ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1408/2010

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 355 din 25 aprilie 2008 pronunțată în rejudecare de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 7334/30/2008, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului M.C., din infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 37 lit. a) C. pen., art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 37 lit. a) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. și cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. și cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (2) alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 37 lit. a) C. pen., art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 37 lit. a) C. pen.

și art. 290 C. pen. raportat la art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului S.P. din infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 37 lit. a) C. pen., inculpatul E.C., a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o perioada de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 290 C. pen. raportat la art. 37 lit. a) C. pen. același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare. În baza art. 61 C. pen. s-a revocat liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 1129 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului prin S.p.

nr. 178 din 02 martie 2001 a Tribunalului Timiș și s-a contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pe durata executării pedepsei. În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei rezultante principale. În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 21 martie 2006 și a arestului preventiv de la data de 22 martie 2006 la zi. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. inculpatul M.C. a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. În baza art. 13 alin. (1) din Lg. 678/2001 raportat la art. 74 lit. a) C. pen. și cu aplicare art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. inculpatul S.P., a fost condamnat la o pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 288 alin. (1) C. pen. raportat la art 41 alin. (2) C. pen., și cu aplicarea art. 42 C. pen. același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată. În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pe durata executării pedepsei. În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei rezultante principale. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 21 martie 2006 și a arestului preventiv din perioada 22 martie 2006 - 12 februarie 2007. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. inculpatul S.P. a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. În baza art. 117 C. pen., s-a dispus expulzarea inculpatului S.P., de pe teritoriul României, după executarea pedepsei. În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. s-a luat act că partea vătămată Ș.G.L.

nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar partea civilă C.A. a renunțat la pretențiile civile. În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. b) și e) C. pen. s-a respins cererea formulată de Ministerul Public privind confiscarea autoturismului inculpatului S.P. și a sumei de 8000 euro de la acesta. Pentru a pronunța această hotărâre penală, Tribunalul Timiș a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș nr. 58/P/2005 din data de 24 iulie 2006, inițial introdus și înregistrat la Tribunalul Timiș sub nr. 1639/30/2006 la data de 24 iulie 2006, au fost trimiși în judecată inculpații M.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 1 Legea nr. 678/2001, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

și art. 37 lit. a) C. pen., a infracțiunilor de complicitate la fals intelectual și uz de fals, prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., și S.P., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În fapt, în sarcina inculpatului M. s-a reținut că a racolat părțile vătămate C.A. și Ș.G. pe care, sub promisiunea asigurării unui loc de muncă la un local al cumnatului său, inculpatul S., situat în orașul german Wetzlar, folosind abuzul de autoritate, le-a constrâns să practice prostituția în folosul său.

Totodată, în sarcina inculpatului M. s-a mai reținut că a indus în eroare un notar public, prin prezentarea unei declarații false a numitului C.G., tatăl minorei C.A., în scopul de a obține împuternicirea legalizată de permitere a minorei să părăsească țara neînsoțită de părinți, pe care inculpatul a folosit-o la controlul vamal. În sarcina inculpatului S.P. s-a reținut că a transportat și găzduit la locuința sa situată în orașul german Wetzlar pe părțile vătămate C.A. și Ș.G. , pe care, împreună cu inculpatul M. le-a racolat, sub promisiunea asigurării unui loc de muncă în Germania, și le-a exploatat sexual uzând de acte de amenințare și abuz de autoritate. În același timp, în sarcina acestui inculpat s-a mai reținut că a falsificat două pașapoarte grecești prin înlocuirea fotografiei titularului cu fotografiile părților vătămate, pe care le-a folosit ulterior la un club de noapte unde a încercat să le angajeze.

Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv declarațiile inculpaților, declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor C.D., C.A.M., C.G., M.R., O.N.G., H.F., W.R., R.S., M.E., procesele-verbale de confruntare, adresele B., declarația notarială a martorului C.G., raportul de constatare tehnico-științifică, adresele Poliției de Frontieră, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: În cursul lunii noiembrie a anului 2005, inculpatul M.C., împreună cu martorul O.N.C. și numitul L.D., s-au deplasat în localitatea L., județul Timiș într-un bar, unde au consumat băuturi alcoolice și au cunoscut-o pe partea vătămată minoră la acea dată, C.A.

În timpul discuțiilor, inculpatul M.C. i-a propus părții vătămate să meargă la sora sa în Germania să lucreze la o pizzerie în calitate de ospătăriță. În acest context, partea vătămată C.A. a luat numărul de telefon mobil al martorului O.N.C., sunându-l pe acesta a doua zi și întâlnindu-se cu el locuind o perioadă împreună cu martorul O.N.C. la locuința acestuia din Timișoara, timp de 3 săptămâni fără a avea cunoștință că acesta din urmă este căsătorit și despărțit în fapt de soția sa. În asemenea împrejurări, partea vătămată a continuat discuțiile cu inculpatul M.C., pentru plecarea sa în Germania, iar acesta din urmă coresponda la rândul sau, cu inculpatul S.P. și cu sora sa, S.D., pentru a-i trimite bani în vederea întocmirii actelor de plecare a părții vătămate C.A.

Deoarece tatăl părții vătămate minore nu era de acord cu plecarea acesteia în Germania, ci doar mama sa, care și-a dat acordul printr-un act notarial, inculpatul M.C. a conceput o invitație în limba italiană prin care tatăl părții vătămate minore ar fi fost de acord cu plecarea fiicei sale minore în Germania la inculpatul S.P., actul fiind autentificat la un birou notarial, fără ca notarul să aibă cunoștință de falsul întocmit de inculpatul M.C. Obținând împuternicirea, inculpatul M.C. a reținut minorei C.A. un loc la o cursă de linie cu autocarul pe direcția România - Germania, cu care aceasta a plecat în data de 28 noiembrie 2005, prin PCTF Cenad, folosindu-se de împuternicirea falsă obținută de inculpat.

Ajunsă la destinație, partea vătămată a fost așteptată de inculpatul S.P. și soția sa D., care au cazat-o în imobilul proprietate personală din localitatea Wetzlar Germania. Odată ajunsă la locuința inculpatului S.P., numita C.A. a fost dusă de către acesta într-un magazin în care inculpatul i-a făcut 4 fotografii, întocmindu-i un pașaport fals, în ideea de a lucra într-un club de noapte, unde patronii de acolo nu trebuiau să afle că aceasta este româncă, patronii refuzând angajarea părții vătămate cu mențiunea că aceasta este minoră. În acest context, partea vătămată a practicat prostituția în Germania, cu diferiți clienți, aduși de inculpatul S., din care acesta din urmă lua diverse sume de bani, iar o parte din bani a primit și partea vătămată minoră C.A., care a trimis în România prietenului său martorul O.N.C.

suma de 200 euro. În ceea ce privește cealaltă parte vătămată, Ș.G., aceasta i-a cunoscut pe ce doi inculpați prin intermediul martorului O.N.C. În aceste condiții, ea i-a solicitat inculpatului M. să o transporte în Germania în vederea practicării prostituției, unde a locuit timp de 2 săptămâni la inculpatul S. Partea vătămată Ș.G. a plecat în Germania la data de 16 ianuarie 2006, împreună cu cei doi inculpați, cu autoturismul marca M. de culoare gri, ieșind din țară prin PCTF Cenad. După ce a ajuns în orașul Wezlar, partea vătămată a fost cazată la locuința inculpatului S. timp de 2 săptămâni intenția ei fiind aceea de a ajunge în final în Portugalia. În timpul cât a stat în Germania, partea vătămată Ș. a ajuns la un club unde inculpatul S. îl cunoștea pe patron.

Aici partea vătămată a întreținut doar odată relații sexuale, dar nefiind de acord cu condițiile patronului clubului care i-a spus că trebuie să-i de-a 60% din sumă, a refuzat să lucreze în club. Partea vătămată a încasat din acel act sexual suma de 50 euro, pe care a păstrat-o pentru sine. Pentru a putea lucra în acel club, partea vătămată Ș. a primit de la inculpatul S. un pașaport fals, care atesta o vârstă mai tânără, respectiv de 21 de ani și nu de 30 ani atât cât avea în realitate. La data de 02 februarie 2006, părțile vătămate au dorit să se întoarcă în România, unde au un venit împreună cu inculpații, cu mașina inculpatului S., situație în care, partea vătămată C.A. a relatat cele întâmplate organelor de poliție care au întocmit prezentul dosar penal.

Potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 infracțiunea de trafic de minori se poate realiza prin recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestui. În același timp, definind noțiunea de exploatare a unei persoane, prin prevederile art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, legiuitorul a arătat că prin aceasta se înțelege și obligarea unei persoane la practicarea prostituției, la reprezentări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală. Instanța a apreciat că faptele inculpaților M.C. și S.P.

de a recruta, transporta și găzdui partea vătămată minoră C.A., în scopul exploatării acesteia prin obligarea la practicarea prostituției, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, faptă prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, reținând intenția directă ca modalitate a vinovăției, prin activitatea lor inculpații urmărind un scop precis, respective obținerea unor foloase materiale ilicite.

În ceea ce privește infracțiunea de trafic de persoane, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, aceasta este o infracțiune ce se poate realiza prin mai multe modalități alternative, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

Analizând materialul probator administrat în cauză, prima instanță a reținut că în privința părții vătămate Ș.G. nu poate fi reținută infracțiunea de trafic de persoane. Ceea ce este caracteristic pentru infracțiunea de trafic de persoane este tocmai împrejurarea ca recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane să se facă în una dintre modalitățile arătate expres în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. Or, în prezenta cauză, recrutarea, transportarea și cazarea părții vătămate Ș. nu s-a făcut prin amenințare, violență sau alte forme de constrângere, nici prin răpire, fraudă înșelăciune, abuz de autoritate sau alte modalități arătate. Inculpatul M.C. a fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen.

raportat la art. 289 C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen., constând în aceea că a indus în eroare un notar public, prin prezentarea unei declarații false a martorului C.G., în scopul de a obține împuternicirea legalizată de permitere a minorei C.A. să părăsească țara neînsoțită de părinți. Infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. constă în falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Or, în prezenta cauză, înscrisul falsificat este declarația prin care se atestă că numitul C.G., tatăl părții vătămate C.A., este de acord ca fiica sa să meargă în Germania, la vărul său S.P., pentru a petrece sărbătorile de iarnă.

Însă, acest înscris nu a fost falsificat cu prilejul întocmirii sale de către notarul public. Acest înscris doar a fost autentificat de notarul public, fiind prezentat în acest sens de către inculpatul M.C. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 290 C. pen. constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii, sau prin alterarea lui în orice mod. Ținând seama de probele administrate în cauză, prima instanță a constatat că acea declarație a fost falsificată de inculpatul M. În acest sens pot fi observate declarațiile părții vătămate C.A., care a precizat că întrucât tatăl ei, respectiv martorul C.G., a refuzat să-și dea acordul pentru ca ea să plece din țară, inculpatul M.a falsificat acea declarație.

Aceleași aspecte au fost relatate și de martorul O.N., care a precizat că inculpatul M. este cel care a obținut acea declarație falsă. De asemenea, martorul C.A.M. a precizat că inculpatul M. a insistat că ambii părinți să semneze declarațiile necesare pentru ca fiica sa să plece din țară, dar soțul ei a refuzat. În acest context inculpatul M. a semnat el acea declarație în locul lui C.G. La rândul său, martorul C.G. a indicat faptul că inculpatul M. a prezentat notarului o declarație în limba italiană, pe care inculpatul a semnat-o în locul său, martorul subliniind faptul că niciodată nu a semnat o asemenea declarație. Față de aceste considerente, în temeiul art. 334 C. proc. pen. instanța de fond a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului M.C., din infracțiunile prevăzute de art. 26 C. pen.

raportat la art. 289 C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. În sarcina inculpatului S.P. s-a reținut că a falsificat două pașapoarte grecești înlocuind fotografia titularului cu fotografiile părților vătămate C.A. și Ș.G. În acest sens pot fi observate chiar declarațiile părților vătămate, care au menționat că după ce a ajuns în Germania, inculpatul S. le-a condus la un magazin, unde le-a făcut poze cu ajutorul cărora ulterior a falsificat două pașapoarte grecești pe care le-a folosit în încercarea de a le angaja pe cele două părți vătămate la barul de noapte. Declarațiile părților vătămate pot fi coroborate cu declarațiile martorului O., căruia ambele părți vătămate i-au povestit modalitatea în care inculpatul S. a încercat să le angajeze prin utilizarea unor pașapoarte false.

Deși pașaportul falsificat pe numele părții vătămate C.A. nu a mai fost găsit, partea vătămată afirmând că acesta a fost luat de inculpatul S. după ce patronul localului a refuzat să o angajeze pe motiv că este minoră, în schimb a fost găsit pașaportul falsificat pe numele părții vătămate Ș.G. Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din 21 martie 2006 acest pașaport, eliberat de autoritățile elene pe numele de S.S. este fals, falsul constând în înlocuirea fotografiei titularei înscrisului cu fotografia părții vătămate Ș. Raportându-se la natura înscrisurilor falsificate, în mod evident pașapoartele fiind emise de către autoritățile publice elene, instanța de fond a constatat că este vorba despre înscrisuri oficiale, astfel că, în temeiul art. 334 C. proc.

pen. a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului S.P. din infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. Împotriva Sentinței penale nr. 355 din 25 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad au declarat apel inculpații M.C., S.P. și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. În motivarea apelului declarat de inculpatul M.C. se solicită admite acestuia, desființarea sentinței penale și urmare a rejudecării constatarea că rejudecarea s-a făcut cu încălcarea art. 385 C. proc. pen. referitoare la limitele rejudecării deoarece instanța de rejudecare, după ce a asigurat asistență juridică victimelor infracțiunii trebuia să păstreze soluția fără a modifica limitele de pedeapsă, că ședințele de judecată s-au ținut cu încălcarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, că inculpatul S.P.

a fost citat la o altă adresă, că inculpaților în mod greșit li s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a alege și de a avea legături personale cu copii minori. Se mai arată că soluția de condamnare a inculpatului M.C. pentru săvârșirea infracțiunii de fals și trafic de persoane este în contradicție cu probele administrate, respectiv depoziția părții vătămate C.A. care a dorit vehement să plece de acasă și de aceea a apelat la martorul O.N. care la rândul său l-a rugat pe inculpat să-l ajute cu o invitație, ajutorul dat acesteia neputând constitui condiția specială a infracțiunii care impune existența scopului special, acela al exploatării victimei. De asemenea, probele administrate au dovedit că partea vătămată a stat de bună voie în locuința coinculpatului având libertatea de mișcare fără a i se îngrădi dreptul de deplasare.

În motivarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș s-a solicitat admiterea acestuia, desființarea sentinței penale apelate deoarece în mod greșit s-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie privind interzicerea dreptului de a alege, pe de o parte, iar pe de altă parte în mod greșit au fost achitați inculpații pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și i s-a aplicat pedeapsă prea mică inculpatului M.C., iar inculpatului S. i s-au reținut circumstanțe atenuante în mod nejustificat.

Se arată în motivarea apelului că probele administrate conduc la concluzia vinovăției inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii menționate, în acest sens fiind declarațiile părților vătămate care au arătat că au fost obligate să întrețină relații sexuale cu diverse persoane, iar banii erau luați de inculpatul S. care i-a dat un pașaport ce menționa data nașterii eronată pentru a părea mai tânără că în realitate, că părțile vătămate au arătat că, refuzând să se mai prostitueze au fost amenințate, conținutul constitutiv al infracțiunii fiind realizat, întrucât exploatarea persoanelor traficate nu este necesar să se fi realizat și în fapt, aceasta fiind cerută doar ca scop urmărit de făptuitor.

Se mai arată în motivarea apelului declarat de parchet că nu s-a dat o semnificație reală criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea sancțiunilor, gradul ridicat de pericol social concret al faptelor inculpaților este evident și nu trebuia ignorat la individualizarea pedepselor și nu justifică, prin urmare, aplicarea unei pedepse minime inculpatului M.C. în condițiile în care instanța apreciază că personalitatea inculpatului prezintă o periculozitatea sporită. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate din prisma motivelor de apel precum și din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a apreciat că apelul declarat de inculpatul M.C.

este întemeiat în ceea ce privește modalitatea de aplicare a pedepsei accesorii, fiind temeinică și legală în privința stării de fapt reținută de prima instanță care este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale și reluat în fața instanței de judecată din care reiese că, în mod judicios inculpații au fost condamnați pentru infracțiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001, fiind achitați pentru infracțiunea prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001. În privința primului motiv de apel formulat de inculpatul M.C., instanța de apel a apreciat că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi prezentate. Sentința penală nr. 79 din 12 februarie 2007 a Tribunalului Timiș a fost apelată de către inculpații M.C., S.P.

și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, iar prin Decizia penală nr. 162 din 17 septembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara s-au admis apelurile declarate în cauză apreciindu-se că instanța de fond în mod greșit nu a asigurat o protecție a victimelor infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea și nu le-a asigurat acestora o apărare calificată, fiind minore, ceea ce impunea desființarea sentinței. În considerentele aceleiași decizii se face mențiune că motivele de apel formulate de inculpați și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, cu excepția celui menționat mai sus și care s-a apreciat că primează, vor fi avute în vedere de către instanța de fond în rejudecare.

Prin urmare demersul procesual care a dus la desființarea hotărârii primei instanțe a fost declanșat atât de către inculpați cât și de parchet și de aceea este neîntemeiată susținerea potrivit cu care instanța de rejudecare ar fi depășit limitele fixate prin decizia de casare conform art. 385 18 C. proc. pen. Al doilea motiv de apel al aceluiași inculpat se referea la soluționarea cauzei în ședință publică deși dispozițiile art. 24 din Legea nr. 678/2001 constituie o nulitate relativă în sensul disp. art. 197 alin. (4) C. proc. pen.

invocarea acesteia fiind subordonată condiției existenței unei legături între încălcarea legii de procedură și modul în care a fost soluționată cauza, iar pentru desființarea hotărârii pronunțate în aceste condiții este necesară dovedirea invocării nulității în termen de către partea interesată, a faptului producerii unei vătămări care să fi împiedicat sau restrâns drepturile procesuale ale inculpatului, a împrejurării că prin această încălcare s-a adus atingere aflării adevărului și justei soluționării a cauzei și, esențial, încadrarea nulității relative invocate într-unul din cauzele de casare prev. de art. 385 9 C. proc. pen. cum în cauză condițiile menționate nu sunt îndeplinite acest motiv de apel este neîntemeiat.

Al treilea motiv de apel se referea la greșita citare a inculpatului S.P. dar instanța de apel apreciază că inculpatul M.C. nu are capacitatea legală de a invoca lipsa de procedură cu alt inculpat, acest motiv este neîntemeiat, pe parcursul soluționării cauzei la prima instanță procedura de citare cu inc. S. fiind întocmită conform art. 177 C. proc. civ. De altfel, cu ocazia acordării cuvântului pe fond apărătoarea aleasă a inculpatului a arătat că nu mai susține acest motiv de apel, neavând mandat de reprezentare a inculpatului S.P. Al patrulea motiv de apel se referea la greșita aplicare a pedepsei accesorii privind interzicerea dreptului de a alege și a celor părintești, motiv de apel apreciat întemeiat.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, prin hotărârea pronunțată în cauza Hirst contra Marii Britanii din 06 octombrie 2005, că interzicerea generală și nediferențiată a dreptului de vot al deținuților, dacă este aplicabilă de drept tuturor deținuților condamnați ce se află în executarea pedepsei, indiferent de durata pedepsei principale și independent de natura sau gravitatea infracțiunii pe care au comis-o și de situația lor personală, este incompatibilă cu art. 3 din Protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Obligativitatea aplicării cauzei menționate de către autoritatea judecătorească română rezidă din aceea că prin Legea nr. 30/1994 a fost ratificată Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, în plus, prin art. 20 alin. (2) din Constituție se prevede că dacă există neconcordanțe între pactele tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. În același timp, instanța a motivat că potrivit art. 64 lit. d), e) C. proc. pen. interzicerea drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator presupune ca inculpatul să se fi folosit pentru săvârșirea infracțiunii de această calitate, neputându-se aplica automat, indiferent de circumstanțele cauzei.

În speță, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile expuse anterior, respectiv la săvârșirea infracțiunii, inculpatul M.C. nu s-a folosit de această calitate, iar infracțiunea pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare nu este incompatibilă cu exercitarea drepturilor îngrădite de prima instanță, astfel că, în această privința apelul declarat de inculpatul M.C. este întemeiat. Al cincilea motiv de apel formulat de inculpatul M.C. a vizat greșita condamnare pentru infracțiunea de trafic de persoane și fals, dar instanța de apel a apreciat că hotărârea pronunțată în cauză este fundamentată pe ansamblul probator administrat și care duc la concluzia vinovăției inculpatului. Instanța a apreciat că în mod corect instanța a dispus condamnarea inculpaților M.C.

și S.P. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, pedeapsa fiind corect individualizată raportat la criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. Cu privire la infracțiunea prev. de art 290 C. pen., reținută de către prima instanță în sarcina inculpatului M.C., urmare a schimbării încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. și 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen., instanța de apel a apreciat că probele administrate în cauză duc la concluzia că declarația prin care tatăl părții vătămate minore C.A. își exprima consimțământul ca fiica sa să părăsească teritoriul a fost întocmită de către inculpatul M., aspect confirmat de martorii C.G. și O.N.

Cu privire la achitarea inculpaților S.P. și M.C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, instanța de apel a apreciat că apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș este neîntemeiat, câtă vreme în privința părții vătămate S.G. la comandă fi reținută infracțiunea menționată. Potrivit depozițiilor acestei părți vătămate, l-a cunoscut pe inculpatul M.C. prin intermediul martorului O., inculpatul i-a propus să meargă în Germania pentru a lucra într-un local de noapte ca prostituată, 40% din încasări revenindu-i ei, iar restul de 60 % barului. Partea vătămată mai arată că a știut că va lucra în Germania ca prostituată, a acceptat acest lucru plecând prin PCTF Cenad la data de 16 ianuarie 2006 însoțită de cei doi inculpați.

Partea vătămată arată că a locuit la inculpatul S.P. care i-a pus la dispoziție un pașaport fals care atestă că este mai tânără decât era în realitate, a lucrat la barul de noapte și a întreținut relații sexuale doar cu un client pentru care a primit suma de 50 euro pe care i-a păstrat și niciodată nu a fost constrânsă de inculpat să se prostitueze și nu le-a dat acestora nici un ban. Starea de fapt menționată este confirmată de martorii O.N., R.S. și M.E.

care au confirmat insistența cu care partea vătămată i-a telefonat inculpatului M. pentru a o transporta în Germania, niciunul din martori nefăcând vorbire despre acte de violență, amenințare, înșelăciune sau alte acte de constrângere pentru a o determina că practice prostituția, partea vătămată având cunoștință de scopul cu care a plecat, în Germania, astfel că neexistând nici o formă de exploatare a părții vătămate S.G., în mod corect s-a dispus achitarea inculpaților cu privire la fapta reținută față de această parte vătămată. Critica Parchetului a vizat și greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, în sensul că în mod greșit s-a procedat la aplicarea unei pedepse minime inculpatului M.C., în condițiile în care era recidivist și s-au reținut circumstanțe atenuante în privința inculpatului S.P., rezultate din lipsa antecedentelor penale.

Instanța de apel a apreciat că instanța de fond a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaților raportat la criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., însușindu-și motivarea primei instanțe cu privire la aplicarea acestor pedepse. Instanța de apel a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului M. are în vedere atât gradul de pericol social al faptei comise și care aduce atingere relațiilor sociale referitoare la respectarea demnității persoanei și a încrederii publice în înscrisurile sub semnătură privată, cât și starea de recidivă postcondamnatorie în care se afla inculpatul în momentul săvârșirii faptei, împrejurarea că în cauză a fost traficată o singură partea vătămată.

În privința pedepsei aplicate inculpatului S.P., instanța de apel a apreciat că lipsa antecedentelor penale constituie motiv suficient pentru ca instanța să rețină în favoarea acestuia circumstanțe atenuante prev. de art 74 lit. a) C. pen., fiind cunoscut cu un comportament corespunzător în familie și societate anterior începerii urmăririi penale în prezentul dosar, în mod corect luându-i-se în considerare conduita procesuală față de prezentul proces, materializată în lipsa sa de la termenele de judecată ulterioare aplicării pedepsei cu suspendarea condiționată a executării acesteia, ceea ce denotă că îndreptarea inculpatului nu poate avea loc fără executarea pedepsei în regim de detenție. Inculpatul S.P.

nu a precizat motivele pentru care a înțeles să critice sentința penală pronunțată și instanța de apel nu a identificat motive care să conducă la desființarea sentinței în privința inculpatului și care să poată fi luate în considerare din oficiu, astfel că pentru motivele prezentate mai sus și în care se regăsesc activitățile infracționale comise de acest inculpat, instanța de apel a apreciat că față de acesta starea de fapt reținută de către prima instanță este corectă, în deplină concordanță cu ansamblul probator fiind efectuată o corectă individualizare a pedepselor. În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins apelurile formulate de Parchetul de lângă Tribunalul Timiș și inculpatul S.P., ca nefondate.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul inculpatului M. a desființat în parte Sentința nr. 355 din 25 aprilie 2008 a Tribunalului Timiș și în rejudecare, a înlăturat interzicerea drepturilor părintești și acela de a fi tutore sau curator prevăzute de art. 74 lit. d), e) C. pen. pentru inculpatul M.C. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpații M.C. și S.P. Prin motivele scrise de recurs, Parchetul a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte. 1. În mod greșit s-a dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, partea vătămată Ș.G.L., pe baza aprecierii eronate a probelor administrate în cauză - cazul de casare invocat este reglementat de art. 385 pct. 1 C. proc.

pen. 2. Pedeapsa aplicată lui M.C. este prea blândă în raport cu pericolul social al faptelor, iar în privința lui S.P. s-au reținut greșit circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a) a C. proc. pen. cazul de casare invocat este reglementat de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. La termenul la care a avut loc dezbaterile în fond asupra recursurilor formulate, reprezentantul Parchetului a arătat că înțelege să modifice primul de recurs în sensul că a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în infracțiunea prev. de art. 329 alin. (2) C. pen. cazul de casare invocat este cel prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen. Inculpatul M.C. prin apărător a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub următoarele aspecte: 1. Greșita sa condamnare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen. întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni - caz de casare invocat art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. 2. În cauză au fost invocate limitele rejudecării întrucât inculpatului i s-a agravat situația în propria cale de atac prin majorarea pedepselor aplicate. 3. Hotărârile pronunțate sunt lovite de nulitate în cauză fiind încălcate dispozițiile art. 24 din Legea nr. 678/2001, care prevăd că ședințele de judecată sunt publice.

Inculpatul S.P. prin avocatul desemnat a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru greșita sa condamnare sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 678/2001, solicitând achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. - caz de casare invocat art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Motivele de recurs susținute de parchet și inculpați au fost consemnate, pe larg, în încheierea de dezbateri, în care nu au mai fost reluate și în prezenta decizie. Examinând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectele invocate de recurenți și prin prisma cazurilor de casare menționate, Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt întemeiate, soluțiilor instanțelor de fond și de apel fiind legale și temeinice.

Înalta Curte apreciază că în cauză, pe baza probatoriului administrat, instanțele au reținut corect situația de fapt, anterior descrisă și vinovăția inculpaților, stabilind pedepse corespunzător individualizate. 1. Cu privire la motivul de recurs invocat de inculpatul M.C. referitor la încălcarea art. 385 C. proc. pen., referitor la limitele rejudecării. Inculpatul susține că prima instanță, în rejudecarea după desființarea sentinței, după ce a asigurat asistența juridică victimelor infracțiunii nu trebuia să modifice soluția pronunțată fără a modifica limitele de pedeapsa.

Sentința penală nr. 79/2007 a Tribunalului Timiș a fost apelată de către inculpați și Parchetul Tribunalului Timiș, iar prin Sentința penală nr. 162/2007 a Curții de Apel Timișoara apelurile au fost admise, sentința a fost desființată cu trimitere spre rejudecare pentru a se asigura și victimelor infracțiunilor o apărare calificată, dispunând ca celelalte motive de apel invocate de inculpați și parchet să fie analizate. Potrivit art. 385 alin. (2) C. proc. pen., "dacă hotărârea a fost desființată în apelul procurorului, declarat în defavoarea inculpaților sau în apelul parchetului, instanța care rejudecă poate pronunța și o pedeapsă mai grea decât cea arătată în art. 372 alin. (2) și art. 373 C. proc.

civ." Sentința recurată în prezenta cauză a fost pronunțată cu respectarea art. 385 C. proc. pen., întrucât în primul ciclu procesual, prin Sentința penală nr. 162/2007 a Curții de Apel Timișoara a fost admis în apelul procurorului care fusese formulat în defavoarea celor doi recurenți, astfel că în conformitate cu dispozițiile legale citate, au fost majorate pedepsele aplicate. 2. Cu privire la încălcarea dispozițiile art. 24 din Legea nr. 678/2001 referitoare la publicitatea ședinței de judecată. Potrivit art. 24 din Legea nr. 678/2001, ședințele de judecată în cauzele privind infracțiunea de trafic de persoane prev. de art. 13 nu sunt publice. Într-adevăr, în cauză ședințele de judecată, după cum rezultă din actele și lucrările dosarului au fost publice, însă această împrejurare nu atrage nulitatea absolută a hotărârilor pronunțate, în conformitate cu dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc.

pen. Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., dispozițiile relative la publicitatea ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, care nu poate fi înlăturată în niciun mod. Din acest text de lege rezultă că numai dispozițiile relative la publicitatea ședinței de judecată, iar nu și cele relative la lipsa ei de publicitate, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute. Ca atare judecarea cauzei în ședință publică și nu în ședință nepublică, așa cum prevede art. 24 din Legea nr. 678/2001, nu atrage nulitatea absolută ca hotărârilor, ci eventual nulitatea relativă în condițiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen. Încălcările dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

Ori, în cauză, recurentul M.C. nu a făcut dovada unei vătămări suferite, mai ales că dispozițiile privind nepublicitatea ședinței de judecată au fost prevăzute în art. 24 din Legea nr. 678/2001 pentru a proteja viața și intimitatea victimelor infracțiunilor prev. de art. 13 din aceeași lege, victime care, de altfel, nu au fost prezente în instanță. Nici motivul de recurs susținut de Parchet referitor la încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților nu este fondat. După cum s-a menționat, reprezentantul Parchetului, cu prilejul dezbaterilor, a arătat că nu mai susține motivul de recurs formulat în scris, referitor la greșita achitare a celor doi inculpați pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 678/2001, însă a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prev. de art. 329 C. pen.

Potrivit art. 385 10 C. proc. pen., motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În cazul nerespectării acestor condiții, instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu. Potrivit art. 385 9 alin. (3) teza a 2-a C. proc. pen. cazul de casare prevăzut la alin. (1) pct. 17 al aceluiași articol, invocat de procuror la termenul la care au avut loc dezbaterile în fond ale cauzei, se ia în considerare din oficiu, numai când a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.

Ori, în cauză, cum procurorul a invocat acest caz de casare în defavoarea inculpaților cerând schimbarea încadrării faptei pentru care aceștia au fost achitați și cu încălcarea termenului prevăzut de art. 385 10 , Curtea nu mai poate proceda la examinarea hotărârilor sub acest aspect. 4. Cu privire la motivul de recurs invocat de inculpați referitor la greșita lor condamnare. În înțelesul art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., există eroare gravă de fapt, când situația de fapt, astfel cum a fost reținută prin hotărârea atacată este contrară actelor și probelor dosarului.

Ca să fie reținută "eroarea gravă de fapt" trebuie să se constate că aceasta eroare a influențat hotărâtor soluția dată în cauză, adică greșita stabilire a situației de fapt să fi determinat o esențială eroare în legătură cu condamnarea sau achitarea inculpaților ori încetarea procesului penal cu toate consecințele cu toate consecințele care decurg din acestea pentru inculpați și pentru celelalte părți din proces. Ori, în cauză, soluția de condamnare a inculpaților se bazează pe probele administrate și care au condus la concluzia vinovăției inculpaților. Astfel, în cursul lunii noiembrie 2005 inculpatul M.C. împreună cu martorul O.N. și numitul L.D. s-au deplasat într-un bar în localitatea L. unde au consumat băuturi alcoolice și au cunoscut-o pe partea vătămat minoră la acea dată, C.A.

Această parte vătămată și-a manifestat dorința de a pleca în Germania, inculpatul M.C. oferindu-i ajutorul, întrucât sora sa S.D. locuia acolo și pentru că tatăl părții vătămate nu a fost de acord cu această plecare, ci doar mama sa care și-a dat acordul printr-un act notarial, inculpatul M. a conceput o invitație în limba italiană, prin care tatăl părții vătămate își exprima încuviințarea ca fiica sa să plece în Germania la inculpatul S., actul menționat mai sus fiind autentificat la un birou notarial. Ajunsă în Germania partea vătămată C.A. a fost așteptată de inculpatul S.P., care a cazat-o la locuința sa și a soției, i s-au făcut 4 fotografii întocmindu-i-se un pașaport fals pentru a lucra într-un club de noapte.

Partea vătămată minoră a practicat prostituția, clienții fiindu-i racolați de către inculpatul S., care percepea o parte din sumele de bani produse de către partea vătămată, restul banilor revenindu-i părții vătămate minore. În declarația dată, partea vătămată a arătat că a acceptat să plece în Germania având reprezentarea că va lucra într-o pizzerie neștiind că urma să practice prostituția, formalitățile necesare plecării fiind întocmite de către inculpatul M.C. Declarația părții vătămate C.A. se coroborează cu cea a martorei C.A.M. care a relatat insistența cu care inculpatul M. a dorit ca mama să își dea acordul pentru ca fiica sa să plece la muncă în Germania, neavând cunoștință că urma să practice prostituția.

Aceleași aspecte au fost relatate și de tatăl părții vătămate care a arătat insistența inculpatului M.C. în ceea ce privește plecarea fiicei sale în Germania. Și martorul O.N. a relatat aceleași aspecte și în plus a confirmat că părții vătămate i s-a spus că va lucra într-o pizzerie, inculpatul M. fiind cel care s-a ocupat de documentele de călătorie, iar în timp ce partea vătămată se afla în Germania aceasta i-a spus martorului despre pașaportul fals. De altfel procesele-verbale de convorbirile telefonice confirmă această stare de fapt, partea vătămată explicându-i martorului că este nemulțumită că nu lucrează în pizzerie ci practică prostituția, povestindu-i martorului O. că o parte din sumele de bani obținute erau luate de inculpatul S.P.

Deși inculpatul M.C. a negat că o cunoaște pe partea vătămată minoră este contrazis de depozițiile martorului C.D. care a confirmat prezența la domiciliul său a celor doi, inculpatul fiind cel care se ocupa de documentele de călătorie ale minorei. Atitudinea inculpatului este explicabilă câtă vreme a făcut toate demersurile pentru a asigura plecarea în străinătate a părții vătămate minore unde aceasta urma să fie preluată de cumnatul inculpatului și obligată să se prostitueze, singura legătură dintre partea vătămată și inculpatul S. fiind inculpatul M.C., în acest sens fiind și declarația martorei C.R., care a fost racolată de către inculpat prin aceleași metode, dar a refuzat.

Chiar dacă nu s-a făcut dovada existării unor presiuni asupra părții vătămate prin amenințări sau agresiuni pentru a o determina să practice prostituția, raportat la vârsta acesteia, condițiile în care a plecat din țară, împrejurarea că avea reprezentarea prestării unei alte munci decât cea la care a fost obligată, faptul că se afla într-o țară străină a cărei limba nu o cunoștea, urmează a fi interpretată de instanță ca o viciere a acordului de voință al părții vătămate pentru practicarea prostituției. Înalta Curte constată, de asemenea, că pedepsele aplicate celor doi inculpați au fost corect individualizate, în concordanță cu criteriile generale prev. de art. 72 C. pen.

respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, natura infracțiunilor, împrejurările comiterii și modul de acționare, circumstanțele personale ale inculpaților care nu au avut o atitudine procesuală corectă, încercând prin declarațiile date să obțină înlăturarea răspunderii penale, în pofida probelor care au demonstrat vinovăția inculpaților și participarea acestora la comiterea infracțiunilor pentru care au fost condamnați. Înalta Curte apreciază că nu există motive pentru modificarea pedepselor aplicate, pedepse care corespund atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare, dublului scop, educativ și corelativ, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen. În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, constatând recursurile formulate ca neîntemeiate, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen. le va respinge ca neîntemeiate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și recurenții inculpați M.C. și S.P. împotriva Deciziei penale nr. 166/A din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă pe inculpatul M.C. la plata sumei de 450 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 150 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Obligă pe inculpatul S.P. la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți vătămate Ș.G.L. și C.A., în cuantum de câte 150, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, azi 14 aprilie 2010.