ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4140/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4140/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

Prin

sentința penală nr. 116/PI a Tribunalului Timiș, pronunțată în Dosarul nr. 5451/30/2008

a fost respinsă excepția nulității absolute a actului de sesizare al instanței și

a urmăririi penale, invocată de inculpat prin apărător.

În baza art. 12 alin. (1) și alin. (2)

lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit.

a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.I. la 5 (cinci) ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) Teza a II-a și b) C. pen.,

pentru o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) din

Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul

la o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de minori.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) Teza a II-a și b) C. pen.,

pentru o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen., rap. la art. 288

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul

la o pedeapsă de: 6 (șase) luni închisoare, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii

de fals material în înscrisuri oficiale.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., rap. la

art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul

să execute pedeapsa cea mai grea de 10 (zece) ani închisoare.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen., s-a

revocat beneficiul liberării condiționate privind restul de 655 zile rămase neexecutate

din condamnarea de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de

libertate în mod ilegal, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2436 din

22 noiembrie 2001 a Judecătoriei Arad.

În baza art. 61 alin. (1) Teza a II-a,

s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre cu restul rămas neexecutat

de 655 zile, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 (zece)

ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) Teza a II-a și b) C. pen.,

pentru o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) Teza a II-a și b) C. pen.,

pe toată durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa

aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 13 noiembrie 2007 la zi.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului.

S-a luat act că părțile vătămate nu s-au

constituit părți civile.

În temeiul art. 118 lit. e) C. pen., s-a

confiscat de la inculpat suma de 3.000 euro, din care suma de 1.100 euro depusă

la B.C.R. cu ordinul de încasare din 14 ianuarie 2008.

În temeiul art. 109 C. proc. pen. s-a dispus

restituirea către inculpat la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri a unui

telefon mobil marca N. și un număr de 9 cartele SIM ridicate de la inculpat cu ocazia

percheziției corporale din 13 noiembrie 2007.

În baza art. 348 C. proc. pen., a fost

anulată procura autentificată din 12 noiembrie 2007.

În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost

obligat inculpatul la 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, s-au

reținut următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 28

februarie 2008, inculpatul S.I. a fost trimis în judecată, cauza înregistrându-se

pe rolul Tribunalului Timiș sub Dosar nr. 2382/30/2008.

Prin sentința penală nr. 353/PI din 25

aprilie 2008, în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. pen., a fost restituit dosarul

cauzei Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism - Biroul Teritorial Timiș, în vederea refacerii actului de sesizare, dispunându-se,

totodată, în baza art. 350 C. proc. pen., și menținerea stării de arest preventiv

a inculpatului pe o perioadă de 30 zile.

Prin decizia penală nr. 577/R din 29

mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 2382.2/30/2008, s-a

luat act de retragerea recursului declarat de inculpatul S.I. împotriva sentinței

penale nr. 353/PI din 25 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în același

dosar, Curtea de Apel Timișoara, prin încheierea definitivă din data de 22 mai 2008,

în baza art. 300

2

C. proc. pen. rap. la art. 160

b

C.

proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, urmând ca legalitatea

acestei măsuri să fie analizată înainte de expirarea termenului legal de 60 zile,

iar recursul declarat de către inculpat împotriva acestei încheieri a fost respins

ca inadmisibil.

Prin urmare, sentința penală nr. 353/PI

din 25 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 2382/30/2008,

a rămas definitivă la data de 29 mai 2008.

Cauza a fost restituită organului de urmărire

penală în vederea refacerii actului de sesizare a instanței.

Prin rechizitoriul din 28 februarie

2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul

Teritorial Timiș a fost trimis în judecată inculpatul S.I., pentru comiterea infracțiunilor

prevăzute de: art. art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) Legea nr. 678/2001 cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 13 alin. (1), (2) și alin. (3) din Legea

nr. 678/2001; art. 26 C. pen. rap. la art. 288 alin. (1) C. pen.; totul cu aplic.

art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut că în septembrie 2005,

pe fondul unor neînțelegeri avute cu părinții, partea vătămată B.C., fostă C., a

părăsit domiciliul și s-a deplasat în Municipiul Timișoara unde a ajuns în locuința

numitului M., fratele inculpatului, prin intermediul fiului numitei B.Ca. De aici,

victima a fost preluată de către învinuita B.Ca. și cazată în locuința sa situată

în Timișoara, unde locuia împreună cu concubinul său, inculpatul S.I., care la acea

dată era plecat în străinătate. Imediat după ce a instalat-o în locuință, învinuita

a deposedat victima de actele personale, a obligat-o să se prostitueze la Hotelul

C. din Timișoara, sumele de bani obținute fiind confiscate de către numita B.Ca.

După ce s-a întors din străinătate, inculpatul s-a hotărât să o vândă pe partea

vătămată B.C. și i-a propus să lucreze în Italia ca ospătar într-o pizzerie, aceasta

fiind de acord.

La data de 29 septembrie 2005, după ce

inculpatul S.I. a obținut pașaportul victimei, aceasta împreună cu învinuitul M.D.G.

s-au îndreptat spre punctul de trecere a frontierei C., urmați de inculpatul S.I.,

care se afla într-o altă mașină.

În apropiere de frontieră, învinuitul M.D.G.

a coborât de la volanul mașinii, locul său fiind luat de către o altă persoană neidentificată,

după care și-au continuat drumul.

Inculpatul nu a trecut prin punctul de

frontieră împreună cu victima, aspect ce a rezultat din declarația acesteia. În

Austria, victima a fost preluată de inculpatul S.I. în autoturismul său și transportată

până în localitatea P. din Italia. Aici, B.C. a fost vândută de inculpat unei proxenete

cunoscută sub denumirea „N.", neidentificată, pentru suma de 3.000 euro, după

care acesta a revenit în țară. De la acea dată și până la 18 noiembrie 2005, când

victima a fost eliberată de organele judiciare italiene, partea vătămată a fost

exploatată, prin obligarea la practicarea prostituției, sumele de bani obținute

din această activitate fiindu-i confiscate de proxeneți. Aceste aspecte au rezultat

din declarația părții vătămate, a martorului M.D. și procesul verbal de confruntare.

În a doua jumătate a anului 2007, victima

P.L. se afla într-o situație dificilă, deoarece nu avea o locuință și nici un loc

de muncă iar pentru a-și putea asigura cele necesare traiului a practicat prostituția

în Grecia, de unde a fost racolată de către inculpat. Într-o situație similară se

afla și minora de 17 ani, numita C.V.I., care provenea dintr-o familie cu mama decedată,

tatăl necunoscut, iar de îngrijirea sa se ocupa sora mai mare C.M.A. La începutul

lunii noiembrie 2007, inculpatul le-a cunoscut pe cele două tinere și s-a gândit

să profite de situația acestora pentru a le racola în vederea practicării prostituției

în străinătate.

Pentru aceasta, S.I. le-a propus să lucreze

la un club de noapte din Germania iar acestea au fost de acord, inculpatul asigurându-le

că vor fi bine tratate și protejate.

La data de 12 noiembrie 2007, inculpatul

S.I. i-a solicitat numitului D.A., să se deplaseze cu minora C.V.I. până în orașul

Szeged din Ungaria, de unde urmau apoi să o preia și să o conducă în Germania. La

punctul de trecere a frontierei C., polițiști de frontieră care au efectuat controlul

documentelor au constatat că numitul D.A. nu avea împuternicire pentru a o însoți

pe C.V.I. și nu au permis ieșirea din țară a minorei. În această situație, inculpatul

S.I. s-a hotărât că pentru scoaterea din țară a tinerei să folosească un document

fals, iar pentru aceasta a apelat la o persoană neidentificată, căruia i-a pus la

dispoziție datele minorei și ale numitei P.L., care urma să figureze ca și persoană

împuternicită, cu acordul acesteia din urmă. În urma solicitării, inculpatul a primit

de la persoana neidentificată documentul falsificat, intitulat „procură specială",

emis cu data de 12 noiembrie 2007, autentificat prin încheierea nr. 935 a Biroului

Notarial C.R. Actul avea aplicată în fals semnătura notarului public.

Pentru constatarea falsului, nu se impunea

efectuarea unei expertize grafice deoarece cu certitudine nu puteau semna părinții

minorei, mama fiind decedată, de asemenea, din declarația martorului C.R., notar

a rezultat că la numărul respectiv figura în registru un alt act, și că totodată

Biroul Notarial nu utiliza asemenea formulare pentru minori ci „declarație".

Acesta a mai precizat că apreciază că ștampila putea fi pusă pe act prin scanare.

Din conținutul documentului a rezultat

că părinții minorei, C.M.N. și C.V. (decedată la data întocmirii documentului),

erau de acord ca fiica lor C.V.I. să călătorească în străinătate însoțită de către

P.L. La finalul procurii la rubrica „Declaranți" se aflau semnăturile celor

doi părinți. După obținerea documentului, inculpatul le-a solicitat numiților L.D.

și D.A., să îl transporte în Germania. Aceștia au fost de acord și la data de 13

noiembrie 2007, inculpatul, împreună cu P.L. și C.V.I. s-au urcat în autoturismul

numitului D.A. Pe drum, inculpatul a constatat că a uitat procura pentru C.V.I.

și a revenit în Timișoara pentru a o recupera, apoi s-a îndreptat spre frontieră

pentru a părăsi țara până la intersecția dintre drumul ce duce spre vama T. și cel

ce duce spre vama N. Aici la hanul „L.R." s-a întâlnit cu martorul L.D., care

a încercat să obțină trecerea minorei prin punctul de trecere al frontierei T.,

dar întrucât nu a reușit s-au îndreptat spre punctul de trecere al frontierei N.

Până în apropierea punctului de frontieră, inculpatul a călătorit în autoturismul

martorului L.D., căruia i-a relatat împrejurarea că deține o procură falsă pentru

minoră în cazul în care acesta nu reușește să treacă minora. În benzinăria A. situată

în apropierea punctului de frontieră, cele două autoturisme au oprit, martorul L.D.

s-a deplasat în punctul de frontieră unde contra sumei de 100 euro pe care urma

să o primească de la inculpat, a reușit să convingă un polițist de frontieră, rămas

neidentificat pentru a-i permite ieșirea din țară a minorei, s-a întors astfel în

benzinărie și a preluat-o pe minoră în autoturismul său, iar inculpatul a revenit

în autoturismul lui D.A. Aceste aspecte au rezultat din declarațiile martorilor

D.A., L.D. și declarațiile părții vătămate C.V.I. și a martorei P.L.

În faza de judecată minora C.V.I. a revenit

asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, susținând că dorea să-și viziteze

o prietenă în Austria și de aceea a apelat la inculpat. De asemenea din procesul

verbal încheiat cu ocazia depistării inculpatului, a rezultat că atât minora, cât

și martora nu aveau bani asupra lor.

Totodată, cu ocazia revenirii asupra declarațiilor,

minora nu a oferit explicații asupra motivului pentru care în data de 12

noiembrie 2007 s-a deplasat cu numitul D.A. pentru trecerea frontierei de stat.

Tribunalul a apreciat că declarațiile părții

vătămate s-au schimbat ca urmare a exercitării de presiuni de către inculpat care

și arestat a încercat prin diferite mijloace să influențeze părțile vătămate și

martorii. Astfel din declarația martorilor C. a rezultat că numitul M. a încercat

să influențeze declarația părții vătămate B.C., dar nu a reușit deoarece părinții

acesteia au refuzat să îi dea datele de contact, martorul D.A. fiind amenințat la

telefon și i s-a solicitat să ia faptele asupra sa.

Din aceste acțiuni, coordonate de inculpat

a rezultat autoritatea pe care acesta o avea asupra victimelor, persoane vulnerabile.

Deși martora P.L. nu a participat în proces

în calitate de parte vătămată, iar în faza de judecată C.V. a arătat că nu se consideră

victima infracțiunii, Tribunalul a apreciat că prin gradul de instruire, vulnerabilitatea

acestora, P.L. fiind deja prostituată iar C.V. nu avea părinți, părțile vătămate

au prezentat toate caracteristicile victimei infracțiunii de trafic de persoane,

deoarece chiar dacă au acceptat să meargă la acel club de noapte, deși nu s-au interesat

în concret ce urmau să lucreze, unde vor locui, cu cât vor fi plătite, le-a lipsit

dreptul de opțiune.

Sesizate, organele de urmărire penală din

cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism - Biroul Teritorial Timiș și din cadrul BCCO Timișoara, l-au așteptat pe

inculpat în zona punctului de trecere a frontierei N. Când cele două autoturisme

s-au apropiat, organele de anchetă au intervenit și după ce au oprit mașinile au

demarat primele cercetări. În urma verificărilor, documentul falsificat a fost găsit

asupra numitului D.M.A.

În ceea ce privește actul notarial falsificat,

s-a reținut contrar opiniei apărătorului inculpatului, că a fost dovedită împrejurarea

că actul notarial este fals și că inculpatul, chiar dacă nu este autorul falsului

- rămas neidentificat - este cu certitudine complice deoarece a furnizat autorului

datele de identificare atât ale minorei cât și ale numitei P.L., care figura ca

însoțitor, aspect ce rezultă din declarația numitei P.L. De asemenea, inculpatul

i-a relatat martorului L.D. că deține o procură falsificată pentru minoră. Că actul

este fals a reieșit din împrejurarea că în Registrul notarului public, figura alt

document și că formularul respectiv nu era folosit de Biroul Notarial pentru asemenea

documente. De asemenea, actul cuprindea semnătura părinților minorei, lucru imposibil

deoarece mama era decedată și tatăl dispărut.

Inculpatul nu a recunoscut faptele reținute

în sarcina sa și a încercat să ofere explicații neplauzibile în raport cu probatoriul

administrat în cauză.

Referitor la încadrarea juridică, s-au

reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001, traficul de persoane este o infracțiune ce se poate

realiza prin mai multe modalități alternative, respectiv recrutarea, transportarea,

transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau

prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate

sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima

voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase

pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane,

în scopul exploatării acestei persoane.

Potrivit alin. (2) lit. a) al aceluiași

art., infracțiunea este mai gravă dacă a fost săvârșită de două sau mai multe persoane

împreună.

Definind noțiunea de exploatare a unei

persoane, prin prevederile art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, legiuitorul

a arătat că prin aceasta se înțelege obligarea la practicarea prostituției, la reprezentări

pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte

forme de exploatare sexuală.

Din analiza dispozițiilor legale, infracțiunea

de trafic de persoane poate fi comisă și prin recrutarea, transportarea, transferarea,

cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme

de constrângere, în scopul exploatării acesteia prin obligarea la practicarea prostituției.

S-a reținut că în ceea ce le privește pe

victimele B.C. și P.L. au fost constrânse de inculpat în vederea obligării la practicarea

prostituției. Constrângerea nu este obligatoriu a fi una fizică, ea poate fi și

psihică. În speța, față de cele două victime, inculpatul a abuzat emoțional, prin

intimidarea, amenințarea victimei, a familiei, restricții impuse față de libertatea

de mișcare, în cazul victimei B.C. și prin manipulare emoțională în cazul victimei

P.L.

Astfel, instanța a reținut că părțile vătămate

s-au aflat în permanență sub controlul inculpatului acesta manifestând un abuz de

autoritate asupra victimelor aflate sub controlul acestora.

Potrivit art. 12 alin. (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001, traficul de persoane este mai grav dacă fapta se săvârșește

de două sau mai multe persoane împreună. Din întreg materialul de urmărire penală,

a rezultat că inculpatul a fost sprijinit în activitatea sa de numiții B.Ca., M.D.,

D.A., și, chiar dacă față de aceștia, cauza s-a disjuns, participarea acestora a

rezultat cu certitudine. Astfel numita B.Ca. a cazat victimele, M.D. a ajutat la

transportul victimei B.C., iar D.A. la transportul victimei P.L., activitatea acestora

fiind de natură să sprijine în mod concret activitatea ilicită a inculpatului.

Instanța de fond a constatat că sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea

nr. 678/2001, cu reținerea agravantei prev. de alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,

întrucât în perioada 2005 - 2007, inculpatul împreună cu alte persoane a traficat

în vederea obligării la practicarea prostituției pe victimele B.C. și P.L., urmând

să fie reținute și dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

Art. 13 din Legea nr. 678/2001 sancționează

infracțiunea de trafic de minori constând în recrutarea, transportarea, transferarea,

găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia.

Alin. (2) al aceluiași art., prevede agravanta

săvârșirii infracțiunii prin fraudă, iar alin. (3) agravanta săvârșirii de două

sau mai multe persoane împreună.

S-a reținut, față de probatoriul administrat

că inculpatul, sprijinit de numiții D.A. și L.D. au recrutat-o și transportat-o

pe partea vătămată minoră în vederea exploatării sexuale. Astfel, s-a apreciat ca

sinceră declarația dată de minoră în faza de urmărire penală, ce se coroborează

și cu declarația martorei C.A. și a martorilor D.A. și L.D. De asemenea fapta a

fost săvârșită prin fraudă în sensul că pentru scoaterea minorei din țară, inculpatul

a folosit o procură falsificată.

A reținut ca fiind incidente dispozițiile

art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001.

Fapta inculpatului de a furniza datele

de identitate ale unor persoane în vederea falsificării unui document oficial constituie

complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale, prev. și ped. de

art. 26 C. pen. rap. la 288 C. pen.

La individualizarea pedepsei ce a fost

aplicată inculpatului S.I., s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare

prev. de art. 72 C. pen. pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina sa, respectiv

limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, pericolul social crescut

al faptelor generat de numărul victimelor și lezarea adusă unora din valorile sociale

cele mai însemnate precum demnitatea și libertatea de mișcare. De asemenea, s-au

avut în vedere împrejurările concrete de săvârșire a infracțiunilor, respectiv faptul

că traficarea victimelor s-a făcut cu sprijinul altor persoane, iar a minorei și

prin fraudă, atrăgând incidența formelor agravate ale infracțiunii de trafic de

persoane și respectiv trafic de minori. S-a reținut că inculpatul are antecedente

penale.

Astfel, din fișa de cazier judiciar a rezultat

că prin sentința penală nr. 2436 din 22 noiembrie 2001 a Judecătoriei Arad, inculpatul

a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 5 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, condamnare din care

s-a liberat condiționat cu un rest de 655 zile.

Față de aceste considerente, instanța de

fond a apreciat că o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic

de persoane în formă continuată, prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și alin.

(2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, 10 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic

de minori, prev. și ped. de art. 13 alin. (1), (2), (3), din Legea nr. 678/2001,

și 6 luni închisoare pentru complicitatea la săvârșirea infracțiunii de fals material

în înscrisuri oficiale, prev. și ped. de art. 26 C. pen., rap. la art. 288

alin. (1) C. pen. cu executare în regim de privativ de libertate potrivit art. 57

C. pen., este de natură să satisfacă interesul general de prevenție.

Față de împrejurarea că infracțiunile au

fost săvârșite în concurs real s-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen.

Cu privire la aplicarea pedepsei accesorii

s-a reținut că interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a)-c) nu operează

de drept, ci instanța trebuie să aprecieze în concret, prin raportare la criteriile

prevăzute de art. 71 alin. (3) și la principiul constituțional al proporționalității.

Prin urmare, ținând cont de natura și gravitatea infracțiunii, de împrejurările

cauzei și de persoana inculpatului, s-a aplicat pe lângă pedeapsa principală pedeapsa

accesorie și a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) Teza a II-a și lit. b) constând în dreptul de a fi ales în autoritățile

publice sau funcțiile publice elective și dreptul de a ocupa o funcție implicând

exercițiul autorității de stat ca pedeapsă accesorie, pe durata și în condițiile

prevăzute de art. 71 C. pen.

Instanța de fond a apreciat că interzicerea

drepturilor electorale de a fi ales, precum și a dreptului de a ocupa o funcție

ce implică exercițiul autorității de stat, este justificată în privința inculpatului

întrucât atâta timp cât nu a fost în măsură să aprecieze valoarea unuia din drepturile

fundamentale prin care se exprimă personalitatea umană, respectiv dreptul la demnitate,

la libertate de mișcare, nu este în măsură nici să fie ales ori să ocupe o funcție

ce implică exercițiul autorității de stat.

În același sens, interzicerea dreptului

prev. de art. 64 lit. c) C. pen., trebuie analizat în contextul faptei săvârșite

de inculpați, constatând că față de natura acesteia, nu se impune interzicerea dreptului

de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate

de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii

deoarece ipotezele prevăzute de textul legal nu sunt incidente în speță.

Alături de pedeapsa principală, având în

vedere prevederile art. 12 alin. (2) și art. 13 alin. (3) din Legea nr. 678/2001

raportat la art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) Teza a II-a și b) pentru o perioadă de 2 și

respectiv 3 ani iar în urma contopirii, s-a aplicat pedeapsa complementară cea mai

grea în baza art. 35 alin. (3) C. pen., după executarea pedepsei principale.

Analizând dispozițiile art. 19 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001 potrivit cu care „Banii, valorile sau orice alte bunuri

dobândite în urma săvârșirii infracțiunilor prevăzute în prezenta lege ori cele

care au servit la săvârșirea acestor infracțiuni, precum și celelalte bunuri prevăzute

de art. 118 C. pen. sunt supuse confiscării speciale, în condițiile stabilite de

acel art.". În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la

inculpat a sumei de suma de 3.000 euro, din care suma de 1.100 euro depusă la B.C.R.

cu ordinul de încasare din 14 ianuarie 2008. În temeiul art. 109 C. proc. pen. s-a

dispus restituirea către inculpat la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri

a unui telefon mobil marca N. și un număr de 9 cartele SIM ridicate de la inculpat

cu ocazia percheziției corporale din 13 noiembrie 2007. În baza art. 348 C.

proc. pen., s-a anulat procura autentificată din 12 noiembrie 2007. S-a luat act

că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile.

Împotriva sentinței Tribunalului Timiș

a declarat apel inculpatul S.I.

Prin decizia penală nr. 58/A din 18 martie

2011, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat apelul inculpatului S.I.

S-a reținut că în ceea ce privește excepția

nulității absolute a urmăririi penale efectuate în Dosarul nr. 156/D/P/2007 și solicitarea

de desființare a sentinței apelate și restituirea cauzei la procuror pentru refacerea

urmăririi penale, excepție invocată de inculpat prin apărător, s-a constatat că

este nefondată.

Inculpatul prin apărător a susținut că

rezoluția din 13 noiembrie 2007 prin care s-a început urmărirea penală, a fost dată

cu încălcarea flagrantă a disp. art. 228 alin. (1) C. proc. pen., deoarece lipsește

una din condițiile de formă necesare începerii urmăririi penale respectiv sesizarea

organului de urmărire penală competent, astfel încât toate actele subsecvente, inclusiv

rechizitoriul, sunt lovite de nulitate absolută potrivit art. 197 alin. (2) C.

proc. pen.

În cauză, rezoluția din 13 noiembrie 2007

prin care s-a început urmărirea penală nu este lovită de nulitate absolută, întrucât

art. 228 C. proc. pen. nu face delimitarea între sesizarea și începerea urmăririi

penale, iar potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. pen. organele de cercetare penală

sunt obligate să încunoștințeze de îndată pe procuror despre infracțiunile de care

au luat cunoștință, astfel încât chiar dacă potrivit art. 21 din Legea nr. 678/2001

urmărirea penală se efectuează de către procuror din cadrul Direcției de Investigare

a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, procesul-verbal de sesizare

din oficiu din data de 13 noiembrie 2007 a fost întocmit în mod corect de către

BCCO - Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul I.G.P. potrivit

textului de lege menționat.

Astfel, chiar dacă urmărirea penală se

efectuează de către procuror, sesizarea poate fi efectuată de către organul de cercetare

penală, acesta având obligația de a încunoștința procurorul potrivit art. 218

alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce privește datele din referatul

de declinare de competență și procesul-verbal de sesizare din oficiu, este o eroare

materială, iar nu de un caz de nulitate absolută.

De asemenea, decizia completului de 9 judecători

a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 219 din 07 aprilie 2008, pronunțată în

dosarul penal nr. 11046/1/2007 nu are aplicabilitate în cauză, întrucât organele

de cercetare penală s-au sesizat din oficiu, iar ulterior, potrivit art. 218

alin. (2) C. proc. pen. au înștiințat procurorul despre infracțiunile sesizate.

Primul motiv de desființare cu trimitere

spre rejudecare a cauzei invocat de către inculpat prin apărător vizează nulitatea

absolută a sentinței în ceea ce privește publicitatea ședinței de judecată, potrivit

art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc.

pen. „dispozițiile relative la competența după materie sau după calitatea persoanei,

la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată

sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

În cauză, inculpatul susține că ședința

de judecată din 01 martie 2010 la Tribunalul Timiș, fiind publică, a fost dată cu

încălcarea art. 24 alin. (1) din Legea nr. 679/2001.

Potrivit acestui text de lege, ședințele

de judecată nu sunt publice numai în cauzele privind infracțiunile de trafic de

minori prev. de art. 13 și de pornografie infantilă prev. de art. 18 din aceeași

lege, prin derogare de la regula publicității ședinței de judecată, instituită prin

art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, art. 127 din Constituție și art. 290 alin. (1) C. proc.

pen.

Prin urmare, ori de câte ori în aceeași

cauză inculpatul este trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni, dintre care

unele se judecă în ședință publică, potrivit regulii publicității ședinței de judecată,

iar altele în ședință nepublică, în conformitate cu art. 24 alin. (1) din Legea

nr. 678/2001, cauza se judecă în ședință publică sub sancțiunea nulității absolute,

întrucât excepțiile de la regula publicității ședinței de judecată sunt de strictă

interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte infracțiuni decât cele la

care se face referire în art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

În aceste cazuri, instanța are posibilitatea,

atunci când procedează la audierea părților vătămate minore, să ia măsuri pentru

a asigura lipsa publicității ședinței de judecată în condițiile art. 290 alin.

(2)-(4) C. proc. pen.

Astfel, corect prima instanță nu a derogat

de la regula publicității ședinței de judecată în ședința din 01 martie 2010, inculpatul

fiind trimis în judecată și pentru alte infracțiuni decât cele limitativ prevăzute

de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. De asemenea, inculpatul nu a dovedit

vreo vătămare potrivit art. 197 alin. (1) C. proc. pen., excepția de la regula publicității

instituită prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 având în vedere protecția

victimelor minore, iar nu pe cea a inculpatului.

Inculpatul a solicitat, de asemenea, trimiterea

cauzei spre rejudecare, deoarece prima instanță nu s-a pronunțat asupra unei cereri

esențiale pentru inculpat, respectiv cererea de sesizare a Curții Constituționale

cu o excepție de neconstituționalitate invocată la termenele din 16 decembrie 2009

și respectiv 22 februarie 2010.

În cauză nu s-a constatat încălcarea disp.

art. 302 alin. (1) C. proc. pen., deoarece prima instanță s-a pronunțat asupra cererii

privind sesizarea Curții Constituționale, considerând-o un abuz de drept procesual,

acesta nefiind un caz de desființare cu trimitere spre rejudecare a cauzei.

Inculpatului nu i s-a produs vreo vătămare,

deoarece în fața instanței de apel putea să reitereze cererea, așa cum a și procedat

cu o altă cerere privind sesizarea Curții Constituționale, admisă prin încheierea

din 18 octombrie 2010.

De asemenea, inculpatul a invocat trimiterea

cauzei spre rejudecare pe motiv că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unei cereri

esențiale a părții vătămate B.C., care a solicitat prin intermediul Agenției Naționale

împotriva traficului de persoane - Centrul Regional Timișoara, audierea în condițiile

art. 77

1

C. proc. pen.

S-a apreciat că această eventuală vătămare

nu constituie motiv de desființare cu trimitere spre rejudecare, iar cererea putea

fi formulată doar de către partea vătămată, inculpatul nejustificând vreun interes

în acest sens.

Referitor la încălcarea dreptului la apărare,

potrivit art. 6 C. proc. pen. și art. 6 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, pe motiv că inculpatul a fost evacuat din sală în timpul dezbaterilor, nefiind

adus pentru dezbateri ci doar pentru a i se acorda ultimul cuvânt, s-a constatat

că într-adevăr, inculpatul a fost îndepărtat din sală de prima instanță, datorită

atitudinii ireverențioase față de instanța de judecată, dar inculpatul a fost asistat

tot timpul dezbaterilor de apărătorul ales, iar ulterior i s-a acordat ultimul cuvânt,

astfel încât nu există o vătămare a dreptului la apărare invocat.

De asemenea, inculpatul susține că i-a

fost încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, deoarece la

termenul din 22 februarie 2010, deși prima instanță a dispus neaudierea martorilor

L.D., P.L. și G.M.A., martori audiați în faza de urmărire penală, instanța nu a

aplicat disp. art. 327 alin. (3) C. proc. pen., respectiv nu a dat citire depozițiilor

acestora din faza de urmărire penală.

Inculpatul nu a dovedit vătămarea produsă

în această situație, în condițiile în care pe tot parcursul procesului penal a avut

apărător ales, iar în situația în care martorii nu au fost prezenți la termenul

din 22 februarie 2010, principiul contradictorialității ședinței de judecată nu

putea fi realizat. De asemenea, inculpatul avea posibilitatea de a formula cereri

pentru a consulta dosarul cauzei cu privire la declarațiile martorilor.

S-a susținut de către inculpat că sentința

apelată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 678/2001

care prevăd obligația asigurării asistenței juridice victimelor traficului de persoane.

Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea

nr. 678/2001 „(1) Persoanelor vătămate prin infracțiunile prevăzute în prezenta

lege, precum și altor victime ale acestor infracțiuni li se acordă în mod special

protecție și asistență fizică, psihologică, medicală, juridică și socială”.

Aspectul invocat de către inculpat nu reprezintă

un caz de nulitate absolută limitativ prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

și de asemenea, o eventuală vătămare a drepturilor procesuale putea fi invocată

în cauză de către părțile vătămate, iar nu de către inculpat.

Inculpatul a solicitat și schimbarea încadrării

juridice a faptelor din infracțiunea prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și (2)

lit. a) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) din Legea

nr. 678/2001 și respectiv din infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) și

(3) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1) din Legea

nr. 678/2001.

În ceea ce privește prima infracțiune,

a solicitat schimbarea încadrării juridice, deoarece prin rechizitoriul din 04

iulie 2008 a fost trimis în judecată, iar față de învinuiții M.D., C.M., B.Ca.,

P.L., D.A., L.D. s-a dispus disjungerea în vederea continuării cercetării penale

într-un dosar separat, sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 288

alin. (1) C. pen., art. 12 alin. (2) lit. a), art. 13 din Legea nr. 678/2001 și

art. 26 C. pen. rap. la art. 288 alin. (1) C. pen., iar prin rechizitoriul din 28

februarie 2008, desființat prin sentința penală nr. 353/PI pronunțată de Tribunalul

Timiș la 25 aprilie 2008 în Dosarul nr. 2382/30/2008, inculpatul a fost trimis în

judecată împreună cu inculpatul M.D.

Referitor la infracțiunea prev. de art.

13 din Legea nr. 678/2001 a solicitat schimbarea încadrării juridice, arătând că

inițial a fost trimis în judecată pentru infracțiunea prev. de art. 13 alin.

(1), iar ulterior pentru art. 13 alin. (1), (2) și (3) din aceeași lege, cu toate

că prin rechizitoriul din 04 iulie 2008 procurorii nu au ținut cont de sentința

penală nr. 353/PI din 25 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, care se bucură

de autoritate de lucru judecat, și au depășit competența funcțională stabilită de

instanța de judecată.

S-a constatat că inculpatul a fost trimis

inițial în judecată prin rechizitoriul din 28 februarie 2008 pentru infracțiunile

prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și art. 13 alin. (1) din

Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

Prin sentința penală nr. 353/PI din 25

aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 2382/30/2008, în temeiul

art. 300 alin. (2) C. proc. pen. s-a restituit dosarul procurorului în vederea refacerii

actului de sesizare și s-a respins cererea formulată de inculpat prin apărător privind

restituirea cauzei la Parchet privind refacerea urmăririi penale.

În motivare s-a reținut în esență că se

impune trimiterea dosarului la procuror în vederea refacerii rechizitoriului, fie

prin eliminarea din conținutul acestuia a faptei de complicitate la falsul în înscrisuri

oficiale, fie prin dispunerea trimiterii în judecată pentru aceeași infracțiune.

În ceea ce privește cererea inculpatului

prin apărător de restituire a cauzei la Parchet în vederea refacerii urmăririi penale

bazată pe art. 332 alin. (2) C. proc. pen., prima instanță a considerat că nu se

justifică, deoarece nu a fost identificată nici una dintre situațiile la care face

referire textul de lege.

Ulterior, prin rechizitoriul din 4

iulie 2008 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracțiunile

prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001,

art. 26 C. pen. rap. la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C.

pen. și art. 37 lit. a) C. pen.

Potrivit principiului autorității de lucru

judecat, hotărârile judecătorești definitive dobândesc autoritate de lucru judecat,

nemaiputând fi atacate decât prin intermediul căilor de atac extraordinare. Hotărârile

judecătorești definitive devin executorii și împiedică o nouă urmărire pentru aceeași

faptă, chiar dacă acesteia i s-ar da o nouă încadrare juridică (aplicarea regulii

non bis in idem). Pentru a putea invoca excepția autorității de lucru judecat, este

necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unei hotărâri

definitive, noua acțiune penală să fie îndreptată împotriva aceleiași persoane (identitate

de persoană) și să se refere la același fapt material (identitate de faptă materială),

nefiind necesară identitatea de cauză, așa cum se solicită în materie civilă. Autoritatea

de lucru judecat este o cauză care împiedică punerea în mișcare sau continuarea

acțiunii penale.

În cauză, acest principiu nu este incident

în cazul trimiterii cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare, în

sensul că organele de urmărire penală nu mai pot dispune trimiterea în judecată

a inculpatului și pentru alte infracțiuni sau nu pot dispune schimbarea încadrării

juridice.

Autoritatea de lucru judecat vizează hotărâri

penale definitive, prin care s-a soluționat acțiunea penală, respectiv cele prin

care se stabilește vinovăția sau nevinovăția unui inculpat cu privire la o faptă

penală.

Nici un text de lege C. proc. pen. nu oprește

organul de urmărire penală să extindă urmărirea penală pentru alte infracțiuni sau

să dispună schimbarea încadrării juridice în faza de urmărire penală.

De asemenea, chiar și instanța de judecată

sesizată prin rechizitoriu, poate dispune extinderea acțiunii penale pentru alte

acte materiale potrivit art. 335 C. proc. pen., extinderea acțiunii penale pentru

alte fapte - 336 C. proc. pen. sau schimbarea încadrării juridice - 334 C.

proc. pen.

În cauză, organele de urmărire penală s-au

conformat sentinței penale nr. 353/PI din 25 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul

Timiș în Dosarul nr. 2382/30/2008, în sensul că au dispus trimiterea în judecată

a inculpatului și pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 228

alin. (1) C. pen., deoarece în dispozitivul primului rechizitoriu s-a omis acest

aspect, cu toate că în considerente a fost descrisă această faptă și mijloacele

de probă.

De asemenea, prin ordonanța din 03

iulie 2008 s-a dispus extinderea urmăririi penale pentru infracțiunile pentru care

inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 04 iulie 2008, ceea

ce nu echivalează cu o încălcare a sentinței penale amintite.

Trimiterea cauzei pentru refacerea actului

de sesizare a fost invocată de către instanța de judecată din oficiu, astfel încât

nu se poate susține că prin aceasta inculpatului i s-ar fi agravat situația.

În ceea ce privește infracțiunea prev.

de art. 12 din Legea nr. 678/2001, agravanta de la alin. (2) lit. a) nu presupune

trimiterea în judecată a două sau mai multe persoane ca situație premisă, ci săvârșirea

infracțiunii în aceste condiții, astfel încât solicitările inculpatului cu privire

la schimbarea încadrării juridice sunt nefondate.

Pe fondul cauzei, instanța de apel și-a

însușit starea de fapt reținută de prima instanță în baza întregului material probator

administrat din care reiese vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

reținute în actul de sesizare.

Referitor la declarațiile părților vătămate

și ale martorilor, care și-au schimbat declarațiile în fața primei instanțe și ale

instanței de apel, s-a constatat că nu au avut motive întemeiate și au arătat că

s-a încercat influențarea lor.

Astfel, partea vătămată B.C. în declarația

dată la 17 ianuarie 2008 a arătat că a fost căutată la domiciliul său de M.D. care

i-a solicitat să-și retragă plângerea, spunându-i că-i va angaja un avocat și solicitându-i

să se împace cu inculpatul pentru ca acesta să fie eliberat.

De altfel, părinții victimei, martorii

C.V. și C.Vi. l-au identificat în fotografii judiciare și au arătat că persoana

care i-a contactat în acest sens este numitul M.D.

De asemenea, martorul D.A. prin declarația

dată la 28 decembrie 2007 a relatat că în data de 25 decembrie 2007 a primit un

telefon prin care i s-a solicitat prin amenințare să „ia asupra sa" ceea ce

s-a întâmplat în data de 13 noiembrie 2007.

Partea vătămată C.V.I., la termenul din

15 decembrie 2008 și-a schimbat declarația în fața instanței, susținând că a dorit

să-și viziteze o prietenă și inculpatul a ajutat-o.

Astfel, în cauză unele părți vătămate sau

martori au fost amenințați sau determinați să-și schimbe declarațiile, fapt ce denotă

presiunea pe care inculpatul a exercitat-o asupra acestora, iar alte părți vătămate

sau martori și-au schimbat declarațiile parțial sau total, inclusiv în fața instanței

de apel, spre exemplu martora C.M.A., fără un motiv întemeiat, fapt pentru care

s-a dat eficiență declarațiilor date în faza de urmărire penală.

În ceea ce privește infracțiunea prev.

de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu reținerea agravantei prev. de

alin. (2) lit. a) din aceeași lege și art. 41 alin. (2) C. pen., s-a dovedit că

în perioada 2005-2007 inculpatul împreună cu alte persoane a traficat în vederea

obligării la practicarea prostituției pe victimele B.C. și P.L.

Astfel, inculpatul a constrâns victimele

B.C. și P.L. în vederea obligării la practicarea prostituției, prin intimidarea,

amenințarea lor și a familiilor lor, restricții impuse față de libertatea de mișcare

a victimei B.C. și prin manipulare emoțională în cazul victimei P.L., creând o dependență

a acestora față de inculpat pe baza lipsei unui suport social.

Referitor la agravanta de la alin. (2)

lit. a) din Legea nr. 678/2001, traficul de persoane este mai grav dacă fapta a

fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună.

Pentru a fi în prezența acestei agravante,

nu este necesar ca toate persoanele să fie trimise în judecată, ci doar ca această

faptă să fie săvârșită de două sau mai multe persoane, iar din materialul probator

a rezultat că inculpatul a fost ajutat de numiții B.Ca., care a cazat victimele,

M.D. a ajutat la transportul victimei B.C., D.A. a transportat victima P.L., chiar

dacă aceștia din urmă nu au fost trimiși în judecată împreună cu inculpatul în cauză.

Nu poate fi reținută susținerea inculpatului

referitoare la faptul că partea vătămată nu ar fi părăsit teritoriul României din

data de 29 septembrie 2005 și prin urmare fapta nu există, deoarece acest aspect

rezultă din declarațiile părții vătămate, ale martorului M.D., procesul-verbal de

confruntare, precum și prezența ulterioară a părții vătămate în Italia ca urmare

a trimiterii acesteia în țară de către autoritățile italiene în data de 18

noiembrie 2005. În cauză există dovada ieșirii inculpatului din țară la data de

29 septembrie 2005.

În cauză s-a făcut dovada elementelor constitutive

ale infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., precum și săvârșirea acestei infracțiuni

de către inculpat și nu de către o altă presupusă persoană, motiv pentru care susținerile

inculpatului privind achitarea sa potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10

lit. c) și d) C. proc. pen. sunt nefondate.

În ceea ce privește infracțiunea prev.

de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, solicitările inculpatului

privind achitarea sa potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C.

proc. pen. sunt nefondate.

Inculpatul își fundamentează apărarea pe

declarațiile părții vătămate, a martorei C.M.A., date în fața instanței, pe faptul

că procura falsă nu a fost găsită la data de 13 noiembrie 2007 asupra acestuia,

toate acestea determinând ca dubiul să fie interpretat în favoarea sa.

Potrivit art. 13 din Legea nr. 678/2001

este sancționat traficul de minori constând în recrutarea, transportarea, transferarea,

găzduirea sau primirea unui minor în scopul exploatării acestuia, iar alin. (2)

din același art. prevede agravanta săvârșirii infracțiunii prin fraudă, iar

alin. (3) agravanta săvârșirii de către două sau mai multe persoane împreună. De

asemenea, potrivit art. 16 din aceeași lege, consimțământul victimei nu înlătură

răspunderea penală.

Din materialul probator inclusiv procesul

verbal privind redarea convorbirilor telefonice a rezultat că inculpatul, sprijinit

și de numiții D.A. și L.D., a recrutat-o și transportat-o pe partea vătămată minoră

în vederea practicării prostituției, fapta fiind săvârșită prin fraudă, deoarece

pentru a o scoate pe minoră din țară inculpatul a pregătit o procură falsificată.

Cu toate că minora C.V.I. a revenit asupra

declarației date inițial, aceasta nu a putut explica că la data de 13 noiembrie

2011 când dorea să părăsească țara nu avea asupra sa bani, atât ea cât și P.L.,

precum și asupra motivului pentru care în data de 12 noiembrie 2007 s-a deplasat

cu numitul D.A. în vederea trecerii frontierei de stat, ocazie cu care a rezultat

că nu a fost posibilă ieșirea din țară întrucât C.V.I. era minoră.

În mod corect prima instanță a considerat

că declarațiile părții vătămate s-au schimbat ca urmare a exercitării de presiuni

de către inculpat, care, chiar și arestat, a încercat prin diferite mijloace să

influențeze părțile vătămate și martorii, din aceste acțiuni rezultând și autoritatea

pe care inculpatul o avea asupra victimelor, persoane vulnerabile, în condițiile

în care P.L. era deja prostituată iar minora C.V.I. nu avea părinți, lipsindu-i

atât ocrotirea familiei, cât și mijloacele de subzistență.

Faptul că procura falsă nu a fost găsită

asupra inculpatului la data flagrantului, 13 noiembrie 2007, nu este de natură să

determine achitarea acestuia, având în vedere faptul că acesta a furnizat autorului

datele de identificare ale minorei C.V.I. și ale numitei P.L., aspect ce rezultă

din declarația martorului L.D., cât și din cea a numitei P.L.

În ceea ce privește infracțiunea de complicitate

la infracțiunea de fals, s-a constatat că inculpatul nu a fost trimis în judecată

în calitate de autor al infracțiunii, ci de complice, motiv pentru care solicitarea

de achitare potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc.

pen. este nefondată.

Inculpatul a furnizat autorului falsului

datele de identificare ale minorei C.V.I. și ale numitei P.L., fiind complice la

întocmirea procurii.

Cu privire la acea procură, în mod corect

s-a stabilit că este falsă, chiar și fără a analiza raportului de constatare tehnico-științifică

care a fost ulterior depus în apel, potrivit probatoriului administrat.

Referitor la nulitatea relativă a raportului

de constatare tehnico-științifică invocată de către inculpat la termenul din 15

noiembrie 2010 potrivit art. 112 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 197

alin. (1), (4) C. proc. pen., instanța a apreciat că inculpatului nu i-a fost produsă

nicio vătămare, faptul că procura este falsă s-a constatat și prin alte mijloace

de probă.

Astfel, din declarațiile martorului C.R.

a rezultat că procura nu putea fi emisă la data de 12 noiembrie 2007 prin încheierea

de autentificare nr. 935 a Biroului notarial C.R., deoarece la numărul respectiv

figura în registru un alt act, iar Biroul Notarial nu utiliza asemenea formulare

pentru minori, ci declarație.

De asemenea, procura nu putea fi semnată

de părinții minorei, întrucât mama acesteia era decedată la data întocmirii înscrisului.

S-a constatat că la individualizarea judiciară

a pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72

C. pen.: dispozițiile Părții generale a Codului penal, limitele speciale de pedeapsă,

gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările

care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv

și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de

asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială

a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are,

pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea

legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în

ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare

a acesteia, trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă

de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale.

La stabilirea pedepsei s-a avut în vedere

gravitatea faptelor, săvârșirea acestora în stare de recidivă postcondamnatorie,

motiv pentru care nu se impune reducerea pedepselor acestea fiind orientate spre

minimul special prevăzut de textul de lege.

Astfel, raportat la gradul de pericol social

al faptei, rezultat din modalitatea și împrejurările concrete de comitere a acesteia,

menținerea cuantumului pedepsei rezultante de 10 ani închisoare și a modalității

de executare este justificată, raportat la dispozițiile art. 72 și 52 C. pen.

Instanța de apel a constatat că prima instanță

a individualizat în mod corect și pedepsele accesorii și complementare.

Împotriva deciziei penale nr. 58/A din

18 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara a declarat recurs inculpatul S.I. și a

arătat în esență următoarele: urmărirea penală efectuată în cauză este nulă absolut,

întrucât rezoluția din 13 noiembrie 2007 prin care s-a d