ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2616/2011

Asupra recursurilor de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 933/F din 10 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a dispus:

În baza prevederilor art. 2 alin. (2) și art. 16 din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 74 lit. a) și 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.E.C. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, conform art. 65 C. pen.

În baza prev. art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat calificarea juridică a faptei inculpatei T.A. din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 16 din Legea nr. 143/2000, în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000 (pct. 1 și 4 din rechizitoriu).

În baza prev. art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 16 din aceeași lege și art. 74 lit. a) și 76 lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata T.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., conform art. 65 C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza prev. art. 86

1

C. pen. s-au suspendat sub supraveghere pedepsele aplicate inculpaților C.E.C. și T.A. pe un termen de încercare de 7 ani, conform art. 86

2

C. pen.

Pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpații C.E.C. și T.A. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, conform art. 86

3

C. pen.:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință, locuință și orice deplasare care depășește 8 zile; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

S-a atras atenția inculpaților asupra prev. art. 86

4

C. pen. care privesc revocarea suspendării sub supraveghere.

S-a constatat că inculpații C. și T. au fost reținuți/arestați preventiv de la 14 aprilie 2004 la 30 august 2004 inclusiv.

În baza prev. art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. și 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei conform art. 65 C. pen.

S-a făcut aplicarea prev. art. 71 - 64 lit. a), b) C. pen.

S-a constatat că inculpatul B.C. a fost reținut în prezenta cauză de la 14 aprilie 2004 - 15 aprilie 2004.

S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza prev. art. 17 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpata T.A., suma de 200 RON și un telefon mobil marca N. depus în Camera de Corpuri Delicte.

S-a confiscat și distrus cantitatea de 28 comprimate M.D.M.A. rămase din cele 37 în urma analizelor de laborator.

În baza prev. art. 17 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpatul C., suma de 200 RON și un telefon mobil marca B. (depus la camera de Corpuri Delicte).

În baza prev. art. 17 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpatul B.C., suma de 175 RON și un telefon mobil marca P. (depus la Camera de Corpuri Delicte).

În baza prev. art. 191 C. proc. pen., au fost obligați inculpații la câte 500 RON fiecare.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a constatat că prin Sentința penală nr. 1297/2005, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a calificării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului C.E.C., din infracțiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000 și, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 16 din Legea nr. 143/2000 i-a condamnat pe inculpații C.E.C. și T.A., la două pedepse de câte 3 ani închisoare în condițiile art. 86

1

C. pen.

De asemenea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul B.C. pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 296/A/2006, Curtea de Apel București a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpați și, în rejudecare, a dispus în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen., condamnarea inculpaților C.E.R. și T.A. la două pedepse la câte doi ani închisoare, a înlăturat achitarea inculpatei T.A. pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, precum și dispoziția referitoare la aplicarea amenzii administrative dispusă conform art. 91 C. pen., menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia penală nr. 7253/2006 a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpații C.E.R. și T.A., a casat sentința și decizia și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Tribunalul București.

Din considerentele deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție a rezultat că instanța de prim control judiciar a omis să facă vreo referire la cea de a doua faptă reținută în actul de inculpare în sarcina inculpatului B. și că există contradictorialitate între dispozitivul Deciziei nr. 296/2006 și considerentele acesteia.

Prin Sentința penală nr. 159/2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală în fond, după casare, s-a dispus schimbarea calificării juridice a faptelor săvârșite de către inculpații T., C. și B.C. și s-a dispus în baza dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 și art. 41 alin. (2) C. pen. condamnarea inculpaților T., C. și B. la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare în condițiile art. 86

1

C. pen.

S-a reținut, de asemenea, în sarcina inculpatului C. și infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Prin Decizia penală nr. 218/A/2008, pronunțată de Curtea de Apel București s-au admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul București și ale inculpaților C., B. și T., s-a desființat în totalitate Sentința penală nr. 159/2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală și, în fond, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, respectiv Tribunalul București.

S-a reținut în considerentele deciziei instanței de apel că prima instanță în rejudecare, nu s-a conformat motivelor de casare potrivit art. 385

18

alin. (1) C. proc. pen. Astfel, în considerentele sentinței deși s-a reținut că inculpatul B.C. a săvârșit infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 constând în aceea că i-a încredințat inculpatei T.A., 37 comprimate ecstazy, fapta descrisă la pct. 4 din rechizitoriu, în dispozitivul hotărârii s-a dispus condamnarea acestei inculpate pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în faptele menționate la pct. 2 din actul de sesizare a instanței.

A concluzionat instanța de apel că pentru fapta de la pct. 4 din rechizitoriu, tribunalul nu a pronunțat nicio soluție, încălcând astfel dispozițiile art. 317 rap. la art. 345 alin. (1) C. proc. pen. care îl obligau să hotărască prin sentință, asupra tuturor faptelor menționate în rechizitoriu și să pronunțe, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.

Examinând actele și lucrările dosarului în fond, după casare, tribunalul a constatat că prin rechizitoriul întocmit la data de 10 mai 2004, inculpații T.A., C.E.C. și B.C., au fost trimiși în judecată pentru fapte ce constau în aceea că:

Inculpata T.A. a vândut martorului I.J.l. împreună cu coinculpatul C.E.C., la data de 14 aprilie 2004, în jurul orelor 12,00, 9 doze conținând 0,33 grame heroină, cu suma de 200 RON și a deținut spre păstrare în locuința sa 37 comprimate M.D.M.A., lăsate în garanție coinculpatului B.C. de către martorul V.R.C.

Inculpatul C.E.C., în ziua de 14 aprilie 2004, în jurul orelor 12,00 a vândut martorului denunțător I.J.I. împreună cu coinculpata T.A., 8 doze conținând 0,33 grame heroină cu suma de 200 RON.

Inculpatul B.C., în luna aprilie 2004 a acceptat drept garanție de la martorul V.R.C., 37 comprimate M.D.M.A. pe care le-a lăsat apoi spre păstrare inculpatei T.A., în locuința acesteia, până la restituirea datoriei; a vândut coinculpaților C.E.C. și T.A., în dimineața zilei de 14 aprilie 2004, 12 doze heroină; a primit de la coinculpații C.E.C. și T.A., suma de 175 RON, pentru a le procura 14 doze heroină, faptă ce a rămas în faza de tentativă, fiind absorbită însă de infracțiunea consumată reținută în sarcina inculpatului la pct. 2 din rechizitoriu.

Din probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut că la data de 14 aprilie 2004, martorul I.J.I. a formulat un denunț împotriva inculpaților T.A. și C.E.C., în care a precizat că, fiind consumator de droguri își procura dozele de heroină de la aceștia.

La data sus-menționată - 14 aprilie 2004 - organele de poliție au organizat un flagrant, ocazie cu care au fost depistați inculpații C.E.C. și T.A.

La percheziția corporală efectuată asupra inculpatei T.A. s-a găsit suma de 2.000 RON formată din 8 bancnote de câte 50.000 RON și 16 bancnote de câte 10 RON capcanate chimic.

Din procesul-verbal de supraveghere încheiat de organele de poliție, coroborat și cu declarația martorului denunțător, a rezultat că inculpatul C.E.C. a fost cel care a remis denunțătorului 8 doze de substanță pulverulentă de culoare maronie care, potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică din 14 aprilie 2004 conțineau heroină și cofeină.

A mai reținut instanța de fond că, după ce inculpații C.E.C. și T.A. au fost prinși în flagrant, aceasta din urmă a adus la cunoștința organelor de poliție, faptul că în apartamentul situat în C.C. în care domicilia fără forme legale, deține 37 pastile ecstazy pe care le-a primit spre păstrare de la martorul V.R.C. la începutul lunii aprilie 2009.

În acest context, inculpata a susținut că martorul V.R.C. i-ar fi solicitat cu titlu de împrumut suma de 1.000 RON și întrucât ea nu avea bani, l-a pus pe martor în legătură cu inculpatul B.C. care a fost de acord să-l împrumute cu suma cerută, solicitând în schimb o garanție. Inculpatului B.C. i-a fost oferit cu titlu de garanție un lanț din aur pe care însă l-a refuzat, ulterior martorul oferindu-i 37 pastile ecstazy pe care, de asemenea nu le-a acceptat pentru ca în final inculpata să garanteze pentru martor suma împrumutată, context în care, V.R.C. i-a înmânat ei spre păstrare cele 37 pastile ecstazy.

În ce privește poziția procesuală a inculpatei T.A., instanța de fond a reținut că aceasta a manifestat o conduită parțial sinceră cu privire la faptele reținute în sarcina sa, recunoscând în toate fazele procesuale împrejurarea că a vândut la data de 14 aprilie 2004, 8 doze de substanță pulverulentă, detaliind atât participarea sa la această activitate, cât și pe cea a coinculpatului C.E.C.

Susținerea sus-numitei inculpatei în sensul că referitor la cele 37 pastile ecstazy, singura sa contribuție a fost aceea de a le deține în locuința sa, fără să existe sau să rezulte în vreun mod intenția sa de a le comercializa, nu a fost primită de instanța de fond în condițiile în care art. 2 din Legea nr. 143/2000 nu face nicio distincție în acest sens.

Stabilind vinovăția inculpatei T.A. și pentru această din urmă faptă, întrucât prin rechizitoriu inculpata a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de trafic de droguri în formă simplă, instanța de fond a dispus în conformitate cu dispozițiile art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice, reținând în sarcina acesteia infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul C.E.C. s-a reținut că acesta a avut o conduită sinceră în toate fazele procesului penal, recunoscând participarea sa la comiterea faptei de comercializare a celor 8 doze heroină în data de 14 aprilie 2004, declarația sa coroborându-se cu procesul-verbal de realizare a flagrantului încheiat de organele de poliție, cu depoziția martorului denunțător I.J.I., dar și cu declarațiile inculpatei T.A.

Referitor la inculpatul B.C., instanța de fond a constatat că acesta a negat pe tot parcursul procesului penal comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Poziția sus-numitului inculpat de negare a faptei a fost înlăturată de instanța de fond ca fiind nesinceră și contrazisă de declarațiile coinculpaților T.A. și C.E.C., precum și de declarația martorului asistent P.I.F., prezent la momentul prinderii inculpatului în flagrant, ocazie cu care inculpatul a precizat că a primit suma de bani de la cei doi coinculpați pentru a le procura 14 doze de heroină.

Susținerea inculpatului B.C. că ar fi fost agresat de organele de poliție, nu a fost dovedită cu niciun mijloc de probă, certificatul medico-legal depus la dosar, fiind proba singulară care nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză. De asemenea, s-a reținut că inculpatul nu a reușit să probeze împrejurarea că suma de 175 RON ce i-a fost înmânată de inculpata T.A., ar fi reprezentat rambursarea unui împrumut.

La reținerea vinovăției inculpatului B.C., instanța de fond a avut în vedere și împrejurarea că la data de 14 aprilie 2004, inculpații, T.A. și C.E.C. au formulat un denunț împotriva acestuia, urmare căruia s-a realizat flagrantul, ocazie cu care inculpatul a primit suma de 175 RON în bancnote ce au fost capcanate de organele de cercetare penală.

În drept, faptele comise de inculpați au fost încadrate în dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (inculpatul C.E.C.), ale art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (inculpata T.A.) și ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (inculpatul B.C.).

În favoarea inculpaților C.E.C. și T.A. s-au reținut dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 ca urmare a denunțului formulat de aceștia împotriva inculpatului B.C., finalizat cu trimiterea lui în judecată, dar și circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. pentru că sunt la primul conflict cu legea penală, sunt caracterizați pozitiv în familie și societate, erau încadrați în muncă la data comiterii faptelor și au recunoscut și regretat faptele comise.

În contextul celor mai sus arătate, tribunalul a apreciat că scopul educativ și sancționator al pedepsei pentru sus-numiții inculpați poate fi atins și fără privare de libertate prin aplicarea prevederilor art. 86

1

C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepselor sub supraveghere.

Pentru inculpatul B.C. s-a reținut că a avut o poziție procesuală nesinceră, dar și împrejurarea că mai este cercetat în altă cauză în care este arestat preventiv, aspecte în raport de care s-a apreciat că scopul preventiv și educativ al pedepsei aplicate acestui inculpat poate fi atins numai prin executarea efectivă a pedepsei, prin privare de libertate. întrucât inculpatul este infractor primar, până la momentul comiterii faptei a fost caracterizat pozitiv atât în familie, cât și în societate, în favoarea acestuia s-a reținut circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Împotriva sentinței au declarat apel inculpații.

Inculpatul C.E.C. a criticat sentința pentru netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepsei la care a fost condamnat și care în opinia sa este prea mare. Inculpatul a solicitat să se dea o mai mare eficiență circumstanței atenuante prevăzute în art. 74 lit. a) C. pen., dar și prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 și, în consecință, să se procedeze la reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia, dar și a duratei termenului de încercare.

Inculpata T.A. a criticat sentința pentru netemeinicie solicitând reducerea cuantumului pedepsei și aplicarea prevederilor art. 81 C. pen. referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În ceea ce privește critica adusă sentinței de către inculpatul B.C., prin apărătorul acestuia, referitoare însă la inculpata T.A. și anume că în sarcina acesteia s-au reținut și prevederile art. 41 alin. (2) C. pen., urmare aplicării dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., inculpata, prin avocatul său, a susținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Inculpatul B.C. a criticat sentința pentru nelegalitate întrucât judecătorul fondului nu s-a pronunțat pe cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de procuror la data de 28 octombrie 2009 și de asemenea, că nu a dat nicio soluție pentru faptele descrise la pct. 2 și 4 din rechizitoriu.

În raport de acest motiv de nelegalitate, inculpatul a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, Tribunalul București.

Inculpatul B.C. a criticat sentința și pentru netemeinicie motivând că a fost condamnat pentru un singur act material - nedovedit dealtfel - la pedeapsa de 5 ani închisoare, singura probă care îl acuză constituind-o declarația martorului P.F.I., care este nelizibilă. în consecință, inculpatul a solicitat achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 138 din 16 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de inculpatul B.C., a desființat în parte sentința și, în rejudecare, a redus pedeapsa aplicată acestui inculpat de la 5 ani la 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71 alin. (1) și (2) și a art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței, iar apelurile declarate de inculpații C.E.C. și T.A. au fost respinse ca nefondate.

Instanța de prim control judiciar a constatat din analiza probelor administrate în cauză că situația de fapt stabilită de instanța fondului corespunde realității și că faptele reținute în sarcina fiecărui inculpat au fost încadrate corespunzător din punct de vedere juridic.

Referitor la apelurile declarate de inculpații C.E.C. și T.A., care au vizat netemeinicia hotărârilor pronunțate sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate fiecăruia, de 4 ani închisoare, instanța de apel a apreciat că aceasta a fost judicios individualizată, instanța fondului făcând aplicarea prevederilor art. 72 C. pen. cu referire la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, la pericolul social concret pe care-l prezintă faptele săvârșite de inculpați, la modalitatea și împrejurările prin care s-au comis faptele, toate coroborate și cu declarațiile inculpaților de recunoaștere a infracțiunilor, de regret și cu circumstanțele ce caracterizează favorabil persoana acestora atât înainte cât și după săvârșirea infracțiunilor (nu au antecedente penale, au contribuit la prinderea și trimiterea în judecată a unui alt făptuitor, în sarcina căruia s-au reținut tot infracțiuni legate de droguri).

Împrejurarea că sus-numiții inculpați erau încadrați în muncă, au fost caracterizați pozitiv ca și comportament în familie și societate a fost valorificată de instanța de fond care a considerat că scopul educativ și sancționator al pedepselor aplicate acestora poate fi atins prin condamnarea lor în condițiile art. 86 C. pen.

În ceea ce privește reținerea de către instanța de fond în sarcina inculpatei T.A. a prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. care incriminează infracțiunea continuată, fără a fi pusă în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptei de infracțiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în infracțiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 4 alin. (2) C. pen., instanța de prim control judiciar a apreciat că acest aspect de nelegalitate invocat de apărătorul ales al inculpatului B.C. nu atrage incidența în cauză a prevederilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., atâta timp cât inculpata nu a invocat că ar fi suferit vreo vătămare, iar cele două acte materiale ce intră în conținutul infracțiunii de trafic de droguri au avut la bază aceeași rezoluție infracțională.

Referitor la apelul declarat de inculpatul B.C., instanța de apel l-a apreciat ca fiind întemeiat numai în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicată acestuia.

Având în vedere prevederile art. 72 C. pen. care enumeră criteriile generale de individualizare a pedepsei, cât și faptul că sus-numitul inculpat este infractor primar, până la comiterea faptei dedusă judecății a avut un comportament corespunzător în societate, instanța de prim control judiciar a apreciat că scopul pedepsei, astfel cum este definit de art. 52 C. pen., poate fi atins și prin reducerea cuantumului pedepsei de la 5 ani la 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție.

În ce privește soluția instanței de fond de condamnare a inculpatului B.C., s-a constatat că în mod corect în sarcina acestuia s-au reținut două acte materiale de trafic de droguri întrucât fapta de a primi de la ceilalți doi coinculpați, suma de 175 RON pentru a le procura 14 doze de heroină, a rămas în faza tentativei, fiind absorbită în infracțiunea consumată descrisă la pct. 2 din rechizitoriu.

S-a apreciat că susținerea inculpatului B.C., în sensul că motivarea instanței de fond este lovită de nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. deoarece judecătorul fondului nu a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice solicitată de parchet cu ocazia soluționării cauzei, nu corespunde realității.

Astfel, din practicaua încheierii de ședință din data de 28 octombrie 2009, rezultă că apărătorul părților „ având pe rând cuvântul, nu se opun schimbării încadrării juridice". Prin urmare s-a concluzionat că nu poate fi primită solicitarea inculpatului de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

De asemenea, pentru că tribunalul a constatat imposibilitatea aducerii în instanță a martorilor P.F.I. și V.R.C., a făcut aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen. (în ce-l privește pe martorul V.R.C.) iar cu privire la P.F.I., a luat act că „scrisul persoanei ce a scris această declarație este inteligibil".

Cât privește cererea inculpatului de a fi achitat în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanța de apel a reținut că nu poate fi primită din următoarele considerente:

Declarațiile constante ale coinculpaților T.A. și C.E.C. nu sunt singurele probe ce susțin faptul că la data de 14 aprilie 2004, inculpatului B.C. i-a fost înmânată suma de 175 RON pentru procurarea de droguri și nu ca rambursare a unui împrumut. În susținerea vinovăției acestui inculpat au fost invocate declarațiile martorului asistent prezent la depistarea în flagrant a inculpatului, precum și mențiunile din procesul-verbal de depistare în flagrant când inculpatul a declarat că a primit suma de bani sus-menționată pentru a le procura celor doi inculpați, 14 doze de heroină.

Concluziile certificatului medico-legal nr. X/2004 care atestă existența unor leziuni traumatice ce datează din 14/15 aprilie 2004 și pentru a căror vindecare inculpatul B.C. a primit 2 - 3 zile de îngrijiri medicale, în opinia instanței de apel, nu justifică reținerea împrejurării că organele de cercetare penală ar fi manifestat o atitudine violentă față de acesta pentru a-l determina să declare aspecte necorespunzătoare adevărului. Pe de o parte, martorii asistenți la prinderea în flagrant a inculpatului nu au confirmat cele susținute de acesta, și anume că ar fi fost agresat de organele de poliție, pentru a declara necorespunzător adevărul, iar pe de altă parte, inculpatul nu a făcut dovada în fața instanței că ar fi formulat vreo plângere penală în acest sens.

Dacă suma de 175 RON ar fi reprezentat un împrumut, așa cum a susținut inculpatul, acesta trebuia să prezinte contractul de împrumut în faza de urmărire penală, ori până la finalizarea acesteia, la data de 10 mai 2004, și nu după aproximativ un an de zile de la data săvârșirii faptei.

În consecință, reținând că sub aspectul încadrării juridice dată faptei, soluția instanței de fond este legală, neexistând vreun caz de nulitate absolută care să conducă, în final, la desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, criticile formulate de inculpatul B.C. au fost apreciate ca neîntemeiate, cu excepția celei vizând cuantumul pedepsei, care a fost redus de la 5 la 4 ani închisoare.

Împotriva deciziei au declarat recurs inculpații.

Inculpatul B.C. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1), pct. 10, 171 și 18 C. proc. pen. a susținut că instanțele de fond și cea de apel au reținut o greșită situație de fapt, că în mod constant a negat săvârșirea faptelor pentru care a fost cercetat și trimis în judecată, împrejurare ce nu a fost luată în considerare de instanță și, că suma de 175 RON a fost primită de la coinculpații T.A. și C.E.C., cu titlu de împrumut. Referitor la fapta descrisă la pct. 4 din rechizitoriu, inculpatul a arătat că l-a împrumutat pe martorul V.R. cu suma de 1.000 RON, împrejurare față de care, soluția ce se impunea a fi pronunțată, ar fi fost aceea de achitare pentru ambele infracțiuni, dar pe temeiuri diferite - art. 10 lit. a) C. proc. pen. - pentru fapta din 14 aprilie 2004, respectiv - art. 10 lit. c) C. proc. pen. - pentru fapta comisă la aceeași dată, 14 aprilie 2004, orele 17,45.

A mai susținut inculpatul B.C., că instanța de fond nu s-a conformat hotărârii instanței de recurs, fără a arăta însă ce anume nu a respectat judecătorul fondului, situație față de care s-ar impune casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Inculpatul C.E.C., prin apărătorul ales, invocând cazul de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susținut că în cauză nu s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei prin aceea că, deși a fost trimis în judecată pentru o singură faptă, a fost condamnat la o pedeapsă egală ca și cuantum, cu cea aplicată inculpaților T.A. și B.C., în sarcina cărora s-au reținut mai multe fapte penale.

A mai susținut inculpatul că hotărârea este nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția, respectiv să reanalizeze probele administrative în cauză, invocând sub acest aspect, cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 și 10 C. proc. pen.

în final, inculpatul a solicitat casarea hotărârii și, în rejudecare, reducerea atât a cuantumului pedepsei cât și a termenului de încercare.

Inculpata T.A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1), pct. 14 C. proc. pen., prin apărătorul ales, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. ca modalitate de executare a pedepsei.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, inculpata a susținut că perioada executată în arest preventiv a fost suficientă pentru a conștientiza gravitatea faptei comise, că are un loc de muncă și că este absurd ca într-un dosar de trafic de stupefiante cu încadrare juridică similară, să se stabilească aceeași pedeapsă de 4 ani închisoare pentru doi inculpați care au o situație procesuală total diferită (este cazul inculpatului B.C. care nu a recunoscut faptele deduse judecății, în timp ce ea a avut o poziție sinceră, a formulat denunț finalizat cu trimiterea în judecată a acestui inculpat, a beneficiat de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, urmare reținerii în favoarea sa a prevederilor art. 16 din Legea 143/2000).

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de inculpați care în drept se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 9, 10, 14, 18 C. proc. pen., cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. ultim din același cod, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.

Cu privire la recursul formulat de inculpatul B.C. se rețin următoarele:

Recurentul inculpat B.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faptă descrisă la pct. 2 și 4 din actul de sesizare a instanței, și care constă în aceea că în cursul lunii aprilie 2004 a acceptat drept garanție de la V.R.C., pe care l-a împrumutat cu 1.000 RON, un număr de 37 comprimate M.D.M.A., rugând-o la rândul său pe coinculpata T.A., să le păstreze pentru el până la restituirea datoriei. În dimineața zilei de 14 aprilie 2004, recurentul a vândut coinculpaților T.A. și C.E.C., 12 doze de heroină și în cursul aceleași zile, în jurul orelor 17,45 a primit de la aceștia suma de 175 RON pentru a le procura 14 doze de heroină (faptă rămasă în faza de tentativă).

Inițial, în cauza dedusă judecății s-a pronunțat Sentința penală nr. 1297/2005 care a fost desființată în parte prin Decizia penală 296/A/2006 a Curții de Apel București, pentru ca în final, prin Decizia penală nr. 7253/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, să caseze ambele hotărâri și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Tribunalul București.

În considerentele deciziei, instanța de recurs a reținut că hotărârile pronunțate de instanța de fond și de instanța de prim control judiciar sunt nelegale deoarece: deși inculpatul B.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a trei acte materiale ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii prev. și ped. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, nici instanța de fond, nici instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la cel de-al doilea act material reținut a fi fost săvârșit de inculpat și care constă în vânzarea de către acesta în dimineața zilei de 14 aprilie 2004 a 12 doze de heroină, coinculpaților T.A. și C.E.C., încălcând astfel prevederile art. 317 C. proc. pen.; instanța de prim control judiciar nu a analizat critica formulată de inculpatul B.C. vizând schimbarea temeiului achitării din art. 10 lit. d) în art. 10 lit. a) C. proc. pen.; există contradictorialitate în dispozitivul deciziei pronunțată de Curtea de Apel, în sensul că pentru fapte similare săvârșite de inculpații T.A. și B.C., au fost reținute încadrări juridice diferite; instanța de fond nu a lămurit dacă faptele reținute în sarcina inculpaților T.A. și B.C., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în formă simplă sau în formă continuată; instanța de prim control judiciar a omis să aplice inculpaților T.A. și C.E.C., pe lângă pedeapsa principală a închisorii și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi așa cum cer dispozițiile art. 65 alin. (2) și 3 C. pen. S-a mai reținut în considerentele sus-menționatei decizii că instanța de fond, cu ocazia rejudecării cauzei, urmează a avea în vedere și celelalte critici formulate de inculpați.

Urmare rejudecării cauzei după casarea cu trimitere, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de recurent, că instanța de fond s-a conformat întocmai hotărârii instanței de recurs așa cum o obligau prevederile art. 385

18

alin. (1) C. proc. pen., pronunțând în final, în urma examinării actelor și lucrărilor dosarului și a întregului probatoriu administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, o soluție de condamnare a recurentului inculpat.

Prin urmare, solicitarea recurentului de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond cu motivarea că aceasta nu s-a conformat dispozițiilor date de instanța de recurs, nu este întemeiată.

În ce privește vinovăția recurentului inculpat în comiterea infracțiunilor deduse judecății, Înalta Curte constată că a fost corect stabilită de instanța de fond care, după o analiză judicioasă a probelor administrate în cauză, în mod legal și temeinic argumentat a procedat la înlăturarea apărărilor formulate de acesta.

Modul și împrejurările în care recurentul inculpat B.C. a săvârșit infracțiunile deduse judecății sunt dovedite cu probele administrate în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești și din care rezultă că în baza denunțurilor formulate de coinculpații T.A. și C.E.C. la procuror, în data de 14 aprilie 2004 (după ce aceștia fuseseră surprinși în flagrant vânzând droguri), în sensul că heroina pe care au oferit-o spre vânzare martorului I.J.I., au cumpărat-o de la recurent, s-a procedat la luarea măsurilor pentru depistarea și prinderea în flagrant a acestuia.

În acest scop, în prezența martorului asistent P.I.F., procurorul a înmânat coinculpatei T.A., suma de 200 RON, compusă din 16 bancnote de 10 RON, având seriile menționate în procesul-verbal după care aceasta, în prezența organelor de poliție, l-a contactat telefonic pe recurent și i-a cerut să-i aducă 10 doze de heroină. Recurentul inculpat a fost de acord și i-a spus inculpatei să se întâlnească în spatele Liceului economic nr. 2, în zona străzii „P.", la orele 17,30.

În aceeași zi, în jurul orelor 17,30, organele de urmărire penală, împreună cu recurenții inculpați C.E.C. și T.A. s-au deplasat în zona străzii „P." unde a fost stabilit un dispozitiv de supraveghere operativă și sub supravegherea organelor de poliție, cei doi inculpați s-au deplasat la locul prestabilit unde în jurul orelor 17,45 s-au întâlnit cu recurentul inculpat B.C. Toți trei s-au deplasat spre strada A.R., după aproximativ 10 minute s-au oprit, au purtat o discuție, după care inculpata T.A. i-a numărat inculpatului B.C. o sumă de bani. Imediat, recurentul inculpat B.C. s-a îndepărtat de cei doi inculpați cerându-i să-l aștepte până când aduce drogurile. La scurt timp însă, recurentul inculpat a fost reținut de organele de poliție și percheziționat corporal în prezența martorului asistent P.F.I., ocazie cu care asupra lui s-a găsit suma de 175 RON. Procedându-se la compararea seriilor bancnotelor găsite asupra inculpatului, s-a constatat că acestea coincid cu seriile bancnotelor consemnate în procesul-verbal întocmit de organele de poliție, în aceeași zi -14 aprilie 2004.

Momentul prinderii în flagrant a fost singurul în care recurentul inculpat B.C. a recunoscut că a primit suma de 175 RON de la recurenții inculpați T.A. și C.E.C., pentru a le procura heroină, afirmând că trebuia să se deplaseze în zona „L." de unde urma să cumpere droguri de la o persoană pe nume „M." (recunoașterea s-a făcut în prezența celorlalți doi inculpați și a martorului asistent P.F.I.). Ulterior, recurentul a revenit asupra celor declarate inițial și a negat comiterea faptei, afirmând că suma de 175 RON găsită asupra sa reprezintă o parte din suma de 2.000 dolari SUA pe care o împrumutase anterior inculpatei T.A. De asemenea, inculpatul a negat faptul că în dimineața zilei de 14 aprilie 2004 a mers la locuința recurentei inculpate T.A. și i-a vândut acesteia 12 doze de heroină.

Cu ocazia audierii, recurenții inculpați C.E.C. și T.A., în mod constant au afirmat că îl cunosc de mai mult timp pe recurentul inculpat B.C. și că de la el își procurau, de regulă, drogurile pe care le consumau sau le ofereau spre vânzare altor consumatori. Astfel, în ziua de 14 aprilie 2004, în cursul dimineții, recurentul inculpat a venit în locuința inculpaților T.A. și C.E.C. și le-a lăsat 12 doze de heroină pentru care urmau să îi achite suma de 2.10 RON, atunci când vor face rost de bani. Din cele 12 doze de heroină, 4 au consumat inculpații T.A. și C.E.C., iar pe celelalte 8 le-au oferit spre vânzare martorului denunțător I.J.I., fiind prinși în flagrant în momentul în care făceau tranzacția. Au mai arătat cei doi inculpați că urmare denunțului formulat au colaborat cu organele de poliție în vederea depistării și tragerii la răspundere penală a recurentului inculpat B.C., sens în care, după ce l-au contactat telefonic și s-au întâlnit în zona Liceului Economic nr. 2, acesta le-a propus să le vândă 14 doze de heroină și nu 10 așa cum solicitaseră ei anterior. După ce a primit suma de 175 RON, - potrivit susținerilor recurenților inculpați T.A. și C.E.C. - recurentul inculpat B.C. le-a cerut să îl aștepte în stradă urmând să revină cu cele 14 doze de heroină, însă a fost reținut de organele de poliție care a găsit asupra lui suma de 175 RON pe care i-o înmânaseră pentru procurarea heroinei.

Susținerile constante ale recurenților inculpați C.E.C. și T.A. atât în cursul urmăririi penale, cât și din faza cercetării judecătorești ca și recunoașterea inițială de către recurentul inculpat B.C. a faptului că suma de 175 RON găsită asupra sa de către organele de poliție în ziua de 14 aprilie 2004, a primit-o de la cei doi inculpați pentru a le procura heroina, sunt confirmate de declarația martorului asistent P.F.I. dată în cursul urmăririi penale. Cu această ocazie, martorul a declarat că a fost prezent în ziua de 14 aprilie 2004 când organele de poliție l-au reținut pe recurentul inculpat B.C., care referitor la suma de 175 RON găsită asupra sa, a afirmat în prezența sa și a coinculpaților C.E.C. și T.A., că a primit-o de la aceștia în ziua de 14 aprilie 2004, pentru a le procura heroină pe care urma să o cumpere de la o persoană pe nume „M." care domiciliază în strada L.

Este adevărat că martorul P.F.I. nu s-a prezentat la instanță pentru a fi ascultat în mod nemijlocit, cu toate demersurile procedurale întreprinse de judecătorul fondului care a procedat la citarea acestuia, inclusiv cu mandat de aducere, și în cele din urmă la sancționarea lui cu amendă în conformitate cu prevederile art. 198 C. proc. pen. Dar această împrejurare nu este de natură a duce la concluzia nevinovăției recurentului inculpat, referitor la infracțiunea reținută în sarcina sa la pct. 2 din actul de sesizare a instanței (a vândut coinculpaților T.A. și C.E.C., în dimineața zilei de 14 aprilie 2004, 12 doze de heroină din care aceștia au oferit spre vânzare martorului denunțător I.J.l. 8 doze, respectiv a primit de la coinculpații T.A. și C.E.C., suma de 175 RON pentru a le procura heroină, acest din urmă act material care intră în conținutul infracțiunii prev. de art. 2 din Legea nr. 143/2000 rămânând în faza de tentativă datorită intervenției organelor de poliție) deoarece condamnarea s-a pronunțat în urma analizării întregului material probator administrat în cauză, nu doar în baza declarației martorului sus-menționat.

Din probele la care s-a făcut referire în cele ce preced și care au fost apreciate de instanța de fond și de instanța de prim control judiciar, prin prisma dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., rezultă fără dubiu vinovăția recurentului inculpat B.C., a cărui apărare, în sensul că suma de 175 RON reprezintă o parte din suma pe care a împrumutat-o coinculpatei T.A., a fost înlăturată în mod justificat de către Curtea de Apel, cu motivarea că, într-adevăr, dacă ar fi fost reală, inculpatul trebuia să prezinte contractul de împrumut în faza de urmărire penală ori până la finalizare acesteia în data de 10 mai 2004 și nu după aproximativ 1 an de la data comiterii faptei.

În plus, Înalta Curte reține că recurentul inculpat s-a oferit să sprijine organele de poliție la prinderea și tragerea la răspundere penală a numitului „M.", identificat ulterior în persoana numitului P.M. (față de care procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale) despre care a afirmat, în denunțul formulat la 14 aprilie 2004, că se ocupă cu vânzarea de heroină. Cu privire la această persoană recurentul inculpat a afirmat că domiciliază în cartierul F. din B. și că de fiecare dată se întâlnesc în zona străzii S., unde poartă discuții cu privire la cantitatea de droguri (heroină) pe care inculpatul vrea să o cumpere, cantitate pe care o primește de la martor. Mai mult, recurentul inculpat s-a oferit să pună la dispoziția organelor de poliție, suma de 800 RON reprezentând contravaloarea cantității de 8 grame heroină.

În declarațiile date la organul de urmărire penală, martorul P.M., cercetat la acea dată în stare de arest preventiv pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a arătat că îl cunoaște pe recurent și știe că acesta se ocupă cu vânzarea de droguri, nefiind consumator. A mai declarat martorul că recurentul a cumpărat heroina de la el, cu suma de 160 RON gramul, ultima dată cu o săptămână înaintea zilei de 14 aprilie 2004, când a fost contactat telefonic de inculpat, care i-a cerut să-i vândă 5 grame de heroină. Martorul a fost de acord și conform obiceiului l-a chemat pe inculpat în zona F., dar întrucât în zonă erau mai multe mașini ce păreau suspecte, a refuzat să-i vândă heroina, cerându-i să vină a doua zi la locul de întâlnire. În cursul cercetării judecătorești, martorul a revenit nejustificat la declarația dată în cursul urmăririi penale, afirmând că îl cunoaște pe inculpat, dar că nu i-a vândut niciodată droguri.

Or, este inexplicabilă atitudinea unei persoane - recurentul inculpat - care susține că nu se ocupă cu traficul de droguri, de a se oferi să colaboreze cu organele de poliție pentru identificarea și tragere la răspundere penală a altor persoane, scopul urmărit fiind acela de a beneficia de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu consecința reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă.

Susținerea recurentului inculpat făcută în fața instanței de fond în sensul că în momentul prinderii, organele de poliție l-au lovit pentru a-l determina să declare aspecte necorespunzătoare adevărului, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare, 2 - 3 zile de îngrijiri medicale, a fost înlăturată de instanță, în mod justificat, pe de o parte pentru că inculpatul nu a făcut dovada că a formulat plângere penală în acest sens, iar pe de altă parte, pentru că martorii asistenți la prinderea sa în flagrant nu au confirmat cele afirmate de el.

În ce privește fapta reținută în sarcina inculpatului B.C. la pct. 4 din rechizitoriu și care constituie un alt act material ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 pentru care a fost trimis în judecată, Înalta Curte constată că și aceasta este dovedită cu probele administrate în cauză și din care rezultă că la data de 14 aprilie 2004, când a fost prins în flagrant de către organele de poliție urmare denunțurilor formulate de inculpații C.E.C. și T.A., recurentul inculpat a afirmat că aceasta din urmă deține în locuința sa, mai exact în dulapul mare din sufragerie, 37 comprimate ecstazy, pe care le-a primit de la învinuitul V.R.C., față de care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală, în temeiul art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. De fapt, recurentul inculpat a recunoscut că prin intermediul coinculpatei T.A. l-a împrumutat pe învinuitul V.R.C. cu suma de 1.000 RON, iar acesta din urmă a lăsat drept garanție cele 37 comprimate M.D.M.A. pe care inculpata a acceptat să le păstreze la solicitarea sa.

Recurenta inculpată a recunoscut în mod constant atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești că a intermediat învinuitului V.R.C., un împrumut în valoare de 1.000 RON de la recurentul inculpat B.C. întrucât recurentul i-a solicitat să garanteze plata cu un bun, inculpata i-a oferit drept garanție 37 comprimate ecstazy, garanție acceptată de inculpat, la sugestia căruia însă, inculpata a fost de acord să păstreze ea drogurile în domiciliu, până la restituirea împrumutului. Cele 37 comprimate de ecstazy au fost predate organelor de poliție de către martora M.Z., mama inculpatei T.A.

Declarațiile recurentei inculpate T.A. sunt confirmate de declarațiile coinculpatului C.E.C. dar și de declarațiile învinuitului V.R.C. Acesta din urmă, în cursul urmăririi penale

[

deoarece la instanța de judecată nu s-a prezentat pentru a fi audiat nemijlocit cu toate demersurile întreprinse de tribunal, în cele din urmă judecătorul fondului făcând aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen.

]

a declarat că în cursul lunii aprilie 2004, având nevoie de 1.000 RON i-a solicitat sprijinul inculpatei T.A. pentru a-i face rost de acești bani. La rândul ei, inculpata T.A. l-a rugat pe inculpatul B.C. să-i împrumute această sumă învinuitului V.R. Inculpatul a fost de acord, dar a solicitat de la învinuit un bun cu care să garanteze împrumutul. Întrucât inculpatul a refuzat lanțul de aur pe care învinuitul i l-a oferit prin intermediul inculpatei T.A. drept garanție, apreciindu-l inutil, V.R.C., profitând de faptul că avea în casă 37 comprimate ecstazy pe care le primise de la o persoană pe nume „A.", dar despre care nu a putut să dea alte amănunte, i le-a oferit inculpatului drept garanție. Recurentul-inculpat, aflându-se în locuința inculpatei T.A., de față fiind și inculpatul C.E.C., i-a înmânat învinuitului V.R.C. suma de 1.000 RON acceptând drept garanție cele 37 comprimate de ecstazy pe care le-a lăsat în domiciliul coinculpatei T.A., rugând-o pe aceasta să le păstreze până la momentul restituirii de către învinuit a sumei datorate, după care să-i returneze învinuitului comprimatele, iar în caz de neplată a sumei, cele 37 pastile ecstazy urmau să fie înmânate recurentului inculpat.

În consecință, cererea recurentului inculpat de a se dispune achitarea pentru aceste infracțiuni este neîntemeiată, vinovăția sa fiind pe deplin dovedită cu probele administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât și în fața cercetării judecătorești.

Cu privire la recursul formulat de inculpatul C.E.C., Înalta Curte constată, contrar celor susținute de acesta, că instanța de apel a menținut soluția de condamnare a sa, dispusă de tribunal, în urma reexaminării întregului material probator administrat în cauză, cu respectarea cerințelor art. 371 alin. (2) C. proc. pen.

Criticile recurentului inculpat, în sensul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția, nu sunt întemeiate.

Instanța de apel, analizând hotărârea instanței de fond sub aspectul criticii formulată de recurent și care viza netemeinicia acesteia sub aspectul cuantumul pedepsei la care a fost condamnat, dar și din oficiu, în temeiul art. 37 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a constatat din probele administrate că situația de fapt reținută de instanța de fond corespunde realității și că în urma rejudecării pricinii în fond după casare a încadrat corespunzător faptele reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu.

În ce privește pedeapsa aplicată inculpatului C.E.C. și care constituie și motiv de recurs, instanța de apel a constatat că a fost corect individualizată de tribunal în raport de toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Înalta Curte nu poate primi cererea recurentului de a se proceda la o nouă reindividualizare a pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Așa cum a reținut și instanța de prim control judiciar, instanța de fond stabilind corect situația de fapt și vinovăția recurentului inculpat în săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 descrisă la pct. 1 din rechizhitoriu și care, în esență, constă în aceea că în ziua de 14 aprilie 2004, i-a vândut împreună cu coinculpata T.A., martorului denunțător I.J.I. cantitatea de 0,33 grame heroină, a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate acestuia în raport de toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen.

Circumstanțele care caracterizează favorabil persoana recurentului inculpat, lipsa antecedentelor penale, comportarea bună în familie și societate anterior comiterii faptei pentru care a fost trimis în judecată, atitudinea procesuală sinceră adoptată atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, faptul că a colaborat cu organele de poliție pentru depistarea și tragerea la răspundere penală și a altor persoane, pentru infracțiuni legate de traficul de droguri (inculpatul B.C.), au fost valorificate de instanțe în procesul de individualizare judiciară a pedepselor, dovadă fiind reținerea în favoarea acestuia atât a circumstanței atenuante judiciare prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., cât și dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, ambele prevederi legale având drept consecință reducerea cuantumului pedepsei sub limita minimă prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 care incriminează infracțiunea de trafic de droguri pentru care inculpatul a fost trimis în judecată (limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege menționat fiind cuprinse între 10 și 20 de ani).

La individualizarea pedepsei însă trebuie avute în vedere nu numai datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului și împrejurările ce atenuează răspunderea penală, ci și împrejurările ce agravează o atare răspundere, precum și celelalte criterii prevăzute în art. 72 C. pen.

Modul și împrejurările în care recurentul inculpat a comis fapta, gradul de pericol social concret al acesteia, reliefat pe de o parte de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, iar pe de altă parte de consecințele grave pe care drogurile le au asupra sănătății celor care le consumă, justifică menținerea cuantumului pedepsei de 4 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat, a modalității de executare și a termenului de încercare pe durata căruia s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Împrejurarea că deși recurentul inculpat a fost trimis în judecată pentru o singură infracțiune - spre deosebire de ceilalți doi inculpați în sarcina cărora s-a reținut agravanta prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. - tuturor li s-a aplicat aceeași pedeapsă fără a se face o diferențiere în raport de activitatea infracțională desfășurată de fiecare, este reală, dar în opinia Înaltei Curț