ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3934/2011

Asupra recursurilor penale de față: Constată că prin Sentința penală nr. 301 din data de 3 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în Dosarul penal nr. 532/88/2008, s-a hotărât: "1) În conformitate. cu art. 7 din Legea nr. 39/2003. Condamnă pe inculpatul S.B. la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani. În conformitate cu art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, republicată, cu aplicare art. 41 alin. (2) - art. 42 C. pen. Condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 33 - 34 C. pen. Contopește pedepsele aplicate, în cea mai grea de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 71 C. pen. Interzice inculpatului S.B. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. 2) În conf. cu art. 7 din Legea nr. 39/2003. Condamnă pe inculpata M.A., la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani. În conformitate cu art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 C. pen.

Condamnă pe aceeași inculpată la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani. În conformitate cu art. 33 - 34 C. pen. Contopește pedepsele aplicate, în cea mai grea de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 71 C. pen. Interzice inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. 3) În conf. cu art. 7 din Legea nr. 39/2003. Condamnă pe inculpatul S.T., la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 C. pen. Condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 33 - 34 C. pen. Contopește pedepsele aplicate, în cea mai grea de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 71 C. pen. Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. 4) În temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003. Condamnă pe inculpatul A.O., la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 C. pen. Condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 33 - 34 C. pen. Contopește pedepsele aplicate, în cea mai grea de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 71 C. pen. Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen. Achită pe inculpatul S.P.R., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. Respinge ca nefondate pretențiile la despăgubiri pentru daune materiale formulate de partea civilă A.A.. Admite în parte pretențiile formulate de aceiași parte civilă la despăgubiri pentru daune morale. În conformitate cu art. 14 C. proc. pen. și art. 998 și următoarele C. civ. Obligă în solidar pe inculpații S.T. și A.O. la plata sumei de 10.000 RON către partea civilă A.A. cu titlul de despăgubiri pentru daune morale. În conf. cu art. 19 din Legea nr. 678/2001. Dispune confiscarea de la inculpatul S.T.

a sumei de 3.000 euro, de la inculpat S.B. a sumei de 12.500 euro și de la inculpata M.A. a sumei de 12.500 euro. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că în perioada august - septembrie 2004 inculpații S.T. (zis B.) și A.O. s-au ocupat de racolarea victimei A.A., handicapat locomotor din orașul Babadag, în scopul de a o transfera în străinătate, unde urma să cerșească în folosul lor. Cei doi l-au contactat pe A.A. la domiciliul său, propunându-i să meargă în străinătate. În consens cu mama și concubina sa (martorele A.C. și A.A.) partea vătămată a refuzat acest lucru, însă învinuiții mai sus-citați au insistat și l-au îmbătat, reușind astfel să-l deplaseze pe A.A. la Tulcea unde i-au făcut pașaport, achitându-i toate taxele necesare eliberării acestui document de identitate și călătorie.

Ulterior, victima a fost transportată de către cei doi învinuiți în Medgidia, fiind cazată provizoriu la domiciliul inculpatului S.T.. La 16 septembrie 2004, victima a fost transportată în Italia de către inculpații S.B. și S.T., împreună cu victima I.E., cu un autoturism condus de martorul C.M.. În Italia, victima, A.A. a fost dusă la Milano și cazată în niște barăci improvizate în spatele Gării "G.", fiind pus să cerșească aproape imediat. Toți banii i-au fost luați de către învinuitul S.T., care i-a promis că la întoarcerea în România îi va da 200.000.000 lei, promisiune evident neonorată. După aproximativ o lună, timp în care în Italia ajunsese și inculpatul A.O., victima a fost transferată în Portugalia de acesta împreună cu inculpatul S.T., unde se afla și inculpatul S.P.R.

și a fost obligată din nou să cerșească, toți banii fiindu-i luați în continuare de către S.T.. Constatând că învinuiții vor să-l țină în continuare la cerșit în Portugalia cel puțin un an, după alte 2 luni de zile, victima A.A. le-a cerut acestora pașaportul și o anumită sumă de bani ce considera că i se cuvenea pentru a pleca în România. A fost refuzat, amenințat și bătut, fapt pentru care a încercat să ia legătura cu organele locale de poliție. A fost prins și bătut iar de către inculpatul S.T., fiind obligat de către acesta să cerșească în continuare. În cele din urmă, a reușit să ajungă la poliție, fiind sprijinit să-și recupereze pașaportul, fapt ce i-a permis să revină în România la aproximativ 3 luni de la plecare.

Pe parcursul celor 3 luni cât a cerșit în Italia și Portugalia, victima A.A. a obținut cel puțin 3.000 de euro, bani pe care i-a dat lui S.T.. A.A. s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpaților la plata sumei de 20.000 RON daune morale și 5.000 RON despăgubiri pentru daune materiale. Victima I.E., de asemenea handicapat motor din Medgidia, județul Constanța, a fost racolată în februarie 2004 de către inculpații S.B. și S.T.. Ca și în cazul precedent, victimei i-a fost procurat mai întâi pașaportul, iar la data de 22 martie 2004 a fost transferat în Italia, la Milano, cu o mașină condusă de inculpatul S.P.R., fiind însoțit de inculpatul S.B., cumătrul acestuia și alte două femei.

Victima a fost cazată în spatele gării "G.", în condiții cu totul improprii, în niște barăci improvizate, unde locuiau mai mulți membri din cele două clanuri descrise anterior, precum și victimele lor. Imediat după sosirea în Italia, inculpatul S.B. i-a spus victimei sale că va trebui să cerșească, luându-i și ascunzându-i pașaportul. Ulterior, începând de a doua zi, timp de 4 luni, partea vătămată I.E. a cerșit continuu, câte 10 - 12 ore/zi, câștigând în medie aproximativ 100 - 150 euro/zi, sub supravegherea permanentă a învinuitei M. (fostă S.) A., care, din 2 în 2 ore îi lua banii, "... pentru ca trecătorii să nu vadă că deja strânsesem ...", precum declară. Victimei îi erau supravegheate de asemenea convorbirile telefonice și discuțiile cu alte persoane, prin numărul și comportamentul familiei S. fiindu-i indusă permanent o stare de frică, așa cum declară.

După 4 luni, la întoarcerea acasă, învinuitul S.B. i-a dat victimei sale doar 2.000 de euro, spunându-i că diferența i-o va da acasă, în România, ceea ce evident nu s-a mai întâmplat, cu motivarea că banii au fost investiți în construcția (renovarea) locuinței autorilor. La 16 septembrie 2004, victima I.E. a fost transportată din nou în străinătate de către învinuitul S.B. și soția sa, învinuita M.A., fiind cazat și obligat să cerșească la fel ca și la prima sa traficare. Revenind în Italia, victima I.E. a constatat că a fost din nou înșelat de către inculpați, în primul rând de către S.B., pentru care cerșea nemijlocit și, precum declară, a hotărât să se răzbune.

În acest scop, împreună cu învinuita M. (fostă S.) A., a revenit pentru a treia oară în Italia, cu un autoturism condus de către numitul C.D.E., iar ulterior a sesizat autorităților italiene traficarea și exploatarea sa prin obligarea la practicarea cerșetoriei, însă nu a fost luat în considerare, fiind astfel constrâns să cerșească în continuare. Precum declară, victima I.E. a asistat în Italia la momentul transferării în Portugalia a victimei A.A., de către inculpatul S.T. și inculpatul A.O., transferul fiind motivat de faptul că victima A.A. câștiga puțin în Italia (aprox. 80 - 90 euro/zi). În luna septembrie 2005, inculpatul S.B. l-a racolat în vederea traficării și exploatării prin obligarea la practicarea cerșetoriei și pe partea vătămată I.P., fratele victimei I.E., de asemenea handicapat locomotor.

Aflând acest lucru, acesta din urmă s-a opus și i-a rugat pe inculpați să-l lase pe I.P. în România, urmând ca el, I.E., să cerșească mai mult, pentru a acoperi cheltuielile imputate de către autori pentru traficarea în Italia a lui I.P.. În contradictoriu însă, după același scenariu, inculpații i-au făcut pașaport pe care i l-au luat ulterior, și l-au traficat în Italia și pe I.P., unde, sub supravegherea inculpatei M. (fostă S.)A., acesta a fost pus să cerșească. După multe insistențe, victima I.P. a fost lăsat să se întoarcă în România, iar victima I.E. a fost obligat să cerșească în continuare, în aceleași condiții, inclusiv pentru a achita autorilor contravaloarea cheltuielilor făcute pentru eliberarea pașaportului și transportul în Italia a victimei I.P..

Din declarațiile victimei I.E. reiese că în cele cca. 10 luni de exploatare a sa în Italia a obținut pentru inculpații S.B. și M.A. (fostă S. A.) cel puțin 25.000 de euro. Deși în cursul urmăririi penale victima I.E. s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpaților la plata sumei de 55.000 RON despăgubire pentru daune morale, în cursul cercetării judecătorești a renunțat la aceste pretenții și a dat declarații contrarii celor din cursul urmăririi penale. Examinând aceste declarații, instanța de fond le-a apreciat ca fiind nesincere. Traficul și exploatarea prin obligarea la cerșetorie a victimelor A.A., I.E. și I.P., prin acte repetate săvârșite în baza aceleiași rezoluții infracționale de către inculpații S.B., M.A., S.T.

și A.O. rezultă cu caracter de certitudine și, în consecință, se constată că aceștia se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Din coroborarea probelor administrate a rezultat că inculpații S.T. și A.O. au conlucrat în vederea racolării, transferării și exploatării victimei A.A., iar inculpații S.B. și M.A., a victimelor I.E. și I.P.. În legătură cu încadrarea juridică a acestei infracțiuni, având în vedere precizările D.I.I.C.O.T. Biroul teritorial Tulcea - prin care se arată că în mod eronat nu s-a indicat în rechizitoriu varianta agravantă prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și că aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen.

se justifică față de toți inculpații, - instanța constată că nu se mai impune aplicarea prevederilor art. 334 C. proc. pen. referitoare la schimbarea încadrării juridice, și adresa D.I.I.C.O.T a urmărit înlăturarea unei omisiuni vădite strecurate în actul de acuzare. Analizând modul de reglementare al infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, modificările intervenite în timp și consecințele reținerii formei continuate a infracțiunii de trafic de persoane, se apreciază că dispozițiile art. 13 C. pen., nu sunt incidente în cauză. De asemenea, analiza de ansamblu a modului de operare, a relevat faptul că în perioada anilor 2004 - 2005 inculpații S.B., S.T., M.A. (fostă S. A.), membrii ai aceleiași familii dar și inculpatul A.O.

(socrul inculpatului S.T.) s-au constituit într-un grup infracțional organizat în scopul racolării persoanelor cu handicap, transferării în străinătate și exploatării acestora prin constrângerea la practicarea cerșetoriei, în scopul obținerii de foloase materiale apreciabile, fapt pentru care se constată că inculpații S.B., S.T., M.A. și A.O. se fac vinovați și de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003. În ceea ce-l privește pe inculpatul S.P.R., s-a reținut prin actul de acuzare că acesta a făcut parte din grupul infracțional organizat și chiar l-a coordonat, participând totodată la racolarea, transferul, cazarea și exploatarea victimelor I.E., I.P., A.A., S.A. și M.I..

Analizând probele administrate în cauză, instanța constată că elementele de fapt referitoare la inculpatul S.P.R. nu sunt suficiente pentru a se putea reține vinovăția acestuia pentru faptele de coordonare a grupului infracțional organizat și de trafic de persoane. Nici victimele A.A., I.E. și I.P. și nici martorii S.A. și M.I. nu au susținut că au practicat cerșetoria pentru inculpatul S.P.R.. Faptul că inculpatul S.P.R., este tatăl inculpaților S.B. și S.T., naște într-adevăr bănuiala implicării sale în activitatea infracțională a celor doi, dar în același timp poate justifica prezența sa în unele locuri lângă membrii familiei. Astfel, doar victima I.E. a fost transferată în Italia de inculpatul S.B., cu autoturismul condus de inculpatul S.P.R., în mașină aflându-se și alte două femei străine de cauză.

Pentru a se putea reține vinovăția inculpatului S.P.R. pentru transferul în străinătate a victimei I.E. era necesar să rezulte fără dubiu faptul că acesta cunoștea situația victimei, activitatea infracțională a lui S.B. și scopul transferării victimei în străinătate de către fiul său, elemente care nu rezultă în cauză. Referiri cu privire la participarea inculpatului S.P.R. există doar în declarațiile martorilor S.R. și S.I., dar cum între aceștia și inculpat există o dușmănie recunoscută fără ocolișuri, iar declarațiile martorilor nu se coroborează cu declarațiile victimelor, ele nu pot fi avute în vedere de instanță. În consecință, probele administrate în cauză nu pot conduce la conturarea clară a activității infracționale a inculpatului S.P.R.

și la reținerea fără dubiu a vinovăției acestuia, motiv pentru care s-a dispus achitarea acestuia, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., faptele fiind comise de alte persoane. Împotriva acestei sentințe au declarat apel D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Tulcea și inculpații S.P.R., Ș.B., M.A. (fostă S.), S. T. și A.O.. În dezvoltarea motivelor de apel ale Ministerului Public s-a criticat greșita achitare a inculpatul S.P.R. pentru faptele deduse judecății.

În contradictoriu cu ansamblul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut neîntemeiat că elementele de fapt sunt suficiente pentru a se putea reține vinovăția acestuia, deoarece "... nici victimele ... și nici martorii ... nu au susținut că au practicat cerșetoria pentru inculpatul S.P.R."; s-a susținut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane; cu privire la probele administrate în cauză s-a solicitat a se da prioritate celor din faza de urmărire penală, acestea putând duce la o soluție de condamnare și s-a solicitat înlăturarea declarațiilor din faza de cercetare judecătorească și să se acorde prioritate declarațiilor martorilor S. R. și S. I. din faza de urmărire penală, a declarațiilor părților vătămate, precum și să se aibă în vedere celelalte probe, respectiv listingurile deplasărilor inculpatului S.P.R., care coincid cu perioadele când acesta a lipsit din țară.

În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul Tulcea, iar pe fond condamnarea inculpatului S.P.R.; cu ocazia dezbaterilor de la termenul din 23 septembrie 2010, reprezentantul Ministerului Public a precizat că nu mai susține motivul de apel privind latura civilă a cauzei. În dezvoltarea motivelor de apel ale inculpaților S.B., M. (fostă S.) A. și S. T., s-a criticat hotărârea primei instanțe, pentru următoarele motive: 1) instanța de fond a pronunțat o soluție de condamnare pentru alte fapte decât cele avute în vedere la momentul sesizării instanței cu rechizitoriu, fără a pune în discuția părților în condițiile art. 334 C. proc. pen., necesitatea discutării unei schimbări de încadrare juridică, situație în raport de care apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc.

pen. În acest sens, s-a arătat că prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a celor trei inculpați pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. (în concurs real cu infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003), iar după precizarea Ministerului Public de la dosarul primei instanțe privind încadrarea juridică a infracțiunii de trafic de persoane, instanța de fond s-a pronunțat prin hotărârea apelată asupra infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Astfel, s-a susținut că încadrările juridice ale faptelor deduse judecății au suportat o serie de modificări, în sensul introducerii art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în sensul nereținerii art. 13 C. pen.

pentru toți inculpații și al înlăturării art. 41 alin. (2) C. pen. pentru inculpatul S. T., fără a se respecta prevederile art. 6 și art. 334 C. proc. pen. față de inculpați, hotărârea instanței de fond fiind astfel lovită de o cauză de nulitate absolută potrivit art. 197 alin. (2) C. pen. În consecință, s-a solicitat admiterea apelurilor, desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul Tulcea și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

2) greșita condamnare a inculpaților, din ansamblul întregului material probator administrat în cauză rezultând în mod evident o altă situație de fapt decât cea avută în vedere de către instanță, respectiv că inculpații nu au determinat, prin exercitarea unor acte de violență fizică sau verbală ori prin inducerea în eroare, anumite persoane să meargă în străinătate în vederea practicării cerșetoriei; s-a arătat că singurele declarații în susținerea acuzațiilor sunt declarațiile părților vătămate din cursul urmăririi penale, declarații care nu au mai fost menținute în fața instanței de fond, fiind astfel incident principiul "in dubio pro reo"; în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, s-a arătat că inculpații trimiși în judecată sunt membrii aceleiași familii și în consecință, întâlnirile, deplasările sau orice alte acțiuni întreprinse în acest sens au avut legătură cu relațiile lor de rudenie; în concluzie, s-a solicitat admiterea apelurilor, desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul Tulcea și, pe fond în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. (2) lit. b) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., achitarea inculpaților - fapta nu există, raportat la natura infracțiunilor deduse judecății și a relațiilor de rudenie. De asemenea, achitarea inculpaților în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. (2) lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. - lipsa elementului material al infracțiunii ce se reține în sarcina inculpaților. 3) greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, atât în ceea ce privește cuantumul acestora cât și în ceea ce privește modalitatea de executare, în raport de circumstanțele personale ale acestora, faptul că au familii numeroase, se află la primul conflict cu legea penală. În dezvoltarea motivelor de apel ale inculpatului A.O. s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul Tulcea și, pe fond, achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc.

pen. - fapta nu există, arătându-se că din probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile martorilor și ale părților vătămate, nu rezultă că apelantul inculpat ar fi săvârșit o faptă penală; declarația dată la termenul din 23 septembrie 2010 de martorul S. R. nu poate fi convingătoare întrucât nu oferă niciun fel de detalii concrete, este o declarație generică, evazivă; s-a mai arătat că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă nicio probă care să demonstreze vinovăția inculpatului la săvârșirea faptei. În apel, la termenul din data de 11 februarie 2010, inculpatul S.P.R. a declarat că își retrage apelul formulat (dosar apel). Curtea a audiat în apel pe inculpații S.B., M.A., A.O.

și S.P.R., pe părțile vătămate I.E., I.P. și pe martorii C.N., S. R.; inculpatul S.B. a depus la dosar, în copie, un certificat medico-legal și certificatele de naștere ale copiilor săi. Având în vedere precizarea inculpatului S.P.R. de la termenul din data de 11 februarie 2010 (dosar apel), în baza art. 369 C. proc. pen., Curtea a luat act de retragerea apelului formulat de către inculpatul S.P.R. împotriva Sentinței penale nr. 301 din data de 3 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în Dosarul penal nr. 532/88/2008, cu obligarea acestui inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în apel, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce privește celelalte apeluri formulate în cauză, examinând hotărârea instanței de fond raportat la motivele de apel și la actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că acestea sunt fondate, pentru următoarele: Mai întâi, Curtea constată că nu este temeinic primul motiv de apel al inculpaților S.B., M. (fostă S.) A. și S. T. (care nu vizează fondul cauzei, ci examinarea unor incidente procedurale care ar implica trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond), constând în faptul că încadrările juridice ale faptelor deduse judecății au suportat o serie de modificări, în sensul introducerii art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în sensul reținerii art. 13 C. pen.

pentru toți inculpații și al înlăturării art. 41 alin. (2) C. pen. pentru inculpatul S. T., fără a se respecta prevederile art. 6 și art. 334 C. proc. pen. față de inculpați, motiv pentru care s-a solicitat desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul Tulcea și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Sub acest aspect, Curtea constată: - prin precizarea Ministerului Public de la dosarul primei instanțe privind încadrarea juridică a infracțiunii de trafic de persoane, în sensul menționării "lit. a)" ("traficul de persoane săvârșit de două sau mai multe persoane împreună") a agravantei infracțiunii prev. de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

nu constituie o schimbare de încadrare juridică a infracțiunii, în sensul art. 334 C. proc. pen., având în vedere că prin menționarea "lit. a)" a art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 nu s-a reținut existența elementelor constitutive ale unei alte infracțiuni decât cea de trafic de persoane, astfel cum s-a reținut în starea de fapt expusă în rechizitoriu, respectiv că faptele au fost săvârșită de mai multe persoane împreună. Nu se poate reține, sub același aspect, că inculpaților nu le-a fost respectat dreptul la apărare, deoarece atât în momentul în care li s-a adus la cunoștință învinuirile cât și când au fost audiați în cursul urmăririi penale li s-a adus la cunoștință că infracțiunile de trafic de persoane de care sunt învinuiți au fost săvârșite împreună cu ceilalți inculpați (inculpatul A.O.

era dispărut de la domiciliu la data de 28 februarie 2008, prezentarea materialului de urmărire penală nefiind posibilă datorită acestui fapt). - nereținerea de către instanța de fond în favoarea inculpaților a prevederilor art. 13 C. pen. care reglementează aplicarea legii penale mai favorabile (astfel cum Ministerului Public a precizat la dosarul primei instanțe) nu reprezintă o schimbare a încadrării juridice dată faptelor reținute în sarcina inculpaților, atâta timp cât discuțiile privind legea penală mai favorabilă au vizat limitele speciale de pedeapsă și nu elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001. - în ceea ce privește precizarea Ministerului Public de înlăturarea a art. 41 alin. (2) C. pen.

pentru inculpatul S. T., Curtea constată această solicitare a fost pusă în discuția părților de către instanța de fond la termenul din data de 20 octombrie 2009 cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales M.D. pentru acest inculpat punând concluzii în sensul nereținerii săvârșirii infracțiunii în formă continuată (verso dosar instanță de fond), astfel că nu sunt fondate criticile apelantului în sensul că această solicitare nu s-a pus în discuția părților și că s-ar fi încălcat astfel dreptul la apărare al inculpatului S. T.. Pe fondul cauzei, în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, Curtea constată că din materialul probator administrat în cauză nu reiese fără putință de tăgadă că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, sub aspectul laturii obiective.

În acest sens, Curtea reține că art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate incriminează și sancționează "inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup". Curtea mai reține că prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 este definită expresia "grup infracțional organizat" ca fiind "grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului". Prin urmare, din definiția dată chiar de legiuitor rezultă că grupul infracțional implică participarea a cel puțin trei persoane, care trebuie să acționeze în mod unitar, pe baza unei structuri bine definite, în care conducerea și rolul fiecărui component al grupului să fie prestabilite.

Participația penală nu poate conduce, în mod automat, la reținerea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, chiar dacă sunt comise infracțiuni dintre cele enumerate în art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 39/2003, în măsura în care nu se constată realizare condițiile specifice grupului infracțional.

Curtea constată că din niciun mijloc de probă administrat în cauză nu reiese că activitatea infracțională a inculpaților este specifică unui grup infracțional, deoarece contribuția celor cinci inculpați la comiterea infracțiunilor nu a avut loc în cadrul unei structuri organizate; astfel, Curtea constată că nu s-a dovedit că fiecare dintre cei cinci inculpați au avut un anumit rol în săvârșirea faptelor (respectiv activitatea de recrutare să fie în sarcina unuia dintre ei, activitatea de transport a părților vătămate în străinătate să fie în sarcina altui inculpat, și la fel și în cazul activităților de transferarea, cazarea, primire și exploatare a părților vătămate), neputându-se reține că fiecare dintre inculpați avea un rol determinat în cadrul grupului, că exista o anumită ierarhie și anumite sarcini exprese pentru fiecare dintre inculpați.

Curtea reține că inculpații sunt rude (S.P.R. este tatăl inculpaților S.B. și S. T.; M.A. era soția lui S.B. iar A.O. era socrul lui S. T.), iar colaborarea lor în exploatarea părților vătămate I.E., I.P. și A.A. s-a produs pe fondul relațiilor de familie, iar nu pe baza unei înțelegeri convenite în cadrul unei structuri infracționale, participația inculpaților avea caracter conjunctural, iar nu pe baza unor atribuții clare în cadrul unui grup infracțional, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003. Prin urmare, Curtea constată, sub aspectul laturii obiective, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003. În consecință, sub acest aspect sunt fondate apelurile formulate de către S.B., M. (fostă S.) A., S. T. și A.O.

și D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Tulcea (cu privire la soluția de achitare pentru aceeași infracțiune în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.), și în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelurile formulate de către acești inculpați precum și apelul formulat de către D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Tulcea cu privire la inculpatul S.P.R., a desființat sentința primei instanțe și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpații S.B., M.A. (fostă S.), S. T., A.O. și S.P.R. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În ceea ce privește apelul formulat de către D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Tulcea, examinând ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză (atât în cursul urmăririi penale cât și ale cercetării judecătorești în fața instanței de fond și a instanței de apel) Curtea constată că reiese săvârșirea de către inculpatul S.P.R. a infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În acest sens, Curtea are în vedere: - declarația părții vătămate I.E.: "în luna februarie 2004 a venit la domiciliul meu S. T. care mi-a spus că fratele său S.B.

dorește să-mi propună o afacere ... a doua zi conform înțelegerii am mers la domiciliul lui P. pentru a vedea despre ce este vorba ... la sfârșitul lunii martie am plecat în Italia cu mașina lui P., însoțit de S.B., cumnatul său A. și mama lui A., E. Autoturismul era condus de P… În Italia am mers cu toții în Milano și ne-am cazat în niște barăci improvizate din spetele gării G… În seara când am ajuns B. mi-a spus că acolo voi cerși așa cum fac și ceilalți care se aflau deja acolo ... tot atunci mi-a spus că banii ce îi voi obține din cerșit îi vom împărți jumătate - jumătate, dar să îi dau lui să țină și partea mea ca să nu mi-i fure cineva ... am cerșit pentru ei fiindcă îmi era frică ... la prima ieșire am stat aproximativ 4 luni ... la aproximativ două luni după ce venisem în România am plecat din nou în Italia cu S.B.

și soția lui cu mașina lui C.N., care și conducea. În Italia am mers tot în Milano și am locuit în același loc. Am cerșit din nou în aceleași condiții ca și prima dată timp de aproximativ trei luni ... Când am plecat a doua oară în Italia a mai mers cu noi și S. T. care avea și el o persoană pe nume A.A. să cerșească pentru el ... Fiindcă A.A. nu câștiga prea mulți bani acolo au hotărât să plece în Portugalia la S.P.R."; - declarația martorului S. I.: "în luna august - septembrie 2004 mă aflam în Italia și la un moment dat a venit acolo S., B., S. T., S.P.R., aceștia fiind însoțiți de niște persoane cu handicap locomotor. Aceste persoane erau I.E., ... una poreclită O., ... A.A.. Cele trei persoane cu handicap au fost puse să cerșească din ziua următoare astfel: A.A.

pentru S. T., I.E. pentru S.B. iar O. pentru S.P.R.…T. lua bani de la A. și îi dădea tatălui său, fără ca acesta să știe. Din discuțiile lor am înțeles că S.P.R. o parte din banii primiți de la T. îi dădea lui S.B. care își construia casă în aceeași perioadă. După aproximativ o lună, S. T., S.B. și S.P.R. însoțiți de persoanele ce cerșeau pentru ei au plecat în Portugalia fiindcă auziseseră că acolo pot câștiga mai mulți bani… o altă parte din bani a folosit-o S.P.R. pentru a achiziționa un teren în localitatea Ovidiu unde urma să-i construiască o casă fiului său, S. T." - declarația martorului S. R.: " În cursul anului 2004 - 2005, nu-mi aduc aminte exact, am stat stat în aceeași curte în orașul Milano cu toți cei cinci inculpați.

Știu că I.E. a fost adus de S. A. și S.B. în Italia la cerșit cu o mașină D. a lui S.P.R.. În această perioadă de 3 - 4 luni cât am stat împreună în aceeași curte am constatat că I.E. cerșea pentru S.B.. L-am văzut pe I.E. cerșind în orașul Milano într-un loc în apropierea curții unde stăteam și vedeam seara când venea de la cerșit, că banii din cerșit îi dădea celor doi inculpați ... I.E. a fost dus de către aceștia în România și apoi adus în Italia, când s-a împlinit termenul de ședere în Italia de 2 luni jumătate - 3 luni. Știu că S.B., S. P. și S. T. l-au luat împreună pe A.A. și au plecat în Portugalia ..." Curtea constată că schimbarea declarațiilor părții vătămate I.E. nu a fost justificată în mod credibil, argumentarea în sensul că a fost amenințat de către S. R. pentru a da prima declarație nefiind dovedită în niciun fel, mai ales că partea vătămată a susținut că S. R. se afla în penitenciarul Poarta Albă în acel moment.

Curtea constată că apărarea inculpatului S.P.R., în sensul că nu a fost implicat în traficarea nici uneia dintre părțile vătămate din dosar, a fost susținută doar de către ceilalți inculpați, care și ei au susținut același lucru. Este adevărat că între familia martorului S. R. și familia inculpatului S.P.R. este o stare conflictuală, însă motivul real al stării conflictuale este faptul că inițial S. R. și S.P.R. (aceștia fiind frați) în perioada 2003 - 2004 au traficat împreună mai multe persoane cu handicap în vederea practicării cerșătoriei în statele UE (în special Italia și Portugalia) însă ulterior între familiile celor doi au apărut tensiuni determinate de faptul că își "furau" cerșetorii între ei; o astfel de stare conflictuală a apărut după ce persoanele cu handicap M.I.

și S.A. a fost "furate" din grupul de cerșetori al familiei lui S. R. de către cei din familia lui S.P.R. și puse să facă sesizări organelor de poliție și în final s-a dispus condamnarea definitivă atât a numitului S. R. cât și a altor persoane din familia acestuia pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de persoane prin Sentința penală nr. 377 din data de 17 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 10973/118/2007, definitivă astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 14/MP din 9 septembrie 2009 a Curții de Apel Constanța și prin Decizia penală nr. 1878 din 12 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în Dosar nr. 2244/36/2008.

În acel dosar au dat declarații de martor și membrii familiei S.P.R., astfel cum și în acest dosar au fost audiați în calitate de martor membri ai familiei S. R., respectiv S. R. și S. I.. În consecință, Curtea constată că datorită stării conflictuale ale celor două familii ale lui S. R. și S.P.R., determinate de încercarea acestora de a controla cât mai multe persoane cu handicap pentru practicarea cerșetoriei, s-a ajuns în final ca faptele săvârșite de către acestea să fie aduse la cunoștința organelor de poliție, să fie administrate mijloace de probă și în final să se probeze săvârșirea de către fiecare grupare a infracțiunilor de trafic de persoane în vederea practicării cerșetoriei. Față de ansamblul considerentelor expuse, Curtea constată că faptele inculpatului S.P.R.

care în perioada anilor 2004 - 2005 a transportat pe partea vătămată I.E. în orașul Milano, Italia, a asigurat cazarea (împreună cu ceilalți patru inculpați) a părților vătămate I.E., I.P. și A.A. în orașul Milano și a transportat (împreună cu ceilalți inculpați) pe partea vătămată A.A. în Portugalia, toate aceste activități fiind desfășurate de inculpatul S.P.R. având cunoștință că cele trei părți vătămate vor fi constrânse la practicarea cerșetoriei de către ceilalți inculpați, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În consecință, sub acest aspect este fondat apelul Ministerului Public, și, prin urmare, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., Curtea a admis apelul formulat de către D., B.T. Tulcea și a dispus condamnarea inculpatului S.P.R. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate acestui inculpat, Curtea a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., limitele speciale de pedeapsă, pericolul social concret la infracțiunii, circumstanțele reale de săvârșirea a faptei, circumstanțele personale ale inculpatului, vârsta acestuia (60 de ani), faptul că este infractor primar și s-a orientat spre minimul special al pedepsei, aplicându-i inculpatului S.P.R.

pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 71 alin. (2) C. pen., Curtea a interzis inculpatului S.P.R. exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen., apreciind că scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen. se poate realiza doar prin executarea în regim de detenție a pedepsei, având în vedere cuantumul pedepsei ce se va aplica și gradul de pericol social ridicat al infracțiunii săvârșite. În ceea ce privește infracțiunile de trafic de persoane prev.de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

reținute de către instanța de fond ca fiind săvârșite de ceilalți inculpați, Curtea a constatat că nu sunt temeinice motivele de apel ale inculpaților S.B., M. (fostă S.) A., S. T. și A.O., prin care au solicitat achitarea, în temeiul de art. 11 pct. (2) lit. b) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane reținute în sarcina acestora, instanța de fond reținând în mod temeinic starea de fapt și efectuând o încadrare juridică corectă. Curtea constată însă că apelurile inculpaților S.B., M. (fostă S.) A., S. T. și A.O. (față de acesta din urmă Curtea făcând aplicarea efectului extensiv al apelului potrivit art. 373 C. proc.

pen.) sunt fondate sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate de către instanța de fond pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., apreciind că față de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., limitele speciale de pedeapsă, pericolul social concret la infracțiunii, circumstanțele reale de săvârșirea a faptei, circumstanțele personale ale inculpaților, vârstele tinere ale acestora, faptul că sunt infractori primari se impune aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special al pedepsei. În consecință, Curtea a redus pedeapsa aplicată de la 7 ani închisoare pt.

inculpatul S.B., respectiv de la 6 ani închisoare pentru inculpatul S. T. la câte 5 ani închisoare fiecare. Pentru inculpata M.A. (fostă S.) Curtea apreciază că se impune reținerea circumstanței atenuante facultative prev. de art. 74 lit. a) C. proc. pen., având în vedere că este infractor primar și că a avut o contribuție mai redusă decât ceilalți inculpați la faptele de traficare a părților vătămate în vederea practicării cerșetoriei (astfel cum reiese din starea de fapt expusă mai sus), astfel că în temeiul art. 76 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a redus pedeapsa aplicată de instanța de fond inculpatei M.A. (fostă S.) de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Curtea a menținut pedepsele complementare aplicate de către instanța de fond. Având în vedere implicarea redusă la săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane a inculpatei M.A. (fostă S.), faptul că aceasta are 7 copii (cu vârste între 4 și 18 ani), Curtea apreciază că scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen. se poate realiza în ceea ce o privește pe această inculpată și fără executarea în regim de detenție a pedepsei, fiind întrunite cerințele art. 86 1 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei. În consecință, examinând cauza și prin prisma efectului devolutiv al apelului potrivit art. 371 alin. (1), (2) C. proc. pen., Curtea a admis apelul formulat de către inculpata M.A. (fostă S.) și sub aspectul individualizării judiciare a executării pedepsei, și în consecință, baza art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere executarea pedepsei aplicată inculpatei M.A..

Conform art. 86 2 C. pen., Curtea a fixat termenul de încercare de 6 ani (prin adăugare la intervalul de 2 ani a cuantumului pedepsei) și, pe durata acestuia, inculpata urmând să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 lit. a) -d) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. ultim. C. pen., cu privire la suspendarea pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei a executării pedepselor accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. aplicate în mod temeinic de către instanța de fond. În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, Curtea a dispus confiscarea sumei de câte 650 € de la inculpații S.B., M.A.

(fostă S.), S. T. și S.P.R., având în vedere declarațiile părților vătămate cu privire la sumele obținute din cerșetorie remise inculpaților coroborate și cu înscrisurile depuse de diferite instituții bancare privind transferurile de bani efectuate de către inculpați prin "W.U." sau "M.G.". S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii în măsura în care nu contravin prezentei decizii. Împotriva acestei Decizii penale nr. 23/MP din 8 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța, în termen legal s-au exercitat recursuri de către procuror dar și de către inculpații S.B., S. T. și S.P.R.. În dezvoltarea motivelor de recurs ale Ministerului Public s-a criticat greșita achitare a inculpaților pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

S-a susținut greșit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane deoarece contribuția celor cinci inculpați nu a avut loc în cadrul unei structuri organizate, nedovedindu-se că fiecare inculpat a avut un anumit rol în săvârșirea faptelor, că există o anumită ierarhie și anumite sarcini exprese pentru fiecare. Cu privire la probele administrate în cauză s-a solicitat a se da prioritate celor din faza de urmărire penală, acestea putând duce la o soluție de condamnare a tuturor inculpaților și s-a solicitat înlăturarea declarațiilor din faza de cercetare judecătorească și să se acorde prioritate declarațiilor martorilor S. R. și S. I. din faza de urmărire penală, a declarațiilor părților vătămate, precum și să se aibă în vedere celelalte probe, respectiv listingurile deplasărilor inculpatului S.P.R., comandantul acestei organizații, care coincid cu perioadele când acesta a lipsit din țară.

S-a invocat și că pedepsele au fost greșit individualizate, necesitându-se să fie mai aspre. Raportat la M.A. s-a invocat și nelegalitatea pedepsei aplicate. În dezvoltarea motivelor de recurs ale inculpaților S.B., S. T. și S.P.R. s-a criticat hotărârea (soluția la care s-a ajuns), pe argumente legate de mersul judecății din apel, pentru următoarele motive: Ca și caz de casare se invocă pct. 10 al art. 385 9 C. proc. pen., se solicită trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea verificării declarației părții vătămate I.E., de asemenea, S.B. deși se prezentase în fața instanței de apel la 8 aprilie 2010 nu a fost audiat. Maiorului C.N. i s-a citit declarația deși nu s-a făcut dovada că se află în imposibilitate de prezentare.

Se solicită de către toți inculpații respingerea ca nefondat a recursului declarat de procuror pe motivele arătate. Instanța de recurs, examinând actele și lucrările dosarului, cazurile de casare invocate, cu abordarea inclusiv a celor ce se pot trata din oficiu, cu analiza situației juridice pe substanța acesteia inclusiv față de inculpatul S.P.R., care deși și-a retras apelul a fost achitat în integralitatea învinuirilor la nivelul instanței de fond, însă în apel a fost condamnat pentru infracțiunea de trafic de persoane, împrejurarea că inculpatul A.O. nu a mai declarat recurs, aspectul că această ultimă cale de atac ordinară exercitată de procuror vizează toți cei cinci inculpați, reține următoarele: Ca și aspecte preliminare, este de consemnat că solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare formulată de inculpații recurenți nu are suport juridic și concret în susținere.

Aprecieri asupra probatoriului pot fi realizate și în calea de atac a recursului, cale ordinară de atac, fiind de reținut însă că în deslușirea cauzei instanțele ierarhic inferioare s-au preocupat de administrarea unui vast probatoriu, s-au făcut cuvenitele trimiteri la normele legale incidente în materie, s-au respectat toate cerințele procesuale, cu obiectivitate au fost înlăturate mijloacele de probă care au fost apreciate subiective, ce nu s-au coroborat cu celelalte considerate ca covârșitoare. Expres, inculpatului S.B. i s-a luat declarație în apel, la 8 aprilie, nici această critică nu poate fi reținută. În aceste condiții nu se poate considera decât că motivele invocate de recurenții inculpați sunt niște forțări juridice, așa-zise impedimente în pronunțarea definitivă asupra unei cauze, ce nu au suport în susținere, neacoperite de aspecte juridice obiective și concrete.

Pe fondul cauzei, în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, Curtea de Apel a constatat cu deplin temei că din materialul probator administrat în cauză nu reiese fără putință de tăgadă că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, sub aspectul laturii obiective.

Prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 este definită expresia "grup infracțional organizat" ca fiind "grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului". Or, participația penală nu poate conduce, în mod automat, la reținerea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, chiar dacă sunt comise infracțiuni dintre cele enumerate în art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 39/2003, în măsura în care nu se constată realizare condițiile specifice grupului infracțional.

Din niciun mijloc de probă administrat în cauză nu reiese că activitatea infracțională a inculpaților este specifică unui grup infracțional, deoarece contribuția celor cinci inculpați la comiterea infracțiunilor nu a avut loc în cadrul unei structuri organizate. Nu s-a dovedit, inclusiv luând în considerare a motivelor de recurs dezvoltate susținute de procuror în sens contrar, că fiecare dintre cei cinci inculpați au avut un anumit rol în săvârșirea faptelor, neputându-se reține că fiecare dintre inculpați avea un rol determinat în cadrul grupului, că exista o anumită ierarhie și anumite sarcini exprese pentru fiecare dintre inculpați. Esențial de reținut este că inculpații sunt rude (S.P.R.

este tatăl inculpaților S.B. și S. T.; M.A. era soția lui S.B. iar A.O. era socrul lui S. T.), iar colaborarea lor în exploatarea părților vătămate I.E., I.P. și A.A. s-a produs pe fondul relațiilor de familie, iar nu pe baza unei înțelegeri convenite în cadrul unei structuri infracționale, participația inculpaților avea caracter conjunctural, rudimentar, iar nu pe baza unor atribuții clare în cadrul unui grup infracțional, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003. Prin urmare, constatarea instanței de apel că, sub aspectul laturii obiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 este deplin argumentată juridic.

În alt plan, deși fără invocare expresă în recurs, dar cu luarea în considerare a cazurilor de casare abordabile din oficiu, examinând ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză (atât în cursul urmăririi penale cât și ale cercetării judecătorești în fața instanței de fond și a instanței de apel) se constată că reiese indubitabil săvârșirea de către inculpați a infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. În acest sens, s-au avut în vedere declarațiile părților vătămate A.A., I.E. și I.P. din cursul urmăririi penale. - partea vătămată A.A. a declarat că a fost racolat de către S.T. (zis B.) și A. în scopul de a o transfera în străinătate, unde urma să cerșească în folosul lor, l-au dus la Tulce