ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 841/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Dolj, SC C.

SA Craiova, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării

deciziei nr. 17996 din 12 februarie 2007, emisă de D.G.F.P. Dolj privind atragerea

răspunderii solidare a SC C. SA Craiova, în solidar cu debitorul insolvabil SC C.

SA Dolj până la pronunțarea instanței de fond.

Tribunalul Dolj, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2904 din 22 iunie 2007 a admis

excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare

în favoarea Curții de Apel Craiova, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile

art. 10 din Legea nr. 554/2004, pentru că litigiul are o valoare mai mare de peste

5 miliarde ROL, chiar dacă se contestă numai modalitatea de atragere a răspunderii

solidare.

Cauza a fost înregistrată

sub nr. 1572/54/2007 la Curtea de Apel Craiova, instanță care prin decizia nr. 241

din 6 august 2007 a admis cererea precizată și a dispus suspendarea executării deciziei

nr. 17996 din 12 februarie 2007 emisă de D.G.F.P. Dolj, a deciziei nr. 5827 din

25 iulie 2007, emisă de D.G.F.P. Dolj și a procesului-verbal de control din 30 noiembrie

2006 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei care face obiectul

Dosarului nr. 1575/54/2007 al Curții de Apel Craiova.

Prin precizarea depusă

la termenul din 6 august 2007, se solicitase de către reclamantă suspendarea în

temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că D.G.F.P., Dolj, la data

de 26 iulie 2007 a comunicat decizia nr. 58628 din 25 iulie 2007 prin care a fost

soluționată contestația administrativă și a fost formulată acțiunea în anulare.

Instanța de fond a reținut

că suspendarea prevăzută de art. 15 din Legea nr. 554/2004 implică existența unei

acțiuni în instanță, în anularea actului administrativ, iar din certificatul depus

la dosar rezultă că s-a formulat o asemenea acțiune.

S-a apreciat că executarea

propriu-zisă și efectivă a deciziei de atragere a răspunderii solidare trebuie să

se realizeze doar după ce justiția se va pronunța în acțiunea în anulare și când

se va stabili în mod definitiv și irevocabil că petenta se face vinovată și datorează

sumele reținute în sarcina sa.

Mai mult, s-a arătat că

în favoarea D.G.F.P., Dolj petenta a constituit garanții care acoperă valoarea creanței

fiscale, iar prin executarea actului administrativ s-ar cauza pagube serioase, cu

consecințe grave în patrimoniul petentei.

Împotriva acestei sentințe

s-a declarat recurs de către D.G.F.P. Dolj, considerând că hotărârea instanței de

fond este nelegală și netemeinică.

Primul motiv de recurs

vizează faptul că, deci, potrivit art. 185 alin. (2) C. proc. fisc., suspendarea

nu poate fi dispusă dacă nu se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei

contestate, nu a fost depusă cauțiunea.

Este criticată soluția

instanței de fond, pentru că Legea nr. 554/2004 este o lege generală, iar C. proc.

fisc. este o lege specială, derogatorie, care se aplică cu prioritate, normele acestui

act normativ completându-se cu cele generale în materia contenciosului administrativ.

Singura derogare de la

legea generală în materia suspendării o constituie plata cauțiunii, iar art. 185

alin. (2) C. proc. fisc. nu distinge între art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004,

ci menționează doar necesitatea plății unei cauțiuni pentru o cerere de suspendare

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Pe fond, se arată faptul

că suspendarea executării actelor administrative este o situație de excepție, față

de prezumția de legalitate și veridicitate a actului administrativ și ea nu se poate

face decât în limitele și în condițiile stabilite de lege.

Pentru a se dispune suspendarea

trebuiesc îndeplinite cumulativ atât cazul bine justificat, dar și paguba iminentă.

Se invocă faptul că la

dosarul cauzei nu s-au depus dovezi privind prejudiciul efectiv și nici perturbarea

activității contribuabililor respectivi, pentru a se discuta despre paguba iminentă

și nici cazul bine justificat.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

SC C. SA Craiova a formulat

întâmpinare și s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției

pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

Prin încheierea din 31

ianuarie 2008 s-a stabilit cauțiunea de 10% din suma contestată, cauțiune care a

fost plătită de intimata-reclamantă.

Tot intimata-reclamantă

a invocat excepțiile tardivității și nulității recursului.

S-a susținut că potrivit

art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 sentința prin care s-a pronunțat suspendarea

poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, iar în cauză sentința

nr. 241/2007 a Curții de Apel Craiova a fost pronunțată la 6 august 2007 și recursul

a fost declarat la data de 14 august 2007, cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Pentru că acest recurs

a fost promovat împotriva unei sentințe pentru care instanța a fost sesizată anterior

modificărilor aduse Legii nr. 554/2004, nu se pot aplica dispozițiile din Legea

nr. 262/2007.

Recursul nici nu a fost

motivat în termen și acesta ar fi nul, se susține de către intimata-reclamantă.

După analiza excepțiilor

invocate, Înalta Curte le va respinge pentru următoarele considerente:

Art. 14 alin. (4) și

art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 au fost modificate prin Legea nr. 262/2007

care au a fost publicată în M. Of. nr. 510/30.07.2007 și cum nu a avut prevăzut

un termen pentru intrarea în vigoare, aceasta a intrat în vigoare la 3 zile de la

publicare, astfel că la data de 6 august 2007, când instanța de fond s-a pronunțat,

legea nouă era în vigoare, iar instanța de fond a indicat greșit termenul de recurs,

aceasta fiind de 5 zile de la comunicare.

Este de remarcat că textele

menționate sunt norme de procedură care sunt de imediată aplicare. De altfel, chiar

Legea nr. 262/2007 conține o prevedere în acest sens pentru că în art. II alin.

(2) se prevede că dispozițiile referitoare la garanțiile procesuale prevăzute de

Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, se aplică și cauzelor aflate pe

rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Având în vedere că termenul

de 5 zile trebuia calculat de la comunicarea sentinței, se constată că recursul

a fost declarat și motivat în termen, astfel că și excepția nulității recursului

pentru nemotivare va fi respinsă.

În privința recursului

declarat de D.G.F.P. Dolj acesta va fi admis, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, odată cu sesizarea în condițiile art. 7, a autorități publice

care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună

suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

În temeiul art. 15 din

același act normativ, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate

fi solicitată și prin cererea adresată instanței competente, caz în care suspendarea

actului administrativ atacat se poate dispune până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei.

Din interpretarea sistematică

a celor două texte rezultă că pentru a se dispune suspendarea executării actului

administrativ trebuie îndeplinite cumulativ cele două condiții: cazul bine justificat

și paguba iminentă.

La această reglementare

cu caracter general se adaugă, în materia suspendării executării actului administrative

fiscal, prevederile art. 185 alin. (2) C. proc. fisc.

Motivele de recurs se

referă la faptul că în cauză nu s-ar fi făcut dovada că cele două condiții legale

ar fi fost îndeplinite și de aceea, soluția instanței de fond este nelegală.

La momentul formulării

cererii de chemare în judecată, Legea nr. 554/2004, definea art. 2 alin. (1)

lit. s), paguba iminentă ca fiind prejudiciu material viitor, dar previzibil cu

evidență sau, după caz perturbarea gravă previzibilă gravă a funcționării unei autorități

publice ori a unui serviciu public.

Pentru a se dispune suspendarea

executării, care este o măsură de excepție de la prezumția de legalitate de care

se bucură actul administrativ, trebuie să fie dovedită iminența producerii prejudiciului

material, iar în cauză nu s-a făcut o asemenea dovadă.

Simplele afirmații ale

intimatei-reclamante referitoare la producerea pagubei prin eventuala executare

a actelor administrative nu sunt suficiente pentru a dovedi paguba iminentă în lipsa

unor dovezi privind cifra de afaceri, profitul obținut, iar instanța de fond s-a

limitat, atunci când a admis cererea de suspendare, să afirme că prin executarea

actului administrativ s-ar cauza pagube serioase, cu consecințe grave în patrimoniul

petentei.

Toate acestea dovedesc

faptul că nu este îndeplinită în cauză condiția pagubei iminente pentru a se dispune

suspendarea executării actului administrativ fiscal.

Nici cea de-a doua condiție

nu este îndeplinită în cauză pentru că nu s-a făcut dovada cazului bine justificat.

Atunci când a fost formulată

cererea de chemare în judecată, Legea nr. 554/2004 nu conținea o definiție a cazului

bine justificat.

Chiar anterior modificărilor

aduse de Legea nr. 262/2007 existența cazului bine justificat putea fi reținută

dacă din împrejurările cauzei rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției

de legalitate de care se bucură actele administrative emise în baza și în vederea

executării legii.

Însă, în cadrul soluționării

cererii de suspendare a executării actului administrativ nu poate fi antamat fondul

cauzei, putându-se însă efectua numai o cercetare sumară a aparenței dreptului,

pentru că s-ar ajunge ca legalitatea actului administrativ să fie cercetată de o

altă instanță, decât cea investită cu acțiune în anulare a actului administrativ

a cărui suspendare se solicită.

De altfel, instanța de

fond nu a motivat existența sau nu a cazului bine justificat ci a susținut că executarea

actului să se facă numai după ce se soluționează acțiunea în anulare a acelui act.

Având în vedere că nu

s-a făcut dovada că cele două condiții prevăzute de Legea nr. 554/2004 ar fi îndeplinite,

în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 C. proc.

civ., va fi admis recursul, va fi modificată în tot sentința atacată în sensul că

va fi respinsă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile invocate

ca neîntemeiate.

Admite recursul declarat

de D.G.F.P. a județului Dolj împotriva deciziei nr. 241 din 6 august 2007 a Curții

de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA Craiova,

ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 29 februarie 2008.