ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1766/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1766/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra recursului de

față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele

:

1.Tribunalul București,

secția penală prin sentința penală nr. 938 din 13 decembrie 2010 a dispus

conform art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite

de inculpata C.L. din art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.143/2000 și art.4 alin.

(1) și (2) din aceeași lege, în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și

art.4 alin. (2) din aceeași lege. În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 alin.

(1) lit. b) C. pen. a fost condamnată inculpata C.L. la pedeapsa de 4 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C.

pen.

În baza art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000 cu art. 320 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 lit.

a) – art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnată inculpata la pedeapsa

de 10 luni închisoare, în temeiul art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) și art. 35 alin.

(1) C. pen. dispunându-se ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea,

respectiv 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a), b) C. pen.

S-au aplicat

prevederile art. 71 – art. 64 lit. a), b) C. pen., iar conform art. 88 C. pen.

s-a computat prevenția inculpatei de la 23 septembrie 2010 până la 13 decembrie

2010 și s-a menținut starea de arest a inculpatei.

S-a constatat

consumată în procesul analizelor de laborator cantitatea de 0,25 grame heroină.

Inculpata a fost

obligată la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

Instanța a fost

sesizată prin rechizitoriul nr.1867/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București

(înregistrat la 12 octombrie 2010 cu nr. 49166/3/2010 pe rolul primei Instanțe),

consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și investit cu judecarea

cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatei C.L. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

și art. 4 alin. (1) și (2) din aceeași lege, constând în aceea că în data de 23

septembrie 2010 inculpata a vândut martorului G.S. cu suma de 40 lei, două doze

de heroină și a deținut, pentru consum propriu, fără drept, trei doze de

heroină.

Hotărând soluționarea

în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art. 345

alin. (2) C. proc. pen. în condițiile cadrului procesual conferit de dispozițiile

art. 320 indice 1 C. proc. pen., inculpata recunoscându-și vinovăția în săvârșirea

faptelor reținute în actul de inculpare și solicitând ca judecata să se facă în

baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fără a solicita

administrarea de probe – Instanța a examinat și apreciat materialul probator

strâns în faza urmăririi penale, constând în procesul verbal de constatare a infracțiunii

flagrante, procesele verbale de percheziție domiciliară și corporală,

rapoartele de constatare tehnico-științifică, declarațiile inculpatei, declarațiile

martorilor G.Ș., P.F.A., – confirmând existența faptelor ilicite deduse judecății

și vinovăția penală a autorului acestora, în care a reținut următoarele :

În data de 20

septembrie 2010 inculpata în timp ce se afla în incinta apartamentului nr.91, (unde

locuia fără forme legale), a vândut martorului G.S. două doze de heroină (0,10

gr.), în schimbul sumei de 40 lei.

În aceeași dată,

organele de cercetare penala au efectuat o percheziție domiciliară la adresa

menționată mai sus, ocazie cu care asupra inculpatei s-au găsit trei doze de

heroină (0,15 gr.), deținută de aceasta fără drept, pentru consumul propriu,

precum și suma de 40 lei, primită de la martorul G.S.

Faptele săvârșite de

inculpată așa cum au fost descrise mai sus întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000 și de deținere de asemenea droguri, fără drept, pentru

consum propriu prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, pentru care

aceasta urmează să fie condamnată, tribunalul urmând să facă aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. (potrivit cărora

inculpata beneficiază de reducerea cu 1/3 din limitele de pedeapsă prevăzute de

lege, în cazul pedepsei închisorii).

Tribunalul a reținut

că încadrarea juridică a faptelor este cea prevăzută de art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (2) din aceeași lege pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000 cultivarea, producerea fabricarea, experimentarea,

prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea,

livrarea cu orice titlu, transportul procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte

operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept se pedepsește cu

închisoarea de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

În conformitate cu alin.

(2) al aceluiași articol, dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect

droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și

interzicerea unor drepturi.

Potrivit art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea,

extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de

risc pentru consumul propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoarea de la 6

luni la 2 ani sau amendă.

În conformitate cu alin.

(2) al aceluiași articol, dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri

de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani.

Din textele de lege

la care s-a făcut referire mai sus rezultă că în alin. (1) se face referire la

drogurile de risc iar în alin. (2) la drogurile de mare risc.

În condițiile în care

obiectul material este diferit, rezultă existența a câte două infracțiuni, iar

nu a câte două variante ale aceleiași infracțiuni. Faptul că modalitățile

normative ale infracțiunilor prevăzute de alin. (2) și alin. (4) sunt raportate

la cele din alin. (1) nu constituie un argument pentru a reține existența a

câte două variante ale aceleiași infracțiuni, întrucât în acest caz suntem în

prezenta unei norme de trimitere al cărei conținut a fost stabilit astfel din

rațiuni de tehnică legislativă.

În contextul în care

în cauză este vorba de droguri de mare risc, tribunalul, în baza art. 334 C.

proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpată

din cea reținută în actul de sesizare în cea menționată mai sus.

La individualizarea

pedepselor, tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.,

respectiv gradul de pericol social și modalitatea concretă de săvârșire a

faptelor, precum și persoana inculpatei care este necunoscută cu antecedente penale

și care a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal.

În raport cu

criteriile arătate, tribunalul a apreciat că în favoarea inculpatei se poate

reține circumstanța atenuantă prevăzută de art.74 lit. a) C. pen. și dând

dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a orientat la o pedeapsă de 4

ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b) C. pen. (pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc)

și la o pedeapsă de 10 luni închisoare (pentru săvârșirea infracțiunii de

deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consumul propriu).

Având în vedere că

faptele comise de inculpată se află în concurs real, tribunalul a făcut

aplicarea art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C.

pen. și a procedat la contopirea pedepselor, urmând ca inculpata să execute

pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., apreciind că această

pedeapsă este de natură a asigura scopul preventiv prevăzut de art. 52 C. pen.

Tribunalul a apreciat

că, în raport cu gradul de pericol social al faptelor comise, circumstanțele

favorabile inculpatei nu impun aplicarea prevederilor art. 86

1

C.

pen., scopul pedepsei putând fi atins numai prin executarea acesteia în regim

de detenție, în condițiile art. 57 C. pen.

hotărârii amintite a declarat apel inculpata C.L., în termen legal, care a

criticat soluția pentru motive de netemeinicie.

În dezvoltarea orală

a motivelor de apel, inculpata a apreciat că se impunea acordarea unei eficiențe

mai mari a circumstanțelor atenuante reținute în beneficiul său și față de

cantitatea mică de droguri traficată, a solicitat reducerea cuantumului

pedepsei și suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

Curtea, verificând

sentința atacată pe baza materialului probator aflat la dosar, strâns în cursul

urmăririi penale, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, sub

toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin.

(2) C. proc. pen. – a constatat următoarele:

Instanța de fond a

analizat judicios probele administrate în cauză și a reținut în mod corect

situația de fapt și încadrarea juridică a infracțiunilor, din examinarea

probatoriului existent rezultând în mod neîndoielnic că, la data de 23

septembrie 2010, inculpata C.L. a vândut martorului denunțător G.S. două doze

de heroină cu greutatea de 0,10 grame în schimbul sumei de 40 lei și a deținut

alte trei doze conținând aceeași substanță interzisă, cu o greutate de 0,15

grame.

Procesul verbal de

constatare a infracțiunii flagrante, procesul verbal de percheziție

domiciliară, rapoartele de constatare tehnico-științifică întocmite în cauză,

declarațiile martorului denunțător G.S., dar și declarațiile martorilor P.F.A.,

S.C.A. și F.M.C., precum și declarațiile succesive ale inculpatei C.L. au

relevat în mod neechivoc săvârșirea faptelor în modalitatea reținută, acest

aspect nefăcând, de altfel, obiect de critică în apel.

În acest context,

Curtea a constatat că încadrarea juridică a faptelor a fost corect reținută de

către instanța de fond, faptele inculpatei C.L. întrunind atât sub aspect

obiectiv, cât și sub aspect subiectiv, elementele constitutive ale

infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de mare

risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Deși Curtea nu a

împărtășit opinia instanței de fond referitoare la necesitatea înlăturării din

încadrarea juridică a faptelor a dispozițiilor alin. (1) al art. 2, respectiv

art. 4 din Legea nr. 143/2000, nu a apreciat necesar să analizeze ori să

valorifice această chestiune, întrucât singurul apel declarat în cauză este cel

al inculpatei, iar reținerea în încadrarea juridică și a dispozițiilor alin. (1)

al textelor de lege invocate ar fi de natură să contravină exigențelor art. 372

C. proc. pen.

Sub aspectul

individualizării pedepselor aplicate, Curtea a apreciat că prima instanță a

analizat în mod just toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., iar

stabilirea acestora într-un cuantum situat sub limita minimă prevăzută de lege

reflectă în mod corespunzător toate circumstanțele în care au fost săvârșite

faptele și datele ce caracterizează persoana inculpatei.

Astfel, natura și

împrejurările concrete în care inculpata a vândut martorului denunțător două

doze de heroină, circumstanțele în care aceasta a deținut celelalte 3 doze

destinate consumului propriu, motivația preponderent pecuniară a activității

ilicite desfășurate, astfel cum rezultă din propriile declarații ale

inculpatei, gradul de pericol social ridicat ce caracterizează acest gen de

infracțiuni și consecințele lor negative asupra sănătății publice relevă, fără

îndoială, o periculozitate socială sporită a faptelor, ce justifică aplicarea

unor pedepse cu închisoarea.

Pe de altă parte,

conduita bună avută de inculpată anterior săvârșirii faptei, concretizată în

lipsa antecedentelor penale și integrarea sa familială (inculpata fiind

căsătorită și având patru copii minori) a fost valorificată cu prisosință de

către tribunal care, reținând în beneficiul inculpatei circumstanța atenuantă

prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., i-a aplicat acesteia, pentru infracțiunea

de trafic de droguri, o pedeapsă mult redusă sub limita minimă specială,

apropiată de maximul până la care s-ar putea reduce pedeapsa în caz de

circumstanțe atenuante.

La stabilirea

pedepsei, prima instanță a avut în vedere, de asemenea, și dispozițiile art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen., valorificând în acest context

atitudinea sinceră și cooperantă a inculpatei pe parcursul procesului penal.

Curtea a apreciat că

o reducere suplimentară a pedepselor ar fi însă excesivă, deoarece ar echivala

cu luarea în considerare a datelor personale ale inculpatei, în mod exclusiv și

în detrimentelor celorlalte împrejurări obiective ale cauzei.

Or, deși datele

personale ale inculpatei sunt favorabile, ele nu evidențiază totuși atitudini

sau conduite substanțial pozitive ale acesteia, în condițiile în care lipsa

antecedentelor penale reprezintă o stare de normalitate într-un stat de drept

și nu poate primi valențe juridice exclusive în procesul de individualizare a

pedepsei.

Pe de altă parte,

deși vânzarea de droguri reprezenta pentru inculpată un mijloc de procurare a

dozelor necesare consumului propriu, totuși nu se poate face abstracție de

împrejurarea că actele de trafic constituiau unica sursă de obținere a unor

venituri constante în mod ilicit, împrejurare ce potențează pericolul social al

faptelor deduse judecății și trebuie avută în vedere la evaluarea pedepselor.

Totodată, lipsa unei

ocupații stabile, consumul de substanțe stupefiante chiar de către inculpată și

implicarea sa într-un anturaj predispus, de asemenea, la consumul de substanțe

interzise reprezintă elemente pe baza cărora Curtea a apreciat că atingerea

scopului pedepsei, mai ales a finalității educative, reclamă cu necesitate nu

doar menținerea pedepselor, ci și executarea acestora în regim de detenție, în

vederea inițierii unui proces de conștientizare de către inculpată a

consecințelor negative ale faptelor sale, a necesității de a-și conforma

conduita normelor de drept și de a nu mai săvârși alte infracțiuni.

Pentru aceste

considerente, Curtea a apreciat că pedepsele cu închisoarea aplicate apelantei

au fost just individualizate, atât sub aspectul cuantumului, cât și al

modalității de executare, iar o reducere a acestora ar fi nejustificată în

raport de particularitățile cauzei și de persoana inculpatei. Aceste elemente,

alături de conduita de ansamblu a inculpatei, nu formează Curții convingerea că

pronunțarea condamnării constituie un avertisment suficient și că, fără

executarea pedepsei, ea nu va mai săvârși alte infracțiuni.

Prin urmare, în baza

deciziei penale nr. 49/A din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpata C.L. împotriva

sentinței penale nr. 938 din 13 decembrie 2010, a Tribunalului București, secția

I penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatei și s-a dedus prevenția

de la data de 23 septembrie 2010 la zi. Apelanta inculpată a fost obligată la

plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

decizii a declarat în termen recurs inculpata C.L. invocând cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și învederând Înaltei

Curți că pedeapsa, atât în planul cuantumului cât și al modalității de

executare a fost greșit individualizată, în împrejurarea în care s-ar impune

reducerea cuantumului, dar și dispunerea suspendării condiționate a executării

pedepsei.

Înalta Curte,

examinând atât motivul de recurs invocat, prin prisma criticilor formulate, cât

și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația

de fapt și a stabilit vinovăția inculpatei, pe baza probelor strânse în cursul

urmăririi penale, în condițiile în care inculpata a declarat că recunoaște în

totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu a solicitat

administrarea de probe, conform dispozițiilor art.320

1

C. proc. pen.

Situația de fapt,

astfel cum a reieșit din probele administrate în faza de urmărire penală a fost

reținută în mod judicios de Instanța fondului, în cauză constatându-se

întrunite, atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive

ale infracțiunilor de care inculpata a fost acuzată.

În planul

individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpatei C.L., cu reținerea

art. 320 alin. (7) C. proc. pen., dar și a prevederilor art. 74 lit. a) C. pen.,

Înalta Curte apreciază că au fost respectate criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen., pedeapsa aplicată reflectând în mod adecvat atât circumstanțele concrete

ale săvârșirii faptelor, gradul de pericol social al acestora, dar și

elementele ce caracterizează persoana inculpatei.

De asemenea, Instanțele

au efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate, atât sub aspectul

naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare.

Astfel cum Instanța

de apel a constatat, în efectuarea controlului judiciar cu privire la hotărârea

primei Instanțe, conduita bună manifestată de către inculpată anterior săvârșirii

faptei, constând în lipsa antecedentelor penale și integrarea sa familială

(căsătorită și având 4 copii minori) a fost valorificată în mod suficient de

către tribunal, astfel încât o reducere suplimentară a sancțiunii penale

aplicate nu se justifică, în condițiile în care materialul probator al cauzei a

relevat că actele de trafic de droguri constituiau pentru inculpată unica sursă

de obținerea unor venituri constante în mod ilicit.

Aspectele reținute în

motivarea Curții, în cuprinsul deciziei penale nr. 49/A din 14 februarie 2011,

prin care s-a respins ca nefondat apelul inculpatei, cu referire la datele ce

caracterizează inculpata, dar și la natura și gravitatea faptelor comise, la

împrejurările concrete ale derulării actelor ilicite sunt pertinente și în

măsură să ofere argumente suficiente în sensul că pedeapsa aplicată de Instanță

corespunde scopului restabilirii ordinii de drept încălcate, dar și atingerii

obiectivului unei reale reinserții sociale a inculpatei.

Prin urmare

constatând ca neîntemeiate criticile aduse hotărârii pronunțate în cauză, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație

și Justiție va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpata C.L.

Se va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatei durata reținerii și arestării preventive de la

data de 23 septembrie 2010 la zi.

Conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurenta inculpată C.L. va fi obligată la plata

cheltuielilor judiciare în favoarea statului, cheltuieli ce să includă și

onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpata C.L. împotriva deciziei penale nr. 49/A din 14 februarie 2011 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei,

durata reținerii și arestării preventive de la 23 septembrie 2010 la 2 mai

2011.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de

400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 mai 2011.