței

de muncă), aspect cu incidență în stabilirea încadrării juridice dată faptelor

pretins săvârșite de inculpați.

Totodată, se constată

lipsa motivării deciziei în ceea ce privește respingerea criticii formulate de

partea responsabilă civilmente referitoare la aprecierea greșită a probelor administrate,

în special a înscrisurilor aflate la dosarul de fond.

În sensul celor

arătate în cele ce preced, Înalta Curte apreciază incidente în cauză cazurile

de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 și 10 C. proc.

pen., fapt ce face imposibil de analizat celelalte cazuri de casare invocate de

recurenți.

Pentru considerentele

arătate, văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., urmează a admite recursurile declarate în cauză și prin extindere conform

art. 385

7

C. proc. pen. și cu privire la partea responsabilă

civilmente SC A. SA București, a casa decizia recurată și a trimite cauza spre

rejudecare la Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie pentru a dispus în sensul criticilor arătate în

considerentele prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite recursurile

declarate de inculpații A.C., Nt.M., F.I. și L.T. împotriva Deciziei penale nr.

104/A din 05 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia

penală recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de

Apel București. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariile

parțiale pentru apărătorii desemnați din oficiu, pentru cei patru recurenți

intimați inculpați, până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 50

RON, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 iulie 2011.

Procesat de GGC - LM