ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 841/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Dolj, SC C. SA Craiova, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 17996 din 12 februarie 2007, emisă de D.G.F.P. Dolj privind atragerea răspunderii solidare a SC C. SA Craiova, în solidar cu debitorul insolvabil SC C. SA Dolj până la pronunțarea instanței de fond. Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2904 din 22 iunie 2007 a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Craiova, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, pentru că litigiul are o valoare mai mare de peste 5 miliarde ROL, chiar dacă se contestă numai modalitatea de atragere a răspunderii solidare.

Cauza a fost înregistrată sub nr. 1572/54/2007 la Curtea de Apel Craiova, instanță care prin decizia nr. 241 din 6 august 2007 a admis cererea precizată și a dispus suspendarea executării deciziei nr. 17996 din 12 februarie 2007 emisă de D.G.F.P. Dolj, a deciziei nr. 5827 din 25 iulie 2007, emisă de D.G.F.P. Dolj și a procesului-verbal de control din 30 noiembrie 2006 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei care face obiectul Dosarului nr. 1575/54/2007 al Curții de Apel Craiova. Prin precizarea depusă la termenul din 6 august 2007, se solicitase de către reclamantă suspendarea în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că D.G.F.P., Dolj, la data de 26 iulie 2007 a comunicat decizia nr. 58628 din 25 iulie 2007 prin care a fost soluționată contestația administrativă și a fost formulată acțiunea în anulare.

Instanța de fond a reținut că suspendarea prevăzută de art. 15 din Legea nr. 554/2004 implică existența unei acțiuni în instanță, în anularea actului administrativ, iar din certificatul depus la dosar rezultă că s-a formulat o asemenea acțiune. S-a apreciat că executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei de atragere a răspunderii solidare trebuie să se realizeze doar după ce justiția se va pronunța în acțiunea în anulare și când se va stabili în mod definitiv și irevocabil că petenta se face vinovată și datorează sumele reținute în sarcina sa. Mai mult, s-a arătat că în favoarea D.G.F.P., Dolj petenta a constituit garanții care acoperă valoarea creanței fiscale, iar prin executarea actului administrativ s-ar cauza pagube serioase, cu consecințe grave în patrimoniul petentei.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către D.G.F.P. Dolj, considerând că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică. Primul motiv de recurs vizează faptul că, deci, potrivit art. 185 alin. (2) C. proc. fisc., suspendarea nu poate fi dispusă dacă nu se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, nu a fost depusă cauțiunea. Este criticată soluția instanței de fond, pentru că Legea nr. 554/2004 este o lege generală, iar C. proc. fisc. este o lege specială, derogatorie, care se aplică cu prioritate, normele acestui act normativ completându-se cu cele generale în materia contenciosului administrativ. Singura derogare de la legea generală în materia suspendării o constituie plata cauțiunii, iar art. 185 alin. (2) C. proc.

fisc. nu distinge între art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, ci menționează doar necesitatea plății unei cauțiuni pentru o cerere de suspendare întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004. Pe fond, se arată faptul că suspendarea executării actelor administrative este o situație de excepție, față de prezumția de legalitate și veridicitate a actului administrativ și ea nu se poate face decât în limitele și în condițiile stabilite de lege. Pentru a se dispune suspendarea trebuiesc îndeplinite cumulativ atât cazul bine justificat, dar și paguba iminentă. Se invocă faptul că la dosarul cauzei nu s-au depus dovezi privind prejudiciul efectiv și nici perturbarea activității contribuabililor respectivi, pentru a se discuta despre paguba iminentă și nici cazul bine justificat.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. SC C. SA Craiova a formulat întâmpinare și s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. Prin încheierea din 31 ianuarie 2008 s-a stabilit cauțiunea de 10% din suma contestată, cauțiune care a fost plătită de intimata-reclamantă. Tot intimata-reclamantă a invocat excepțiile tardivității și nulității recursului. S-a susținut că potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 sentința prin care s-a pronunțat suspendarea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, iar în cauză sentința nr. 241/2007 a Curții de Apel Craiova a fost pronunțată la 6 august 2007 și recursul a fost declarat la data de 14 august 2007, cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Pentru că acest recurs a fost promovat împotriva unei sentințe pentru care instanța a fost sesizată anterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004, nu se pot aplica dispozițiile din Legea nr. 262/2007. Recursul nici nu a fost motivat în termen și acesta ar fi nul, se susține de către intimata-reclamantă. După analiza excepțiilor invocate, Înalta Curte le va respinge pentru următoarele considerente: Art. 14 alin. (4) și art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 au fost modificate prin Legea nr. 262/2007 care au a fost publicată în M. Of. nr. 510/30.07.2007 și cum nu a avut prevăzut un termen pentru intrarea în vigoare, aceasta a intrat în vigoare la 3 zile de la publicare, astfel că la data de 6 august 2007, când instanța de fond s-a pronunțat, legea nouă era în vigoare, iar instanța de fond a indicat greșit termenul de recurs, aceasta fiind de 5 zile de la comunicare.

Este de remarcat că textele menționate sunt norme de procedură care sunt de imediată aplicare. De altfel, chiar Legea nr. 262/2007 conține o prevedere în acest sens pentru că în art. II alin. (2) se prevede că dispozițiile referitoare la garanțiile procesuale prevăzute de Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi. Având în vedere că termenul de 5 zile trebuia calculat de la comunicarea sentinței, se constată că recursul a fost declarat și motivat în termen, astfel că și excepția nulității recursului pentru nemotivare va fi respinsă. În privința recursului declarat de D.G.F.P.

Dolj acesta va fi admis, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea în condițiile art. 7, a autorități publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond. În temeiul art. 15 din același act normativ, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată și prin cererea adresată instanței competente, caz în care suspendarea actului administrativ atacat se poate dispune până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Din interpretarea sistematică a celor două texte rezultă că pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ trebuie îndeplinite cumulativ cele două condiții: cazul bine justificat și paguba iminentă.

La această reglementare cu caracter general se adaugă, în materia suspendării executării actului administrative fiscal, prevederile art. 185 alin. (2) C. proc. fisc. Motivele de recurs se referă la faptul că în cauză nu s-ar fi făcut dovada că cele două condiții legale ar fi fost îndeplinite și de aceea, soluția instanței de fond este nelegală. La momentul formulării cererii de chemare în judecată, Legea nr. 554/2004, definea art. 2 alin. (1) lit. s), paguba iminentă ca fiind prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidență sau, după caz perturbarea gravă previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public. Pentru a se dispune suspendarea executării, care este o măsură de excepție de la prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ, trebuie să fie dovedită iminența producerii prejudiciului material, iar în cauză nu s-a făcut o asemenea dovadă.

Simplele afirmații ale intimatei-reclamante referitoare la producerea pagubei prin eventuala executare a actelor administrative nu sunt suficiente pentru a dovedi paguba iminentă în lipsa unor dovezi privind cifra de afaceri, profitul obținut, iar instanța de fond s-a limitat, atunci când a admis cererea de suspendare, să afirme că prin executarea actului administrativ s-ar cauza pagube serioase, cu consecințe grave în patrimoniul petentei. Toate acestea dovedesc faptul că nu este îndeplinită în cauză condiția pagubei iminente pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal. Nici cea de-a doua condiție nu este îndeplinită în cauză pentru că nu s-a făcut dovada cazului bine justificat.

Atunci când a fost formulată cererea de chemare în judecată, Legea nr. 554/2004 nu conținea o definiție a cazului bine justificat. Chiar anterior modificărilor aduse de Legea nr. 262/2007 existența cazului bine justificat putea fi reținută dacă din împrejurările cauzei rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actele administrative emise în baza și în vederea executării legii. Însă, în cadrul soluționării cererii de suspendare a executării actului administrativ nu poate fi antamat fondul cauzei, putându-se însă efectua numai o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că s-ar ajunge ca legalitatea actului administrativ să fie cercetată de o altă instanță, decât cea investită cu acțiune în anulare a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

De altfel, instanța de fond nu a motivat existența sau nu a cazului bine justificat ci a susținut că executarea actului să se facă numai după ce se soluționează acțiunea în anulare a acelui act. Având în vedere că nu s-a făcut dovada că cele două condiții prevăzute de Legea nr. 554/2004 ar fi îndeplinite, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi modificată în tot sentința atacată în sensul că va fi respinsă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepțiile invocate ca neîntemeiate. Admite recursul declarat de D.G.F.P. a județului Dolj împotriva deciziei nr. 241 din 6 august 2007 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA Craiova, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 februarie 2008.