ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1766/2011

Deliberând asupra recursului de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele : 1.Tribunalul București, secția penală prin sentința penală nr. 938 din 13 decembrie 2010 a dispus conform art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpata C.L. din art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.143/2000 și art.4 alin. (1) și (2) din aceeași lege, în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art.4 alin. (2) din aceeași lege. În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnată inculpata C.L. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu art. 320 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 lit. a) – art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 10 luni închisoare, în temeiul art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. dispunându-se ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. S-au aplicat prevederile art. 71 – art. 64 lit. a), b) C. pen., iar conform art. 88 C. pen. s-a computat prevenția inculpatei de la 23 septembrie 2010 până la 13 decembrie 2010 și s-a menținut starea de arest a inculpatei. S-a constatat consumată în procesul analizelor de laborator cantitatea de 0,25 grame heroină.

Inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului. Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul nr.1867/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București (înregistrat la 12 octombrie 2010 cu nr. 49166/3/2010 pe rolul primei Instanțe), consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatei C.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (1) și (2) din aceeași lege, constând în aceea că în data de 23 septembrie 2010 inculpata a vândut martorului G.S.

cu suma de 40 lei, două doze de heroină și a deținut, pentru consum propriu, fără drept, trei doze de heroină. Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. în condițiile cadrului procesual conferit de dispozițiile art. 320 indice 1 C. proc.

pen., inculpata recunoscându-și vinovăția în săvârșirea faptelor reținute în actul de inculpare și solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fără a solicita administrarea de probe – Instanța a examinat și apreciat materialul probator strâns în faza urmăririi penale, constând în procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesele verbale de percheziție domiciliară și corporală, rapoartele de constatare tehnico-științifică, declarațiile inculpatei, declarațiile martorilor G.Ș., P.F.A., – confirmând existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autorului acestora, în care a reținut următoarele : În data de 20 septembrie 2010 inculpata în timp ce se afla în incinta apartamentului nr.91, (unde locuia fără forme legale), a vândut martorului G.S.

două doze de heroină (0,10 gr.), în schimbul sumei de 40 lei. În aceeași dată, organele de cercetare penala au efectuat o percheziție domiciliară la adresa menționată mai sus, ocazie cu care asupra inculpatei s-au găsit trei doze de heroină (0,15 gr.), deținută de aceasta fără drept, pentru consumul propriu, precum și suma de 40 lei, primită de la martorul G.S. Faptele săvârșite de inculpată așa cum au fost descrise mai sus întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și de deținere de asemenea droguri, fără drept, pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, pentru care aceasta urmează să fie condamnată, tribunalul urmând să facă aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. (potrivit cărora inculpata beneficiază de reducerea cu 1/3 din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii). Tribunalul a reținut că încadrarea juridică a faptelor este cea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (2) din aceeași lege pentru următoarele considerente: Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cultivarea, producerea fabricarea, experimentarea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, transportul procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

În conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol, dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consumul propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amendă. În conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol, dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani. Din textele de lege la care s-a făcut referire mai sus rezultă că în alin. (1) se face referire la drogurile de risc iar în alin. (2) la drogurile de mare risc.

În condițiile în care obiectul material este diferit, rezultă existența a câte două infracțiuni, iar nu a câte două variante ale aceleiași infracțiuni. Faptul că modalitățile normative ale infracțiunilor prevăzute de alin. (2) și alin. (4) sunt raportate la cele din alin. (1) nu constituie un argument pentru a reține existența a câte două variante ale aceleiași infracțiuni, întrucât în acest caz suntem în prezenta unei norme de trimitere al cărei conținut a fost stabilit astfel din rațiuni de tehnică legislativă. În contextul în care în cauză este vorba de droguri de mare risc, tribunalul, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpată din cea reținută în actul de sesizare în cea menționată mai sus.

La individualizarea pedepselor, tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social și modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, precum și persoana inculpatei care este necunoscută cu antecedente penale și care a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal. În raport cu criteriile arătate, tribunalul a apreciat că în favoarea inculpatei se poate reține circumstanța atenuantă prevăzută de art.74 lit. a) C. pen. și dând dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a orientat la o pedeapsă de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc) și la o pedeapsă de 10 luni închisoare (pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consumul propriu).

Având în vedere că faptele comise de inculpată se află în concurs real, tribunalul a făcut aplicarea art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. și a procedat la contopirea pedepselor, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., apreciind că această pedeapsă este de natură a asigura scopul preventiv prevăzut de art. 52 C. pen. Tribunalul a apreciat că, în raport cu gradul de pericol social al faptelor comise, circumstanțele favorabile inculpatei nu impun aplicarea prevederilor art. 86 1 C. pen., scopul pedepsei putând fi atins numai prin executarea acesteia în regim de detenție, în condițiile art. 57 C. pen.

2. Împotriva hotărârii amintite a declarat apel inculpata C.L., în termen legal, care a criticat soluția pentru motive de netemeinicie. În dezvoltarea orală a motivelor de apel, inculpata a apreciat că se impunea acordarea unei eficiențe mai mari a circumstanțelor atenuante reținute în beneficiul său și față de cantitatea mică de droguri traficată, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei și suspendarea sub supraveghere a executării acesteia. Curtea, verificând sentința atacată pe baza materialului probator aflat la dosar, strâns în cursul urmăririi penale, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc.

pen. – a constatat următoarele: Instanța de fond a analizat judicios probele administrate în cauză și a reținut în mod corect situația de fapt și încadrarea juridică a infracțiunilor, din examinarea probatoriului existent rezultând în mod neîndoielnic că, la data de 23 septembrie 2010, inculpata C.L. a vândut martorului denunțător G.S. două doze de heroină cu greutatea de 0,10 grame în schimbul sumei de 40 lei și a deținut alte trei doze conținând aceeași substanță interzisă, cu o greutate de 0,15 grame. Procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul verbal de percheziție domiciliară, rapoartele de constatare tehnico-științifică întocmite în cauză, declarațiile martorului denunțător G.S., dar și declarațiile martorilor P.F.A., S.C.A.

și F.M.C., precum și declarațiile succesive ale inculpatei C.L. au relevat în mod neechivoc săvârșirea faptelor în modalitatea reținută, acest aspect nefăcând, de altfel, obiect de critică în apel. În acest context, Curtea a constatat că încadrarea juridică a faptelor a fost corect reținută de către instanța de fond, faptele inculpatei C.L. întrunind atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Deși Curtea nu a împărtășit opinia instanței de fond referitoare la necesitatea înlăturării din încadrarea juridică a faptelor a dispozițiilor alin. (1) al art. 2, respectiv art. 4 din Legea nr. 143/2000, nu a apreciat necesar să analizeze ori să valorifice această chestiune, întrucât singurul apel declarat în cauză este cel al inculpatei, iar reținerea în încadrarea juridică și a dispozițiilor alin. (1) al textelor de lege invocate ar fi de natură să contravină exigențelor art. 372 C. proc. pen. Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, Curtea a apreciat că prima instanță a analizat în mod just toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., iar stabilirea acestora într-un cuantum situat sub limita minimă prevăzută de lege reflectă în mod corespunzător toate circumstanțele în care au fost săvârșite faptele și datele ce caracterizează persoana inculpatei.

Astfel, natura și împrejurările concrete în care inculpata a vândut martorului denunțător două doze de heroină, circumstanțele în care aceasta a deținut celelalte 3 doze destinate consumului propriu, motivația preponderent pecuniară a activității ilicite desfășurate, astfel cum rezultă din propriile declarații ale inculpatei, gradul de pericol social ridicat ce caracterizează acest gen de infracțiuni și consecințele lor negative asupra sănătății publice relevă, fără îndoială, o periculozitate socială sporită a faptelor, ce justifică aplicarea unor pedepse cu închisoarea.

Pe de altă parte, conduita bună avută de inculpată anterior săvârșirii faptei, concretizată în lipsa antecedentelor penale și integrarea sa familială (inculpata fiind căsătorită și având patru copii minori) a fost valorificată cu prisosință de către tribunal care, reținând în beneficiul inculpatei circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., i-a aplicat acesteia, pentru infracțiunea de trafic de droguri, o pedeapsă mult redusă sub limita minimă specială, apropiată de maximul până la care s-ar putea reduce pedeapsa în caz de circumstanțe atenuante. La stabilirea pedepsei, prima instanță a avut în vedere, de asemenea, și dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., valorificând în acest context atitudinea sinceră și cooperantă a inculpatei pe parcursul procesului penal.

Curtea a apreciat că o reducere suplimentară a pedepselor ar fi însă excesivă, deoarece ar echivala cu luarea în considerare a datelor personale ale inculpatei, în mod exclusiv și în detrimentelor celorlalte împrejurări obiective ale cauzei. Or, deși datele personale ale inculpatei sunt favorabile, ele nu evidențiază totuși atitudini sau conduite substanțial pozitive ale acesteia, în condițiile în care lipsa antecedentelor penale reprezintă o stare de normalitate într-un stat de drept și nu poate primi valențe juridice exclusive în procesul de individualizare a pedepsei.

Pe de altă parte, deși vânzarea de droguri reprezenta pentru inculpată un mijloc de procurare a dozelor necesare consumului propriu, totuși nu se poate face abstracție de împrejurarea că actele de trafic constituiau unica sursă de obținere a unor venituri constante în mod ilicit, împrejurare ce potențează pericolul social al faptelor deduse judecății și trebuie avută în vedere la evaluarea pedepselor.

Totodată, lipsa unei ocupații stabile, consumul de substanțe stupefiante chiar de către inculpată și implicarea sa într-un anturaj predispus, de asemenea, la consumul de substanțe interzise reprezintă elemente pe baza cărora Curtea a apreciat că atingerea scopului pedepsei, mai ales a finalității educative, reclamă cu necesitate nu doar menținerea pedepselor, ci și executarea acestora în regim de detenție, în vederea inițierii unui proces de conștientizare de către inculpată a consecințelor negative ale faptelor sale, a necesității de a-și conforma conduita normelor de drept și de a nu mai săvârși alte infracțiuni. Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că pedepsele cu închisoarea aplicate apelantei au fost just individualizate, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, iar o reducere a acestora ar fi nejustificată în raport de particularitățile cauzei și de persoana inculpatei.

Aceste elemente, alături de conduita de ansamblu a inculpatei, nu formează Curții convingerea că pronunțarea condamnării constituie un avertisment suficient și că, fără executarea pedepsei, ea nu va mai săvârși alte infracțiuni. Prin urmare, în baza deciziei penale nr. 49/A din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpata C.L. împotriva sentinței penale nr. 938 din 13 decembrie 2010, a Tribunalului București, secția I penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatei și s-a dedus prevenția de la data de 23 septembrie 2010 la zi. Apelanta inculpată a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

3. Împotriva acestei decizii a declarat în termen recurs inculpata C.L. invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și învederând Înaltei Curți că pedeapsa, atât în planul cuantumului cât și al modalității de executare a fost greșit individualizată, în împrejurarea în care s-ar impune reducerea cuantumului, dar și dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei. Înalta Curte, examinând atât motivul de recurs invocat, prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatei, pe baza probelor strânse în cursul urmăririi penale, în condițiile în care inculpata a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu a solicitat administrarea de probe, conform dispozițiilor art.320 1 C. proc.

pen. Situația de fapt, astfel cum a reieșit din probele administrate în faza de urmărire penală a fost reținută în mod judicios de Instanța fondului, în cauză constatându-se întrunite, atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunilor de care inculpata a fost acuzată. În planul individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpatei C.L., cu reținerea art. 320 alin. (7) C. proc. pen., dar și a prevederilor art. 74 lit. a) C. pen., Înalta Curte apreciază că au fost respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa aplicată reflectând în mod adecvat atât circumstanțele concrete ale săvârșirii faptelor, gradul de pericol social al acestora, dar și elementele ce caracterizează persoana inculpatei.

De asemenea, Instanțele au efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare. Astfel cum Instanța de apel a constatat, în efectuarea controlului judiciar cu privire la hotărârea primei Instanțe, conduita bună manifestată de către inculpată anterior săvârșirii faptei, constând în lipsa antecedentelor penale și integrarea sa familială (căsătorită și având 4 copii minori) a fost valorificată în mod suficient de către tribunal, astfel încât o reducere suplimentară a sancțiunii penale aplicate nu se justifică, în condițiile în care materialul probator al cauzei a relevat că actele de trafic de droguri constituiau pentru inculpată unica sursă de obținerea unor venituri constante în mod ilicit.

Aspectele reținute în motivarea Curții, în cuprinsul deciziei penale nr. 49/A din 14 februarie 2011, prin care s-a respins ca nefondat apelul inculpatei, cu referire la datele ce caracterizează inculpata, dar și la natura și gravitatea faptelor comise, la împrejurările concrete ale derulării actelor ilicite sunt pertinente și în măsură să ofere argumente suficiente în sensul că pedeapsa aplicată de Instanță corespunde scopului restabilirii ordinii de drept încălcate, dar și atingerii obiectivului unei reale reinserții sociale a inculpatei. Prin urmare constatând ca neîntemeiate criticile aduse hotărârii pronunțate în cauză, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpata C.L.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata reținerii și arestării preventive de la data de 23 septembrie 2010 la zi. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată C.L. va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, cheltuieli ce să includă și onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.L. împotriva deciziei penale nr. 49/A din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, durata reținerii și arestării preventive de la 23 septembrie 2010 la 2 mai 2011. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 mai 2011.