ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.03.2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 980/2011

HOTĂRÂRE
11.03.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 980/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin încheierea din 7

februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

s-a menținut starea de arest a inculpatei C.L.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a apreciat că

în cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că

inculpata a săvârșit faptele pentru care este cercetată, condițiile prevăzute

de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Împotriva încheierii

din 7 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

a declarat recurs inculpata C.L., fără a-l motiva, în scris, iar la termenul

fixat pentru judecarea cauzei, respectiv 11 martie 2011, prin apărătorul

desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului, astfel cum s-a reținut

în practicaua prezentei decizii.

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpată este

nefondat pentru următoarele considerente :

Prin sentința penală

nr. 938 din 13 decembrie 2010, Tribunalul București, secția a II-a penală, a

condamnat pe inculpata C.L. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare și 2

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

Împotriva hotărârii

pronunțată de instanța de fond a declarat apel inculpata C.L., apel ce formează

obiectul dosarului nr. 49166/3/2010.

La termenul de

judecată din 7 februarie 2011, fixat pentru judecarea apelului, instanța de

control judiciar a menținut starea de arest a inculpatei.

Cu privire la această

dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele :

Potrivit art. 5 din

CEDO și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat

de libertate.

În aceleași texte,

însă, sunt înscrise, totodată, și excepții de la regula generală mai sus

menționată.

Astfel, în art. 5

paragraful 1 lit. c) din CEDO se prevede că „se exceptează de la dreptul de a

nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în

vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există

motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive

temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o

infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia”.

În raport de

reglementările internaționale menționate, cu referire expresă la excepția

reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea

de libertate trebuie să se realizeze, numai în forme legale și după procedura

prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu

respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și

la dispozițiile constituționale.

Rezultă, așadar, că

dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se

facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală,

fiind subordonate dovedirii interesului superior ce îl deservesc.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) al

aceluiași articol, când instanța „constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării

preventive”.

În cauză, așa cum

rezultă din încheierea atacată, instanța de control judiciar a procedat la

efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat, în

mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept, care au stat la baza luării

măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de

libertate a inculpatei C.L., respectiv că pentru infracțiunile deduse judecății

pedeapsa este mai mare de 4 ani închisoare și există probe că lăsarea în

libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având

în vedere natura infracțiunii, modalitatea de săvârșire, amploarea fenomenului

infracțional constând în traficul de droguri, consecințele consumului unor

asemenea substanțe asupra sănătății publice.

De asemenea, se

constată că, în speță, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a

inculpatei nu s-au schimbat și nici nu au încetat, impunând în continuare

privarea sa de libertate, iar măsura luată este în concordanță cu prevederile

art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale și cu exigențele prevederilor legale cuprinse în

Codul de procedură penală.

Toate aceste aspecte,

coroborate și cu circumstanțele personale ale inculpatei care, deși nu are

antecedente penale, nu are ocupație și este consumatoare de droguri, justifică

pe deplin dispoziția instanței de control judiciar în sensul menținerii

arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu prevederile

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata C.L. împotriva încheierii din 7 februarie

2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul

nr. 49166/3/2010 (191/2011).

În temeiul art. 192

alin. (2) raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., va fi obligată

recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata C.L. împotriva încheierii din 7

februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în

dosarul nr. 49166/3/2010 (191/2011).

Obligă recurenta inculpată la 200 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 martie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-05-02
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1766/2011
Deliberând asupra recursului de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele : 1.Tribunalul București, secția penală prin sentința penală nr. 938 din 13 decembrie 2010 a dispus conform art. 334 C. proc.
ÎCCJ 2010-12-21
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3743/2011
ului pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, Curtea a apreciat că se impune majorarea acestuia la 4 ani, într-un cuantum mai mare decât cel aplicat de instanța fondului, de 2 ani. Așa fiind, Curtea de Apel București, prin Deciz
ÎCCJ 2012-06-07
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1949/2012
L., la o pedeapsa de 11 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a si lit. b) C. pen. pe timp de 5 ani, in condițiile art. 66 C. pen. A aplicat disp. art. 71, 64
ÎCCJ 2011-10-06
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3445/2011
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 110/A din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpata
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3885/2011
Asupra recursurilor penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 786 din 12 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 47933/3/2010, s-au dispus ur
Sursă