Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.12.2011
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4276/2011

HOTĂRÂRE
15.12.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4276/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului penal de față, Prin sentința penală nr. 126 din 25 mai 2011 a Tribunalului Bihor, s-au dispus următoarele: I. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003, modificată și completată, raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și cu referire la art. 320 1 C. pen., a fost condamnat inculpatul H.L., pentru comiterea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, la pedeapsa principală de 3 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată, cu referire la art. 320 1 C. pen., a fost condamnat același inculpat pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, la pedeapsa principală de 5 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și e) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. c) C. pen. și cu referire la art. 320 1 C. pen., a fost condamnat același inculpat pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, la pedeapsa principală de 5 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și e) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu referire la art. 320 1 C. pen., condamnă pe același inculpat pentru comiterea infracțiunii de proxenetism la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și e) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestului preventiv a inculpatului, măsură dispusă prin încheierea nr. 3 din 27 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza căruia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 4/2011 al aceleiași instanțe. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv de la 26 ianuarie 2011 la zi II. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003, modificată și completată, raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 75 lit. c) C. pen. și cu referire la art. 320 1 C. pen., a fost condamnată inculpata H.C.M. pentru comiterea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.

În baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată, cu reținerea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și cu referire la art. 320 1 C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și e) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu reținerea art. 74 alin. (1) lit. a) și 75 lit. c) C. pen. și cu referire la art. 320 1 C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și e) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu reținerea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și cu referire la art. 320 1 C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată pentru comiterea infracțiunii de proxenetism la o pedeapsă de 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus și i-a fost aplicată inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și e) C. pen.

pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsă complementară. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 26 ianuarie 2011 la 11 mai 2011. În baza art. 86 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 7 ani, stabilit conform art. 86 2 C. pen.

În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor conform programului stabilit de acesta; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele lui de existență. În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei H.C.M., dacă nu se află sub puterea altui mandat. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv de la 26 ianuarie 2011 la 25 mai 2011. III. Î n baza art. 8 din Legea nr. 39/2003, modificată și completată, raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și cu referire la art. 320 1 C. pen., a fost condamnată inculpata H.I. pentru comiterea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare. În baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată, cu reținerea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

și cu referire la art. 320 1 C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și e) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu reținerea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și cu referire la art. 320 1 C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată pentru comiterea infracțiunii de proxenetism la o pedeapsă de 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și e) C. pen.

pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsă complementară. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 86 1 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani stabilit conform art. 86 2 C. pen.

În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor conform programului stabilit de acesta; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele lui de existență. În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

IV. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003, modificată și completată, raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și cu referire la art. 320 1 C. pen. a fost condamnată inculpata G.C.S., pentru comiterea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni la pedeapsa principală de 1 an închisoare. În baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată, cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen. și 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și cu referire la art. 320 1 C. pen., condamnă pe aceeași inculpată pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) și e) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu reținerea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și cu referire la art. 320 1 C. pen. a fost condamnată aceeași inculpată pentru comiterea infracțiunii de proxenetism la o pedeapsă de 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus și s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) și e) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsă complementară. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 86 1 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 86 2 C. pen. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor conform programului stabilit de acesta; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. V. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003, modificată și completată, raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 99 alin. (3) C. pen. și cu referire la art. 320 1 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.N.V., pentru comiterea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, la pedeapsa principală de 10 luni închisoare. În baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.

și cu referire la art. 320 1 C. pen., a fost condamnat același inculpat pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a), 34 C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 110 C. pen., iar în baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția acestuia asupra consecințelor prevăzute de art. 83 C. pen.

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, modificată și completată, cu referire la art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpata H.C.M. a sumei de 26.000 RON. În baza art. 245 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus restituirea sumei de 1.065,56 RON către O.A.M., consemnată la C.E.C. În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați fiecare inculpat la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele: I. În contextul unor dificultăți financiare, la sfârșitul anului 2009, soții H. - L. și C.M. - au luat hotărârea de a săvârși infracțiuni de proxenetism, racolând în acest sens mai multe persoane de sex feminin cărora le puneau la dispoziție locuința lor.

Totodată, în activitatea lor i-au cooptat și pe inculpații H.I., G.C. și B.N., fiecare dintre aceștia având câte un rol în grupul astfel constituit. În aceste împrejurări, inculpații H.L. și H.C.M., au recrutat-o inițial pe minora Z.A.X., în vârstă de 15 ani, în scopul exploatării acesteia prin practicarea prostituției. Inculpații au cunoscut că minora este prostituată, că se confruntă cu probleme familiale și materiale, astfel că Ie-a fost ușor să o convingă să practice prostituția pentru ei, oferindu-i în acest scop apartamentele în care au locuit cu chirie. Minora Z.A.X. a fost exploatată sexual timp de aprox. 5 luni de zile, până în luna mai 2010, perioadă în care a realizat câștiguri între 300-700 RON/zi, iar banii i-a împărțit în cota de 1/2 cu inculpata H.C.M.

Pe parcursul desfășurării acestor activități, a fost cooptată și mama inculpatului H.L., H.I., care prelua apelurile telefonice ale clienților și le comunica acestora date cu privire la prostituate, la prețul serviciilor sexuale, momentul în care acestea sunt disponibile, etc. în condițiile în care, în prealabil, inculpații au publicat anterior anunțuri în ziar. Prin intermediul minorei Z.A.X., inculpații H.L. și H.C.M. au cunoscut-o pe numita O.A.M., în vârstă de 20 ani, căreia i-au înlesnit, în același mod, să practice prostituția în apartamentele în care au locuit cu chirie, în scopul de a trage foloase materiale de pe urma practicării prostituției de către aceasta. În același scop, de a trage foloase materiale, inculpații au înlesnit practicarea prostituției de către P.A.

în aceleași apartamente în care a practicat prostituția numita O.A.M. și minora Z.A.X. Din declarațiile numitelor O.A.M. și P.A. rezultă că acestea au câștigat între 100-800 RON/zi, iar banii i-au împărțit în cota de 1/2 cu inculpata H.C.M. Tarifele practicate erau de 50 RON raport sexual oral sau normal sau 100 RON/oră și erau încasate de către prostituate. Banii erau încasați de la clienți înainte de întreținerea raportului sexual oral sau normal și apoi depuși în sertarele repartizate pentru fiecare fată, iar seara se calculau sumele în prezența inculpatei H.C.M. O.A.M. și P.A. au practicat prostituția până în data de 26 ianuarie 2011, când activitatea a fost întreruptă ca urmare a intervenției lucrătorilor de poliție.

Astfel, numita O.A.M. a fost prinsă în flagrant în timp ce întreținea raporturi sexuale cu un client, iar în interiorul apartamentului situat în Oradea s-au mai aflat inculpatul H.C.M., inculpata G.C.S., sora inculpatei H.C.M., și P.A. A fost ridicată suma de 1.019 RON și 3.000 forinți, aparținând numitei O.A.M., reprezentând economiile sale personale provenite din practicarea prostituției. O.A.M. și P.A. au arătat că apelurile telefonice de la clienți erau preluate, de regulă, de către inculpatul H.C.M. Dar au fost și situații în care apelurile telefonice de la clienți erau preluate de către inculpata H.I. și inculpata G.C.S., care le spunea tarifele practicate și îi programa în funcție de disponibilitatea fetelor.

Aspectele relatate de O.A.M. și P.A. se coroborează cu procesele-verbale de certificare a convorbirilor telefonice înregistrate, dar și cu declarațiile inculpaților. Deși inculpatele H.I. și G.C.S. nu au preluat cota-parte din încasările zilnice ce revenea inculpaților H.C.M. și H.L., acestea au acceptat diferite sume de bani provenite din practicarea prostituției. Astfel, chiria apartamentului din Oradea unde inculpata H.I. are domiciliul, în cuantum de 110 euro era plătită din banii proveniți din practicarea prostituției sau din exploatarea sexuală a minorelor. Totodată, din aceeași sursa, inculpata G.C.S. a achitat suma de 70 euro avans la plata chiriei. II. După începerea cursurilor anului școlar 2010-2011, la începutul lunii octombrie 2010, inculpatul B.N.V.

- în vârstă de 17 ani și coleg de clasă cu minora V.G.F., a prezentat-o pe aceasta inculpaților H.C.M. și H.L. în scopul exploatării acesteia prin practicarea prostituției. Inculpatul B.N.V. a acceptat - sau cel puțin nu a refuzat - propunerea inculpatului H.L. de a primi suma de 500 RON/lună pentru început și apoi 800 RON/lună dacă activitatea de practicare a prostituției de către minora V.G.F. va merge bine. Astfel, minora V.G.F., de 17 ani, și-a început activitatea de practicare a prostituției, lucrând împreună cu O.A.M. și P.A. În aceste împrejurări a cunoscut-o și pe inculpata G.C.S., care a determinat-o să o recruteze pe minora S.C., colegă de clasă cu V.G.F. și cu inculpatul B.N.V. Minora S.C., de 17 ani, și-a început activitatea de practicare a prostituției în apartamentul din Oradea, la fel ca și colega sa de clasă.

Întrucât între minorele V.G.F. și S.C., pe de o parte, și O.A.M. și P.A. pe de alta, au apărut unele conflicte, inculpații H.C.M. și H.L. au luat inițiativa de a închiria un nou apartament. Până la finalizarea formelor de închiriere și de preluare a acestui apartament, inculpații au luat hotărârea să le transfere pe cele două minore către inculpata G.C.S., pentru o perioadă scurtă de timp. Astfel, pe o durată de circa 2 săptămâni, minorele V.G.F. și S.C. au fost exploatate de către inculpata G.C.S. în apartamentul pe care l-a închiriat în acest scop. Din declarațiile celor două minore rezultă că au câștigat între 100-200 RON/zi, iar apelurile telefonice de la clienți au fost preluate de către inculpata G.C.S., care Ie-a comunicat tarifele practicate și i-a programat pentru a întreține raporturi sexuale.

Minorele au declarat că au cedat cota-parte de 1/2 din încasări, iar inculpata G.C.S. a recunoscut că a beneficiat de 100 RON pentru plata chiriei, iar diferența a predat-o surorii sale - inculpata H.C.M. Ulterior, minorele V.G.F. și S.C. au fost preluate de către inculpații H.C.M. și H.L. și au fost mutate în alt apartament, unde au practicat prostituția până în jurul datei de 20 noiembrie 2010. Pe perioada exploatării sexuale a celor două minore în acest apartament, acestea au fost supravegheate de către inculpata H.I., care a preluat apelurile telefonice de la clienți, Ie-a spus tarifele practicate și i-a programat pentru a întreține raporturi sexuale. Totodată, inculpata H.I. l-a informat pe fiul său - inculpatul H.L., precum și pe nora sa - inculpata H.C.M.

cu privire la sumele încasate de cele două minore din practicarea prostituției. În acest apartament, inculpatul B.N.V. a primit suma de 250 RON de la inculpatul H.L., bani proveniți din practicarea prostituției de către minora V.G.F. Inculpatul B.N.V. a recunoscut, în declarația dată în fața instanței, atât implicarea sa în exploatarea sexuală a colegei sale de clasă, S.C., cât și pe cea privitoare la minora V.G.F., fiind însărcinat inclusiv cu supravegherea celor două minore, în scopul de a-i informa pe inculpați și de a-i preveni în legătură cu activitatea acestora sau cu o posibilă deconspirare a activității infracționale. Activitatea infracțională de exploatare sexuală a minorelor V.G.F.

și S.C. a fost întreruptă în data de 20 noiembrie 2010, când, datorită neînțelegerilor ce au intervenit între acestea, inculpații H.L. și H.C.M. au luat hotărârea de a renunța la serviciile acestora. Întrucât instanța a constatat ca fiind îndeplinite condițiile cerute de art. 320 1 C. proc. pen., inculpații recunoscând comiterea infracțiunilor, iar probele administrate în cursul urmăririi penale sunt suficiente pentru stabilirea vinovăției lor, astfel faptele inculpaților H.L., H.C.M. și H.I. de a iniția și constitui un grup infracțional, care, potrivit legii, nu este un grup infracțional organizat, pentru exploatarea sexuală a minorei Z.A.X., constituie infracțiunile prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen.

și art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001. Faptele inculpaților H.L., H.C.M. și H.I. de a acționa în cadrul grupului infracțional deja constituit împreună cu învinuiții B.N.V. - minor în vârstă de 17 ani - și G.C.S. pentru exploatarea sexuală a minorelor V.G.F. și S.C. - ambele de 17 ani, constituie infracțiunile prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen. și art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmând a se reține circumstanța agravantă față de inculpații majori care au acționat împreună cu un minor - art. 75 lit. c) C. pen. Faptele inculpaților H.L., H.C.M. și H.I. de a acționa în cadrul grupului infracțional deja constituit împreună cu învinuita G.C.S.

în scopul înlesnirii și a tragerii de foloase materiale de pe urma practicării prostituției de către numitele O.A.M. și P.A., constituie infracțiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen. și art. 239 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Întrucât fiecare dintre inculpați a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen., aceștia vor beneficia potrivit alin. (7) din acest articol de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute în lege.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce Ie-au fost aplicate inculpaților se vor avea în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv circumstanțele reale ale comiterii infracțiunilor - scopul săvârșirii acestora, situația lor financiară, mediul social din care provin, împrejurarea că victimele infracțiunilor au avut anterior antecedente în comiterea unor fapte de prostituție și nu au solicitat în vreun fel tragerea la răspundere penală și civilă a inculpaților, perioada pe care s-au desfășurat actele de prostituție, efectele acestor acțiuni infracționale asupra victimelor, persoana inculpaților - fără antecedente penale, având o atitudine de cooperare cu organele judiciare încă din cursul urmăririi penale de la descoperirea faptelor, dar și în fața instanței.

Instanța a mai reținut că inculpații au avut o conduită bună anterior comiterii infracțiunilor din prezenta cauză, astfel încât va reține în favoarea lor incidența circumstanței atenuante prevăzute de art. 72 lit. a) C. pen., urmând a reduce pedepsele stabilite în sarcina lor sub minimul prevăzut de lege. În privința inculpatului H.L., însă, instanța apreciază că lipsa antecedentelor penale și activitățile sale desfășurate până la inițierea acțiunilor infracționale din prezenta cauză nu pot contrabalansa poziția și importanța participației sale în comiterea acestor infracțiuni, astfel încât nu se poate reține această circumstanță atenuantă la fel ca în cazul celorlalți inculpați.

Aceeași contribuție individuală a fiecărui inculpat la comiterea acestor infracțiuni este de natură să caracterizeze și măsura în care simpla pronunțare a pedepselor poate conduce la atingerea scopului preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., respectiv în ce măsură poate fi suspendată condiționat sau sub supraveghere executarea pedepselor. Împotriva hotărârii instanței de fond, în termenul prevăzut de lege, a declarat apel inculpatul H.L., solicitând instanței desființarea ei ca fiind netemeinică. În dezvoltarea motivelor de apel, inculpatul a arătat că, raportat la atitudinea sa de sinceritate și regret a săvârșirii faptelor, sancțiunea aplicată este exagerat dozată, atât în cuantum, cât și prin prisma individualizării modalității de executare.

În opinia inculpatului se impune reținerea unor circumstanțe atenuante și reducerea pedepselor individuale sub minimul special prevăzut de lege și suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante. Acest demers se impune și pe considerentul asigurării unui tratament juridic egal, câtă vreme, soția sa, inculpat în cauză și trimisă în judecată pentru săvârșirea aceluiași gen de fapte, a beneficiat de aplicarea unei pedepse suspendate condiționat. Prin decizia penală nr. 49/A din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului. Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, Curtea de Apel a apreciat că aceasta este legală și temeinică, urmând a fi menținută în totalitate.

Curtea a examinat criticile aduse hotărârii instanței de fond doar prin prisma legalității și temeiniciei sancțiunii aplicate, pe considerentul incidenței dispozițiilor procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. de care a înțeles să uziteze inculpatul-apelant. Prin prisma stabilirii pedepselor aplicate inculpatului, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii, neexistând motive care să conducă la modificarea cuantumului acestora. În ceea ce privește temeinicia soluției atacate, Curtea va aprecia că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului corespunde criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. Au fost avute în vedere criteriile reale și personale, atât ale cauzei în ansamblu, cât și ale inculpatului.

Acesta a inițiat și constituit un grup infracțional organizat și, împreună cu alte persoane, au înlesnit și obținut foloase materiale ca urmare a practicării prostituției din partea unor minore. Acest aspect imprimă faptelor săvârșite un caracter grav, cu rezonanță socială deosebită și, implicit, imprimă un pericol social de aceeași natură. Modalitatea de executare a pedepsei în regim privativ de libertate corespunde atât scopului preventiv-educativ, care trebuie să caracterizeze orice sancțiune penală de acest gen, cât și exigențelor de restabilire a ordinii de drept încălcate. Este nejustificată cererea inculpatului de a se ține seamă în demersul reindividualizării modalității de executare a pedepsei și de asigurarea unui tratament juridic egal prin raportare la sancțiunea aplicată soției sale.

Instanța de fond, în mod corect a stabilit contribuția fiecărui inculpat în cuprinsul activității infracționale și a aplicat pedepse în mod temeinic ținând seama de aceste criterii. Inculpatul este cel care a inițiat întreaga activitate infracțională, fiind liderul grupării, restul participanților aflându-se în raporturi de subordonare, astfel încât tratamentul juridic trebuie să fie diferit. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul H.L., invocând cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen. În susținerea motivelor de casare a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de persoane în cea de proxenetism, motivând că din probe rezultă că a înlesnit practicarea prostituției, dar nu a forțat-o pe partea vătămată, care deja practica prostituția în alt loc.

A solicitat reindividualizarea pedepsei, sub aspectul cuantumului și a modalității de executare, prin aplicarea dispozițiilor art. 81 sau art. 86 1 C. pen. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, Curtea constată că recursul este nefondat. În ce privește cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., vizând încadrarea juridică a faptelor, Curtea nu poate analiza pe fond acest motiv de recurs, în condițiile în care el nu a fost supus analizei ca și critică instanței de apel, un asemenea demers fiind obligatoriu, căci în lipsa sa instanța de control judiciar nu are ce cenzura. Pe de altă parte, inculpatul a beneficiat de aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 320 1 C. proc.

pen., ceea ce înseamnă că el și-a însușit situația de fapt reținută în actul de sesizare, din care rezultă, pe de o parte că împreună cu alte persoane a recrutat părțile vătămate minore pentru a le exploata sexual, iar pe de altă parte că a înlesnit și obținut foloase materiale de pe urma practicării prostituției de către alte părți vătămate. În aceste condiții, în sarcina inculpatului s-au reținut atât infracțiunea de trafic de minori, cât și cea de proxenetism, astfel încât critica inculpatului este nefondată. În ce privește cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată că inculpatului i-au fost aplicate pedepse în limitele reduse conform art. 320 1 C. proc.

pen., ele reflectând gradul de pericol social concret al faptelor comise, durata activității infracționale, contribuția sa la săvârșirea acestora, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, fără ocupație, având drept unică sursă de venit banii obținuți din practicarea prostituției de către victimele infracțiunilor. În raport cu aceste circumstanțe reale și personale, pedepsele aplicate inculpatului sunt corespunzător dozate, iar față de cuantumul acestora (cea mai grea fiind de 5 ani închisoare) nu poate fi vorba despre o altă modalitate legală de individualizare a executării pedepsei decât cea stabilită de instanța de fond. În consecință, recursul inculpatului este nefondat și va fi respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Va deduce prevenția la zi. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat H.L. împotriva deciziei penale nr. 49/A din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive de la 26 ianuarie 2011 la 15 decembrie 2011. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 600 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și suma de câte 100 RON, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele-părți vătămate, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 decembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-07-07
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2679/2011
., art. 13 C. pen. în dauna părților vătămate G.D., C.M.C., N.C.G., N.M., D.O., B.G., P.M., B.L.L., R.I., B.A.N., D.T., C.P., C.M., I.V., I.P., L.N.P., L.F.M. și A.S.C. Pe durata prev. de art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului drepturi
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3934/2011
, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În consecință, sub acest aspect este fondat apelul Min
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1446/2011
Asupra recursurilor penale de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 165/PI din 31 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 2752.2/30/2006, în baza art. 334 C. proc. pe
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2209/2012
rea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedep
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3399/2013
până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 5 ani închisoare pent
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă