ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2264/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2264/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

69 din 16 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr. 985/88/2010,

s-a dispus, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării

juridice a faptelor inculpaților I.L. și V.D. din infracțiunea prevăzută de art.

12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în infracțiunea

prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 12 alin.

(1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea

traficului de persoane, cu aplicarea art. 41 – art. 42 C. pen., a dispus

condamnarea inculpatei I.L. la o pedeapsă de 7 ani închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o

durată de 3 ani.

În conformitate cu art.

71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatei I.L. exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În conformitate cu art.

12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și

combaterea traficului de persoane cu aplicarea art. 41 – art. 42 C. pen., a

condamnat pe inculpatul V.D., la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o

durată de 3 ani.

În conformitate cu art.

71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului V.D. exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În conformitate cu art.

14 C. proc. pen., cu referire la art. 998 și următoarele C. civ., a admis în

parte pretențiile părților civile D.V., B.F., C.E., A.N., V.E.N., V.I., E.G. și

N.M.S.

A obligat în solidar

pe inculpații I.L. și V.D. să plătească părții civile D.V. suma de 2.000 euro,

părții civile B.F. suma de 500 euro, părții civile C.E. suma de 1.000 euro,

părții civile A.N. suma de 1.000 euro, părții civile V.I. suma de 1.000 euro și

părții civile V.E.N., suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale.

A obligat pe

inculpata I.L. să plătească părților civile E.G. și N.M.S. câte 1.000 euro

pentru fiecare cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

A luat act de

renunțarea la pretenții de către partea civilă A.E.

În conformitate cu art.

19 din Legea nr. 678/2001 a confiscat de la inculpata I.L. suma de 1.300 euro,

iar de la inculpatul V.D. suma de 2.000 euro.

În conformitate cu art.

191 C. proc. pen., au fost obligați inculpații să plătească fiecare câte 2.800

lei în folosul statului cu titlu de cheltuieli judiciare în care au fost

incluse și onorariile avocaților desemnați din oficiu.

Onorariile avocaților

desemnați din oficiu, în cursul judecății (câte 300 lei pentru av. D.R., T.I.,

E.A. și B.T. și câte 600 lei pentru av. D.A., N.M. și M.D.) și din cursul

urmăririi penale (750 lei pentru av. C.C., 300 lei pentru av. D.A., 300 lei

pentru av. M.G.) s-a stabilit a fi plătite din fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rechizitoriul nr. 49 D/P/2007 din 24 martie 2010 al D.I.I.C.O.T. - Biroul

teritorial Tulcea s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea

în judecată a inculpaților V.D. și I.L. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 întrucât

aceștia au inițiat și asigurat prin inducere in eroare, prima prin constrângere,

al doilea prin recrutarea, transportul și transferul din România în Grecia în

vara anului 2007, cazarea și exploatarea prin muncă, fără îndeplinirea nici

unei condiții legale referitoare la munca cetățenilor români în străinătate, ca

și la obligarea practicării cerșetoriei, prin exercitarea de violențe fizice și

psihice, asupra mai multor persoane, din care D.V., A.E., B.F., C.E., E.G., V.E.N.,

V.I.A.N. și N.M.S., care s-au constituit părți vătămate în cauză.

Prin

același rechizitoriu, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a

învinuiților B.F. și Ș.I., cu privire la săvârșirea aceleași infracțiuni

prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,

solicitându-se audierea acestora în calitate de martori.

În

cursul urmăririi penale, părțile vătămate s-au constituit părți civile după cum

urmează: D.V., cu 5.000 euro; A.E. cu 500 euro; B.F. cu 1.000 euro; C.E. cu

2.000 euro; E.G. cu 4.000 euro; V.E.N. cu 4.000 euro, V.I., cu 2.000 euro, A.N.

cu 1.500 euro și N.M.S. cu 1.500 euro.

S-a

reținut prin actul de acuzare că, la data de 15 noiembrie 2007 a formulat

plângere penală partea vătămată D.V. prin care a arătat că a fost racolat, prin

inducere în eroare, transportat și exploatat în Grecia, alături de alte

persoane, iar de aceste fapte se fac vinovați V.D., fiica acestuia, I.L., B.F. și

Ș.I. În perioada 30 noiembrie 2007 – 25 februarie 2008 alte 8 persoane,

respectiv A.E., B.F., C.E., E.G., V.E.N., V.I.A.N. și N.M.S. au depus plângeri

arătând deopotrivă că cele patru persoane, nominalizate și de D.V. i-au indus

în eroare, promițându-le că vor munci în statul elen în agricultură, contra

sumei de cel puțin 25 euro/zi, cu asigurarea gratuită a transportului a mesei

si a cazării

Din

declarațiile părților vătămate și ale inculpatului B.F., a rezultat că acesta

din urmă locuiește pe raza comunei Baia, având un frate pe nume B.M. care lucra

pe raza localitatea Thiva, din Grecia. Acesta, la începutul lunii iulie 2007, a fost sunat din statul elen de către fratele său care, l-a întrebat dacă are bani de drum

pentru a veni și el să muncească în Grecia. La răspunsul negativ al

învinuitului, fratele său i-a făcut legătura telefonic cu inculpata I.L., care

i-a spus că îi poate asigura ea transportul și că are nevoie de mai mulți

oamenii pe care îi poate aduce cu el. Totodată, inculpata i-a relatat telefonic

celui apelat că are nevoie de oameni pentru a lucra în agricultură, la recoltat

ceapă, muncă pentru care vor fi remunerați cu cel puțin 25 de euro/zi, având

masa și cazarea gratuite, iar cheltuielile de transport, în sumă de 80/100

euro/persoană le vor achita din ceea ce vor câștiga.

Ulterior,

B.F. a luat legătura cu mai mulți consăteni, cărora le-a spus despre

posibilitatea de a pleca la muncă în Grecia, relatându-le și condițiile de care

vor beneficia. Zvonul posibilității plecării la muncă în Grecia a ajuns și pe

raza localității Beidaud, județul Tulcea, de unde s-au arătat interesați de a

pleca încă o parte dintre viitoarele victime. În perioada imediat anterioară

datei plecării, B.F. a fost contactat telefonic de către Ș.I. din orașul Măcin,

județul Tulcea, văr al inculpatei I.L. și totodată, nepot al învinuitului V.D.,

care i-a relatat primului că plecarea va avea loc la data de 23 iulie 2007,

interesându-se câte persoane vor merge cu același transport. După discuțiile

purtate personal cu B.F., cu acest prim transport au plecat din localitatea

Baia, județul Tulcea, alături de acesta și părțile vătămate D.V., B.F., C.E., V.E.N.,

V.I. și A.N., precum și alte 4-5 persoane de pe raza orașului Măcin, județul

Tulcea (persoane rămase neidentificate și care nu au depus acte de sesizare în

prezenta cauză), deplasarea fiind realizată cu un mijloc de transport în comun,

tip microbuz, marca Opel, înmatriculat în Italia, condus pe rând până în Grecia

de către Ș.I. și o rudă a acestuia, pe nume Ș.S., bun cunoscător al traseului

de parcurs. Până la destinație, localitatea Thiva, Grecia, tuturor pasagerilor

li s-au luat actele de identitate și de călătorie (pașapoartele), viitoarele

victime având surpriza să constate la locul de sosire că transportul i-a costat

de fapt 150 euro/persoană, în loc de 80/100 euro/persoană, cât li se comunicase

inițial. Mai mult decât atât, actele sus-numiților au fost predate de către Ș.I.,

inculpatei I.L., care le-a spus noilor veniți că le va reține respectivele

documente până la plata datoriei, insistându-se că diferența pentru transport

este reprezentată de ceea ce sus-numiții au consumat pe drum.

Deși

li se spusese că vor fi cazați gratuit și că vor primi și masa în aceleași condiții,

urmând a fi duși imediat la muncă, părțile vătămate au constatat cu surprindere

că sunt cazați la inculpatul V.D. (cu excepția martorului B.F., care s-a cazat

la fratele său, B.M.) în condiții subumane, greu de descris în cuvinte, într-o

cameră de cca. 25 mp, cu doar două paturi, fără baie, inculpatul spunându-le că

ar trebui să plătească anticipat câte 100 euro/lună/persoană, bani ce le vor fi

reținuți, de asemenea, din ce vor câștiga. Totodată, inculpata I.L. le-a

comunicat că nu au deocamdată nimic de muncă pentru ei, dar că este dispusă să

îi „ajute” cu câte 5-10 euro/zi pe fiecare pentru țigări și mâncare, bani pe

care ea îi va reține după ce le va găsi de muncă și vor începe să câștige.

Practic, așa cum declară una dintre părțile vătămate, aceasta era o „școală” a

învinuiților, modul de operare, menit a mări gradul de dependență și aservire

al părților vătămate față de inculpați I.L. și V.D. După o perioadă, părților

vătămate li s-a „găsit” de muncă, la scos ceapă, în condițiile în care fiecare dintre

ei era deja dator cu aproximativ 100-150 euro, iar inculpata I.L. le-a spus că

din cei 25 euro/zi/persoană urmează să-și rețină, alături de celelalte datorii

și un comision de câte 5 euro/zi/persoană în contul diligențelor depuse de ea

pentru găsirea și asigurarea locurilor de muncă.

La

data de 8 august 2007, cu un al doilea transport făcut în aceleași împrejurări

ca și primul, în localitatea Thiva – Grecia, au sosit și părțile vătămate A.E.,

E.G. și N.M.S., consăteni ai primilor, persoane cu o stare materială mai mult

decât precară, ce s-au lăsat și ei ademeniți de posibilitatea câștigării unor

sume de bani. Spre deosebire de primele 6 părți vătămate, respectivii au fost

„cazați” de către inculpata I.L. într-o clădire părăsită, practic o ruină fără

acoperiș, folosită ca WC public. În aceste împrejurări, partea vătămată E.G. a

început să plângă, iar Ș.I., dându-i o pătură, i-a spus că acestea sunt

condițiile, cel puțin deocamdată și că va trebui să rămână și să muncească

pentru a-și plăti datoriile. Și acestor ultimi veniți le-au fost reținute

actele, pentru a garanta că nu vor pleca până la achitarea „datoriilor”.

Din

declarațiile părții vătămate D.V., a reieșit că inculpatul V.D. l-a luat și l-a

dus și la cerșit, agățându-i de gât o pancartă pe care erau inscripționate

câteva cuvinte în limba greacă menite a genera mila trecătorilor și că reușea

să câștige sume de până la 40-50 euro/zi, toți banii fiindu-i luați de către

însoțitorul său, atât în contul datoriilor, cât și sub promisiunea mincinoasă

că banii îi sunt păstrați la bancă și că îi va da la revenirea în România. De

asemenea, s-a reținut și faptul că, în mai multe rânduri, partea vătămată D.V. a

fost agresată și fizic de către inculpatul V.D., mai ales atunci când solicita

bani pentru a trimite familiei în țară.

Așa

cum reiese din declarațiile concordante ale victimelor, într-unul dintre

episoadele în care aceștia și-au cerut banii cuveniți și actele reținute

anterior, pentru a putea merge să muncească pe cont propriu (aflând că de fapt

plata poate urca până la 40-50 euro/zi pentru munci mult mai ușoare, la cules

de struguri de exemplu, și cu cazarea și masa într-adevăr gratuite), părțile au

fost agresate fizic și verbal de către V.D., care i-a gonit de la locul de

cazare, fără a le da nici un ban și nici un act, ceea ce, într-o perioadă

intermediară a determinat părțile vătămate să revină la „locuința” oferită de

către inculpat. Din toate depozițiile părților vătămate, reiese deopotrivă

faptul că, în permanență, atunci când își exprimau nemulțumirea, inculpatul îi

amenința cu anumiți etnici albanezi, persoane ce se aflau în legătură cu

fiicele sale. De asemenea, în bună înțelegere cu tatăl său. Inculpata I.L.

refuza neîntemeiat să le da banii cuveniți părților vătămate, pretextând că nu

au terminat tarlalele convenționate anterior cu patronii greci, că nu și-au

făcut norma și că evidențele ei, ținute într-un caiet, arată că sunt încă

datori pentru transport și banii dați până la „angajare”.

Așa

cum părțile vătămate au declarat concordant, au fost nevoite să muncească chiar

și 12-14 ore/zi, fără nici un fel de remunerație suplimentară, fiind

supravegheate permanent de către inculpata I.L. care se erija într-un fel de

șef pe culturile de ceapă, nelăsând părțile vătămate să facă pauze.

Starea

de aservire a victimelor, pe lângă constrângerile psiho-fizice la care autorii

le supuneau, era dublată de faptul că acestea, erau lipsite de documentele de

identitate și călătorie, de resurse materiale și se aflau pe teritoriul unui

stat străin, a cărui limbă nu o cunoșteau, fiind indicate și cazuri când

încercările lor de a reclama autorităților străine situația în care se aflau, a

fost desconsiderată. În cele din urmă, după ce fiecare victimă a stat în Grecia

și a muncit aproape 2 luni, au reușit să-și recupereze actele și să plece de la

inculpatul V.D., D.V. cu ajutorul unui cetățean grec, numit V., iar alte părți

vătămate, precum V.E.N., V.I. sau/și A.N., printr-un fost polițist,

administratorul clădirii în care erau „cazați”, care a intervenit în mod ferm

pe lângă inculpatul V.D., somându-l că îl va reclama autorităților elene. Au

reușit să își recupereze actele, putând pleca să lucreze pe cont propriu pentru

a-și face banii necesari întoarcerii în România.

A

fost subliniat și faptul că, așa cum declară părțile vătămate, la sosirea lor

în statul elen, inculpata I.L. avea deja „în grijă” peste 50 de persoane,

pentru care angaja lucrări agricole de sezon cu patronii greci în condiții

numai de ea cunoscute și cosemnate într-un caiet ce nu a putut fi recuperat și

la care nu avea nimeni acces, cei audiați arătând, deopotrivă, că s-au convins

cu toții că sumele oferite pe ziua de lucru/persoană era de cel puțin 40 de

euro, prețul comun ce se practica și la fermele învecinate, precum aveau să

afle părțile vătămate, după ce au început să lucreze pe cont propriu. Totodată,

pe lângă cele 2 transporturi menționate anterior, Ș.I. a făcut și un al

treilea, aducându-i verișoarei sale „la lucru” în Grecia în cele trei

transporturi, circa 20 de persoane, inclusiv de pe raza orașului Măcin, județul

Tulcea, astfel încât, la sfârșitul perioadei de referință (septembrie –

octombrie 2007), respectiva rămăsese cu circa 70 de „angajați”.

În

cursul cercetării judecătorești părțile vătămate au făcut precizări cu privire

la pretențiile lor civile.

Astfel,

B.F. a susținut că din suma de 1.000 euro solicitată, 500 euro reprezintă

despăgubiri pentru daune materiale și 500 euro, despăgubiri pentru daune

morale, C.E., la fel, a susținut că din suma de 2.000 euro pe care a pretins-o,

1000 euro reprezintă despăgubiri pentru daune materiale și 1.000 euro pentru

daune morale. A.N., a arătat că din suma de 1.500 euro pretinsă, 500 euro

reprezintă despăgubiri pentru daune materiale și 1.000 euro pentru daune

morale, V.E.N. a solicitat 2.000 euro despăgubiri pentru daune morale și 2.000

euro despăgubiri pentru daune materiale, V.I., 1.000 euro despăgubiri pentru

daune materiale și 1.000 euro despăgubiri pentru daune morale, E.G., 2.000 euro

despăgubiri pentru daune materiale și 2.000 euro despăgubiri pentru daune

morale, N.M.S., 500 euro despăgubiri pentru daune materiale și 1.000 euro

despăgubiri pentru daune morale.

Partea

vătămată A.E. a renunțat la retențiile civile formulate în cursul urmăririi

penale.

În

cursul cercetării judecătorești, atât inculpații, cât și părțile vătămate au

fost asistate de avocați, dându-se eficiență prevederilor art. 26 din Legea nr.

678/2001, dar și art. 173 alin. (3) C. proc. pen.

S-a

procedat la audierea părților vătămate și a martorilor, constatându-se că

declarațiile părților vătămate concordă cu relatările acestora făcute în cursul

urmăririi penale, deosebirile existente datorate trecerii timpului, fiind

nesemnificative și nerelevante cu privire la existența faptelor și vinovăția

inculpaților.

De

asemenea, declarațiile părților vătămate se coroborează cu declarațiile

martorului B.F., care a fost audiat și în cursul urmăririi penale dar în

calitate de învinuit.

Examinând

declarația martorului Ș.I. s-a constatat că susținerile acestuia nu se

coroborează cu declarațiile părților vătămate și ale martorului B.F. Ș.I. a

fost audiat și în cursul urmăririi penale, în calitate de învinuit făcând

aceleași susțineri, care au tins la încriminarea lui B.F. și dimpotrivă la

dezincriminarea celor doi inculpați. Având în vedere susținerile părților

vătămate și ale martorului B.F., din care rezultă implicarea lui Ș.I. în

activitatea infracțională a celor doi inculpații pe de o parte, dar și faptul

că este rudă cu aceștia pe de altă parte, poziția nesinceră a martorului Ș.I.

este mai mult decât evidentă, astfel încât declarația acestuia nu a fost avută

în vedere la stabilirea situației de fapt.

Inculpații

I.L. și V.D. au fost audiați în cursul cercetării judecătorești. Fără să nege

prezența părților vătămate în Grecia, cei doi inculpați nu au recunoscut

săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, susținând că

nu sunt vinovați.

Prin

încheierea din 20 aprilie 2010 pronunțată în cauză, față de inculpata I.L. a

fost luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea

instanței, apreciindu-se că măsura este utilă și asigură o mai bună desfășurare

a procesului penal prin împiedicarea inculpatei de a se sustrage judecății.

Măsura preventivă a fost menținută pe tot timpul cercetării judecătorești,

nefiind revocată.

Prin

concluziile formulate în apărarea celor doi inculpați, avocații acestora au

susținut că, în cauză, sunt incidente prevederilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care au fost

trimiși în judecată. Acesta deoarece, prin exploatarea unei persoane, în

accepțiunea Legii nr. 678/2001, se înțelege executarea unei munci sau

îndeplinirea de servicii, în mod forțat, ori ținerea în sclavie, ori alte

procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire. Obligarea la

prestarea unei munci, îndeplinirea de servicii în mod forțat constă în

obligarea unei persoane la desfășurarea unei activități lucrative contrar

voinței sale, ori în condiții nelegale.

În

speță, s-a susținut că o asemenea situație nu a fost dovedită, deoarece părțile

vătămate au fost de acord să se deplaseze în Grecia și să muncească acolo. Nici

exercitarea de violente fizice și psihice în scopul obținerii de foloase

materiale necuvenite, nu au fost dovedite in cauză. În consecință, nu a existat

nici un mijloc de constrângere a părților vătămate, din declarațiile acestora

rezultând fără echivoc că actele de identitate nu le-au fost sustrase sau luate

cu forța, ci lăsate drept garanție a faptului că vor achita chiria inculpatului

V.D. și datoriile pentru mâncare și transport către inculpat I.L.

Cu

alte cuvinte, s-a susținut că a existat o convenție între părți și inculpați,

situație care s-a conturat din examinarea tuturor probelor administrate în

cauză.

Cu

toate acestea, a fost subliniat și faptul că singurele probe administrate în

cauză și care nu dovedesc vinovăția inculpaților, sunt declarațiile părților

vătămate, iar acestea nu se coroborează cu nici o altă probă.

Examinând

probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că situația de fapt

reținută prin actul de acuzare este reală și sunt întrunite condițiile pentru

tragerea la răspundere penală a celor doi inculpați.

Față

de susținerile făcute în apărare instanța a subliniat câteva aspecte, în considerentele

ce urmează.

Într-adevăr,

potrivit prevederilor art. 75 C. proc. pen.: „D

eclarațiile părții vătămate, ale

părții civile și ale părții responsabile civilmente făcute în cursul procesului

penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate

cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză”.

În

cauză, nu este vorba însă de o singură parte vătămată, ci de nouă asemenea

părți, iar susținerile acestora concordă, coroborându-se parțial chiar cu

declarațiile inculpaților, dar și cu declarațiile martorului B.F.

Chiar

dacă, din examinarea conjugată a declarațiile părților vătămate, nu poate fi

reținută fără dubiu folosirea violenței fizice de către cei doi inculpați,

această situație nu este de natură să conducă la exonerarea de răspundere

penală.

Conform

Legii nr. 678/2001, prin „exploatarea unei persoane se înțelege, printre

altele, „executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori

cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate

și securitate” dar și „ținerea în stare de sclavie sau alte procedee

asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire”.

Părțile

vătămate nu au fost forțate, dar în mod cert au executat o muncă, cu încălcarea

normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și

securitate, deci în condiții nelegale. Pentru a obține recrutarea victimelor,

deplasarea acestora în Grecia, cazarea și exploatarea lor, inculpații au

folosit frauda ori înșelăciunea.

Astfel,

inculpații au reușit inducerea în eroare a victimelor în scopul obținerii de

avantaje materiale, promițându-le în mod indirect, cazarea și masă, suma de 25

euro pentru fiecare zi de muncă.

Transportul

în Grecia trebuia să îi coste câte 100 sau 115 euro de persoană, iar ulterior

au aflat că datorează câte 150 euro la care s-au adăugat cheltuielile pentru

procurarea alimentelor, dar și chiria foarte mare, astfel urmărindu-se ținerea

victimelor într-o stare de aservire.

În

mod evident, cei doi inculpați au conlucrat pentru a obține foloase materiale

din exploatarea victimelor D.V., B.F., C.E., V.E.N. și V.I., situație ce

rezultă din modul în care li s-a „asigurat cazarea” în apartamentul

inculpatului V.D. și modul în care s-a procedat la reținerea, iar apoi

transmiterea documentelor victimelor de la un inculpat către celălalt.

Pretextul

folosit de inculpați a fost acela că victimele trebuiau să-și achite datoriile

constând în contravaloarea transportului, a chiriei, la care se adăugau banii

împrumutați pentru procurarea alimentelor. După ce inculpații obțineau aceste

sume de bani, părților vătămate nu li se mai asigura loc de muncă, fiind

nevoite să se descurce singure, pentru a munci și a obține banii necesari

întoarcerii în țară.

În

aceeași manieră a procedat I.L. în cazul exploatării victimelor A.E., E.G. și N.M.S.,

care au sosit în localitatea Thiva din Grecia la 8 august 2007 și pe care

inculpata i-a cazat într-o clădire părăsită, o ruină fără acoperiș, urmând ca

aceștia să muncească în condițiile stabilite de inculpată pentru a-și plăti datoriile,

neavând asigurate nici masa, nici cazarea și nici un loc de muncă stabil plătit

cu 25 sau 30 euro pe zi.

Mai

mult, inculpatul V.D., a profitat de situația delicată și educația precară a

victimei D.V. cerându-i să cerșească, asigurându-i condițiile pentru a practica

această activitate, prin indicarea zonelor în care trebuia să stea și prin

confecționarea și aplicarea pe corpul victimei a unei pancarte ce conținea

cuvinte menite să genereze mila trecătorilor, obținând suma de 1.300 euro.

Astfel,

față de considerentele expuse, s-a apreciat că elementele de fapt rezultate din

probele administrate în cauză, dovedesc fără nici un dubiu existența

infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001 cât și vinovăția inculpaților.

Prin

decizia nr. 49/2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație

și Justiție, admițând recursul în interesul legii, instanța supremă a stabilit

că traficul de persoane încriminat prin dispozițiile art. 12 și 13 din Legea nr.

678/2001, comis asupra mai multor subiecți pasivi în aceleași condiții de loc

și de timp, constituie o infracțiune unică, în formă continuată, iar nu mai

multe infracțiuni aflate în concurs.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel inculpații V.D. și I.L., prin apărător ales,

substitut procesual, în condițiile art. 362 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C.

proc. pen., în termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen., cu respectarea

condițiilor prevăzute de art. 366 și art. 367 C. proc. pen.

Pe timpul judecății

în apel, apelanții inculpați au fost asistați de apărător ales, Curtea

încuviințând și administrând probele propuse în susținerea motivelor de apel,

constând în declarațiile martorilor I.S., C.G.M., G.M.

Motivele de apel

invocate de apelanți, în esență, se referă la greșita condamnare a inculpaților

privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a)

din Legea nr. 678/2011 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și greșita

obligare a acestora la plata despăgubirilor civile către părțile vătămate

constituite părți civile.

Criticile

apelanților, punctual, vizează greșita analiză a probelor efectuată de prima

instanță, apreciindu-se că, în condițiile unui probatoriu insuficient, în

discordanță cu elementele de fapt rezultate din probatoriu, prima instanță a

comis o gravă eroare de fapt ce a condus la pronunțarea unei nelegale hotărâri

de condamnare.

Se subliniază, cu

privire la contextul deplasării părților vătămate în Grecia, că acestea nu s-au

aflat în eroare cu privire la condițiile deplasării și nici nu au fost supuse

la muncă forțată, condițiile de muncă și cazare fiind cunoscute de acestea.

Se invocă, în

apelurile inculpaților, reaua credință a părților vătămate care, nemulțumiți de

condițiile de cazare și de lucru găsite în Grecia, au dat declarații nesincere

cu privire la acțiunile inculpaților.

De asemenea, se

invocă greșita respingere a cererilor inculpaților de administrare a probelor

în apărare și faptul că probatoriul administrat nu conține acte de cercetare

efectuate prin Comisie Rogatorie la locul săvârșirii infracțiunilor, respectiv

în localitatea din Grecia, unde se aflau și alți români ce munceau în condiții

similare.

Se invocă greșita

relevanță a declarațiilor numiților B.F. și Ș.I., care, deși, inițial au fost

cercetați în calitate de învinuiți, asigurând contactarea și transportul

părților vătămate în Grecia, ulterior au devenit martori ca urmarea scoaterii

de sub urmărire penală.

Prin decizia penală nr.

126/ P din 27 octombrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., a admis apelurile declarate de inculpații V.D. și I.L. împotriva

sentinței penale nr. 69 din 16 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Tulcea.

A desființat, în

parte sentința penală apelată și rejudecând, a dispus în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpaților V.D.

și I.L. pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de persoane”, prevăzută și pedepsită

de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 998 –

art. 999 C. civ., a respins, ca nefondate, acțiunile civile exercitate de

părțile civile D.V., B.F., C.E., A.N., V.E.N., V.I., E.G. și N.M.S.

În temeiul art. 192 alin.

(1) lit. a) și b) C. proc. pen., a obligat părțile vătămate/părți civile D.V.,

B.F., C.E., A.N., V.E.N., V.I., E.G., N.M.S. și A.E., la plata cheltuielilor

judiciare avansate de stat în procesul penal, în sumă de câte 1.000 lei

fiecare.

A înlăturat din

sentința penală apelată dispozițiile contrare prezentei decizii și a menținut

celelalte dispoziții.

În temeiul art. 189 C.

proc. pen., a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariilor

cuvenite apărătorilor din oficiu, avocați C.M.L. și B.(S.)E., de câte 100 lei,

și avocați U.L.M., V.C., F.E., B.C.T., R.T.E., D.R.C., M.E.A., C.L., V.M., în

sumă de câte 150 lei.

În temeiul art. 192 alin.

(3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de prim control judiciar a stabilit că din probele

administrate nu rezultă că părțile vătămate au fost amenințate, supuse la acte

de violență sau alte forme de constrângere, răpite, înșelate sau abuzate de către

cei doi inculpați.

Transportul acestora

în Grecia s-a făcut de către numiții B.F. și I.Ș., iar inculpații le-au

comunicat părților vătămate condițiile de lucru, nedovedindu-se că părțile

vătămate au fost lipsite de libertate și supuse cerșetoriei.

Împotriva acestei

hotărâri în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție –D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța pentru

greșita achitare a inculpaților I.L. și V.D. pentru infracțiunea de trafic de

persoane [(caz de recurs prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C.

proc. pen.)].

Concluziile

reprezentantului Parchetului, ale apărătorilor inculpaților cât și ultimul

cuvânt al acestora au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul declarat prin prisma cazului de casare

invocat, și din oficiu, conform art. art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., îl consideră fondat pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 12 alin.

(1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 prevăd: „constituie infracțiunea de

trafic de persoane, recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau

primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de

constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau

profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima

voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte

foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra

altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, și se pedepsește cu

închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi. Traficul de

persoane săvârșit de două sau mai multe persoane împreună constituie

infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și

interzicerea unor drepturi.”

Varianta agravată a

infracțiunii se realizează, printre altele, dacă traficul este comis de două

sau mai multe persoane împreună [(art. 12 alin. (2) lit. a)]. Prin „exploatarea

unei persoane traficate” se înțelege inclusiv executarea unei munci sau

îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu încălcarea normelor legale

privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate [(art. 2 pct. 2

lit. a) din Legea nr. 678/2001)], precum și efectuarea unor alte asemenea

activități, prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului [(art.

2 pct. 2 lit. e) din același act normativ)].

Probele administrate

în cursul urmăririi penale și readministrate în mod direct de către prima

instanță, susțin în mod clar existența infracțiunii de trafic de persoane,

precum și implicarea celor doi inculpați în săvârșirea ei. Acolo unde anumite

acte materiale nu s-au confirmat pe deplin (de pildă exercitarea de violențe

aspra victimelor ori constrângerea la muncă forțată), tribunalul a nuanțat și a

subliniat că latura obiectivă a infracțiunii rămâne întregită, atâta vreme cât

elementul material al faptei este alcătuit din activități alternative, parte

dintre ele regăsite în speță.

Potrivit art. 75 C.

proc. pen., declarațiile părții vătămate pot servi Ia aflarea adevărului, numai

în măsura în care sunt coroborate cu date sau împrejurări ce rezultă din

ansamblul probelor existente în cauză.

Declarațiile acestor

părți vătămate se coroborează atât între ele, cât și cu o parte din aspectele

învederate de către martori.

Cele 9 părți vătămate

din dosar reprezintă numai o parte dintre cei care au avut de suferit de pe

urma activității infracționale desfășurate, în aceeași manieră, de către

autori, numărul celor vătămați fiind mai mare. Cercetările nu au putut să Ie

identifice și pe celelalte victime, mai cu seamă că acestea nu au depus

plângeri Ia organele abilitate.

Nu este vorba despre

o singură declarație izolată de parte vătămată, ci despre declarațiile

constante și concordante a 9 victime, care au relatat despre o situație de fapt

unică și care și-au menținut poziția inclusiv în fața instanței de judecată.

Caracterul credibil al plângerilor și al declarațiilor luate victimelor reiese

inclusiv din împrejurarea că ele concordă nu doar în privința elementelor care creionează

conținutul constitutiv al infracțiunii, ci și sub raportul chestiunilor de

nuanță, al amănuntelor (de pildă, cuantumul „comisionului" zilnic pe care I.L.

îl percepea persoanelor exploatate, sub pretextul că Ie găsea loc de muncă;

faptul că victima D.V. avea probleme de sănătate cu mijlocul; împrejurarea că V.D.

câștiga bani și din cântatul la acordeon etc.).

Relevante în acest

sens sunt declarațiile părții vătămate B.F. „B.F. mi-a spus că I.L. are nevoie de

o mașină de oameni, respectiv 7./…/ Dimineața ne-am dus cu toții într-un loc

unde au mai venit și alte persoane, în total 30 de oameni și pe toți îi

trimitea la muncă inculpata I.L. /…/ Toți de acolo îi spuneau „șefa”: Ea ne

supraveghea și dacă vroiam să plecăm trebuia să-i cerem voie /…/ În Grecia am

lucrat pentru inculpata I.L. V.D. nu a vrut să ne dea actele, /…./ ne-a

amenințat că va pune niște albanezi să ne bată /…/ V.D. ne-a dat afară din casă

spunându-ne că dacă ne întoarcem ne omoară. Pe D.V. l-a trimis la cerșit lângă

biserică /…/ cei 2 inculpați erau înțeleși între ei deoarece actele noastre au

plecat de la unul la altul”; C.E.: „inculpata I.L. a ținut actele noastre și i

le-a dat tatălui ei. V.D. venea seara la noi în cameră și ne amenința, spunându-ne

că dacă plecăm de la el pune niște albanezi să ne bată /…/ V.D. lua banii pe

care-i obținea D.V. din cerșit”; A.N. „Eram 50 de persoane care lucram pentru

inculpata I.L. și de la toți, aceasta percepea un comision de 5 % sau 5 euro

din banii pe ziua respectivă. Actele au fost oprite mai întâi de I.L. iar după

aceea a dat actele noastre inculpatului V.D.”; B.F. „inculpata era în Grecia un

fel de șefă de echipă și era interesată deoarece se lua de la patroni 35

euro/zi de muncă pentru fiecare persoană, și pe muncitor îi plătea cu 25 euro”;

V.E. „inculpatul V.D. a scris câteva cuvinte pe cartonul care-l folosea D.V. la

cerșit. Buletinul i l-au dat inculpatei I.L., iar aceasta i l-a dat tatălui

ei”; V.I. „D.V. a fost forțat de inculpatul V.D. să cerșească. Inculpatul V.D.

ne controla în genți și în buzunare”; E.G. „Șoferul care ne-a dus în Grecia

ne-a luat buletinele și i le-a dat inculpatei I.L.. Inculpata I.L. ne oprea un

comision pentru că ne găsea de muncă”.

Susținerile părților vătămate

se coroborează de o manieră evidentă cu ceea ce martorul B.F. a relatat,

inclusiv în fața primei instanțe. Astfel, martorul confirmă aspecte precum:

promisiunile mincinoase cu care I.L. i-a ademenit pe el și, indirect, pe victime

(că vor găsi loc de muncă imediat, că transportul până în Grecia va costa 11

euro de persoană, că se vor câștiga câte 25 de euro pe zi de muncă, iar cazarea

va fi asigurată în mod gratuit, că vor primi o masă pe zi gratuit);

împrejurarea că plata transportului a fost făcută de către I.L.; faptul că

actele de identitate ale victimelor au fost luate și păstrate de I.L.; aspectul

că victimele au fost cazate în condiții mizere; chestiuni legate de faptul că s-a

muncit la recoltat ceapă și 12 ore pe zi, că inculpații s-au purtat violent în limbaj

și în atitudine cu victimele, că I.L. se erija într-un fel de șef al românilor

care munceau la câmp, supraveghind victimele în permanență, nedându-le timp

suficient pentru odihnă, că partea vătămată D.V. a fost pusă de V.D. să

cerșească etc.

Greutatea probatorie

a declarațiilor date de B.F. trebuie privită și în contextul încercărilor făcute

de I.L. în timpul procesului de a-l determina pe acesta să declare în favoarea

ei. Demersurile inculpatei au fost însoțite și de oferirea unei sume de bani,

cu scopul indicat mai sus.

Declarațiile celui

de-al doilea martor propus prin rechizitoriu, Ș.I. trebuie evaluate, pe de o

parte, în contextul relației de rudenie dintre acesta și inculpați, relație

recunoscută de martor, iar pe de altă parte, prin raportare la poziția

procesuală inițială a acestuia, respectiv aceea de învinuit.

De asemenea, martorii

I.S., C.G.M. și G.M. se cunosc foarte bine cu inculpații, în special cu

inculpata I.L., relația dintre ei și cea din urmă datând de ani buni,

declarațiile fiind apreciate prin raportare la acest aspect.

Un element comun

declarațiilor date de către cei 3 martori îl constituie acela că fac referire

la chestiuni generice, fără ca vreunul dintre aceștia să fie în măsură a relata

strict despre aspecte care țin de situația victimelor ori a unora dintre

acestea. Întrebați fiind, martorii au subliniat că le cunosc pe victime, cu

excepția lui D.V. Prin urmare, în condițiile în care numai în localitatea Thiva

numărul românilor era de ordinul sutelor aceștia veniseră în valuri, pe parcursul

întregii veri a anului 2007, este greșit ca, din relatările martorilor, să se

tragă concluzii cu privire la o situație particulară.

Astfel, martorii au

fost în imposibilitate de a da răspunsuri lămuritoare la întrebările ce vizau

punctual situația victimelor, ei făcând aprecieri de genul că nu cunosc dacă I.L.

a sechestrat pe cineva, dacă aceasta a pretins bani de la vreo persoană, dacă

inculpații au fost ori nu implicați în aducerea din România a vreunor

concetățeni ori în găzduirea acestora etc.

Declarațiile

martorilor vin, dimpotrivă, cel puțin pe alocuri, să confirme starea de fapt

expusă în rechizitoriu, cei trei reliefând amănunte care se coroborează cu

relatările victimelor. De pildă, martorii știu că Ș.l. și B.F. ar fi adus cu

microbuzul din România, în trei rânduri, circa 18 persoane, că cetățenii români

respectivi ar fi fost lăsați să se descurce singuri, că acestor persoane li s-ar

fi promis că vor primi câte 25 de euro pe zi de lucru, mâncare și cazare

gratuite, că oamenii aceia și-au manifestat nemulțumirile în legătură cu

condițiile de muncă și de remunerare, că suma primită pentru o zi de muncă

putea ajunge în mod normal și Ia 50 de euro de persoană. În plus, martorul G.M.

spune și că persoanele au locuit Ia un moment dat inclusiv într-o clădire

părăsită.

În ceea ce privește

scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților Ș.I. și B.F., nu există,

procedural, vreun impediment care să se opună audierii, în fața instanței, ca

martori, a învinuiților față de care au fost date soluții de netrimitere în

judecată. Scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților Ș.l. și B.F., soluție

de altfel neatacată de persoanele interesate, s-a întemeiat pe probe și a fost

motivată de procuror, așa încât nu se poate vorbi despre caracterul așa-zis

conjunctural ori strategic al soluțiilor, dedus din interesul lărgirii ariei

probelor care să susțină acuzarea. Cei doi foști învinuiți au expus în fața

primei instanțe de judecată aceeași stare de fapt ca și în cea evidențiată în

declarațiile date în cursul urmăririi penale. Altfel spus, că erau luate în

calitate de învinuit ori de martor, declarațiile celor doi puteau la fel de

bine să confirme ori să infirme plângerile părților vătămate, iar puterea lor probatorie

ar fi fost semnificativ apropiată.

Faptul că nu au fost

administrate probe prin intermediul instrumentelor specifice cooperării juridice

internaționale, nu e de natură să conducă la soluția de achitare. Sigur că

identificarea și audierea unor martori care să relateze în legătură cu ce au

pățit victimele în Grecia și-ar fi justificat parțial utilitatea. Numai că pentru

a-i putea audia, martorii trebuie întâi identificați și, în plus, este firesc

să se stabilească inițial dacă sunt date că ei ar cunoaște aspecte pertinente.

Or, nici părțile vătămate, nici inculpații nu au oferit în cursul urmăririi

penale informații legate de numele unor persoane ce ar putea fi audiate ca

martori și despre locul unde acestea se găsesc.

De menționat că abia

la momentul prezentării materialului de urmărire penală inculpata I.L., prin

apărătorul ales, a solicitat audierea în calitate de martori a numiților F.T. și

G.M., deși printr-o cerere anterioară solicitase numai reaudierea părților

vătămate. În plus, inculpata nu a indicat locul unde cei doi martori pot fi

citați.

Deși posibile din

punct de vedere juridic, localizarea unor persoane aflate în străinătate și

audierea prin comisie rogatorie internațională a unor martori se circumscriu

unor condiții procedurale clare, regăsite în art. 171 și următoarele din Legea nr.

302/2004. Apoi, decizia de a se recurge la utilizarea unor astfel de

instrumente de cooperare judiciară internațională implică analiza unei serii de

aspecte ce țin de utilitate, oportunitate, celeritate, etc. În speță,

procurorul a respins motivat cererea de audiere a martorilor propuși de

inculpata I.L.

Mai mult, Tribunalul

Tulcea a respins și el cererea de audiere ca martori a numiților F.T. și G.M.,

aflați încă în Grecia, pornind, pe de o parte, de la inutilitatea administrării

probelor propuse, iar pe de altă parte, de la suspiciunile iscate tocmai din

insistența cu care inculpata I.L. i-a vrut ca martori exact pe cei doi, deși

numărul românilor aflați la muncă în Grecia, în același loc și în aceeași

perioadă, fusese mult mai mare.

Față de aceste

considerente, rezultă că scopul urmărit de inculpați, pentru faptele reținute

în sarcina acestora, respectiv cel al „exploatării părților vătămate” are

sensul prevăzut de art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 care stabilește

că prin exploatarea unei persoane se înțelege „executarea unei munci sau

îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu încălcarea normelor legale

privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, prin urmare

exploatarea prin muncă presupune și folosirea muncii acesteia în condiții ilegale

referitoare la felul muncii, normarea acesteia, timpul de muncă, remunerarea,

asigurările sociale.

Prin prisma acestor

considerente, faptele inculpaților, prin modul de acțiune și scopul urmărit,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane

prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, în mod corect, instanța de fond

dispunând condamnarea inculpaților pentru această infracțiune, vinovăția

acestora fiind pe deplin dovedită, recursul Parchetului, întemeiat pe cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., fiind fondat,

impunându-se casarea deciziei penale cu privire la dispoziția de achitare a

celor doi inculpați.

Examinând cauza, din

oficiu, prin prisma cazului de casare prevăzut art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., Înalta Curte apreciază că, raportat la conduita inculpaților dinainte

de săvârșirea faptelor (inculpata I.L. nu era cunoscută cu antecedente penale,

iar V.D. a suferit condamnări în anul 1992 și de atunci nu a mai săvârșit alte

fapte penale), se impune reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74

lit. a) C. pen. și ca urmare, reducerea cuantumului pedepselor aplicate de

către instanța de fond, inculpaților, în sensul că pentru infracțiunea

prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 va reduce

pentru inculpata I.L. pedeapsa de la 7 ani închisoare la 3 ani și 6 luni

închisoare și de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare pentru inculpatul V.D.

Pedepsele aplicate în

acest cuantum sunt individualizate ținând seama de gradul de pericol social al

faptelor, de modul în care au fost săvârșite, de urmările produse, de numărul

de părți vătămate, de circumstanțele personale ale inculpaților.

În ceea ce privește

modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că numai executarea

în regim de detenție este aptă să asigure scopul prevăzut de art. 52 C. pen.,

respectiv funcția de reeducare a inculpaților.

Inculpații trebuiau

să știe că pe lângă drepturi au și obligații, printre care și acelea de

respectare a valorilor fundamentale ocrotite de lege, cum ar fi drepturile

persoanelor de a nu fi exploatate în interesul altei persoane.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Constanța împotriva deciziei penale nr. 126/ P din 27

octombrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie.

Casează decizia

penală atacată și în parte sentința penală nr. 69 din 16 februarie 2011 a

Tribunalului Tulcea, secția penală, numai în ceea ce privește individualizarea

judiciară a pedepselor aplicate inculpaților și rejudecând în aceste limite:

Reduce pedeapsa

aplicată inculpatei I.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită

de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., de la 7 ani închisoare la 3 ani și 6 luni închisoare cu

reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen.

Reduce pedeapsa aplicată

inculpatului V.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.

12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare cu reținerea

dispozițiilor art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței penale atacate.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, pentru intimatul inculpat V.D., în sumă de

300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul parțial al

apărătorului desemnat din oficiu, pentru intimata inculpată I.L., în sumă de 75

lei, până la prezentarea apărătorului ales se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Onorariul

apărătorilor desemnați din oficiu, pentru intimatele părți civile D.V., A.E., B.F.,

C.E., E.G., V.E.N., V.I., A.N. și N.M.S. în sumă de câte 150 lei, se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte De Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial

Constanța, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 iunie 2012.