ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 980/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 980/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față ;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele :
Prin încheierea din 7
februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală,
s-a menținut starea de arest a inculpatei C.L.
Pentru a pronunța
această hotărâre, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a apreciat că
în cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că
inculpata a săvârșit faptele pentru care este cercetată, condițiile prevăzute
de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Împotriva încheierii
din 7 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală,
a declarat recurs inculpata C.L., fără a-l motiva, în scris, iar la termenul
fixat pentru judecarea cauzei, respectiv 11 martie 2011, prin apărătorul
desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului, astfel cum s-a reținut
în practicaua prezentei decizii.
Înalta Curte,
examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385
6
și art. 385
7
alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpată este
nefondat pentru următoarele considerente :
Prin sentința penală
nr. 938 din 13 decembrie 2010, Tribunalul București, secția a II-a penală, a
condamnat pe inculpata C.L. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare și 2
ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
Împotriva hotărârii
pronunțată de instanța de fond a declarat apel inculpata C.L., apel ce formează
obiectul dosarului nr. 49166/3/2010.
La termenul de
judecată din 7 februarie 2011, fixat pentru judecarea apelului, instanța de
control judiciar a menținut starea de arest a inculpatei.
Cu privire la această
dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele :
Potrivit art. 5 din
CEDO și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat
de libertate.
În aceleași texte,
însă, sunt înscrise, totodată, și excepții de la regula generală mai sus
menționată.
Astfel, în art. 5
paragraful 1 lit. c) din CEDO se prevede că „se exceptează de la dreptul de a
nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în
vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există
motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive
temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o
infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia”.
În raport de
reglementările internaționale menționate, cu referire expresă la excepția
reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea
de libertate trebuie să se realizeze, numai în forme legale și după procedura
prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu
respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și
la dispozițiile constituționale.
Rezultă, așadar, că
dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se
facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală,
fiind subordonate dovedirii interesului superior ce îl deservesc.
Potrivit art. 160
b
alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de
control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia
arestării preventive.
Conform alin. (3) al
aceluiași articol, când instanța „constată că temeiurile care au determinat arestarea
impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică
privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării
preventive”.
În cauză, așa cum
rezultă din încheierea atacată, instanța de control judiciar a procedat la
efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat, în
mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept, care au stat la baza luării
măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de
libertate a inculpatei C.L., respectiv că pentru infracțiunile deduse judecății
pedeapsa este mai mare de 4 ani închisoare și există probe că lăsarea în
libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având
în vedere natura infracțiunii, modalitatea de săvârșire, amploarea fenomenului
infracțional constând în traficul de droguri, consecințele consumului unor
asemenea substanțe asupra sănătății publice.
De asemenea, se
constată că, în speță, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a
inculpatei nu s-au schimbat și nici nu au încetat, impunând în continuare
privarea sa de libertate, iar măsura luată este în concordanță cu prevederile
art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și
Libertăților Fundamentale și cu exigențele prevederilor legale cuprinse în
Codul de procedură penală.
Toate aceste aspecte,
coroborate și cu circumstanțele personale ale inculpatei care, deși nu are
antecedente penale, nu are ocupație și este consumatoare de droguri, justifică
pe deplin dispoziția instanței de control judiciar în sensul menținerii
arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu prevederile
art. 385
15
alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpata C.L. împotriva încheierii din 7 februarie
2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul
nr. 49166/3/2010 (191/2011).
În temeiul art. 192
alin. (2) raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., va fi obligată
recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpata C.L. împotriva încheierii din 7
februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în
dosarul nr. 49166/3/2010 (191/2011).
Obligă recurenta inculpată la 200 lei
cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 11 martie 2011.