ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2256/2011

Asupra recursului de față

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 146 din 09 august 2010 pronunțată în Dosarul nr. 56/96/2010 Tribunalul Harghita a hotărât următoarele:

I. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A.L., la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. pentru 1 an.

În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A.L. la pedeapsa de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. pentru 1 an.

În baza art. 33 lit. b) C. pen., art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. i-a aplicat inculpatului A.L. pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. pentru 1 an.

În baza art. 88 C. pen. a scăzut din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive a inculpatului de la data de 4 septembrie 2009 la data de 11 septembrie 2009 și de la data de 25 noiembrie 2009 la data de 14 ianuarie 2010.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen.

II. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a condamnat-o pe inculpata C.A., la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. pentru 1 an.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a condamnat-o pe inculpata C.A. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. b) C. pen., art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. i-a aplicat inculpatei C.A. pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. pentru 1 an.

În baza art. 88 C. pen. a scăzut din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive a inculpatei de la data de 4 septembrie 2009 la data de 11 septembrie 2009 și de la data de 26 aprilie 2010 la zi.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. inculpatei i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen.

A fost menținută starea de arest preventiv a inculpatei.

III. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 l-a condamnat pe inculpatul L.V., la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. pentru 1 an.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. inculpatului iau fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului. În baza art. 86

2

C. pen. a fost stabilit termenul de încercare de 5 ani.

A fost desemnat Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita pentru supravegherea condamnatului.

Pe durata termenului de încercare, condamnatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Reintegrare de pe lângă Tribunalul Harghita;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

IV. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achită pe inculpatul B.F.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 l-a condamnat pe inculpatul B.F.C., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului. În baza art. 86

2

C. pen. s-a stabilit termenul de încercare de 3 ani.

A fost desemnat Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita pentru supravegherea condamnatului.

Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Reintegrare de pe lângă Tribunalul Harghita;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Au fost impuse condamnatului respectarea următoarelor obligații:

a) să nu intre în legătură cu inculpata C.A.;

b) să se supună măsurilor de control și de asistență medicală, psihologică și socială ce vor fi stabilite de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog al Județului Harghita.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea drogurilor ridicate de la inculpați.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea autoturismului cu numărul de înmatriculare X, sechestrat prin ordonanța din data de 9 septembrie 2009 în Dosarul nr. 18/D/P/2009 al DIICOT - Biroul teritorial Harghita.

În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligați fiecare inculpat, respectiv A.L. și L.V. la plata a câte 2.500 RON către stat, cheltuieli judiciare avansate de acesta; inculpatul B.F.C. la plata sumei de 1.600 RON către stat, cheltuieli judiciare avansate de acesta; inculpata C.A. la plata sumei de 3.700 RON către stat, cheltuieli judiciare avansate de acesta, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Harghita a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 11 ianuarie 2010 Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial, a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului A.L., acuzat de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și introducerea în țară a drogurilor de risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Totodată, parchetul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului L.V. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, precum și a inculpatului B.F.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și deținere de substanțe stupefiante în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Harghita sub numărul 56/96/2010 la data de 12 ianuarie 2010.

Prin rechizitoriul din data de 28 aprilie 2010 Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Harghita, a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatei C.A., acuzată de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și deținere de substanțe stupefiante în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Harghita sub numărul 1088/96/2010 la data de 30 aprilie 2010. Prin Încheierea din data de 7 iunie 2010 s-a dispus reunirea cauzelor în dosarul cu care instanța a fost mai întâi sesizată, respectiv Dosarul nr. 56/96/2010. În cuprinsul celor două acte de sesizare a instanței s-a reținut una și aceeași stare de fapt.

Din analiza actelor și lucrărilor, a probelor existente la dosarul cauzei instanța de fond a reținut, în fapt, că în data de 4 septembrie 2009 la ora 20:15 la atelierul de tinichigerie auto din Odorheiu-Secuiesc, str. C., a fost prinsă în flagrant inculpata C.A. care avea asupra sa cantitatea de 5 g cannabis într-un pliculeț aflat în poșetă. De asemenea, în aceeași locație au fost găsiți inculpatul B.F.C. și martorul H.A.. B.F.C. a indicat un teren viran situat de asemenea pe strada C. din Odorheiu-Secuiesc unde ascunsese 8 plicuri conținând fiecare câte 5 g cannabis.

Tot în seara de 4 septembrie 2009 ora 23:00 a fost percheziționat autoturismul în care se afla inculpatul A.L., găsindu-se sub scaunul șoferului 5 pliculețe cu câte 5 g de cannabis.

Coroborând aceste împrejurări de fapt cu declarațiile inculpaților instanța a reținut că inculpatul A.L. a adus din Ungaria, în autoturismul cu numărul de înmatriculare X, 14 pliculețe a câte 5 g cannabis, la solicitarea inculpatului L.V. Din cantitatea totală inculpatul i-a dat lui L.V. 9 pliculețe pe care acesta le-a dat mai departe inculpatei C.A.. Din cele 9 pliculețe primite, C.A. i-a dat 8 lui B.F.C. și a păstrat unul pentru sine. B.F.C. a ascuns pliculețele primite pe un teren viran, așa cum s-a reținut mai sus. Toate aceste transmiteri ale pliculețelor cu cannabis s-au făcut contra unor sume de bani ce nu au fost stabilite, declarațiile inculpaților fiind divergente în această privință.

Așa cum a rezultat din analiza probelor biologice recoltate de la inculpați, B.F.C. și C.A. consumaseră cannabis.

Faptele inculpatului A.L. care a introdus în țară droguri de risc după care a dat aceleași droguri lui L.V. contra unei sume de bani s-a constatat că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 3 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Făcând aplicarea principiului în dubio pro reo, tribunalul a considerat că vânzarea drogurilor către L.V. s-a făcut fără a se urmări obținerea unui profit. Cu toate acestea, elementul material incriminat este acțiunea de „vânzare" a drogurilor, câtă vreme L.V. nu a avansat sumele necesare achiziționării lor din Ungaria. Chiar și în această din urmă ipoteză, acțiunea de „procurare" este incriminată de același text legal.

Fapta inculpatului L.V. care a „procurat" droguri de risc pentru inculpata C.A. s-a constatat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Instanța a reținut modalitatea de „procurare" în care a fost săvârșită infracțiunea având în vedere coroborarea declarațiilor inculpaților C.A. și L.V. care au arătat amândoi că inculpata i-a dat întâi banii cu care acesta a achiziționat drogurile.

Fapta inculpatei C.A. care a „procurat" droguri de risc pentru inculpatul B.F.C. s-a constatat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar considerațiile de mai sus privind calificarea activității inculpatei în opinia tribunalului au rămas valabile. Totodată, fapta acesteia de a deține droguri de risc în vederea consumului propriu s-a constatat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Instanța nu a putut reține apărarea inculpatei care a solicitat achitarea sa pentru trafic de droguri, arătând că din probele dosarului rezultă că nu era cunoscută ca traficantă, ci doar ca și consumatoare. Această apărare este neconcludentă câtă vreme inculpata nu a fost trimisă în judecată pentru alte posibile activități de trafic de droguri ci pentru fapta concretă din data de 4 septembrie 2009 când a procurat cannabis pentru B.F.C., faptă pe care de altfel o recunoaște.

În ce-l privește pe inculpatul B.F.C. acesta a „cumpărat" 8 pliculețe de cannabis pe care le-a ascuns.

Organul de urmărire penală nu a indicat în mod expres nicio probă din care să rezulte că drogurile cumpărate de B.F.C. erau destinate vreuneia dintre activitățile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 care realizează elementul material al traficului de droguri. Instanța a constatat, totodată, că în dosarul cauzei nu poate fi identificată nicio probă certă care să contrazică poziția inculpatului care a afirmat că drogurile erau destinate consumului propriu.

Analizând probele adunate în cursul urmăririi penale tribunalul a constatat că, în ce-l privește pe inculpat, au fost făcute afirmații vagi și generale privitoare la faptul că acesta s-ar ocupa și cu procurarea drogurilor pentru alți consumatori. Astfel, martorul B.S.S. a arătat că „am auzit că se ocupă și de procurarea și comercializarea lor". Martorul J.A.L. a arătat că „de la știri am auzit că acesta (B.F.C. - n.n.) a avut probleme cu drogurile".

Instanța a subliniat faptul că B.F.C. nu a fost trimis în judecată pentru fapte nedeterminate de trafic de droguri, săvârșite într-un spațiu și într-un timp nedefinit, ci pentru fapta din data de 4 septembrie 2009. Cu privire la această faptă a fost necesar a se stabili dacă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri. Afirmațiile de mai sus ale martorilor nu constituie probe în sensul legi procesual penale. Potrivit art. 63 alin. (1) C. proc. pen., constituie probe acele elemente de fapt care pot duce la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni. Prin urmare zvonul sau bârfa nu pot constitui probe cu privire la o faptă concretă.

În același sens, declarațiile martorului H.A. nu conțin nicio bază factuală. Acesta a afirmat doar că el știa că B.F.C. și C.A. „vindeau cannabis la mai mulți consumatori" și „în seara respectivă știam că atât C. cât și B.F. o să vândă cannabis". Martorul nu a oferit nicio explicație asupra împrejurărilor faptice concrete care l-au condus la concluziile sale, acestea neputând fi validate.

Pe de altă parte, martorul nu și-a menținut declarația în fața instanței, arătând că declarațiile consemnate sunt răstălmăciri ale afirmațiilor sale. Totodată, a arătat că asupra sa s-au făcut presiuni de către organele de anchetă care i-au pus în vedere că îl pot implica și în alte dosare. Afirmații asemănătoare a făcut și inculpatul B.F.C. care a arătat că anchetatorii l-au amenințat că îi vor strica toată viața. Aceste declarații constituie indicii temeinice cu privire la caracterul abuziv al anchetei. Totodată, se poate constata că organele de urmărire penală au acționat arbitrar întrucât nu au cercetat faptele săvârșite de H.A. care a recunoscut consumul de stupefiante și asupra căruia, cu ocazia percheziției din data de 4 septembrie 2009, au fost descoperite fragmente vegetale într-o punguliță.

Față de cele reținute mai sus instanța a constatat că nu există elemente faptice concrete care să demonstreze că B.F.C. a traficat drogurile primite de la C.A.. Ținând seama că s-a demonstrat consumul propriu de cannabis, instanța a reținut că B.F.C. a deținut drogurile în acest scop, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Tribunalul și-a însușit argumentele Înaltei Curți de Casație și Justiție expuse în Decizia nr. 391 din data de 22 ianuarie 2004, achitându-l pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Aceeași poziție a instanței supreme a fost menținută și în Decizia nr. 841 din data de 7 martie 2008 în Dosarul nr. 1060.2/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauză judecată în primă instanță de Tribunalul Harghita. Astfel, tribunalul a reținut că Legea nr. 143/2000 protejează două tipuri de relații sociale: relațiile sociale referitoare la operațiunile privind circulația drogurilor (traficul cu droguri), pe de o parte și relațiile sociale privind consumul de droguri, pe de altă parte. în acest context, unele dintre elementele materiale ale infracțiunilor reglementate de art. 2 și art. 4 din Legea nr. 143/2000 sunt identice: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri. Distincția între cele două categorii de infracțiuni urmează a se face după obiectul juridic special astfel cum a fost delimitat mai sus, identificându-se care dintre relațiile sociale au fost vătămate prin săvârșirea faptei.

În cauza de față, faptele inculpatului au vătămat relațiile sociale privind consumul de droguri, deținerea drogurilor de către aceasta făcându-se în scopul consumului propriu ilicit. Faptele sale nu au vizat sfera operațiunilor privind circulația drogurilor care, așa cum am arătat, sunt privite distinct de legiuitor.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Totodată, instanța a avut în vedere și dezideratul unității practicii judiciare astfel că a luat în considerare pedepsele stabilite de instanța supremă în cauze asemănătoare, cu referire expresă la Decizia nr. 841 din 7 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală într-o cauză judecată în primă instanță de Tribunalul Harghita.

În ce-l privește pe inculpatul A.L., instanța a reținut atitudinea sinceră a acestuia în cursul procesului penal, el contribuind decisiv prin declarațiile sale la aflarea adevărului. Astfel s-a putut constata că, în lipsa recunoașterii sale, infracțiunea de contrabandă cu droguri prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 nu putea fi probată fără considerabile dificultăți. Aceste împrejurări au fost avute în vedere ca circumstanțe atenuante potrivit art. 74 lit. c) C. pen., astfel că pedeapsa a fost aplicată sub minimul special de 10 ani închisoare. Coborârea ei spre limita extremă nu a putut fi determinată decât de împrejurări excepționale care lipsesc în prezenta cauză.

În ce-i privește pe ceilalți inculpați instanța nu a găsit oportună reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) sau c) C. pen. Lipsa antecedentelor penale ale acestora nu a putut atrage coborârea pedepsei sub minimul special câtă vreme s-a demonstrat că inculpații au avut un comportament necorespunzător marcat de implicarea lor în activitățile legate de droguri. Chiar și L.V., care nu este consumator, a arătat că 1-a rugat în mai multe rânduri pe A.L. să-i aducă droguri.

De asemenea, atitudinea sinceră a inculpaților în cursul procesului penal tribunalul a reținut-o a fi lipsită de relevanță, întrucât cercetarea penală și trimiterea lor în judecată s-a bazat în mod esențial pe prinderea lor în flagrant.

Instanța a subliniat totodată că potrivit art. 79 C. pen., obligatorie fiind indicarea circumstanțelor reținute, iar nu lipsa lor.

În ce-i privește pe inculpații B.F.C. și L.V., în baza referatelor de evaluare întocmite de Serviciul de Probațiune, tribunalul a constatat că scopul pedepsei închisorii aplicată acestora poate fi atins și fără privare de libertate. Aceștia sunt persoane integrate în familie și în comunitate, pentru care implicarea în activitățile legate de droguri a reprezentat un accident. Desigur că, în ce-l privește pe B.F.C., au existat date care au indicat caracterul mai îndelungat al consumului dar instanța ține seama de adicția care însoțește acest comportament. Totodată, tribunalul a avut în vedere că în cursul procesului penal inculpații au demonstrat că au conștientizat urmările faptei lor astfel că procesul de reeducare a demarat.

În ce o privește pe inculpata C.A., tribunalul a constatat că aceasta nu a conștientizat caracterul grav al faptei sale, iar desfășurarea procesului penal nu și-a îndeplinit funcția de reeducare. Inculpata a încercat întâi să se sustragă urmăririi penale, apoi a avut o atitudine nesinceră, încercând să inducă instanța în eroare cu justificări medicale pentru a obține punerea sa în libertate. Nu a existat astfel, certitudinea atingerii scopului pedepsei în lipsa încarcerării, iar temeiurile care au impus privarea de libertate a inculpatei au fost menținute.

Tribunalul a găsit incidente în cauză dispozițiile art. 17 din Legea nr. 143/2000 și art. 118 C. pen. privind confiscarea specială. în primul rând, drogurile ridicate de la inculpați au fost confiscate, fiind confiscat și autoturismul folosit de A.L. pentru a introduce drogurile în țară. Instanța a constat că, deși nu a fost modificat în acest scop, autoturismul a servit inculpatului în mod efectiv la săvârșirea infracțiunii. Acesta a declarat că drogurile s-au aflat în spatele scaunului șoferului, împreună cu alte materiale. în acest fel, drogurile au putut fi transportate la trecerea frontierei sporind șansele de reușită și încrederea infractorului.

Tribunalul a constatat că autoturismul aparține unei persoane juridice dar aceasta a cunoscut scopul folosirii lui, fiind administratorul persoanei juridice și prin urmare, reprezenta voința sa, societatea cunoscând, prin persoana lui, scopul activităților de contrabandă cu droguri.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prev. de art. 363 alin. (1) C. proc. pen., au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și inculpații A.L., L.V. și C.A.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia penală nr. 75/A din 7 decembrie 2010 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și de inculpații A.L.  și L.V.  împotriva Sentinței penale nr. 146 din 9 august 2010 pronunțată de Tribunalul Harghita, în Dosarul nr. 56/96/2010.

A desființat în parte hotărârea atacată și rejudecând cauza:

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. c) raportat la art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat aceeași inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de deținere de droguri pentru consum propriu.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 1 an.

În baza art. 81 C. pen. a fost dispusa suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În baza art. 82 alin. (1) C. pen. a fost fixat un termen de încercare de 4 ani.

A fost atrasa atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. penal.

Au fost eliminate din hotărârea atacată dispozițiile privind achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, condamnarea de 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și aplicarea suspendării sub supraveghere a pedepsei, cu privire la acest inculpat.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., a fost contopită pedeapsa aplicată prin prezenta decizie cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința tribunalului, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an.

Au fost menținute celelalte dispoziții din hotărârea atacată cu privire la acest inculpat.

În baza art. 81 C. pen. a fost dispusa suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În baza art. 82 alin. (1) C. pen. a fost fixat inculpatului un termen de încercare de 4 ani.

A fost atrasa atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. penal.

Au fost înlăturate din hotărârea atacată dispozițiile privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu privire la acest inculpat.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpata C.A.  împotriva aceleași hotărâri.

În baza art. 381 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatei C.A. și dedusa din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv începând cu data de 9 august 2010 până la data pronunțării deciziei.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate sub aspectul motivelor de apel și în conformitate cu dispozițiile art. 378 raportat la art. 371 C. proc. pen., Curtea a apreciat că doar apelurile formulate de parchet și de inculpații A.L. și L.V. sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Cu privire la apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, instanța de control judiciar a apreciat că acesta este fondat doar cu privire la inculpatul B.F.C.

Astfel, instanța de control judiciar a constatat ca din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc că inculpatul B.F.C. a comis infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Astfel, chiar inculpatul B.F.C. în declarația dată în data de 05 septembrie 2009, în prezența unui apărător a arătat că a cumpărat 8 pliculețele de cannabis, fiecare pliculeț având cca. 5 g, de la inculpata C.A., un pliculeț l-a cumpărat pentru consum propriu, iar un pliculeț l-a lăsat la două fete în mașină, respectiv la M. și E., iar 6 pliculețe trebuia să i le dea unui băiat pe numele de L. și lui B.S.

Inculpata C.A., în declarațiile date în cursul urmăririi penale și în cursul judecății confirmă faptul că i-a vândut inculpatului B.F.C. 8 pliculețe de cannabis.

Totodată, au fost avute în vedere declarațiile martorul H.A. a declarat că știa că inculpatul B.F.C. se ocupa cu vânzarea drogurilor, respectiv a cannabisului, el cumpărând de câteva ori cannabis de la el cu prețul de 30 - 40 RON gramul, știind că în data de 04 septembrie 2009 inculpatul B.F.C. a primit droguri pentru a le vinde. În declarația dată în fața instanței de fond martorul a confirmat faptul că inculpatul B.F.C. făcea rost de droguri și chiar a consumat odată cu acesta o țigară de marijuana.

De asemenea, martorul B.S.S. a declarat că îl cunoaște pe inculpatul B.F.C. și a auzit că se ocupă cu comercializarea drogurilor.

Totodată, din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice rezultă fără nici un dubiu că inculpatul B.F.C. cumpăra droguri de risc de la diferite persoane, pe care apoi le comercializa altor persoane, în special unor apropiați ai săi.

În drept, fapta inculpatului B.F.C. care a procurat, oferit, deținut și comercializat droguri de risc, respectiv cannabis, mai multor persoane, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului instanța de control judiciar a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., precum și de faptul că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut comiterea faptelor, astfel că se impune reținerea de circumstanțe atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen., urmând să condamne inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) din aceeași lege.

Chiar dacă inculpatul nu a declarat apel, iar apelul parchetului vizează doar condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a impus reducerea pedepsei aplicate acestuia și pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, deoarece în sarcina inculpatului au fost reținute circumstanțe atenuante și potrivit art. 76 lit. e) C. pen., pedeapsa trebuie coborâtă sub minimum special prevăzut de lege.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel al parchetului, privitor la majorarea pedepsei aplicate inculpatei C.A., Curtea a apreciat că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:

Astfel, instanța de control judiciar a reținut ca inculpata în faza incipientă a procesului penal a recunoscut comiterea infracțiunilor, este cetățean maghiar, nu este cunoscută cu antecedente penale pe teritoriul României, a traficat o cantitate relativ redusă de cannabis, astfel că aplicarea unei pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, cu executarea acesteia în regim de detenție, respectă criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., și nu se impune majorarea acesteia.

Totodată, s-a reținut ca, în mod corect a apreciat instanța de fond că inculpata nu a conștientizat caracterul grav al faptei sale, întrucât aceasta după ce a fost pusă în libertate a încercat să se sustragă urmăririi penale, apoi a avut o atitudine nesinceră în cursul judecății, încercând să inducă în eroare instanța de judecată cu tot felul de justificări și pretexte, astfel că nu pot fi reținute circumstanțe atenuante și nici aplicarea unei pedepse cu suspendare.

Cu privire la inculpatul A.L., Curtea a apreciat că apelul acestuia este fondat, având în vedere atitudinea sinceră a inculpatului pe întreaga desfășurare a procesului penal, a faptului că acesta nu are antecedente penale, a referatului de evaluare, a contribuției acestuia la aflarea adevărului în prezenta cauză, astfel că pedeapsa de 7 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic internațional de droguri de risc este prea mare și urmează a fi redusă la 5 ani închisoare, prin aceasta, fiind respectate toate criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen.

Curtea nu a putut reține susținerile avocatului ales a inculpatului și aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere, întrucât faptele comise de inculpat sunt grave, nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 86

1

C. pen., iar prin reținerea acestei modalități de executare a pedepsei nu ar fi realizat scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen.

Cu privire la apelul inculpatului L.V., Curtea a apreciat că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Cu toate că inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii încă de la debutul urmăririi penale, a avut o atitudine sinceră pe întreaga durată a procesului penal, a fost prezent la fiecare termen de judecată, atât la instanța de fond cât și în apel, prima instanță nu i-a reținut acestuia circumstanțe atenuante.

Față de considerentele arătate mai sus și având în vedere referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita cu privire la acest inculpat apreciem că în cauză sunt aplicabile dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen., astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 76 lit. c) C. pen. pedeapsa trebuie coborâtă sub minimum special, instanța de apel urmând să-i aplice o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic intern de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Cu privire la modalitatea de executare a acesteia, Curtea a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 81 C. pen., privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, scopul pedepsei prev. în art. 52 C. pen. putând fi atins și prin aplicarea dispozițiilor art. 81 - 83 C. pen.

Cu privire la apelul inculpatei C.A., instanța de control judiciar a apreciat că acesta nu este fondat.

Inculpata, prin avocat ales a solicitat achitarea de sub acuza infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Din probele administrate în cauză, a rezultat că inculpata C.A. a procurat droguri de risc pentru inculpatul B.F.C., astfel că fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic intern de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Curtea a apreciat ca în cauza nu poate aplica inculpatei o pedeapsă cu suspendare, întrucât în acest caz scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen., nu ar putea fi atins.

Împotriva deciziei instanței de control judiciar au declarat recurs inculpații C.A. și A.L., care au criticat hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate.

Concluziile apărătorilor recurenților inculpați, ale reprezentantului Ministerului Public și poziția adoptată de fiecare recurent-inculpat în parte, precum și ultimul cuvânt al fiecărui inculpat au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei hotărâri, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând hotărârea prin prisma criticilor recurenților, înalta Curte constată că recursurile declarate sunt fondate pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Astfel, Înalta Curte verificând probatoriul cauzei și hotărârea atacată în raport de criticile aduse constată faptul că în cauză prima instanță, precum și instanța de control judiciar au dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor reținând o corectă situație de fapt, stabilind ca în data de 4 septembrie 2009 la ora 20:15 la atelierul de tinichigerie auto din Odorheiu-Secuiesc, str. C. a fost prinsă în flagrant inculpata C.A. care avea asupra sa cantitatea de 5 g cannabis într-un pliculeț aflat în poșetă. De asemenea, în aceeași locație au fost găsiți inculpatul B.F.C. și martorul H.A.. B.F.C. a indicat un teren viran situat de asemenea pe strada C. din Odorheiu-Secuiesc unde ascunsese 8 plicuri conținând fiecare câte 5 g cannabis.

Tot în seara de 4 septembrie 2009 ora 23:00 a fost percheziționat autoturismul în care se afla inculpatul A.L., găsindu-se sub scaunul șoferului 5 pliculețe cu câte 5 g de cannabis

Înalta Curte, cu referire la cauză reține că la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe iar în cauză probele în acuzare au un caracter cert, sunt decisive, fără a lasă loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului.

Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății). Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

Pornind de la aceste enunțuri cu rang de principii se observă că în prezenta cauză prezumția de nevinovăție de care beneficiază fiecare inculpat a fost răsturnată în cursul activității de probațiune, niciuna din probele administrate în cauză nefiind certă în sensul stabilirii nevinovăției inculpatului.

În mod corect, prima instanță de judecată, și instanța de control judiciar, prin coroborarea judicioasă a probelor administrate în cauză, a reținut săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 3 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în sarcina inculpatului A.L., iar în sarcina inculpatei C.A. care a „procurat" droguri de risc pentru inculpatul B.F.C. infracțiunea prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și a deținut droguri de risc în vederea consumului propriu infracțiunea prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Față de cele de mai sus, se apreciază că vinovăția inculpaților a fost pe deplin dovedită, încadrarea juridică realizată de instanța de fond și menținută de instanța de control judiciar este corectă.

Înalta Curte constată totodată că în speța dedusă judecății inculpaților le-a fost respectat dreptului la un proces echitabil, toate mijloacele de probă fiind administrate în fața acestora, asistați de un apărător, în ședința publică, în dezbateri contradictorii, astfel cum a afirmat, cu titlu de principiu, Curtea Europeană într-o jurisprudența constantă.

Date fiind faptele săvârșite de inculpata C.A., împrejurările în care s-au comis acestea, date fiind urmările rezultate din comiterea lor, pentru motivele arătate mai sus, nu poate fi reținută solicitarea inculpatei în sensul achitării sale pentru infracțiunea prevăzuta de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000 în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. pe motiv că fapta nu a fost săvârșită de inculpata, întrucât, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauza la data de 4 septembrie 2009 aceasta a procurat cannabis pentru B.F.C., faptă pe care de altfel a și recunoscut-o.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate primi susținerea apărătorului inculpatei C.A. potrivit căreia infracțiunea prevăzuta de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 nu a fost săvârșită de aceasta atâta vreme cât această apărare este singulară, nefiind susținută de nici un mijloc de probă, pe de o parte, iar pe de altă parte, tot probatoriul cauzei apreciat în ansamblu conchide cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, de către aceasta inculpata, în condițiile descrise anterior, criticile formulate de acesta sub acest aspect fiind nefondate.

Examinarea criticii formulate de inculpați va fi fi analizată prin prisma cazului de casare menționat, respectiv art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., respectiv 14, când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, Înalta Curte examinând cauza prin prisma criticii formulată privitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului A.L., constată că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată acestuia pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 închisoare, cu suspendarea condiționată a executării constituie o replică socială adecvată gravității infracțiunii și periculozității făptuitorului de natură a realiza scopul și a îndeplinirii funcției pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.

Astfel, se apreciază că această pedeapsă atinge finalitatea, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni, stabilindu-se o pedeapsă al cărei cuantum să asigure reflectarea, atât a gravității concrete a acesteia, prin fapta comisă, aducându-se atingere unei valori fundamentale, dar și circumstanțelor reale ale săvârșirii ei, cu efectele sale în plan sancționator, precum și a circumstanțelor personale.

Totodată, Înalta Curte constată ca modalitatea de executare a suspendării sub supraveghere este în măsură să contribuie la reeducarea inculpatului, întrucât acesta nu are antecedente penale, a avut o conduită corespunzătoare în cursul procesului, existând suficiente garanții că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție

Totodată, Înalta Curte consideră că în cauză se impune și o reindividualizare a pedepsei stabilită în sarcina inculpatei C.A. de 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și de 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în sensul reducerii cuantumului acestora astfel: de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și de la 6 luni închisoare la 4 luni închisoare pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, deoarece aceasta sub aspectul cuantumului reflectă în mod plural nu numai gradul de pericol social al faptei comise de inculpată, circumstanțele reale, dar și circumstanțele personale ale acesteia, dându-i posibilitatea unei reintegrării viitoare pozitive în societate.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanțele nu au respectat criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., aplicând inculpatei C.A. pedeapse de natură a nu satisface exigențele impuse de art. 52 C. pen.

Potrivit textului de lege invocat, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acestuia, trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale.

Se reține totodată, ca în realizarea oricărei forme de individualizare a pedepsei, dar cu deosebire în cadrul individualizării judiciare, un rol important îl au stările, situațiile sau împrejurările anterioare, concomitente sau subsecvente comiterii infracțiunii și care realizează un grad mai ridicat ori mai scăzut de pericol social al faptei. Deși, în cauză instanța de apel a reținut o conduită bună a inculpatei înainte de săvârșirea faptei, deoarece nu are antecedente nu a constatat ca s-ar justifica suspendarea executării pedepsei.

Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului apreciază că, față de modalitatea concretă de comitere a faptei, de persoana inculpatei, necunoscute cu antecedente penale, de cantitatea relativ mică de droguri traficate, scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, măsurile pe care inculpata va fi obligat să le respecte constituind garanții în sensul că aceasta va înțelege gravitatea faptei și nu va mai săvârși asemenea fapte.

Astfel, Înalta Curte constată că pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei constituie o replică socială adecvată gravității infracțiunii și periculozității inculpatei, de natură a realiza scopul și a îndeplinirii funcției pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.

Prin urmare, față de cele învederate Înalta Curte constă că în cauză nu s-a făcut o corectă individualizare a sancțiunii dispuse față de inculpați, motiv pentru care, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) din C. proc. pen. va admite recursurile declarate de inculpații C.A. și A.L. împotriva Deciziei penale nr. 75/A din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, va casa în parte decizia recurată și în parte Sentința penală nr. 146 din 9 august 2010 a Tribunalului Harghita numai în ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpaților C.A. și A.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpații C.A. și A.L. împotriva Deciziei penale nr. 75/A din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează în parte decizia recurată și în parte Sentința penală nr. 146 din 9 august 2010 a Tribunalului Harghita numai în ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpaților C.A. și A.L. și, rejudecând:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. aplicată inculpatului A.L. în pedepsele componente de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. și de 5 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen., pe care le repune în individualitatea lor.

Reduce pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului A.L. pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 la 3 ani închisoare prin reținerea art. 74 lit. c) și art. 76 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., contopește pedepsele de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. și 3 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul A.L. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului A.L.

În baza art. 86

2

C. pen. stabilește un termen de încercare de 6 ani.

Desemnează Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita pentru supravegherea condamnatului A.L.

În baza art. 86

3

C. pen., pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita, la datele fixate de acesta;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., interzice inculpatului A.L. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. aplicată

Inculpatei C.A. în pedepsele componente de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. și de 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., cu menținerea pedepsei complementare de 1 an.

Reduce de la 6 luni închisoare la 4 luni închisoare pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 prin reținerea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 33 lit. b), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., contopește pedepsele de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și 4 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, urmând ca inculpata C.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. pe o durată de 1 an ca pedeapsă complementară.

În baza art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei C.A..

În baza art. 82 alin. (1) C. pen. fixează termen de încercare de 4 ani.

Atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei. În baza art. 71 alin. (2) C. pen., interzice inculpatei C.A. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei C.A., durata reținerii și arestării preventive de la 4 septembrie 2009 la 11 septembrie 2009 și de la 26 aprilie 2010 până la data punerii efective în libertate.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei C.A., dacă nu este arestată în altă cauză.

Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpata C.A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul A.L., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limba maghiară se va suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 iunie 2011.