ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1088/2010

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

La data de 8 februarie 2010 s-a înregistrat pe rolul Secției

Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție dosarul nr. 1088/1/2010, având ca

obiect contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat Z.M.F.

împotriva deciziei penale nr. 374 din 2 februarie 2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 926/104/2008.

Prin decizia penală sus-menționată Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de

recurentul inculpat Z.M.F. împotriva deciziei penale nr. 201 din 19 octombrie

2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

obligându-l pe recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cheltuieli

judiciare către stat și stabilind ca suma de 100 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, să se avanseze din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Totodată, prin

aceeași decizie, instanța de ultim control judiciar a respins, ca inadmisibil,

recursul declarat de partea civilă A.L. împotriva aceleiași decizii și a dispus

obligarea acesteia la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că, pe de o parte, că motivele de

recurs invocate de inculpat nu au fost

întemeiate, iar pe de altă parte că partea vătămată-parte civilă A.L. nu a

atacat cu apel sentința primei instanțe, iar în principiu, potrivit art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen., aceasta putea să declare recurs, însă numai cu privire

la modificările aduse sentinței de către instanța de apel or, așa cum s-a

constatat, singura modificare în apel a sentinței a fost cea referitoare la

reducerea pedepsei aplicate inculpatului.

S-a mai

relevat că prin sentința penală nr. 6 din 26 ianuarie 2009, pronunțată de

Tribunalul Olt, în baza art. 20 alin. (1) C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și

(2) comb. cu art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe

inculpatul Z.M.F., la 7 ani și 6 luni închisoare pentru tentativă de omor

calificat.

S-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (1)-(3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa

accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata

executării pedepsei.

În baza art. 88

alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei timpul arestării preventive

din zilele de 26 februarie 2008 și 27 februarie 2008.

Prin aceeași

hotărâre prima instanță a admis acțiunea părții civile Spitalul Municipal

Caracal și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3430,42 lei, cu titlul

de despăgubiri reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părții vătămate A.L.,

către această parte civilă.

De asemenea,

prima instanță a admis, în parte, acțiunea civilă a părții civile A.L. și l-a

obligat pe inculpat la plata sumelor de 40.000 lei, cu titlul de daune morale

și de 3.000 lei, cu titlu de daune materiale, către această parte civilă.

Curtea de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauza cu minori, prin decizia penală nr. 201

din 19 octombrie 2009, apreciind ca fiind fondat apelul declarat de inculpat,

dar nu pentru criticile invocate de acesta, ci sub aspectul de netemeinicie

vizând greșita stabilire a pedepsei principale, a admis apelul declarat de

acesta și a desființat sentința penală apelată cu privire la individualizarea

judiciară a pedepsei principale și făcând aplicarea art. 74, art. 76 C. pen., a

redus la 5 ani închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru

infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C.

pen. și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Împotriva

deciziei penale sus menționate, în termen legal, au

declarat recurs atât inculpatul cât și partea civilă A.L., recursuri

soluționate

de către Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin decizia

penală nr. 374 din 2 februarie 2010, în sensul celor mai sus

arătate, decizie împotriva căreia contestatorul

condamnat Z.M.F.

a formulat la contestație în anulare, înregistrată la

pe rolul Secției Penale a aceleiași instanțe.

Fiind

nemulțumit de decizia pronunțată sub nr. 374 la data de 2 februarie 2010,

inculpatul Z.M.F. a formulat la data de 4 februarie 2010, cu respectarea

termenului prevăzut de lege (dată menționată pe cerea depusă prin fax existentă

la fila 1 dosar instanță) contestație în anulare, înregistrată sub nr.

1088/1/2010 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de la 8

februarie 2010, fixându-se prim termen, pentru discutarea cererii de suspendare

a executării deciziei penale contestate la data de 22 februarie 2010.

Întrucât, la

termenul fixat, nu a fost atașat dosarul în care s-a pronunțat decizia penală

contestată, s-a acordat un nou termen la 8 martie 2010, când, fiind atașat

dosarul în care s-a pronunțat decizia contestată, a fost respinsă ca nefondată

cererea de suspendare a executării deciziei penale contestate, formulată de

contestatorul condamnat și susținută de apărătorul desemnat.

S-a mai constatat

că în cauză fusese fixat anterior termen pentru discutarea admisibilității în

principiu a acesteia la data de 22 martie 2010. În cuprinsul cererii

înregistrată la fila 1 dosar instanță, contestatorul condamnat a invocat în

drept dispozițiile art. 386 și

urm. C.

proc. pen. și a susținut că motivele cererii le va

depune la o dată

ulterioară, și deși în cauză s-au acordat termene la 22 februarie 2010, 8

martie 2010 și respectiv 22 martie 2010, contestatorul condamnat nu s-a

conformat obligației pe care și-a asumat-o în chiar cuprinsul cererii depusă la

dosar, prin fax.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, examinând și

motivele invocate de contestatorul condamnat prin

prisma dispozițiilor art. 386 și urm. C. proc. pen., constată că este

inadmisibilă

contestația în anulare, formulată de contestatorul Z.M.F.

pentru următoarele considerente:

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori

ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii

și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în

care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea

principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare

constituie o garanție că această cale de atac

nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturarea a

efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Potrivit

dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare,

întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) - c) C. proc. pen., este supusă

unei verificări prealabile judecării în

fond

a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de

contestație,

instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.

În această

etapă procesuală instanța este obligată să examineze

dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă este

introdusă

în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul

pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ prevăzute de

art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se

invocă dovezi existente la dosar.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se

poate face contestație în anulare în cazurile strict și limitativ prevăzute de

la lit. a) - e), fiind o cale de atac extraordinară - de retractare - pusă la

îndemâna părților care au fost judecate de către instanța de recurs în lipsă,

cu procedura incompletă sau care au fost în imposibilitate de a se prezenta la

instanța de recurs, legiuitorul stabilind și termenele în care titularii

acesteia o pot formula.

Se constată că

deși contestatorul condamnat a formulat la 4 februarie 2010, în termenul

prevăzut de dispozițiile art. 388 C. proc. pen. contestația în anulare

împotriva deciziei penale nr. 374 din 2 februarie 2010, totuși, pe de o parte,

nu a precizat nici la momentul formulării contestației, dar nici ulterior, nici

un motiv care să poată fi supus analizei acestei instanțe pentru a se constata

dacă se încadrează ori nu în dispozițiile prevăzute de art. 386 lit. a) - e)

din C. proc. pen., iar pe de altă parte, nici nu a invocat vreun înscris sau

alte dovezi în sprijinul acestei contestații.

Reținerea

vreunui motiv de contestație este însă condiționat, de existența, la dosar, a

unor dovezi în sprijinul celor susținute de partea care a formulat contestația

în anulare.

În atare

condiții, Înalta Curte constată că, în speță contestatorul condamnat nu a

precizat în concret în ce constau motivele care au stat la baza formulării

acestei căi extraordinare de atac spre a putea fi astfel analizate în vederea

aprecierii dacă acestea pot ori nu fi circumscrise vreunuia din cazurile expres

și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 C. proc. pen., urmează a

constata că prezentat contestație în anulare este inadmisibilă.

Așadar,

întrucât nu au fost precizate motivele pe care se sprijină contestația în

anulare, formulată de contestatorul condamnat Z.M.F. împotriva deciziei penale

nr. 374 din 2 februarie, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în

dosarul nr. 926/104/2008, Înalta

Curte, în temeiul art. 391 C. proc. pen.

, o va respinge ca inadmisibilă.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul condamnat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariilor apărătorilor

desemnați din oficiu pentru acesta la termenul din 8 martie 2010 (când s-a pus

în discuția părților cererea de suspendare a executării deciziei penale

contestate, în prezența avocatului desemnat din oficiu M.T. - împuternicire avocațială

fila 6 dosar) și, respectiv, la termenul din 22 martie 2010 (când s-a luat în

discuție admisibilitatea în principiu a contestației în

anulare formulată, în prezența altui apărător desemnat din oficiu,

avocat

V.M. - împuternicire avocațială fila 22 dosar), conform

dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatorul condamnat Z.M.F. împotriva deciziei penale

nr. 374 din 2 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în dosarul nr.926/104/2008.

Obligă

contestatorul condamnat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2010.