ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1088/2010

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: La data de 8 februarie 2010 s-a înregistrat pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție dosarul nr. 1088/1/2010, având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat Z.M.F. împotriva deciziei penale nr. 374 din 2 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 926/104/2008. Prin decizia penală sus-menționată Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat Z.M.F.

împotriva deciziei penale nr. 201 din 19 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, obligându-l pe recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat și stabilind ca suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, să se avanseze din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Totodată, prin aceeași decizie, instanța de ultim control judiciar a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă A.L. împotriva aceleiași decizii și a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel, s-a reținut că, pe de o parte, că motivele de recurs invocate de inculpat nu au fost întemeiate, iar pe de altă parte că partea vătămată-parte civilă A.L.

nu a atacat cu apel sentința primei instanțe, iar în principiu, potrivit art. 385 1 alin. (4) C. proc. pen., aceasta putea să declare recurs, însă numai cu privire la modificările aduse sentinței de către instanța de apel or, așa cum s-a constatat, singura modificare în apel a sentinței a fost cea referitoare la reducerea pedepsei aplicate inculpatului. S-a mai relevat că prin sentința penală nr. 6 din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt, în baza art. 20 alin. (1) C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și (2) comb. cu art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul Z.M.F., la 7 ani și 6 luni închisoare pentru tentativă de omor calificat. S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

pe o durată de 2 ani. În baza art. 71 alin. (1)-(3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei. În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei timpul arestării preventive din zilele de 26 februarie 2008 și 27 februarie 2008. Prin aceeași hotărâre prima instanță a admis acțiunea părții civile Spitalul Municipal Caracal și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3430,42 lei, cu titlul de despăgubiri reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părții vătămate A.L., către această parte civilă. De asemenea, prima instanță a admis, în parte, acțiunea civilă a părții civile A.L.

și l-a obligat pe inculpat la plata sumelor de 40.000 lei, cu titlul de daune morale și de 3.000 lei, cu titlu de daune materiale, către această parte civilă. Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauza cu minori, prin decizia penală nr. 201 din 19 octombrie 2009, apreciind ca fiind fondat apelul declarat de inculpat, dar nu pentru criticile invocate de acesta, ci sub aspectul de netemeinicie vizând greșita stabilire a pedepsei principale, a admis apelul declarat de acesta și a desființat sentința penală apelată cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei principale și făcând aplicarea art. 74, art. 76 C. pen., a redus la 5 ani închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. Împotriva deciziei penale sus menționate, în termen legal, au declarat recurs atât inculpatul cât și partea civilă A.L., recursuri soluționate de către Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin decizia penală nr. 374 din 2 februarie 2010, în sensul celor mai sus arătate, decizie împotriva căreia contestatorul condamnat Z.M.F. a formulat la contestație în anulare, înregistrată la pe rolul Secției Penale a aceleiași instanțe. Fiind nemulțumit de decizia pronunțată sub nr. 374 la data de 2 februarie 2010, inculpatul Z.M.F.

a formulat la data de 4 februarie 2010, cu respectarea termenului prevăzut de lege (dată menționată pe cerea depusă prin fax existentă la fila 1 dosar instanță) contestație în anulare, înregistrată sub nr. 1088/1/2010 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de la 8 februarie 2010, fixându-se prim termen, pentru discutarea cererii de suspendare a executării deciziei penale contestate la data de 22 februarie 2010. Întrucât, la termenul fixat, nu a fost atașat dosarul în care s-a pronunțat decizia penală contestată, s-a acordat un nou termen la 8 martie 2010, când, fiind atașat dosarul în care s-a pronunțat decizia contestată, a fost respinsă ca nefondată cererea de suspendare a executării deciziei penale contestate, formulată de contestatorul condamnat și susținută de apărătorul desemnat.

S-a mai constatat că în cauză fusese fixat anterior termen pentru discutarea admisibilității în principiu a acesteia la data de 22 martie 2010. În cuprinsul cererii înregistrată la fila 1 dosar instanță, contestatorul condamnat a invocat în drept dispozițiile art. 386 și urm. C. proc. pen. și a susținut că motivele cererii le va depune la o dată ulterioară, și deși în cauză s-au acordat termene la 22 februarie 2010, 8 martie 2010 și respectiv 22 martie 2010, contestatorul condamnat nu s-a conformat obligației pe care și-a asumat-o în chiar cuprinsul cererii depusă la dosar, prin fax. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, examinând și motivele invocate de contestatorul condamnat prin prisma dispozițiilor art. 386 și urm. C. proc.

pen., constată că este inadmisibilă contestația în anulare, formulată de contestatorul Z.M.F. pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive. Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturarea a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) - c) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii. În această etapă procesuală instanța este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile strict și limitativ prevăzute de la lit. a) - e), fiind o cale de atac extraordinară - de retractare - pusă la îndemâna părților care au fost judecate de către instanța de recurs în lipsă, cu procedura incompletă sau care au fost în imposibilitate de a se prezenta la instanța de recurs, legiuitorul stabilind și termenele în care titularii acesteia o pot formula. Se constată că deși contestatorul condamnat a formulat la 4 februarie 2010, în termenul prevăzut de dispozițiile art. 388 C. proc. pen.

contestația în anulare împotriva deciziei penale nr. 374 din 2 februarie 2010, totuși, pe de o parte, nu a precizat nici la momentul formulării contestației, dar nici ulterior, nici un motiv care să poată fi supus analizei acestei instanțe pentru a se constata dacă se încadrează ori nu în dispozițiile prevăzute de art. 386 lit. a) - e) din C. proc. pen., iar pe de altă parte, nici nu a invocat vreun înscris sau alte dovezi în sprijinul acestei contestații. Reținerea vreunui motiv de contestație este însă condiționat, de existența, la dosar, a unor dovezi în sprijinul celor susținute de partea care a formulat contestația în anulare.

În atare condiții, Înalta Curte constată că, în speță contestatorul condamnat nu a precizat în concret în ce constau motivele care au stat la baza formulării acestei căi extraordinare de atac spre a putea fi astfel analizate în vederea aprecierii dacă acestea pot ori nu fi circumscrise vreunuia din cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 C. proc. pen., urmează a constata că prezentat contestație în anulare este inadmisibilă. Așadar, întrucât nu au fost precizate motivele pe care se sprijină contestația în anulare, formulată de contestatorul condamnat Z.M.F. împotriva deciziei penale nr. 374 din 2 februarie, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 926/104/2008, Înalta Curte, în temeiul art. 391 C. proc.

pen. , o va respinge ca inadmisibilă. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariilor apărătorilor desemnați din oficiu pentru acesta la termenul din 8 martie 2010 (când s-a pus în discuția părților cererea de suspendare a executării deciziei penale contestate, în prezența avocatului desemnat din oficiu M.T. - împuternicire avocațială fila 6 dosar) și, respectiv, la termenul din 22 martie 2010 (când s-a luat în discuție admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată, în prezența altui apărător desemnat din oficiu, avocat V.M. - împuternicire avocațială fila 22 dosar), conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat Z.M.F. împotriva deciziei penale nr. 374 din 2 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr.926/104/2008. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2010.